De toate pentru toțiComunitatea Metrou Ușor

 

Topic: Inedit, ciudatenii...

29 posts, 15366 views
 
Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Inedit, ciudatenii... Utilizator anonim

Un indian susţine că nu a mai mâncat sau băut apă de 70 de ani!

Prahlad Jani este internat într-un spital din Ahmedabad, Gurjarat, unde este monitorizat cu atenţie de cercetători. Bărbatul nu a ingurgitat nimic de şase zile, iar medicii spun că nu dă semne de foame sau deshidratare.

Oamenii de ştiinţă din India studiază un bărbat în vârstă de 82 de ani care susţine că nu a mai mâncat sau băut nimic de 70 de ani.

Prahlad Jani spune că a plecat de acasă când avea şapte ani şi că de atunci a trăit în calitate de sadhu, termen folosit pentru a desemna un practicant mistic de yoga, informează telegraph.co.uk. Bărbatul pare că poate trăi doar cu ajutorul "forţei spiritului". Prahlad Jani crede că este ţinut în viaţă de o zeiţă care îi toarnă un "elixir" printr-o gaură din cerul gurii. Mărturisirile lui sunt susţinute de un medic care a studiat mai mulţi oameni care spun că ar avea puteri supranaturale. Desigur, există şi sceptici care cred că bărbatul nu este mai mult decât un escroc.

Organizaţia pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării din India stă cu ochii pe bărbat. Oamenii de ştiinţă speră ca acesta să-i poată învăţa pe soldaţi cum să reziste perioade lungi fără mâncare sau pe victimele dezastrelor cum să supravieţuiască până sunt salvate. "Dacă ceea ce spune se va demonstra, vom avea parte de o mare descoperire în medicină", spune Dr. G Ilavazhagan. "Vom putea salva vieţile oamenilor în dezastrele naturale, la înălţimi mari, călătorii pe mare şi în alte situaţii extreme. Vom putea educa oamenii să supravieţuiască în condiţii grele cu puţină hrană sau apă, sau nici atât", continuă cercetătorul.

Prahlad Jani se află sub observaţia medicilor de şase zile. Până acum, nu a mâncat nimic, nu a băut apă şi nici nu a folosit toaleta. Este sănătos şi nu dă semne de letargie. Medicii vor continua să îl supravegheze încă 15 zile, perioadă după care se aşteaptă să vadă o slăbire a muşchilor, deshidratare severă, scădere în greutate şi oboseală, urmată chiar de insuficienţe în funcţionarea organelor.

Cei mai mulţi oameni nu pot rezista fără mâncare mai mult de 50 de zile. Cea mai lungă grevă a foamei înregistrată vreodată a durat 74 de zile.

http://www.realitatea.net/un-indian-sus ... 11449.html€

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Inedit, ciudatenii... Tom

Indemnul guvernului Bok: "Urmati-i exemplul si vom iesi din criza... noi, nu voi" :lol:

 


Re: Inedit, ciudatenii... DanCld

Oameni care mananca, dorm, se inmultesc.... si voteaza  :o

Brăila: Sinistraţii cazaţi la Lacu Sărat au făcut grătare cu băncile din staţiune
Vineri, 30 Iulie 2010 15:53

Cei o sută de sinistraţi, aduşi în tabăra Lacu Sărat din judeţul Brăila, după ce apele Dunării au crescut şi au intrat în cele două blocuri sociale în care locuiau, au provocat distrugeri semnificative în locurile unde au fost cazaţi, băgând pe foc chiar şi băncile stradale din staţiune, pe care le-au folosit drept combustibil pentru grătare.

Potrivit şefului Direcţiei Judeţene de Tineret (DJT), Sorin Constantin, care are în administrare tabăra din staţiunea Lacu Sărat, locurile unde au fost cazaţi arată "ca şi când ar fi trecut teroriştii pe acolo" şi vor mai trece câteva luni până când tabăra va fi igienizată şi deparazitată.
"Au făcut dezastru, au vandalizat tot. Au pus băncuţele pe foc şi au făcut grătare cu carnea pe care au primit-o ca ajutoare. Au stricat toate bateriile de la cele 12 duşuri, ca să nu mai spun că şi-au făcut nevoile direct în duşuri, nu la WC. Nu am făcut încă o evaluare a pagubelor, dar la aceste cheltuieli se vor adăuga şi cele pentru deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, aşa am făcut şi în 2006. Când au stat aici în 2006, două luni de zile după ce au plecat nu am putut să fac nimic, pentru că au rămas păduchi în urma lor", a declarat Sorin Constantin.

Directorul DJT a mai spus că sinistraţii nu au fost mulţumiţi nici de ajutoarele primite, pe care le-au aruncat în mare parte, luându-i chiar la rost pe cei care le-au trimis.
"Aruncau cu conservele primite ca ajutoare şi spuneau: ce asta e mâncare? Cearşafurile şi pernele le-au aruncat în curte. Păturile din lână primite de la Crucea Roşie au spus că îi înţeapă şi le-au pus pe jos în loc de covoare, ca să calce pe ele. După ce au primit haine ca ajutoare, le-au îmbrăcat şi când s-au murdărit le-au aruncat la gunoi, deşi aveau lighene şi detergent de la Crucea Roşie. Le-a adus cineva Pepsi şi au strigat după el să le aducă şi ness. Au cerut cuptoare cu microunde, că ei aşa aveau acasă", a mai spus Sorin Constantin.

Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a admis că aceasta nu a fost cea mai fericită soluţie pentru rezolvarea cazării celor 100 de persoane, în mare parte de etnie romă, beneficiare de ajutor minim garantat, mai ales că exista experienţa anului 2006, când aceiaşi sinistraţi au făcut acelaşi gen de probleme.

Angajaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care au avut ca misiune scoaterea mâlului din locuinţele sinistraţilor, au spus că aceasta a fost "una din cele mai tari experienţe" prin care au fost nevoiţi să treacă, având în vedere mizeria de nedescris care se afla în casele lor.
"Făceam ca la armată: care e mai tare să intre. Ţi se întorcea stomacul pe dos ce era acolo. Nu mi-am închipuit niciodată că acolo pot locui nişte oameni", a povestit unul dintre pompierii greu încercaţi în această misiune.

Din cei 100 de sinistraţi, aduşi în tabăra Lacu Sărat la sfârşitul lunii iunie, în prezent au mai rămas 41, care sunt ţinuţi permanent sub observaţie, pentru a nu mai apărea şi alte distrugeri.

Nivelul cel mai ridicat al Dunării a fost atins la Brăila pe 5 iulie, când fluviul a înregistrat 709 centimetri şi un debit de 15.040 metri cubi pe secundă, cu 10 centimetri peste cota istorică din 2006. AGERPRES


http://www.agerpres.ro/media/index.php/ ... tiune.html€€

 


Re: Inedit, ciudatenii... Gabi23

La Panciu copiii se joacă cu program impus de Primărie

Autorităţile locale au instalat panouri la fiecare loc de joacă pe care este menţionat programul de joacă pentru copii: între orele 9.00 - 13.00 şi 17.00 - 22.00
De noile reguli sunt vizate toate locurile de joacă amenajate în oraş respectiv cel din Parcul catedralei şi cele de pe străzile Ciprian Porumbescu şi Nicolae Titulescu.
Primarul oraşului, Ionel Petre susţine că a luat noile măsuri la cererea locatarilor din zonele respective, majoritatea pensionari, care au motivat că nu se pot odihni la prânz din cauza zgomotului.
"Am stabilit zicem noi un program de joacă rezonabil zicem noi şi aşa responsabilizăm şi părinţii. Am primit nişte reclamaţii de la locatarii din zonă, majoritatea pensionari, cum că nu se pot odihni la prânz din cauza zgomotului din aceste locuri. De aceea am luat aceste decizii", a declarat edilul.

Sursa: Adevarul.ro
http://www.adevarul.ro/locale/focsani/L ... 66771.html

Mare ti-e gradina Doamne  :roll:! Da' cum generatia tanara pana sa voteze mai e, iar pensionarii te voteaza acum... Bine ca n-a interzis total accesul in locurile de joaca sau sa impuna copiilor niste momente de reculegere cand vin sa se joace!€

 


Re: Inedit, ciudatenii... Dominatrix

3mil wrote:
Uitati peste ce imagine am dat pe internet zilele astea... Din ce am inteles, in timpul crizei petrolului din anii '80 rusii isi facusera camioane electrice.
Da, imaginea apare pe site'ul English Russia, aici. Acolo aveti o selectie mai mare de vehicule "bizare" din Maica Rusie. Iar criza a aparut dupa ce OPEC a pus embargou pe petrol, spart cu succes de Saddam Hussein, care a platit  pana la urma cu viata pentru a demonstra ca facerea de bine e f*tere de mama. Iar rusii cred ca si-au umplut tara de tramvaie si troleibuze pentru ca aveau nevoie de combustibil pentru alte "jucarii", nu de dragul ecologiei.

 


Re: Inedit, ciudatenii... DanCld

Daca romanii se impaca sau oricum, se aduna in jurul sticlei de "Unirea", bulgarii mai au putin si se omoara pentru o punga de seminte... "Huligan"  :lol:



 


Re: Inedit, ciudatenii... DanCld

Pişcotarii şi fripturiştii, spaima evenimentelor de presă

Conferintele de presa si evenimentele de lansare sunt de ani de zile parazitate de piscotari sau fripturisti. Unii zic despre fripturisti ca sunt un upgrade al modelului piscotar 2.0. Altii sustin ca e vorba de unul si acelasi lucru.

Pe scurt, acestia sunt niste oameni (unii ziaristi, altii fosti ziaristi, iar altii nici macar atât) care apar la conferintele unde se pune ceva de mâncare pe masa si dupa ce se îndoapa cât pot trec la îndesat mâncare în sacosa. Sau în diplomat, ca nu bate atât de tare la ochi.

Caracteristica de baza a fripturistului este ca e bine informat. Stie tot ce se întampla, în ce locatii, cum se intra si ce este interesant la fata locului. Pâna acum ceva vreme treaba asta era facilitata de sumarul mediafax care anunta toate evenimentele de a doua zi. Pentru ca cei care voiau sa organizeze niste evenimente selecte, la care sa nu apara oaspeti nepoftiti, au început sa nu mai anunte conferintele public. Se trimiteau celor vizati doar invitatii pe email sau prin posta. Totusi fripturistii apareau la usa. Cum? Sunt doua explicatii posibile: fie aflau ce evenimente au fost deja programate la marile hoteluri sau sali de conferinte, fie cei care erau invitati cu acte în regula… ciripeau. A doua variantă s-a confirmat în mai multe rânduri.

Unii dintre organizatorii de evenimente sunt de-a dreptul terifiati de ei, pentru ca sunt greu de refuzat, altii îi trimit la plimbare înca de la usa chiar cu riscul unor momente penibile. Dar de ce sunt evitati acesti oameni? Desi am fost martori la mai multe întâmplari, i-am întrebat pe cei care au de-a face direct cu ei. Sub protectia anonimatului, o domnisoara de la un departament de PR, a declarat: Sunt foarte bine informati si organizati.Sunt permanent însotiti de o sacosa sau o servieta veche pe care o burdusesc cu mâncare.

Au carti de vizita trase la xerox si taiate cu foarfeca si spun ca sunt de la Asociatia Jurnalistilor din Bucuresti (asociatie care nu exista) sau de la alte publicatii obscure sau inventate. Unii sunt chiar civilizati si nu fac circ, stau cuminti, se prefac ca noteaza, iar la final iti si multumesc pt invitatie (cu toate ca nu i-ai invitat). Altii, daca nu sunt lasati sa intre si le spui ca nu sunt pe lista de jurnalisti, fac scandal si esti nevoit sa îi lasi sa intre ca sa nu faci circ. Dar apoi se baga în seama cu invitatii, si nu e tocmai ok pentru ca unii chiar arata ciudat sau miros urât. Principala problema este ca nu sunt controlabili si pot afecta evenimentul destul de serios…

Iar cand vine momentul în care se poate mânca, totul devine spectacol: Poti vedea un domn trecut de prima tinerete care baga ‘organizat’ în sacosa carnea si apertivele, separat de desert si fructe. Altul care a baut 3 cafele in 20 min, de mi-era teama ca are tensiune 20 cand pleaca de acolo. Altul ne intreba daca nu mai aducem pateuri din alea bune cu ciuperci ca el n-a apucat… Si întrebarea care a pus capac a fost: Da’ mâncare de post nu aveti?

O alta persoana care a avut de-a face cu fripturistii spune:
Ne deranjeaza pentru ca nu ce cauta acolo, nu cunosc domeniul, subiectul conferintei. Cu alte cuvinte sunt în plus si asta se vede de la distanta. E penibil, dar în acelasi timp trist. Vreo 5 apar mereu. În ultima vreme parca sunt mai puţini. Cel putin la conferinţele noastre de tech. Când vin bagă mancare în geanta, apoi vin sa ceara giveaway si pleca. Altii stau si mananca mai multe farfurii pline, pline.

Fripturiştii sunt destul de usor de recunoscut. Sunt de cele mai multe ori în vârsta, nu au camere video sau reportofoane ci în cel mai bun caz doar dictafoane. Au în permanenţă o geantă sau un rucsac încăpător, în care au îndesate mai multe pungi de plastic. În momentele de socializare vorbesc între ei, ocazie cu care schimba informaţii despre evenimentele viitoare.

Cadourile pe care le primesc invitatii de la organizatori sunt miza cea mai importanta a unui astfel de eveniment. Pentru acestea nepoftiţii nu se dau în laturi de la nimic. Când sunt trimisi la plimbare fără punguţă apar de cele mai multe ori problemele. Se ajunge la ameninţări cu scandaluri în presă proferate de catre pseudo-jurnalistii nemulţumiţi. Dacă sunt primite, cadourile sunt, mai apoi, vândute. Chiar şi pixurile sunt vândute: la legatura.

Şi tagma fripturiştilor are oameni de tot felul – sunt vehemenţi dar si discreţi, sunt mai prost îmbracaţi dar şi eleganţi, sunt neaveniţi dar şi ziarişti scăpătaţi…


( b365

 


Re: Inedit, ciudatenii... DanCld

Pe mine ma distreaza faptul ca o legenda urbana a ajuns sa fie luata atat de in serios  :lol:

Prefectul ne învață cum să diferențiem carnea de miel de cea de câine

Prefectura Municipiului București a lansat un ghid pentru cumpărarea produselor specifice sărbătorilor pascale. Ghidul îi învață pe cumpărători să facă diferența între câine și oaie, ce mărime trebuie să aibă ouăle, dar și să se spele pe mâini.

(....)

O secțiune consistentă este rezervată, însă, identificării cărnii de miel, în comparație cu cele de la alte animale. Prima pe listă: carnea de câine.

Oasele, grăsimea și mușchii câinilor arată diferit de cele ale oilor:  ”Diferenţa între carnea de miel şi carnea de câine: faţă de oaie, carcasa de câine are configuraţia corpului şi a regiunilor musculare mai lungi; carcasa de oaie este mai scurtă şi mai grosolană, iar la capră carcasa este mai suplă, mai alungită, iar coastele mai lungi. La carcasa de oaie, grăsimea (seul) se depune şi subcutanat, având un miros caracteristic care se accentuează la fierbere.  La oaie numărul de vertebre sacrale este de 5, iar la câine este de 3, osul sacrum la oaie este lung, iar la câine foarte scurt, aproape pătrat, faţa interioara concavă. Din punct de vedere organoleptic, carnea de câine are culoare roşie-închis şi un miros caracteristic, neplăcut; fibra musculară este fină si cu consistenţa moale, grăsimea este alb cenuşie, uleioasă şi nu se întăreşte dupa răcire.”

(.....)

Ghidul este lansat de Instituția Prefectului Municipiului București, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publica, Direcția Sanitar Veterinară, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor și Direcția pentru Agricultură si Dezvoltare Rurală București, fiind postat pe siteul Prefecturii.


( b365 )

 


  • Dr2005
  • Posted:
  •  

Re: Inedit, ciudatenii... Dr2005

Mai rămâne să ne înveţe cum diferenţiem carnea de om de cea de vită, că parcă scria un ziar voiculescian acum câteva luni că restaurantul Budapesta servea carne de la IML acum vreo 30 de ani.

 


Re: Inedit, ciudatenii... shoppy

Eu unu chiar sunt curios ce dimensiuni trebuie sa aiba ouale.

 


Re: Inedit, ciudatenii... DanCld

Din ciclul "nemtii lor sunt mai buni decat romanii nostri... macar stiu germana" citez dintr-un anunt de angajare pentru un post care in conditii normale necesita diploma universitara (programator pe un domeniu de nisa):

Deine praktische Erfahrung, dein Talent sowie deine Begeisterung sind uns wichtiger als eine berufliche Qualifikation, deshalb bist du auch als Berufseinsteiger, Studienabbrecher und Schulabgänger bei uns willkommen.


Pozitia e deschisa in Innsbruck, Austria si nu, nu am cum sa traduc mai bine decat google translate  :twisted:

 


Re: Inedit, ciudatenii... shoppy

Defapt asta e strategia tuturor care angajeaza programatori, ii luam din scoala si abuzam de ei ca nu-si cunosc drepturile si se bucura ca mai au niste bani pe langa ce ii suporta parintii, il muncim de-l rupem pana la 30 de ani, il facem team leader si dupaia stop, stai asa baiete ca nu o sa avansam 20 de team leaderi pe an, avansam doar 2-3, deci sa vedem, ai doctorat? nu, ai master? nu, pai atunci fie te trimitem noi la studii platite de noi da 3 ani nu iti dai demisia (sau platesti cursurile) fie ai stop la cariera, ramai team leader mai departe.
Si daia 60% din cei care intra la facultate nu o termina iar din ailalti 40% jumate o termina in 7 ani si se trezesc la 30 de ani ca sunt in stare sa programeze si atat.
 

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Inedit, ciudatenii... Tom

shoppy wrote:
Defapt asta e strategia tuturor care angajeaza programatori, ii luam din scoala si abuzam de ei ca nu-si cunosc drepturile si se bucura ca mai au niste bani pe langa ce ii suporta parintii, il muncim de-l rupem pana la 30 de ani, il facem team leader si dupaia stop, stai asa baiete ca nu o sa avansam 20 de team leaderi pe an, avansam doar 2-3, deci sa vedem, ai doctorat? nu, ai master? nu, pai atunci fie te trimitem noi la studii platite de noi da 3 ani nu iti dai demisia (sau platesti cursurile) fie ai stop la cariera, ramai team leader mai departe.
Si daia 60% din cei care intra la facultate nu o termina iar din ailalti 40% jumate o termina in 7 ani si se trezesc la 30 de ani ca sunt in stare sa programeze si atat.


Am citat integral mesajul precedent pentru ca din motive tehnice nu era vizibil. Este perfect adevarat ce a spus colegul nostru acolo. Uneori si cu masterat ii doare undeva. Principiul e: vrei 1500 roni, indiferent ce stii, e OK. Vrei mai mult? Ia treci si da doctoratul cu testul nostru. Aaa, ai un profil psiho-profesional (?) incompatibil cu firma noastra. Dar daca vrei 1500 roni (sau variante 2000 brut) ok te angajam. Le-am spus odata la unii ca de banii astia mai bine ma duc si conduc tramvaiul. Mai vroiau sa lucrez si sambata. Am cunoscut insa soferi si vatmani care nu lucrau niciodata sambata :D, deci se poate si acolo, la aceiasi bani.

 


Re: Inedit, ciudatenii... DanCld

(propun split topic!)

Din experienta mea  pot sa spun ca exista deosebiri de nuanta intre firmele mici si corporatii, de asemenea atitudinea, perceptia si sumele de bani la dispozitie pe piata pentru proiecte s-au modificat sensibil in ultimii 10-15 ani. De exemplu pana acum vreo 10 ani daca voiai sa te angajezi ca programator undeva oferta era limitata la firmele de cartier care plimbau maruntisul intre diverse buzunare precum si la firmele mari ale unor fosti securisti care "capusau" diversele institutii publice; per total proiectele rezultate erau slabe calitativ si asta nu atat din cauza salariilor mici cat a materialului uman format din programatori slab pregatiti cu ucenicia facuta la locul de munca si manageri de proiect reciclati eventual din fabrici comuniste.

Apoi a inceput nebunia "outsourcing" si toti au devenit "web developers"; au crescut salariile (sursa banilor devenise externa) insa calitatea tot pe acolo a ramas. In fond niciun zgarie-branza de peste mari nu a venit in Romania pentru ca am fi fost prea buni  :roll:  De prin 2004-2005 a inceput nebunia corporatiilor; asta a ridicat atat nivelul salarial cat si cel profesional insa inerent doar o minoritate din cei care activau pe piata au beneficiat de asta.

Iar cu promovarile - nicaieri in lumea asta promovarile nu se fac pe criterii complet transparente si din pacate in Romania s-a incetatenit ideea ca sunt doar 2 tipuri de workeri - palmasi si manageri si ca daca ramai "palmas" urci spre senior si te plafonezi atat profesional cat si financiar. Probabil ca e timpul ca si la noi sa se implementeze sisteme ca in strainatate cu scari de expertiza profesionala astfel incat cel care ajunge la 40 de ani "programator" sa fie de fapt expert in domeniu cu salariu mult peste un middle manager oarecare... bine, daca il duce capu' . Pana atunci "ghinionistii soartei" - cei care nu fac la timp saltul spre management - au optiunea emigrarii  :ugeek:

 


 
Go to page:  1 2 3
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Comunitatea Metrou Ușor  • 
Choose destination

Since our 2277 forum members have written 420547 posts in 5240 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use