Topic: Discuții diverse
4065 posts, 987673 views
📖 Pagination options
- Nenea_titi
-
Posted:
-
Re: Otokar Kent C - 12
Nenea_titi
@Andrei11:
Sunt barăci prin starea lor tehnică și aspectul deplorabil în care au ajuns. Sunt unele care când merg, zici că se rup în bucăți și te rogi (dacă ești credincios, eu nu sunt) să ajungi la destinație întreg și fără ca autobuzul să se rupă în două. Unele vibrează deja mai rău decât un DAC sau DeSimon, eșapament spart, în altele pute a gaz de eșapament fix ca în DAC, vibrează de numa'.
Acum revenind la porcul și găină din autobuze : pe vremea DAC, am văzut pe un 4**, cum țăranii din acele zone cărau găini cu ele, biletul evident că nu plăteau, iar apoi acel DAC, făcea o linie urbană. Mirosind a coteț de păsări. Apoi a fost și un reportaj în care filma pe unii ca se suiau cu doi purcei în autobuz, asta când erau DAC . Acum vezi dom'le, se cheamă regionale deservite de Mercedes. Dar oamenii nu s-au schimbat, au rămas aceeași, metehnele aceleași. Plus că sunt unele Mercedes în stare deplorabilă, multe seria 1 (EURO 3) care efectiv sunt barăci. Au deja găuri în podea. Nu am reținut numărul, dar cu prima ocazie fac o poză și o trimit în direct.
Au ajuns barăci și tomberoane deoarece sunt exploatate cum sunt exploatate. Adică de pe preorășenești (pardon, regionale), cu tot jegul depus pe ele de acolo, sunt apoi trimise pe linii centrale. Apoi cineva se uită că unele din ele nu mai au profil pe anvelope, sau anvelopele au și 10 ani?
Nu am zis că nu sunt decente, aceste mașini circulă în multe orașe din vest, dar și-au trăit traiul. În vest am mai spus, durata de folosire a unui autobuz e cam 8 maxim 10 ani. Nu se merge cu el până îi cad roțile. Dar cum arată același model de autobuz exploatat, să zicem, în Germania și cum arată la noi? Nu mai spun că în autobaze, uită să spele autobuzele. Și de ce să merg, în condițiile astea? Ca un sac de cartofi?

- Dragos31
-
Posted:
-
Re: Otokar Kent C - 12
Dragos31
Aici pot da eu un exemplu, am vazut intr-o zi un autobuz (nu conteaza care) pe R432. In ziua urmatoare, m-am "plimbat" cu el pe 336...
Nenea_titi wrote:
Adică de pe preorășenești (pardon, regionale), cu tot jegul depus pe ele de acolo, sunt apoi trimise pe linii centrale.
Aici pot da eu un exemplu, am vazut intr-o zi un autobuz (nu conteaza care) pe R432. In ziua urmatoare, m-am "plimbat" cu el pe 336...
- Andrei98
-
Posted:
-
Re: Otokar Kent C - 12
Andrei98
Doar ca pe 432 ca și pe multe altele linii nu vezi cetățeni cu diverse animale din gospodărie sau alți necivilizați.
Totuși nu înțeleg de ce discuța se afla la Otokar de 12m.

- dany
-
Posted:
-
Re: Otokar Kent C - 12
dany
Discutia a ajuns in derizoriu oricum... Nu mai sunt acei tarani (cum le spuneti voi, eu ii numesc oameni), zona rurala este mult dezvoltata fata de acum 15-20 ani si spun acum 15-20 ani pentru ca atunci mai intalneai cazuri izolate de carat animale cu autobuzul, dar acelea erau timpurile si posibilitatile. Cand vedeai 10 masini la semafor era panica, iar acum vezi masini pe cozi de sute de metri. Din punctul meu de vedere asemenea limbaje nu fac cinste in primul rand persoanei care il utilizeaza, acei tarani (pe care unii dintre noi ii catalogheaza asa) sunt mult mai primitori si educati decat “Bucurestenii” si am pus ghilimele deoarece a-ti vazut ce bine era de Paste cand au plecat Bucurestenii acasa si am ramas ai nostri. Zi buna sa aveti

Ai dreptate, am uitat sa menționez aspectul ca nici nu prea mai cresc animale locuitorii din Ilfov, fata de acum 10 ani este o diferență imensă.

Si chiar daca ar fi, sunt bune ouale de tara luate de la saraca bunicuta din colt pe care o catalogam ca fiind taranca. In alta prdine de idei in maxim 20 de ani toata zona de langa Bucuresti (la 5-10 km de capitala) o sa fie parte din oras, sectoarele categoric se vor extinde catre periferie, sectorul 3 deja batand cu blocuri la portile anumitor localitati din Ilfov.

- Albert
-
Posted:
-
Re: Otokar Kent C - 12
Albert
400 de Otokar nu pot înlocui 1000 de Mercedes. Imposibil așa ceva. E un calcul matematic care se învață in clasele primare. Și Mercedes, și Otokar sunt vehiculele societății și pot circula pe ce linii vor dispecerii. Dacă ieri a fost pe regionale, nu înseamnă ca azi nu poate face o linie urbană. Treaba cu barăcile e o chestie așa, spusa la întâmplare. Eu nu am vazut Citaro cu gaura in podea și circul aproape zilnic cu ele. Durata de viața a unui autobuz nu e nicidecum de 8 ani. Toate societățile de transport țin vehicululele muuult mai mult de atât. De exemplu, in Germania circula Citaro mai vechi ca prima serie de Mercedes de la noi. Diferenta e ca in străinătate se face curățenie in mijloacele de transport, iar după 8-10 ani de exploatare li se da o a doua viața autobuzelor respective, un fel de RK. Astfel inginerii se asigura ca autobuzul are partea tehnica in regula și i se recondiționează interiorul. Când am zis ca și Citaro de la noi ar avea nevoie de raparatii de genul, @Nenea_titi a început sa ma contrazică, zicând ca durata de viața a unui autobuz e de maxim 8 ani. @Nenea_titi, spune-mi și mie, ca sa fi tu mulțumit, sa înțeleg ca autobuzele ar trebui retrase după 5-6 ani de utilizare și după aruncate la coșul de gunoi, nu?
Ia uite cât de bine poate sa arate un autobuz după câteva investiții minime. Cât despre găini, porci și alte animale, eu unul nu am vazut așa ceva. Locuitorii din Ilfov nu ar trebui sa fie tratati ca și cum ar avea ciuma. Peste tot exista transport integrat, iar nimeni nu tine cont pe ce linie a fost ieri nu stiu ce autobuz. De când cu aceste linii regionale, pot spune ca am intrat și noi in normalitate...

- Costin
-
Posted:
-
- Nenea_titi
-
Posted:
-
Re: Discutii diverse
Nenea_titi
@Albert (și cu asta am încheiat absolut orice discuție cu tine), în Europa de vest un autobuz se ține cam 8-10 ani, apoi îl donează aici în est. La ei apare încă un considerent : poluarea. Apoi, uzură morală și fizică, la ei RK ul e văzut ca o cacioreală. La ei, autobuzul e amortizat în primul an, apoi produce. După ce a produs suficient, se casează /donează la săraci. Eu personal, în Germania, Luxemburg, Belgia, țări în care de curând am fost, nu am mai văzut Citaro 1. La Luxembourg cel puțin, le-au retras în 2014. Pentru noua generație. Și erau din 2004. Crede-mă, am stat în Luxemburg 2 ani. Și am fost de curând. Acolo e bătut în cuie : face 10 ani, pa! La ei autobuz poluant înseamnă autobuz care are norma prea înapoiată, nu unul care fumegă ca o Raba. Pun aici punct oricărei discuții cu tine. Mulțumesc de considerație.

- anndrei
-
Posted:
-
Re: Discutii diverse
anndrei
La noi cred ca marea majoritate nu si-au scos banii de achizitie. Au Km. foarte putini. Un autobuz de 10-12 ani sa aiba in jur de 500.000 Km...mai mult a stat decat a mers. Iar pentru acesti Km sunt foarte daramate.

- ADK
-
Posted:
-
Re: Discutii diverse
ADK
@Nenea_titi, dacă nu îți convine situația autobuzelor bucureștene și că pe unde te-ai plimbat e așa și pe dincolo, mută-te domne într-una din acele țări împreună cu alți colegi care și ei trăiesc în ”vestul” lor și uitați de România. Avem tot ce ne trebuie într-o țară ca asta și ultima grijă sunt autobuzele care trec de 10 ani. Da, e adevărat că autobuzele Mercedes au ajuns într-o stare precară din cauza întreținerii necorespunzătoare, făcute de mântuială sau chiar deloc. Din lipsa de piese au ajuns mașini imobilizate, și când nu au mai avut de pe ce să se ia s-au întâmplat fel și fel de accidente urâte. E adevărat și asta, din păcate conducerea se ascunde după deget negând defecțiunile lor care sunt destul de vizibile. Nu sunt mașinile de vină cât sunt cei în măsură, că în nu știu ce țară le retrag după 10 ani asta e politica lor. Că locuitorii jud. Ilfov nu știu ce fac, sincer poate pe vremea DAC-urilor dar eu cel puțin cât am mers ultima dată prin 2014 cu 422 și 471, mi s-au părut oameni mai exemplari și mai simplii față de călătorii ”urbani”. Dar în fine, eu unul văd altele mai importante decât niște mașini fără moarte care nu s-a dat interesul pentru ele...

Asta este grav dacă nu și-au scos banii. Într-o urbe ca Luxembourg sau Trier, un autobuz face milionul de km în 10 ani. Așa cum am menționat, nu poți compara un autobuz cu 1.000.000 km din Germania, cu unul cu 400.000 din România. Indiferent că e Mercedes Citaro sau vreun turcism sau orice. Sunt perfect conștient că peste 8-10 ani și Otokar vor fi dărâmate în ultimul hal, la fel orice autobuz va avea nenorocul de a ajunge la STB.
@ADK :Eu am specificat că au ajuns tomberoane din cauza întreținerii, și la fel, orice autobuz, troleibuz, tramvai ajuns la STB e condamnat la moarte prematură. Parte din cauza întreținerii, parte din cauza civilizației, parte din cauza infrastructurii. Am stat pe contract 2 ani în Luxemburg și m-am plimbat destul în jur. Avantaje dar și dezavantaje. Dar aș vrea lucrurile bune de acolo și în România. Nu doar lucrurile rele. Că totuși.
anndrei wrote:
La noi cred ca marea majoritate nu si-au scos banii de achizitie. Au Km. foarte putini. Un autobuz de 10-12 ani sa aiba in jur de 500.000 Km...mai mult a stat decat a mers. Iar pentru acesti Km sunt foarte daramate.
Asta este grav dacă nu și-au scos banii. Într-o urbe ca Luxembourg sau Trier, un autobuz face milionul de km în 10 ani. Așa cum am menționat, nu poți compara un autobuz cu 1.000.000 km din Germania, cu unul cu 400.000 din România. Indiferent că e Mercedes Citaro sau vreun turcism sau orice. Sunt perfect conștient că peste 8-10 ani și Otokar vor fi dărâmate în ultimul hal, la fel orice autobuz va avea nenorocul de a ajunge la STB.
@ADK :Eu am specificat că au ajuns tomberoane din cauza întreținerii, și la fel, orice autobuz, troleibuz, tramvai ajuns la STB e condamnat la moarte prematură. Parte din cauza întreținerii, parte din cauza civilizației, parte din cauza infrastructurii. Am stat pe contract 2 ani în Luxemburg și m-am plimbat destul în jur. Avantaje dar și dezavantaje. Dar aș vrea lucrurile bune de acolo și în România. Nu doar lucrurile rele. Că totuși.
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Discutii diverse
andrei11
Vedeți că absolut toți discutați așa, ca la o bere.
Oricum habar n-aveți de economie elementară.
Întrebare :
În Luxemburg transportul public este sau nu subvenționat ?
Dacă e subvenționat ceva NU e în regulă, rentabilitatea unui autobuz urban se calculează complex, prin alți parametrii. Dacă vă pricepeți așa de mult, sunteți specialiști, prezentați aici formula. Aștept.
Oricum, grosier,dacă un autobuz subvenționat stă în garaj măcar nu produce pierderi ca în cazul unuia care circulă.
Dar v-am precizat, cum se calculează rentabilitatea unui autobuz urban subvenționat ?
Îmbătrânirea morală este o calceama inventată de japonezi. Interesați-vă.
Care dintre voi v-ați schimbat televizorul din 3 în 3 ani, mașina de spălat la 5 și geamurile termopan la 10 ? Telefonul îl schimbați des pentru că special este conceput să nu reziste prea mult. Ei, când o să vă schimbați televizoarele, mașinile de spălat, frigiderele, termopanele așa cum am mai spus sunt de acord să casăm autobuzele la 10 ani. A, să nu uit, calculatorul / laptopul îl aveți cu ultima versiune de program ? Hai, blufați că da, nu am cum să vă verific. Nici nu-mi imaginez altceva, folosiți versiunea de top mondial pentru antivirus. Evident ! Pentru că în caz contrar intrați pe îmbătrânire morală.
O să iasă la iveală ideea că și tunelele de metrou trebuie înlocuite la jumătate de secol împreună cu blocurile de locuit, așa cum susținea cineva pe aici pe undeva.
Urmează nevestele ( din 10 în 10 ani ) tot pe motiv de uzură morală, bineînțeles și alte treburi derivate. Un om pe un post oarecare la cincinal, aici uzura morală are un alt cuvânt, plafonare, etc, etc.

Eu nu discut deloc ca la o bere. Am prezentat mai devreme motive foarte clare și chiar i-am explicat lui @Nenea_titi ca vehiculelor li se poate da o a doua viața. La 8 ani, un autobuz de peste 250.000€ nici măcar nu este amortizat in contabilitate. In Bucuresti nu avem linii atât de lungi încât sa faci sute de mii de kilometrii in câțiva ani. Nici in străinătate nu umbla câinii cu covrigii in coada, astfel încât sa își schimbe flota la 8 ani. Nu stiu dacă știți, dar din punct de vedere al poluării, e mai eficient sa exploatezi un autobuz cu o norma de poluare ceva mai joasa decât sa construiești unul de la 0. Dar pentru mulți de aici, lucrurile astea nu contează. Ei vor sa aibă doar autobuze noi și atât, nu se gandesc și la altceva. Cică așa s-ar face in vest...