Stiri, noutati, perspective

Resedinta de judet - Arad

Stiri, noutati, perspective

Mesajde Gabi23 » Joi, 21 Oct 2010, 23:51

Un tramvai numit dorinţă. Micălăcenii vor linia 8 repusă din nou pe şine.
Locuitorii din Micălaca cer repunerea în circulaţie a tramvaiului 8, după ce timpii de aşteptare au crescut. Cei mai afectaţi sunt elevii care frecventează şcolile din centrul Aradului şi care sunt nevoiţi să schimbe două tramvaie.
Decizia Companiei de Transport Public Arad (CTP) de a desfiinţa în acest an linia 8 i-a afectat pe arădeni, nevoiţi acum să schimbe două tramvaie pentru a ajunge în centru şi să facă înconjurul cartierului Micălaca. Oamenii spun că, de când a început şcoala, situaţia s-a înrăutăţit.
„E destul de dificil în special pe traseul Billa-Zona 300-Centru pentru că pe această rută trebuie să schimbăm două tramvaie pentru a ajunge în centru. Copiii mi se plâng că nu prea circulă tramvaiul, motiv pentru care trebuie să se trezească mai devreme pentru a nu întârzia la şcoală”, a spus Codruţa Dincă, micălăceancă.

Stăm la mâna nemţilor
Deşi sperau ca la întâlnirea cu aleşii locali să se ajungă la un consens pentru repunerea în circulaţiei a liniei 8, edilul Aradului a pus soluţia în cârca nemţilor care se ocupă de studiul de trafic. Motivul: Aradul nu are specialişti care să să rezolve această problemă. „Nu avem specialiştii care să facă un calcul pentru a dimensiona optim transportul. E adevărat, am câştigat un proiect european pentru management de trafic şi va trebui să avem încredere în soluţiile prezentate de ei, pentru că ne place, nu-i aşa, cum gândesc germanii”, a spus primarul.
Acesta a mai precizat că, în lipsa unor specialişti, rămânem la decizia nemţilor care la sfârşitul acestei luni vor prezenta public studiul de trafic. Conform acestuia, studiul cuprinde şi circulaţia tramvaielor, dar şi timpii de circulaţie. Până atunci, însă, arădenii trebuie să suporte în continuare traficul îngreunat al tramvaielor.
„Tot timpul e aglomerat şi de multe ori întârziem la serviciu pentru că nu circulă la orele stabilie”, a spus Mihalea Crai.

Linii mai puţine, bani mai mulţi.
Desfiinţarea celor patru linii de tramvai din municipiu a adus în buzunarul CTP-ului mai mulţi bani. Pentru luna octombrie, CTP-ul a vândut arădenilor peste 11.000 de abonamente. Astfel, odată cu introducerea abonamentului unic, vânzările au înregistrat o uşoară creştere. Având în vedere faţă de abonamentele pe o singură linie, cel unic scoate mai mulţi bani din buzunar.

Sursa: Adevarul.ro
http://www.adevarul.ro/locale/arad/arad ... 64797.html
Avatar utilizator
Gabi23
Site Admin
 
Mesaje: 10998
Membru din: Lun, 28 Dec 2009, 01:47
Localitate: Bucureşti, Sector 6 - Crângaşi

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde adrian » Joi, 31 Mar 2011, 13:47

Stie cineva despre ce marca de autobuze este vorba :
Consiliul Judetean Arad
Adresa postala: Str. Corneliu Coposu nr. 22, Arad , Localitatea: Arad , Cod postal: 310003 , Romania , Punct(e) de contact: NADIA RALUCA LUCACI , Tel. 0357731100 , In atentia: Marian OLARIU , Email: achizitii.cjarad@yahoo.com , Fax: 0357731287 , Adresa internet (URL): www.cjarad.ro , Adresa profilului cumparatorului: www.e-licitatie.ro
I.2) Tipul autoritatii contractante si activitatea principala (activitatile principale)
Autoritate regionala sau locala
Activitate (activitati)
- Servicii generale ale administratiilor publice
Autoritatea contractanta actioneaza in numele altor autoritati contractante
Nu
Sectiunea II: OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1) Descriere
II.1.1) Denumirea atribuita contractului de autoritatea contractanta
Achizitionarea unui nr. de 10 autobuze tip M3, clasa III, de capacitate minim 47 locuri pentru transport persoane prin leasing financiar
II.1.2) Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a produselor sau de prestare a serviciilor
Furnizare
Leasing
Locul principal de livrare: sediul Companiei de Transport Public S.A., Arad, Calea Victoriei, nr. 35 B - 37
Codul NUTS: RO421 - Arad
II.1.3) Anuntul implica
II.1.4) Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor
Se vor achizitiona 10 autobuze tip M3, clasa III, de capacitate minim 47 locuri pentru transport persoane prin leasing financiar, caracteristicele tehnice se regasesc în documentatia descriptiva
II.1.5) Clasificare CPV (vocabularul comun privind achizitiile)
34121100-2 - Autobuze publice (Rev.2)
66114000-2 - Servicii de leasing financiar (Rev.2)
I.1.6) Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii publice
Nu
II.2) Valoarea totala finala a contractului (contractelor)
II.2.1) Valoarea totala finala a contractului sau a contractelor
4,970,273.47 RON
SECTIUNEA IV: PROCEDURA
IV.1) Tipul procedurii
IV.1.1) Tipul procedurii
Negociere
IV.2) Criterii de atribuire
IV.2.1) Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasa d.p.d.v. economic
Criterii Pondere
1. Pretul ofertei 65 %
Descriere:
2. Termen de livrare si receptie 20 %
Descriere:
3. Categorie clasificare autobuz 10 %
Descriere:
4. Garantia oferita (limita km) 5 %
Descriere:
IV.2.2) S-a organizat o licitatie electronica
Nu
IV.3) Informatii administrative
IV.3.1) Numar de referinta atribuit dosarului de autoritatea contractanta
67
IV.3.2) Anunturi publicate (anunt publicat) anterior privind acelasi contract
Da
Anunt de participare
Numarul anuntului in JO: 2010/S214-328619 din 04.11.2010
SECTIUNEA V : ATRIBUIREA CONTRACTULUI
Contract nr: 15 Denumirea: Achizitionarea unui nr. de 10 autobuze tip M3, clasa III, de capacitate minim 47 locuri pentru tran
V.1) Data atribuirii contractului 2/24/2011
V.2) Numarul de oferte primite 1
V.3) Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul
Unicredit Leasing Corporation IFN SA
Adresa postala: str. Nicolae Cramfil, nr. 25, sector 1, , Localitatea: Bucuresti , Cod postal: 014141 , Romania , Tel. 021.200.77.77 , Fax: 021.20077.76

V.4) Informatii privind valoarea contractului
Estimarea initiala a valorii contractului
Valoarea: 1841193.00 Moneda: EUR Fara TVA
Valoarea totala finala a contractului
Valoarea: 1182947.80 Moneda: EUR Fara TVA
Valoarea: 4,970,273.47 Moneda: RON

V.5) Contractul ar putea fi subcontractat
Nu

SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1) Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare
Nu
VI.2) Alte informatii
Ofertantul cistigator este asocierea SC UNICREDIT LEASING CORPORATION IFN SA (lider asociere) & SC J&R CAR SRL. Asocierea are la baza contractul de asociere legalizat nr. 1/29.11.2010. Valoarea estimata (principal, dobinzi si comisioane) a contractului pe intreaga perioada de 5 ani este de 1.182.947.8 euro (echivalentul a 4.970.273.47 lei la cursul BNR 03.03.2011 de 4.2016 lei/euro).
VI.3) Cai de atac
VI.3.1) Organismul competent pentru caile de atac
Tribunalul Arad - sectia comerciala
Adresa postala: bd. General Vasile Milea, nr. 2-4, , Localitatea: Arad , Cod postal: 310131 , Romania , Tel. 0257.228.908 , Email: rfloruti@just.ro , Fax: 0257.251.700
Organismul competent pentru procedurile de mediere
VI.3.2) Utilizarea cailor de atac
Precizari privind termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac
VI.3.3) Serviciul de la care se pot obtine informatii privind utilizarea cailor de atac
Consiliul Judetean Arad-Serviciul Juridic Contencios Administrativ
Adresa postala: str. Corneliu Coposu nr.22 , Localitatea: Arad , Cod postal: 310003 , Romania , Tel. 0357731100 , Email: achizitii.cjarad@yahoo.com , Fax: 0357731287 , Adresa internet (URL): www.cjarad.ro
VI.4) Data expedierii prezentului anunt
29.03.2011 13:20
adrian
 
Mesaje: 23
Membru din: Mar, 27 Apr 2010, 14:25
Localitate: alba iulia

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Gabi23 » Mie, 08 Iun 2011, 04:11

Autobuze noi pentru transportul public, cu întârziere de jumătate de an

Zece autobuze nou-nouţe, a câte 136.400 de euro fiecare intră în circulaţie. Pentru asigurarea Casco a acestora, Consiliul Judeţean Arad a cheltuit aproximativ 100.000 de lei. Cele zece vor înlocui autobuzele depăşite a căror vechime este cuprinsă între 19 şi 35 de ani.
Se vorbea din noiembrie 2010, că începutul acestui an îi va prinde pe arădeni în zece autobuze nou-nouţe. A trecut jumătate de an şi de abia în această săptămână cele zece mijloace de transport pentru care au fost cheltuiţi peste 1,3 milioane de euro, vor intra în trafic.
Chiar dacă la data respectivă se vorbea despre tarifele care vor rămâne aceleaşi, situaţia s-a schimbat. „Nu se vor modifica tarifele pentru noile linii de autobuz”, spuneau în noiembrie 2010 reprezentanţii CTP Arad.
Acum în schimb, navetiştii vor plăti de la 50 de bani, la 40 de lei mai mult pentru abonamente, în funcţie de distanţă.
Noile autobuze vor face traseele Berechiu- Arad, Arăneag– Drauţ– Ineu, Bârzeşti- Ineu, Şiad- Ineu, Zărand- Arad, Fiscut- Arad, Şimand- Arad, Peregu Mare- Arad, Hălmagiu- Gurahonţ şi Sebiş- Ineu.

Sursa: Adevarul.ro
Avatar utilizator
Gabi23
Site Admin
 
Mesaje: 10998
Membru din: Lun, 28 Dec 2009, 01:47
Localitate: Bucureşti, Sector 6 - Crângaşi

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde bercenicity » Mie, 08 Iun 2011, 14:30

Avatar utilizator
bercenicity
Membru Silver
 
Mesaje: 1518
Membru din: Mar, 29 Dec 2009, 10:32
Localitate: BerceniCity

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde ByOnu » Vin, 15 Iul 2011, 18:39

Prototipul tramvaiului Imperio a iesit pe poarta Astrei:
http://www.adevarul.ro/locale/arad/FOTO ... 48463.html

În august, când urbea noastră îşi va sărbători zilele, Valer Blidar promite că arădenii vor vedea pentru prima oară un Imperio care va rula pe centrul Aradului. Modern, poate chiar prea modern pentru drumurile zilnice pe care le avem, tramvaiul şi-a dezvăluit astăzi secretele în faţa aparatelor de fotografiat.
Sătui de nemţii care ne vând tramvaie deja uzate şi care în doar câteva luni de folosinţă pe şinele arădene ajung să te zdruncine cât să-ţi ajungă pentru toată săptămâna, noul model ne-ar putea pune în rândul oraşelor din întreaga lume unde astfel de tramvaie nu mai au niciun secret pentru navetiştii zilnici din oraş.
...
Semnează pentru inființarea Muzeului Transporturilor din București! Click AICI!
Avatar utilizator
ByOnu
Membru Gold
 
Mesaje: 4814
Membru din: Mie, 09 Iun 2010, 16:20
Localitate: Km 0

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Dominatrix » Mie, 10 Aug 2011, 18:38

Staţiile noi vor fi modificate pentru „bolidul tramvaielor“

După doi ani de la terminarea lucrării, staţiile sunt tăiate pentru a se adapta tramvaielor moderne. În august, când oraşul îşi va sărbători zilele, arădenii vor vedea pentru prima oară un tramvai Imperio în centru.


Anul trecut, nemţii care au făcut studiul de trafic din Arad au atras atenţia în legătură cu staţiile de tramvai din oraş. Specialiştii germani au ajuns la concluzia că suprafaţa dedicată pasagerilor este foarte mică, nu există refugiu, unele staţii sunt neluminate şi nu au afişate un orar şi o hartă a traseelor.

Întreaga lucrare a infrastructurii transportului public a costat circa 50 de milioane de euro, bani împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar acum, din cauza viitorului tramvai Imperio care va circula pe şinele din oraş, suprafaţa staţiilor trebuie redusă şi mai mult.

„Noile staţii au fost gândite pentru tramvaie moderne, cu podea joasă. De aceea, acum trebuie făcute retuşuri la staţiile amplasate în Aradul Nou, iar cele existente deja în centrul oraşului şi în cartiere trebuie remodelate, adică se va tăia din lăţimea lor circa cinci centimetri”, a spus Petru Cuvinean, directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad (CTP). Conform acestuia, este vorba de peste 15 staţii începând cu cartierul Aurel Vlaicu şi continuând cu centrul oraşului.

Arădeni nemulţumiţi

Dispariţia vechilor staţii a stârnit nemulţumire încă de la început, însă municipalitatea a afirmat că aşa este proiectul şi că prin aceste schimbări se fluidizează traficul rutier din zona Podgoria. Din cinci staţii, la Podgoria au mai rămas doar trei. „Staţiile au fost amplasate după intersecţie. În acest fel, mijloacele de transport nu mai pierd timp în staţii şi la semafoare”, a spus Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Oamenii spun că nu înţeleg de ce în locul staţiilor vechi s-a lăsat atât spaţiu liber. „Nu ştiu cine a proiectat totul, dar în mod sigur nu circulă cu tramvaiul. Staţiile nu sunt bune nici să ne ascundem de soare, nici de ploaie. Sunt înguste, iar copertina este foarte mică”, a spus Carmen Zura, arădeancă.

Pe de altă parte, odată cu modelarea staţiilor, navetiştii de tramvai vor avea şi mai mult de furcă. „Chiar dacă e redusă suprafaţa, nu cred că va fi un pericol pentru călători. Cu atenţie, se va putea păşi în tramvai fără nicio problemă”, a mai spus directorul tehnic al CTP.

Imperio, prea scump pentru arădeni

Până când noul Imperio va rula în oraş, primăria face calcule peste calcule pentru un împrumut care ar urma, până la începutul lui 2012, să pună pe şinele din Arad câteva garnituri. Planurile de a cumpăra zece tramvaie noi au fost puse în discuţie încă din 2010. Costul noilor bolizi pe şine se ridică la suma de 20 de milioane de euro, la care se adaugă alţi 250 de mii de euro pentru dotările atelierelor de reparaţii şi pregătirea vatmanilor.

Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/arad/arad ... 47164.html
Avatar utilizator
Dominatrix
Membru Silver
 
Mesaje: 5721
Membru din: Dum, 07 Mar 2010, 05:10

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde andrei11 » Lun, 15 Aug 2011, 07:25

Dominatrix scrie: ..."În acest fel, mijloacele de transport nu mai pierd timp în staţii şi la semafoare”, a spus Corina Drăghici...

Asta evident numai in cazul fericit in care tramvaiul are prioritate absoluta si-si face verde "singur'' la intersectii, in plus nu-i este blocata linia de "bizonii" autohtoni ( aradeni presupun ). in Bucuresti cu linia de protocol 41 nu s-au reusit nici unul din cele 2 puncte. :shock:
Avatar utilizator
andrei11
Moderator forum
 
Mesaje: 17053
Membru din: Mie, 09 Iun 2010, 20:50
Localitate: U.E. Ro. Bucuresti - Piata Iancului

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Dominatrix » Dum, 20 Noi 2011, 06:02

(VIDEO) Împrumut aprobat

Consiliul Local Arad a aprobat astăzi împrumutul pe care primăria municipiului doreşte să îl facă pentru achiziţionarea de tramvaie. Astfel, din 2012 arădenii vor putea circula în condiţii moderne pe noile căi de rulare din municipiu. De altfel, împrumutul este o refinanţare a creditului de 23 de milioane de euro, contractat de primărie de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.Dezbaterile în consiliu au fost scurte. Reprezentanţii opoziţiei nu s-au opus împrumutului dar au prezentat nelămuriri de ordin tehnic.

http://www.youtube.com/watch?v=NqOiEtNQO_w




http://www.vestic.ro/articol_21287/%28v ... robat.html

-----------------------
Primăria Arad împrumută bani pentru a cumpăra tramvaie

Primăria Arad va mai face un împrumut la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a cumpăra tramvaie noi, care vor fi puse în circulaţie pe liniile din municipiu.

Conform celor precizate de Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, suma care va fi împrumutată de la BERD pentru achiziţia de tramvaie este de 10 milioane de euro. La această sumă se va adăuga 2 milioane de euro, bani rezultaţi în urma unor economii făcute în etapa a doua a proiectului de reabilitare a transportului urban în municipiu, cu bani de la BERD, care vor fi utilizaţi la modernizarea infrastructurii depoului principal, la introducerea unui sistem e-ticketing pentru transportul public şi pentru planul de externalizare a serviciului de transport judeţean cu autobuze. „În timpul discuţiilor cu reprezentanţii BERD s-a obţinut o maturitate de 11 ani la tranşa a doua a împrumutului, faţă de 9 ani cât era înainte, şi o dobândă de 2 la sută, faţă de 3,7 la sută. De asemenea, pentru tranşa a treia a împrumutului vom încerca, prin negociere, să obţinem cea mai mică dobândă”, a precizat Gheorghe Falcă. Primarul a mai adăugat că, în urma contractării celei de-a treia tranşe de împrumut, în anul 2015, gradul de îndatorare al municipiului va fi de 15,72 la sută.

Cele 10 milioane care vor fi obţinute din al treilea împrumut vor fi folosite la achiziţia a cel mult 7 tramvaie noi. Conform proiectului de hotărâre privind acordul de prefinanţare, aprobat luni de consilierii locali, garantarea finanţării rambursabile se va face cu tramvaiele achiziţionate din împrumut, acestea urmând să fie înregistrate în domeniul privat al municipiului Arad. Primarul municipiului Arad şi-a exprimat, de mai multe ori, intenţia de a cumpăra tramvaie “Imperio”, produse la Fabrica de Tramvaie din cadrul SC Astra Vagoane Călători Arad. În lunile decembrie şi ianuarie, reprezentanţii BERD vor fi prezenţi la Arad pentru a continua negocierile cu reprezentanţii municipalităţii, privind acordarea împrumutului.

BERD a mai acordat Primăriei Arad două împrumuturi, în valoare totală de 33 de milioane euro, pentru derularea proiectului „Reabilitarea transportului urban în municipiul Arad”, proiect care constă în reabilitare infrastructurii rutiere şi a căii de rulare a tramvaielor pe tronsonul Făt-Frumos – Podgoria – Teatru – Calea Romanilor – Calea Timişorii.

http://www.citynews.ro/arad/din-oras-10 ... ie-207773/
Avatar utilizator
Dominatrix
Membru Silver
 
Mesaje: 5721
Membru din: Dum, 07 Mar 2010, 05:10

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde ionescu63 » Sâm, 10 Dec 2011, 12:53

Cateva poze facute din aer. Scuze pentru calitate.
Fişiere ataşate
Imagine0225 (1024x662).jpg
Imagine0225 (1024x662).jpg (470.74 KiB) Vizualizat de 5780 ori
Imagine0226 (1024x768).jpg
Imagine0226 (1024x768).jpg (535.88 KiB) Vizualizat de 5780 ori
Imagine0227 (1024x768).jpg
Imagine0227 (1024x768).jpg (485.46 KiB) Vizualizat de 5780 ori
Imagine0228 (1024x768).jpg
Imagine0228 (1024x768).jpg (428.82 KiB) Vizualizat de 5780 ori
Imagine0230 (1024x768).jpg
Imagine0230 (1024x768).jpg (343.92 KiB) Vizualizat de 5780 ori
ionescu63
Membru Bronze
 
Mesaje: 480
Membru din: Dum, 02 Mai 2010, 19:18
Localitate: Bucuresti

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Dominatrix » Mar, 20 Dec 2011, 08:10

Lucrările de reabilitare a liniilor de tramvai au întârziat deschiderea circulaţiei pe Podul Traian

Circulația tramvaielor pe Podul Traian ar putea fi reluată până la sfârşitul acestui an, Primăria făcând presiuni asupra constructorilor care lucrează la proiectul BERD, pentru a finaliza lucrările de racord la liniile de tramvai.
Constructorii care au lucrat la reabilitarea Podului Traian au reuşit să finalizeze lucrările prevăzute în pro­iect, însă, traficul nu poate fi reluat pe pod din cauză că nu s-au finalizat ra­cordurile la liniile de tramvai, în punctul de coborâre de pe pod, acolo, unde, prac­tic, se întâlnesc cele două proiecte. „Există o mare presiune pentru reluarea circulaţiei transportului pu­blic în Cartierul Aradul Nou. Practic, mai este de lucru la racordul liniilor de tramvai la coborârea de pe pod cu cele de pe Calea Timişorii. Aici se întâlnesc două proiecte, cel de reabilitare a Podului Traian, finanţat din fonduri europene şi cel de reabilitare a transportului urban, eta­pa a doua, derulat din creditul BERD. Eforturile din partea constructorilor sunt foarte mari şi ne dorim ca reluarea circulaţiei pe Podul Traian să se facă până la sfârşitul anului, chiar înainte de Crăciun”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
Circulaţia pietonală pe Podul Traian a fost reluată, în luna noiembrie.
Traficul autovehiculelor şi cel al tramvaielor a fost închis pe Podul Traian anul trecut, în luna iunie, când au început lucrările în cadrul proiectului privind reabilitarea centrului istoric vechi al municipiului, iar Primăria a estimat că podul va fi refăcut în aproximativ nouă luni.
Lucrările incluse în proiect constau în reabilitarea întregii suprastructuri metalice, refacerea ornamentelor de pe portal, a stâlpilor şi corpurilor de iluminat şi reabilitarea căii de rulare pentru autovehicule şi a liniilor de tramvai.
Structura metalică a podului nu a beneficiat de lucrări de reabilitare ge­nerale, fiind efectuate periodic doar intervenţii locale pentru menţinerea în folosinţă. Structura a prezentat numeroase defecte din cauza uzurii.
Podul Traian peste râul Mureș a fost construit în perioada 1910 – 1913, tablierele fiind uzinate la Reşiţa în cadrul Fabricii de Poduri – Kaiserliche und Königliche Privilegierte Österreichische Staatseisenbahngesellschafft – St.E.G., între anii 1910-1912, şi constituie o lucrare de referinţă pentru perioada în care s-a executat.

http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/1997 ... raian.html
Avatar utilizator
Dominatrix
Membru Silver
 
Mesaje: 5721
Membru din: Dum, 07 Mar 2010, 05:10

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Dominatrix » Mie, 04 Ian 2012, 06:19

BERD va finanţa modernizarea Depoului de Tramvaie al Companiei de Transport Public Arad

Municipalitatea arădeană va contracta, în acest an, cel de-al treilea împrumutul de la BERD prin care se va finanţa achiziţia de tramvaie noi, implementarea unui sistem e-tiketing şi modernizarea infrastructurii depoului principal de tramvaie.
Conform Studiului de Fezabilitate şi indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Modernizarea infrastructurii depoului principal de tramvai (UTA)”, valoarea investiţiei este de 23,4 milioane de lei (5,21 milioane de euro).
Realizarea proiectului este considerată oportună atât din considerente funcţionale cât şi datorită faptului că investiţiile ce se propun au scopul creării condiţiilor de întreţinere şi reparaţii a tramvaielor cu podea coborâtă, având lungimi de 27-30 m şi lăţimi de 2,4 m, dar şi asigurarea dotărilor necesare operaţiunilor de întreţinere şi reparaţii a acestor tipuri de tramvaie.
În cadrul Studiului de Fezabilitate al proiectului, aprobat de consilierii locali în ultima şedinţă extraordinară din anul 2011, se propune modernizarea depoului în două etape. În prima etapă, se vor achiziţiona echipamente de testare şi control (laptop-uri cu softweare corespunzătoare) pentru unitatea de comandă şi control a tracţiunii, a sistemelor de frânare, a sistemelor de comunicare, a diverselor echipamente electronice dispuse în vehicul. Aceste echipamente se vor conforma la prescripţiile date de fabricantul vehiculului.
De asemenea, se va amenaja o platformă de lucru pe toată lungimea vagonului amplasată la înălţimea acoperişului vagonului şi prevăzută cu un sistem de ridicare destinat echipamentelor ce necesită a fi demontate şi montate pe acoperişul vagonului, sarcina max. 1,5 tf.
Tot pe lista achiziţiilor care se vor face în prima etapă se regăsesc vinciu­rile electrice de ridicare mobile cu comandă centralizată pentru asigurarea ridicării de pe boghiuri a vagonului, o instalaţie pentru alimentare unităţi de tracţiune cu tensiunea de lucru (750 Vcc), necesară pentru realizarea verificărilor şi reglajelor şi aparatura de măsură (diverse) pentru mărimi electrice, necesară pentru verificarea şi controlul echipamentelor electrice dispuse în va­gon. Totodată, se mai are în vedere achi­ziţionarea de echipamente pentru lipi­rea unor componente montate prin li­pire şi care necesită a fi înlocuite (saboţi de frână), o instalaţie de sudare cu sârmă şi gaz protector, necesară în ca­zul unor intervenţii la structura metalică a carcasei şi un dispozitiv (instalaţie) pentru spălarea sistemului hidra­- ulic de frână, necesar în cazul intervenţiilor care necesită schimbarea lichidului hidraulic din sistemul de frânare.
În etapa a doua, se va achiziţiona o instalaţie pentru schimbarea agentului de răcire din sistemul de climatizare, un sistem de control şi reîncărcat bateriile de acumulatori montaţi în vagon, un dispozitiv pentru măsurarea forţelor de frânare şi un dispozitiv pentru măsurarea forţei de închidere a uşilor. De asemenea, se va achiziţiona o platformă mobilă cu masă ridicătoare necesară intervenţiilor la componentele montate sub vagon, o macara pivotantă (5tf) necesară pentru reparaţii ale boghielor în atelierul dedicat, o presă hidraulică pentru demontarea motoarelor de tracţiune şi o maşină de spălat cu jet de apă caldă necesară spălării agregatelor de rulare. Tot pe lista achiziţiilor din etapa a doua se mai află un echipament de testare a instalaţiei hidraulice, o cabină de vopsit, necesară pentru efectuarea revopsirii vagoanelor, dotări specifice pentru automatizarea operaţiilor de spălare, ce se vor monta în spălătoria existentă şi oinstalaţie de încăr­- cat cu nisip uscat a nisiparelor.
Durata de realizare a investiţei este de 12 luni.

http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/2144 ... -arad.html
Avatar utilizator
Dominatrix
Membru Silver
 
Mesaje: 5721
Membru din: Dum, 07 Mar 2010, 05:10

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Dominatrix » Joi, 19 Ian 2012, 23:51

BERD analizează un împrumut pentru sistemul de transport public din Arad

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) anali­zea­ză acordarea unui împrumut de până la 23 de milioane de euro Pri­măriei Arad, pentru finanţarea modernizării siste­mului de transport public.
Conducerea BERD va discuta acordarea împrumutului la sfârşitul lunii martie. Proiectul are două componente. Prima dintre acestea, un împrumut de 12 milioane de euro, va fi destinată finanţării achiziţiei a şapte tramvaie eficiente din punctul de vedere al con­- sumului de electricitate, modernizarea depoului principal şi introducerea unui sistem electronic pentru tichetele de călătorie.
A doua componentă, de 11 mili­oane de euro, va fi utilizată pentru refinanţarea unui împrumut din partea BERD, în baza unui acord din 2009. Proiectul face parte din strategia municipalităţii de restructurare a sistemului de transport public, prin reducerea aglomeraţiei în trafic şi a poluării, concomitent cu scăderea consumului de energie.
Valoarea totală a proiectului este de 23,5 milioane de euro.
Conform celor precizate de Gheor­ghe Falcă, primarul municipiului Arad, suma care va fi împrumutată de la BERD pentru achiziţia de tramvaie este de 10 milioane de euro. La această sumă se va adăuga 2 milioane de euro, bani rezultaţi în urma unor economii făcute în etapa a doua a proiectului de reabili­tare a transportului urban în municipiu, cu bani de la BERD, care vor fi utilizaţi la modernizarea infrastructurii depou­lui principal, la introducerea unui sistem e-ticketing pentru transportul public şi pentru planul de externalizare a serviciului de transport judeţean cu autobuze. Primarul a mai adăugat că, în urma contractării celei de-a treia tranşe de împru­mut, în anul 2015, gradul de îndatorare al municipiului va fi de 15,72 la sută.
Cele 10 milioane care vor fi ob­ţi­nute din al treilea împrumut vor fi fo­losite la achiziţia a cel mult 7 tramvaie noi. Conform proiectului de hotărâre privind acordul de prefinanţare, aprobat anul trecut de consilierii locali, garantarea finanţării rambursabile se va face cu tramvaiele achiziţionate din împrumut, acestea urmând să fie înregistrate în domeniul privat al municipiului Arad. Primarul municipiului Arad şi-a exprimat, de mai multe ori, intenţia de a cumpăra tramvaie „Imperio”, produse la Fabrica de Tramvaie din cadrul SC Astra Vagoane Călători Arad.
BERD a mai acordat Primăriei Arad două împrumuturi, în valoare totală de 33 de milioane euro, pentru derularea proiectului „Reabilitarea transportului urban în municipiul Arad”, proiect care constă în reabilitare infrastructurii rutiere şi a căii de rulare a tramvaielor pe tronsonul Făt-Frumos – Podgoria – Teatru – Calea Romanilor – Calea Timişorii.

http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/2316 ... -arad.html
Avatar utilizator
Dominatrix
Membru Silver
 
Mesaje: 5721
Membru din: Dum, 07 Mar 2010, 05:10

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Dominatrix » Joi, 16 Feb 2012, 07:28

Primăria Arad a alocat bani în bugetul pe 2012 pentru plata împrumurilor

Primăria Municipiului Arad a prevăzut în Bugetul general de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 suma de 9.925.000 lei (2,3 milioane euro) pentru tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi.

Astfel, suma calculată pentru plata dobânzilor privind datoria publică externă este de 8.715.000 lei (2 milioane de euro), iar suma pentru plata comisioanelor aferente împrumuturilor este de 1.210.000 lei (281.000 euro). Gradul de îndatorare a Primăriei Arad, la sfârşitul anului 2011 era de 10,83 la sută.
Toţi banii au fost folosiţi la proiectele privind modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii în municipiu, mo­- dernizarea drumurilor, modernizarea liniilor de tramvai şi intrudicerea reţelelor de canalizare şi modernizarea sis­- temului rutier aferent în trei cartiere.

Astfel, au fost derulate două proiecte „Reabilitarea transportului urban în municipiul Arad”, etapa I şi etapa a II-a. Proiectul a constat în reabilitarea infrastructurii rutiere şi a căii de rulare a tramvaielor pe tronsonul Făt-Frumos – Podgoria – Teatru – Calea Romanilor – Calea Timişorii. Prima etapă a fost finalizată, în prezent lucrându-se la etapa a doua care se doreşte să fie finalizată în acest an. De asemenea, a fost derulat şi finalizat proiectul „Reabilitarea zonelor urbane care se confruntă cu deficiente majore în sistemul de cana­lizare din Municipiul Arad”. În cadrul acestui proiect a fost introdusă reţeaua de canalizare şi au fost reabilitate drumurile din pământ din cartierele Gai, Bujac şi Sânicolau Mic.

Din creditul contractat de la Dexia Kommunalkredit Bank AG Austria, aprobat de membrii Comisiei de Autorizare a Imprumuturilor Locale s-au derulat, de asemenea, mai multe investiţii de interes public local. Este vorba despre „Modernizare arteră de circulaţie strada Pădurii – Piaţa Romană, sector I str. Conduraşilor – Str. Kogălniceanu”, în va­loare de 1.479.000 lei, „Reabilitarea reţelei stradale fără îmbrăcăminţi mo­derne din municipiul Arad – cartierele Grădişte, Micălaca şi Subcetate”, în va­loare de 23.100.000 lei, şi „Complex de locuinţe sociale tip garsoniere str. Tarafului FN – 3 blocuri”, în valoare de 1.200.000 lei.

În aceste zile, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de până la 23 de milioane de euro Primăriei Arad, pentru finanţarea modernizării sistemului de transport public. Conducerea BERD va discuta acordarea împrumutului la sfârşitul lunii martie. Proiectul are două componente. Prima dintre acestea, un împrumut de 12 milioane de euro, va fi destinată finanţării achi­ziţiei a şapte tramvaie eficiente din punctul de vedere al consumului de electricitate, modernizarea depoului principal şi introducerea unui sistem electronic pentru tichetele de călătorie.

A doua componentă, de 11 mili­oane de euro, va fi utilizată pentru refinanţarea unui împrumut din partea BERD, în baza unui acord din 2009. Proiectul face parte din strategia municipalităţii de restructurare a sistemului de transport public, prin reducerea aglomeraţiei în trafic şi a poluării, concomitent cu scăderea consumului de energie. Valoarea totală a proiectului este de 23,5 milioane de euro.

http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/2770 ... rilor.html
Avatar utilizator
Dominatrix
Membru Silver
 
Mesaje: 5721
Membru din: Dum, 07 Mar 2010, 05:10

Re: Stiri, noutati, perspective

Mesajde Marian Andrei » Vin, 22 Mar 2013, 10:26

Compania de Apă Arad a semnat contractul pentru staţia de epurare din Pecica

Compania de Apă Arad a semnat luni contractul pentru Staţia de epurare Pecica în cadrul Proiectului intitulat "Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad - Aqua Project Arad", proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial "Mediu", al cărui beneficiar este Operatorul Regional Compania de Apă Arad.
"Proiectul este implementat pe teritoriul a 13 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului, contribuind esenţial la dezvoltarea unui sistem modern şi conform cu normele europene, îmbunătăţind totodată şi serviciile prestate de S.C. Compania de Apă Arad S.A.", a declarat Gheorghe Bănăţean, director general al SC Compania de Arad SA, cu prilejul semnării contractului.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a proiectului se ridică la 577.492.535 lei fără TVA, din care 76,48% reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, 11,7% cea a Guvernului României, iar 1,8% contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, restul de 10,02% fiind obţinut de S.C. Compania de Apă Arad S.A., prin credit bancar garantat de Consiliul Judeţean Arad.

"Contractul CL13 'Staţie de Epurare Pecica', parafat luni, are o valoare de 15.017.471,37 lei, fiind cel de-al nouălea contract de lucrări adjudecat până în prezent în cadrul Proiectului major de investiţii de apă şi canalizare al judeţului Arad. Contractul care a fost atribuit prin licitaţie deschisă, Asocierii SC Hidroconstrucţia SA - SC Probit SRL' se va derula pe o perioadă de 24 de luni, cu o perioadă de notificare a defectelor de 12 luni şi vizează construirea unei staţii de epurare, care va deservi un număr de circa 14000 de personae", a mai adăugat directorul general al SC Compania de Apă Arad SA. AGERPRES

http://www.administratie.ro/articol.php?id=42977
Avatar utilizator
Marian Andrei
Fondator Forum
 
Mesaje: 18424
Membru din: Vin, 25 Dec 2009, 18:37
Localitate: Bucuresti / Predeal

Următorul

Înapoi la Judetul Arad


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori