Regiunile RomânieiTransilvaniaJudețul Hunedoara

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

3 posts, 3232 views
Stiri, noutati, perspective Gabi23

Lucrările la telegondola din pasul Vâlcan au intrat pe ultima sută de metri

O nouă staţiune montană e pe cale să ia naştere în Valea Jiului. După Straja şi Parâng, finalizarea proiectului telegondolei din pasul Vâlcan va "marca" pe harta turistică a judeţului Hunedoara o staţiune montană unde punctul final al călătoriei va fi celebrul Castel din Carpaţi evocat de scriitorul francez Jules Verne.
Lucrările la telegondola care va face legătura între municipiul Vulcan şi celebrul Castel din Carpaţi evocat de Jules Verne se apropie de final. Traseul parcurs pe calea aerului va măsura aproximativ patru kilometri valoarea totală a proiectului depăşind 46 de milioane de lei.
Proiectul autoritătilor din Vulcan este finanţat pe baza programului naţional “Super schi in Carpaţi”, iar sumele necesare sunt asigurate din fonduri guvernamentale. Planul prevede construirea a cinci pârtii de schi, cea mai mare intinzându-se pe cinci kilometri, spaţii de cazare şi mai multe instalaţii de transport pe cablu. Accesul în staţiune urmează să fie făcut cu o telegondola care va pleca din orasul Vulcan, din locul denumit Casa Ciobanilor, de la cota 770 de metri şi va ajunge la 1310 de metri.
În zona staţiunii, hotelurile şi cabanele pentru turişti trebuie realizate în stilul traditional, respectându-se atât materialele, cât şi înălţimea prevăzută în planul urbanistic. Pentru casutele de vacanta sunt doua modele de constructie, in timp ce cabanele vor avea maxim 10 camere.
Proiectul, aprobat alături de cel din Parâng în februarie 2009, prevede şi faptul că viitoarea staţiune va avea alimentare cu apă şi canalizare. Valoarea totală a proiectului ce include pârtii de schi, telescaune şi cabane se ridică la 28 de milioane de euro.
În opinia edililor municipiului Vulcan telegondola va da naştere unei noi staţiuni turistice în Valea Jiului care va concura cu Straja şi Parângul. “Lucrările sunt în grafic. În principiu, se mai lucrează la doi stâlpi necesari instalaţiei restul de 14 fiind deja montaţi. Şi cele 72 de telegondole ce vor transporta turiştii au ajuns în garajele constructorului. Dacă totul merge conform graficului, la jumătatea lui decembrie lucrarea va fi finalizată”, a declarat Angela Stoica viceprimarul municipiului Vulcan. Singura problemă a acestei noi staţiuni este că, în acest an, vor fi doar două pârtii puse la dispoziţia turiştilor.

Sursa: Adevarul.ro

 


Re: Stiri, noutati, perspective cris_m

Deva Trans a pierdut traseele pentru transportul public din municipiu

Consiliul local Deva a aprobat ieri în şedinţă extraordinară atribuirea temporară către SC Tirius Transtur SRL a traseelor 4, 5, 6 şi 7 de transport public din municipiu, trasee care au fost asigurate până acum de către o altă firmă de transport, S.C. Devatrans S.A.

O nouă licitaţie
„Aceasta era soluţia legală, provizorie, pe care am luat-o, pentru a nu bloca tot sistemul de transport public din municipiu. Din 2005, au fost două firme de transport care operau pe raza municipiului Deva, din păcate, nici una nu corespunde cerinţelor cetăţenilor, nu a primarilor sau a Consiliului local. Atribuim provizoriu patru trasee operatorului SC Tirius Transtur SA, iar în paralel căutăm soluţii pentru a crea un transport public modern. Ne gândim să organizăm o nouă licitaţie, pe baza unor criterii mai permisive şi la licitaţie să se specifice că serviciul de transport public din Deva se acordă doar pentru o perioadă de doi ani, cu prelungire de maximum un an. În acelaşi timp, primăria să facă o investiţie în infrastructura necesară funcţionării acestui serviciu în condiţii decente. Vrem ca aceste licitaţii să se încheie până la sfârşitul lunii iunie, să existe un nou operator local, acceptat şi de cetăţenii Devei”, a declarat primarul Petru Mărginean.
Trebuie menţionat că anul trecut au fost organizate patru licitaţii privind atribuirea transportului public din Deva către un operator, doar că nimeni nu a câştigat licitaţia, pentru că nu îndeplinea condiţiile prevăzute în caietul de sarcini.

A pierdut în instanţă
SC Devatrans SA a pierdut trasele 4, 5, 6 şi 7, pentru că a pierdut procesul prin care a cerut anularea actului emis de Primăria Deva, prin care s-a dispus anularea autorizaţiilor de transport public local, pentru microbuzele din dotare. Decizia Primăriei Deva de a retrage autorizaţiile operatorului de transport a fost luată în februarie 2012, după ce o comisie constituită în baza unei dispoziţii a primarului a constatat încălcări ale contractului. Neregula depistată de autorităţile locale a constat în faptul că SC Devatrans SA Deva asigura o cursă regulată pentru fostul Hypermarket Real, acum Auchan, fără autorizaţie. „Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta SC Devatrans SA nu a respectat prevederile contractului de cesiune a transportului public local, iar pe traseele atribuite acesteia, efectua fără autorizaţie transport privat de călători pentru Hypermarketul Real”, se arată în sentinţa instanţei.


Transportul public din Deva, asigurat (provizoriu) de un singur operator

Consilierii locali din Deva au decis, ieri, ca o singură firmă să presteze serviciul public de transport în municipiu, și nu două, cum era până acum. Aleșii au luat hotărârea ca traseele pe care circulă microbuzele și autobuzele societății DevaTrans SRL să fie atribuite, provizoriu, celuilalt operator care asigură transport public în oraș, respectiv firma Tirius Transtur SRL. Astfel, conform deciziei de ieri a membrilor legislativului devean, mijloacele de transport ale acestei din urmă societăți vor opera și pe traseele nr. 4, 5, 6 și 7. În iunie, urmează să fie organizată o nouă licitație de atribuire a acestui serviciu pe o perioadă de doi ani.


Stiri mai vechi (din 15, respectiv 16 februarie 2016), luate de de aici (prima) si aici (a doua). Le-am postat pentru a face putin introducerea la noile topice ce le voi crea...

 


Re: Stiri, noutati, perspective andreir14

Primăria Municipiului Deva își infiinteaza propria societate de transport public, după lovitura primita din partea Tirius Transtur, care a sistat transportul local din oraș;.

COMUNICAT DE PRESĂ

Transportul public local în municipiul Deva va fi reluat în această săptămână

Societatea de transport public local a municipiului Deva își începe activitatea în această săptămână.

Marți, 4 septembrie 2018, societatea de transport a Primăriei Municipiului Deva va semna, la Timișoara, un contract de închiriere cu societatea de transport a Primăriei Municipiului Timișoara, pentru șapte autobuze Mercedes-Benz Conecto, dotate cu aer condiționat. Autobuzele vor opera pe teritoriul municipiului Deva - pe toate cele șase trasee și cu respectarea orarului stabilit prin Hotărârea Consiliului Local Deva, până la sfârșitul anului, dată până la care firma de transport local a municipalității va reuși să achiziționeze propriile mașini.

De asemenea, astăzi, luni, 3 septembrie 2018, la ora 16:00, reprezentanții Primăriei Municipiului Deva vor avea o întâlnire cu operatorul de transport interjudețean BV Dasler SRL, ale cărui mijloace de transport în comun tranzitează municipiul Deva, cu opriri în mai multe stații de pe traseele locale, pentru a negocia închirierea de către municipalitate a altor cinci mijloace de transport.

Acestea sunt măsurile de urgență la care municipalitatea deveană a apelat după ce operatorul SC Tirius Transtur SRL a sistat ilegal transportul local în municipiul Deva, nerespectându-și obligațiile contractuale.
Ca urmare a situației de criză creată de operatorul de transport local, Primăria Municipiului Deva a acționat în instanță SC Tirius Transtur SRL, cererea de ordonanță președințială urmând a se judeca în data de 12 septembrie 2018, la Tribunalul Hunedoara.

Puteți urmări conferința de presă integrală susținută de primarul Nicolae-Florin Oancea pe această temă, luni, 3 septembrie 2018.

Biroul de presă


https://m.facebook.com/story.php?story_ ... 4128428704

 


Home page  • 
Parent forum: Județul Hunedoara  • 
Choose destination

Since our 2382 forum members have written 430365 posts in 5343 topics and 517 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use