MetrouȘtiri, noutăți și discuții despre metrou

 

Topic: Discuții diverse despre Metrorex

5424 posts, 1062570 views
 
Go to page:  1  ... 264 265 266 267 268 269 270  ... 388
 
 

📖 Pagination options
Re: Stiri si articole din presa andrei11

Liniile de metrou deocamdată sunt falimentare. Nu se autofinanțează. Nici nu vorbim de costurile pentru linii noi, vorbim numai de exploatarea celor existente.

 


Re: Stiri si articole din presa mcosmin

Daca privesti lucrurile in izolare da, dar liniile de metrou contribuie la expansiunea economica a orasului, deci nu, nu sunt falimentare.  :bere:

 


Re: Stiri si articole din presa punmeister

Poate doar daca erau facute prin PPP.

 


Re: Stiri si articole din presa mcosmin

Nici asa. La metrou e mai greu sa ascunzi spagi/ilegalitati, pentru ca reglementarile sunt mai dure - de aici si faptul ca la Metrorex s-au descoperit relativ rapid toate tentativele de delapidare si capusare.

 


Re: Stiri si articole din presa andrei11

Cât timp și nea Ion din Baia Mare contribuie la susținerea metroului am mari îndoieli.

 


Re: Stiri si articole din presa TibiV

mcosmin wrote:
Daca privesti lucrurile in izolare da, dar liniile de metrou contribuie la expansiunea economica a orasului, deci nu, nu sunt falimentare.

Ba sunt falimentare.

Daca ai o afacere care iti aduce venituri de 100, sunt doua variante:
A. Cheltuielile sunt 90, adica afacerea este profitabila.
B. Cheltuielile sunt 110, adica afacerea este falimentara. Faptul ca poti convinge pe cineva din afara sa iti plateasca inca 10 pentru "expansiunea economica" nu schimba "fundamentele economice".

 


Re: Stiri si articole din presa WT_fan06

Ba nu sunt falimentare.
Se numește INVESTIȚIE, un mic lucru care nu se mai întâmplă de foarte mult timp în această țară. Dai bani undeva, ca să ți se întoarcă înzecit. Construiești metrou = investești în dezvoltare econimică + socială + mobilitate + mediu ++++++. Dacă te uiți "hmm, linia x are cheltuieli mai mari decât venituri, deci e falimentară", asta e o viziune perimată, nu cea de ansamblu; înțelegem CE se întâmplă, nu și DE CE se întâmplă.
Metroul atrage după sine investiții uriașe. Uitați-vă la Pipera, la Pallady, etc... la final, STATUL primește mai mulți bani decât a cheltuit. Pentru că asta înseamnă investiție. Asta nu pricep incompetenții ăștia de la putere. Creșterea economică DURABILĂ nu se face prin creșteri salariale (care, apropo, S-AU ANULAT  DE MULT din cauza roborului, inflației, etc.), ci prin INVESTIȚII.

Pentru cine are răbdare, https://www.youtube.com/watch?v=RftqoygXXHk

Citesc și nu îmi vine să cred, but anyway, moving on...

 


Re: Stiri si articole din presa mcosmin

TibiV wrote:
mcosmin wrote:
Daca privesti lucrurile in izolare da, dar liniile de metrou contribuie la expansiunea economica a orasului, deci nu, nu sunt falimentare.

Ba sunt falimentare.

Daca ai o afacere care iti aduce venituri de 100, sunt doua variante:
A. Cheltuielile sunt 90, adica afacerea este profitabila.
B. Cheltuielile sunt 110, adica afacerea este falimentara. Faptul ca poti convinge pe cineva din afara sa iti plateasca inca 10 pentru "expansiunea economica" nu schimba "fundamentele economice".


Asta va invata pe voi la ASE? Sau doar asta ai inteles tu? Sper ca e a doua varianta.

Cum a spus si colegul WT_fan06, dupa ce tragi linie nu iesi in minus.

Dupa logica ta, orice fel de infrastructura e falimentara, ca nu genereaza venituri direct.

 


Re: Stiri si articole din presa shoppy

Daca gigi face taximetrie atunci la sfarsitul lunii trage linie la el, ca si pe gigi si pe benzinaria de unde face gigi plinul ii intereseaza banii din buzunar, nu ii incalzeste cu nimic, ca se dezvolta orasu si peste 2 ani o sa fie nustiuce.

La Metrorex depinde unde tragi linia, daca Metrorex este la PMB atunci tragi linie la PMB si sigur iesi pe plus, dar cum este la MT nu stiu unde sa tragi linia, la MT, la Romania, si nu stiu daca mai iesi pe plus.

 


Re: Stiri si articole din presa WT_fan06

Și de aceea gigi taximetristul asta rămâne - taximetrist. Nu primar, nu ministrul transporturilor, nu prim ministru, nu ceo, nu nimic. Taximetrist. Pentru că el mai departe de ziua de mâine nu știe.
Ori metroul reprezintă o viziune pe termen foarte lung, ca toată infrastructura în general. Când lumea n-o să mai vadă metroul ca pe o cheltuială, ci ca pe O PARTE INTEGRATĂ A COMUNITĂȚII, atunci lumea o să vadă beneficiile. Iar aceste beneficii nu le va vedea nici gigi taximetristul, nici nina florăreasa, de la colțul străzii. Le văd cei care stau după 20 de ani să se gândească la cât de mult a însemnat metroul pentru ei.
Să spui că metroul e o povară e un pic ca și cum ai spune că părinții n-ar trebui să plătească meditațiile copiilor, pentru că, evident, costă bani. Meditațiile sunt cheltuieli, nu investiții în viitor............

 


Re: Stiri si articole din presa subway guru

Totul incepe de la pretul real al calatoriei versus costul biletului...

 


  • sab
  • Posted:
  •  

Re: Stiri si articole din presa sab

WT_fan06 wrote:
Metroul atrage după sine investiții uriașe. Uitați-vă la Pipera, la Pallady, etc...

Astept sa vad investitiile uriase care se vor genera in Dr Taberei sau Bucurestii Noi. Exemplele cu Pipera si Pallady nu sunt bune, pentru ca acolo vorbim de o reconversie a zonelor industriale. Ceea ce nu este cazul in alte zone. Crezi ca daca nu se falimentau fostele fabrici, mai construia cineva ceva in Pipera? Nu, ca nu merita sa iei o fabrica rentabila si sa o demolezi...
Poate o linie de metrou prin camp sa atraga investitii mari. Ceea ce se practica in alte tari, dar acolo exista o viziune despre ce se doreste sa se construiasca si unde...

 


Re: Stiri si articole din presa andrei11

Palady chix. Am mers cu metroul pe acolo de mai multe ori, Nicolae Teclu / Anghel Saligny stații cu trafic de autobuz, nici măcar tramvai.
Aștept cu interes megainvestițiile din zona Aero Băneasa - Centura Capitalei.
Aștept cu interes megainvestițiile din zona Străulești.
Să vedem ce se va construi pe terenul fostei fabrici Laromet.

 


Re: Stiri si articole din presa TibiV

WT_fan06 wrote:
Ba nu sunt falimentare.
Se numește INVESTIȚIE, un mic lucru care nu se mai întâmplă de foarte mult timp în această țară. Dai bani undeva, ca să ți se întoarcă înzecit. Construiești metrou = investești în dezvoltare econimică + socială + mobilitate + mediu ++++++.
(....)
Citesc și nu îmi vine să cred, but anyway, moving on...

Si eu citesc si nu imi vine sa cred...
Voi va luati propriile "nazuinte si idealuri" drept legi economice.
Basca uitati de anumite lucruri amorale. Adica sa platesti pentru ceva ce nu iti este de folos tie sau familiei tale, ci unor necunoscuti. Partea "amorala" este: esti obligat de lege sa dai niste bani unor necunoscuti, pentru a le satisface lor un trai mai bun...

"Se numește INVESTIȚIE", zici tu.... COMPLET GRESIT.
Nu cand vorbim despre functionarea de zi cu zi a unei companii/unui sistem de transport public.

Da, statul roman a facut (si va face, speram, si in continuare) INVESTITII in metrou.
Adica CONSTRUIESTE reteau de metrou si i-o preda gratuit Metrorex sa o foloseasca.
Adica a luat bani din impozitele incasate in toata tara (inclusiv la Radauti, Jurilovca sau Turnu Severin) si i-a investit in reteaua de metrou din Bucuresti.
OK, asta este de inteles - desi nu vei vedea o asemenea trasnaie in SUA sau in (inca) europeana UK...

Investitia in sine este de inteles, cat timp Capitala are 10% din populatia tarii si vreo 25% din PIB. Investim bani  ca sa facem si mai multi bani. OK.

De retinut este ca Metrorex nu plateste contructia metroului din banii proprii - ca nu are asa ceva.
Dar nici nu intregistreaza "amortismente" la cheltuieli...
Ma intreb ce scandal ar iesi daca statul roman ar face o fabrica de paine (sau de microprocesoare, nu conteaza) si ar da-o gratis cuiva...

Deci accept ideea de construire a metroului din bani de la bugetul de stat ca INVESTITIE...

Dar faptul ca OPERAREA metroului zi de zi, luna de luna, an de an, necesita subventii asa nu mai inteleg....
De ce sa iau o parte din taxele cetatenilor din Radauti, Jurilovca sau Turnu Severin (dintre care unii nu vor ajunge niciodata sa vada un metrou "pe dinaunttu") doar ca sa circule ieftin metroul in Bucuresti ?....

Alt citat din "inteleptul" coleg, legat fix de faptul ca ala de la Radauti plateste subventia pentru operarea Mrex....
WT_fan06 wrote:
Să spui că metroul e o povară e un pic ca și cum ai spune că părinții n-ar trebui să plătească meditațiile copiilor, pentru că, evident, costă bani. Meditațiile sunt cheltuieli, nu investiții în viitor............

Sa imi spui tu cati parinti platesc meditatiile copiilor vecinilor...

mcosmin wrote:
Asta va invata pe voi la ASE? Sau doar asta ai inteles tu? Sper ca e a doua varianta.

Cum a spus si colegul WT_fan06, dupa ce tragi linie nu iesi in minus.

Dupa logica ta, orice fel de infrastructura e falimentara, ca nu genereaza venituri direct.


Trei aliniate, trei raspunsuri.
1. Ca intotdeauna, esti agresiv si cine nu zice ca tine "nu a inteles". Adica este prost. Poti face asta la "Politica..." sau la "Sport" (desi nu avem topicul asta...) pentru ca in fotbal si politica fiecare are dreptul la preferintele sale. Poti sa tii cu Dinamo, Steaua, Tariceanu. De gustibus... Dar economia NU functioneaza asa.

2. Shoppy v-a sugerat discret si politicos cum este cu "trasul liniei". Citez: "daca Metrorex este la PMB atunci tragi linie la PMB si sigur iesi pe plus, dar cum este la MT nu stiu unde sa tragi linia, la MT, la Romania, si nu stiu daca mai iesi pe plus.". Dar probabil au fost prea multe concepte complicate in aceasta fraza lunga...

3. "Dupa logica ta, orice fel de infrastructura e falimentara, ca nu genereaza venituri direct."
Nu ai inteles nimic... Investitiile in infrastructura sunt esentiale, cruciale, indispensabile - si da, trebuie facute de statul roman. Autostrazi, cai ferate, porturi, metrou.
Insa DOAR atat: INVESTITIA.
NU si operarea.
Ti-am facut o "fabrica" si ti-am dat-o gratis sa o folosesti - de aici descurca-te.

Iar asta cu "nu genereaza venituri direct" este, dupa parerea mea, "de colectie"...
Hai sa luam exemplul CNAIR (ex-CNADNR, ex-AND...).
Nu construieste nici un km de autostrada/centura/drum national din banii proprii.
Finantarea este asigurata de stat - desigur, in majoritatea cazurilor banii vin de la UE, dar asta nu este esential.

Insa CNAIR este, din punct de vedere operational, profitabila. Puteti consulta pagina Miniterului Finantelor Publice.

Adica CNAIR isi acopera din rovinieta, peaj si alte taxe (un "agabaritic" nu e deloc ieftin) cheltuielile curente de exploatare (intretinerea drumurilor) si face si un mic profit.
Iar CNAIR nu ii taxeaza decat pe cei care folosesc drumurile nationale.

Un locuitor din Radauti care se duce doar pana la camp si inapoi, pe "judeteanul" sau "comunalul" din zona, nu plateste nimic. Daca are treaba la spitalul din Suceava sau Iasi, isi ia o rovinieta de o saptamana si gata, a platit cat a folosit.
Acelasi cetatean plateste insa zilnic pentru subventia Metrorex - adevarat, in mod indirect. Impozitele lui se duc in "galeata cu bani" a statului roman.

La fel la CFR.
Infrastructura genereaza venituri.
Operatorul fiecarui tren care circula (indiferent ca este operator de stat sau privat, de marfa sau calatori) plateste o taxa catre CFR Infrastructura, in functie de distanta si tonajul trenului.
Aceste taxe (ar trebui sa) asigure intretinerea infrastructurii.

P.S.
Nu ma luati cu contra-argumente de genul "da' drumurile sunt proaste, trenul este o mizerie".
Eu v-am expus "principiile".
Daca CNAIR sau CFR ar fi conduse eficient, de oameni numiti pe baza competentei si nu a culorii politice, am avea si noi drumuri si cai ferate, la fel ca in alte tari europene unde se aplica exact aceleasi "principii". Doar ca aia chair le aplica, nu doar "se fac" ca le aplica...

P.P.S.
Tot ce am scris este legat despre evaluarea eficientei economice (profitabilitatii) Metrorex.
Nu sunt un sustinator al trecerii Mrex la PMB. Pentru ca atunci urmatoarea statie de metrou se va deschide in 20-50, poate in 21-10... :(

 


Go to page:  1  ... 264 265 266 267 268 269 270  ... 388
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri, noutăți și discuții despre metrou  • 
Choose destination

Since our 2278 forum members have written 420663 posts in 5242 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use