Infrastructura rutieră din RomâniaLucrări la autostrăzi și drumuri expresA2 (București - Fetești - Constanța) și A4 (Vama Veche - Constanța - Tulcea - Brăila)

 

Topic: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta)

76 posts, 24768 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6
 
 

📖 Pagination options
Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) aztec

Din pacate..am si eu elemente negative...exceptand starea asfaltului..
La km 128 spre Constanta doi adolescenti erau la furat de catadioptrii (inca se mai practica?)..
La intoarcere...la 10 m de autostrada 2 caprioare ( nu domnisoare) asteptau domolirea traficului...probabil graul de pe partea opusa era mai verde..
Lipsa gardului se mai vedea si prin urmele numeroaselor " road pizzza"...insa un caine mai e cum mai e...o caprioara poate sa te omoare...si pe tine.
O sa verific sa vad cat am pe card ca filmare....

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) abc_XC

Comunicat CNAIR: http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/au-fost-desemna%C8%9Bi-c%C3%A2%C8%99tig%C4%83torii-contractelor-pentru.
Au fost desemnați câștigătorii contractelor pentru reparația sectorului de autostradă București – Fundulea !

Comisia de evaluare a desemnat câștigătorii licitației pentru lucrările de întreținere a părții carosabile pe două loturi ale A2, cuprinse între București și Fundulea.
Cu o valoare de atribuire de 41.754.350,61 lei fără TVA, Compania Porr Construct SRL, a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru lotul 1, cuprins între km 12 și km 24, pe ambele sensuri de mers ale A2.
Pentru contractul aferent lotului 2, cuprins între km 24 și km 36, pe ambele sensuri de mers ale A2, a fost desemnată câștigătoare S.C Saga Business Construct SRL, cu o valoare de atribuire de 44.912.505,59 lei, fără TVA.
Ambele contracte prevăd o durată de execuție a lucrărilor de 24 de luni, iar sumele necesare sunt alocate din bugetul de stat.

Contractele pot fi semnate după expirarea termenului legal de 10 zile, care permite depunerea unor eventuale contestații.

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) punmeister

Bine ca a luat Porr lotul 1 :bere:

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) cris_m

Bun, se repara, ideea e se scot placile de beton si se pune asfalt in locul lor? Sau se umplu rosturile, crapaturile, gropile cu bitum cum s-a facut pana la iesirea spre Cernica?

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) abc_XC

Un comunicat mai vechi de la CNAIR ne spune in ce vor consta lucrarile pe Bucuresti - Fundulea:http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/s-au-scos-la-licita%C8%9Bie-lucr%C4%83rile-de-%C3%AEntretinere
Lucrările propuse a se realiza în cadrul acestui contract sunt următoarele:

- Frezarea dalei de beton de ciment existentă pe o grosime de 8 cm
- Refacerea rosturilor transversal și longitudinale
- Colmarea fisurilor și crăpăturilor
- Refacerea dalelor de beton
- Realizare covor asfaltic
- Realizare marcaj rutier (longitudinal, transversal și diverse)
Perioada de execuție a lucrărilor este de 24 luni (se va lucra două sezoane pe an, primăvara și toamna), iar perioada de garanție a lucrărilor este de 36 luni.

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) cris_m

Bun, deci o refacere mai serioasa. Sa vedem, sper sa fie o lucrare de calitate.

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) misterr

Trafic deviat pe A2, din cauza unor lucrări. Cât va dura înlocuirea dalelor de beton

Click pe imagine pentru video:





O bandă din Autostrada Soarelui, pe sensul de mers spre Constanța, a fost închisă luni dimineaţă din cauza unor lucrări. Mai precis, se repară zona betonată a autostrăzii.

La kilometrul 21 al Autostrăzii Soarelui muncitorii au început organizarea șantierului. Ei vor bloca sensul de mers spre Constanța, circulația urmând să fie deviată pe sensul dinspre Constanța, astfel că se va circula pe o bandă dus și pe o bandă întors.

Restricțiile de viteză vor fi de 60 km/h.

Lucrările se vor face pe o distanță de 24 de kilometri, adică bucata acoperită de celebrele dale de beton. Aceastea sunt foarte vechi și s-au format gropi periculoase. Lucrările presupun frezarea a unui strat de beton de cel mult 10 centimetri și înlocuirea cu un strat de asfalt.

Potrivit proiectului, lucrările de refacere vor dura, pe cei 24 de kilometri de autostradă, 2 ani și vor costa 20 de milioane de euro.

Șefii de șantier spun că se va lucra de pe 15 septembrie 2019 până pe 30 aprilie 2020, nu și vara, pentru că atunci autostrada se aglomerează foarte mult.

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) misterr

A2 intră în reparații care ar putea dura 2 ani. Șoferii vor circula cu cel mult 60 de km/h

Click pe imagine pentru video:





După ani de aşteptare, autostrada Soarelei, vestită pentru capcanele întinse şoferilor, intră în reparaţii. Deocamdată, doar pe o porţiune, cea în care dalele de beton, au fost măcinate.

Partea proastă, este că lucrarea, ar putea să dureze 2 ani, şi s-au introdus restricţii de viteză, care vor lungi drumul până pe litoral.

Lucrările pe Autostrada Soarelui au început în jurul orei 11. Muncitorii demontează separatorul de sens pentru că se blochează sensul de mers spre Constanța. Toată circulaţia se mută pe celălalt sens, astfel că se va circula pe o bandă dus şi pe una întors.

Mutarea circulaţiei pe un singur fir începe de miercuri, spun responsabilii de pe şantier.

Din păcate, asta înseamnă restricţii destul de mari. Şoferii trebuie să circule cu cel mult 60 de kilometri pe oră. De aproape două ori mai puţin că până acum.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: “Se va lucra pe un fir, nu se va închide autostrada, se va lucra pe un fir, pe un sens, astfel încât trebuie acea porţiune de dale de beton, trebuie să o remediem, nu putem sta cu ea. Am înţeles şi sezonul estival, acum trebuie să intrăm la lucru, nu mai putem sta.”





Reparaţiile se vor desfăşura de la kilometrul 21, pe o distanţă de numai 6 kilometri. Bucata cu dale de beton este însă de 4 ori mai mare şi se întinde de la Bucureşti până la Fundulea.

Câştigătoare sunt două firme care au prevăzut în contract o durată de 24 de luni, adică 2 ani.

Reprezentanţii uneia dintre ele invocă lucrări complicate, pentru că dalele de beton au aproape 30 de centimetri şi peste 20 de ani vechime.

Iniţial se va freza un strat de beton de 8 - 10 centimetri. Apoi se va lucra la rostul de dilatare, ca să reziste la căldurile de peste vară. La final se va aşterne un strat de asfalt.

Costul total al reparaţiilor trece de 20 de milioane de euro. Banii sunt de la bugetul de stat şi din încasările Companiei Naţionale pentru Infrastructura Rutieră. Oficialii promit că nu se va lucra între 1 mai şi 15 septembrie pentru a nu fi îngreunat drumul turiştilor spre litoral.

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) andrei11

Din păcate, asta înseamnă restricţii destul de mari. Şoferii trebuie să circule cu cel mult 60 de kilometri pe oră. De aproape două ori mai puţin că până acum.
Când or învăța televiziunile noastre să nu mai exagereze că se fac de râs ?
Să le spună cineva deștepților de reporteri dacă pe 6 km în loc de 130 km / h se va circula cu 60 cât de mare / imensă / apocaliptică / stresantă este întârzierea de la București la Constanța ?

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) Robert

Ce înseamnă foarte vechi, de când sunt acele dale de beton?

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) Cristi N

Gasesti pe forumul benzinarilor o sinteza foarte misto a tuturor autostrazilor din Romania, aici este postarea despre A2: link

Pentru tronsonul Bucuresti - Fundulea avem urmatorul sumar:

Bucureşti - Fundulea (26,50 Km)
Constructor: Romis SRL (Asocierea Astaldi SpA - CCCF)
Valoare ofertata: 73.803.166,05 €
Data semnare contract: 2001
Data inaugurare: 4-Aprilie-2004
Stadiul lucrarilor: Lot aflat in exploatare
Video: 3-Nov-2014

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) URANUS

http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comu ... pe-un-prim

Marți, 07.04.2020, s-a deschis circulația pe A2, între km 12 și km 17, calea 1 (București – Constanța).

De asemenea, s-au deschis circulației și nodurile rutiere de la Centura București (km12) și de la Cernica.

Precizăm că lucrările executate pe acest tronson aveau ca termen de finalizare data de 30 aprilie a.c..

Lucrările executate constau în frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active, repararea rosturilor și a dalelor degradate, așternerea a două straturi asfaltice armate cu geocompozit, precum și aplicarea marcajelor rutiere pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

Reamintim că lucrările de pe sectorul București – Fundulea al A2, București – Constanța, sunt împărțite în două loturi astfel:

Lotul 1 km (12+000 - km 24+000) Calea 1 și 2, are o lungime de 12 km, și este executat de S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. la o valoare a lucrărilor de 41.7 mil lei, fără TVA.

Lotul 2 km (24+000 - km 36+000) Calea 1 și 2, tot în lungime de 12 km, și este executat de S.C. SAGA BUSINESS CONSTRUCT S.R.L, la o valoare a lucrărilor de 44.9 mil lei, fără TVA.

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) PTMZ

Au început lucrările de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, a anunțat joi Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Lucrările sunt efectuate de SC MARISTAR COM SRL.

Amintim că pe 25 ianuarie 2021 CNAIR a desemnat câștigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”.

Ofertantul desemnat câștigător este SC MARISTAR COM SRL, cu preţul de 66,847,689.39 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi 60 de luni.

În cadrul contractului de reabilitare a părții rutiere vor fi realizate o serie de lucrări după cum urmeaza: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuire sistem rutier, înlocuirea parapetului pietonal și directional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces, etc.

Sursa: Economica

 


Re: A2 (Bucuresti - Fetesti - Cernavoda - Constanta) Cristi N

Cei de la Maristar posteaza zilnic pe pagina lor imagini si filmari de pe santierul reabilitarii podului: Link

 


Go to page:  1 2 3 4 5 6
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: A2 (București - Fetești - Constanța) și A4 (Vama Veche - Constanța - Tulcea - Brăila)  • 
Choose destination

Since our 2279 forum members have written 420712 posts in 5243 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use