Grup Feroviar Român (GFR)

Discuții despre operatorii privați din România

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde Dr2005 » Mie, 20 Iun 2012, 15:08

Dacă nu avea aer în instalaţie, nu avea cum să reacţioneze DSV-ul (adică... reacţiona, dar el tot frâna indirectă o acţiona, or dacă nu era aer în conductă, nu avea ce să golească).

Dacă s-ar lăsa cu ridicarea licenţei operatorului pentru fiecare mecanic incompetent... nu ar mai circula nimeni pe CF pe la noi. Toţi operatori au dat-o în bară, începând cu întreţinerea parcului (aici CFR Călători e campion la incendiat locomotive cu revizia expirată), modul de conducere (vezi marfarul de la Valea Florilor, unde împingătoarea a împins mai tare şi a deraiat trenul sau cazul lui 302, unde s-a intrat în plină viteză în nămeţi şi s-a *** locomotiva), modul de asigurare a locomotivei (locomotive scăpate au tot fost... a fost un LDH la Regiotrans, a fost EA de Călători scăpat din Dep. Ploieşti, acum a fost acest DA de GFR şi sigur vor mai fi). Şi când operatorul nu calcă strâmb cu nimic, îi mai găseşte AFER-ul câte o locomotivă expirată şi îi suspendă licenţa (vezi DB), că n-a cotizat unde trebuie.
Dr2005
 

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde vlaicuandrei » Joi, 21 Iun 2012, 13:47

Te-ai suit pe vreo masina de GFR? Sa vezi acolo stare tehnica "impecabila". Ma crezi sau nu, ale noastre de la CFR sunt, nu cu mult, dar oricum mai ok. Adica scuza-ma, dar sa te duci in sala la DA si sa bagi shuntarea lovind in ea cu cu piciorul mi-se pare un pic cam mult....Nu mai zic de Bo-Bo-urile pe care le au de la sarbi ca merg legate cu sarme si sfoara. Plus de asta, ca privat nu respecta limitarile de viteza (am exemplu ieri pe Constanta, pe pod la Cernavoda, trenul de calatori mergea cu 28-29 km/h iar privatul care mergea paralel cu noi pe banalizat, se departa destul de repede de noi), dar uite ca iar incepem o discutie care nu se va termina niciodata..
Cat despre 302, acolo e alta treaba. De vina acolo e CFR Infrastructura, dar accidentul ala a fost dissecat in alte posturi pe forum si nu are rost sa mai vorbim de el si aici.
Iar licenta nu o sa i-o suspende nimeni, ca stiu baietii unde sa plaseze banul gros si o sa chifteleasca tot evenimentul ;)
Avatar utilizator
vlaicuandrei
 
Mesaje: 62
Membru din: Sâm, 28 Ian 2012, 11:39
Localitate: Bucuresti

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde shoppy » Joi, 21 Iun 2012, 14:19

Ca sa lasam discutiile complicate laoparte, cel mai bine ne explici si noua cum alea de la Calatori mereu se strica si mai iau si foc, la mare concurenta cu cele de la Marfa, in timp ce la privati mai rar(la privati au ars doar 3 locomotive din cauza accidentale (sau eroare de fabricatie) si 2 dintre ele sunt la loc in trafic).
Sau in alt aordine de idei, nu e zi sa stai pe Predeal sa nu vezi una de la Calatori sau Marfa pe butuci, in timp ce privatii ai naibii nu au niciodata nici o treaba.
28: AM, AT, BA, BE, BG, CZ, DE, DK, ES, FR, FI, GB, GE, GR, HR, HU, IR, IT, LU, MD, NL, PT, RO, RS, SE, SW, TR, XK (București)
Avatar utilizator
shoppy
Membru Silver
 
Mesaje: 8869
Membru din: Joi, 07 Ian 2010, 11:48
Localitate: Bucuresti, s. 1

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde vlaicuandrei » Vin, 22 Iun 2012, 10:30

Mi-se pare normal :) m-am luat de unu, a sarit si celalalt..e vreo legatura intre voi doi intr-un fel anume?
Ok, iti explic..dar punem pariu ca nu intelegi sau ca nu o sa vrei sa intelegi?
Multe dintre accidentele lor nu se zic (gen RT fara caldura in tren iarna, trecerea peste semnalul rosu in statie si altele), dar ce va intereseaza pe voi? :ugeek: Stii ce inseamna ca o locomotiva sa mearga cu toate protectiile scoase? Asa merg alea de la ei. Cand zic ca sunt prinse cu sarma si sfoara se pare ca ma credeti toti nebun :D Am asistat la un PTH al unei Bo-Bo de la GFR si masina aia ar fi trebuit retinuta, dar a venit ordinul sa ii dea drumul sa plece la drum. Teoretic,e ilegal..dar daca dai banutul unde trebuie, mergi cu ele pana patesti asa ceva, iar cand patesti asa ceva, mai dai un pic cu banii in stanga si dreapta si incep sa se uite brusc detalii.
La noi de bine de rau, le mai este frica un pic sa mearga cu ele asa, pentru ca in caz de ceva arde tot ca o torta. Mai scot din protectii, merg mai preventiv, naiba sa le ia, dar nu in halul in care merg aia cu ele :|
Daca ai inteles ce vreau sa zic, bine, dar daca nu te rog las-o asa, ca se pare ca nu avem nici o sansa sa fim pe aceeasi lungime de unda.
Avatar utilizator
vlaicuandrei
 
Mesaje: 62
Membru din: Sâm, 28 Ian 2012, 11:39
Localitate: Bucuresti

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde shoppy » Vin, 22 Iun 2012, 13:16

Sa lasam plevusca cu depasiri de semnale sau de viteza cu cativa km acolo ca nu e asta cel mai important.
Daca ne luam dupa ce zici tu si pe motive mecanice nu umane, astea de la privati ar trebuii sa pice, sa ia foc si sa deraieze pe capete, iar alea de la stat si ele cam lafel dar mai putin, dar realitatea din teren si din rapoartele OIFR e cu totul alta, alea de la stat pica, iau foc si deraiaza din lipsa de intretinere iar alea de la privati doar mai deraiaza si atunci din cauza liniei neconforme, te poti documenta la site pe AFER sectiunea OIFR. Deci cum se xplica?
28: AM, AT, BA, BE, BG, CZ, DE, DK, ES, FR, FI, GB, GE, GR, HR, HU, IR, IT, LU, MD, NL, PT, RO, RS, SE, SW, TR, XK (București)
Avatar utilizator
shoppy
Membru Silver
 
Mesaje: 8869
Membru din: Joi, 07 Ian 2010, 11:48
Localitate: Bucuresti, s. 1

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde vlaicuandrei » Vin, 22 Iun 2012, 14:06

Da, ca depasesti semnalul pe rosu la iesirea din statie, nu e nimic grav. La fel si faptul ca ai VS-ul de 30 km/h si tu mergi cu 40 km/h...nimicuri de altfel :lol: Nici nu te baga in mod normal pentru doua franari de 2000 hz la control psihologic (asta daca esti la CFR ca sa fie clar, ca la privati poti sa lasi trenul sa mearga si sa te dai jos sa iei apa de la fantana. EX: Regiotransul pe ruta Zarnesti Brasov).
De unde veniti fratilor? :| sunteti adevarati sau vorbiti doar la misto ca sa va aflati in treaba? Inteleg ca unii au niste probleme cu...CFR-ul, dar lasati-o mai moale, ok? Nu compania e vinovata, ci oamenii din conducere. Daca si noi o tratam asa, care ne numim pasionati, ne meritam soarta ca tara. GFR-ul a omorat CFR Marfa chiar si prin intermediul unor oameni din interiorul CFR Marfa pe care i-a cumparat, la fel a procedat si Regiotrans-ul cu CFR Calatori.
O sa ma repet zicand ca multe,enorm de multe, din accidentele lor sunt trecute cu vederea din cauza banilor. Tunurile sunt puse sa fie distrus CFR-ul, nu sa il ajute, de asta tipa toate televiziunile cand e ceva la CFR iar cand se intampla la privati toata lumea tace, iar daca se dau sanctiuni vreodata unui privat, se dau doar asa de ochii lumii, sa nu zica lumea ca ei exista degeaba pe lume asta...
Avatar utilizator
vlaicuandrei
 
Mesaje: 62
Membru din: Sâm, 28 Ian 2012, 11:39
Localitate: Bucuresti

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde shoppy » Vin, 22 Iun 2012, 14:18

Deci nu poti sa raspunzi la intrebarea mea, am inteles.
28: AM, AT, BA, BE, BG, CZ, DE, DK, ES, FR, FI, GB, GE, GR, HR, HU, IR, IT, LU, MD, NL, PT, RO, RS, SE, SW, TR, XK (București)
Avatar utilizator
shoppy
Membru Silver
 
Mesaje: 8869
Membru din: Joi, 07 Ian 2010, 11:48
Localitate: Bucuresti, s. 1

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde vlaicuandrei » Vin, 22 Iun 2012, 14:37

Ti ne razumete rumunski? Ca poate vrei sa incerc in alta limba, ca stiu mai multe daca e nevoie, nu e problema ;)
Sau trebuie sa scriu cu litere mai mari?
multe,enorm de multe, din accidentele lor sunt trecute cu vederea din cauza banilor. Tunurile sunt puse sa fie distrus CFR-ul, nu sa il ajute, de asta tipa toate televiziunile cand e ceva la CFR iar cand se intampla la privati toata lumea tace, iar daca se dau sanctiuni vreodata unui privat, se dau doar asa de ochii lumii, sa nu zica lumea ca ei exista degeaba pe lume asta...
Clar acum?
Avatar utilizator
vlaicuandrei
 
Mesaje: 62
Membru din: Sâm, 28 Ian 2012, 11:39
Localitate: Bucuresti

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde Dr2005 » Vin, 22 Iun 2012, 18:36

Există o groază de ,,pasionaţi" de CFR Călători/Marfă. Dacă ăştia vedeau asemenea incidente, crezi că nu le pozau? O deraiere sau un incendiu se văd şi cu un ochi neavizat, iar în epoca asta în care nu eşti cool decât cu iPhone şi Facebook, ar apărea imediat poze pe net.

Vorbeşti de trenuri neîncălzite. Mai ţii minte cum se mergea prin 2009? Când pe A1745 aveai zăpadă pe coridor (şi încălzire ioc în tot trenul), iar la R374 intra viscolul pe lângă geamuri mai ceva ca la un 20-47?
Să vorbim şi de climatizare, că tot e la modă. Te invit să circuli de la Bucureşti la Craiova cu R9011, făcut cu etajate. Să zicem că nu trebuie să iei bilet (adică să te milogeşti de naş de la Buc. Bas. h şi până la Chiajna să-ţi taie bilet, el s-o ţină pe a lui cu ,,mergeţi şi aşezaţi-vă şi discutăm pe urmă", tu să o ţii că vrei bilet, eventual şi redus). Pentru condiţiile alea nu se merită nici să mergi cu naşul... vagoanele sunt full, climatizare ioc şi geamurile încuiate. Şi să stai aşa aproape 2 ore până la Olteni, când naşului i se face milă şi porneşte climatizarea. După aia mergi cu IR1347 (mă rog, ICN 347 cum e acum) de la Arad la Bucureşti... să vezi ce ţigănie e, cum umblă ăia din compartiment în compartiment şi julesc orice bagaj nesupravegheat, iar naşul vine şi-ţi zice că ,,e săraci şi ei" şi pleacă mai departe, după ce are grijă să-ţi facă scandal că litera B de pe carnetul de cupoane i se pare 8 şi ,,nu e bun, că pe legitimaţie e B şi pe cupoane e 8, sigur sunt ale dvs. astea?!"
Şi dacă mai ai chef, mergi iarna de la Feteşti la Bucureşti Obor sau invers să vezi cât de mari şi bine hrăniţi sunt gândacii de bucătărie care mişună prin compartimente. În încheiere, mergi de la Piteşti la Bucureşti cu un Desiro... fără freon în instalaţia de aer condiţionat. După ce o să ţi se întâmple de două ori, o să juri că nu mai mergi la Piteşti decât cu trenuri cu vagoane cu geamuri care se pot deschide sau cu autocarul.

Am circulat şi cu Regiotrans şi cu TFC, inclusiv pe linia de Zărneşti (şi n-a coborât mecanicul din tren pe traseu), am mers cu toate felurile de X4500-uri, cu RIO01, 02 şi 03 (care e climatizat), cu VT624 şi cu VT614... în niciunul nu am întâlnit condiţii atât de proaste ca la CFR Călători, în toate am avut apă şi săpun la budă, n-am avut gândaci şi nici naşi şpăgari. Şi n-a deraiat niciunul, nici n-a luat foc, nici n-a rămas blocat cu orele.
Dr2005
 

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde vlaicuandrei » Sâm, 23 Iun 2012, 12:34

Gata domnule..m-ai convins!
Eu sunt un bou si voi sunteti destepti..chiar desteptii secolului :geek: Eu nu ma prind de ce conditii mizerabile are CFR-ul si am nevoie de altii sa imi deschida ochii :) mi-e clar acum ca mi-am ratat viata si ca trebuie sa ma reprofilez pe pozat flori, ca nu am treaba cu trenurile...nu sunt asa de bun in date tehnice si nu sunt asa de cunoscator ca altii si trebuie sa ma retrag cat timp mai pot, fara a ma face de ras ca indraznesc ca iau apararea CFR-ului in fata unor firme care il falimenteaza..IMI CER SCUZE pentru aceasta crasa indolenta de care mi-am permis sa dau dovada!
Casca ochii domnule DR2005 si iesi din gaoacea aia in care traiesti! Sa stii ca si la CFR am vazut sapun si hartie igienica la toaleta, dar pentru tine astea sunt inexistente :lol: ca nu e privat...
Bai asta, stii ceva? Am mai zis odata, ca nu are rost sa luminezi pe cineva cand respectivul (respectivii) nu vor, asa ca in concluzie, ramaneti voi cu ale voastre (si de data asta nu mai generalizez ca vad ca mai sunt si oameni care judeca pe forum) si eu cu ale mele, ca e inutil, doar sa incercati pe viitor sa mai feriti atacuri directe de genul asta cu CFR-ul ca o sa iasa discutii DE FIECARE DATA ;)
Avatar utilizator
vlaicuandrei
 
Mesaje: 62
Membru din: Sâm, 28 Ian 2012, 11:39
Localitate: Bucuresti

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde shoppy » Sâm, 23 Iun 2012, 22:34

Daca tot te dai specialist pe aici eu credeam ca poti sa imi raspunzi la o intrebare tehnica, ca de la unginer la altul.

Pot sa te asigur ca nu exista locomotiva busita, sau deraiata, sau incendiata, sau infipta in capatul de linie, sau care taloneaza vreun macaz, de care sa nu afle comunitatea pasionatilor in cateva zile si care sa nu apara apoi in raport la OIFR, daca stii tu te rog sa dai exemplu, altfel nu are rost sa ne faci noua propaganda ieftina sau teorii conspirationiste puerile.
28: AM, AT, BA, BE, BG, CZ, DE, DK, ES, FR, FI, GB, GE, GR, HR, HU, IR, IT, LU, MD, NL, PT, RO, RS, SE, SW, TR, XK (București)
Avatar utilizator
shoppy
Membru Silver
 
Mesaje: 8869
Membru din: Joi, 07 Ian 2010, 11:48
Localitate: Bucuresti, s. 1

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde vlaicuandrei » Dum, 24 Iun 2012, 12:30

Stii..iti scrisesem un mesaj, dar l-am sters, ca ma enervam degeaba si cred ca era prea profund pentru unii ca voi.
Chestiile pe care tu le vrei, dovezile alea, daca esti destept inginerasule, stii si singur ca nu au voie sa apara mai ales pe net, dar na...eu fac conspiratii puerile si nu stiu ce vorbesc :D (apropo, esti penibil)
O zi buna sa ai si viata lunga, ca neuronii se pare ca ii tii bine pusi la pastrare ;)
Avatar utilizator
vlaicuandrei
 
Mesaje: 62
Membru din: Sâm, 28 Ian 2012, 11:39
Localitate: Bucuresti

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde Marian Andrei » Mar, 19 Feb 2013, 19:07

GFR, pe lista scurtă de privatizare a "CFR Marfă" Bulgaria

Grup Feroviar Român, societate membru al grupului de companii Grampet, a primit comunicarea oficială din partea agenției de privatizare din Bulgaria care atestă faptul că societatea a îndeplinit cerințele de calificare și este admisă să participe în continuare la procesul de privatizare, pe lista scurtă.

http://incomemagazine.ro/articole/gfr-p ... n_ref_map=[]
Avatar utilizator
Marian Andrei
Fondator Forum
 
Mesaje: 18272
Membru din: Vin, 25 Dec 2009, 18:37
Localitate: Bucuresti / Predeal

Re: Grup Feroviar Roman (GFR)

Mesajde ByOnu » Mar, 19 Feb 2013, 20:47

Nu inteleg, ce treaba au cele doua companii? GFR e privat deja, CFR M nu. :?:
Semnează pentru inființarea Muzeului Transporturilor din București! Click AICI!
Avatar utilizator
ByOnu
Membru Gold
 
Mesaje: 4756
Membru din: Mie, 09 Iun 2010, 16:20
Localitate: Km 0

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Operatori privați din România


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 6 vizitatori