Zona metropolitană BucureștiTotul despre BucureștiInfrastructura pentru sport și agrement din București

 

Topic: Grădina Botanică „Dimitrie Brândză"

6 posts, 311 views
Grădina Botanică „Dimitrie Brândză" Gabi23

Grădina Botanică din Bucureşti sărbătoreşte vineri 150 de ani de la înfiinţare

Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" a Universităţii din Bucureşti sărbătoreşte 150 de ani de la înfiinţare, în data de 5 noiembrie, printr-o ceremonie omagială dedicată iubitorilor de natură.
Ceremonia omagială va avea loc în data de 5 noiembrie, de la ora 9.00, în Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" (Şoseaua Cotroceni nr. 32), Amfiteatrul "Dimitrie Brândză".
În data de 5 noiembrie 1860, Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite Române, a semnat decretul de înfiinţare a Grădinii Botanice bucureştene, instituţie pusă în slujba conservării diversităţii plantelor, învăţământului şi educaţiei, cercetării ştiinţifice şi culturii.

Aniversarea a fost precedată de campania "Grădina Botanică - 150 ani", care a inclus o serie de acţiuni menite să îi apropie pe bucureşteni de un loc special al oraşului în care trăiesc. Mesajul campaniei aniversare a Grădinii Botanice din Bucureşti, "De 150 de ani învăţăm de la natură", îi îndeamnă pe oameni să redescopere natura şi să înveţe de la ea, să redevină responsabili şi să trăiască în echilibru cu mediul înconjurător.
Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" a Universităţii din Bucureşti adăposteşte importante colecţii de plante prin care vizitatorii să poată percepe amploarea diversităţii lumii vegetale, specialiştii având posibilitatea să le folosească în activitatea de cercetare şi conservare a zestrei naturale a Pământului.
Sectoarele în aer liber sunt populate cu plante anuale şi perene (Sectorul Decorativ, Sectorul Plante Rare, Sectorul Flora mediteraneeană, Sectorul Flora Dobrogei, Sectorul Grădina Italiană, Rosariul, Colecţia de Irişi, Sectorul Plante Utile şi Sectorul Sistematic), sere de expoziţie care adăpostesc compartimente speciale pentru plante din diferite regiuni ale planetei (Palmieri, Orhidee, Ferigi Exotice, Plante Tropicale şi Subtropicale, Plante Suculente, Cactuşi, Bromelii) şi sere de producţie. Colecţiile de plante cuprind aproximativ 5.000 de taxoni. Instituţia pune la dispoziţia studenţilor, cercetătorilor şi a vizitatorilor şi un Muzeu Botanic organizat pe principii ecologice, un Herbar General care cuprinde aproximativ 500.000 de coli şi o Librărie Botanică cu mai mult de 9.000 de cărţi.
În perspectivă, strategia Grădinii Botanice vizează atât dezvoltarea valenţelor sale educative şi de informare a publicului larg, cât şi a celor de cercetare şi conservare a diversităţii plantelor.

Sursa: Adevarul.ro
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/ ... 82.html€

 


Re: Știri, noutăți, evenimente și discuții diverse shoppy

Continua nesimtirea si incompetenta la Gradina Botanica

Am zis sa merg sa vfac o plimbare la Gradina Botanica si am zis sa merg cu metroul, am mers la Grozavesti, cea mai apropiata statie, dar apoi teapa!, nu mai exista intrare pe Splai sau pe Portocalelor, bine, nici nu m-am informat, nu-i asa grav, dam roata pana la Cotroceni, tot am venit la plimbare, oricum prin gard se vedea ca gradina este goala. Ajuns la intrarea de la Cotroceni, pe la ora 13, am inteles de ce gradina era goala, ca toata lumea era la coada la bilete afara pe trotuar, ca la telecabina, cam 50 de persoane, evident o sigura casierita vindea bilete printr-un ochi de geam cu viteza melcului. Macar sa puna 2 casierite, bine, toata saptamana nu vine nimeni, dar se pot face ture, ca sa nu mai spun de o solutie cu o poarta automata pentru abonamente, plata cu cardul sau bilete cumparate online, toti cei 50 de pe trotuar sigur aveau telefoane si ar fi cumparat bucurosi online daca exista posibilitatea.

Evident ca si eu si altii nu am stat jumatate de ora la coada pe trotuar cu tot zgomotul si praful de la trafic ca sa ne chinuim sa dam bani unor incompetenti si nesimtiti.

 


Re: Știri, noutăți, evenimente și discuții diverse reiny2000

???

De pe site-ul grădinii botanice:


Cumpără biletele de aici.

 


Re: Grădina Botanică „Dimitrie Brândză" shoppy

Cum ziceam, toata lumea statea la coada si se uitau urat unii la altii, nu pot sa cred ca nu si-ar fi luat bilete online daca ar fi mers mai rapid, si inauntru era gol.

 


Re: Grădina Botanică „Dimitrie Brândză" andreiiul

Din experienta personala iti spun ca cei cu bilete on-line sar toata coada si intra direct la verificat biletul. Tot asa am ajuns si eu in vizita si am vazut coada de la distanta. Am scos telefonul, am luat bilete pt toti si apoi am intrat direct.

 


Re: Grădina Botanică „Dimitrie Brândză" BIGRED1984

^^ ba ar fi bine sa crezi, cu toate telefoanele nu inseamna ca toti vor sa si plateasca online. Toata iarna a fost un eveniment, Garden of Lights: Alice in Tara Minunilor, tinut in Gradina Botanica ... eu aveam ab. cumparat online dar am fost de mai multe ori si erau cozi mereu, am fost si cu alti prieteni care n-aveau, am cumparat bilet efectiv din fata intrarii, online, si am trecut bine merci pe langa toti.

 


Home page  • 
Parent forum: Infrastructura pentru sport și agrement din București  • 
Choose destination

Since our 2288 forum members have written 421301 posts in 5248 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use