Zona metropolitană BucureștiParcul de vehicule al operatorilor din București și Ilfov

 

Topic: Scaunele din mijloacele de transport

102 posts, 36455 views
⚠  Forum Rules
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8
 
 

📖 Pagination options
Scaunele din mijloacele de transport George

Am deschis aceasta discutie la sectiunea autobuze, intrucat aici mi se pare cel mai frapant.
Cred ca toti de pe aici am fost la un moment dat prin Europa civilizata si ne-am urcat intr-un autobuz. De regula, am dat de autobuze moderne (adesea chiar, CITARO, autobuz care a avut mult succes), cu o diferenta notabila fata de ale noastre:
Scaunele sunt de regula tapitate, si contrar a ceea ce se crede, este o tapiterie foarte subtire, foarte rezistenta, "antivandalism". Ele sunt mult mai comode, mai placute ca aspect, vara sunt racoroase, iar iarna, calde.
La noi se stie bine ca RATB a comandat constant autobuze cu scaune de plastic. Vad doua ratiuni pentru aceasta optiune nefericita: 1) costul, desi nu stiu cat se poate economisi la un autobuz de 200.000 euro, eliminand  acea capitonare; 2) prezumtia (discutabila) ca Bucurestiul e prea necivilizat pentru asemenea scaune.
Desigur s-ar putea spune ca este un fleac. Incerc si eu sa-mi spun asta. Totusi: e un detaliu care strica foarte mult.
Daca tot s-au cumparat 1.000 autobuze noi (gest foarte laudabil), era normal ca gestul sa fie dus pana la capat. Daca e sa creditam calatorii (adesea marlani si vandali, admit) atunci haideti sa-i creditam si cu niste scaune capitonate, desigur, antivandalism.
Ce am putut observa este ca scaunele de plastic, pe langa aspectul lor neplacut, pe langa faptul ca nu sunt confortabile, sunt sloi iarna, iar vara crapi de cald stand pe ele (valabil si pentru troleele noi, parca " CITEUS").
Pe termen lung, consider ca aceasta optiune gresita trebuie corectata, unu prin modernizarea autobuzelor CITARO deja cumparate (iar prima serie are MARE nevoie de aer conditionat! - ceea ce merita alt topic: de ce soferul roman da drumul la caldura iarna, dar nu da drumul la aer conditionat vara? desigur, cei care au la ce da drumul...), iar pe de alta parte, mai important, prin achizitionarea de mijloace de transport noi cu scaune moderne.
De exemplu, am vazut in tramvaiul Bucur LF (foarte frumos) aceleasi scaune de plastic, care strica 30 % din bucuria unui tramvai nou. La fel, se discuta despre troleibuze noi.
Stiu ca suna a "tara arde si baba se piaptana", dar ma gandesc ca daca din zona unui astfel de forum pleaca o sugestie catre PMB/RATB, lucrurile se pot face mai bine in viitor.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport bercenicity

Din cele 500 de Citaro2, un numar dintre ele sunt un pic diferite: nu au dublurile la scaune. Printre ele sunt 4616, 4681, 4682. Mi se par mai comode.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport Gabi23

La inceput nu aveau acea dublura la scaune. Daca imi amintesc eu bine au fost initial fara dubluri cele din loturile 46xx, 47xx si cateva din lotul 48xx. Pe parcurs s-au adaugat la aproape toate dar mai exista si exceptii, precum mai este si 4652 de exemplu.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport Dominatrix

Parerea mea este ca un motiv in plus pentru care nu s-au comandat autobuze cu scaune tapitate este intretinerea lor mai dificila. Sa nu uitam ca RATB'ul a facut experimente cu scaune tapitate (inclusiv un tramvai V3A-93), dar rezultatul a fost lamentabil fiindca scaunele ajunsesera in ultimul hal de mizerie din cauza lipsei de civilizatie a celor care inca privesc apa calda si sapunul ca pe un lux. Plus ca in Romania vandalismul este un sport national – orice arata cat de cat bine trebuie distrus. Nu mai tineti minte cum aratau scaunele autobuzelor Ikarus? Teoretic, toti suntem niste porci in sensul ca porcia exista in noi toti, dar  practic  numai cei care fac din porcie un mod de a trai si un model educational sunt adevaratii porci. In Romania, carciumile, pietele, discotecile, facultatile, parcurile, parlamentul, guvernul, toate acestea sunt pline de porci. Porcaria cea mai mare este ca porcii sunt admirati de purcelusi, de elevii silitori in ale porciei. Nu zic ca sunt toti asa,sunt si multi oameni cu bun-simt, insa romanii sunt cam idiferenti: n-ati observat ca de obicei nimeni nu zice nimeni nimic cand un gibon isi face de cap in autobuz? Vi se pare normal? In conditiile de fata, mi se pare logic sa se comande autobuze cu scaune de plastic.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport George

Sunt (doar) partial de acord cu rationamentul tau, Dominatrix.
Este adevarat ca oamenii nu sunt civilizati, iar bucurestenii - ma rog, unii dintre ei - exceleaza: n-am mai vazut smulsul butoanelor rosii si a tot ce se poate smulge, ca sport national, decat aici.
Dar uite, am stat cativa ani in Germania (mai demult) si pot sa-ti spun ca era plin de adolescenti vandali si teribilisti, care vopseau cu grafiti si distrugeau si ei cu zel. Diferenta notabila este ca de prin anii 90, producatorii s-au prins si au adoptat sistemul in care tapiteria este foarte subtire, prinsa practic in scaun, si n-ai ce smulge si nici cum - asa sunt si scaunele la CITARO, vazute de mine cam peste tot in afara de Bucuresti - Spania, Germania.
Deci s-a facut o economie idioata, la scaune si aer conditionat, dar impresia si diferenta de confort sunt mari.
(scaunele de plastic sunt reci iarna si extrem de calde vara - pe bune).
Sigur, tapiterii de genul canapea, cum am vazut la tramvaiele pe care le-ai mentionat, n-aveau ce sa caute, fiind o "invitatie" la distrugere.
As adauga ca nu toti calatorii sunt vandali - ba majoritatea chiar nu sunt, si ei merita mai multa consideratie.
Chiar si la noi am vazut ca vagoanele noi de calatori la trenuri si autobuzele noi, daca sunt cat de cat intretinute, sunt tratate cu respect si de calatori.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport Dominatrix

George wrote:
Diferenta notabila este ca de prin anii 90, producatorii s-au prins si au adoptat sistemul in care tapiteria este foarte subtire, prinsa practic in scaun, si n-ai ce smulge si nici cum - asa sunt si scaunele la CITARO, vazute de mine cam peste tot in afara de Bucuresti - Spania, Germania.
Deci s-a facut o economie idioata, la scaune si aer conditionat, dar impresia si diferenta de confort sunt mari.
Ai dreptate. Referitor la AC, am mers si eu cu Citaro in Spania, si desi afara erau ~ 35 de grade, si in autobuz se mentinea o temperatura foarte buna (cam 22-23 de grade, daca imi amintesc bine - stiu ca am avut chiar curiozitatea sa masor temperatura cu un termomentru de buzunar). La Bucuresti in schimb, e ridicol ca un autobuz ca Citaro 2, care se presupune ca are montata instalatia recomandata de producator sa aiba atatea probleme in a mentine o temperatura acceptabila in interior chiar si cand afara sunt 30 de grade, in conditiile in care toate ferestrele sunt inchise si in autobuz sunt putini calatori. Deci cel mai probabil s-a facut un compromis, fie pentru ca asa au fost comandate, fie ca nemtii au mers pe principiul "garbage in, garbage out", cand le-au fabricat.

Despre lipsa aerului conditionat in autobuzele din prima serie nu mai are rost sa discutam. Acest model trebuia sa fie prevazut cu A/C, dar nu a fost ceruta optiunea. Justificarea cu statiile dese data de RATB este puerila, fiindca instalatia AC pentru vehicule este conceputa special pentru astfel de regim de lucru. Nu este vorba de o instalatie de camera, unde trebuie sa stai cu usa inchisa! Poate ca sunt tari unde nu e nevoie de AC, dar Romania tinde tot mai mult spre clima unde ma tem ca va fi necesar mai mult de 3 luni pe an, sau cel putin 3 luni pline. Am mers la Melbourne cu tramvaie si autobuze mai vechi in care aerul conditionat functiona perfect, desi afara erau peste 40 de grade, iar statiile erau mai dese ca in Bucuresti, cel putin in zona centrala.

Revenind la scaune, probabil ca motivul pentru care s-au comandat asa a fost acelasi pentru care si primele 500 de "cazane sub presiune" nu au AC: costurile mai mici (nu cu mult, e adevarat), intretinerea mai usoara si dispretul total pentru un public calator "captiv". Cei de care depinde soarta acestor achizitii oricum nu se vor plimba niciodata cu RATB'ul prin Bucuresti. Iar deviza transportului public in Romania este de foarte mult timp aceasta: "Daca nu-ti convine, ia-ti masina mica!". Simplu, nu-i asa?

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport 3mil

Dominatrix wrote:
Ai dreptate. Referitor la AC, am mers si eu cu Citaro in Spania, si desi afara erau ~ 35 de grade, si in autobuz se mentinea o temperatura foarte buna (cam 22-23 de grade, daca imi amintesc bine - stiu ca am avut chiar curiozitatea sa masor temperatura cu un termomentru de buzunar). La Bucuresti in schimb, e ridicol ca un autobuz ca Citaro 2, care se presupune ca are montata instalatia recomandata de producator sa aiba atatea probleme in a mentine o temperatura acceptabila in interior chiar si cand afara sunt 30 de grade, in conditiile in care toate ferestrele sunt inchise si in autobuz sunt putini calatori. Deci cel mai probabil s-a facut un compromis, fie pentru ca asa au fost comandate, fie ca nemtii au mers pe principiul "garbage in, garbage out", cand le-au fabricat.

Aerul conditionat la aceste autobuze poate sa faca fata foarte bine, numai ca de obicei ele sunt setate pe o temperatura ridicata, deci nu instalatia este de vina.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport George

3mil wrote:
Aerul conditionat la aceste autobuze poate sa faca fata foarte bine, numai ca de obicei ele sunt setate pe o temperatura ridicata, deci nu instalatia este de vina.


Si eu am avut impresia ca exista diferente de setare, de la sofer la sofer. Am mers cu unele CITARO 2 in care era aproape frig, adica ma rog, racoare faina, si altele in care abia se simtea aerul - inutil sa mai spun ca  ultimele era celebrele autobuze din Dr. Taberei, unde stau, si in care oricum nu prea prinzi aerul conditionat pornit.
Inclusiv din cauza asta din iunie am trecut pe bicicleta. Iar din noiembrie, cand nu se va mai putea merge cu bicla, nu mai e nevoie nici de AC.

Concluzia ta, Dominatrix, potrivit careia deviza transportului public este "daca nu-ti convine, mergi cu masina/taxiul" este cat se poate de adevarata. Asa e si la CFR, si la microbuze, si peste tot. La calatoria cu microbuzul am avut parte de doua episoade semnificative: 1) un sofer pe dubele acelea infecte Brasov - Bucuresti, care mi-a spus ca biletul platit ar fi "o pleava de bani" - desi am platit cat au cerut ei, nu am cersit; 2) un sofer pe la Fagaras, care mi-a spus - apropo de marlania unor calatori - ca multi fac pe nebunii, desi "daca ar fi tari, nu ar merge cu microbuzul - am dreptate?"
Deci cam asta e mentalitatea - daca mergi cu transportul in comun, esti un looser, un sarantoc. Din pacate, asta e o mentalitate de tara bananiera, de parveniti. In Germania, foarte multa lume merge cu autobuzul si trenul, inclusiv judecatori. Si asta desi au autostrazi si sosele de tot felul. Dar nu se simt injositi sa mearga cu transportul in comun, inclusiv pentru ca cei care recurg la aceasta solutie sunt respectati.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport Dominatrix

Concluzia ta, Dominatrix, potrivit careia deviza transportului public este "daca nu-ti convine, mergi cu masina/taxiul" este cat se poate de adevarata. Asa e si la CFR, si la microbuze, si peste tot. La calatoria cu microbuzul am avut parte de doua episoade semnificative: 1) un sofer pe dubele acelea infecte Brasov - Bucuresti, care mi-a spus ca biletul platit ar fi "o pleava de bani" - desi am platit cat au cerut ei, nu am cersit; 2) un sofer pe la Fagaras, care mi-a spus - apropo de marlania unor calatori - ca multi fac pe nebunii, desi "daca ar fi tari, nu ar merge cu microbuzul - am dreptate?"
Parerea mea este ca Bucurestiul, in ciuda celor 1000 de stele cu parfum de spaga electorala, este o cauza pierduta in materie de transport in comun. Pur si simplu, nu exista in randul factorilor de decizie nici interes si nici viziune urbanistica. In Romania, s-a ajuns la situatia de azi ca urmare a cresterii accentuate a populatiei oraselor mari, combinata pe de o parte, cu tembelismul edililor pentru care si caruta cu cai este un mare mister tehnologic si pe de alta, cu dorinta chiar a regiilor de transport de a scapa de cat mai multi calatori cu putinta, un reflex idiot ramas din perioada comunista, si perpetuat de anumiti directori si sefuleti care considera regia de transport tarlaua proprie.

Transportul public din Bucuresti, si in general din Romania, nu va iesi din mocirla actuala cu citeva spoieli ieftine ("ieftine" nu in sensul de pret), echivalente cu o frectie la piciorul de lemn. E nevoie de o interventie ferma care trebuie pusa in aplicare fara concesiuni. Fara un plan de transport public (care pentru Bucuresti chiar exista, dar nu l-a pus nimeni in practica la peste 15 ani de la elaborarea lui), cu o retea bine pusa la punct care sa ofere legaturi pe care sa te poti baza intre punctele cu flux mare de calatori, traficul auto va creste pina cand orasul se va bloca total, asa cum au atentionat si specialistii care au elaborat studiul JICA.

Legat de microbuze, n-am mai mers cu asa ceva de vreo 15 ani in Bucuresti (iar pe curse de lung parcurs n-am mers niciodata, si nici nu-mi doresc), deci nu pot vorbi obiectiv, dar cel putin pana la jumatatea anilor '90 maxi-taxi era o solutie destul de buna pentru deplasarile prin Bucuresti, atat ca pret, cat si dpdv al confortului, care era mai bun decat al autobuzelor si tramvaielor de atunci.

Deci cam asta e mentalitatea - daca mergi cu transportul in comun, esti un looser, un sarantoc. Din pacate, asta e o mentalitate de tara bananiera, de parveniti. In Germania, foarte multa lume merge cu autobuzul si trenul, inclusiv judecatori. Si asta desi au autostrazi si sosele de tot felul. Dar nu se simt injositi sa mearga cu transportul in comun, inclusiv pentru ca cei care recurg la aceasta solutie sunt respectati.
Nu cred ca e vorba de mentalitate, ci de faptul ca transportul in comun pur si simplu nu este o solutie atractiva in momentul de fata. Eu cred ca multi ar prefera sa mearga cu transportul in comun, daca ar avea parte de conditii civilizate de calatorie, ceea ce nu e cazul. De exemplu, ce s-ar intampla daca toti cei care au acces cat de cat facil la rutele de transport public  si-ar lasa masinile acasa si ar merge cu RATB + metrou la lucru? Ar face fata Metrorex'ul si RATB'ul la acest influx de calatori cu parcul existent? Raspunsul il stim cu totii, deci eu cred ca aici e cheia problemei.

Iar ca sa revenim la subiectul de unde a pornit aceasta discutie, am observat ca la unele autobuze Citaro 2 s-a adaugat peste scaunul normal un altfel de material plastic (nu stiu exact ce fel de material), care e mai moale la sezut decat scaunul original.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Scaunele din mijloacele de transport Tom

Nu cred ca as avea mari preferinte legat de scaune, decat sa nu fie gauri in spatar incat bizonul din spate sa-si bage piciorul prin el, cum se mai intampla la scaunele de lemn. Cred ca scaunele dela V3A-93M-Faur erau mai mult decat OK ca tip de scaune.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport adn2377

Ca sa imi dau si eu cu parerea. De mentionat ca am o problema serioasa la coloana (hernie de disc lombara) si privesc cu MARE atentie confortul (sau absenta acestuia) oferit de orice scaun pe care am ocazia sa stau. Si prin confort ma refer de fapt la pozitia corpului pe scaun, care poate fi "buna"sau "proasta".

Legate de scaunele din mijloacele de transport actuale cu care mai circul:

- Citaro 1 - Nota 5/10, prefer sa nu sau pe ele decat daca sunt obligat de alti factori, dupa cateva statii deja ma doare spatele.
- Citaro 2 - Nota 6,5/10, modificarile aduse duc la o pozitie mai corecta, se sta ceva mai bine.
- V3A-93-CH-PPC si V3A-93-M41 - Nota 6,5/10 - pot sta pe ele perioade scurte, daca stau mult deja se simt probleme.
- Tatra - Nota 7/10
- V3A-93M-FAUR + IVA - Nota 8/10, aceleasi scaune ca in statiile de metrou sau ramele IVA clasice, cele mai confortabile din punct de vedere al pozitiei spatelui.
- Bombardier - Nota 3/10 - Nu inteleg cum cineva a putut dota ramele moderne de metrou din Bucuresti cu scaune atat de incomode. Sunt un cosmar...

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport rosetti61

Sau "scoicile" din Irisbus, care se hatana de zici ca acum se rupe.
Scaune realizate mai cu cap - Ikarus 260, Rocar, Astra 415.

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport bercenicity

Despre Ikarus 415T: nu cred ca sunt prea grozave scaunele - prea concave, sprijinul e doar pe exteriorul piciorului nu in sezut  :evil: Unele care sunt chiar si crapate sunt exagerat de concave  :cry:
Si pentru mine scaunele de V3A-Faur/IVA sunt cele mai confortabile

 


Re: Scaunele din mijloacele de transport Goldmund

E iarna in toata Europa(Centrala, Nord si de Est)si m-ar interesa sa aflu daca autobuzele /tramvaiele sunt bine incalzite, daca se inchid usile bine, daca vin cu o oarecare frecventa cunoscuta de dinainte(asta erau pe timpuri marile probleme cotidiene in Bucuresti!)Apoi chestia despre scaune:
imi pare rau ca nimeni nu vine si cu ceva poze cu acele 'scaune-scoici' sau 'scaunele cu gaura'(!?)
Parerea mea este ca daca exista camere video in autobuze, iar traseele nu trec prin 'Harlem', daca ar exista scaune comode, de ce le-ar vandaliza animalele?! - si cum ar face sa nu fie observati?
In atentia pensionarilor de la ITB(RATB):
de ce nu trec prin scoli si vorbesc copiilor(viitorii calatori RATB)despre grija, pastrarea si luare de pozitie impotriva vandalismului, pentru ca totul se va reflecta in pretzul calatoriei parintilor lor si vor fi mai putini bani in casa daca exista nepasare fata de bunul comunitatii...Educatie, educatie, educatie...(nu sunt de acord cu scaunele rudimentare, incomode pentru ca putini vandali distrug precum termitele! Ce fac educatoarele, pedagogii si profesorii? O tara bogata a inceput mereu prin educatie...

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Parcul de vehicule al operatorilor din București și Ilfov  • 
Choose destination

Since our 2266 forum members have written 419407 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use