Stiri, noutati, perspective

Resedinta de judet - Suceava

Stiri, noutati, perspective

Mesajde Marian Andrei » Joi, 19 Mai 2011, 22:42

Accident spectaculos la Suceava! Un autobuz a intrat într-o farmacie

Şoferul a fost dus de urgenţă la Spitalul „Sf. Ioan“ din Suceava
Ora 19.30: Autobuzul se deplasa pe bulevardul George Enescu, dinspre stația Mărășești către complexul Dorna. Cu aproximativ 30 de metri înainte de intersecția semaforizată din zona Nordic, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar după care s-a lovit violent în vitrina unei farmacii.

La locul accidentului au sosite echipaje ale descarcerării și ambulanței, care au l-au scos din autobuz pe șoferul aflat în stare de inconștiență, transportându-l de urgență la Spitalul „Sf. Ioan“ din Suceava.

Șeful UPU a Spitalului Județean Suceava, medicul Liviu Cârlan a declarat că șoferul este stabil din punct de vedere medical și este conștient. „În acest moment i se fac o serie de teste pentru a stabili ce anume i-a provocat pierderea cunoștinței. Momentan pacientul este suspect de accident vascular cerebral însă nu putem da un diagnostic exact într-un timp atât de scurt“, a mai adăugat acesta.

„Totul s-a întâmplat foarte repede. Când am văzut că autobuzul a ajuns pe trotuar m-am speriat foarte tare, nu știam ce se întâmplă. Am văzut că șoferul era aplecat spre partea dreaptă, după care ne-am lovit de zid“, a declarat Maria Duceac, pasageră în autobuz.

„Ce pot să spun, este un accident nefericit. Șoferul s-a întors chiar astăzi la serviciu după două săptămâni de concediu de odihnă. Nimeni nu a știut că ar fi avut vreo problemă de sănătate, mai ales că atunci când a preluat mașina de la colegul său de pe celălalt schimb, i-a spus că se simte foarte bine. Tuturor angajaților noștri li se fac controale medicale la fiecare 12 luni și nu am avut nici o suspiciune în privința stării sale de sănătate“, ne-a declarat Darie Romaniuc, directorul TPL Suceava.

http://www.adevarul.ro/locale/suceava/A ... 52701.html
https://mobilitate.eu – Transporturi. Mobilitate. Infrastructură. Logistică.
Avatar utilizator
Marian Andrei
Fondator Forum
 
Mesaje: 15886
Membru din: Vin, 25 Dec 2009, 18:37
Localitate: Bucuresti / Predeal

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Gabi23 » Sâm, 23 Sep 2017, 15:33

TPL va avea 10 autobuze noi, din 2018

Conducerea TPL Suceava a trimis o adresa catre municipalitate , prin care solicita achizitionarea a minimum 10 mijloace de transport in comun. Primarul municipiului Suceava , Ion Lungu, a declarat ca din 2018, la TPL vor fi 10 autobuze noi, de marime medie sau mare. "Pe langa cele 40 de autobuze electrice pe care le vom aduce din fonduri europene si cu autobuzele cumparate in anii anteriori, sa putem asigura un transport local normal in municipiul Suceava", a spus primarul Ion Lungu. Suma propusa pentru a fi alocata in bugetul local in 2018 este de 500.000 de lei.

Sursa: http://www.ziare.com/suceava/stiri-actu...18-6948214
Avatar utilizator
Gabi23
Site Admin
 
Mesaje: 9909
Membru din: Lun, 28 Dec 2009, 01:47
Localitate: Bucureşti, Sector 6 - Crângaşi

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde stefan_br » Dum, 24 Sep 2017, 12:29

TPL are montata o camera web prin care cei curiosi pot vedea live orasul Suceava dintr-un autobuz ce se afla pe traseu.

Link: http://www.inbucovina.ro/live/webcam-live-tpl-suceava/

P.S. Camera nu functioneaza mereu.
:477: :2176:
SBT-IJTL-RATCGL-S.C. Braicar S.A.
Avatar utilizator
stefan_br
Moderator forum
 
Mesaje: 2248
Membru din: Dum, 29 Aug 2010, 11:08
Localitate: Braila/Bucuresti

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde TibiV » Vin, 01 Iun 2018, 14:08

De la un benzinar citire...
Se pare ca in SEAP a aparut urmatorul anunt de participare: [CN1000751] "Furnizarea de autobuze electrice de capacitate mica"

Data publicare: 29.05.2018
Data limita depunere: 05.07.2018 15:00
Valoare estimata: 4.738.343,61 RON
Finantare:
85% - Fonduri prin Programul de Cooperare Elvetiano – Român vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse
15% - Bugetul Local

Obiectul achizitiei il constituie un nr. de 5 autobuze de capacitate mica, cu propulsie integral electrica. Sa aiba capacitate minima pt. 15 pasageri, din care min. 8 pe scaune.
TibiV
Membru Gold
 
Mesaje: 8263
Membru din: Vin, 14 Noi 2014, 20:20

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Victor92 » Joi, 01 Noi 2018, 14:13

Anadolu Automobil Rom livrează autobuze electrice Karsan Jest pentru Suceava

Primăria Suceava și Anadolu Automobil Rom S.R.L. au semnat astăzi contractul de achiziție a cinci autobuze electrice Karsan Jest electric.

Contractul face parte dintr-un plan mai amplu de mobilitate urbană inițiat de Primăria Suceava. Cele cinci autobuze electrice noi vor intra în circulație în cel mai scurt timp. Aceste autobuze de capacitate mică vin să completeze și să modernizeze baza tehnică a Societății de Transport Public Local Suceava.

Karsan Jest Electric este unul dinte cele mai noi și mai moderne autobuze electrice de pe piață. Conceput special pentru a suplini transportul urban cu vehicule mari în afara orelor de vârf, Karsan Jest a reușit să se impună pe nu mai puțin de 17 piețe internaționale. Cele peste 6.000 de unități vândute în mai multe țări europene și din Asia sunt o confirmare a calității acestui autobuz urban de capacitate mică. Karsan Jest a fost lansat în 2013 și este un succes confirmat. Ca orice produs bun, Karsan Jest a trebuit să se modernizeze pe parcurs. Astfel, după trecerea la normele de poluare Euro 6 a făcut un pas decisiv în privința ecologiei și a trecut la un grup motopropulsor electric. Acum, poate transporta 22 de călători cu silențiozitate și fără emisii poluante.

Pentru a fi în pas cu timpurile Karsan Jest a primit o motorizare electrică de la unul dintre cei mai experimentați producători europeni de vehicule electrice: BMW i. Constructorul german furnizează ansamblul de acumulatori, electronică și motor pentru Karsan Jest electric. Acest grup motopropulsor a fost deja testat în condiții reale de piață în peste 60.000 de unități la nivel mondial, în cele mai variate condiții de exploatare, umiditate și temperatură. Rezultatul este un ansamblu modern, eficient, fiabil și, nu în ultimul rând, nepoluant.

Primăria Suceava reușește astfel să achiziționeze un autovehicul proiectat special pentru transport persoane, cu un ansamblu tehnic de primă clasă. Călătorii vor beneficia de pe urma confortului din noul Jest electric, iar TPL Suceava va avea costuri minime de utilizare și exploatare a vehiculului.

Anadolu Automobil Rom, importatorul și distribuitorul mărcii Karsan în România, este deja un partener de încredere atât al Primăriei Suceava cât și al Societății de Transport Public Local din Suceava. De-a lungul timpului, Anadolu Automobil Rom S.R.L. a încercat să demonstreze eficiența utilizării autobuzelor electrice în localități. În acest sens, Anadolu Automobil Rom a fost primul furnizor de autobuze din România care a oferit spre testare TPL Suceava un autobuz electric, obținând rezultate foarte bune pentru exploatarea acestuia. De asemenea, Anadolu Automobil Rom a furnizat pentru transportul călătorilor suceveni și autobuze de capacitate mică Karsan Jest, vehicule care se află în exploatare în Suceava.

Despre Anadolu Automobil Rom
Anadolu Automobil Rom S.R.L. este o companie românească înființată în 2006 ce are ca scop furnizarea, întreținerea și repararea autobuzelor. De-a lungul timpului, AAR a devenit partener de încredere pentru mai multe firme de transport public și de transport interurban de persoane. Compania cu capital integral românesc a furnizat peste 3.000 de vehicule de transport persoane la nivel național.

Despre Karsan Otomotiv
Karsan Otomotiv a fost înființat în 1966 ca parte integrantă a concernului Koç. Din 1998, compania a fost integrată în Kiraca Holding. Scopul său a fost producția de autovehicule de la autoturisme la vehicule comerciale. Modernele uzine Karsan sunt amplasate în orașul Bursa din Turcia. Aici se produc furgoanele Hyundai H350 pentru Hyundai Motor Compani, minibuze, camioane, autobuzele Menarinibus și gama Karsan, ce include modelele urbane Jest, ATAK și Star.

Sursa: https://www.facebook.com/KarsanRomania/ ... __tn__=K-R

45200405_2223779457878199_3763394750145626112_o.jpg
45200405_2223779457878199_3763394750145626112_o.jpg (334.3 KiB) Vizualizat de 233 ori
Avatar utilizator
Victor92
Membru Gold
 
Mesaje: 6452
Membru din: Dum, 14 Noi 2010, 14:38
Localitate: Bucuresti, Romania

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Costin » Joi, 01 Noi 2018, 14:25

Ce reclama ieftina, iar poza aia e cat se poate de fake, de parca circula Karsan in San Francisco https://goo.gl/maps/pLX5tNNEQW32
2018: 630 km feroviari / 2968 rutieri. 2017: 1690km feroviari / 2087 rutieri. 2016: 2586km feroviari / 1354 km rutieri. 2015: 3541km feroviari / 3299km rutieri. 2014: 4253km feroviari / 2264km rutieri.
Avatar utilizator
Costin
Site Admin
 
Mesaje: 7249
Membru din: Dum, 24 Ian 2010, 06:57
Localitate: Bucuresti 4 / Sibiu


Înapoi la Judetul Suceava


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori