Zona metropolitană BucureștiTotul despre BucureștiMonumente, clădiri deosebite și repere din București

 

Topic: Monumentul Brătienilor din Piața Universității

34 posts, 8068 views
 
Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
Monumentul Brătienilor din Piața Universității TibiV

Monumentul Brătienilor, anul 1941. Sursa Wikipedia
Monumentul_I.C.Bratianu-Bucuresti.jpg (139.34 KB; downloaded 3262 times)
Locul cu cel mai aglomerat trafic din București, transformat în șantier pentru amplasarea unui monument înalt de patru etaje
11.07.2019 17:46

La noapte începe ridicarea şantierului în cel mai circulat loc din Capitală!Monumentul lui Ion C. Brătianu va fi montat în Piaţa Universităţii. Ansamblul statuar, înalt cât un bloc cu 4 etaje, va fi amplasat pe locul istoric din rondul pieţei,deasupra pasajului Universităţii. Conform autorizaţiei, structuriştii pot efectua lucrările de montaj zilnic, între miezul nopţii şi 4 dimineața.

Rondul pieţei Universităţii se transformă în şantier, până în septembrie. La noapte începe pregătirea terenului pentru montarea soclului şi a pieselor din bronz care întregesc ansamblul statuar I.C. Brătianu. Vorbim despre o lucrare artistică de 14 metri înălţime şi aproximativ... 160 de tone, finanţată integral de municipalitatea Bucureştiului.

Lucrările vor dura în jur de două luni și jumătate
Oana Valeria Zaharia, director general, Administrația Monumentelor PMB: Am demarat contractul în 2017 şi s-a lucrat la foc continuu de atunci. Suntem în poziţia în care toate piesele ansamblului sunt finalizate şi soclul la fel. Şi în această noapte vom începe lucrările de amplasare, respectiv oraganizarea de şantier în rondul de la Universitate. Estimăm o durată a lucrărilor de două luni şi jumătate.

Ştefan Geantă, structurist: O să facem săpătura strict pe zona care ne interesează. Zona centrală. Pentru că monumentul statuar va fi amplasat în centrul rondului. Se va rezema fix pe stâlpii pasajului de la Universitate. Pe cei patru stâlpi centrali care delimitează zona rondului. Practic, o să avem 40 de tone pe fiecare capăt de stâlp. În acest moment, toată greutatea pământului care este acolo în rond este asemănătoare cu greutatea statuii. Ceea ce realizăm noi nu încarcă suplimentar pasajul de la Universitate.

Marius Lăpădat, arhitect: Macaraua va bloca una din benzi pentru câteva ore, în câteva zile, atunci când componentele vor fi transportate. E un volum de piatră de 9 metri înălţime, care o să ţină personajele de bronz.

Colos de 160 de tone în Piața Universității
Opera care va fi amplasată în Capitală este copia unei lucrări realizate în 1903. Regele Carol I a cerut atunci lucrarea de artă în semn de respect pentru fondatorul partidului liberal, Ion C. Brătianu, cel mai important dintre colaboratorii săi politici.

Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române: A avut un rol esenţial la Revoluţia din 1848, în epoca Unirii, în epoca lui Cuza, mai ales în epoca lui Carol I. El este cel care a fost mai bine de un deceniu prim-ministrul care a pus bazele economice, sociale, politice ale României moderne.

Statuie înaltă cât un bloc cu patru etaje
A realizat-o sculptorul francez Dubois şi a amplasat-o în rondul de la Universitate. Vreme de 45 de ani, ansamblul statuar a fost neatins. În arhiva de filme se vede clar că ansamblul Ion C. Brătianu era în Piață chiar şi în ziua în care Armata Roşie a intrat în Bucureşti în 1944.

Ansamblul I.C. Brătianu revine pe locul istoric. Monumentul „burghez”, dărâmat de comuniști

În 1948, Partidul Comunist Român a catalogat opera... monument burghez. A demolat-o şi i-a topit piesele din bronz. Reparaţia morală a apărut însă în 2016, când Consiliul General al Capitalei a organizat un concurs de soluţii pentru refacerea lucrării istorice. Dreptul de realizare i-a fost acordat sculptorului Ionel Stoicescu.

Ionel Stoicescu, sculptor: Săptămâna viitoare, foarte probabil, o să facem şi săpăturile. E destul de dificil pentru că e în intersecţie, avem drept de lucru doar de la ora 12 noaptea până la 4 dimineaţa. Ceea ce înseamnă destul de puţin, efectiv. Organizarea şi închiderea ne mai ia încă o oră. Deci vreo trei ore în fiecare noapte.

Municipalitatea vrea să inaugureze ansamblul Ion C. Brătianu pe 20 septembrie, cu ocazia zilelor Bucureştiului.


Oare de ce oi fi postat taman aici ?!?!....

Guru, ceva pareri/comentarii ?....

 


Re: Statia Universitate 2 - M 5 andrei11

Ştefan Geantă, structurist: O să facem săpătura strict pe zona care ne interesează. ...În acest moment, toată greutatea pământului care este acolo în rond este asemănătoare cu greutatea statuii. Ceea ce realizăm noi nu încarcă suplimentar pasajul de la Universitate.

:o
Bă, așa o fi, nu mă bag, nu mă pricep, asta înseamnă că din rond scot 16 RABE de 10 to de pământ ???????
_________________
Respectând adevărul, statuia n-are treabă cu stația de metrou ci cu intersecția tunelelor M 2 / M 5.  La ce adâncime e NSS - ul acolo pentru M 2 / 5 ?  S-ar putea să nu aibă influență asupra tunelelor  M 2, iar tunelele M 5 sunt chiar mai jos, sub cele  ale lui M 2.

 


Re: Statia Universitate 2 - M 5 TibiV

Nici eu nu ma pricep, dar la bunul simt ingineresc mi se pare cam mult...
Pamantul are cu siguranta o densitate mai mica decat piatra folosita la soclu si decat bronzul statuilor.
Si sa vedem cum o fi cand sub respectivii 4 stalpi va fi sapat un mare gol (tunel/galerie/statie, ce o fi...)

Dar am un feeling ca se caznesc acum sa instaleze statuia, si cand vor incepe lucrarile la U2 (M5) o vor da jos...
Putin probabil sa se poata lucra cu 160 de tone de DECOR deasupra capului....

 


Re: Statia Universitate 2 - M 5 thor5

@TibiV: Nu masa (a.k.a. greutatea) in sine e problema. Ci modul in care e distribuita si transmisa solului. Plecand de la ipoteza ca si malul de pamant cat si ansamblul statuar isi "descarca" greutatea (egala) in acelasi mod pe stalpii de sustinere ai pasajului pietonal, teoretic totul ar trebui sa fie in regula.

Partea care ma ingrijoreaza este ca pasajul este vechi (circa anii 1970-80), proiectat conform normativelor vremii si executat cu materialele vremii respective. Teoretic, o astfel de modificare a suprasarcinii pasajului (=grup statuar), nu ar putea fi legal executata fara expertizarea prealabila a structurii de beton a pasajului pietonal. Expertizarea ar trebui sa concluzioneze starea actuala a structurii, precum si oportunitatea amplasarii grupului statuar, cu sau fara, masuri de consolidare a structurii pasajului, dupa caz.
Personal, nu cred ca respectivul pasaj respecta normele actuale de proiectare. Din experienta proprie cu normativele de proiectare, imi vine greu sa cred ca planseul si radierul din beton ale pasajului sunt calculate la forte taietoare (strapungere) conform cu Eurocodul 2 (SREN 1992).

P.S. Partea cu viitoarele tuneluri de metrou nu reprezinta neaparat o problema. Daca tunelurile vor fi amplasate destul de adanc, sub zona de influenta a fundatiilor pasajului, ele (tunelurile) nu vor resimti nicio presiune generata de grupul statuar.

 


Re: Statia Universitate 2 - M 5 andrei11

Să nu ai impresia că epoca modernă actuală este mai deșteaptă decât epoca modernă echivalentă anilor 200 - 500 - etc !
Multe  exemple :
Catedrala din Koln. Începutul construcției --> 1248 ( ! ). Cică proiectată de 2 arhitecți,  Gerhard von Rile și  Arnold .  :lol:  :lol: Și pe vremea aceea erau arhitecți. Să nu ai impresia că e o meserie inventată în secolul 21 !
Al doilea exemplu sunt primele stații  de metrou ceaușiste.
Mai sunt stațiile / tunelele metroului parisian, londonez, care au drept an de naștere ceva ce începe cu 18_ _. Sau începutul secolului XX ( 19_ _ )
Castelele din West care au mulți ani în spinare.
Iaca ceva mai recent, Podul de la Vadu Oii, de la noi.
etc, etc, etc.
Materialele vremii respective  au fost foarte bune ( barajele de la Bicaz / Vidraru / Porțile de Fier / Barajul de lângă Los Angeles - USA ; Ecluzele ( cele vechi ) de la Canalul Panama, etc,etc,etc. ).
Ce crezi, că normele actuale sunt infailibie ? Dacă crezi asta cazi într-o capcană foarte periculoasă care te va duce în eroare. După teoria ta nu mai construim nimic astăzi, dacă după 20 de ani se schimbă complet normativul ?
Habar n-am de normele   Eurocodul 2 (SREN 1992). Ce-ți spun sigur că nu peste mult timp ( 20 de ani? ) aceste norme vor fi perimate. Și atunci ce facem ? Demolăm tot ce am construit până acum ?
A, am uitat, Piramidele din Egipt, după ce norme de rezistență au fost calculate ?
_____________
Oricum << s-a umblat >> serios la pasaj când  s-a construit M 2. Pentru că M 2 s-a săpat cu scutul, care scut admitea deformări plastice  serioase ale solului deasupra săpăturii. Adică au fost consolidați stâlpii pasajului, inclusiv fundația lor. S-a lucrat destul de mult, vreo 2 ani.
Tunelele lui M 5 oricum vor fi sub cele ale lui  M 2, asta e clar.

 


Re: Statia Universitate 2 - M 5 subway guru

Nu, nu le demolam dar nici nu le supra incarcam fara sa le consolidam. Toata <afacerea> cu statuia peste pasaj si metrou e marca inregistrata <Ciufulici> care s-a culcat aseara cu fata la perna si s-a trezit subit <Mare Liberal> convertit din cominternist convins...
:rofl:
Desi i s-a explicat pe indelete situatia reala si implicatiile, ipochimenul o tine langa...deh, Alzheimer in stadiul terminal... :popa:
P.S.
Asemenea idiotenii erau prevazute si la Romana, si la Obor, si la Unirii, si la, si la...
Nu va fie frica, proiectul pica...ma bazez pe Dl. Nicusor Dan!
:bleah:

 


Re: Statia Universitate 2 - M 5 TibiV

Mulţumesc, guru,  deci nu sunt singurul căruia i se pare o mare tâmpenie...  ;)

 


  • V2A
  • Posted:
  •  

Re: Statia Universitate 2 - M 5 V2A

Au început lucrările pentru amplasarea monumentului de for public „I.C. BRĂTIANU”

Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a demarat lucrările pentru amplasarea monumentului de for public „I.C. BRĂTIANU”.
Monumentul, cu o valoare istorico – edilitară, va fi amplasat în același loc în care a fost ridicat inițial ansamblul monumental dedicat lui Ion Constantin Brătianu, respectiv la intersecția bulevardelor I.C. Brătianu și Carol I (Piața Universității), pe domeniul public – pastila centrală din această intersecție. Lucrările de amplasare se estimează a avea o durată de aproximativ 2 luni și se vor efectua în intervalul orar 00:00 – 04:00.

Reconstituirea lucrării de artă plastică „Ion C. Brătianu” a început încă din anul 2016, până în prezent fiind realizate toate personajele componente ale ansamblului monumental și soclul acestuia. Materialele din care este realizat monumentul sunt bronz pentru personaje și piatră naturală pentru soclu, bază circulară, trepte și trotuar circular.

Monumentul lui Ion C. Brătianu din București, proiectat de arhitectul Petre Antonescu și realizat de sculptorul francez Ernest Henri Dubois, în urma câștigării unui concurs internațional organizat în 1900, a fost inaugurat în 18 mai 1903 la intersecția Bulevardului Colței (actual Bulevardul I. C. Brătianu) cu Bulevardul Regele Carol I, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la moartea lui Ion Constantin Brătianu, fiind distrus de regimul comunist în vara anului 1948.

http://pmb.ro/pmb/comunicate/presa_com.php?msj=7517
Rondul de la Universitate a fost împrejmuit cu un gard de plasă.

 


Re: Statia Universitate 2 - M 5 andrei11

Guru, văd că s-au apucat de fundația monumentului. Mai e valabil ce ai scris în ultima ta intervenție ? Alzheimer, Nicușor Dan, etc, etc.

 


Re: Monumentul Brătienilor din Piața Universității andrei11

Guru, soclul e deja gata. Cine are dreptate ?

 


Re: Monumentul Brătienilor din Piața Universității aztec

Sa nu iasa ca ala de la Romana sau Obor..pt cine il face.

 


Re: Monumentul Brătienilor din Piața Universității andrei11

Au spus că e identic cu cel demolat în 1948...

 


Re: Monumentul Brătienilor din Piața Universității aztec

Offtopic.
Ma refeream pt autor.
Ca am mai avut unul care a facut soclu si peste pasajul Obor...si peste galeriile de la Romana...si nu a sfarsit bine.

 


Re: Monumentul Brătienilor din Piața Universității andrei11

Nu din cauza metroului nu s-au mai făcut asamblurile respective...Precum cunoști fosta stație de tramvai Obor a fost consolidată  din această cauză când a devenit stație de metrou,  din desen se observă îndesirea stâlpilor într-o anumită zonă și apariția stâlpilor mediani tot acolo...
10-3-2019 11-35-24 PM.jpg (80.15 KB; downloaded 3331 times)

 


 
Go to page:  1 2 3
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Monumente, clădiri deosebite și repere din București  • 
Choose destination

Since our 2266 forum members have written 419428 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use