Tronsonul Brasov - Bors ("Autostrada Transilvania")

Proiectarea și execuția autostrăzii A3

Tronsonul Brasov - Bors ("Autostrada Transilvania")

Mesajde Marian Andrei » Dum, 18 Iul 2010, 10:25

Proiectul Autostrada Transilvania reprezinta o autostrada cu patru benzi, cu o lungime de 415 km, ce porneste din centrul Romaniei, de la nord-vest de Brasov, ajungand la Oradea, la granita cu Ungaria.

Autostrada va traversa intreaga Transilvanie de la sud-est la nord-vest, trecand pe langa urmatoarele orase: Brasov, Fagaras, Sighisoara, Targu Mures, Cluj-Napoca, Zalau si Oradea. Aliniamentul va incepe de langa Brasov, oras cu o altitudine de aproape 600 de metri, va parcurge podisul Transilvaniei la o altitudine de 300-400 de metri, dupa care va ocoli pe la nord Carpatii Apuseni, pentru ca in final sa coboare in campia Crisanei la o altitudine de aproximativ 130 de metri.

Autostrada este construita de catre compania americana Bechtel International, Inc. impreuna cu partenerul sau din regiune, compania Enka Insaat ve Sanayi A.S din Turcia. Cele doua companii au o colaborare de peste 20 de ani si si-au castigat reputatia unui parteneriat de prima clasa cu experienta in constructia de autostrazi. Autostrada Transilvania este cel de-al patrulea proiect derulat de catre Bechtel si Enka.

Autostrada Transilvania este in acest moment cel mai mare proiect de infrastructura din Europa. La finalizarea lucrarilor, aceasta va reprezenta un tronson important in cadrul sistemului national de autostrazi din Romania. Constructia autostrazii prezinta o importanta deosebita pentru integrarea Romaniei in economia europeana si va realiza legatura dintre pietele din Europa si cele din Asia Centrala. Atat pe durata lucrarilor cat si la finalizarea acestora, planificata pentru 2013, autostrada va aduce Romaniei beneficii economice semnificative, in contextul aderarii la Uniunea Europeana de la 1 ianuarie 2007.

Din ratiuni de constructie, proiectul a fost impartit in opt tronsoane. In iunie 2004 lucrarile au fost demarate simultan pe doua dintre acestea - 2b Campia Turzii - Cluj Vest (Gilau) si 3c Suplacu de Barcau - Bors.

Proiectul isi propune sa maximizeze aportul romanesc de personal, achizitii si subantreprenori. Acest proiect imbina experienta internationala si cea romaneasca, promovand angajarea, instruirea si utilizarea expertizei personalului romanesc - in pozitii ce variaza de la cele de conducere si administrative pana la functiile de operatori si cele ce presupun munca fizica. Proiectul doreste implicarea companiilor romanesti, in calitate de subantreprenori sau furnizori, ajutandu-le pe acestea sa inteleaga si sa atinga asteptarile privind prestarea unor servicii de inalta calitate, la termen si in limitele bugetului.

Securitatea muncii este o preocupare esentiala pentru Bechtel. Proiectul implementeaza un principiu solid de siguranta - "zero accidente" - ce presupune respectarea de catre personalul angajat a unor proceduri foarte stricte in vederea asigurarii unui mediu sigur de lucru.

Stransa colaborare cu comunitatile si organizatiile locale va constitui un element cheie pentru succesul proiectului. Proiectul va aplica metode de lucru la standarde internationale, va asigura o protectie eficienta a mediului si va incuraja utilizarea rationala a resurselor naturale.

Date tehnice

SECTIUNI:

Sectiunea 1 Brasov (Cristian) - Targu Mures (Ogra) 161 km
Tronson 1a Brasov (Cristian) - Fagaras
Tronson 1b Fagaras - Sighisoara
Tronson 1c Sighisoara - Ogra (Targu Mures)

Sectiunea 2 Targu Mures (Ogra) - Cluj 90 km
Tronson 2a Ogra (Targu Mures) - Campia Turzii
Tronson 2b Campia Turzii - Cluj Vest (Gilau)

Sectiunea 3 Cluj - Bors 164 km
Tronson 3a Cluj Vest (Gilau) - Mihaesti
Tronson 3b Mihaesti - Suplacu de Barcau
Tronson 3c Suplacu de Barcau - Bors

Lungime Totala: 415 km
Latime Platforma: 26 m
Parte Carosabila: 2 x 7,5 m

VOLUME DE LUCRARI:

Poduri/viaducte pe autostrada: 267, total - peste 60 km
Pasarele peste autostrada: 94
Pasaje rutiere: 58
Noduri rutiere: 16


http://www.autostradatransilvania.ro/
Avatar utilizator
Marian Andrei
Fondator Forum
 
Mesaje: 18256
Membru din: Vin, 25 Dec 2009, 18:37
Localitate: Bucuresti / Predeal

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Dum, 18 Iul 2010, 13:05

Ieri a demarat asfaltarea celor 10 kilometri între Turda şi Câmpia Turzii. Costul total al sectorului este estimat la circa 75 de milioane de euro.
Asfaltarea tronsonului Turda – Câmpia Turzii a demarat ieri după-amiază, atât constructorii, cât şi beneficiarul lucrării avansând ca termen de finalizare luna septembrie a acestui an. Preţul pe kilometru va fi, pe acest tronson, inferior celui de pe sectorul Gilău – Turda, în principal datorită faptului că s-a lucrat fără întreruperile care atrag costuri suplimentare; pe tronsonul Turda – Câmpia Turzii sunt şi mult mai puţine lucrări de artă.

Lucrările de asfaltare au început ieri, în jurul orei 16:00, la devierea DN1 pe care o construieşte Bechtel la ieşirea din Turda şi la autostradă de la sensul giratoriu provizoriu de pe magistrală în direcţia Bogata – Câmpia Turzii. “Acum am început turnarea celui de-al treilea strat, cel de bază asfaltică: primul nivel este format din piatră de râu, cel de-al doilea, din piatră concasată, iar acesta, cel de-al treilea, este nivelul de asfalt de bază”, ne-a declarat ieri pe şantierul Autostrăzii Transilvania unul dintre managerii de lucrări ai Enka, partenerul Bechtel la construcţia magistralei.

Conform reprezentantului Enka, mai urmează să fie turnat încă un strat de asfalt de rezistenţă şi apoi ultimul, cel de uzură. “Noi avem capacitate de a turna circa 400 de tone de asfalt pe oră. Avem şi oameni şi utilaje, putem aşterne între 4.000 şi 7.000 de tone de asfalt zilnic. Termenul de finalizare însă depinde de guvernul dumneavoastră. Noi avem forţa să terminăm în august sau septembrie”, a conchis constructorul.

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj – beneficiarul lucrării - , Ion Pantelimon, ne-a declarat că, odată începută procedura de aşternere a covoarelor asfaltice, aceasta nu va mai fi întreruptă până în luna septembrie, când este programată finalizarea tronsonului 2B (Câmpia Turzii – Gilău) al Autostrăzii Transilvania.

“Ne-am fixat o medie de asfaltare de 3.000 – 3.500 de tone zilnic. Avem de aşternut pe acest tronson circa 200.000 de tone de mixturi asfaltice. De exemplu, pe sectorul Turda - Gilău am avut de turnat circa 700.000 de tone. Putem, aşadar, finaliza până în septembrie: avantajul pe acest sector este că nu vor fi opriri şi nu se va începe din mai multe puncte, nu vom avea întreruperi. Orice oprire aduce costuri suplimentare, după cum s-a văzut pe tronsonul precedent. Azi (ieri - n. red.) e începutul sfârşitului pentru sectorul 2B şi este un exemplu pentru cum ar trebui să se lucreze, fără întreruperi şi costuri suplimentare”, a precizat Pantelimon.

Directorul DRDP Cluj a apreciat că până acum Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a achitat toate datoriile aferente anului trecut către constructorul Bechtel.

“Ultima tranşă a fost achitată în 30 iunie, în cuantum de circa 65 de milioane de euro”, a declarat Pantelimon. Oficialul a estimat lucrările efectuate în acest an pe tronsonul Turda – Câmpia Turzii la circa 40 de milioane de euro. “S-au executat lucrări de circa 40–42 de milioane de euro pe tot tronsonul de 10 kilometri. Până în final se va ajunge undeva la 75 de milioane de euro. Dacă scădem cele două noduri, de la Turda şi de la Câmpia Turzii (Luna), ajungem la un cost de cinci milioane de euro pe kilometru, sensibil mai mic decât pe sectorul deja dat în folosinţă. Acest preţ mic consolidează ideea că lucrul la foc continuu este cu costuri mai mici”, a precizat Pantelimon.

Dacă va fi gata în septembrie întreg tronsonul 2B al magistralei, cele trei municipii – Câmpia Turzii, Turda şi Câmpia Turzii – vor avea în mare parte rezolvată problema devierii traficului greu, spun beneficiarii lucrării. 7

Datorii achitate

Guvernul României a plătit acum două săptămâni datoriile înregistrate faţă de constructorul Bechtel International, pentru lucrările încheiate anul trecut. Executivul a informat că ultimele datorii către Bechtel din 2009 au fost plătite, valoarea acestora fiind de circa 65 de milioane de euro.

Pentru 2010, executivul a alocat 977,1 milioane de lei, în condiţiile în care datoriile înregistrate de Compania Naţională de Autostrăzi s-au ridicat în 2009 la 903 milioane de lei. Potrivit informaţiilor oferite de oficialii Bechtel, actualmente, pentru constructor lucrează circa 1.370 de muncitori, dintre care 1.200 sunt români.
Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde Mrs » Mar, 10 Aug 2010, 11:29

Emil Boc anunta un nou termen pentru finalizarea Autostrazii Bechtel: 2044

Premierul a anuntat o noua realizare mareata: 10 kilometri de autostrada vor fi finalizati in acest an. Desi sunt considerate o prioritate, investitiile au fost reduse cu 23% fata de 2009

Un nou an de realizari „marete” in domeniul infrastructurii anuntat de premierul Emil Boc in weekend: 8,5 kilometri din centura Iasiului, 10-11 kilometri din Autostrada Transilvania, plus alti cativa kilometri din soselele de centura din Bu­curesti, Sibiu, Lugoj si Turnu-Severin. In acest sens, vor fi directionate toate capacitatile inves­titio­nale ale guvernului, care mai are in vedere, pen­tru 2011, alte asemenea obiective: centura Sucea­va, centura Constanta si finalizarea Autos­tra­zii Cernavoda - Constanta.

Declaratiile au fost facute de prim-ministru cu ocazia unei vizite efectuate la lucrarile de cons­tructie a centurii Iasiului, din care, spune Emil Boc, anul acesta vor fi finalizati 8,5 kilometri, iar pana in aprilie 2011 si restul de 5,5 kilometri, lucrarile fiind demarate in urma cu doi ani. Accesul pe cei 8,5 kilometri se va face intr-un mod cu totul original, cel putin pana la finalizarea lucrarii: „In acest an, 8,5 kilometri vor fi adusi la strat de binder, iar o parte a traficului greu din oras va putea fi deviat pe un drum comunal, un drum judetean si apoi spre iesirea din oras”, a precizat Emil Boc.
In total, soseaua de centura ar trebui sa aiba de fapt aproape 32 de kilometri si ar trebui fina­liz­ata in 8 luni.

Povestea Bechtel

In privinta Autostrazii Transilvania, proiect pe care il realizeaza firma americana Bechtel, ritmul de constructie va fi la fel de „alert”: 10-11 kilometri finalizati in acest an. Asta in conditiile in care portiunea respectiva este in lucru de ani buni. Practic, cei 10-11 kilometri fac parte din tron­sonul Campia Turzii - Cluj-Napoca, in lun­gime de 54 de kilometri, din care pana acum au fost dati in folosinta 42 de kilometri - de altfel, sin­gu­rii finalizati din Autostrada Transilvania. Tron­so­nul ar fi trebuit terminat in februarie anul curent, ala­turi de alti 64 de kilometri, iar pana la 31 decem­brie 2010 ar mai fi trebuit dati in folosinta, potri­vit graficului de lucrari, inca 137 de kilo­metri. Luand insa in calcul faptul ca, in total, autos­trada va avea 415 kilometri, din care s-au const­ruit doar 42, inseamna ca restul de 373 de kilometri se vor finaliza, in ritmul de 10-11 kilo­metri pe an, in cel putin 34 de ani si in maximum 37 de ani si patru luni. In realitate, intregul pro­iect ar trebui finalizat pana la 31 decembrie 2013.


http://www.financiarul.com/articol_4894 ... -2044.html
Mrs
 
Mesaje: 126
Membru din: Mar, 29 Iun 2010, 16:01

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde Tom » Mar, 10 Aug 2010, 22:21

Chinezii aveau obiceiul sa spuna ceva de genul asta prin anii '70-'80:
chinezii scrie:Nu ne-am apucat inca de acest proiect, pentru ca nu intra in prioritatile noastre pentru acest secol.
Bine ca n'au spus mileniu.
Par'ca ma si vad prin anul 3010, batran si slabit ca Andre Linoge in Furtuna Secolului, mergand cu bastonul cu cap de lup pe un drum prafuit pe marginea caruia se vad placute ruginite si expuse ca monumente istorice, pe care scrie "WeChtel - 10 kilometri pe an".

Iar pentru Bok: "Born in lust, turn to dust!".
Nu poți spune că ești OM dacă n'ai plantat un POM și nu ai crescut un TOM!
Avatar utilizator
Tom
Pisică
 
Mesaje: 2015
Membru din: Mar, 29 Dec 2009, 01:03
Localitate: Imperium Trix

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Vin, 13 Aug 2010, 12:29

Cei 836 de km de autostradă promişi rămân doar pe hârtie

Ministerul Transporturilor pierde sume la rectificare, potrivit proiectului de rectificare obţinut de Agerpres, lipsa alocărilor urmând să se vadă în numărul redus de kilometri de autostradă ce vor fi construiţi în 2010.

Astfel, cei 836 kilometri de autostradă promişi, în perioada 2009 - 2012, de ministrul Radu Berceanu rămân doar pe hârtie din lipsă de finanţare.

Deşi ministerul a redus cheltuielile de personal cu 119,64 milioane lei, potrivit proiectului de rectificare bugetară, în acelaşi timp s-au redus si cheltuielile curente cu 121,7 milioane lei şi cu 124,5 milioane de lei din fondurile provenite din credite externe.

Cheltuielile curente au ajuns la 393,69 milioane lei, mai scăzute cu 121,7 milioane lei, cheltuielile cu bunurile şi serviciile s-au redus şi ele cu şase milioane lei, în timp ce transferurile către alte societăţi au ajuns la 210,62 milioane lei.

Din transferuri, CFR Călători va plăti 210 milioane lei către CFR SA din care se va achita taxa pentru utilizarea infrastructurii şi factura la electricitate către distribuitori, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

Din cele 210 milioane lei, 143,98 milioane vor fi plătite către CFR SA, iar 66,64 milioane lei vor merge către furnizorii de energie electrică ai CFR Călători, respectiv E.ON.
Peste 100 kilometri de autostradă urmau să fie recepţionaţi în 2010

De asemenea, Guvernul a tăiat la rectificare 124,5 milioane de lei din fondurile provenite din credite externe.

Totodată, MTI a aprobat suplimentarea cu un milion de lei a sumelor pentru Centura Cluj Est, alte 21,34 milioane fiind alocate pentru plata sumelor restante reprezentând TVA aferentă lucrărilor efectuate în 2006 la reabilitarea căii ferate Câmpina - Predeal.

Bugetul total al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pe anul 2010 a fost stabilit la 10,86 miliarde lei la începutul anului, cu 7,39 la sută mai mic decât în 2009.

Peste 100 kilometri de autostradă urmau să fie recepţionaţi în 2010, mai mult ca în 2009, lucru aproape imposibil de realizat.

Ministerul a cerut o creştere a spaţiului fiscal până la două miliarde euro, tocmai pentru a atrage fonduri deja disponibile de la instituţii financiare internaţionale, însă aceasta nu a fost aprobată în urma negocierilor cu FMI.

Singurele obiective realizabile ca infrastructură în acest an Centura Sibiu (17,56 kilometri), precum şi doi kilometri de viaduct pe Autostrada Transilvania, 9,4 kilometri între Turda şi Câmpia Turzii, la care se adaugă alţi 18 kilometrii, ambele obiective tot pe Autostrada Transilvania. De asemenea, se va finaliza o porţiune de 21 de kilometri pe Centura de Nord a Capitalei.
Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Mie, 18 Aug 2010, 18:05

Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Lun, 23 Aug 2010, 12:41

Boc: 12 kilometri din autostrada Transilvania vor fi gata în noiembrie

Tronsonul 2B al Autostrăzii Transilvania, între Turda şi Câmpia Turzii, în lungime de 12 kilometri, va fi finalizat în noiembrie, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
Prezent pe şantierul Autostrăzii Transilvania, Boc a spus că, după terminarea tronsonului de 12 kilometri, traficul greu va fi scos din cele două oraşe, iar distanţa dintre ele va fi parcursă în 10 minute, în loc de 45, cât durează în prezent.
"Tronsonul 2B al Autostrăzii Transilvania, între Câmpia Turzii şi Turda, va fi de 12 kilometri şi va fi finalizat în noiembrie. Finalizarea acestui tronson va duce la scoaterea traficului greu din cele două oraşe şi va face ca distanţa între ele să fie parcursă în zece minute, în loc de 45 de minute, cât este în prezent", a spus, citat de Mediafax, Emil Boc.

Datoriile către Bechtel vor fi plătite anul viitor

În ceea ce priveşte continuarea lucrărilor pe alte tronsoane, Boc a spus că reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai Bechtel vor analiza, în perioada următoare, toate variantele, precizând, totodată, că, în primul trimestru al anului viitor, urmează să fie achitate datoriile restante pe care statul român le mai are faţă de Bechtel pentru lucrările deja realizate la autostradă.
"Trebuie să rezolvăm încă două probleme, să încheiem, după rectificarea de buget, protocolul cu Bechtel, astfel încât în primul trimestru al anului viitor să putem plăti datoriile restante. Apoi, pornim cu lucrările pe tronsonul Gilău-Nădăşel, care să ajute traficul spre Zalău şi care ar fi un început pentru tronsonul care să ne ducă până la graniţa cu Ungaria", a afirmat Boc.
Directorul de comunicare al Bechtel, Bogdan Sgârcitu, a declarat că datoriile statului român pentru lucrările efectuate la Autostrada Transilvania se ridică la 75 milioane de euro, din care 38 milioane de euro reprezintă costurile de execuţie ale tronsonului Turda - Câmpia Turzii. Potrivit acestuia, stadiul fizic al lucrărilor la acest tronson este, în momentul de faţă, de 75 la sută.
Guvernul şi Bechtel au convenit să semneze, în luna august, un protocol care să reflecte "angajamentul" Executivului pentru continuarea finanţării lucrărilor la autostrada Transilvania, protocol care va stabili şi lucrările de autostradă ce vor fi finalizate în cursul anului 2010.

Bugetul de stat e singura sursă de finanţare

Pentru derularea lucrărilor în 2010, Executivul a decis să aloce 977,1 milioane lei, în condiţiile în care numai datoriile înregistrate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) faţă de constructorul american s-au ridicat, la sfârşitul anului trecut, la 903 milioane lei.
Pentru construcţia autostrăzii Braşov-Cluj-Borş nu există în prezent un alt tip de finanţare în afara bugetului de stat.
"În acest context, până în acest moment nu au fost alocate de la bugetul de stat sume pentru plata în întregime a datoriilor către firma Bechtel, aceasta notificând în numeroase rânduri CNADNR cu privire la reducerea ritmului lucrărilor şi, totodată, la posibilitatea concedierii angajaţilor. Chiar şi în aceste condiţii continuă lucrările pe ultimii 10 kilometri ai secţiunii 2B, Câmpia Turzii-Gilău, dar nu există o certitudine în ceea ce priveşte data finalizării acestora", se arăta într-un document al Ministerului Transporturilor.

Anul trecut au fost finalizaţi 42 km

Tronsonul Câmpia Turzii-Gilău are o lungime de 55 de kilometri, din care au fost finalizaţi anul trecut 42 de kilometri.
De asemenea, compania americană a realizat anul trecut şi viaductul de pe sectorul Suplacu de Barcău-Borş, în lungime de doi kilometri.
În prezent, constructorul autostrăzii are în lucru ultimii 10 kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău şi sectorul Suplacu de Barcău-Borş, în lungime de 64 de kilometri.
Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde telvanni » Lun, 13 Sep 2010, 20:32

Aici aveti ocazia sa vedeti o zvacnire de autostrada: http://www.youtube.com/watch?v=5ZqEwOIG7U0
Avatar utilizator
telvanni
Membru Silver
 
Mesaje: 1377
Membru din: Mar, 05 Ian 2010, 12:01
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde Mrs » Mar, 21 Sep 2010, 17:02

25 de oameni la kilometrul 52. Autostrada rusinii


Dupa aproape sase ani de lucrari, muncitorii Autostrazii Transilvania finalizeaza cel de-al 52-lea kilometru dintr-un total de 415. Lucrul pe datorie impinge Bechtel sa foloseasca o singura echipa de asfaltare cu 25 de oameni. Dar pana si viitorul acestora este incert, din cauza ca Guvernul nu s-a decis inca daca si in ce directie continua lucrarile.

O singura echipa de asfaltare este tot ce isi poate permite Guvernul roman, in septembrie 2010. Cei 25 de muncitori care au inceput lucrul inca de la ora 8.00, trebuie sa asfalteze intr-o zi 1,5 kilometri din distanta totala de 10. “Noi am putea lucra si cu mai multe echipe de asfaltare in acelasi timp, dar in acest moment pe santier se afla doar una din cauza lipsei de finantare din partea Statului roman”, a explicat Flavia Misin, community affairs coordinator.



Muncitorii suporta temperaturi foarte ridicate, conform sefului de echipa, un turc care, de cand lucreaza la Autostrada Transilvania a invatat sa vorbeasca bine romaneste. El arata ca temperatura asfaltului in momentul in care pleaca spre santier este de 166 – 170 de grade. “Asfaltul are minim 166 de grade, iar dupa turnare ajunge la 110 grade. Penultimul strat are la turnare o grosime de 7,5 centimetri, iar dupa tasare ajunge la 6 centimetri”, povesteste el.
Vaneaza zilele calde si fara ploaie

Intr-o zi buna, in care vremea tine cu muncitorii, s-ar putea turna 1.500 de metri de covor asfaltic. “Cand sunt mai putin de 10 grade nu se poate asfalta. De exemplu, ieri am facut doar 500 de metri pentru ca apoi a inceput ploaia”, explica seful echipei.



Dupa turnarea stratului de uzura, chiar inainte de inaugurare cu cateva zile, echipa va turna stratul final de asfalt, acesta avand nevoie de putin timp pentru uscare. Pe portiunea de 10 kilometri, au mai ramas putine bucati fara asfalt. De exemplu, in dreptul kilometrului 2 + 900 se lucreaza, inca, la finalizarea podului peste calea ferata. “Pentru asezarea grinziilor principale, circulatia feroviara a fost oprita de la Razboieni in doua zile consecutive, potrivirea elementelor fiind destul de dificila”, a povestit Flavia Misin.



Turcii au invatat romaneste de cand lucreaza la autostrada
In cei sase ani de lucru, angajatii turci ai consortiului Enka-Bechtel au ajuns sa vorbeasca romaneste, aproape la fel de bine ca si muncitorii autohtoni. Seful echipei de asfaltare este in stare sa acorde detalii tehnice despre activitatile oamenilor sai in limba romana. “Cei 1.000 de oameni care lucreaza pe santierul autostrazii locuiesc impreuna. Muncitorii in campusul de la Savadisla, iar inginerii la campusul de la Campia Turzii. Pe autostrada se lucreaza in doua schimburi, unii de la 8.30 dimineata, iar ceilalti de la 16.30 si sunt adusi din campusuri cu masinile noastre”, a spus Flavia Misin. Soarta lor dupa finalizarea bucatii dintre Turda si Luna este incerta, totul depinde de decizia Guvernului privind directia si cuantumul lucrarilor.



De altfel a scazut si ritmul lucrarilor de la santierul de la Turda. In urma cu cateva luni aici erau construite grinzi de beton de tip “U” de peste 140 de tone si “T” de peste 35 de tone, lungi de zeci de metri folosite pentru construirea viaductelor si a podurile de pe tronson. Din moment ce Bechtel-Enka nu stie in ce masura va lucra anul viitor, volumul de activitate in acest punct al santierului s-a redus drastic, se mai fabrica doar rigolele folosite pe marginea si pe centrul autostrazii. Montarea acestora este una dintre activitatile principale a muncitorilor care au mai ramas.



Bombele si mormintele descoperite au incetinit lucrarile
Daca pe bucata de 10 kilometri asfaltul a fost turnat aproape in intregime, in cazul bretelelor muncitorii mai au inca mult de lucru. De exemplu, in cazul nodului rutier de la Luna, doar terasamentul acestuia a fost terminat, deoarece aici au fost descoperite cateva sute de morminte gepide care au necesitat descarcare arheologica. “Lucrarile la bretelele respective au fost decalate cu o luna din cauza sitului arheologic si acum ii ajuta un excavator de la noi la lucrari”, a mai afirmat Flavia Misin.



In aceeasi zona, pe aliniamentul autostrazii, au fost gasite 55 de bombe de aruncator de calibru 60 si 82, specialistii fiind de parere ca acolo a existat un depozit militar in trecut. In cazului nodului de la Turda, muncitorii au lucrat puternic in ultimele saptamani pentru finalizarea podului peste autostrada care va servii drumului european. Drumul vechi urmeaza sa fie scos din uz, iar asfaltul va fi ras, tot de compania Bechtel.



Bucata Luna – Turda construita integral pe datorie
Cu peste 38 de milioane de euro datorie catre Bechtel, Statul roman nu a mai impus un termen de finalizare. Cu toate acestea muncitorii vor termina lucrarile la sfarsitul lunii octombrie. Practic, toata bucata Luna – Turda a fost realizata pe datorie, Guvernul neplatind pana in acest moment niciun leu pentru aceste lucrari. Pentru bucata Gilau – Turda pe care se circula de aproape un an, banii au intrat abia luna trecuta. “In mod normal noi ar trebui sa lucram cu facturi la 40 de zile”, a mai spus Flavia Misin.



Bechtel si Enka au obtinut profit de peste 35 de milioane de euro in 2009
In 2009 compania americana Bechtel a raportat un profit de 17,6 milioane de euro in Romania. Aceeasi suma a fost raportata si de compania turca Enka, partenerul Bechtel in constructia Autostrazii Transilvania. Potrivit Ministerului Finantelor Publice in 2009, Bechtel a avut o cifra de afaceri de 148,6 milioane de euro si a realizat venituri totale de 145.132.107 euro. Potrivit ultimului bilant depus numarul de angajati era de 2.377. Cu toate acestea, in primavara acestui an mai mult de jumatate dintre angajatii companiei au fost disponibilizati dupa ce din decembrie anul trecut acestia au fost trimisi in somaj tehnic. La randul sau Enka, cu doar patru angajati a realizat o cifra de afaceri de 148,3 milioane de euro. Veniturile acestei companii s-au situat la 155,4 milioane de euro iar cheltuielile au fost in cuantum de 137,7 milioane de euro.



Lucrarile Bechtel si Enka
In aprilie parteneriatul dintre Bechtel si Enka a castigat contractul pentru realizarea unei autostrazi de 102 kilometri in Kosovo. Contractul are o valoare de 735,4 milioane de euro, deci 7,2 milioane de euro pe kilometru. Consortiul a mai lucrat si la autostrada de 61 de kilometri din Albania, cea de 156 de kilometri din Croatia si una de-a dreptul impresionanta, cu sase si opt benzi, de 228 de kilometri, in Ankara.





http://www.citynews.ro/cluj/eveniment-2 ... nii-93993/
Mrs
 
Mesaje: 126
Membru din: Mar, 29 Iun 2010, 16:01

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Mar, 21 Sep 2010, 19:14

Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde Goldmund » Joi, 30 Sep 2010, 20:36

Ce nu inteleg eu:
Autostrada Transilvania este dovada -atat cat este-ca si in Romania se poate construi la standard european.Atunci de ce sa fie AT-Autostrada rusinii?Pentru ca Romania nu are bani ?!De ce nu imprumuta guvernul bani pentru a continua macar ce s-a inceput?Si ar trebui continuata macar pana la Tg. Mures.
Avatar utilizator
Goldmund
Membru Silver
 
Mesaje: 2248
Membru din: Sâm, 05 Iun 2010, 21:04

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Joi, 07 Oct 2010, 18:12

Autostrada Transilvania se va lungi cu încă zece kilometri


Compania americană Bechtel, care lucrează la tronsonul de zece kilometri cuprins între Turda şi Câmpia Turzii, va finaliza lucrările în data de 31 ocotombrie 2010. Astfel, la cei 42 de kilometri existenţi deja între Gilău şi Turda se vor mai adăuga încă zece, tronsonul 2B fiind finalizat în proporţie de sută la sută.


Bogdan Sgârcitu, director de comunicare la Compania Bechtel, a declarat că pentru cei zece kilometri de autostradă, în anul 2010, Statul Român un a achitat niciun euro.

"Practic, noi vom finaliza lucrările până la data de 31 octombrie urmând ca Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj să se ocupe cu darea în circulaţie a celor zece kilometri. Din punctul nostru de vedere totul este finalizat. În acest an, nu am primit niciun ban de la Statul Român, lucrările efectuate în valoare de peste 90 de milioane de euro, fiind practic efectuate din resursele proprii ale companiei", a precizat Bogdan Sgărcitu, care a mai adăugat că firma pe care o reprezintă speră ca să îşi recupereze banii în anul 2011.

"Avem o promisiune de la premierul Emil Boc că lucrările efectuate în 2010 vor fi decontate în primul trimestu al anului 2010, dar un avem o dată certă", a mai spus Sgârcitu.

Anul viitor, alţi zece kilometri

Din discuţiile purtate de Bechtel cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-a desprins idea că în anul 2011, guvernul intenţionează să finanţeze două şantiere pe autostrada Transilvania, o porţiune de zece kilometri situată în tronsonul 2C, între Gilău şi localitatea clujeană Nădăşel precum şi finalizarea lucrărilor la tronsonul 3C, între Vama Borş şi Suplacu de Barcău, unde lucrările sunt finalizate în proporţie de 40 la sută.

Prin construcţia porţiunii de zece kilometri între Gilâu şi Turda se doreşte ca traficul de tranzit pe Drumul Naţional 1F, care asigură legătura între Cluj şi Zalău, să fie preluat de autostrada Transilvania, astfel şoferii care vin de la Zalău şi vor să ajungă la Bucureşti să nu mai tranziteze oraşul Cluj Napoca.
Bogdan Sgărcitu a declarat câ până în prezent a existat doar o singură discuţie cu reprezentanţii CNADNR în care oficialii guvernamentali au susţinut faptul c ă în 2011 va exista finanţare doar pentru aceste două proiecte.

"Am stabilit că în două săptămâni vom ştii mai multe detalii pentru bugetul de care vom dispune pentru anul 2011", a mai afirmat Bogdan Sgârcitu.
Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Mar, 19 Oct 2010, 21:51

Tronsonul Turda–Luna al A3, gata saptamana viitoare

Clujenii care trec prin apropierea bucatii Turda–Luna al tronsonului Gilau–Campia Turzii al Autostrazii Transilvania vor vedea o adevarata desfasurare de forte, zeci de muncitori facand ultimele pregatiri inainte de finalizarea celei de-a doua parti a primului tronson.
Asfaltul a fost turnat in totalitate inca de saptamana trecuta, iar pana saptamana urmatoare echipa care se ocupa cu ultimele detalii isi va incheia treaba. “Portiunea va fi gata saptamana urmatoare, dar inaugurarea oficiala urmeaza sa fie facuta in momentul in care decid cei de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania”, a declarat Bogdan Sgarcitu, directorul de comunicare al Bechtel, compania ce construieste autostrada.
In ceea ce priveste DN1, soferii au inceput deja sa utilizeze pasarela peste autostrada, urmand ca vechea ruta sa fie inchisa. “S-a dat in functiune de cateva zile portiunea din Drumul National 1”, a adaugat Sgarcitu. Vechea ruta a drumului national urmeaza sa fie dezafectata, iar terenul nivelat, “in doua saptamani se aranjeaza totul si autostrada si DN1 si fostul drum”, a spus Ion Pantelimon, seful Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj.
Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Re: Autostrada Transilvania

Mesajde mindmasster » Lun, 25 Oct 2010, 23:57

Autostrada Transilvania mai face o victimă

Autostrada mai face o victimă: un muncitor care lucra pe şantierul Autostrăzii Transilvania, în apropierea localităţii Luna, a murit în urmă cu o jumătate de oră.
Potrivit angajaţilor, accidentul a fost cauzat de şoferul unei cisterne, care a dat cu spatele şi a surprins un muncitor, în spatele utilajului. Acesta a fost călcat de roţile maşinii şi a murit.
Accidentul este considerat unul de muncă iar o delegaţie a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) s-a deplasat la faţa locului. "Din primele informaţii, în jurul orei 11 a avut loc un accident de muncă pe aliniamentul Autostrăzii Transilvania, la kilometrul 0 în Câmpia Turzii. O maşină a antreprenorului general Bechtel, care executa o manevră de mers cu spatele a accidentat mortal un muncitor român în vârstă de 43 de ani. Am trimis o echipă la faţa locului", a declart şeful ITM Cluj, Emilian Roşca.

Vom reveni cu amănunte.



25.10.2010, ora 23:50. Dumnezeu sa-l ierte.
Hobane Pod Ciurel finalizate : 20/48
Avatar utilizator
mindmasster
Membru Silver
 
Mesaje: 1192
Membru din: Vin, 19 Mar 2010, 23:21
Localitate: Bucuresti

Următorul

Înapoi la A3 (București - Ploiești - Brașov - Tg. Mureș - Turda - Borș)


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori