Totul despre transporturi şi infrastructura adiacentăTransport aviatic

 

Topic: Tarom, noul CFR?

18 posts, 8709 views
 
Go to page:  1 2
 
 

📖 Pagination options
Tarom, noul CFR? DanCld

Un articol complet despre pierderile Tarom in 2010, incluzand explicatii - in Romania Libera; alt articol cu explicatii si analize la BusinessDay. Aici doar voi sumariza:

- in 2010 avem 80 milioane euro pierderi in contabilitate, rotunjit cam 36% din cifra de afaceri

- comparativ in 2009 vorbim "doar de" 55 milioane de euro pe minus

- in decembrie 2010 conform statisticii AEA (organism european), Tarom a circulat cu un grad de ocupare de ~58%; "companiile mari" (Lufthansa, KLM) par sa aiba un grad de ocupare constant de >75%

- in 2010 s-au transportat mai multi pasageri ca in 2009 (1.96m fata de 1.61m) - AEA zice una, Tarom zice alta, oricum ai lua-o se pare ca platitorii de taxe din tara asta le-au subventionat calatoria pasagerilor in plus din 2010 fata de 2009...

La capitolul "scuze oficiale" avem povestile clasice cu vulcani in Islanda, criza economica, amortizare, credite etc etc. La capitolul "realitati crude" avem:

- achizitia de avioane noi de la producatori diferiti (Airbus 318 / Boeing 737 / ATR42) care adaugate peste flotila mai veche deja eterogena a multiplicat astfel costurile de intretinere precum si cele de pregatire ale personalului; bine, in principiu e o idee buna sa ai avioanele tale insa in lumea asta sunt operatori care lucreaza numai cu avioane inchiriate sau chiar subinchiriate si... fac profit!

- aeroportul 8P, chiar si extins, e doar un terminal si in niciun caz un hub; aceasta realitate a condamnat Tarom doar la curse din si catre Bucuresti. In mediul ultraconcurential al transportului cu avionul asta inseamna ca singurii clienti potentiali sunt fie clienti de business din Europa (sau din Bucuresti cu interese in Europa), fie clienti deep-discount - cei care vaneaza preturile minime catre destinatia dorita. Deci o piata ultravolatila cu sanse mici de a se transforma in ceva profitabil.

- Tarom ofera servicii foarte bune la bord; vorbim de mancare calda, bauturi, eventual muzica si filme. Toate astea vin cu costurile lor...

Pana una-alta companiile mari fac profit zburand catre Bucuresti; de exemplu Lufthansa, care ofera servicii spartane la bord, plimba 8 sau chiar 9 avioane zilnic ( :!: ) intre diverse destinatii din Germania si Bucuresti. Toate zboara pline - insa multi clienti nu au ca destinatie finala Germania ci alte locatii de pe alte continente. Poate ca o parte dintre acesti clienti ar fi apelat la o cursa directa Tarom catre astfel de locatii insa de ani buni Tarom nu mai zboara in SUA, China sau Africa iar cursele catre Orientul Mijlociu sunt ingrozitor de scumpe.

Solutii de redresare exista insa momentan se pare ca s-a apelat la solutii gen "boala lunga moarte sigura" - avioane mici catre destinatii europene, inchirieri de avioane pentru destinatii de tip charter, implicarea in afaceri de tip inchirieri de masini. Desi as pune pariu ca deschiderea unor curse noi catre tari "exotice" gen Georgia, Iran sau Kazahstan ar aduce mult mai multi bani in pusculita...

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Tarom, noul CFR? Tom

Cu ani in urma, Tarom era criticat pentru desfiintarea unor curse profitabile catre tari arabe. Raspunsul unui oficial (nu din Tarom, ci de mai sus) a fost ca s'a desfiintat si cursa catre Washington.

 


Re: Tarom, noul CFR? Dominatrix

DanCld wrote:
de ani buni Tarom nu mai zboara in SUA, China sau Africa iar cursele catre Orientul Mijlociu sunt ingrozitor de scumpe.
La Cairo, Tarom inca circula, cel putin asa stiam eu. Legat de celelalte destinatii mentionate, trebuie sa remarcam ca nici liniile aeriene din tarile "vecine si prietene", fie ca vorbim de Bulgaria, Cehia, Slovacia sau Ungaria nu au curse transatlantice, sau catre China sau Africa, desi unele au avut asemenea curse in trecut.Dar au fost suspendate tocmai din cauza neprofitabilitatii. Iar daca ungurii de exemplu, in conditiile in care aeroportul din Budapesta este un hub (spre deosebire de Otopeni), nu isi permit sa introduca asemenea curse, nu vad de ce Tarom'ul ar face-o.
DanCld wrote:
Desi as pune pariu ca deschiderea unor curse noi catre tari "exotice" gen Georgia, Iran sau Kazahstan ar aduce mult mai multi bani in pusculita...
COnfirm. De exemplu, liniile aeriene cehesti au curse "exotice" spre Kazahstan, Uzbekistan si Armenia, care sunt profitabile. Ba chiar se are in vedere introducerea unei curse directe Praha - New Delhi.

 


Re: Tarom, noul CFR? larus

Mi se pare anormal sa nu existe linie directa intre Romania si o tara vecina - Ucraina.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Tarom, noul CFR? Tom

Cursa Bucuresti - Damasc era profitabila, la intervalul de una pe saptamana, dar s'a desfiintat prin 2001. Spre tarile din Golf nu stiu daca sunt curse, dar daca sunt, nu sunt suficiente. Si totusi incepe sa creasca numarul celor care lucreaza acolo.

 


Re: Tarom, noul CFR? lecter

Curse directe exista si cu Ucraina si cu Siria...e drept, cea catre Damasc e operata in sistem codeshare si zboara sirienii, in timp ce catre Kiev zboara Aerosvit. Sincer in conditiile actualelor intelegeri internationale, nu vad necesitatea ca fiecare tara sa aiba propria linie aeriana, e mai mult o tichie de margaritar decat o necesitate pt. tari ca Romania, Bulgaria, etc. Sau in orice caz, ar trebui sa existe numai operatori privati...

 


Re: Tarom, noul CFR? Dominatrix

Cred ca aici se potriveste cel mai bine acest articol...

Guvernul a aprobat vânzarea la bursă a 20% din Tarom

 


Vanzare actiuni TAROM ionescu63

Licitaţia pentru pregătirea listării la BVB a unui pachet din acţiunile TAROM va fi refăcută pentru că singurul ofertant este neconform. Un singur consorţiu format din divizia de intermediere a Băncii Carpatica şi Swiss Capital a depus o ofertă pentru pregătirea listării a 20 de procente din acţiunile TAROM în cadrul procesului de privatizare. Compania sau consorţiul selectat vor trebui să pregătească, promoveze şi intermedieze oferta publică secundară de vânzare de acţiuni deţinute de Ministerul Transporturilor la TAROM

http://www.capital.ro/detalii-articole/ ... 56281.html

 



Re: Tarom, noul CFR? Gabi23

Schimbare ŞOC la Tarom! Anunţul făcut în această dimineaţă

Nicolae Demetriade şi-a dat demisia din funcţia de administrator - director executiv al Tarom, dar şi din Consiliul de Administraţie al companiei aeriene naţionale. El invocă aplicarea prevederilor ordonanţei privind managementul privat la Tarom, afirmând că aceasta a fost "o iluzie". Întrebat dacă a demisionat doar din funcţia de director executiv, sau şi din Consiliul de Administraţie, Demetriade a răspuns: "Din toate". CA-ul Tarom a hotărât în iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv, după ce reprezentanţii consiliului s-au declarat nemulţumiţi de activitatea directorului general al companiei, belgianul Christian Heinzmann. Astfel, Demetriade a fost numit în CA al Tarom în luna mai. Tarom a încheiat primul semestru cu pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut. Venituri operaţionale au atins 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut. Planul de management, aprobat de Consiliul de Administraţie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane ei. Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

http://www.ziarulring.ro/stiri/evenimen...-dimineata

 


Re: Tarom, noul CFR? PTMZ

O întâmplare nefericită pe care am avut-o cu TAROM:
Am călătorit azi cu un zbor al companiei TAROM, anume RO 421 de Barcelona. Plecarea programată la 8:30. Ajung în aeroport pe la 5:30, cu 3 ore înainte de plecare, și bine am făcut, căci era o aglomerație de nedescris, tipică aeroportului Otopeni dimineața. Prima surpriză neplăcută: aproape toate zborurile internaționale ale TAROM-ului erau înghesuite la 4 puncte de check-in, din care unul era defect. După cam jumătate de oră de stat la coadă și realizarea procedurilor de securitate și vamă - mult mai aglomerate decât de obicei - ajung la poarta 24, unde era anunțată îmbarcarea. Cam pe la 8:20, se dă drumul la îmbarcare. Călătoria trebuia realizată cu un Boeing 737-700, în cazul de față aeronava "Iași". La bord, totul ok, ni se prezintă procedurile de siguranță, suntem gata de plecare cu o mică întârziere. Stăm ce stăm, suntem anunțați că echipa tehnică a găsit o defecțiune, aparent trebuia rezolvată o piesă electronică, deoarece calculatorul de bord dădea eroare. După 15 minute în care au încercat să tragă de piesa veche, ni se zice că trebuie adusă piesa nouă de la hangar și că va dura încă 15 minute. După aproape jumătate de oră, ni se comunică faptul că trebuie să fim debarcați, pentru a remedia problema, mai complexă decât credeau ei. Au sosit echipa de protocol și autobuzele și am fost duși la poarta 20. Au urmat discuții aprinse, erau unii domni care mai aveau puțin și ziceai că voiau să o linșeze pe doamna de la poartă. A fost comandată mâncare cât să nu murim de foame, iar pasagerilor pentru care Barcelona nu era destinația finală le-au fost găsite alte curse aeriene de unde aveau legătură cu altele ce ajungeau la destinație. Au fost aduse și formulare de reclamație, pentru ca pasagerii să primească despăgubiri de 400 de euro pentru întârziere de peste 3 ore de la ora sosirii. După 4 ore de așteptat, mâncat și înjurat în gând de toate alea, nu se transmite să ne mutăm la poarta 1. Acolo, vine Boeing-ul 737-700 "Craiova" (cel vopsit în schema "Happy 60 Years Livery") de la Praga. Totul este luat de la capăt: primim alte boarding pass-uri, scanat, e adus alt personal de zbor, se reia instructajul etc. Am decolat la ora 14, ajungând la Barcelona cu 5 ore și jumătate întârziere, la ora locală 16. Și, din păcate, nu ar fi fost singurul incident la acest zbor: din câte am înțeles, în urmă cu câteva zile, ar fi întârziat 9 ore, fără ca TAROM să comunice nimic.
Morala poveștii de azi: TAROM trebuie să-și reînnoiască flota urgent, pe lângă cele 9 ATR 72-600 comandate - destinate doar pentru a înlocui flota de ATR-42 și ATR 72-500 existentă - și 5 Boeing 737 MAX 8 - care nu se știe dacă vor mai veni - ce facem? Ținem călătorii în aeroport o grămadă din cauza unei defecțiuni tehnice pentru că nu mai avem avioane de rezervă necesare?

 


Re: Tarom, noul CFR? cris_m

Asa din ce stiu eu, nu prea renteaza sa ai aeronava de rezerva pentru ca ai costuri foarte mari pentru ea: parcarea, mentenanta etc. Asadar, e de preferat sa le repare pe celelalte.

Am patit si eu cu Tarom sa am intarziere din cauza unei defectiuni a avionului, cand ma intorceam de la Paris-CDG. De la Bucuresti s-a plecat cu intarziere de 2 ore din cauza problemei, iar la zborul de intoarcere s-a mai adaugat inca o ora din cauza vremii capricioase din zona Otopeni (am facut 8-uri deasupra Sloboziei). Partea buna, pilotii Tarom sunt bine pregatiti astfel ca au putut ateriza pe Otopeni, fata de alte avioane care au fost directionate atunci la Constanta, Varna... :roll:

 


Re: Tarom, noul CFR? andrei11

@ PTMZ,  pune problema invers, ce, tu ai în casă două frigidere, unul de rezervă dacă se strică primul ? Sau două mașini de spălat, calculatoare, două  aragaze, etc ? Problema avioanelor în plus se pune cam la fel, dar cu unele deosebiri ( esențiale ) TibiV poate să te lămurească, știe mai bine cum sunt programate avioanele "în plus".

 


Re: Tarom, noul CFR? orex

Tarom reduce cu 20% salariile. Angajaţii vor lucra prin rotaţie doar patru zile pe săptămână, de mâine şi până la sfârşitul anului
Toţi cei aproximativ 1.400 de angajaţi Tarom vor lucra de mâine şi până la sfârşitul anului prin rotaţie, doar patru zile pe săptămână, măsura fiind valabilă inclusiv pentru personalul tehnic şi piloţi, ceea ce înseamnă reducerea salariilor cu 20%, potrivit unor surse din cadrul operatorului aerian naţional.
Ordinul intern este semnat de noul director general interimar al companiei, pilotul Radu Cătălin Prunariu. Reducerea programului normal de lucru s-a aplicat în cadrul Tarom încă din primăvară, însă doar pentru unele departamente care nu sunt implicate direct în operaţiunile de zbor.
Noul program de lucru de patru zile pe săptămână vine în ciuda creşterii semnificative a numărului de zboruri (Tarom înregistrează şi un număr record de curse charter), iar de mâine, 1 iulie, va fi în vigoare şi Certificatul digital pentru călătoriile în UE.
Tarom ar urma să primească şi un ajutor de stat de 150-200 de milioane de euro pentru compensarea pierderilor cauzate de pandemie şi, totodată, parte a strategiei pentru redresarea companiei. Potrivit planului de redresare, compania ar putea reveni pe profit din 2024-2025, iar personalul va ajunge la aproximativ 1.000 de salariaţi.
Tot de mâine, peste 800 de salariaţi de la Compania Aeroporturi Bucureşti (60% dintre angajaţi) vor intra în şomaj tehnic pe o durată de două luni, măsura fiind luată ca urmare a situaţiei financiare cauzată de scăderea veniturilor din zboruri.

 


 
Go to page:  1 2
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Transport aviatic  • 
Choose destination

Since our 2277 forum members have written 420555 posts in 5240 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use