Infrastructura rutieră din RomâniaLucrări la drumuri naționale

 

Topic: Știri, noutăți, perspective

29 posts, 12356 views
 
Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
Știri, noutăți, perspective TibiV

http://cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/infrastructura-rutiera/comunicat-de-presa-27112016

Comunicat de presa 27.11.2016

Astăzi, 27.11.2016, Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Cătălin Homor, a fost la Podul Agigea și a evaluat  stadiul lucrărilor.

Astfel, luni, 28.11.2016, ora 00:00, se va redeschide traficul pe podul de la Agigea situat pe DN 39, mai devreme cu trei săptămâni față de termenul estimat.

Circulația se va desfășura respectând regulile de circulație și semnalizările existente.

 


Re: Stiri, noutati, perspective TibiV

Atentie in Busteni...

http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/comunicat-de-pres%C4%83-11042017

Comunicat de presă 11.04.2017

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. anunţă participanţii la trafic că au fost repuse în funcțiune cele două treceri de pietoni semaforizate de pe raza localitații Bușteni. Acestea sunt destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vârstnice și pot fi utilizate prin acționarea manuală a instalației de semaforizare.

Menționăm, totodată, că în această zonă sunt amplasate două pasarele pietonale, care au ca scop atât fluidizarea traficului rutier cât și creșterea gradului de siguranță rutieră a tuturor participanților la trafic.

C.N.A.I.R. face apel către localnicii și turiștii aflați în zonă să conștientizeze destinația și utilitatea trecerilor de pietoni la nivel.

Ne exprimăm speranța că participanții la trafic vor înteleage importanța păstrării în stare de funcționalitate a acestor instalații de semaforizare.

 


Re: Stiri, noutati, perspective TibiV

Un proiect nou care mi se pare foarte important pentru Timisoara.
Cred ca este prea important sa il "pierdem" la Banat/Timis...

MT a publicat astazi "Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiții „Drum de legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara – DN 69", județul Timiș".

http://mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/1641-hg17072017dirtac-4





Proiectul are deja SF, traseul va fi acesta:




De remarcat ca va avea 2 benzi/sens ....

 


  • GPS
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective GPS

GPS wrote:
Mie îmi e sa nu ajungă ca cele de pe DN-uri, o sa pun poze diseară cu una de pe DN3A sa vedeți cum arată.

Asa cum am spus unele borne kilometrice de pe DN-urile patriei, montate recent au inceput sa se deterioreze. Astfel de borne am observat pe DN1, DN2, DN3, DN3A, DN5, DN6, DN6F (VO), DN21, DN22 si DN52.

DN3A, Kilometrul 9 (Comuna Dor Marunt, sat Dor Marunt)


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr


Untitled by mihaipăcurețu, on Flickr

 


  • GPS
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective GPS

În urma expedițiilor din această toamnă, am reușit să actualizez lista mai sus prezentată.
DN1, DN2, DN3, DN3A, DN5, DN6, DN6F (VO), DN7, DN14, DN21, DN22, DN52 și DN66.
DN7, Kilometrul 197 (sat Căciulata, oraș Călimănești)


DSC07039 by mihaipăcurețu, on Flickr


DSC07040 by mihaipăcurețu, on Flickr

DN66, Kilometrul 191


DSC04977 by mihaipăcurețu, on Flickr

DN66, Kilometrul 194 (sat Ruși, comuna Bretea Română)


DSC04979 by mihaipăcurețu, on Flickr

DN66, Kilometrul 194+500 (sat Ruși, comuna Bretea Română)


DSC04980 by mihaipăcurețu, on Flickr

DN66, Kilometrul 195


DSC04981 by mihaipăcurețu, on Flickr


DN66, Kilometrul 196 (sat Strei, oraș Călan)


DSC04985 by mihaipăcurețu, on Flickr

 


Re: Stiri, noutati, perspective TibiV

Chapeau.... !

 


Re: Stiri, noutati, perspective TibiV

HG 963/28 decembrie 2017, M.Of. 10 din 5 ianuarie 2018


 


Re: Stiri, noutati, perspective TibiV

Licitatia pentru Proiectare si executie "Drum de legatura DN5 km. 60+500 - Soseaua de Centura - Pod Prieteniei km. 61+400" a fost lansata in octombrie 2017.

Valoare estimata: 155,405,539.00 RON fara TVA
Termen depunere oferte: 18.12.2017
Fonduri: POIM si Bugetul de Stat
Durata contractului: Mininum 84 de luni si cuprinde: 6 luni perioada de proiectare (mai putin perioada de analiza si aprobare a declaratiei de proiectare de catre Beneficiar si Reprezentantul Beneficiarului), 18 luni perioada de executie a lucrarilor si min. 60 de luni perioada de garantie a lucrarilor (ce poate creste la 84 de luni in functie de perioada de garantie ofertanta in cadrul factorilor de evaluare). Durata contractului poate varia in functie de perioada de garantie ofertata.

Hotararea de Guvern de mai sus este importanta pentru ca reprezinta o conditie pentru atribuirea contractului de catre AC (Autoritatea Contractanta, aka CNAIR)

6. Procedura de atribuire este initiata sub incidenta urmatoarelor conditii: CONDITIA 1: Incheierea contractului de achizitie publica este conditionata de obtinerea/ aprobarea finantarii lucrarilor din fonduri de la bugetul de stat si/ sau fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibila doar in situatia in care se respectarea dispozitiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislatiei privind finantele publice. In cazul în care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii lucrarilor din fonduri de la bugetul de stat si/ sau fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza, Autoritatea Contractanta va aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza a II-a din Legea 98/2016, fiind imposibila încheierea contractului de achizitie publica. CONDITIA 2: A.C. nu va atribui contractul decat in situatia in care H.G. privind indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv de investitie va fi aprobata. In lipsa publicarii indicatorilor tehnico-economici, aprobati prin H.G., A.C. va aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) din Lg. 98/2016.









Vom avea si parcari noi...


 


Re: Stiri, noutati, perspective andrei11

Apropo de Giurgiu, îmi spune și mie cineva de ce nu e folosită varianta din proiectare pentru acces la vamă ( săgeata verde ) și s-a recurs la varianta actuală ( săgeata roșie ) Habar nu am câți ani  aveam ( 7 - 8 ) dar eu am ajuns odată în vama Giurgiu folosind varianta verde. ( Cu un Renault 10 Major ). Ca să nu calculați voi, prin anii 1967 - 1968.
1-11-2018 11-48-48 PM.jpg (430.82 KB; downloaded 7179 times)

 


Re: Stiri, noutati, perspective TibiV

Varianta verde se folosea cu siguranta si in 2000-2001...
Tested !

Probabil (ca) construirea noii Vami si "umflarea" traficului au dus la eliminarea traseului verde.

 


  • GPS
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective GPS

Probabil din cauza ca nu mai este loc...
https://www.google.ro/maps/place/DN5,+G ... 5266de89f6

In plus, probabil, încurca și traficul dinspre Giurgiu, in zona se mai formează cozi datorită trecerii la nivel cu calea ferată, și oricum acel traseu este puțin frecventat.

 


Re: Stiri, noutati, perspective misterr

Ministrul Transporturilor spune că nu sunt bani suficienți pentru reparația gropilor





Costurile necesare acoperirii tuturor gropilor din România, existente pe drumurile naţionale, se ridică la patru miliarde de euro, în condiţiile în care CNAIR are prevăzute în buget pentru întreţinere şi reparaţii aproape 800 de milioane de euro.

“Alocarea bugetară ţine cont de ceea ce previzionează compania, ca şi cofinanţare pentru lucrările făcute pe fondurile europene şi chiar decontarea acestor lucrări, urmând apoi să facă cerere de rambursare. Sigur că nu şi-au îndeplinit obiectivele niciodată în aceşti ani şi, în septembrie, banii aşezaţi în bugetul de stat, în tabelul acela, sigur că sunt redistribuiţi. Pe de altă parte în Compania de Drumuri ştiu ce se întâmplă astăzi. Pentru întreţinere şi reparaţii au aproape 800 de milioane de lei. Pentru modernizare, infrastructuri, drumuri naţionale - nu vorbesc de autostrăzi - au un pic peste 500 de milioane de lei, aici fiind şi o parte din veniturile proprii pe care le realizează din rovinietă. Deci, pe de o parte, există această cifră, mare, care este pusă în buget pentru cazul ideal, când proiectele toate ar merge cu viteza corespunzătoare anului bugetat. Pe de altă parte, sumele destinate măcar acoperirii gropilor, care produc şi ele accidente, aceste sume sunt foarte mici, pentru că s-a făcut un inventar - este o informare statistică: pentru a se astupa doar gropile din România pe drumurile naţionale ar trebui patru miliarde de euro. CESTRIN are nişte instalaţii care monitorizează starea drumului, parcurg şi ei şi au în fiecare an situaţia cu privire la starea fiecărei porţiuni de drum naţional, iar după calculele lor spun că patru miliarde de euro ar trebui doar ca să astupe gropi”, a spus ministrul, la Antena 3, conform Agerpres.

Acesta a apreciat ca fiind ficţiune componenta de implementare a proiectelor pe lucrări din fonduri europene, pentru că niciodată sumele previzionate pentru a fi cheltuite pe astfel de lucrări nu au fost decontate integral.

“Deci, sunt două planuri. Unul, aş zice eu, sper să nu fiu taxat de o manieră negativă, “al ficţiunii”, pentru că până acum a fost ficţiune componenta aceasta de implementare a proiectelor pe fonduri europene. Sper să nu fiu interpretat negativ, dar aşa s-a întâmplat. Niciodată în anii care au trecut sumele previzionate pentru a fi cheltuite pe lucrări cu fonduri europene nu au fost decontate integral, iar sigur că atunci sumele alocate de la buget la momentul în care s-a construit bugetul de stat au fost în septembrie redistribuite”, a explicat Şova.

Acesta a dat asigurări că la întocmirea bugetului ministerului pe anul viitor sau chiar la rectificarea bugetară va cere alocarea unor sume mai mari pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor naţionale.

“Pe de altă parte, nu pot să nu subliniez acest lucru şi, sigur, îmi propun ca poate pentru bugetul anului următor, chiar mai mult, şi la rectificare, să susţin ideea de a se aloca mai mulţi bani pentru reparaţie şi întreţinere, măcar să aducem cât de cât în stare de normalitate infrastructura rutieră pe care o avem. Şi mai spun un lucru care s-ar putea să vă trezească interesul. Se petrec accidente pe aceste drumuri, sunt gropi multe, sunt poduri care sunt la limita lor de funcţionare. Trebuie să privesc cu atenţie şi la aceste aspecte. Şi, foarte important pentru mine, ar trebui - pentru că şi aici am un mare semn de întrebare - dacă avem o sumă prinsă în bugetul ministerului pentru companie, dedicată plăţilor pentru lucrările pe fonduri europene, şi nu o consumăm, dar avem o sumă mai mică, mult mai mică decât nevoile şi capacitatea de a consuma aceste sume pentru reparaţii, întreţinere şi modernizări drumuri naţionale, niciodată la rectificarea bugetară nu s-a trecut dintr-o parte în alta. Mie îmi creează un semn de întrebare şi probabil că voi ajunge în septembrie să trebuiască să găsesc şi răspunsul: ’De ce, dacă nişte sume alocate şi multe miliarde de lei nu au fost folosite rău, foarte rău, că nu au fost folosite pentru decontarea lucrărilor, măcar un miliard să îl trec în buget dincoace şi să astup gropi, să repar nişte poduri, să repar... am văzut imagini de pe DN10, cu gaură în pod. Nu se fac nici acestea, pentru că totuşi un pic peste 800 şi ceva de milioane de euro pentru reparaţii şi întreţinere la peste 10.000 de kilometri de infrastructură rutieră ... de două ori mai revoltător pentru utilizatorii de infrastructură. Nici autostrăzi şi nici măcar aceste drumuri, aşa cum sunt ele, să le crească un pic capacitatea, să le crească viteza de exploatare”, a menţionat şeful de la Transporturi.

Întrebat despre o eventuală restructurare a ministerului şi a companiilor din subordine, Lucian Şova a răspuns: “Vreau să spun că sunt un om care toată viaţa nu m-am mulţumit cu jumătăţi de măsură şi îmi asum acest lucru şi în Ministerul Transporturilor. Cu riscul de a fi dezagreabil unora din minister, chiar cu riscul de a fi dezagreabil poate şi din perspectivă politică, dar am toată determinarea şi îmi dedic toată viaţa, deci tot timpul pe care îl am la dispoziţie, mai puţin dormitul, pentru a face această restructurare”.

“Am făcut câteva lucruri, imaginile pe care le-aţi prezentat sunt din şantiere, pe lucrări plătite de către statul român şi care urmează să fie remediate, sper eu, de către antreprenori. (...) Sigur, nu este numai vina lor, ci este şi vina beneficiarului, că n-a constatat aceste lucruri mai la început, dar aşa stau lucrurile. Discut cu toţi antreprenorii. Sunt hotărât să fiu extrem de intransigent privitor la calitatea a ceea ce fac şi termenele la care fac. Am luat hotărârea şi, săptămâna trecută, în Consiliul de Administraţie al Companiei de Drumuri, am înfiinţat o antrepriză de lucrări. Are organigramă, are tot, sper să o pot operaţionaliza într-o lună de zile, cu angajare de personal... Aceasta antrepriză in-house să preia şantierele abandonate, ori pe cele pe care îmi propun să le reziliez, pentru că sunt câteva şantiere de mare anvergură, care trebuie reziliate. E vorba de un lot de autostrada de 83% executată, care se prăbuşeşte în urmă, fără viitor, iar un an de zile antreprenorul de acolo nu a dat pe şantier. Este străin, extrem de vestic”, a subliniat el.

La întrebarea dacă mai există antreprenori români în domeniu, Şova a răspuns: “Doar de sămânţă”.

 


Re: Stiri, noutati, perspective TibiV

sunt câteva şantiere de mare anvergură, care trebuie reziliate. E vorba de un lot de autostrada de 83% executată, care se prăbuşeşte în urmă, fără viitor, iar un an de zile antreprenorul de acolo nu a dat pe şantier.

Asta este tampit sau se face ?...
Antreprenorul ala nu mai da pe santier pentru ca a facut doua lucrari mari care nu au fost incluse in contractul initial (un ecoduct suplimentar si un nod temporar) pentru care Min.Transporturilor a facut exprorieri suplimentare, a eliberat Autorizatie de Construire, a aprobat Proiectul Tehnic, dar, cand antreprenorul "extrem de vestic" a cerut banii pentru lucarile efectuate, statul roman s-a facut ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase...

Daca cineva nu stie, este vorba despre Comsa si Lotul 3 Lugoj-Deva... :(

 


Re: Stiri, noutati, perspective shoppy

DN2, Buzau, podul peste Buzau de la Maracineni, s-au executat marcajele pentru inchiderea podului metalic si circularea la o banda pe sens pe podul de beton.

 


 
Go to page:  1 2 3
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Lucrări la drumuri naționale  • 
Choose destination

Since our 2265 forum members have written 419374 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use