Siguranta rutiera

Discuţii generale despre transporturi şi infrastructură, reglementări în domeniu, legislaţie etc

Re: Siguranta rutiera

Mesajde Tom » Mie, 24 Oct 2018, 19:21

Se vede că nu cunoști Codul Rutier
Recunosc, nu-l știu pe de rost, dar:
9. Autovehicule cu regim de circulatie prioritara
Art.61.
(1) Au regim de circulatie prioritara numai autovehiculele prevazute la art.32 alin.(2) lit.a) si b), atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie sa aiba in functiune semnalele luminoase si sonore.
Ceea ce trebuie să cunosc și sunt în culpă dacă o încalc, este legislația rutieră, nu orice altă lege care reglementează strict alte tipuri de mijloace de transport la care nu mă încadrez și față de care legal nu am nicio obligație în afara celor prevăzute în legea aplicabilă. Nu mă interesează regulamentele interne ale serviciilor de ambulanța sau chiar ale poliției sau pompierilor, nu sunt obligatorii pentru alți participanți la trafic dacă nu sunt incluse în Codul Rutier, așa cum nu sunt nici regulamentele interne ale RATB/STB și cu atât mai puțin cele ale unor firme de pază care se cred în filmul Arma Mortală și care în unele orașe din țară făceau și (ab)uz de girofaruri.
Deci din punct de vedere al legii, un autovehicul căruia ești obligat să-i dai prioritate de trecere este cel care are ambele tipuri de semnale în funcțiune. În rest, dacă legea îi permite sau dacă nu pe barba lui, nu are decât să încalce viteza legală, să treacă pe roșu dacă are pe unde, să intre pe interzis și răspunde în caz de accidente din culpa sa.
Semnalele mijloacelor de avertizare luminoasa pot fi folosite si fara a fi insotite de cele sonore, in functie de natura misiunii ori de conditiile de trafic, situatie in care autovehiculul respectiv nu are regim de circulatie prioritara.
Exact acest text (dar în care text de lege este?) spune că in acest caz ambulanța respectivă, dacă vorbim strict de cazul care a generat discuția, nu avea niciun fel de prioritate și legal vorbind, nu avea de ce să șicaneze un alt autovehicul care, până la proba contrarie se putea afla și el în misiune fără caracter de urgență sau fără a beneficia de regimul prioritar dat de semnalele sonore și luminoase. Cunosc un caz similar cu mulți ani în urmă în care ambulanțierul (care a dovedit că are și timp de așa ceva, nu urgență) a șicanat un alt participant la trafic, iar atunci acesta din urmă a făcut și el uz de "credențialele" pe care le avea și a constatat că ambulanta transporta legume.
Nu poți spune că ești OM dacă n'ai plantat un POM și nu ai crescut un TOM!
Avatar utilizator
Tom
Pisică
 
Mesaje: 1790
Membru din: Mar, 29 Dec 2009, 01:03
Localitate: Imperium Trix

Re: Siguranta rutiera

Mesajde misterr » Sâm, 27 Oct 2018, 18:15

Eșec la sistemele autonome

Imagine

Eșec răsunător al primele teste efectuate de organizația Euro NCAP cu mașinile care au implementate sisteme de condus autonome. Niciunul dintre cele 10 modele testate nu a fost capabil să evite accidente apărute în trafic în cazul unor situații neprevăzute cât de poate de banale. Probele EuroNCAP au vizat în special performanțele sistemului Highway Assist, iar testele au vizat sistemele care funcționează pe Audi A6, BMW Seria 5, DS7 Crossback, Ford Focus, Hyundai Nexo, Mercedes Clasa C, Nissan Leaf, Tesla S, Toyota Corolla și Volvo V60. Sistemele autonome integrate combină funcțiile oferite de Cruise controlul adaptativ (ACC), Sistemul de păstrare a benzii de circulație și Speed Assist. La testul referitor la apropierea de un vehicul lent sau staționat, ACC funcționează în parametri buni. Cel mai automatizat algoritm a fost la Tesla, BMW și DS 7 acordând mai mult credit șoferului. În cazul evitării unei gropi în carosabil, în prim plan s-a aflat testarea funcției Lane Centering, care permite menținerea pe centrul benzii de circulație. Cu excepția Tesla, 9 dintre cele 10 modele au permis șoferului să evite groapa chiar dacă sistemele de condus autonom erau activate. Situația s-a schimbat dramatic în cazul simulării unui eveniment neprevăzute în trafic. În primul scenariu, o mașină intră brusc pe banda de circulație chiar în fața mașinii testate. În al doilea caz, automobilul aflat în față schimbă brusc banda de circulație pentru a evita un vehicul oprit pe aceeași bandă. Niciunul dintre cele 10 modele nu a fost capabil să intervină prin frână sau schimbarea direcției de mers. Accidentele în cazul celor două scenarii au putut fi evitate doar prin intervenția directă a șoferului.

Campanii înșelătoare

Testele s-au efectuat în condițiile în care un studiu realizat în luna octombrie pe 1.567 de șoferi din China, Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și SUA a scos la iveală faptul că 71% dintre aceștia cred că pot cumpăra în acest moment un vehicul complet autonom. Mai mult, un procent ridicat dintre cei intervievați au declarat că ar fi dispuși să încalce legea atunci când mizează pe sistemele avansate de asistență. Un procent de 34% spun că ar trimite mesaje, 33% ar vorbi la telefon, iar 11% au declarat că ar trage un pui de somn. Cu toate acestea, doar 51% dintre șoferi cred că ar fi răspunzători în cazul în care se produce un accident în condiții de condus autonom. Studiul comandat de Thatcham Research, Euro NCAP și Global NCAP condamnă campaniile agresive de marketing ale producătorilor auto care exacerbează funcțiile autonome ale mașinilor având o influență negativă asupra șoferilor. În urma reclamelor, clienții cred se pot baza exclusiv pe sistemele capabile să ofere asistență în timpul rulării, se mai precizează în studiu. "Mesajul nostru este unul simplu: tehnologiile de astăzi susțin acțiunile șoferilor. Șoferul deține controlul și el trebuie să fie tot timpul atent. Utilizarea corectă a sistemelor de tip "Highway Assist" vor îmbunătăți siguranța rutieră și vor reduce numărul deceselor. Însă acest lucru nu o să se întâmple dacă denumirile folosite și campaniile de marketing vor convinge șoferii că mașinile pot rula singure", a declarat Matthew Avery, directorul departamentului care se ocupă de studii din cadrul Thatcham Research.

- 71% dintre șoferi s-ar lăsa pe mâna sistemelor autonome

- 51% dintre șoferi și-ar asuma răspunderea în caz de accident
misterr
Membru Silver
 
Mesaje: 3192
Membru din: Vin, 29 Apr 2011, 17:06

Re: Siguranta rutiera

Mesajde cris_m » Sâm, 27 Oct 2018, 23:24

Intr-adevar nu sunt o alternativa masinile complet autonome, in special, din cauza incapacitatii soft-ului de a "reactiona" la situatii noi care nu corespund tiparelor introduse. In cazul acesta, tot ar fi nevoie de volan, pedale, schimbator (pentru masinile cu cutie manuala). Evident ca se plusa cu o tehnica pe modelul antivirusurilor care sa "invete" masina situatiile cu care s-au confruntat alte masini si care au fost ajutate de sofer sa treaca peste situatie. Totusi, e putin cam riscant pentru ca fiecare sofer are stilul lui de condus, unul mai preventiv, altul mai agresiv... Oricum, o sa mai treaca ceva vreme pana o sa avem aceasta tehnologie raspandita la scara larga. Momentan ne multumim cu tehnologii ajutatoare :)
Avatar utilizator
cris_m
Moderator forum
 
Mesaje: 3052
Membru din: Vin, 11 Iul 2014, 22:11
Localitate: Bucuresti, Titan

Re: Siguranta rutiera

Mesajde shoppy » Sâm, 27 Oct 2018, 23:31

Problema este pe dos pentru ca omul combina franarea cu schimbarea directiei la evitarea accidentelor in timp ce masina autonoma nu face decat sa franeze asa ca sistemele autonome au fost desensibilizate, vezi accidentul cu masina autonoma Uber, cei de la Uber au recunoscut ca sistemul lor se bazeaza pe sofer pentru ca un sistem automat ar detecta prea multe situatii periculoase si practic ar tranti frana tot timpul.
28: AM, AT, BA, BE, BG, CZ, DE, DK, ES, FR, FI, GB, GE, GR, HR, HU, IR, IT, LU, MD, NL, PT, RO, RS, SE, SW, TR, XK (Paris)
Avatar utilizator
shoppy
Membru Silver
 
Mesaje: 8531
Membru din: Joi, 07 Ian 2010, 11:48
Localitate: Bucuresti, s. 1

Re: Siguranta rutiera

Mesajde misterr » Mie, 31 Oct 2018, 19:07

Majoritatea şoferilor se tem să iasă în trafic. De ce nu sunt sancționați cei agresivi

VIDEO: https://vid2.stirileprotv.ro/2018/10/30/61997205-2.mp4

Aproape toţi şoferii din România au fost agresaţi în trafic de ceilalţi conducători auto, după cum arată un studiu al poliţiei pentru siguranţa rutieră.

Cât despre comportamentul în trafic, aproape un sfert dintre şoferi recunosc că fac depăşiri periculoase, trec pe roşu sau sunt atenţi la telefon şi GPS în loc să se uite pe unde merg.

Peste o mie de şoferi din România au fost întrebaţi în cadrul unui studiu, dacă se simt în siguranţă în trafic iar mai mult de jumătate au răspuns că nu. Mai mult, peste 300 de conducători auto au recunoscut că au agresat fizic alţi şoferi, i-au urmărit sau le-au blocat maşinile după ce au fost incomodaţi în trafic. Potrivit datelor, cei mai predispuşi la agresivitate sunt şoferii până în 25 de ani, cei care conduc maşini puternice sau cei cu atestate profesionale.

Aglomeraţia din trafic, ambuteiajele, schimbarea direcţiei de mers fără semnalizare sau neacordarea de prioritate, iată câteva din motivele pentru care şoferii devin agresivi la volan.

Specialiştii în siguranţa rutieră îi sfătuiesc pe şoferi să nu răspundă la agresivitate.

Costin Tătuc, expert în siguranţa rutieră: “E important, dacă ai posibilitatea, să eviţi contactul vizual şi să încerci să ajungi într-o zonă supravegheată video, cum ar fi o benzinărie de unde să anunţi organele de ordine dacă degenerează conflictul.”

Din păcate, când vine vorba să-i pedepsească pe şoferii agresivi, poliţiştii au o problemă.

Comisar şef Cristian Andrieş- ofiţer al Direcţiei Rutiere a IGPR: „Legislaţia rutieră, în momentul de faţă permite sancţionarea doar a faptelor constatate de agentul rutier în mod direct, altfel e mai greu de aplicat sancţiunile doar în baza unor imagini sau a unei fotografii transmise de alt participant la trafic.”

Pe de altă parte, traficul nu ar mai fi atât de aglomerat dacă şoferii nu ar mai bloca intersecţiile şi nu şi-ar mai lăsa maşinile peste tot. Curios este că potrivit studiului, în ultimii 8 ani, şoferii au mai renunţat la alcool sau la telefon mobil când sunt la volan, dar nu şi la mâncare, deci acest obicei este considerat riscant.
misterr
Membru Silver
 
Mesaje: 3192
Membru din: Vin, 29 Apr 2011, 17:06

Re: Siguranta rutiera

Mesajde misterr » Vin, 09 Noi 2018, 19:31

Autostrăzile digitale, inovația care ne poate scăpa de coșmarul ambuteiajelor

Imagine

Problema ambuteiajelor din trafic rămâne o provocare aparent imposibil de rezolvat, nu doar în România, ci în aproape toate statele lumii.

Dacă în România putem da vina pentru ambuteiaje pe lipsa parcărilor și pe șoselele și autostrăzile prost construite, nu același lucru putem spune în cazul țărilor cu o infrastructură rutieră mult mai bine pusă la punct. Dar și aici au loc blocaje în trafic și accidente rutiere în lanț. E suficient să vedem imagini cu blocajele care au loc pe marile autostrăzi din vestul Europei sau din Statele Unite, ca să ne dăm seama că trebuie găsită urgent o soluție eficientă.

Problema ar putea fi rezolvată de „autostrada digitală 5G”, un concept care urmează să fie aplicat în Europa în anii următorii. Autostrada Digitală va include mai multe țări din Europa, inclusiv România, și ar urma să devină realitate în perioada 2021-2026.

Proiectul a fost prezentat de către Markus Dillinger, de la Centrul de Cercetare Huawei din Munchen, în cadrul conferinței Innovation Day organizate pe 7 noiembrie la Roma.

La prima vedere, autostrada digitală pare o idee desprinsă din filmele SF, dar ea se bazează pe tehnologii care deja există și sunt în continuă dezvoltare. Este vorba de tehnologia 5G și de mașinile autonome, pilotate de computere dotate cu Inteligență Artificială.

Conform proiectului autostrăzii digitale, primele modemuri 5G R16 ar urma să fie introduse pe mașini începând cu anul 2021, iar în 2026 primele mașini dotate cu 5G (autoturisme care se vor numi L5 sau 5GCAM) ar trebui să circule deja pe străzi.

Tot până în 2026 ar trebui să fie gata și infrastructura rutieră dotată cu sisteme 5G, care să asigure o conexiune digitală continuă între autoturisme și între acestea și elementele infrastructurii. Astfel vor putea fi evitate ambuteiajele, iar riscul de accidente rutiere va scădea foarte mult.

Tehnologia 5G există deja, chiar dacă deocamdată este aplicată destul de limitat. În momentul în care va fi disponibilă pe scară largă, ea va oferi o conexiune celulară mult mai rapidă, un transfer rapid de date, cu viteze de până la 20 Gb/s pentru download și 10 GB/s pentru upload și interconectarea unui număr uriaș de dispozitive (până la 1 milion de dispozitive pe kilometrul pătrat).

Sistemul 5G va avea numeroase utilizări în realitatea augmentată, va permite apeluri video 3D și va ajuta și la funcționarea mai bună a caselor inteligente și la eficientizarea unui sistem pentru orașele inteligente, unde toate sistemele (de gestionare a traficului, a deșeurilor etc) vor fi interconectate și controlate printr-un singur hub.

Inteligența Artificială și tehnologia 5G la mașinile autonome

În cazul autostrăzii digitale, sistemul 5G va fi integrat atât la bordul mașinilor cât și în infrastructura rutieră, pentru a ajuta la decongestionarea traficului și pentru o mai mare siguranță în trafic. Schimbarea va fi evidentă mai ales atunci când vom avea pe străzi și mașini complet autonome, capabile să decidă singure care este cel mai indicat și sigur traseu și cum pot evita zonele cu probleme.

Când menționăm mașinile autonome, nu ne referim însă numai la tehnologia 5G, ci în special la rețelele neurale și la computerele cu Inteligență Artificială. Totuși, în ciuda progreselor care se fac în acest domeniu, mai este mult până când vom putea avea încredere deplină în mașinile cu pilot automat.

În prezent, cele mai avansate mașini pe care le putem cumpăra au un sistem inteligent de asistență pentru șofer, însă fără să-l înlocuiască pe acesta. Recent, în Marea Britanie au fost introduse primele autovehicule fără șofer pentru transportul public, dar acestea sunt abia la început și nu au câștigat încă încrederea majorității oamenilor.

Dacă unele state europene, printre care și Italia, au introdus cu succes tehnologia 5G (sistemul funcționează deja în regiunile Bari-Matera, Torino și Republica San Marino), algoritmii de inteligență artificială care vor asigura pilotarea automată a unei mașini nu sunt încă foarte bine puși la punct.

După cum a explicat Eric Moulines, profesor la Ecole Polytechnique, din cadrul Academiei Franceze de Știință, în prezent este destul ușor să păcălim un computer care folosește sistemul de învățare deep learning.

Acest sistem presupune folosirea a milioane de imagini care înfățișează un anumit obiect, pentru a învăța rețeaua neurală cum să recunoască obiectul dintr-o anumită fotografie (de exemplu, să identifice corect un câine sau o pisică dintr-o serie de mai multe imagini diferite).

Aceste computere au o capacitate uriașă de-a acumula informații și de-a o procesa. O capacitate care depășește deja cu mult posibilitățile unui om. Totuși, în prezent aceste supercomputere pot greși destul de ușor, dacă poza pe care trebuie să o recunoască este chiar și puțin modificată, să zicem prin simpla introducere a unui singur pixel.

Pentru un om, o fotografie cu un urs care este editată cu un pixel în plus nu va fi o problemă. Omul va recunoaște imediat că în imagine este un urs. Un computer însă funcționează diferit, iar pentru el acel pixel în plus schimbă radical informația și astfel nu va mai recunoaște corect imaginea.

Sistemul de învățare al computerelor, deep learning, deși în continuă evoluție, este foarte diferit de modul de învățare pe care îl folosesc oamenii. Rețelele neurale nu au ajuns încă la un nivel suficient de avansat pentru a putea avea încredere deplină că ele vor putea lua decizia corectă în locul nostru. Iar dacă o eroare în recunoașterea unei poze cu o pisică sau cu un urs nu este o tragedie, lucrurile se schimbă radical dacă un computer care pilotează o mașină nu poate recunoște un pieton aflat pe șosea.

Deja avem un istoric trist, cu un accident auto mortal în care a fost implicată o mașină autonomă produsă de Tesla. Desigur, și noi și computerele învățăm din fiecare greșeală, dar mai avem cale lungă până când mașinile noastre autonome vor putea lua decizii dificile, în situații limită, ca să aleagă, spre exemplu, cine moare și cine trăiește în cazul unui accident rutier iminent.

Pe lângă recunoașterea perfectă a obiectelor și persoanelor, computerele care ne vor conduce mașinile vor trebui să învețe cum să ia decizii morale. Iar asta va fi provocarea supremă pentru cercetătorii care vor concepe mașinile și computerele viitorului.
misterr
Membru Silver
 
Mesaje: 3192
Membru din: Vin, 29 Apr 2011, 17:06

Re: Solicitare info+propuneri privind achizitia+traseele de

Mesajde andrei11 » Dum, 06 Ian 2019, 00:01

Cristi N scrie:Omul e jurnalist, nu are de unde sa aiba vreun fel de cunostinte...

Omul ar trebui să aibă o minimă cultură generală. Tot poporul dacă-l întrebi o să-ți spună că un sensgiratoriu n-are ce căuta pe o autostradă. Ține de logica elementară, nu de meseria de jurnalist de investigații. Oricum pentru a fi jurnalist de investigații / de teren trebuie să parcurgi mai multe etape, să fii prost de bubui, să nu-ți meargă mintea mai deloc și evident să nu pricepi ce se petrece în jurul tău. Dacă ești și duduie și arăți bine ești ca și calificată în meseria asta. A, da, și să fi agramat / agramată, să vezi cum se trec legile pe justiție prin parlament. :twisted:
Avatar utilizator
andrei11
Moderator forum
 
Mesaje: 15288
Membru din: Mie, 09 Iun 2010, 20:50
Localitate: U.E. Ro. Bucuresti - Piata Iancului

Re: Solicitare info+propuneri privind achizitia+traseele de

Mesajde Cristi N » Dum, 06 Ian 2019, 01:28

Esti prea exigent, daca vei pune 10 posesori de permis categoria B sa iti spuna definita autostrazii nu cred ca vei obtine mai mult de 2 raspunsuri cat de cat decente. Parerea mea e ca avem un deficit foarte mare de cunostiinte in materie de legislatie rutiera, pe scurt nu stim nici sa conducem masinile si nici macar sa mergem pe strada ca pietoni.
Cristi N
Membru Bronze
 
Mesaje: 426
Membru din: Joi, 24 Iun 2010, 18:09
Localitate: Bucuresti S4

Re: Siguranta rutiera

Mesajde aztec » Dum, 06 Ian 2019, 12:46

In primul rand deabia acum incepem si noi sa vedem ce inseamna o autoatrada...si mai bine le vedem in afara ca astea de la noi cu indulgenta se pot numi autostrazi.
De exemplu câti ani au foat necesari pt Autostrada spre mare sa apara benzinarii ?
Cati ani sunt necesari pt cea spre ploiesti sa apara spatii servicii?
Pe A1 trebuie sa fi atent la starea asfaltului cu un ochi si cu al 2-lea la rachetele ce trec pe langa tine, sau la cei care opresc pentru ofertele de ghiocei/urzici/domnisoare/.....usurare la padure.(nu are spatii servicii fiziologice cu exceptia benzinariilor.

Apoi...cine sa faca educatia rutiera?
Cu exceptia radarelor pt viteza ,din cand in cand, RAR de tot, nu mai exista politie rutiera. Poti face inconjorul tarii si sa nu gasesti o patrula rutiera in functiune....care sa fie proactiva...
Doar se sta la punct fix, cu radarul. Si numarul lor este foarte mic.
Din pacate.
Nu cred ca mai urmareste nimeni o conduita in trafic sa educe. Poate la o linie continua...se mai sta ca e rost de plan amenzi.
Nu exista politie rutiera in rest.
O parte din vina (mare parte) si existenta numarului de morti de pe sosele se datoreaza si....lipsei implicari conduceri politiei.
Este impasibila si da vina pe soferi.
Daca ar fi omoruri s-ar spune ca e un fenomen scapat de sub control si atunci pe cine am da vina? Tot pe oameni sau ca nu exista siguranta si nu se implica politia?
Asa....e de vina soferul.
Nu conteaza ca suntem pe primul loc la morti...nu ei nu au muste pe caciula....
Avatar utilizator
aztec
Membru Silver
 
Mesaje: 2043
Membru din: Mie, 30 Iun 2010, 20:08

Re: Siguranta rutiera

Mesajde Chev Celios » Dum, 06 Ian 2019, 18:06

Unde dau like???? :lol: :lol:

Da ai o foarte mare dreptate. In scoala in ziua de azi nu se face absolut deloc educatie rutiera, iar rutiera nu se implica deloc.Cat despre radare.....am facut o buna perioada tot S-E-ul Romaniei si am ajuns sa le stiu fiecare loc unde pot sa intalnesc politie. Sunt foarte foarte previzibili.
Avatar utilizator
Chev Celios
Membru Bronze
 
Mesaje: 1519
Membru din: Sâm, 16 Ian 2010, 19:47
Localitate: Estul capitalei

Re: Siguranta rutiera

Mesajde 1689 » Mar, 08 Ian 2019, 07:42

Mama ortografiei trece prin chinuri groaznice :D
Avatar utilizator
1689
Membru Bronze
 
Mesaje: 649
Membru din: Mie, 10 Mar 2010, 19:38

Re: Siguranta rutiera

Mesajde misterr » Mie, 16 Ian 2019, 20:59

CCR: ”Radarele Poliției pot sta ascunse”. Ce spun judecătorii despre presemnalizare

Click pe imagine pentru video:

Imagine

Curtea Constituţională a decis că radarele Poliţiei pot sta ascunse, iar presemnalizarea lor, aşa cum au votat recent parlamentarii, reprezintă o încălcare a Constituţiei.

Judecătorii susţin că poliţiştii cu radare care stau în maşini neinscripţionate protejează dreptul la viaţă, integritatea fizică şi psihică a participanţilor la trafic.

Judecatorii Curţii Constituţionale spun că modificările legislative adoptate de Parlament, care obliga poliţiştii să presemnalizeze radarele de pe drumurile publice, nu îmbunătăţeşte siguranţa rutieră, iar poliţiştii care trebuie să vegheze la respectarea legii nu îi pot sancţiona pe şoferii care depăşesc viteza. Şi acest lucru este contrar Constituţiei care consfinţeşte dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică.

În motivarea lor, judecătorii spun că unii şoferi ar putea înţelege că pe segmentele de drum fără panouri ce anunţ radarele pot depăşi viteza legală fără a fi sancţionaţi.

Curtea Constituţională mai dă exemplul unor ţări din Uniunea Europeană: Franţa sau Bulgaria, unde autorităţile folosesc autoturisme neinscripţionate şi radare ascunse.
misterr
Membru Silver
 
Mesaje: 3192
Membru din: Vin, 29 Apr 2011, 17:06

Re: Siguranta rutiera

Mesajde misterr » Joi, 31 Ian 2019, 20:21

Țara din UE care va permite șoferilor să treacă pe roșu la semafor, pentru fluidizarea traficului

Imagine

Austria va permite conducătorilor auto, într-o etapă de testare, să vireze la dreapta la semafor, chiar şi atunci când acesta arată culoare roşie, în cadrul unei măsuri destinate fluidizării circulaţiei rutiere, potrivit Guvernului.

Opoziția, pe de altă parte, susține că decizia riscă să pericliteze siguranţa pietonilor, informează AFP, preluată de Agerpres.

Adoptată miercuri de Parlament, noua reglementare prevede că şoferii pot să execute un viraj la dreapta, chiar dacă semaforul arată culoarea roşie, în intersecţiile echipate cu o semnalizare ad hoc.

Opoziţia social-democrată a denunţat această iniţiativă, promovată de ministrul Transporturilor din Austria, Norbert Hofer (membru al partidului de dreapta FPO), considerând că ea "nu ţine cont de securitatea persoanelor cu handicap şi a copiilor", care vor traversa pe trecerile de pietoni din acele intersecţii.

Generalizat în America de Nord, virajul la dreapta când semaforul arată roşu rămâne o manevră rar întâlnită în UE, cu excepţia unor ţări din Europa Centrală. Permis în fosta RDG (Republica Democrată Germană), s-a răspândit apoi şi în Occident, după reunificarea celor două Germanii.

Virajul la dreapta câştigă însă teren în mai multe ţări în ceea ce priveşte bicicletele, mai ales în Franţa, unde a fost legalizat de municipalităţile unor oraşe importante, precum Paris şi Rennes.

Norbert Hofer a demarat în luna august o controversată etapă de testare, ce a dus la stabilirea vitezei maximale admise pe anumite sectoare de autostradă la 140 de kilometri pe oră. Ministrul austriac a evocat posibilitatea de a extinde această măsură după o fază-test ce va avea durata de un an.
misterr
Membru Silver
 
Mesaje: 3192
Membru din: Vin, 29 Apr 2011, 17:06

Re: Siguranta rutiera

Mesajde andrei11 » Joi, 31 Ian 2019, 21:20

E ceva care-mi scapă în știrea aceasta ?
Avatar utilizator
andrei11
Moderator forum
 
Mesaje: 15288
Membru din: Mie, 09 Iun 2010, 20:50
Localitate: U.E. Ro. Bucuresti - Piata Iancului

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Aspecte diverse din transporturi şi infrastructură


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori