Transportul feroviar în RomâniaȘtiri, evenimente, discuții și documentații feroviare

 

Topic: Accidente și incidente în România

951 posts, 331172 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 68
 
 

📖 Pagination options
Accidente și incidente în România Gabi23

Un vagon al unui tren personal a luat foc, în apropiere de Titu

Un vagon al trenului personal 9101 Bucureşti - Târgovişte a luat foc între staţiile Ciocăneşti şi Bâldana. Se pare că doi dintre pasageri au fost afectaţi, anunţă Mediafax. Incendiul a fost observat de mecanicul de lomotivă şi conductorul garniturii, care au luat imediat măsuri de prevenire a pericolului şi au chemat în ajutor un echipaj de pompieri militari.
Cei 20 de călători, care se aflau în vagonul care a luat foc au fost evacuaţi şi repartizaţi în celelalte vagoane ale garniturii. Un călător, care a suferit o intoxicaţie cu monoxid de carbon şi un altul, care a suferit o arsură în zona urechii şi prezenta stare de hipotermie, au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la Spitalul Municipal din Titu.
Rezultatul primelor cercetări arată că incendiul s-ar fi putut produce de la un scurtcircuit la sistemul de încălzire, care a fost suprasolicitat.

Antena3.ro
http://www.antena3.ro/stiri/romania/un-...91501.html€

 


  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Utilizator anonim

Ce mai fură românul: Podul Băneasa

Trei bărbaţi au încercat să fure un pod. Este vorba despre Podul CFR Băneasa, monument istoric, care a fost demolat în urmă cu aproape patru ani. S-a întâmplat joi seară, în Halta Voluntari, unde trei hoţi au încercat să încarce în camioane, cu ajutorul unei macarale, peste 100 de tone de fier. Mai exact, podul de cale ferată de la Fântâna Mioriţa, care a fost dezafectat în anul 2006.
„Joi, pe la ora 19.00, au venit unii să ia podul. Erau dotaţi cu o macara şi trei autotrenuri. Pentru că ştiam că au mai încercat încă de vreo două ori să plece cu el, am sunat repede la Poliţie", ne-a povestit Gheorghe Marin, paznicul unei firme ce-şi are sediul chiar vizavi de locul unde este depozitat fostul Pod CFR Băneasa.Alertaţi, poliţiştii au sosit în doar câteva minute, astfel că unul dintre hoţi a fost prins cu structura metalică în camion.

Voiau să-l vândă la fier vechi
„Şoferii a două camioane, dar şi cel cu macaraua s-au făcut nevăzuţi când au aflat că vine Poliţia, însă am reuşit să-l reţinem pe cel de-al treilea şofer, al cărui autotren era deja încărcat cu fier vechi şi nu a mai putut pleca întrucât rămăsese împotmolit. Acesta spune însă că nu ştia nimic despre furt, ci doar a fost trimis să ridice marfa", ne-a declarat Sorin Marinescu, inspector la Poliţia Transporturi Bucureşti.

Din cercetările făcute, se pare că reprezentanţii a două firme se fac vinovaţi pentru furtul podului, care urma să ajungă în Portul Constanţa, cu ajutorul a trei autotrenuri. „Este vorba despre fier, nu tablă, care valorează o avere. Vă daţi seama că, dacă reuşeau să-l fure, oameni se făceau. Îl vindeau la fier vechi cu 7 lei şi scoteau de pe urma lui peste 70.000 de lei", mai spune inspectorul Marinescu.
În momentul în care au fost prinşi, cei trei bărbaţi reuşiseră să urce în camioane doar opt tone de fier, care au fost date jos din maşini de poliţişti cu ajutorul unei macarale închiriate. Ancheta în acest caz va stabili care sunt celelalte persoane implicate, iar dacă vor fi prinse vor fi cercetate pentru furt calificat şi riscă să stea după gratii până la 18 ani de închisoare.
http://www.adevarul.ro/actualitate/even...79466.html€

 


Tren de marfa deraiat langa Petrosani Mihai Calin

Un tren de marfă a deraiat în această dimineaţă (18/03) între staţiile Merişor şi Crivadia, la aproximativ 20 de kilometri de Petroşani, în timp ce se deplasa spre Simeria.
Potrivit oficialilor SNCFR, nu au fost înregistrate victime, dar traficul feroviar a fost serios perturbat, trenurile de persoane circulând şi la această oră pe un singur fir.
Trenul transporta cărbune şi aparţine operatorului de transport feroviar privat UNIFERTRANS.
La ieşirea de pe un pod, într-o zonă cu restricţie de viteză, şase dintre vagoanele încărcate au ieşit de pe şine.
O comisie de cercetare a CFR investighează cauzele accidentului şi coordonează operaţiunile de punere pe şină a vagoanelor deraiate.
Şeful poliţiei Transporturi Feroviare Hunedoara, Vasile Hriţac, a declarat că zona va fi degajată cel mai probabil până la căderea nopţii, dar traficul va fi reluat numai după ce vor fi efectuate măsurători privind stabilitatea terasamentului. (sursa: Romania Actualitati)





De la fata locului
http://www.romania-actualitati.ro/rrapa...op_galerie€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Gabi23

Incendiu în Gara Timisoara Nord la două vagoane dezafectate, din cauza boschetarilor

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat au fost alertaţi duminică după-amiază de o persoană care a văzut că în Gara de Nord din Timişoara s-a ridicat un nor de fum gros. Două vagoane trase pe linie moartă au luat foc.
Mai multe echipaje de pompieri au reuşit să stingă focul în câteva zeci de minute. Incendiul a pornit de la un vagon, dar a fost afectată şi garnitura din apropiere. Flăcările au izbucnit în zona liniilor 19 şi 20 din Gara de Nord din Timişoara unde sunt trase vagoanele de călători dezafectate. După ce au izolat focul, pompierii au reuşit să stingă incendiul.
Pentru că în zona nu se afla nicio persoană, nu au fost răniţi sau victime.
Din primele date se pare că incendiul ar fi fost provocat de oamenii străzii care se adăpostesc în vagoanele din gară, trase pe linie moartă.

Sursa: Adevarul.ro
http://www.adevarul.ro/locale/timisoara...66794.html€

 


Re: Stiri, noutati, perspective aztec

Incident feroviar langa Miercurea Ciuc: Un sef de tren a fost ranit


Un sef de tren a fost ranit, iar o locomotiva si un vagon au fost avariate, luni dimineata, in urma unui incident produs la Jigodin Ciuc, in apropierea municipiului Miercurea Ciuc.

Incidentul s-a produs la ora 7.45. Locomotiva care tracta trenul personal 4504, ce circula in directia Targu Mures - Brasov, s-a defectat la Jigodin, la cativa kilometri dupa ce a iesit din Gara Miercurea Ciuc.

Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, cei de la CFR au cerut o locomotiva de ajutor de la Siculeni. Nestiind cu exactitate locul unde se afla trenul personal, locomotiva trimisa de la Siculeni a intrat in coliziune cu ultimul vagon al trenului.

"In urma acestui impact, au rezultat distrugeri atat la locomotiva care a venit in sprijinul trenului defect, cat si la ultimul vagon al garniturii de tren", a declarat pentru NewsIn Gheorghe Filip.

In accident a fost ranit seful de tren, fiind necesara interventia serviciului de descarcerare.

"In accident a fost ranit seful de tren, care se afla in zona pentru a astepta aceasta locomotiva si a o intampina cu steguletul, asa cum se procedeaza. A fost nevoie sa fie descarcerat, cu ajutorul colegilor de la SMURD si a fost transportat la spital", a mai spus Gheorghe Filip.

Potrivit purtatorului de cuvant, accidentul este catalogat ca fiind unul de munca si, ca atare, va fi cercetat de o echipa complexa, urmand sa fie evaluate si pagubele produse.

Potrivit unor surse de la Sectia de Urgenta al Spitalului Judetean din Miercurea Ciuc, seful de tren, in varsta de 40 de ani, a suferit o fractura ischiopubiana si are o plaga la coapsa dreapta. El a fost transportat la sectia Ortopedie al Spitalului Judetean, starea lui fiind stabila.

Luni, 27 Septembrie 2010, ora 16:45
Sursa: NewsIn

 


  • Dr2005
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Dr2005

Este a doua oară în mai puţin de un an când se întâmplă aşa ceva... anul trecut, un DA a lovit un altul defect (legat la tren), pe care trebuia să îl tracteze.
Dacă există BLA, se vede blocul ocupat, semnalul fiind depăşit cu depăşire ordonată şi cu viteza de maxim 15 km/h, viteză păstrată până la următorul semnal permisiv (galben sau verde). Mai ales dacă se ştie că linie e ocupată şi nici nu există BLA care să identifice locaţia locomotivei, iar IDM îndrumă o locomotivă acolo, aceasta trebuie să circule cu 15 km/h, tocmai pentru a nu intra în coliziune cu vehiculul defect ce ocupă linia.€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Der Hofmeister

Sa traiasca si la mai mare! :lol:

2 trenuri personale anulate pe relatia Fetesti - Bucuresti Obor si retur
23-01-2011

CFR Călători informează că astăzi, 23 ianuarie 2011, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (ninsori abundente şi viscol), circulaţia feroviară din sudul ţării se desfăşoară în condiţii de iarnă, fiind anulate următoarele două trenuri de călători:  

trenul Personal 8034 care circulă pe relaţia Feteşti – Bucureşti Obor;
trenul Personal 8033 care circulă pe relaţia Bucureşti Obor – Feteşti.

Cerem scuze călătorilor pentru inconvenientele create şi recomandăm acestora ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările care pot apărea în circulaţia trenurilor de călători din cauza vremii nefavorabile, în staţiile CFR, la telefon 021/9521 sau vizitând site-ul  http://www.cfrcalatori.ro ( http://www.cfrcalatori.ro/presa ).
€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Celestin Draganescu

Au anulat si ceva spre Calarasi. Nu stiu inca exact ce trenuri

 


Re: Stiri, noutati, perspective Der Hofmeister

Alte trenuri anulate azi - 23 ian si maine - 24 ian 2011
23-01-2011

CFR Călători informează că circulaţia feroviară din sudul ţării şi sudul Moldovei se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă din cauza vremii nefavorabile (ninsori abundente şi viscol), anulându-se următoarele trenuri de călători, astfel:

astăzi, 23 ianuarie 2011
- trenurile Personale 7054 şi 7053, care circulă pe relaţia Făurei – Urziceni şi retur;

mâine, 24 ianuarie 2011
- trenurile Acclerate 1981 şi 1984, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur;

- trenul Rapid 686, care circulă pe relaţia Constanţa – Bucureşti Nord. Călătorii de la acest tren vor fi redistribuiţi la trenul Accelerat 1682 care circulă pe aceeaşi relaţie.

Cerem scuze călătorilor pentru inconvenientele create şi recomandăm acestora ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările care pot apărea în circulaţia trenurilor de călători din cauza vremii nefavorabile, în staţiile CFR, la telefon 021/9521 sau accesând site-ul  http://www.cfrcalatori.ro

 


  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Utilizator anonim

Trenurile între Sinaia şi Buşteni au întârzieri de până la 20 de minute
Compania Natională de Căi Ferate "CFR" SA anunţă marţi că circulaţia feroviară între Sinaia şi Buşteni se desfăşoară la cale liberă, trenurile înregistrând întârzieri de până la 20 de minute din cauza unei defecţiuni produse la instalaţiile de semnalizare.

"Din cauza unei manevre greşite a unui utilaj folosit de societatea Porr la lucrările de reabilitare s-a produs un deranjament tehnic la instalaţiile de semnalizare, incident care impune desfăşurarea traficului feroviar la cale liberă. Tenurile aflate în acest moment în trafic vor înregistra întârzieri la destinaţie de 15-20 de minute" se arată în comunicatul companiei.

CFR SA precizează că la faţa locului se află echipele de intervenţie care desfăşoară operaţiuni de remediere a deranjamentului, astfel încât circulaţia feroviară să fie reluată în condiţii normale.

http://www.realitatea.net/trenurile-int...95542.html€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Der Hofmeister

Incident la locomotiva unui tren personal
06-06-2011

CFR Călători vă informează că, în această seară, în jurul orei 19.30, la locomotiva care remorca trenul personal 3134 pe relaţia Brad – Arad, s-a produs un început de incendiu, între staţiile Bocsig şi Ineu.

La faţa locului s-au deplasat imediat echipe de pompieri militari care au intervenit prompt.

Trenul avea în compunere 3 vagoane care au fost decuplate de la locomotivă, iar niciunul dintre cei aproximativ 40 de călători nu a fost afectat.

La ora 20.50, călătorii au fost preluaţi de un automotor care îi va duce până la destinaţie, în staţia Arad.

În acest moment, pe relaţia Brad – Arad nu s-au mai înregistrat alte întârzieri în grafic.

O comise de cercetare va face demersurile necesare în vederea elucidării circumstanţelor în care s-a produs incidentul.

CFR Călători cere scuze călătorilor pentru acest incident şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop reluarea circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă.

www.cfrcalatori.ro

 


Re: Stiri, noutati, perspective Der Hofmeister

Notificari referitoare la incidentul de pe M300 din aceasta dupa-amiaza:

Circulatie feroviara intrerupta intre Busteni - Sinaia
29-06-2011

CFR Călători vă informează că circulaţia feroviară între staţiile Buşteni – Sinaia este întreruptă, deoarece nu este tensiune în linia de contact, din jurul orei 17.00.

Echipele speciale de intervenţie feroviară se află la faţa locului şi desfăşoară operaţiuni pentru remedierea situaţiei.

Până la reluarea traficului in conditii normale, următoarele trenuri sunt oprite în staţiile adiacente:
- R 827 Bucureşti Nord – Sibiu este oprit în Valea Largă de la ora 17.23
- Acc 1930 Braşov – Bucureşti Nord este oprit în Buşteni de la ora 17.01
- Acc 1643 Bucureşti Nord – Sighetu Marmaţiei este oprit în Comarnic de la ora 18.08
- P 3009 Bucureşti Basarab – Câmpina este oprit în Sinaia de la ora 17.20
- P 3006 Braşov – Bucureşti Nord este oprit în Azuga de la 17.50
- P 3003 Bucureşti Nord – Braşov este oprit în Sinaia de la ora 17.20

Estimăm că circulaţia feroviară să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.

Companiile feroviare cer scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest incident, şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop remedierea şi reluarea traficului în condiţii de siguranţă.

Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile survenite în circulaţia trenurilor spre destinaţiile dorite, în staţiile CFR din parcurs sau la telefon 021/9521.
_________________________________________________

Reluare circulatie feroviara intre Busteni si Sinaia
29-06-2011

Vă informam că la ora 19.30 a fost reluată circulaţia feroviară pe Valea Prahovei.

Echipele speciale de intervenţie au remediat defecţiunea tehnică semnalată la linia de contact între staţiile Buşteni şi Sinaia, 6 trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 50 de minute şi 180 de minute.

Trenuri care vor ajunge la destinaţie cu întârziere:

- R 827 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Sibiu
- Acc 1930 care circulă pe relaţia Braşov - Bucureşti Nord
- Acc 1643 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Sighetu Marmaţiei
- P 3009 care circulă pe relaţia Bucureşti Basarab - Câmpina
- P 3006 care circulă pe relaţia Braşov - Bucureşti Nord
- P 3003 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Braşov

CFR cere scuze călătorilor pentru întârzierile provocate de acest incident şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop reluarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.

www.cfrcalatori.ro

 


Re: Stiri, noutati, perspective Gabi23

Cam asa aratau intarzierile in aceasta seara la ora 20:30

DSCF9572.JPG (655.55 KB; downloaded 15630 times)

 


Re: Stiri, noutati, perspective macheta218

:?:  :?:  :?: P 3009 Bucuresti Basarab -Campina este oprit la Sinaia :!:  :?:  :?:  :?:

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 68
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri, evenimente, discuții și documentații feroviare  • 
Choose destination

Since our 2265 forum members have written 419370 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use