Regiunile RomânieiMunteniaJudețul Buzău

 

Topic: Știri, noutăți, perspective

104 posts, 59140 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8
 
 

📖 Pagination options
Știri, noutăți, perspective Gabi23

Autobuzele olandeze cumpărate la mâna a doua de Primăria Buzău intră luni pe trasee

Douăsprezece dintre cele cincisprezece autobuze, achiziţionate recent de operatorul de transport urban al municipalităţii, vor intra luni pe trasee. Anunţul a fost făcut de primarul Constantin Toma în cadrul unei inedite conferinţe de presă care a avut loc în mers la bordul unei maşini Ambassador.
„Autobuzul în care vă aflaţi acum respectă toate normele de transport, asigurând o deplasare confortabilă şi în siguranţă pentru orice buzoian. Până la sfârşitul anului vor mai veni încă 15 bucăţi, iar anul viitor, sperăm noi, vom cumpăra încă 15-20, cu Euro 6”, a declarat primarul Constantin Toma pentru jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă din autobuz.
La rândul său, directorul TransBus, Gică Toader, a declarat că 12 dintre cele 15 autobuze vor circula începând de luni, pe toate liniile din municipiu, iar celelalte trei, care mai au nevoie de „câteva retuşuri”, se vor afla în trafic în scurt timp. 
Operatorul municipal de transport în comun a plătit aproape 18.000 de euro pentru un asemenea autobuz de fabricaţie olandeză, achiziţionate la mâna a doua. Ele au norma de poluare Euro 5, sunt prevăzute cu aer condiţionat şi au capacitate de 40 de locuri pe scaune şi 42 în picioare, două fiind rezervate persoanelor cu dizabilităţi.
Autobuzele sunt confortabile iar atmosfera plăcută din interior este asigurată de instalaţiile de climatizare, atât pe timpul verii, cât şi iarna. În maşini sunt afişate staţiile de pe traseu, harta transportului comun din oraş, dar şi regulile obligatorii care trebuie respectate de călători.
Înainte de oprirea în staţie, şoferul va anunţa denumirea acesteia prin microfon. Autobuzele sunt dotate şi cu televizoare care, până la implementarea unui nou soft, românesc, funcţionează deocamdată cu softul olandez.
Conducătorii auto şi cei care fac parte din personalul de control vor putea fi uşor de recunoscut după uniforma specială adoptată de Trans Bus. Pentru o perioadă nedeterminată, preţul biletelor va rămâne neschimbat dar, după implementarea sistemului de ticketing, vor fi aplicate unele modificări.
Primele 12 autobuze olandeze vor ieşi pe traseele buzoiene începând de lunea viitoare, urmând ca celelalte trei să intre în circuit peste o săptămână. În acest fel, frecvenţa sosirii autobuzelor în staţii va putea să fie redusă la 10 minute şi va scădea şi mai mult odată cu sosirea celorlalte autobuze care urmează să fie achiziţionate de municipalitate.
Programul de funcţionare va fi de la 5 dimineaţa până la orele 23, cu o frecvenţă mai mică a autobuzelor la orele cu un număr redus de călători. 

Sursa: http://adevarul.ro/locale/buzau/autobuz...index.html
Autor: Iulian Bunila

 


Re: Știri, noutăți, perspective WT_fan06

Olanda se debaraseaza deja de euro 5???   :shock:

 


Re: Știri, noutăți, perspective andrei11

Ca să fie clar, norma EURO e valabilă pentru prima sută de mii de kilometrii, după aceea nu mai poate fi vorba de vreo normă EURO. Vorbesc despre poluare.

 


Re: Știri, noutăți, perspective Victor92

Maxi-taxi devine ISTORIE | Planul primarului pentru transportul în comun din Buzău

Afacerea cu maxi-taxi în municipiul Buzău pare să fi ajuns la capăt de drum. Primarul Constantin Toma a reiterat astăzi intenția de a desface contractele operatorilor de maxi-taxi din Buzău și de a întări Trans Bus, societatea de transport în comun aflată în subordinea Consiliului Local Municipal.

Ideea eliminării microbuzelor ca operator de transport complementar în municipiu a fost vehiculată încă de la preluarea mandatului de către primarul Constantin Toma. Pentru că a găsit un Trans Bus falimentar, care reușise doar să mimeze concurența față de microbuzele private, edilul a investit în societatea de transport și a decis să o facă profitabilă.

De mai bine de un an, Trans Bus  pare să fie intrat în zodia profitului și a competitivității pe piața de transport. După ce și-a întărit flota și a ieșit și în afara orașului, firma se gândește să devină acum operator unic, în pofida faptului că proprietarii de microbuze s-au pus la adăpost, încheindu-și contractele până în 2021.

„Vom face din Trans Bus o societate profitabilă. Vom rupe contractele proprietarilor de maxi-taxi, deoarece suntem nevoiți să punem în aplicare ordonanța care prevede esistența unui singur operator de transport, iar acel operator trebuie să fie Trans Bus.”, a declarat, astăzi, primarul Constantin Toma.

Multe dintre municipiile mari au renunțat deja la maxi-taxi. La Suceava, de pildă, microbuzele și-au trăit ultimele zile în vara acestui an. Începând cu 1 iulie 2017, TPL S.A. a preluat toți călătorii din oraș, devenind operator unic. Deși avea o flotă insuficientă, societatea municipalității a reușit să obțină o creștere economică semnificativă în ultimele luni.

La Buzău, Trans Bus și-a propus să achiziționeze 25-30 de autobuze Euro 6, din bani europeni. Noile mașini, cu motoare electrice sau eco-friendly, vor putea fi cumpărate grație unui plan de mobilitate urbană, prin Axa 4-subaxa 4.1.

Prin lărgirea flotei TransBus, afirmă primarul Toma, se va rezolva și o altă problemă de ordin social. După aducerea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a reprezentanților comunelor vecine cu Buzăul, se va reuși transportarea locuitorilor din Mărăcineni, Vadu Pașii, Vernești, Țintești și alte câteva localități în oraș, acolo unde își au locurile de muncă. În momentul de față, aceștia cheltuie sume importante cu naveta, fiind nevoiți să schimbe două mijloace de transport pentru a ajunge la serviciu.

Mai multe informatii pe: http://reporterbuzoian.ro/maxi-taxi-va- ... din-buzau/

 


Re: Știri, noutăți, perspective Victor92

Incepand cu data de 29 Ianuarie 2018, Linia 1 isi modifica traseul:

TUR: Horticolei, Liceul 1, Piața Dorobanți, Taxi-Dorobanți, Micro 5, Bariera Brăilei, Depou CFR, Spital CFR, Gară, Colegiul BP Hașdeu, McDonald’s, RAM, ACR, BIG, Stație carburant, Kaufland Sud (Patinoar)

Retur: Kaufland Sud (Patinoar), Stație carburant, BIG, ACR, Piața Centrală, Colegiul BP Hașdeu, Gară, Spital CFR, Depou CFR, Parc Marghiloman, Liceul CFR, Horticolei

Totodata, programul de transport public va fi modificat incepand cu aceeasi data, noul orar poate fi consultat aici: http://www.transbusbuzau.ro/programul-d ... arie-2018/ sau descarcat Pdf in cadrul acestui mesaj.
orardecirculatie2018-19IAN-1-10.pdf
orardecirculatie2018-19IAN-1-10.pdf (1.37 MB; downloaded 360 times)

 


Re: Știri, noutăți, perspective Victor92

Autobuzele Transbus vor ajunge de săptămâna viitoare până în comuna Vadu Paşii

Până când vor introduce în noul traseu autobuzele operatorului de transport din municipiu, autorităţile Buzăului mai au nevoie de avizul Consiliului Judeţean, care este aşteptat în următoarele zile. De săptămâna viitoare, autobuzele vor circula pe DJ203K până la Săpoca dar şi până la Vadu Paşii, Stănceşti şi Scurteşti.

„Sper să fie aprobat şi la Consiliul Judeţean miercuri, noi suntem disponibili, au venit 15 autobuze şi am putea începe transportul de săptămâna viitoare. Avem o legătură foarte bună şi cu Consiliul Judeţean şi cu Primăria Vadu Paşii se va merge pe la Mărăcinei, Podul Câlnău, Vadu Pasii, Stănceşti şi  Scurteşti. Totodată avem o echipă de la Transbus plecată în Olanda  pentru a recepţiona autobuzele cu burduf care vor ajunge a Buzău şi vor fi introduse în special pe rutele suburbane”, a declarat primarul Constantin Toma.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de miercuri figurează două proiecte de hotărâre privind exprimarea acordului ca autobuzele operatorului de transport din municipiul Buzău să circule pe DJ203K, până la Săpoca, dar şi până la Vadu Paşii, Stănceşti şi Scurteşti.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/buzau/autobuz ... index.html

 


Re: Știri, noutăți, perspective Victor92

COMUNICAT DE PRESA

Incepand cu data de 01 Martie 2018, Trans Bus va introduce o nou linie de transport in comun:

Linia 11 care va circula pe traseul Gara C.F.R.-Bariera Ploiesti -Bld. Unirii –Carrefour -Autorolla, -Com. Vadu Pasii–satScurtestisi retur

Rezumatul orarului de circulatie fiind urmatorul: Linia 11: Scurtesti–Stancesti -Vadu Pasii -Autorolla -bld. Unirii -Bariera Ploiesti -GaraC.F.R.: 05:00-05:35-06:10-06:45-07:00-07:20-07:55-08:30-09:05-09:40-10:15-10:50-11:25-12:00-12:35-13:10-13:45-14:20-14:55-15:30-16:05-16:40-17:15-17:50-18:25-19:00-19:35-20:10-20:45

Linia 11:GaraC.F.R.–Bariera Ploiesti -bld. Unirii -Autorolla –Vadu Pasii–Stancesti -Scurtesti: 05:35 -06:10-06:45-07:20-07:55-08:30-09:05-09:40-10:15-10:50-11:25-12:00-12:35-13:10-13:45-14:20-14:55-15:30-16:05-16:40-17:15-17:50-18:25-19:00-19:35-20:10-20:45-21:20

Tot cu aceasta data se va mai introduce si linia 117(zona)care va aveaurmatorul traseu: Gara CFR–Depou C.F.R.-Zona Industriala -Casa de Pensii -Bld. Unirii -Carrefour -Autorolla –Com. Vadu Pasii –sat Scurtesti si retur

Rezumatul oraruluide circulatie fiind urmatorul:

Linia 117:Gara CFR –Depou C.F.R -Zona Industriala –Casa de Pensii -Bld. Unirii –Carrefour –Autorolla -Vadu Pasii -StancestiScurtesti: 15:15, 23:15

Linia 117:Scurtesti-Stancesti -Vadu Pasii -Autorolla -Bld. Unirii –Bariera Ploiesti -Gara CFR: 05:10 13:30-21:30

Tot din data de 01 Martie 2018, se vor modifica urmatoarele linii 3, 4, 5, 10, prin includerea in graficul de circulatie aferent traseelor mai sus mentionate a statieiKaufland Sud.Rezumateleorarelor de circulatie fiind urmatoarele:

Linia 3 va avea urmatorul traseu:  str. Pinului -Liceul de Politie -Peco -Kaufland Sud -Peco –Bld.Unirii -DedemanRetur: Dedeman -Bazar -Gara -Bariera Ploiesti -Peco -Kaufland Sud -Peco-Dragaica -Mihai Viteazu -Str. Pinului

Linia 4 va avea urmatorul traseu: Comat -Romcarbon -Rond -Crang -Peco -Kaufland Sud -Peco-bld. Unirii -Piata Centrala -GaraRetur: Gara -Mc Donald's -bld. Unirii -Peco -Kaufland Sud -Peco-Stadion -Rond -Romcarbon -Comant

Linia 5 va avea urmatorul traseu: Cart. Micro 14 -Crang -Peco -Kaufland Sud -Peco -Bld.Unirii -Carrfour -Dorobanti -Pod. Vadu PasiiRetur: Pod. Vadu Pasii -Dorobanti -Carrfour -Bld. Unirii -Peco -Kaufland Sud -Peco-Stadion -cart. Micro14

Linia 10 va avea urmatorul traseu: sos. Brailei -Bazar -Bld. Unirii -Peco -Kaufland Sud -Peco-Dragaica -Zona Industriala -Sos BraileiRetur: Aromet -Zona Industriala -Peco -Kaufland Sud -Peco-Bld Unirii -Dorobanti –ArometVa multumim pentru intelegeresi va vom tine la curent cu noi informatii.

Echipa Trans Bus

Sursa: http://www.transbusbuzau.ro/comunicat-d ... -19022018/

 


Re: Știri, noutăți, perspective Andrei Andraș

FLOTA TRANS BUS SE MĂREŞTE. AU FOST ACHIZIŢIONATE 24 DE AUTOBUZE MERCEDES

Douăzeci şi patru de autobuze aproape noi vor completa parcul auto al societăţii de transport buzoiene, în contextul eliminării microbuzelor tip maxi-taxi, de pe traseele municipiului. Autobuzele au fost achiziţionate prin licitaţie, iar costul unuia ajunge la 33.000 de euro.

mercedes citaroPrimele cinci autobuze vor sosi chiar în această săptămână, urmând ca altele 19 să ajungă la Buzău luna aceasta. Noile autovehicule ce vor completa flota Trans Bus au fost achiziţionate prin licitaţie SEAP şi costă 33.000 de euro.

Spre deosebire de cele care circulă acum pe traseele buzoiene, autobuzele recent ahiziţionate se încadrează într-un standard de poluare decent, Euro5, şi beneficiază de dotări moderne, precum aer condiţionat, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi şi panouri electronice de informare.

Achiziţionarea noilor autobuze, spune conducerea Trans Bus, va asigura o frecvenţă sporită, mai ales în contextul retragerii microbuzelor de pe traseele municipiului. Se lucrează la conceperea unui grafic nou, astfel încât la orele de vârf numărul maşinilor de pe traseu să fie suplimentat.

Odată sosite la Buzău, autobuzele vor trece printr-un proces de verificare tehnică, înainte de înmatriculare. Abia apoi vor circula pe străzile municipiului. Autovehicolele  marca Mercedes sunt lungi de 12 metri şi sunt fabricate în 2007.


Sursă -> http://www.campusbuzau.ro/flota-trans-b ... -mercedes/

 


Re: Știri, noutăți, perspective Puss in Boots

Deci niste Citaro similare celor din Bucuresti sa inteleg. Macar de-o varsta cu ele. Si probabil intr-o stare mult mai buna. O sa le vedem prin poze cand vin :) Daca sunt asa cum imi inchipui ca sunt, ar fi bune de pus intr-o paralela cu un Citaro de Bucuresti care merge cu petul in fund, mazgalit, cu scaune jegoase, cu geamurile de langa usa din mijloc lipsa si cu buretele tot din zona respectiva mancat/taiat/disparut cu totul.

 


Re: Știri, noutăți, perspective CA 205

Despre aceste autobuze se vorbeste; sunt fix 24 si chiar au Euro 5:
https://www.womy.nl/stock/used-buses/us ... -in-stock/

 


Re: Știri, noutăți, perspective punmeister

Vad ca sunt de la operatorul Randstadnet (aka R-NET) sau Zuidtangent.

 


Re: Știri, noutăți, perspective Puss in Boots

Sunt ca noi. Inca o dovada cum altii pot si noi nu. Bravo pt Buzau, daca sunt si euro 5 e cu atat mai bine.

 


Re: Știri, noutăți, perspective cris_m

Foarte tare :shock: O investitie de nota 10, chiar daca sunt SH...

 


Re: Știri, noutăți, perspective andreir14

Cele 24 autobuze Mercedes Citaro FL sunt deja la Buzău de 1 săptămână și au apărut deja primele imagini cu acestea. Se pare că nu sunt de la R-NET, ci de la compania Schiphol Sternet. Urmează a fi înmatriculate, urmând ca pe 16 august sa fie puse în circulație, punând astfel capăt erei maxi taxi din oraș.

Galerie foto: https://www.buzoienii.ro/dgsdgsdfg/

Sunt Mercedes, au o culoare superbă, tapițeria e ca nouă!

Autobuzele Mercedes sunt de o săptămână în parcarea Trans-Bus, dar abia azi reporterul buzoienii.ro și-a făcut drum către Șoseaua Pogonele pentru a le fotografia.

Conform unui angajat care trebăluia printre ele au venit toate 24 și se lucrează intens la înmatricularea lor pentru a fi trimise în trafic încă de pe 16 august când maxi-taxi va deveni istorie la Buzău.

Impresia reporterului e favorabilă. 23 dintre autobuzele Mercedes au o culoare superbă – un vișiniu aprins – iar unul este portocaliu.

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Buzău  • 
Choose destination

Since our 2266 forum members have written 419396 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use