Regiunile RomânieiMaramureșJudețul Satu Mare

 

Topic: Achiziție autobuze electrice prin PNRR

4 posts, 1202 views
Achiziție autobuze electrice prin PNRR PTMZ

Joi, 12 mai, în sistem online a avut loc o nouă şedinţă deîndată a Consiliului Local Satu Mare. Aceasta a avut loc “deîndată” deoarece s-a aprobat depunerea mai multor proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar aici de obicei este regula “primul venit, primul servit”.

Şedinţa a avut 5 puncte pe ordinea de zi, referitoare la achiziţia de noi autobuze, la elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, pistă de biciclete de la staţia de epurare la Dara, ghişeu unic virtual pentru cetăţeni şi înscrierea unui imobil.
Potrivit referatului de aprobare, proiectul cu titlul „Achiziţia de autobuze nepoluante” va fi implementat în parteneriat cu comuna Dorolţ, iar valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 57.332.373,2310 lei cu TVA. Valoarea maximă eligibilă ce revine municipiului Satu Mare este în cuantum de 48.153.851 lei reprezentând cheltuieli eligibile asigurate din PNRR şi 9.149.231 lei, reprezentând TVA, cheltuieli asigurate de la bugetul de stat. Valoarea maximă eligibilă a proiectului ce revine comunei Dorolţ este în cuantum de 24.613 lei reprezentând cheltuieli eligibile asigurate din PNRR şi 4.676 lei, reprezentând TVA, cheltuieli asigurate de la bugetul de stat.
Vor urma să fie cumpărate 14 autobuze electrice de 12 metri, 3 autobuze electrice de 18 metri, 17 staţii de încărcare lentă şi 6 staţii de încărcare rapidă.
Prin acest proiect se urmăreşte scăderea emisiilor poluante de CO2, reducerea nivelului de zgomot şi îmbunătăţirea purităţii aerului, reducerea consumului de resurse primare din combustibili fosili, exploatarea sustenabilă a flotei de transport urban de călători, creşterea gradului de confort a călătorilor.

La proiectul privind „Elaborarea Planului Urbanistic General al Municipiului Satu Mare”, consilierul PNL Victor Cernea a subliniat faptul că o firmă din Bucureşti lucrează de mai bine de 8 ani la PUG şi încă nu l-a finalizat şi că este riscant ca altcineva să reia demersurile. Primarul Kereskenyi a răspuns că nu poate estima un timp al realizării unui nou PUG, dar că vor fi preluate unele elemente de la planul aflat în lucru. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 3.184.986 lei fără TVA iar municipiul Satu Mare se angajează să finanţeze toate cheltuielile neeligibile necesare implementării proiectului.

Sursa: Informația zilei

 


Achiziții vehicule electrice prin PNRR Andrei Andraș

Primăria Municipiului Satu Mare a lansat o licitație pentru achiziționarea a 17 autobuze electrice (14 autobuze de 12 - 12,2 m și 3 autobuze de 18 - 18,2 m) și a stațiilor de încărcare aferente (17 lente și 6 rapide).

Bugetul alocat este în valoare de 48.178.464,90 RON, fonduri provenite din Programul Național de Redresare și Reziliență.

Ponderea punctajului:
- 40% preț;
- 15% autonomia maximă a autobuzelor de 12 m;
- 15% autonomia maximă a autobuzelor de 18 m;
- 10% consumul de energie al autobuzelor de 12 m;
- 10% consumul de energie al autobuzelor de 18 m;
- 5% materialul structurii caroseriei autobuzelor;
- 5% garanția autobuzelor.

Termene limită:
- depuneri oferte: 29 august 2023;
- evaluări: 29 februarie 2024.

Link E-Licitație: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c ... 00168032

 


Achiziții autobuze electrice prin PNRR Andrei Andraș

Ofertanți:
1. SOLARIS BUS & COACH;
2. ANADOLU AUTOMOBIL ROM.

 


Achiziții autobuze electrice prin PNRR Andrei Andraș

Contractul a fost semnat pe 20 februarie cu ANADOLU AUTOMOBIL ROM, valoarea totală a acestuia ridicându-se la 48.177.973 RON.

Vor fi livrate 14 autobuze Karsan e-ATA 12 și 3 autobuze Karsan e-ATA 18.

 


Home page  • 
Parent forum: Județul Satu Mare  • 
Choose destination

Since our 2338 forum members have written 426041 posts in 5295 topics and 516 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use