Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Totul despre tramvaiele care au circulat în trecut

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde Tom » Mie, 13 Mai 2015, 15:22

Ce am văzut eu mergeau înainte pe Griviței spre Nuferilor și înapoi, nu întorceau la gară.
Avatar utilizator
Tom
Pisică
 
Mesaje: 2149
Membru din: Mar, 29 Dec 2009, 01:03

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde nokia2110 » Joi, 14 Mai 2015, 00:00

Parţial off-topic: pozele din 1992 puse la pg. 8 se pot pune şi pe alte forumuri?
nokia2110
Membru Silver
 
Mesaje: 826
Membru din: Lun, 10 Oct 2011, 16:43
Localitate: Bucureşti

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde GPS » Vin, 17 Iul 2015, 14:26

Din cate am observat remorca 6270 din Depoul Giurgiu este fosta 6334 din Victoria.
GPS
Membru Gold
 
Mesaje: 2957
Membru din: Dum, 07 Iun 2015, 18:47

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde nokia2110 » Joi, 16 Aug 2018, 12:15

S-a licitat pentru remorca EP/V3A?
nokia2110
Membru Silver
 
Mesaje: 826
Membru din: Lun, 10 Oct 2011, 16:43
Localitate: Bucureşti

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde ADK » Dum, 24 Noi 2019, 22:00

Remorca 6270 ajunsă la un centru de fier vechi în ianuarie 2019.
Sursa: transphoto.ru/Максимов А.
Imagine
ADK
Membru Bronze
 
Mesaje: 1153
Membru din: Lun, 26 Noi 2018, 11:09

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde GPS » Mie, 27 Noi 2019, 20:58

Tom scrie:In 1976 a inceput modernizarea vagoanelor EP in vagoane EP/V3A, realizandu-se in perioada 1976-1977 80 garnituri EP/V3A+EP/V3A (motor+remorca), avand numerele 6001-6080/6201-6280/
In 1980 s'a continuat modernizarea acestor vagoane, in perioada 1980-1981 realizandu-se 92 garnituri de EP/V3A+V12/V3A (motor+remorca ex V12), avand numerele 6081-6172/6281-6372.


Dominatrix scrie:Ordinea modernizarilor tramvaielor EP si Festival in noul model EP/V3A. Din 264 de vagoane motor existente in parc la mijlocul anilor '70 (numerotate 3001 - 3268, cu 4 "goluri"), au fost modernizate 172 de vagoane motor EP/V3A si 92 remorci EP/V3A. Pentru completarea pana la 172 de cupluri motor+remorca, s-au mai modernizat o parte din remorcile vechi de tip V12, rezultand 80 de remorci V12/V3A in total.

Anul 1976: 6001 - 6201
Anul 1977: de la 6002 - 6202 pana la 6023 - 6223
Anul 1978: de la 6024 - 6224 pana la 6043 - 6243
Anul 1979: de la 6044 - 6244 pana la 6068 - 6268
Anul 1980: de la 6069 - 6269 pana la 6093 - 6293
Anul 1981: de la 6094 - 6294 pana la 6162 - 6362
Anul 1982: de la 6163 - 6363 pana la 6172 - 6372

Initial, toate remorcile cu numere de parc intre 6201 - 6286 si 6288 - 6293 au fost remorci EP/V3A.
Prima remorca V12/V3A a fost 6287, apoi seria de V12/V3A a continuat cu vagoanele din intervalul 6294 - 6372.

Cuplul 6087 - 6287 a fost prototipul de tramvai EP cu scarile mai joase (cele fabricate anterior aveau scarile foarte inalte si era greu sa te urci si sa cobori din ele). Seria cu scari joase a continuat de la tramvaiul 6094 - 6294 in sus.


Care dintre cele două versiuni este cea corectă? Modernizarea în două etape (76-77 și 80-81) sau modernizarea continuă în perioada 1976-1982?
GPS
Membru Gold
 
Mesaje: 2957
Membru din: Dum, 07 Iun 2015, 18:47

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde Tom » Joi, 28 Noi 2019, 00:51

Varianta Dominatrix este cea corectă. Odată că prima variantă, postată anterior și bazată pe unele date dovedite a fi inexacte, dar provenind tot de prin surse "radio-șanț" din RATB, mai și inversează numărul remorcilor: 80 EP și 92 V12, fiind de fapt invers, așa cum a scris Dominatrix. Practic, modernizarea vagoanelor s'a făcut pe toată perioada 1976-1982 și nu în două etape separate.
Avatar utilizator
Tom
Pisică
 
Mesaje: 2149
Membru din: Mar, 29 Dec 2009, 01:03

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde ADK » Vin, 29 Noi 2019, 00:31

6001 în anul 1998 în depoul Titan și cuplul 6118+6318 pe bd. Dinicu Golescu în anul 1996.
Autor: phototrans.eu/hinerkduetz
Imagine
Imagine
ADK
Membru Bronze
 
Mesaje: 1153
Membru din: Lun, 26 Noi 2018, 11:09

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde ADK » Dum, 08 Dec 2019, 18:49

M-am uitat un un filmuleț cu 6001, și pare că mecanismul ușilor este de... Tatra. Dacă nu chiar și ușile. Deschiderea ușilor la EP/V3A nu cred că era identică (mă refer și la viteză, sunet, etc) ca la Tatre. Nu mă așteptam deloc la asta. :lol:
ADK
Membru Bronze
 
Mesaje: 1153
Membru din: Lun, 26 Noi 2018, 11:09

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde Costin » Lun, 09 Dec 2019, 09:34

Nu era identica. La EP/V3A era mult mai violenta si ca sunet, si ca miscare, motiv pentru care usile de EP/V3A erau mai mereu carpite cu sudura la balamale, pentru ca erau atat de izbite la deschidere incat se rupeau des.
Avatar utilizator
Costin
Site Admin
 
Mesaje: 9753
Membru din: Dum, 24 Ian 2010, 06:57
Localitate: Oslo

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde WT_fan06 » Mar, 17 Dec 2019, 11:40

O scurtă istorie a tramvaielor Electroputere, prezentată pe pagina de Facebook Inițiativa pentru Muzeul Transportului Bucureștean

Povestea începe în anul 1951, când este fabricat un nou model de tramvai la uzinele Atelierele Centrale ale Întreprinderii de Transport București. Elegant, încăpător și modern, acesta primește codul V51 și se va numi, generic, „Festival”, fiind și denumirea sub care va rămâne cunoscut. 37 de tramvaie au fost produse între anii 1951 și 1954. Un caracter aparte a avut prototipul acestei serii, care, spre deosebire de celelalte, avea un acoperiș mai bombat, fiind elementul definitoriu ce avea să îl deosebească peste decenii.

În anul 1954, ultimul vagon din seria de 37 este trimis către Uzinele Electroputere din Craiova, unde va începe o nouă producție. Tramvaiul produs la Electroputere va primi codul V54, însă va avea aceleași caracteristici ca și V51. Vagoanele V54 vor fi construite, însă, într-un număr mult mai mare, fiind livrate 200 de bucăți către București (primul în 1955), Timișoara și Oradea. În București vor circula în final 268 de vagoane V51 și V54, atât vagoane motor, cât și remorci, până la începutul anilor ’80. La nivel național, ultimele tramvaie V54 rezistă până la mijlocul anilor ’90, ultimul fiind casat la Timișoara în anul 1996.

Astăzi mai există un singur exemplar de V54, expus la Timișoara în Muzeul Corneliu Mikloși. A fost readus la forma inițială în anul 2008, fiind refăcut dintr-un vagon modernizat adus de la București în anul 1999. Exponatul de muzeu este funcțional și a participat la parada organizată în acestă vară cu ocazia aniversării a 150 de ani de transport public în Timișoara.

În 1976, ITB, prin intermediul Uzinei de Reaparații Atelierele Centrale, începe un proiect de modernizare a vagoanelor V51 Festival și Electroputere V54. În proiect sunt cuprinse 264 de vagoane, din care 172 vor fi modernizate în vagoane motor, iar 92 în vagoane remorci. Modernizarea vizează înlocuirea subansamblelor și a boghiurilor cu cele specifice vagoanelor V3A, pentru a standardiza pe cât posibil flota, astfel încât să fie cât mai ușor de întreținut. Și design-ul tramvaielor este schimbat, de asemenea, cu unul asemănător vagoanelor V3A. Astfel, denumirea vagoanelor modernizate va fi „EP/V3A” („EP” de la Electroputere – uzina din Craiova ce a produs vagoanele V54, iar „V3A” – cunoscutul tramvai bucurștean dublu articulat de la care proveneau subansamblele).

Modernizarea se va întinde pe o perioadă de 7 ani, existând diferențe referitoare la înălțimea treptelor sau la poziționarea scaunelor în vagoane, în funcție de anul modernizării. În anul 1981 este modernizat și prototipul vagonului V51 Festival #3001. Al 133-lea vagon modernizat, acesta primește numărul de parc #6133 și este alocat depoului Victoria.

Odată cu începutul anilor '90 începe casarea și înlocuirea treptată a vagoanelor EP/V3A cu tramvaie de proveniență nemțească aduse la mâna a doua. Astfel, în 1995 începe transformarea unor garnituri EP/V3A în vagoane de manevră și transport tehnologic, primul fiind vagonul #6069, care primește indicativul S01 („Servici 01”).

Ultimele garnituri EP/V3A vor circula în serviciu de pasageri până la începutul anilor 2000. După retragere vor supraviețui, însă, 23 de vagoane motor, dar și 2 remorci astfel: 17 vagoane de manevră și transport tehnologic, 4 vagoane modernizate pentru transport tehnologic, un vagon polizor și un cuplu format dintr-un vagon motor și 2 remorci destinat restaurării. Unul dintre cele 17 vagoane utilitare este și tramvaiul cu numărul #6133, care la origini este nimeni altul decât prototipul vagonului V51 Festival ce a ieșit pe poarta uzinei ITB în anul 1951.

Cele 23 de vagoane EP/V3A rămase în scop utilitar vor înlocui bătrânele tramvaie utilitare V56 (poreclite „măgăruși”). Cu timpul și tramvaiele Electroputere încep să fie retrase treptat și casate. Unele devin donoare de piese pentru confrați, iar altele încep să se degradeze treptat, fiind folosite din ce în ce mai rar. În anul 2008, vagoanele încep să fie înlocuite cu tramvaie de proveniență nemțească Rathgeber. Astfel, până la sfârșitul anului 2009 mai rămân doar 9 vagoane EP utilitare și o carcasă, restul fiind casate.

Nici garnitura pentru muzeu (formată dintr-un cuplu vagon motor + două remorci) nu a scăpat neatinsă. În anul 2009, cuplul este spart: vagonul motor este introdus în atelier pentru restaurare, o remorcă este conservată în continuare, iar cealaltă remorcă este casată. În 2015, vagonul restaurat EP/V3A iese din atelier, purtând numărul #6001 și este inclus în colecția restrânsă de vagoane de epocă, deținută de RATB.

45583461052_edb01aa88f_b.jpg
Autor: GPS
45583461052_edb01aa88f_b.jpg (232.14 KiB) Vizualizat de 389 ori

Anul 2018 aduce o mare pierdere patrimoniului istoric, moment în care este casată ultima remorcă de EP/V3A, ce fusese conservată nu mai puțin de 15 ani în vederea restaurării.

Astăzi, totalul vagoanelor Electroputere rămase este de 9, astfel: 7 vagoane utilitare, 1 vagon polizor și 1 vagon restaurat pentru muzeu.

S01 - URAC - 15.12.2010_003.JPG
Autor: Gabi23
S01 - URAC - 15.12.2010_003.JPG (431.63 KiB) Vizualizat de 389 ori

DSC_3301.JPG
Autor: Marian Andrei
DSC_3301.JPG (219.94 KiB) Vizualizat de 389 ori

Ca un arc peste timp, la 68 de ani de la ieșirea sa de pe poartă, prototipul V51 Festival #3001 se odihnește și astăzi în Depoul Bucureștii Noi sub forma vagonului modernizat EP/V3A #6133, manevrând boghiuri și vagoane defecte prin depou.

29029945830_63f3756d3e_c.jpg
Autor: Victor92
29029945830_63f3756d3e_c.jpg (256.83 KiB) Vizualizat de 389 ori

Multe se pot face cu aceste vagoane rămase. De pildă, tramvaiul #6133 ar putea fi restaurat și readus la forma originală a prototipului Festival, fiind un exemplar de o excepțională valoare istorică. Unul sau două alte vagoane motor ar putea fi transformate în remorci și restaurate pentru a recompune cuplul muzeal. Polizorul poate fi păstrat ca atare și reabilitat, fiind un tramvai deosebit. Un alt vagon motor ar putea fi restaurat, dat fiind că aceste vagoane sunt ultimele rămase în lume. Oportunități există, trebuie doar bunăvoință și implicare civică.

Semnați petiția pentru Muzeul Transportului Bucureștean: https://campaniamea.declic.ro/petitions ... ucurestean
De asemenea, vizitați pagina de Facebook Inițiativa pentru Muzeul Transportului Bucureștean unde vă sunt prezentate săptămânal vehiculele ce au scris istorie în București și în țară.
--------------------------------------------------------------------------
Mulțumiri lui @GPS pentru realizarea acestei prezentări. Puteți contribui și voi la prezentarea altor vehicule, orice informație istorică fiind de mare ajutor.
Avatar utilizator
WT_fan06
Membru Gold
 
Mesaje: 2040
Membru din: Dum, 23 Iul 2017, 18:49

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde bercenicity » Mar, 17 Dec 2019, 12:18

WT_fan06 scrie:Multe se pot face cu aceste vagoane rămase. De pildă, tramvaiul #6133 ar putea fi restaurat și readus la forma originală a prototipului Festival, fiind un exemplar de o excepțională valoare istorică.

Dar mai sunt boghiuri (si controlere, etc) originale de EP? Ca altfel iese o struto-camila (gen Rathgeber/V3A).
Avatar utilizator
bercenicity
Membru Silver
 
Mesaje: 1586
Membru din: Mar, 29 Dec 2009, 10:32
Localitate: BerceniCity

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde ADK » Mar, 17 Dec 2019, 13:00

Din câte știu, s-a aruncat tot. Dacă ar mai fi fost cel puțin mecanismul ușiilor, 6001 nu avea de T4R.
ADK
Membru Bronze
 
Mesaje: 1153
Membru din: Lun, 26 Noi 2018, 11:09

Re: Electroputere (EP si EP/V3A) (ex)

Mesajde WT_fan06 » Mar, 17 Dec 2019, 13:17

Mai avem puțin şi intrăm în 2020. :lol: Există boghiu la Timişoara, poate fi reverse-engineered cu uşurință. Ăsta e motiv să casăm tramvaiul?...
Avatar utilizator
WT_fan06
Membru Gold
 
Mesaje: 2040
Membru din: Dum, 23 Iul 2017, 18:49

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Tramvaie


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori