Infrastructura rutieră din RomâniaLucrări la autostrăzi și drumuri expresA7 (Ploiești - Bacau - Siret)

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

135 posts, 30202 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 
 

📖 Pagination options
Re: Stiri, noutati, perspective alexm

https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-24031140-cocoasa-focsani-autostrada-a7-traseu-moldova-cnair-pro-infrastructura.htm

„Cocoașa de la Focșani”: Cum a ajuns un ocol inutil al traseului autostrăzii spre Moldova motiv de contre între Compania de Drumuri, societatea civilă și autoritățile locale

Circa 20 de milioane de euro în plus și un ocol de circa 5 kilometri pe care zeci de mii de șoferi îl vor face zilnic zeci de ani de acum încolo - asta pentru că autoritățile de la Focșani au cerut ca autostrada A7 care e în curs de proiectare să nu treacă prin câmpul dintre oraș și un sat din apropiere. „Cocoașa de la Focșani” a iscat o dispută între autoritățile locale, pe de-o parte, și Compania de Drumuri și societatea civilă pe de altă parte - un rar moment când cele două sunt „pe aceeași lungime de undă”. Vezi în articol ce argumente sunt invocate de-o parte și de alta, care este poziția CNAIR, ce spune Pro Infrastructura, dar și alte câteva detalii legate de proiectarea autostrazii A7 spre Moldova.

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Comisia Europeană a aprobat finanțarea pentru Varianta de Ocolire Bacău:
Comisia Europeană a aprobat, luni, 26 octombrie 2020, finanțarea proiectului de infrastructură rutieră„Varianta de ocolire Bacău”, a anunțat ministrul Transporturilor Lucian Bode. Cei aproape 31 de kilometri ai Centurii Bacăului sunt construiți de Dorinel Umbrărescu, iar 16 kilometri sunt la profil de autostradă, fiind parte din viitoarea A7.

Proiectul a fost transmis de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împreună cu CNAIR, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, la data de 22 Noiembrie 2019.  

Astfel, la 22 noiembrie 2019, România a prezentat Comisiei o cerere pentru un proiect major care prevede o contribuție din partea Fondului de coeziune pentru „Construcția variantei de ocolire Bacău”, selectat de către autoritatea de management pentru axa prioritară 1, „Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T si a metroului” din cadrul programului operațional „Infrastructura Mare”.  

Romania a furnizat Comisiei toate informațiile necesare, inclusiv cele referitoare la aspectele de mediu, adaugă Lucian Bode.  

Obiectul proiectului Varianta de ocolire Bacău este reprezentat de acordarea finanțării nerambursabile către CNAIR, în vederea realizării a 30,842 km de drum nou, din care 16,269 km de autostrada, 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier și 7 intersecții. La finalizarea implementării, varianta de ocolire Bacău va conduce la realizarea unor economii semnificative de timp, prin reducerea timpului de călătorie pentru automobile și pentru autovehiculele grele.  

Valoarea totală a proiectului este de 968.781.763,34 lei, din care valoarea totală eligibilă, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este 811.102.174,82 lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 689.436.848,61 lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 121.665.326,21 lei va fi finanțată din bugetul beneficiarului).

Sursa: Economica

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Azi a avut loc inaugurarea tronsonului A7 ce face parte din Centura Bacău, cu mai mult de un an înainte de termen:
Centura Bacăului, realizată în regim de autostradă a fost, inaugurată, după ce a fost terminată cu un an înainte de termen. Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au participat, miercuri, la deschiderea tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare a Bacăului.

„Îmi face o mare plăcere să particip astăzi aici, la inaugurarea acestui drum care deocamdată e centura Bacăului. Este o lucrare extrem de importantă pentru oamenii locului și sunt convins  că autoritățile locale apreciază această realizare. Această bucată de autostradă de 17 km e primul tronson din Moldova care demonstrează determinarea noastră de a dezvolta semnificativ infrastructura din Moldova.  Este o promisiune mai veche pe care am făcut-o, și pe care am realizat-o”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Primii kilometri de autostradă din Moldova, inaugurați la Bacău. Ce a declarat Ludovic Orban
„Am vrut să fiu prezent la această inaugurare a unei lucrări de excepție și anume realizarea unei centuri ce cuprinde 17 km din viitoarea autostradă A7, cu un an înainte de termen. Se vede că în România există constructori care fac treabă.  Au fost tot felul de fake-news-uri legate de lucrările la centura Bacăului, dar noi demonstrăm că se poate” a spus Ludovic Orban.

Totodată, premierul a anunțat că Autostrada Bacău-Brașov se va construi. „Este o autostradă extrem de importantă, care va asigura suplimentar față de autostrada Unirii, conectarea Moldovei cu infrastructura europeană„, a mai spus premierul Orban.

Lucian Bode: „Aș vrea să lămuresc un lucru”
Prezent la inaugurare, ministrul Transporturilor, Lucian Bode a ținut să explice că în urmă cu an, acest tronson era realizat în proportie de 27%.

„Aș vrea să lămuresc un lucru, pentru că am fost acuzați că nu finanțăm acest obiectiv, că am alocat prea puțini bani în 2020. Vreau să vă spun că am plătit, până în acest moment, într-un an de zile, 467 de milioane de lei față de 126 de milioane de lei, cât au plătit cei de dinaintea noastră„, a spus Lucian Bode.

La ianugurare au participat și ministrul băcăuan al mediului Mircea Fechet, președintele CJ Bacău Valentin Ivancea, primarul Lucian Stanciu-Viziteu și senatorul Daniel Fenechiu.

Sursa: Gândul.ro

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Varianta optimă a autostrăzii A7 trece prin apropierea municipiului Fălticeni, prin estul municipiului Suceava cu nod de descărcare în zona cartierului Burdujeni şi pe Valea Siretului până la Vama Siret, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, o întâlnire cu reprezentanţi ai CNAIR, firmelor implicate în realizarea proiectelor şi primarii localităţilor ce vor fi străbătute de autostrada Siret - Suceava - Dolhasca - Bucureşti.

Potrivit lui Flutur, majoritatea celor prezenţi au considerat că autostrada ar trebui să treacă prin trei puncte obligatorii, respectiv Dolhasca, municipiul Suceava şi Siret.

El a spus, totodată, că traseul ar trebui să fie cât mai aproape de municipiul Suceava şi de Aeroport.

"Poziţia mea a fost că aş socoti că e bine de luat în calcul varianta care vine de la Dolhasca aproape de municipiul Fălticeni şi apoi vine spre municipiul Suceava prin est şi traversează DN 29 prin zona Salcea. De ce am opinat pentru această variantă? Pentru că am rezolva şi centura ocolitoare a municipiului Fălticeni pe de o parte, iar pe de altă parte vorbim de o zonă populată, sunt câteva zeci de mii de locuitori şi s-ar scurta distanţa până la viitoarea autostradă de la Fălticeni şi din împrejurimile municipiului Fălticeni. (...) Proiectanţii au prezentat variante cu nod undeva în zona Burdujeni, deasupra drumului naţional care leagă Suceava de Botoşani, un nod de descărcare atât pentru Aeroport, cât şi pentru municipiul Suceava şi apoi sunt câteva variante prin estul judeţului Suceava, pe Valea Siretului, spre oraşul Siret", a spus Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a subliniat că este foarte important să fie implicate toate structurile, dar în primul rând primarii, pentru că se va ţine seama de poduri peste râuri, peste Suceava şi Siret, peste afluenţi, peste Şomuz, dar şi de linii de înaltă şi medie tensiune, reţele de gaze naturale, intersecţii cu drumuri naţionale, cu zone cu arii protejate, cu păduri sau rezervaţii ce protejează diferite specii vegetale sau animale.

"Toate acestea trebuie luate în calcul şi trebuie să se ţină seama de costuri. (...) Am cerut proiectanţilor să se grăbească şi să ne prezinte o variantă finală. M-am bucurat că cei de la Direcţia de Cultură au cerut să se intre cât mai repede la treabă pentru săpătură, pentru a face posibile descărcări arheologice şi am văzut că instituţiile deconcentrate sunt determinate să pună umărul", a spus Flutur.

Sursa: Economica

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Adrian Covăsnianu susţine că până la sfârşitul anului am putea vedea primele utilaje pe autostrada A7, Ploieşti-Bacău-Paşcani-Siret. El apreciază că până în 2025 sunt şanse bune să avem autostrada finalizată între Ploieşti şi Paşcani, scrie agenția News.ro

Adrian Covăsnianu a spus duminică la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că în acest an va fi lansată licitaţia pentru execuţia tronsonului Ploieşti-Buzău şi că până la finalul anului am putea vedea la lucru primele utilaje.

„Referitor la A7, pentru tronsoanele Ploieşti-Buzău, Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani, avem săptămânal întâlniri în care verificăm stadiul, iar dacă avem probleme sau sincope stabilim ulterior un calendar şi îl reactualizăm. Anul acesta vom lansa licitaţia de execuţie pentru Ploieşti-Buzău. Spre finalul anului am putea vedea primele utilaje care execută primii kilometri din autostrada de la Ploieşti către Moldova. Spre 2024-2025 sunt şanse bune să avem autostrada gata până la Paşcani”, a spus Adrian Covăsnianu.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a precizat că în ceea ce priveşte tronsoanele Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret avem „un mic decalaj, dar şi aici se fac progrese”.

„Apreciez că la nivel local comunitatea devine din ce în ce mai vocală şi mai interesată de proiectele Moldovei, indiferent de coloratură. E un lucru bun şi normal. E un moment T zero pe care îl apreciem şi consider că autostrada A7 se va face, e o chestiune doar de timp”, a afirmat Adroian Covăsnianu.

Sursa: Economica.net

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Consitrans, companie care proiectează trei din cele patru tronsoane ale A7 Ploiești – Pașcani, a realizat modelarea interactivă 3D pentru Autostrada Ploiești – Buzău, a anunțat marți Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Tronsonul Ploiești - Buzău ar putea fi scos la licitație pentru construcție în mai, potrivit estimărilor șefului Transporturilor, Cătălin Drulă.

"Modelarea 3D are ca scop prezentarea și vizualizarea soluțiilor proiectate precum și asigurarea unui nivel ridicat al preciziei privind suprafața de teren necesară a fi expropriată, lucrările de artă proiectate, precum și soluțiile de consolidare necesare. În unele cazuri, modelarea 3D poate conduce la clarificarea constructibilității solutților propuse, iar aceasta va fi utilizată în cadrul etapei de avizare a documentației aferente Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploiești - Buzău", menționează reprezentanții CNAIR în postarea care însoțește imaginile 3D cu viitorul tronson din A7.

Tronsonul Ploiești - Buzău din viitoarea autostradă care va lega Capitala de Moldova ar putea fi scos la licitație pentru construcție în luna mai, a declarat în ianuarie 2021 ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Acest tronson ar trebui finalizat până în 2024, poate chiar la sfârșitul anului 2023, estimează Drulă.

Ploiești-Buzău va fi astfel primul tronson din A7 Ploiești - Pașcani scos la licitație pentru construcție, după ce anul trecut a fost inaugurată secțiunea de 16 kilometri din A7, parte a Centurii Bacău.

Investigațiile geotehnice pentru tronsoanele Ploiești – Buzău și Buzău – Focșani din Autostrada Moldovei (A7) au fost realizate în proporție de 100%, potrivit informațiilor actualizate de pe site-ul Companiei de Drumuri.

În plus, au fost predate și studiile de fezabilitate pentru aceste două tronsoane din șoseaua de mare viteză care va uni Capitala de Moldova.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit firmei Consitrans contractele privind elaboarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru tronsoanele Ploiești - Buzău, Buzău - Focșani și Focșani - Bacău. Contractul pentru tronsonul Bacău - Pașcani a fost atribuit firmei Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru Ploiești - Buzău și Buzău - Focșani a fost emis în noiembrie 2018 iar pentru Focșani - Bacău în ianuarie 2019. Pentru Bacău - Pașcani, ordinul de începere a fost emis în martie 2019. Contractele pentru toate cele patru tronsoane au ca termen de finalizare anul 2021.

Sursa: Economica.net
Fotografiile din articol:
screenshot_from_2021_02_16_15_42_58_58316700.png (635.75 KB; downloaded 2863 times)
screenshot_from_2021_02_16_15_43_47_97525200.png (529.16 KB; downloaded 2846 times)
screenshot_from_2021_02_16_15_44_12_03266400.png (841.33 KB; downloaded 2873 times)
screenshot_from_2021_02_16_15_44_47_64995400.png (965.87 KB; downloaded 2845 times)
screenshot_from_2021_02_16_15_46_01_66011500.png (784.96 KB; downloaded 2829 times)
screenshot_from_2021_02_16_15_46_30_78159300.png (885.22 KB; downloaded 2832 times)

Postarea CNAIR se găsește aici.

 


Re: Stiri, noutati, perspective andrei11

În contextul epidemiei de COVID-19, începând cu data de 17 martie, Primăria Municipiului București prin Teatrul de Animație Țăndărică va transmite gratuit online o serie de spectacole pentru copii, pe pagina oficială a instituției, https://www.facebook.com/teatrultandarica/.
Primul spectacol, Autostrada A 7 -  București - Pașcani.
______________
Ca să mă fac înțeles, asta NU e o știre,  e așa, să ne aflăm în treabă.
Sunt bani ca să deschidem șantierele sau ne jucăm cu carioci ?

 


Re: Stiri, noutati, perspective Cristi N

A7 este inclusa in POIM 2014-2020 - adica finantare nerambursabila de la Comisia Europeana si cofinantare de la Bugetul National. Cred ca procentele sunt 85% cu 15%.

 


Re: Stiri, noutati, perspective andrei11

Să știi că eu sunt cam îngust la minte / am idei puține.  Pe de altă parte voi cei mai tineri aveți neșansa pe care am avut-o eu trâind în Paleoliticul Târziu când se mai construia câte ceva.  Voi cei mai tineri nu știți de ce metroul din Balta Albă are acest traseu pe cheiul Dâmboviței până la Unirii.
Ok, hai să revenim la subiect.
Recunosc că pentru a ajunge să construiești o autostradă mai întâi trebuie să parcurgi stadiul de proiectare al ei ( cu toate etapele ) și mai apoi să începi s-o construiești efectiv. Numai că ne-am învățat nici măcar să nu trecem de prima etapă ( care costă ! )  ci să ne mulțumim cu niște carioci !
Pentru că intersecția aceea A 3 / A 7 mai mult decât cariocă nu e !
Ai noștri ( generația Capitalistă ) au  realizat - și sunt deja inaugurate ! - cel puțin  2 intersecții de autostrăzi , în Dobrogea și pe la Turda pe undeva. Bravo lor !
În loc să-mi cariocească intersecția A 3 / A 7 aș fi preferat să știu un angajament ferm când încep să construiască A 7 începând cu Ploiești. ( În apropriere de Ploiești ).
Ei o lălăie cu A 1 / A 3 să traverseze munții, s-au apucat să cariocească intersecția A 3 / A 7 !
________________
Informația esențială este când intră utilajele pe șantier, de vorbărie sunt sătul.

 


Re: Stiri, noutati, perspective cris_m

Cum adica o lalaie cu A1 si A3 peste munti, care e problema ta cu ele? Nu trebuiau facute odata si odata?! Foarte bine ca in sfarsit se ia taurul de coarne, sper sa apuc ziua sa ii dau pedala din Bucuresti pana la Inglostadt ;)

 


Re: Stiri, noutati, perspective andrei11

Până când nu văd organizarea de șantier e vorbărie.  Poți să-mi spui când se apucă de treabă ? Până atunci e lălăială.  Și la A1 / 3 peste munți și al A 7.  Și nu uita că după ce se apucă de săpat poți spune în câți  ani se poate circula de la București la Brașov / Sibiu ?  Lăsând la o parte faptul că nu văd cum o să facă în paralel și A 1 și A 3.  Cristi, scuză-mă, dar deocamdată e parlamentarism ce se întâmplă și cu A1 și cu A 3 și cu A 7.
Ori parlamentarismul este autorizat numai în Parlament, pentru că de aceea Parlamentul se numește Parlament.
În teren se judecă cu alte date, Pasul 1, Pasul 2, Pasul 3,...Pasul 7,  Inaugurare. Suntem la Pasul 1 de ceva ani și ne-am împotmolit.

 


Re: Stiri, noutati, perspective Cristi N

Le pun sub forma de lista asa e cel mai usor de urmarit, tragi tu concluzia cat e parlamentarism si cat nu.

A1 - Sibiu - Pitesti. Licitiatiile sunt impartite in: 1. Studiu de fezabilitate si 2. Proiect Tehnic + Executie
- Lot 1 - Sibiu - Boita constructor este Porr, avem utilaje in teren si s-a ajuns la 20% progres, mobilizarea e ok, in 2023 ar trebui sa circulam pe acolo
- Lot 2 - Boita - Cornetu - A fost o licitatie in 2019 la care nu a ofertat nimeni din cauza documenatiei execrabile. Au vrut sa liciteze vreo 20 de foraje geo, intre timp au renuntat. Vezi postarea de azi a lui PTMZ cu cele 11 oferte de la sectiunea A1.
- Lot 3 - Cornetu - Tigveni - Este in curs o licitatie cu precalificare lansata in sept 2020, partea proasta e ca documenatia are aceiasi calitate ca pe Lotul 2.
- Lot 4 - Tigveni - Curtea de Arges - Licitatie lansata in Martie 2019, neoficial evaluarea s-a incheiat si tot neoficial clasamentul este: 1. China Railway, 2. Companie din Turcia, 3. Porr Austria
- Lot 5 - Curtea de Arges - constructor Astaldi contract semnat in Mai 2020, proiectare inceputa in Iunie 2020, estimare incepere lucrari iunie 2021, estimare finalizare iunie 2025.

A3 - Ploiesti - Comarnic - Nu avem niciun fel de documentatie sau pregatire a proiectului. Intelegerea initiala e ca daca DN1 are 2 benzi pe sens e suficient. Acum vedem ca deja nu mai face fata.
A3 - Comarnic - Brasov - Au fost vreo 2 tentative parteneriat public - privat. Sunt 2 SF-uri, unul prin albia Prahovei care nu ar primi vreodata Acord de Mediu si unul mai ok dar nici asta nu e de o calitate foarte stralucita
A3 - Cristian - Rasnov - Constructor Alpenside SRL - SC Specialist Consulting SRL deschis circulatiei din Decembrie 2020 si ar trebui sa se incheie toate lucrarile vara asta.

A7 - Ploiesti - Bacau -  Suceava - Siret. Aici licitatiile sunt impartite diferit: 1. Studiu de Fezabilitate + Proiect Tehnic si 2. Executie
- Lot 1 - Ploiesti - Buzau - Contract SF+PT semnat in Sept 2018 cu Consitrans, estimare finalizare Mai 2021. Urmeaza anul asta licitatie pentru executie si probabil vom avea 3 tronsoane: Poiesti - Mizil - Spataru - Buzau. Sunt sanse sa vedem spre sfarsitul anului utilajele in teren.
- Lot 2 - Buzau - Focsani - Contract SF+PT semnat in Sept 2018 cu Consitrans, estimare finalizare Mai 2021. Urmeaza anul asta licitatie pentru executie si probabil  vor fi 4 tronsoane: Buzau - Buzau Est - Ramnicu Sarat - Focsani. Aici din cauza unor orgolii prostesti osa avem o bucla inutila de ~4.5km in dreptul Focsaiului. Nu cred ca vedem anul asta utilaje pe teren, cel mai probabil or sa apara in primavara 2022.
- Lot 3 - Focsani - Bacau - Contract SF+PT semnat in Noiembrie 2018 cu Consitrans, estimare finalizare Aprilie 2021. Probabil urmeaza anul asta licitatie pentru executie. Nu stim in cate trosoane va fi impartit lotul.
- Lot 4 - Centura Bacau - ConstructorUMB, traficul este deschis dar mai sunt lucrari de finalizat. Vara asta ar trebui sa fie gata.
- Lot 5 - Bacau - Pascani - Contract SF+PT semnat in Ianuarie 2019 cu Ingenieria Especializada Obra Cvil E Industrial S.A (fosta Acciona Ingenieria SA), estimare finalizare August 2021. Probabil urmeaza anul asta licitatie pentru executie. Nu stim in cate trosoane va fi impartit lotul.
- Lot 6 - Pascani - Suceava - Contract SF+PT semnat in Septembrie 2020 cu Search Corporation si Egis SA. Probabil de aici va fi ales profil de Drum Expres.
- Lot 7 - Suceava - Siret - Identic cu lotul de mai sus.

Legat de intersectiile de autostrazi sunt ceva mai multe, nu doar 2:
- A1 x A10 - Sebes
- A1 x A6 - Deva
- A1 x A11 - Timisoara
- A2 x A4 - Constanta
- A3 x A10 - Turda

Sursa: Autostrazi in Romania: sinteza

 


Re: Stiri, noutati, perspective andrei11

Am citit cu atenție tot documentul.
Ne-am apucat de lucrurile ușoare.
Pe vremuri - acum cel puțin o sută de ani - un băiat se considera a fi bărbat dacă a făcut armata.
Sibiu - Boița ( A 1 ) și Brașov - Râșnov ( A 3 ) sunt părți facile.  Aștept piesele grele, trecerea munților. Până atunci admirăm frumusețile țării și suntem patrioți.
Încă două observații
1) Cine s-a putut gândii la varianta A 3 București - Ploiești // apoi DN 1 Ploiești - Câmpina // apoi iarăși A 3 Câmpina - Brașov are toate "țiglele" pe casă ?
2) Nu prea văd A 7 prea curând în șantier.
Alte observații ( răutăcioase )
a) Șantierul A 2 a fost inaugurat cu tronsonul cel mai dificil,  podurile dunărene.
b) A 4 e o falsă autostradă, e centura Constanței cu profil de autostradă. Denumirea corectă acolo ar fi A 2 București - Agigea și A 2.1 tronson de legătură cu orașul Constanța. Ești cu nasul pe sus să te apuci să numești cu un număr nou de autostradă o centură de oraș.
_____________
În (primul ) final, fără să jignesc pe nimeni, legăturile autostrăzii cu orașele de proximitate nu le-aș numi pompos autostrăzi ci ceva de genul tronsoane de legătură. A1.1,  A 1.2 sau A 3.1, A 3.2, etc.
Am avut curiozitatea să controlez pe hartă, eu nu văd A 6 și A 11.  Mi le poți arăta cumva ? Și cum am spus, nu le-aș denumi autostrăzi ci tronsoane de legătură cu orașele din proximitate.  Dar nici pe acestea eu ne le-am detectat.

 


Re: Stiri, noutati, perspective Chev Celios

A4 ar trebui sa fie Tulcea - Constanta - Vama Veche.  
A6 este doar un ciot care leaga A1 de Lugoj in momentul de fata. Ea trebuie sa faca legatura intre A1 si Calafat.

 


Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: A7 (Ploiești - Bacau - Siret)  • 
Choose destination

Since our 2266 forum members have written 419394 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use