De toate pentru toțiComunitatea Metrou Ușor

 

Topic: Cutremure

751 posts, 214346 views
 
Go to page:  1  ... 42 43 44 45 46 47 48  ... 54
 
 

📖 Pagination options
Re: Cutremure Goldmund

Nu fac nici o confuzie si le-am vazut pe 5 martie, in jurul orei 7.30, blocurile respective, dar probabil ca aveau avarii de 30%.dar pozele ulterioare erau cu blocul cazut 60 %...asta am scris eu, poti sa citesti. Nu spun ca nu trebuiau daramate, sau doar recuperate, ar fi absurd dupa cutremurul respectiv. Am scris doar ca pozele(unele!) aratau ceea ce eu nu am vazut in acea dimineata, si nimic mai mult. Mai stiu ca blocul Casata(unde doar cu ceva timp inainte de cutremur mancasem ceva si apoi dupa cateva ore in jurul orei 19 m-am plimbat cu cineva si doream sa intram ori la Casata ori la Scala - dar nu am avut destul marunt la noi!)nu cazuse decat partea cofetariei pana sus(max.50%), dar nu tot blocul...Din Scala cazusera toate etajele superioare peste cele inferioare si putem spune "tot blocul", ca doar l-am vazut inca o data in acea dimineata. La fel si blocul din Romana, unde doar cateva balcoane(de sus)cazusera si o parte din acoperis....
Ideea pe scurt: a fost cumplit, blocurile din cateva poze sunt infatisate cu soldatii si buldozerele "la lucru", deci nu mai este ceea ce am vazut eu la ora 7.30 dimineata de 5 martie 1977....

Cu "blocurile din Militari" nu mai stiam exact, lumea la mine in cartier vorbea de "mai multe blocuri la pamant in Militari",apoi am aflat tot neoficial ca arhitectul s-ar fi sinucis, in timp ce radioul sau presa erau cenzurate la maxim.

Cu "oranduirea" care nu gresea...ai dreptate.

 


Re: Cutremure andrei11

Stimate coloeg,
Nu e cazul să ne contrazicem în materie de Cutremur 1977, pentru multe blocuri cunosc chiar procesul de cedare, etc.
Casata este exact cum am spus eu, 75 %  s-a prăbușit, ceea ce a mai rămas din bloc  era înclinat ( spre partea prăbușită ) cu 3 grade. Nu se mai putea recupera nimic din el.
Dovada.
Prima poză arată blocul înainte de cutremur :
Casata 2.jpg (68.64 KB; downloaded 5430 times)

Poza 2 arată partea din bloc rămasă după degajarea molozului:
Casata 1.jpg (570.97 KB; downloaded 5430 times)

În Poza 3 am arătat cât din bloc s-a prăbușit la cutremur, îți  spun eu de acum că sunt documentat, 75 %.  Pot și dezvolta și să arăt de ce s-a prăbușit turnul la Casata, dar nu cred că e cazul.
Casata 3.jpg (87.19 KB; downloaded 5439 times)

Mergi pe mâna mea, am studiat problema din cărți de specialitate și totuși sunt inginer. Înțeleg niște lucruri care m-au pasionat. Inclusiv cutremurele.
__________________
Goldmund wrote:
apoi am aflat tot neoficial ca arhitectul s-ar fi sinucis...

Iar se face confuzie și nu știu de ce...De structura de rezistență  se ocupă Facultatea de Construcții (Bulevardul Lacul Tei 124). NU Arhitectura ( din Piața Universității ).

 


Re: Cutremure alexxd_31

Azi am observat efectele cutremurului de saptamana trecuta. Pe peretele dintre camera de zi si bucatarie a aparut o frumoasa fisura intre coltul usii si tavan. In aceasta zona blocul isi modifica sectiunea, se ingusteaza   cu dimensiunea balconui. Bloc din 1980.

 


Re: Cutremure Goldmund

Nu te contrazic, andrei11,
dar tocmai poza pe care ai pus-o din nou, cu blocul "Casata", este exact ceea ce eu am scris, iar tu nu tii cont:
pozele, unele, sunt "oficiale" dupa ce trupa de militari au degajat locul. Cutremurul din 1977 a fost o traire pentru bucuresteni pe care nu o vor uita niciodata, o trauma nationala...Cand am vazut eu acel bloc, arata putin altfel, nu ca nu ar fi trebuit daramat din ceea ce a ramas din el. Ca sa nu cada si restul din ce mai ramasese din acele blocuri(Continental a fost un bloc cazut 99% si din care dupa zile s-a mai salvat o viata de om), militarii au daramat tot ce era instabil, dupa care s-a facut acea poza, iar eu vazusem putin mai mult pe 5 martie, dimineata. Inca o data: la blocul Dunarea cazuse doar partea din fata bulevardului, etc..Asta am vazut, nu e o legenda urbana.
PS
nu a fost nici o confuzie cu persoana care s-ar fi sinucis, daca nu aveam acces la "securitate/societatea inchisa a "adevarului" intr-o dictatura, ramanea de "bun" ceea ce auzeam pe strada, dupa cutremur, la Europa Libera(care si ei se informau "din strada", etc.) si nu era dezmintit! Sa nu creada tineretul ca presa, tv si restul ar fi fost atunci libere, sau doar "un pic libere", noi traiam intr-un intuneric absolut si la propriu si la figurat..., iar cineva face confuzii dupa ce aflase doar o parte din adevar - care adevar?? -  e o diferenta colosala intre azi si o dictatura! Daca ar fi azi ceva asemanator(nu doresc niciodata asa ceva), mass media ar spune exact adevarul crunt, ar face poze imediat, necenzurat, reporteri la fata locului, etc..Stiu, suna macabru, dar asa este.

 


Re: Cutremure icee

Se pot trage anumite concluzii din aceste articole:

LINK 1

LINK 2

 


Re: Cutremure andrei11

Linkurile sunt niște porcării care nici măcar nu ar trebui postate în aceast topic, n-au de-a face cu cutremurul din 1977.
Pe scurt toate blocurile interbelice sunt moderniste, avangardiste, perfecte, sublime, etc și tot ce s-a construit după 1977 în locul blocurilor prăbușite  este un [BIP] turcesc.
E pe undeva pe net un reportaj foarte bun unde se explică de ce s-au prăbușit unele clădiri. Poate îl găsesc în tip util.

 


Re: Cutremure andrei11

URBANISM, ARHITECTURĂ ŞI CONSTRUCŢII  ÎN ZONELE SEISMICE DIN ROMÂNIA
- DE LA BLOCUL CARLTON LA FAŢADELE CORTINĂ -

Emil-Sever GEORGESCU
Dr. ing., Director Ştiinţific Construcţii
INCD URBAN-INCERC

1 România este situată într-o zonă seismică, în care se pot produce dezastre în cazul unor mişcări de teren puternice, a căror sursă este în mod constant şi persistent aceeaşi, respectiv zona Vrancea, la
curbura munţilor Carpaţi. Se consideră că în zona Vrancea este prezent un proces de paleosubducţie, cu fracturi ale plăcilor tectonice în contact la diferite adâncimi. Cutremurele intermediare cu magnitudini M de peste 7, din sursa cu adâncimea de focar între 60... 70 şi 170... 200 km, pot să conducă la intensităţi seismice de VII-VIII grade pe scara MSK pe o arie de peste o treime din teritoriul ţării, fiind un factor major de risc (Bălan et al., 1982; Georgescu, 2007). Pe teritoriul României se manifestă şi alte categorii de cutremure (superficiale, crustale - denumite normale, cu adâncimea de focar între 5 şi 30 km, intermediare. Alte surse locale sau externe teritoriului românesc (de ex. focarele din sudul Dobrogei) pot produce intensităţi de VII-VIII grade MSK. Zona afectată de cutremurele de Vrancea este cea mai întinsă, iar cele afectate de cutremurele superficiale sunt dispuse în Banat, Crişana, Maramureş, Făgaraş, Târnave. Astfel, aproape tot teritoriul ţării este puternic seismic iar zonele seismice includ peste 60% din populaţie şi o mare parte din centrele urbane importante (Bălan et al.; Sandi, 1985a, b). Dezastrele produse de cutremure, cu referire specială la cele care au afectat grav zone locuite şi mari aglomeraţii urbane, pot fi analizate şi din punct de vedere al cunoştinţelor pe care le-au furnizat pentru a dezvolta metode eficiente de protecţie antiseismică în România, cu referire la perioada de până în 1940, respectiv de până în 1977 (anii marelor cutremure de Vrancea), respectiv la seismele din 1986 şi 1990, până în prezent.

2. Vulnerabilitatea localităţilor ca sisteme urbane În România, ingineria seismică bazată pe reglementări de proiectare antiseismică a fost legal instituită după cutremurul din 10 noiembrie 1940, pentru clădiri publice. Până în 1963 s-au utilizat norme provizorii care calculau construcţiile la o forţă de 5%. Normativul “condiţionat” de proiectare antiseismică P. 13-63, modificat în 1970, a introdus metode dinamice de calcul dar cunoştinţele din epocă erau limitate, lipsind date seismologice concludente locale. Au urmat normativele modificate în 1978, 1981, 1991-1992, 2006 şi 2008. În aceste condiţii, vulnerabilitatea seismică a diferitelor categorii de structuri existente într-o localitate trebuie analizată în corelaţie cu:
− o măsură a vulnerabilităţii individuale pe categorii (efect al lipsei de cunoştinţe la momentul realizării construcţiilor, imperfecţiunii normativelor de proiectare antiseismică, proiectării şi defectelor de execuţie);
− o măsură a vulnerabilităţii globale a localităţii, dependentă de gradul de complexitate a dezvoltării, factorii de scară, relaţia de dependenţă dintre locuitori, clădiri, unităţile social-economice şi sistemele de asigurare a vieţii – reţele,  utilităţi.
Componentele vulnerabilităţii seismice urbane implică:
− vulnerabilitatea fizică a componentelor sistemului urban;
− vulnerabilitatea persoanelor implicate în operarea şi conducerea funcţiunilor localităţii (reţele, sisteme vitale), a locuitorilor etc.;
− vulnerabilitatea socială şi funcţională a localităţii ca sistem;
− vulnerabilitatea economică, rezultând din interacţiunea tuturor acestor componente.
Protecţia unui sistem nu se limitează la construcţiile proiectate de la data adoptării unor normative şi trebuie evaluată realist pentru dotările de diferite vârste folosite. În acelaşi timp, proiectarea sau evaluarea „construcţie cu construcţie” nu acoperă comportarea seismică referitoare la aspectele de sistem, ceea ce fac necesare alte abordări (Sandi, 1985a, b;   Georgescu, 1999; Georgescu     etal., 1999).
Cu privire la profesiile care contribuie la siguranţa aşezărilor umane şi a clădirilor, putem enumera:
- Seismologii – prin datele de bază privind zonele seismice
- Arhitecţii – proiectând funcţiunea şi forma clădirii
- Arhitecţii urbanişti – proiectând ansamblurile de clădiri cu diferite destinaţii
- Arhitecţii de amenajări interioare – asigurând confortul
- Arhitecţii de amenajări în mediul urban exterior
– creatori de ambient şi peisaj
- Inginerii – calculând structura care răspunde cerinţelor.
- Producătorii de materiale şi componente de construcţii şi amenajări, furnizorii de mobilier / echipamente
- Administratorii şi proprietarii – prin solicitarea investiţiilor şi întreţinerea calităţilor iniţiale
- Autorităţile – prin control şi suport tehnico-legislativ
Progresul în cunoaştere din ultimele decenii se referă în principal la:
- creşterea numărului de înregistrări seismografice în apropierea sursei, care au condus la recunoaşterea seismicităţii unor zone şi determinarea realistă, pe baze instrumentale şi probabilistice, a valorilor parametrilor de calcul de natură seismologică;
- elaborarea de hărţi de zonare cu parametri inginereşti şi coduri de proiectare bazate pe concepte probabilistice;
- cercetări de laborator la scară mare pentru detalierea elementelor de structuri spre a rezista impactului seismic;
- conceperea de noi soluţii structurale şi tehnice care să asigure performanţe superioare la seisme, de exemplu izolarea antiseismică a bazei, sisteme de control şi amortizare;
- evidenţierea legăturii dintre cerinţele arhitecturale şi cele inginereşti;
- înţelegerea noţiunii de rezistenţă la cutremur a oraşelor în raport cu cerinţele şi practicile de urbanism;
- trecerea la politici publice explicite de protecţie şi pregătire pentru cutremur, prin intervenţii de reducere a vulnerabilităţii clădirilor existente şi riscului seismic;
Urbanism, arhitectură şi construcţii în zonele seismice din România • E.-S. GEORGESCU 39

Pentru a înţelege de ce sunt necesare noi abordări,cutremurele precedente ne pot oferi exemple convingătoare.
3. Arhitectura şi urbanismul anilor 1930 în Bucureşti
Prin contrast faţă de arhitectura bogat decorată de tip „Micul Paris”, în Bucureştiul anilor 1930 – 1940 s-a trecut la noul oraş cu clădiri geometrice având scheletul din beton armat, tip „blockhaus”, cu turnuri de colţ, balcoane liniare, ferestre în bandou, specifice programelor de tip Le Corbusier -Gropius şi arhitecturii Bauhaus.
Planul de urbanism
- „Planul Director de Sistematizare al Municipiului Bucureşti”, din 1935, întocmit de Duiliu Marcu, G.M. Cantacuzino, R. Bolomey, I. Davidescu, ing. T.Rădulescu, a impus trecerea la clădiri înalte în zona centrală iar dezvoltarea urbană a centrului Capitalei de până în 1940 s-a aliniat la o anumită disciplină.
Fronturile de clădiri înalte din centru  ne situau în avangarda europeană, dar noile rezolvări de plan şi volum, cu structuri zvelte, au implicat şi dezavantaje. În zona marilor bulevarde centrale din Bucureşti s-au construit câteva sute de blocuri cu 5…12 niveluri, în multe cazuri cu corpuri asimetrice, cu etajele retrase în trepte faţă de stradă, aşa cum erau impuse de Planul Director. Calculul se făcea pe atunci numai la forţe gravitaţionale iar retragerile în trepte de la frontul stradal, au creat excentricităţi în sistemul de transmitere a forţelor şi au a condus la o tipologie similară a blocurilor din centrul oraşului dar şi la o vulnerabilitate seismică urbană deosebită. Ingineria seismică nu era suficient dezvoltată, calculul la cutremur nu era obligatoriu, iar cerinţele de piaţă şi funcţional arhitectura le predominau, astfel încât aceste carenţe nu au fost sesizate mult timp. Astfel anumite cerinţe urbanistice şi arhitecturale avansate în acea epocă, deşi au creat în Bucureşti un avans urbanistic, poate de două decenii, faţă de alte oraşe europene, prin repetarea unor soluţii structurale în beton armat preluate din Europa neseismică şi netestate de seisme reale a condus la vulnerabilităţi structurale specifice, remarcate doar de câţiva mari ingineri şi arhitecţi după 1940 şi înţelese mai bine deabia după ce s-a obţinut prima înregistrare accelerografică de la INCERC din 1977.
4. Cutremurul din 10 noiembrie 1940
Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 s-a produs la orele 3: 39: 07, a avut magnitudinea M=7, 4, şi intensitatea epicentrală I0 = 10 MCS – în epocă, fiind reevaluat la I0 = 9 MSK în anii 1980. Cutremurul s-a caracterizat printr-o zonă de intensităţi I = IX MSK (relativ restrânsă), o zonă importantă de grad I = VIII MSK la care trebuie adaugată o amplificare de I = VIII în zona Bucureşti, o
zonă importantă de intensitate I = VII şi similar I = VI MSK. Zonele de intensitate I = VI-IX MSK acoperă 50-60% din teritoriu; o pondere de cca. 10% a fost apreciată cu efecte I = V MSK, restul fiind sub I = V . Au fost afectate cel mai puternic judeţele şi oraşele din zona epicentrală: Panciu, Focşani, Mărăşeşti din Moldova şi au avut cca. 70 % case distruse iar restul grav avariate, cu numeroase victime, avarii extinse la Galaţi, Bârlad, Iaşi, Brăila, Buzău, Văleni, Câmpina, Ploieşti, Plopeni, din Muntenia (grav afectat şi în 1977!). S-au înregistrat cca. 500... 1000 victime (după unii autori 400 pierderi de vieţi şi 300 răniţi) şi pagube totale de cca. 10 mil. US$ (Georgescu, 2005, 2007). Bucureştiul a intrat în istorie prin căderea spectaculoasă a Blocului Carlton.
5. De ce s-a prăbuşit blocul Carlton?
Din datele publicate, cunoaştem că Blocul Carlton era amplasat la intersecţia străzilor I. C. Brătianu şi Regală (ulterior redenumite Nicolae Bălcescu, respectiv Aristide Briand / 13 Decembrie / Ion Câmpineanu) – Georgescu, 2005, 2007.
Arh. G. M. Cantacuzino, Arh. C. Arion şi ing. D. Mavrodin, prin Antrepriza fraţilor Schindl, au realizat lucrarea în 1935-1936. Structura era alcătuită dintr-un turn central înalt (18m x 16m în plan, 2S+P+12etaje, înălţime totală de la fundaţii la acoperiş 52,5 m, din care 45,75 m peste nivelul terenului) sau 47 m conform altor surse, două aripi de înălţimi inegale, neseparate cu rosturi, având la faţadă P+5 spre Bd. Bră tianu şi P+3 (4?) etaje spre Str. Regală (faţă de faţade existau retrageri în gabarit - părţi mai înalte cu câteva etaje spre curte), şi o sală de cinematograf rezemată de structură în spatele clădirii. Cutremurul din Octombrie 1940 produsese avarii la grinzi şi zidării, devenite publice abia după dezastru, iar la 10 Noiembrie 1940 structurile corpurilor şi sala de spectacole s-au prăbuşit pe diagonală în bulevard. Expertizele din epocă arată că că structura din beton armat (necalculată la cutremur) prezenta o serie de particularităţi, mult influenţate de practicile arhitecturale şi inginereşti ale vremii şi cerinţele utilizatorilor, care explică şi mecanismul de avariere-cedare-prăbuşire:
- dozaj de ciment acceptabil şi mărci de beton variabile, unele neacceptabile, dar în spiritul epocii;
- asimetrie arhitecturală generală în plan şi pe verticală, stâlpi lamelari cu forme şi rapoarte h/b neraţionale, continuaţi pe verticală cu stâlpi înformă de L sau circulari, amplasaţi neuniform  în
plan, discontinuităţi şi dezaxări de stâlpi pe verticală; stâlpi exteriori şi de colţ dimensionaţi numai la forţe gravitaţionale;
Fig. 1 . Blocul Carlton, înainte de 1940,
fig 1.jpg (80.03 KB; downloaded 5328 times)

faţada din frontul de la bulevard şi par ial cea dinspre Str. Regală
- lipsa de continuitate pe verticală a numeroşi stâlpi, cu rezemări indirecte de ordinul 2, 3 şi 4 (stâlpi pe grinzi care rezemau pe alte grinzi şi nu transmiteau direct încărcările, sistem des utilizat în epocă); de asemenea existau rosturi de lucru în beton;
- grinzi cu secţiuni mari rezemate pe stâlpi slabi, sau grinzi transversale înguste, cu armături insuficient ancorate în stâlpi, procente de armare sub cele minim practicate.
Prof. dr. ing. Mihail Hangan – ICB/UTCB (1962 şi1963) a descris destul de detaliat mecanismul posibil de avariere şi cădere al turnului, astfel:
- punctul de pornire a putut fi de la stâlpii de colţ (slabi) şi lamelari ai parterului dinspre Bd. Brătianu; cedarea ar fi început cu o îngenunchiere către bulevard, apoi ar fi cedat alţi stâlpi superiori şi s-ar fi rupt partea superioară la et. 7;
- blocul s-ar fi rotit în spaţiu, mai întâi cu 32 grade în sens trigonometric, rotire localizată la etajele inferioare, apoi cu o înclinare până la un unghi de 34- 38 grade pe verticală, căzând spre nord-est, cu partea superioară aproape pe verticală;
Prof. Beleş (1941) indică drept cauză a iniţierii cedării, pe lângă deficienţele de material şi conformare indicate anterior, acţiunea forţelor tăietoare cauzatede seism, conducând la retezarea unor stâlpi subţiri de peste subsol, urmată de penetrarea lor prin placa peste subsol. Rezemarea pe grinzi ar fi produs ruperila etajele superioare. Era probabilă şi o torsiune în jurul unui ax vertical al clădirii.
Ing. Theodor Achim (1941, 1943) a corelat direcţia NE-SV a cutremurului cu linia de cea mai slabă rezistenţă a construcţiei, de la stâlpul de colţ dinspre stradă (slab, dimensionat numai la forţe statice gravitaţionale, liber la parter şi etajul 1) spre cinematograf, unde era şi golul de scară şi al ascensoarelor. La solicitarea defavorabilă a stâlpilor din spate ar fi contribuit major şi ancorarea de
aceştia a balconului cinematografului prin 6 console mari, care dădeau reacţiuni verticale de jos în sus iar în plan direcţia oblică a acestor console a coincis cu direcţia seismului. Ing. Achim era convins că prăbuşirea a fost iniţiată de acoperişul cinematografului şi explică avarierea structurii ca urmare a unei torsiuni, puternic determinată de  căderea arcelor balconului şi impactul lor asupra consolelor (Achim, 1941, 1943).Urbanism, arhitectură şi construcţii în zonele seismice din România • E.-S. GEORGESCU 41
Fig. 2. Mecanismul posibil de cedare, mişcare / răsucire în spaţiu şi prăbuşire al Blocului Carlton (Hangan, 1962, 1963)
fig 2.jpg (54.75 KB; downloaded 5323 times)

6. Procesul Carlton  i expertizele care au schimbat relaţia arhitect- inginer-antreprenor În Bucureştiul epocii, considerând relaţia dintre arhitectura şi ingineria acelor ani, colapsul blocului Carlton merită prezentat în virtutea câtorva argumente:
- a fost o lucrare reprezentativă a epocii, proiectată de G. M. Cantacuzino, un arhitect celebru al noii generaţii; blocul era cea mai înaltă clădire de beton armat din Bucureşti şi din ţară (după Palatul Telefoanelor – cu structura din profile metalice);
- prăbuşirea sa a constituit surpriza şi marele dezastru urban al cutremurului din 10 noiembrie 1940, blocul fiind şi primul colaps al unei structuri moderne înalte din beton armat la cutremur în Europa, în special la unul de Vrancea; după prăbuşirea sa şi avarierea altor clădiri înalte s-a manifestat temporar o psihoză legată de frica de a locui în blocuri. Pe ansamblu, din punct de vedere juridic, societatea nu era suficient pregătită, se aplica dreptul civil şi comercial, expertizele tehnice fiind cerute de fapt spre a putea disocia răspunderile legate de despăgubiri. Autorităţile au dispus arestarea pentru o lună a constructorilor (inginerul proiectant a murit sub ruine) şi a arhitectului G. M. Cantacuzino, cu inculparea de „omor multiplu şi rănire prin imprudenţă”, asociate şi cu cereri de despăgubire de la victime şi moştenitori. Procesul nu a intrat în dezbaterea de fond decât după trei ani (în februarie 1944), perioadă în care s-au efectuat expertize şi contraexpertize, cu argumente contradictorii, dintre care cea a echipei profesorilor Beleş şi Hangan a fost decisivă. În cadrul procesului s-a efectuat o expertiză tehnică, inclusiv o expertiză şi o contraexpertiză arhitectonică, pe aspecte de configurare în plan volum. Opiniile a fost diferite, de la critică totală („soluţii complicate şi nefireşti, … greşeli inginereşti… lipsa colaborării dintre arhitecţi şi ingineri”), până la apărarea capacităţii inginerilor epocii, ca nivel atins şi ca breaslă. La proces se vorbeşte chiar de adversităţi între grupul de ingineri şi arhitect, argumentele fiind uneori contradictorii,    
deoarece pe atunci a hitecţii aveau un rol şi un prestigiu foarte important iar în proces aveau interese divergente. Pe de altă parte, trebuie să precizăm că şi inginerii constructori aparţineau unor generaţii şi şcoli diferite, iar rezistenţa la cutremur putea să pară un atribut care se realiza de la sine, fără cheltuieli suplimentare şi nu impune chiar atâtea calcule, iar cei ce ascultau numai de presiunea pieţei erau destul de mulţi. Chiar şi în cealaltă tabără, dintre care Prof. Beleş şi Prof. Hangan au fost  atunci mai vizibili, existau unele păreri comune şi altele relativ divergente. Pe parcursul procesului, fondul tehnic al litigiuluiera apărat şi atacat de multe ori cu a celeaşi argumente, dar din toate se poate contura nivelulde cunoştinţe şi spiritul epocii în materie. Principala acuzaţie era legată de rolul arhitectului faţă de al inginerilor şi fraţilor proprietari ai antreprizei Schindl în acceptarea modificărilor de structură cerute de beneficiarii de apartamente la
contractare sau pe parcursul execuţiei (care se făcuse practic aproape simultan cu proiectarea). Argumentele Prof. Hangan considerau ca o cauză generică „plimbarea” unor stâlpi esenţiali în cadrul
planului structurii, la cererea viitorilor proprietari, cu acordul arhitectului - ca şef de proiect - executată de inginer, astfel încât continuitatea transmiterii eforturilor fusese grav periclitată, în special a stâlpului de colţ dinspre bulevard.
Urbanism. Arhitectură. Construcţii Vol. 1, nr. 142
Un argument al apărării era că un seism de mărimea celui din 10 noiembrie 1940 ar fi fost un caz clasic de forţă majoră care ar fi exclus răpunderea penală. În contraargument a fost dat exemplul firmei Prager care executase clădiri ce nu avuseseră de suferit atât. Trebuie să observăm că în lipsa unei obligativităţi de a respecta anumite standarde, ca şi a modului general de interpretare a unor cerinţe în epocă, era greu de stabilit o răspundere disociată între arhitect şi inginer. La 4 decembrie 1944 s-a dat sentinţa care considera că existau cauze grave, date de o proiectare defectuos concepută şi anterioare cutremurului din 10 noiembrie, dovedite şi de investigaţiile avariilor din octombrie, şi care ar fi fost vina echipei constructorilor. Considerând totuşi impactul decisiv al cutremurului din 10 noiembrie, pedepsele au fost moderate, între 3 luni şi 2 ani închisoare. Un inginer însărcinat cu aprovizionarea şi arh. G. M. Cantacuzino au fost achitaţi (Georgescu, 2007). Despăgubirile imputate constructorului şi arhitectului au fost deosebit de mari dar situaţia ţării a dus ulterior la neaplicarea lor. Arhitectul era plecat pe front, după 1947 se schimbă regimul,
între 1948 ş i 1953 G. M Cantacuzino face închisoare silnică iar după o activitate la D. M. Iaşi, moare la nici 61 de ani.
6.1. Ce au învăţat inginerii constructori după 1940.  Nu toate învăţămintele acestui dezastru au avut efect imediat şi această constatare se referă atât la seismologie cât şi la ingineria de construcţii şi chiar la arhitectură. Cu toate acestea, cutremurul din 1940 poate fi considerat un vector de iniţiere a ingineriei seismice moderne în România, cu impact atât în seismologie cât şi în ingineria structurilor de beton armat, ca şi în arhitectură şi urbanism. În 1940, ştiinţele pământului furnizau practic toate cunoştinţele privind cauzele, localizarea, manifestarea şi mărimea cutremurelor.
Oamenii de ştiinţă respectivi aparţineau unor ramuri, şcoli şi generaţii diferite, ceea ce explică diferenţele de evaluări şi opinii, contradicţiile şi erorile. Următorii în lanţul de profesii care preluau astfel de cunoştinţe erau inginerii constructori şi arhitecţii. Deşi primul specialist care a iniţiat o analiză critică a fost Prof. ing. Aurel A. Beleş, nici comunitatea profesională a inginerilor nu a fost pregătită să preia imediat toate învăţămintele. Cu privire la nivelul cunoaşterii aspectelor legate de seismicitate, în „Cutremurul şi construcţiile” (1941), acesta descria cu asprime lipsa de pregătire
în domeniu în acea vreme şi a citat nominal unele cazuri de blocuri grav avariate în 1940 şi neglijate (Beleş, 1941).
Proprietarii de clădiri sau apartamente de atunci nu erau conştienţi de gravitatea avariilor, astfel încât unii au refuzat recomandările de evacuare sau de consolidare, alţii au închis cu ipsos fisurile
spre a nu scădea valoarea de piaţă a apartamentelor iar unii «specialişti» ai epocii auaplicat doar măsuri superficiale, sesizate ca atare chiar în epocă.
Astfel, deoarece a insistat pe aspectele de sistem şi nu pe cazul individual Carlton, la nivelul anului 1940 şi până la dispariţia sa în 1976, Prof. Beleş a fost inginerul cu viziune pe termen lung în ingineria seismică. În 1940, concentrarea în zona centrală a Bucureştiului a avarierilor, aparent reparabile, la numeroase clădiri înalte, a fost insuficient analizată şi aproape uitată până la cutremurul din 1977 când „lista lui Beleş” s-a dovedit, tragic, veridică. Primele trei clădiri din listă s-au prăbuşit iar celelalte au avut din nou avarii, unele foarte grave, fără a se fi ajuns nici azi la o consolidare a celor rămase. În acea epocă, şcoala românească de beton armat era deja în creştere şi capacitate, de aceea, trebuie să înţelegem atât solidaritatea de breaslă cât şi încrederea elitei corpului nostru ingineresc în tehnicile de calcul şi constructive corect aplicate şi poate că starea acestui fond construit între 1930 şi 1940 nu părea de loc îngrijorătoare nici în anii 1960-1970, iar mulţi considerau că în 1940 nu căzuse “decât” un bloc. Astfel, după 23 de ani, Prof. Mihail Hangan a publicat o lucrare dedicată blocului Carlton, în care, deşi a prezentat critic situaţia avariilor la clădiri, rezultă opinia sa că prăbuşirea sa ar fi fost un accident nefericit, nereprezentativ pentru stadiul atins de betonul armat în 1940, „datorită acestui accident, gradul cutremurului din 1940 a fost încadrat ceva mai sus decât ar părea normal…”!!! (Este vorba de gradul IX la Bucureşti, evaluat astfel de toate sursele epocii, pe scările de atunci MCS sau Mercalli) –Hangan, 1963.
Celebrul seismolog Sieberg a ţinut două conferinţe în ţara noastră în 1940 şi a atras serios atenţia asupra “lipsei de seriozitate cu care se fac reparaţiile clădirilor după cutremur, pregătind în acest fel
pentru viitorul cutremur, un dezastru de amploare mai mare decât cel trecut. ” Ing. Theodor Achim, a publicat în 1941 şi 1943 două cărţi privind prăbuşirea Blocului Carlton, care intră şi în analiza
modului în care se proiectau pe atunci astfel de clădiri, sugerând unele recomandări şi învăţăminte,utile şi pentru arhitecţi (Beleş, 1941 ; Georgescu,2007). Dintre învăţămintele generale, reţinem:
- necesitatea unor norme naţionale în toate aspectele, deoarece combinarea circularelor germane şi franceze privind betonul armat (bune în acele ţări) s-au dovedit insuficient de acoperitoare la noi, în zonă seismică;Urbanism, arhitectură şi construcţii în zonele seismice din România • E.-S. GEORGESCU

- evitarea formelor de clădiri dezavantajoase, neregulate, a retragerilor la etajele superioare, a  golurilor pentru funcţiuni speciale, uniformizarea regimului de înălţime, decuplarea corpurilor cu înălţimi diferite, controlul evitarea lucrului la betoane iarna;
- autorizarea construirii numai pe baza unor documentaţii complete, care să includă şi calculele de rezistenţă, controlate de alţi ingineri şi  arhitecţi, în special pentru clădiri înalte;
- reglementarea plăţii inginerilor similar arhitecţilor, în funcţie de valoarea investiţiei. Cu toate limitele de percepţie a cauzelor gravelor avarii la clădirile înalte din beton armat, dezastrul din 1940 a condus la primele norme legal aplicabile de proiectare a construcţiilor la cutremur, pentru clădiri publice. Prin „Instrucţiunile pentru prevenirea deteriorării construcţiilor din cauza cutremurelor şi pentru refacerea celor degradate", aprobate de MLPC la 30 decembrie 1941 şi publicate la 19 ianuarie 1942, a fost introdusă prima zonare seismică simplificată a teritoriului, cu zona extracarpatică în echivalent grad VIII.
Reamintim că după cutremurul din 1940, Bucureştiul a fost considerat de unii seismologi români a fi în zonă de grad 9 MCS iar de cei britanici în gradul 9 pe scara Rossi-Forel de zece grade.
Instrucţiunile erau diferenţiate pe domenii şi grade de obligativitate, în funcţie de zone, regim de proprietate şi urban-rural. În cazurile cele mai restrictive se prevedea verificarea la forţe orizontale de 5% din încărcarea totală. Se indicau reguli de amplasare, de bună practică, prevederi constructive şi dimensiuni minime pentru anumite elemente de construcţie, reguli de calcul şi exemple de calcul etc. În „Instrucţiunile pentru prevenirea deteriorării construcţiilor din cauza cutremurelor” (MCLP,1945), se reluau şi precizau prevederile din 1942 deşi unele cerinţe au fost eliminate, de ex. îndesirea etrierilor la capetele stâlpilor. După 1942 s-a introdus obligaţia inginerilor proiectanţi de a semna proiectele pentru autorizaţie. Ing. Emil Prager, în « Betonul armat în România » (1979) considera că a existat o bună colaborare între ingineri şi arhitecţi în perioada de introducere a betonului armat (Prager, 1979). După 1920 a început o campanie de supraetajări a clădirilor vechi în Bucureşti, şi consideră (cu excepţia « accidentului » imobilului Carlton şi a defectelor apărute la alte clădiri) că « supraetajările s-au comportat deosebit de bine, datorită capacităţii de rezistenţă a ansamblului scheletelor executate din beton armat monolit, turnate în tipare, atunci când constructorii s-au afirmat conştiincios şi corect în proiectare şi execuţie ». Au existat ingineri de excepţie (Hangan, Beleş, Prager), care aplicau norme avansate (de ex. normele germane din 1932), chiar dacă nu erau obligatorii. În acelaşi timp, şi Prager atrage atenţia asupra clădirilor cu turnuri de colţ, la care soluţiile arhitectura le conduceau la probleme grele de structură şi fundaţii. Dar alţi specialişti de prestigiu de azi din construcţii,care erau studenţi în anii 1940, menţionează că imediat după aceea în facultate nu s-a acordat atenţie cunoştinţelor privind rezistenţa structurilor la cutremure. Dr. ing. Petru Vernescu (2002), în contextul unei analize ample, aprecia astfel situaţia: „cutremurul din 1940, cred eu că nu a avut impactul ştiinţific la care ne-am fi aşteptat. Spun aceasta deoarece:
- nu a schimbat concepţia de proiectare, care s-a mai menţinut, nu a schimbat sistemul de norme;
- nu a avut o influenţă în învăţământ. Eu am fost student între anii 1941 şi 1946 şi nu am auzit în facultate de solicitare seismică.
… Cutremurul a prins societatea românească total nepregătită, psihic dar şi ştiinţific”
6.2. Ce au învăţat arhitecţii şi urbaniştii după 1940
Opiniile arh. Victor Asquini
Încă din 1940, o mare parte din cauzele comportării dezastruoase a Blocului Carlton a fost atribuită de către ingineri conformării arhitecturale necorespunzătoare, cu grave influenţe asupra conformării structurale. Dar o altă idee care a dominat în 1940 ca şi în 1977, a fost că avariile şi prăbuşirile nu pot fi decât urmarea unor greşeli locale de proiectare sau execuţie a structurii, a
furtului de materiale sau lucrului „de mântuială”, astfel încât s-au deschis anchete penale iar firma Schindl a fost etichetată de opinia publică drept singură sursă a tragediei de la Carlton. În acest
domeniu a rămas deschisă o rană în relaţia dintre arhitecţi şi ingineri.
De fapt, nici structurile mai înalte din cărămidă dintre 1900 ş i 1920…1930, nici cele cu schelet din beton armat, realizate între 1930 şi 1940 nu au fost proiectate, în marea lor majoritate, potrivit unor reguli şi practici care să considere şi acţiunea seismică. Cu toate acestea, clădirile din zidărie, chiar cele relativ înalte, respectau regulile tradiţionale de dimensionare a structurii portante,
rigide, ceea ce a limitat efectul negativ al seismelor de Vrancea. Înţelegerea răspunsului dinamic diferit al structurilor zvelte a venit de abia în 1977.
Considerăm însă semnificativ să cităm opiniile arh. Victor Asquini, deoarece acesta făcea parte dintre arhitecţii mai apropiaţi de rezolvarea cerinţelor inginereşti. Asquini era autorul unor cochete clădiri.  de medie înălţime dar mai ales al cunoscutelor indicatoare tehnice, premergătoarele „manualului inginerului”, dintre care cel din 1938 fusese premiat de Societatea Arhitecţilor Români.Urbanism. Arhitectură. Construcţii Vol. 1, nr. 144
În articolul „Cutremurul factor de progres” (Arhitectura, anul VII, nr. 2, 1941, aprilie-iunie), arh. Asquini pledează pentru preluarea de către constructori, arhitecţi, urbanişti, comanditari şi autorităţi a cât mai multe învăţăminte din acel dezastru (Asquini, 1941).
Articolul debutează relativ provocator cu un moto din Malthus „Cutremurele, inundaţiile, incendiile şi războaiele sunt rele necesare pentru progresul omenirii”. Numeroase aspecte ale pieţei construcţiilor de atunci sunt incriminate, cum ar fi goana după materiale ieftine, reflectată în alegerea constructorilor după costul licitat, cu un rău cult al banului, lipsa de scrupule şi moralitate, neglijarea aspectelor aleatoare în detrimentul siguranţei şi lipsa de supraveghere a arhitecţilor pe parcursul lucrărilor. Arh. Asquini prezintă recomandări care au intrat apoi şi în “Indicatorul tehnic”, ediţiile de după 1940 (ediţia din 1942 fiind realizată în colaborare cu ing. Emil Prager) şi par astăzi „de bun simţ” privind:
- evitarea pereţilor separatori de cărămidă pe muchie şi a zidurilor „americane” cu spaţii între straturi;
- efectuarea unor calcule acoperitoare pentru situaţii specifice, executarea clădirilor mai înalte de 4 etaje cu schelet de beton armat sau fier, calculate pentru eforturile orizontale prescrise, cu dozaje de ciment adecvate la betoane şi mortare, stâlpi continui, bine axaţi, etrieri deşi, fără segregări; armarea buiandrugilor de beton la eforturile care pot apare; preferinţa pentru scheletul structural metalic;
- prevederea de centuri la fiecare etaj, la clădirile din zidărie, asigurarea conlucrării zidăriei cu cadrele de beton armat; ancorarea zidăriilor de mari deschideri la clădiri înalte şi săli, renunţarea la
acoperişuri grele;
- prevederea de soluţii rezistente de scări, calcane, acoperişuri şi coşuri de fum solidarizate de structură; renunţarea la ornamente şi rezolvarea prinderilor de structură;
- încastrarea reală a părţii de subsol a structurii în  teren şi renunţarea la planşee din lemn, care nu asigură efectul de diafragmă (şaibă);
- oprirea lucrărilor la temperaturi negative;
- pledoaria pentru un nou plan de sistematizare, recomandând clădiri mai puţin înalte, justificată şi de cerinţele de străzi largi cu mai mult acces la lumină naturală, de reţele urbane mai complicate, fără blocaje de circulaţie. Mai ales pentru că Asquini era arhitect, astăzi apreciem în mod deosebit nivelul său de percepere al hazardului seismic în acea epocă, cu referinţa mai apropiată de aprecierile de azi, la perioade de revenire de 40 – 50 de ani pentru „cutremure catastrofale”, şi referinţa la cutremurul din 1802 ca fiind ultimul similar celui din 1940. Astăzi putem să apreciem ca deosebit de important faptul că arh. Asquini corelează durata medie de viaţă a clădirilor obişnuite (apreciată la cca. 100 – 120 ani) cu perioadele de revenire ale cutremurelor, insistând pe necesitatea de a considera la proiectare, alegerea materialelor şi execuţie repetarea unor evenimente pe durata utilizării clădirilor. Spre deosebire de mulţi arhitecţi de azi, Asquini era de părere că structurile avariate în 1940 să fie demolate şi să se treacă la un regim mai redus de înălţime, în mod special „fără turnuri cu 12 etaje la încrucişări de străzi”!!!, înălţimi de etaj de până la 2, 50 m, cu specific românesc în aspectul urban, străzi largi cu mai mult acces lalumină naturală, de reţele urbane mai complicate,  fără blocaje de circulaţie. O declaraţie fulminantă ni-l arată pe arh. Asquini un oponent vehement al soluţiilor locative de tip Le Corbusier: „Să combatem cu dârjenie sistemul caselor-bloc înalte, unde dezvoltarea raţională a vieţei de familie este neprielnică, unde individul, în colectiv nu trăieşte decât adăpostit într-o maşină de locuit, într-un simplu siloz de material omenesc. ”!!!

7. Cutremurul din 4 martie 1977
Cutremurul din 4 martie 1977 (MGR = 7, 2; Mw = 7, 4…7, 5) a fost caracterizat printr-un pre-şoc şi 3 şocuri principale, ultimul fiind produs la adâncimea de 109 km. Epicentrele acestor şocuri au migrat spre sud-vest, astfel încât ultimul a fost localizat la numai 105 km distanţă de Bucureşti. Harta macroseismică s-a caracterizat printr-o zonă de intensităţi I = VIII de o extindere moderată  spre curbura Carpaţilor (Vrancea) la care trebuie adaugate amplificările cu I = VIII de la Bucureşti, Zimnicea şi Iaşi, într-un cuantum total de 5-10 % din teritoriu. Aproape 45 % din ţară a fost afectată de intensităţi I = VII MSK. Dincolo de Subcarpaţi se remarcă o amplificare locală de grad I = VII în zona centrală a Transilvaniei, în mijlocul unei zone deintensitate I = VI care împreună cu Dobrogea  (având de asemenea I = VI în 1977), reprezintă 25 - 30 % din teritoriu. Restul Transilvaniei şi Banatului au fost afectate de intensităţi I = V MSK (cca. 20 %)  I = IV MSK (cca. 10 %) – Bălan et al., 1982;
Georgescu, 1999, 2007.


Urbanism, arhitectură şi construcţii în zonele seismice din România • E.-S. GEORGESCU 45
Datele de atunci indică 1. 578 morţi şi 11. 321 răniţi (90% dintre morţi şi 67% dintre răniţi în Bucureşti), 32. 900 locuinţe prăbuşite sau avariate  grav, 35. 000 familii fără adăpost, zeci de mii de imobile avariate, numeroase alte avarii şi distrugeri în industrie şi economie. Prăbuşirile de clădiri din Bucureşti s-au concentrat în zona centrală, istorică, în care se construiseră atât clădirile joase,
clasice cât şi structurile înalte din beton armat pre-1940. Din totalul de 2, 048 miliarde dolari SUA pierderi, cca. 1, 420 miliarde au fost în domeniul construcţiilor (clădiri, alimentări cu apă etc.),
dintre care locuinţele au reprezentat 1, 030 miliarde, fiind sectorul cel mai afectat, ca urmare a distrugerii sau avarierii grave a 156. 000 apartamente în zone urbane şi 21. 500 în zone rurale; alte 366. 000 de apartamente urbane şi 117. 000 case rurale aveau nevoie de reparaţii. În Bucureşti s-au cumul t 70% din pierderi, respectiv 1, 4 miliarde dolari SUA. Cutremurul a pus în evidenţă, ca exemple de referinţă mai întâi vulnerabilitatea şi modul “standard” de prăbuşire de tip sandwich, totală sau parţială, a unui număr de 28 de clădiri cu schelet de beton armat şi zidărie, din generaţia
pre-1940 (blocurile Dunărea, Scala, Casata, Nestor, Continental etc.), faţă de numai câteva cazuri dintre cele proiectate după 1950. Avarii structurale s-au produs la câteva sute de clădiri care au supravieţuit şi s-au manifestat prin zdrobiri de stâlpi la compresiune şi forţă tăietoare, flambarea armăturilor verticale şi ruperea armăturilor transversale insuficiente. În unele cazuri, clădiri care au trecut prin cutremur au atins avarii generalizate, la nivel de condamnare şi au fost ulterior demolate. Avariile nestructurale s-au produs prin distrugerea zidurilor de umplutură şi/sau despărţitoare, crăparea şi expulzarea zidăriei bowindourilor, calcanelor, coşurilor, ornamentelor într-un număr foarte mare de cazuri. Construcţiile executate între 1950 şi 1976 conform normativelor de proiectare în vigoare atunci, cu considerarea unor forţe seismice reduse şi fără cerinţe avansate de ductilitate s-au comportat variabil, relativ satisfăcător în 1977. În special, clădirile cu pereţi structurali din beton armat, la care s-a asigurat o simetrie a plasării pereţilor şi o rigiditate adecvată, cu continuitate pe ambele direcţii, s-au comportat bine în raport cu alte sisteme. Structurile armate deficitar, potrivit cerinţelor dinainte de 1977, au suferit avarii locale din combinaţii de forţă tăietoare şi momente încovoietoare ( la etajele inferioare, la bulbii de capăt, la riglele de cuplare) şi s-a produs o
prăbuşire a unei secţiuni. Combinarea acestui tip structural cu partere semiflexibile a agravat efectele.
Clădirile din panouri mari (proiecte tip IPCT, cu P+4 şi P+8 niveluri), în special cele din Bucureşti, s-au comportat foarte bine la seismul din 4 martie 1977. Explicaţia acestei diferenţe este dată de
faptul că astfel de clădiri erau mult mai rigide şi bine conformate, deoarece condiţiile seismice din România şi explozia de la blocul Ronan Point din Anglia din 1968 conduseseră la un program extins
de studii la IPCT, privind conceptul arhitectural-structural şi îmbinările clădirilor din panouri mari, cu cercetări şi testări la INCERC.

8. Influenţa unor cerinţe arhitecturale
Cutremurul din 1977 a demonstrat că deşi clădirile cu pereţi structurali limitau libertatea de amenajare a spaţiilor de către arhitecţi (sindromul „cutiei de chibrit”), au adus avantaje în siguranţa
structurală. Au existat şi cazuri în care la aceste structuri au fost satisfăcute alte cerinţe arhitecturale dar acestea au influenţat negativ soluţia structurală. Sunt cunoscute cele două cazuri repetitive, parterul flexibil sau slab şi partiul cu orientare dublă - tip OD. Şi în cazul introducerii a două niveluri flexibile, comportarea a fost defavorabilă.
Urbanism. Arhitectură. Construcţii Vol. 1, nr. 146
Fig. 3. Blocul Casata, Bd, Magheru din generaţia pre-1940 a structurilor cu turnuri albe de colţ,
înainte şi după 4 martie 1977
fig 3.jpg (57.35 KB; downloaded 5282 times)

Fig. 4. Bowindourile, elemente arhitecturale adoptate în Bucureşti, care s-au dovedit foarte vulnerabile la cutremurul din 1977 (Calea Moşilor nr. 133)
fig 4.jpg (126.22 KB; downloaded 5281 times)

Blocurile cu parter flexibil. Blocul 30, tronsonul A,Lizeanu, Şos. Ştefan cel Mare nr. 33
A devenit semnificativ pentru efectul seismelor de perioadă lungă asupra structurilor cu parter flexibil sau cu 1 sau 2 niveluri de rigidităţi diferite.
fig 5.jpg (152.42 KB; downloaded 5278 times)
Blocul era construit în 1961-1962, înainte de introducerea normativului de proiectare antiseismică P13-1963. Structura era alcătuită din parter flexibil - magazine la parter - cu stâlpi de beton armat monolit (care pe exterior continuau pe 8 etaje) şi zidărie. Avea fundaţii continui pe tălpi de beton simplu, adânci iar subsolul era cu structură rigidă - pereţi de beton. Etajele aveau partiu de tip „celular”, cu pereţi structurali monoliţi transversali de 15 cm, dar care nu erau continui pe etaj; longitudinal exista un singur perete pe centru; stâlpii mediani se opreau deasupra parterului şi intrau în pereţii structurali. Tronsonul afectat avea două scări, între care era un pasaj transversal de trecere. S-au produs mari concentrări ale solicitărilor orizontale la parter (încovoiere cu forţă tăietoare), deoarece conformarea antiseismică era nesatisfăcătoare, cu asimetrie în plasarea stâlpilor, iar ductilitatea era insuficientă. La cutremur s-a rupt o parte din tronsonul A, de capăt, dar s-au avariat şi
tronsoanele alăturate, printr-un mecanism de avariere şi cedare specific parterelor flexibile, dat de variaţia bruscă a rezistenţei şi rigidităţii structurii pe verticală în zona dintre parter şi etajul 1.
Urbanism, arhitectură şi construcţii în zonele seismice din România • E.-S. GEORGESCU 47
Blocul de locuinţe OD 16, Bd. Pacii nr. 7.
fig 6.jpg (99.35 KB; downloaded 5277 times)

Răsturnarea şi prăbuşirea tronsonului de capăt Secţiunile de tip OD. Blocul din Bd. Păcii nr. 7 (proiectat în 1972) se baza pe tipul de secţiune OD, respectiv cerinţa arhitecturală de a avea acces la
lumină naturală bună tot timpul zilei prin secţiuni tip OD („orientare dublă”, fiecare apartament să aibă camere pe ambele faţade). Pentru a primi lumină suficientă, camerele nu puteau fi prea lungi iar clădirile rezultau relativ înguste pe direcţie transversală, iar pe direcţie longitudinală exista un singur perete structural. În 1977 s-a prăbuşit tronsonul F, prin ruperea pereţilor structurali ai parterului şi răsturnarea în stradă. Avarierea gravă a fost constatată şi la celelalte tronsoane, ceea ce a indicat deficienţe de concepţie şi sistem structural ( ruperi casante la baza pereţilor structurali). Expertiza a sintetizat cauzele prăbuşirii şi mecanismul de cedare astfel: o diferenţa de rigiditate pe cele 2 direcţii care a creat o sensibilitate a structurii la solicitări; o armarea insuficientă a pereţilor structurali în epoca proiectării clădirii, armare tranversală redusă, cu rigle de cuplare slabe între montanţii pereţilor structurali, bulbi slabi, lipsa capacităţii de deformare post-elastică; o deficienţe de execuţie, beton segregat, rosturi de turnare relativ dese la baza pereţilor structurali şi bulbilor, tencuieli groase, balcoane mai grele etc.
Aceste două exemple confirmă cerinţa ca nivelele de dezvoltare şi corelare ale ingineriei şi arhitecturii să fie similare şi să se bazeze pe progrese cu « viteze » similare, pe dialog şi citerii de siguranţă reciproc acceptate.
Înregistrarea seismică de la INCERC din 4 martie 1977 a pus pentru prima dată în evidenţă conţinutul spectral al mişcării seismice de perioadă lungă al mişcărilor seismice de Vrancea, durata, numărul de cicluri, precum şi valorile acceleraţiilor reale, cu efecte importante de suprasolicitare asupra structurilor flexibile. Coeficienţii seismici ks asociaţi gradelor din harta de zonare din 1963 s-au dovedit nerealişti, fiind greşit interpretaţi după unele studii foarte vechi; în normativ compensarea faţă de încăcările reale se făcea, între altele, prin prevederi constructive care ar fi asigurat o anumită disipare a energiei induse, prin miza exagerată pe o aşa-zisă solicitare de scurtă durată şi prin coeficienţii supraunitari Ψ. Drept consecinţă au fost modificate atât curba de amplificare dinamică coeficientul dinamic βr), din normativul P. 13-1970 (devenit P. 100-78, apoi P. 100-81 cât şi harta de zonare seismică STAS 2923-63 – Bălan et al., 1982. Din 1991 (1992) s-a introdus un nou normativ P100, cu o nouă hartă de zona re implicând doi parametri iar din 2006, s-a introdus Codul de proiectare seismică– partea I – prevederi de proiectare seismică pentru clădiri, P. 100/1-2006
cu cerinţe mult mai stricte, cu un alt tip de hărţi de zonare seismică .

9. Convergenţă vs. separare în inginerie, arhitectură şi urbanism în zonele seismice din România
Din analiza cutremurelor precedente, a evoluţiei normativelor de proiectare antiseismică, şi mai ales a aplicării concrete a diferitelor categorii de acte normative referitoare la protecţia antiseismică în Urbanism. Arhitectură. Construcţii Vol. 1, nr. 148 ţara noastră, se remarcă o dispersare a cunoştinţelor de specialitate, a cerinţelor şi obligaţiilor legale în documente şi normative de diferite specialităţi, la nivele de decizie diferite. În acelaşi timp, consecinţele posibile ale unor măsuri care pot influenţa protecţia antiseismică urbană nu sunt în mod explicit definite şi luate în consideraţie, astfel ca pe termen mediu şi lung această situaţie poate să conducă la accentuarea unor caracteristici de vulnerabilitate ale sistemelor urbane. După 1977 a devenit evident că avem o categorie de clădiri care este cea mai expusă riscului, reprezentată de clădirile înalte (7-12 niveluri) cu schelet de beton armat, construite înainte de 1940, fară protecţie antiseismică. Municipiul Bucureşti reprezintă un exemplu cunoscut de concentrare de astfel de clădiri înalte, vulnerabile, deoarece arhitectura acelor epoci şi modul de utilizare al betonului armat a introdus caracteristici de vulnerabilitate şi risc. Un număr de peste 120 de blocuri din clasa I de risc din Bucureşti a fost listat ca o prioritate absolută la intervenţie şi s-au început consolidări.
Clădirile realizate cu asistenţă inginerească după 1977 corespund mult mai mult cerinţelor normativelor în vigoare, dar avem încă categorii numeroase care prezintă vulnerabilităţi cunoscute (parter slab, secţiuni OD etc). În prezent, de multe ori arhitectura şi urbanismul merg pe căi relativ separate şi numai formal corelate de reglementările actuale. Separarea preocupărilor de arhitectură de obiect de cele de urbanism şi de cele de inginerie seismică, şi a acestora de cele de management al dezastrelor, poate reprezenta o sursă de subaprecieri grave ale potenţialelor de pierderi, care se pot acumula pe termen mediu şi lung, la niveluri greu de contracarat ulterior. Urbaniştii acordă atenţie deosebită reabilitării fondului locativ în relaţiile sale cu ansamblul din care face parte, cu atenţie sporită pentru completarea dotării tehnico-edilitare şi de confort minime a unor cartiere, aspectelor pur demografice, urbanizării unor zone de tip rural. Inginerii sunt preocupaţi de starea structurilor iar autorităţile de resursele care le sunt solicitate în raport cu cerinţele socio-economice şi constrângerile politice. De multe ori, acesteintervenţii se fac într-o succesiune discutabilă.
Dacă înainte de 1940 şi chiar până în 1977 ameninţarea efectelor seismice era insuficient luată în considerare, după 1990 s-a trecut la coduri seismice avansate, dar în societatea secolului XXI au apărut noi ameninţări de natura factorilor geoclimatici (tornade, regim termic şi pluvial excesiv, alunecări de teren) şi geo-politici (de ex. terorism). Anumite concentrări de riscuri le poate provoca şi dezvoltarea economică dacă nu este monitorizată spre a  fi sustenabilă. Să nu uităm că multe dintre minunatele accente arhitectonice albe cu turn de colţ ale anilor 1930-1940 s-au prăbuşit la cutremurul din 1977. Cazul Carlton poate fi astăzi considerat un avertisment neluat în seamă la timp. Arhitecţii cu funcţii publice aplică o legislaţie specifică, dar la elaborararea, PUG sau PUD, şi în
regulamentul de urbanism nu întâlnim elemente de semnalizare sau caracterizare a vulnerabilităţii urbane, utile controlului acesteia de către primării. Legea nr. 10/1995 lucrează cu noţiuni care sunt doar formal corelate cu cele implicate de Legea nr. 50/1991privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, ca şi Regulamentul de urbanism, care
lasă toată răspunderea aspectelor privind efectele unor hazarduri numai asupra inginerilor. Observăm că, pe lângă condiţionările fizice,vulnerabilitatea urbană depinde şi de interacţiunea dintre oraş, arhitecţi-urbanişti, cetăţenii clienţi/proprietari, ingineri, inspectori, autorităţi locale, inclusiv asociaţiile profesionale şi ONG – urile din fiecare domeniu.  Nu este exagerat să spunem că vulnerabilitatea urbană actuală se produce cu fiecare autorizaţie care nu respectă decât formal exigenţele legale, cu fiecare gol dat în ziduri (mai mult sau mai puţin portante), cu fiecare buiandrug tăiat ca să se pună o uşă agabaritică, cu fiecare aspect din Regulamentul de urbanism pe care nu l-am statuat sau nu îl vedem în complementaritatea sa cu altul din Codurile inginereşti…
Ne putem pune întrebarea dacă şi cât de bine este acoperită protecţia antiseismică urbană numai de aplicarea normativului P. 100 actual şi de regulamentele de urbanism, hărţile şi planurile din
PUG, PUD, PATN – Secţiunea V? Există un paradox al inginerilor structurişti, care aplică în prezent cerinţele sporite ale unui nou Cod seismic P. 100-1/2006, aliniat la EUROCODE, în timp ce un
paradox al arhitecţilor şi urbaniştilor ar putea fi acela  că, deşi au drept de semnatură pe orice început de investiţie urbană, NU au încă un Cod al protecţiei antiseismice urbane (sau măcar o secţiune cu acest titlu din Regulamentul de urbanism), ţinând seama că acum câţiva ani un grup de entuziaşti a lucrat la un prim proiect de cod. Astfel de prevederi ar trebui să devină instrumente
directoare ale dezvoltării, în protecţia antiseismică şi prevenirea dezastrelor urbane, măsuri în care să creadă atât arhitecţii şi urbaniştii cât şi inginerii, să fie pe înţelesul autorităţilor, aleşilor obştii şi de folos cetăţenilor. În acest scop ar fi necesară o înţelegere între toţi profesioniştii. Există încă ingineri structurişti care se plâng de multe ori de presiunea ori ingerinţa beneficiarului sau chiar a arhitectului asupra unor soluţii structurale... Să ne fi întors la 1940? Aplică oare toţi inginerii spiritul şi litera noilor coduri, de altfel destul de complicate? Fără a exagera, nu putem uita rolul prognozei în evaluarea protecţiei antiseismice. În acest scop trebuie să evaluăm ce informaţii există şi care este ameninţarea, pornind de la date privind seismicitatea, fondul construit, vulnerabilitatea. După 1990 a devenit foarte vizibil un nou specific urban, deoarece s-a trecut la noi soluţii de plan-volum şi chiar noi tipuri de structuri, multe preluate din arhitectura unor zone lipsite de cutremure puternice.
Şi imaginea urbană s-a schimbat. Dacă până în 1990 închiderile complet vitrate erau sporadice, acestea au devenit frecvente. Faţada fiind o componentă nestructurală, din domeniul arhitecturii, mulţi se bazează pe datele de catalog ale unor firme, fără a fi conştienţi că atât scheletul cât şi sticla prezintă sensibilităţi sau chiar vulnerabilitate la unele condiţii locale dominate de solicitări seismice. Puţini proiectanţi acordă atenţia cuvenită calculelor inginereşti ale CNS, cerute de capitolul 10 din noul Cod P100- 1/2006, iar puţine firme care importă componente pentru faţade cortină se adresează la INCERC pentru agrementarea acestora şi testarea capacităţii de a se comporta bine la încărcări laterale în planul faţadei (drift). În multe cazuri testele de la INCERC pun în evidenţă detalieri şi prinderi insuficient de rezistente în raport cucerinţele mişcărilor seismice de Vrancea, care solicită în mod deosebit clădirile flexibile, complet diferit faţă de ţara de unde provine catalogul, chiar dacă ar fi fost din zonă seismică! Structurile înalte, anvelopate cu pereţi cortină pot prezenta o vulnerabilitate excesivă atât la seisme cât şi la tornade sau acte de terorism, iar costul refacerii părţii nestructurale poate fi imens. În multe ţări, atacurile teroriste au evidenţiat lipsa de rezerve de ezistenţă a acestor tipuri de clădiri, dar în cazul în care acestea fuseseră proiectate să reziste la seisme, prezentau caracteristici mai favorabile de comportare.
Urbanism, arhitectură şi construcţii în zonele seismice din România • E.-S. GEORGESCU49

10. Concluz ii Protecţia antiseismică urbană, în sens complex, ar trebui să ia în consideraţie:
- identificarea, prevenirea şi reducerea deficienţelor de sistem, asigurarea de capacităţi de reacţie corespunzătoare hazardurilor de pe un anumit amplasament, numărului şi vulnerabilităţii elementelor expuse, spre a se evita blocarea funcţiunilor social - economice vitale ale localităţilor în cazul seismelor majore, având în vedere complexitatea vieţii urbane;
- prevenirea, reducerea şi limitarea efectelor în lanţ ale avarierilor excesive şi prăbuşirilor numeroase, asociate cu pierderi de vieţi şi răniri, cu pagube economice deosebite, care ar putea să
se producă la cutremure puternice în localităţile urbane în condiţiile de locuire densă. Astfel, rezultă necesitatea unor prevederi diferenţiate, care să includă:
− prevederi tehnice de bază - nivel de regulamente, normative (Cod al urbanismului) care să ofere alternative de protecţie în funcţie de nivelul de dezvoltare şi vulnerabilitate al unei aşezări urbane, de nivelul resurselor financiare, materiale şi umane disponibile. Aceste prevederi au un caracter strategic şi tactic, după caz, corespunzând unei anume etape, putând fi modificate după anumite perioade.
− prevederi tehnice detaliate - pentru evaluarea parametrilor necesari în încadrarea în celelalte prevederi. Aceste prevederi au un caracter preponderent tehnic aplicativ dar au şi un specific dependent de tactica de protecţie antiseismică urbană adoptată, perfecţionându-se după termene relativ scurte.
-Soluţiile concrete de reducerea riscului seismic depind de specialiştii din ingineria de structuri, inginerie urbană, arhitectură-urbanism, administraţie publică şi management al dezastrelor. Fiecare profesie poate avea viziuni şi priorităţi diferite dar nu şi faţă de riscul seismic. Într-o zonă seismică, drumul spre remodelare urbană trebuie ales cu grijă şi corelat cu Planul Urbanistic General. Chiar şi soluţia urbanistică de reconstruire după eventuale distrugeri şi avarieri trebuie anticipat gândită.
Strategiile de reducere a riscului seismic pot fi:
- acceptarea înlocuirii naturale a fondului construit în funcţie de presiunea vieţii social-economice;
- consolidarea accelerată a celor mai vulnerabile categorii de clădiri;
- demolarea accelerată a celor mai vulnerabile categorii de clădiri şi reconstituirea imaginii exterioare a unor clădiri-marcă (replici);
Proprietarii sau chiar arhitecţii şi inginerii care se amăgesc cu ideea că orice intervenţii din 1940 sau chiar din 1977 sunt suficiente trebuie să nu uite acest exemple tragice, revenite în atenţia noastră după atâta timp. Arhitecţii trebuie să colaboreze cu inginerii de la început. Ambele profesii nu trebuie să uite Procesul Carlton! Considerăm că astfel ne vom îndrepta către o arhitectură a siguranţei şi un urbanism multicriterial, bine corelate cu o inginerie structurală multihazard, cu accent pe ingineria seismică dedicată zonei Vrancea, care şi-ar avea o justificată necesitate în România în raport cu expunerea la cutremur. Cunoştinţele necesare pot fi obţinute din proiecte de cercetare interdisciplinare, care pot fundamenta şi completările necesare pentru reglementările din domeniile menţionate, iar INCD URBAN-INCERC poate asigura cadrul tehnicoştiinţific şi instituţional pentru acestea.Urbanism. Arhitectură. Construcţii Vol. 1, nr. 150

BIBLIOGRAFIE
Achim T. (1941), Cauzele prăbuşirei „Blocului Carlton”. Învăţăminte, Cartea Românească, Bucureşti.
Achim T. (1943), Apărarea în Procesul Carlton, Tipografia Ştefan Ionescu-Tămădău, Bucureşti.
Asquini V. (1941), Cutremurul ca factor de progres, Arhitectura 7 (2).
Bălan S. Cristescu V. Cornea I. (1982), Cutremurul de pământ din România din 4 martie 1977, Ed. Academiei, Bucuresti.
Beleş A. A. (1941) Cutremurul şi construcţiile, Buletinul Soc. Politehnice 55 (10-11).
Georgescu E. S. (1999), Modele analitice şi abordări integrate de evaluare şi reducere a riscului seismic, cu aplicaţii în managementul prevenirii dezastrelor, Teza de doctorat, UTCB.
Georgescu E. S. (2003), Utilizarea scenariilor de cutremur în protecţia antiseismică urbană, Simpozionul “Bucureştivulnerabilitate seismică urbană”, OAR, AICR, UAUIM, Bucuresti.
Georgescu E. S. (2005), Cutremurul din 10 noiembrie 1940 - vector de iniţiere a ingineriei seismice moderne în România. Evaluări privind mecanismul prăbuşirii blocului Carlton, Cea de a 3-a Conferinţă Naţională de Inginerie Seismică, UTCB, Bucureşti.
Georgescu E. S. (2007), Bucureştiul şi seismele, Editura Fundaţiei Culturale Libra, Bucureşti.
Georgescu E. S., Popescu P., Sandi H., Stancu O. (1999), Towards a national earthquake protection program under the conditions of Romania, în Wenzel F. et al., Vrancea Earthquakes: Tectonics,
Hazard and Risk Mitigation, Kluwer Academic Publishers, The Netherlands, pag. 241-250.
Hangan M. (1962, 1963), Căderea unui bloc de locuinţe cu schelet de beton armat la Bucureşti în timpul cutremurului din anul 1940, Simpozionul Dinamica Construcţiilor şi inginerie seismică, ICB, Buletinul Ştiinţific ICB 19.
Niculescu C. (1941) Die Gebäudenschäden des Bukarester Erdbebens vom 10. November 1940. Die Bautechnik, Berlin, pag. 321-326.
Prager E. (1979), Betonul armat în România, Editura Tehnică, Bucureşti.
Sandi H. (1985a), Analiza riscului seismic şi decizii de intervenţie, în corelare cu planurile de sistematizare şi de dezvoltare a fondului construit, Construcţii 3.
Sandi H. (1985b), Evaluări exemplifi cative ale riscului seismic, Construcţii 3.

 


Re: Stiri,noutati,evenimente diverse si discutii despre aces reiny2000

https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23663157-primaria-capitalei-distribui-5845-truse-prim-ajutor-persoanelor-care-locuiesc-cladirile-risc-seismic.htm

Primăria Capitalei va distribui 5.845 truse de prim ajutor persoanelor care locuiesc în clădirile cu risc seismic

Primăria Capitalei va da în folosință gratuită 5.845 truse de prim ajutor către locatarii imobilelor expertizate tehnic încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public și ai imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat vineri de Consiliul General. Primăria Capitalei a dat truse de prim ajutor celor care locuiesc în clădiri cu bulină și în perioada 2012-2013, însă acestea au expirat, având 5 ani termen de valabilitate.

Aceste truse/kituri de supraviețuire conțin produse şi echipamente de strictă necesitate cu care persoanele surprinse sub dărâmături pot supraviețui câteva zile (apă, hrană), pot să-şi acorde un mic ajutor medical (bandaje, medicamente, dezinfectanți), au acces la mijloace de informare (radio cu dinam) dar și posibilitatea de a-și semnala prezența sub dărâmături (fluier, lanternă, baton luminos), până ce forţele profesioniste de intervenție le vor scoate la suprafață, potrivit sursei citate.

”Conform Strategiei naţionale de protecţie civilă o activitate deosebit de importantă o reprezintă informarea și pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecție puse la dispoziție, obligațiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situației de urgenţă. Trebuie menţionat faptul că trusa de supravieţuire și prim ajutor pentru situaţii de urgență este menţionată și recomandată ca fiind foarte necesară și în materialele de informare emise şi propagate de către Departamentul pentru Situaţii de Urgență (DSU), prin platforma Fiipregătit.ro, Platforma Națională de Pregătire pentru Situaţii de Urgență. Totodată subliniem faptul că în ţările cu seismicitate foarte ridicată (ex.Japonia), se pun la dispoziția întregii populații truse/kituri de supravieţuire care pe lângă instruirea timpurie şi cunoaşterea în amănunt a acestor situații extreme, face ca urmările să fie minime din punct de vedere al pierderii de vieți omeneşti”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat.

Municipalitatea mai motivează necesitatea proiectului prin faptul că majoritatea persoanelor din imobilele mai sus mentionate sunt persoane vârstnice, cu posibilități reduse de procurare a kiturilor de supravieţuire.

 


Re: Cutremure orex

Pai ce nu fac edilii sa fie realesi! Distribuie si terenuri pe Luna daca trebuie!
Stiti ”Eu daca vrau sa fluier, fluier” :lol:  :lol:  :lol:

 


Re: Cutremure misterr

COVID-19 reduce zgomotul seismic în București

Pământul este o planetă "vie" care vibrează continuu sub acțiunea unor factori naturali și antropici precum undele oceanice, vântul, ploaia, activitățile industriale, traficul, etc. Aceste vibrații, cunoscute sub numele de zgomot seismic, sunt înregistrate permanent de stațiile seismice din întreaga lume. Preocuparea permanentă a cercetătorilor seismologi este aceea de a reduce nivelul zgomotului seismic astfel încât înregistrările cutremurelor utile în numeroase cercetări să fie de o calitate cât mai bună. Atingerea acestui deziderat se realizează în general prin instalarea stațiilor seismice în zone "liniștite" afectate cât mai puțin de sursele de zgomot antropic. Totuși, seismologii sunt nevoiți să instaleze stații seismice și în zone urbane în vederea obținerii unor date esențiale în studiile efectuate pentru reducerea riscului seismic din aceste zone. Înregistrările obținute la aceste stații sunt puternic afectate de activitatea umană cotidiană. Aceasta se reflectă în datele colectate printr-un nivel al zgomotului seismic crescut și o variație a acestuia în funcție de momentul zilei și ziua săptămânii.

Fenomenul s-a observat foarte bine odată cu introducerea măsurilor specifice din timpul pandemiei generată de COVID-19 (restricționarea traficului în orașe, diminuarea activității în sectorul industrial, închidere complexelor comerciale, etc.) în diferite orașe ale lumii (ex. Barcelona, Bruxelles, Londra, Paris, Zurich, etc.). Bucureștiul nu face nici el excepție, dovadă rezultatele înregistrate la trei stații seismice amplasate în locații diferite din capitală. Două dintre stații sunt instalate în centrul Bucureștiului, BSTR - la casa Oamenilor de Știință din Piața Lahovari, BTMR - la Geotec Consulting în apropiere de Piața Rosetti și una la marginea Parcului Carol, la observatorul de la Cuțitul de Argint - BUC (Figura 1).





Figura 1: Locațiile stațiilor seismice

În Figura 2 este prezentată variația nivelului zgomotului seismic observată la cele trei stații în perioada 26 ianuarie - 8 aprilie 2020. Aceasta este exprimată în unități de deplasare (nanometri) pentru banda de frecvențe 4-14 Hz. Pe grafice sunt marcate totodată și zilele în care au intrat în vigoare diferitele măsuri de distanțare socială luate de autoritățile din România:

• 11 martie - închiderea școlilor;
• 16 martie – declararea stării de urgență;
• 18 martie – intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 1 care prevede printre altele suspendarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase și sportive, interzicerea organizării și desfășurării oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise;
• 22 martie – intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 2 care prevede printre altele restricționarea circulației persoanelor în intervalul orar 22-06, restricționarea circulației persoanelor în grupuri mai mari de 3 indivizi în intervalul orar 06-22, suspendarea activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale;
• 25 martie – intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr 3 care prevede printre altele interzicerea circulației tuturor persoanelor (cu anumite excepții).

Figura 2 evidențiază pentru toate cele trei stații o reducere, la început "timidă", a nivelului zgomotului odată cu săptămâna în care a fost luată măsura de închidere a școlilor. O accentuare a reducerii nivelului zgomotului se observă după intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare cu nr 2 si 3, ordonanțe care au avut ca efect o diminuare a traficului din București.













Figura 2: Nivelul zgomotului seismic (în nanometri) în banda de frecvențe 4-14 Hz observat la trei stații seismice din București în perioada 26.01.2020 - 08.04.2020. Benzile verticale verzi corespund zilelor de luni până vineri, iar cele albe zilelor de sâmbătă și duminică.

Material realizat de dr. Bogdan Grecu

 


Re: Reabilitare "Pod CFR Constanta" - Calea Grivitei andrei11

În București sunt sute de blocuri consolidate inestetic după cutremurul din Martie 1977. De ce nu vă legați de ele ? Exemplu unul de la gară, dar sunt o sută minim în diverse situații "inestetice".
Cutremur.jpg (262.31 KB; downloaded 4720 times)

Uite altul pe lângă Sala Palatului, dar sunt peste 100 de asemenea consolidări.
Cutrremur.jpg (257.47 KB; downloaded 4717 times)

 


Re: Reabilitare "Pod CFR Constanta" - Calea Grivitei Adrian Rosca

Astea sunt consolidari incepute si sistate la ordinul expres al Tovarasului, uite aici povestea:

https://moldova.europalibera.org/a/28165382.html

Stii ce inseamna asta? Ca s-a modificat schema statica, iar la urmatorul cutremur major structura nu se mai rupe la baza, ci cu un nivel mai sus.

PS Cazul Gheorghe Ursu ti-e cunoscut, stii de ce a intrat in vizorul Secu?

https://adevarul.ro/locale/constanta/am ... index.html

 


Re: Reabilitare "Pod CFR Constanta" - Calea Grivitei andrei11

În ruptul capului NU înțeleg de ce se bagă arhitecții la calculul de rezistență al clădirii...Arhitecții să-și vadă de desenele lor și să nu mai migreze spre integrale și ecuații diferențiale, fizică, chimie și așa mai departe. Nici măcar desen tehnic nu cred că învață.

 


Re: Reabilitare "Pod CFR Constanta" - Calea Grivitei ByOnu

Pai nu arhitectii s-au bagat... ci nomenclatura. :roll:

 


Go to page:  1  ... 42 43 44 45 46 47 48  ... 54
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Comunitatea Metrou Ușor  • 
Choose destination

Since our 2266 forum members have written 419428 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use