Transportul feroviar în RomâniaȘtiri, evenimente, discuții și documentații feroviare

 

Topic: ARF - Achiziție locomotive electrice

40 posts, 10994 views
 
Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
Re: ARF-Achiziție locomotive electrice orex

SEMNARE CONTRACT PNRR – ACHIZIȚIE LOCOMOTIVE ELECTRICE NOI
Astăzi, 29 ianuarie 2024, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI)  a fost încheiat contractul de achiziție pentru locomotive eletrice noi, între AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ (ARF), în calitate de autoritate contractantă, și Asocierea ALSTOM (Alstom Transport SA-lider, Alstom Transportation Germany GmbH-asociat), în calitate de furnizor.

La acest eveniment au participat din partea părților semnatare: dl Ștefan ROȘEANU – Președinte ARF,  respectiv dl Gabriel STANCIU – Director General Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova.

Contractul presupune achiziția a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, inclusiv serviciile de mentenanță și reparații, pe o perioadă de 20 ani, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a respectivelor locomotive.

Oferta financiară se ridică la suma de 767.510.640 lei, fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice și contravaloarea mentenanței pentru o perioadă de 20 de ani.

De asemenea, precizăm că în contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Finanțarea proiectului este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin MTI, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

În ce privește termenul de livrare al primei locomotive, precizăm că acesta este de  24 de luni, de la semnarea contractului.

Locomotivele electrice Traxx oferă un design flexibil bazat pe o abordare de platformă robustă, modulară și sunt echipate cu o tehnologie complexă de control (calculator de diagnosticare/vizualizare,  GPS și comunicare prin intermediul standardului de comunicații mobile etc), inclusiv cu sistemul Alstom de ultimă generație ERTMS la bord.

De asemenea, ele asigură performanțe operaționale și fiabilitate sporite, o eficiență energetică mai mare și un nivel ridicat de siguranță și securitate, asigurând în același timp o interoperabilitate deplină.

Materialul rulant achiziţionat de către ARF în cadrul acestui proiect va fi utilizat în vederea îndeplinirii obligației de serviciu public, asumată de OTF prin contractele de servicii publice atribuite, care au fost aprobate prin HG 1453/2022.

Președintele ARF, Ștefan Roșeanu, a declarat că acest contract vine să aducă un nou impuls flotei de locomotive utilizate în transportul feroviar public de călători din România, care va trebui să răspundă în mod eficient nevoilor de mobilitate sporită a cetățenilor, atât în interiorul țării, cât și între marile orașe ale României.

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice punmeister

📢ARF LANSEAZĂ LICITAȚIA PENTRU ACHIZIŢIA CELOR 23 LOCOMOTIVE ELECTRICE
🗓️Astăzi, 15 mai 2025, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anuntul de participare numărul [CN1081216] privind achiziția a 23 locomotive electrice noi cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă de 160 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a respectivelor locomotive.
✔️Locomotivele electrice vor fi utilizate pe rutele aflate sub contractele de servicii publice (CSP) atribuite în mod competitiv operatorilor de transport feroviar de călători în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1370/2007 și cu prevederile legislației din România.
❗Precizăm că perioada de mentenanță și reparații este de 20 ani, în cadrul căreia sunt incluse:
➡️serviciile necesare funcționării respectivelor locomotive electrice, conform cerințelor specificate în Caietul de Sarcini;
➡️instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea locomotivelor electrice și aplicațiilor software;
➡️transportul, asigurarea, punerea în funcțiune, asistența tehnică în perioada de garanție.
❗Astfel, contractul de achiziţii are prevăzută o clauză de revizuire, respectiv posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.
📌Valoarea estimată este cuprinsă între 1.105.768.000 și 1.572.654.000 lei, fără TVA, inclusiv serviciile de reparații și mentenanță pe durata de viață a locomotivelor electrice.
☑️Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Fondul pentru Modernizare, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
📌Durata contractului/contractelor aferente cantităților comandate va fi de 275 luni. Criteriul de atribuire este dat de cel mai bun raport calitate-cost.
Factorii de evaluare şi pondere a acestora sunt:
🔹70% Componenta financiară;
🔹30% Componenta calitate, din care:
➖12% - programul de livrare;
➖8% - disponibilitatea locomotivelor electrice în perioada de garanție și în perioada de mentenanță;
➖5% - capacitatea locomotivelor electrice de comandă Push-Pull, în funcție de produsul ofertat;
➖5% - autonomia locomotivelor fără a fii conectată la firul de contact, pentru a executa manevre pe liniile neelectrificate.
📍Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant individual ori în comun cu alţi operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de licitaţie.
📌Procedura de licitație deschisă va fi disponibilă ofertanților calificați din orice țară, fără restricții pozitive sau negative pentru nici unul dintre furnizori, cu respectarea legislației specifice la nivel european.


https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-not ... 00195677

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice ByOnu

Nu vad o precizare in CS cu privire la nr. osii. Inteleg, deci, ca se pot oferta fie cu 4, fie cu 6. Sper sa nu fie rentabil sa se oferteze cu 6. Cunoastem cu totii motivul pentru care Romania are nevoie de o noua abordare, avem nevoie de locomotive cu 4 osii.
Caiet de Sarcin nr. 1735 din 18.03.2025.pdf
Caiet de Sarcin nr. 1735 din 18.03.2025.pdf (7.03 MB; downloaded 76 times)

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice punmeister

Mie mi-ar placea sa vad o masina cu 4 osii a Softronic, ceva in stilul bobicelor EC. Mici, usoare si cu Vmax de 200km/h.

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice ByOnu

Foarte corect. Insa, daca nu au un produs cu 4 osii, nu as vrea sa se ..opteze pentru Softronic doar pentru ca vrem sa sustinem industria nationala si fix atat. Hai sa cumparam ceea ce ne trebuie cu adevarat.

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice punmeister

Bine, ARF a atasat la postarea de pe LinkedIn, profetic, poza unui Alstom TRAXX MS3.

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice orex

ByOnu wrote here:
Foarte corect. Insa, daca nu au un produs cu 4 osii, nu as vrea sa se ..opteze pentru Softronic doar pentru ca vrem sa sustinem industria nationala si fix atat. Hai sa cumparam ceea ce ne trebuie cu adevarat.

Ne trebuie tracțiune, atât! ;)

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice orex

Locomotivele BO BO au mai multe avantaje.
Se înscriu în curbe cu rază  mică mult mai bine, la CO CO osia 2 și 5  se uzează mult mai mult fiind la mijlocul boghiurilor.
Pentru trenuri de calatori, cu vagoane puține, nu ai nevoie de atâta putere, și chiar dacă urci panta, BO BO are o protecție numită ” anticabraj” și nu o lasă să patineze.
PS
Cele depănate mai sus sunt spuse de CÂINELE ROȘU, prietenul meu! :D

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice punmeister

Mie din partea Softronic mi-ar placea o bobica mica si usoara, de 15m fata de 20m cat au TRAXX si Vectron. Aici pot face diferenta.

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice shoppy

Din nefericire din cauza distanței mari dintre boghiuri pe curbe un vagon de călători are rezisteța la înaintare mai mare, până la urmă ce este important este câte vagoane poate urca pe Predeal.
Nu cred că se bagă Softronic să proiecteze un boghiu și șasiu de Bo'-Bo' doar pentru o ipotetică comandă la Călători, mai ales că la o concureță adevărată cu Siemens și Traxx nu ar avea șanse.

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice punmeister

Pot iesi in evidenta daca fac o bobica mica ca greutate si lungime fata de TRAXX si Vectron. Ca sa nu mai zic ca au modele de urmat precum EC-urile sau AEM-7.

 


Re: ARF - Achiziție locomotive electrice shoppy

Lafel ca EA, locul EC-ului este la muzeu, nu o sa accepte UE nicidata sa cumpere o locomotiva noua cu tehnologie din anii 70 cum ar fi suspensie primara pe elastomeri cand ea produce Bo'-Bo'-uri moderne iar Softronic merge bine mersi, nu este in pericol de faliment ca sa trebuiasca inventata o chichita ca sa fie salvata.

 


Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri, evenimente, discuții și documentații feroviare  • 
Choose destination

Since our 2705 forum members have written 464038 posts in 5794 topics and 541 subforums.

 

© 2009 - 2026 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use