Despre asociație și site-urile metrouusor.comAsociația "Metrou Ușor": Obiective, activități, proiecte, informațiiPetiții, luări de poziție, proiecte și solicitări realizate de Asociația „Metrou Ușor”

 

Topic: Analiză: reabilitarea deficitară a infrastructurii pentru tramvai pe linia 5

12 posts, 264 views
Analiză: reabilitarea deficitară a infrastructurii pentru tramvai pe linia 5 Asociația Metrou Ușor

Comunicat de presă 1 iulie 2024:

*ATENȚIE, acest topic privește demersul Asociației. Pentru discuții punctuale despre deficiențele descoperite, vă rugăm să accesați topicul dedicat lucrărilor.


⚠️[SEMNAL DE ALARMĂ]: Grave nereguli de execuție pe șantierul pentru reabilitarea liniei 5 de tramvai din București, identificate de comunitatea Asociației Pro Infrastructură.

Pe Forumul „PeUndeMerg” al colegilor de la Asociația Pro Infrastructură au apărut fotografii ce identifică erori grave de execuție, ce pot periclita siguranța și durabilitatea infrastructurii pe termen mediu și lung, în timpul exploatării.

Stâlpii rețelei sunt pe alocuri descentrați, cu fundația disproporționat de lată, iar în zona lor nu se pot monta traversele din cauza lipsei de spațiu. Șinele sunt, pe alocuri, lipite la propriu de fundațiile stâlpilor. Mai mult, nealinierea stâlpilor poate îngreuna circulația autobuzelor pe viitorul culoar unic promis de Primăria Generală.

Lipsesc distanțierii, iar plasa metalică sudată este "lipită" de asfaltul de la bază, ceea ce va face ca plasa să nu fie înglobată corespunzător în structura stratului de beton, ci doar în extremitatea acestuia. Fără distanțieri, eforturile de întindere nu vor fi preluate corespunzător. Vă prezentăm, spre comparație, fotografii de pe șantierul Bd. Doina Cornea și Bd. Paul Teodorescu, unde se remarcă distanțierii corect montați, între asfalt și plasă.

❌ Au fost identificate goluri în sudurile dintre cupoanele de șină.

⚠️  Nu dorim RABAT de la calitatea execuției pentru "câștiguri" nesemnificative de timp. Cetățenii își doresc lucrări de calitate, eficiență și siguranța în exploatare înainte de toate, nu ca lucrările să se termine înainte de termen, dacă asta înseamă repede și prost. Vorbim despre o lucrare importantă de infrastructură ce va dăinui zeci de ani. Cităm următoarea declarație a Primarului General: „Lucrările au început în februarie, termenul de execuție este de un an, dar suntem optimiști că vor fi finalizate mai repede.” (sursa: https://facebook.com/share/p/rTwsSHzacCpBBSeb/).

⚠️ Asociația „Metrou Ușor” cere Primăriei Capitalei să facă de urgență un control al calității și să dispună măsurile care se cuvin pentru remedierea acestor nereguli. Solicităm ca organismul însărcinat cu supravegherea lucrărilor de pe șantier să urmărească respectarea proiectului.

Ne temem că porțiuni însemnate deja betonate sunt realizate neconform. Solicităm un punct de vedere din partea Primăriei Generale, în calitate de beneficiar și reprezentant al interesului public.


Resurse:

Forumul „PeUndeMerg”, despre modernizarea liniei 5: https://forum.peundemerg.ro/index.php?to ... sg454182

Fotografiile de pe Forumul „Metrou Ușor” despre modernizarea liniei 5: https://forum.metrouusor.com/ViewTopic?t ... ageNum=1

Discuțiile de pe Forumul „Metrou Ușor” despre modernizarea liniei 5: https://forum.metrouusor.com/ViewTopic?t ... ageNum=1

📸 Fotografii:
userul Telvanni, pe Forumul „PeUndeMerg”;
userii nathalael, survola, orex, Cristian Marin pe Forumul „Metrou Ușor”;
extras din cotele proiectului tehnic realizat de STB S.A.



1. Fotografii cu nereguli ce privesc fundațiile stâlpilor, lipsa traverselor, etc.

1 user nathalael.jpeg (1.1 MB; downloaded 876 times)

2 user survola.jpg (916.11 KB; downloaded 876 times)

3 PUM6.jpg (1.69 MB; downloaded 876 times)

4 PUM3.jpg (1.68 MB; downloaded 876 times)

5 PUM4.jpg (1.67 MB; downloaded 876 times)

6 PUM5.jpg (1.69 MB; downloaded 876 times)

7 PUM2.jpg (1.7 MB; downloaded 876 times)

14 EXTRAS 03+Volum+1+–+LT,+peroane,+LAC,+alim+cu+energie+electrica+retea+contact+-+partea+3-28_page-0001.jpg (1.74 MB; downloaded 876 times)

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) Asociația Metrou Ușor

2. Fotografii cu nereguli ce privesc lipsa distanțierilor dintre asfaltul de la bază și plasă.

8 PUM1.jpg (1.68 MB; downloaded 872 times)

9 PUM7.jpg (1.71 MB; downloaded 872 times)

10 reabilitare bd cornea si bd teodorescu 2021-2022 v3.jpeg (825.58 KB; downloaded 872 times)

11 reabilitare bd cornea si bd teodorescu 2021-2022 v2.jpg (1.66 MB; downloaded 872 times)

12 reabilitare bd cornea si bd teodorescu 2021-2022.jpg (1.31 MB; downloaded 872 times)



3. Fotografii cu nereguli ce privesc sudurile incomplete dintre cupoanele de șină.

13 PUM8.jpg (1.65 MB; downloaded 872 times)

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) Asociația Metrou Ușor

[UPDATE] Direcția de Urmărire a Investițiilor din Primăria Generală s-a sesizat din oficiu ca urmare a poziției noastre publice de astazi.

Așteptăm cu interes verificările pe teren și poziția publică a autorităților.

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) ByOnu

Am fost sa vad cu ochii mei daca au remediat ceva inainte de turnare.

La primul stalp nou-instalat de la intersectia cu Sos. Stefan cel Mare nu au incaput DELOC traversele, pe ambele parti. Pur si simplu asa au turnat.
20240702_085439.jpg (1.61 MB; downloaded 609 times)
20240702_085437.jpg (1.61 MB; downloaded 609 times)
20240702_085429.jpg (1.69 MB; downloaded 609 times)

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) Costin

Vad ca le-au si indesit inainte si dupa stalp, asa ca daca ei au de respectat un standard de x traverse / y metri, atunci, in medie, standardul este respectat  :twisted:

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) subway guru

Standardul se referă la traverse egal distanțate

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) ByOnu

@subway guru, fără glumă, dacă ne poți preciza care sunt aceste standarde de specialitate (internaționale?), ar fi de interes. :)

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) subway guru

Echidistanta intre traverse rezulta din calcul pornind de la sarcina pe osie, rezistenta suprastructurii (șinei) și capacitatea portanta a infrastructurii. Standardele se referă la fiecare dintre aceste trei elemente.
Așa la bunul simț elementar puteau să pună niște chituci ca să nu lase șina nerezemata pe o distanță prea mare.

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) survola

Intre timp a intrat si televiziunea pe fir:
20240702_160620.jpg (1.58 MB; downloaded 576 times)
20240702_160540.jpg (1.6 MB; downloaded 576 times)

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) cris_m

Ne-ai surprins pe mine si colegul @iliutu cand pregateam filmarea. In sectiunea dedicata mai multe explicatii. :)

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) Asociația Metrou Ușor

Comunicat de presă 9 iulie 2024:

Link Facebook: https://facebook.com/share/68wxBG6Xc2H8zJ3J/

*ATENȚIE, acest topic privește demersul Asociației. Pentru discuții punctuale despre deficiențele descoperite, vă rugăm să accesați topicul dedicat lucrărilor.


⚠️📣🚋 [COMUNICAT] [REPLICĂ]: Răspunsul oficial PMB la sesizările noastre despre șantierul liniei 5 conține neconcordanțe ușor probate cu pozele și măsurătorile pe care le-am făcut pe teren. Se ridică mai multe întrebări decât se soluționează, iar Asociația "Metrou Ușor" solicită PMB clarificări suplimentare.

💡 Ulterior sesizărilor Asociației "Metrou Ușor" din data de 1 iulie 2024, cu privire la o serie de aspecte descoperite pe șantierul liniei 5 de tramvai, Primăria Generală s-a sesizat din oficiu și a cerut analizarea celor semnalate. Conform documentului oficial publicat de B365.ro, Direcția Generală Investiții a organizat o întâlnire pe șantier, împreună cu proiectantul, supervizorul / dirigintele de șantier și constructorul.

💡 Rezultatul oficial al investigațiilor este că problemele semalate nu se confirmă și că toate aspectele sunt în limitele tehnice admise. Puțeți citi documentul PMB din galeria acestei postări.

⚠️ Răspunsul PMB la sesizările "Metrou Ușor" ridică mai multe întrebări decât rezolvă, întrucât unele argumente tehnice se contrazic.

1️⃣ Prima problemă identificată de noi privea traversele cu distanțe inegale în dreptul stâlpilor centrali. În răspunsul PMB se precizează, cităm: "Distanța dintre traverse poate fi accidental până la 1,5m, fără să afecteze siguranța în circulație. Fundațiile stâlpilor metalici sunt executate conform proiectului. Stâlpii SM6 au fundația de 1,60x1,60x1,90 metri".

⁉️ Vorbim, astfel, despre o fundație din beton cu o amprentă la sol de 1,6m x 1,6m. În condițiile în care traversele sunt montate, în zonele sesizate de Asociație, înainte și după fundațiile de 1,6m lungime, atunci cum ar fi posibil matematic ca distanța dintre traverse să fie de "până la 1,5m"? Chiar din textul Primăriei rezultă o neconcordanță, fundațiile proiectate fiind mai mari decât distanța maximă permisă (conform aceluiași text) dintre traverse. Pentru înțelegerea situației vă invităm să vedeți schema grafică din galerie.

⁉️ Asociația a realizat măsurători pe teren și am descoperit unele fundații de 1,8m lungime și distanțe între traverse și de peste 2m lungime - fotografii doveditoare în galerie. Având în vedere că există multiple zone unde distanța dintre traverse depășeste 1,5m, solicităm clarificări suplimentare Primăriei Generale.

⁉️ Textul oficial mai precizează că "se întâmplă frecvent să existe guri de vizitare aferente canalizării în axul liniei", ceea ce este adevărat, însă nu este cazul în situațiile semnalate de noi. În zonele pe care le-am sesizat, distanța mare dintre traverse se datorează fundației stâlpilor, ci nu gurilor tehnice de vizitare pentru utilități.

📏 Suplimentar, măsurătorile noastre la fața locului arată clar cum stâlpii sunt mai apropiați de șine cu până la 10cm pe sensul spre sud (deloc surprinzător, chiar pe sensul pe care, predominant, nu au încăput traversele din pricina fundațiilor stâlpilor). Mai precis, în cazul unui stâlp ales prin sondaj pe interstația Șos. Ștefan cel Mare - Bd. Lacul Tei, masurătorile dintre baza metalică a stâlpului și ciuperca șinei indică ~72cm pe sensul spre nord și ~63cm pe sensul spre sud (dovezi foto în galerie). Dacă media acestei deviații se menține pe întreg traseul, atunci vorbim despre un gabarit de trecere cu până la 10cm mai mic în stații, pe sensul spre sud, între stâlpi și peroane, ceea ce ar putea reprezenta un obstacol în circulația autobuzelor pe liniile de tramvai. Amintim că autobuzele sunt mai late decât tramvaiele și că, evident, au un gabarit dinamic pronunțat, spre deosebire de vehiculele feroviare unde acesta este insesizabil.

2️⃣ Al doilea aspect semnalat de Asociație era faptul că nu se montau distanțieri între plasa metalică și asfaltul de la baza fundației. Comisia precizează faptul că "Distanțierii se montează în momentul calării liniei pentru betonare."

🔍 Situația de fapt din stația "Ștefan cel Mare" arată cum plasa metalică ce se continuă de sub betonul deja turnat este lipită de asfalt, indicii care, din punctul nostru de vedere, conduc la faptul că primele porțiuni deja betonate nu ar fi avut distanțieri. Considerăm că dacă plasa din zona deja turnată ar fi avut distanțieri, aceasta nu s-ar fi văzut lipită de asfalt, ci la câțiva cm înălțime. Precizăm că presupunerea noastră vine exclusiv pe baza indiciilor din teren și nu putem proba ce se află cu adevărat în structura deja betonată.

⚠️ Ce putem spune, însă, este că primii distanțieri observați de membrii noștri pe șantier au apărut după sesizarea Asociației "Metrou Ușor" din data de 1 iulie.

3️⃣ În ceea ce privește ultimul aspect semnalat de noi, privitor la golurile dintre cupoanele de șină, precizăm că în condiții normale, în urma procesului de sudură aluminotermică ar trebui să rezulte un SURPLUS de material care se înlătură mecanic, nicidecum un GOL între șine.

⁉️ În fotografiile surprinse pe șantierul liniei 5 sunt ușor vizibile goluri, ce pot indica suduri incomplete sau incorect executate. Nu vom combate, însă, poziția Primăriei, conform căreia „sudurile aluminotermice sunt executate conform proiectului și au rapoarte de examinare prin control ultrasonic" - nu putem proba că nu ar fi așa, altfel decât vizual.

⚠️ Din punctul nostru de vedere, golurile clar vizibile între cupoanele de șină nu sunt un rezultat așteptat în urma procedeului de sudură aluminotermică.

⚠️ În concluzie, înțelegem că Primăria Generală își asumă prin semnătură calitatea acestor lucrări și că acestea sunt, în accepțiunea comisiei de control, conforme. Reiterăm că scopul sesizării noastre este acela de a veni cu observații de actualitate de pe șantier care să sprijine PMB - beneficiar și reprezentant al interesului cetățenilor.

🟢 Mulțumim în același timp PMB pentru promptitudinea verificărilor și sperăm ca întrebările rămase deschise să primească clarificările necesare.

🟢 Asociația "Metrou Ușor" va continua să sesizeze aspectele pe care le consideră neconforme sau deficitare, atât în proiectele tehnice propriu-zise, cât și în timpul execuției lucrărilor, în linie cu scopul nostru de apărare a interesului public pentru niște lucrări de infrastructură calitative ce vor dăinui zeci de ani.

Sursă răspuns oficial PMB: https://b365.ro/esential-inspectorii-pmb ... -536696/




Imaginile atașate comunicatului de presă:

Partea 1:

Raspuns PMB in original.png (1.8 MB; downloaded 394 times)

Raspuns PMB - schema grafica.png (1.41 MB; downloaded 394 times)

santier 1.jpg (1.6 MB; downloaded 394 times)

santier 2.jpg (1.61 MB; downloaded 393 times)

santier 4.jpg (1.62 MB; downloaded 393 times)

santier 5.jpg (1.63 MB; downloaded 392 times)

santier 6.jpg (1.75 MB; downloaded 391 times)

santier 8.jpg (1.58 MB; downloaded 393 times)

santier 9.jpg (1.6 MB; downloaded 393 times)

Masuratori stanga dreapta stalpului.png (1.73 MB; downloaded 393 times)

 


Re: Propuneri pentru modernizarea infrastructurii de tramvai (2022+) Asociația Metrou Ușor

Imagini partea a 2-a:

santier plasa.jpg (1.65 MB; downloaded 387 times)

procedeu tehnic sudura aluminotermica comparatie.jpeg (431.44 KB; downloaded 387 times)

procedeu tehnic sudura aluminotermica.png (296.4 KB; downloaded 387 times)

procedeu tehnic sudura aluminotermica 2.png (380.42 KB; downloaded 387 times)

 


Home page  • 
Parent forum: Petiții, luări de poziție, proiecte și solicitări realizate de Asociația „Metrou Ușor”  • 
Choose destination

Since our 2331 forum members have written 425484 posts in 5292 topics and 516 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use