Regiunile RomânieiMoldovaJudețul Iași

 

Topic: Achiziții de tramvaie noi - PNRR

27 posts, 4030 views
 
Go to page:  1 2
 
 

📖 Pagination options
Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Update: PESA a depus o plangere la Curtea de Apel Iasi. Primul termen e 10 octombrie:
Link

Si textul plangerii:
Contestatie.pdf
Contestatie.pdf (7.69 MB; downloaded 72 times)


Se pare ca PESA nu e de acord cu CNSC in urmatoarele aspecte:
- scrisoarea de garantie a Bozankaya e emisa in Croatia, fara notificarea BNR. CNSC a spus ca daca ar limita emiterea scrisorile de garantie strict la Romania, s-ar interfera cu piata libera. Consiliul ar fi citat o lege abrogata in 2013 in decizia sa...
- CNSC ar fi neconcludenta in ceea ce priveste aplicarea legii croate privind scrisoarea de garantie in Romania. Practic, PESA zice ca decizia CNSC e ilegala.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Pronuntarea a fost amanata pentru 16 octombrie.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Plangerea a fost respinsa. Bozankaya ramane in cursa:
Tip solutie: Respinge cererea de recurs
Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către contestatoarea Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz S.A., în contradictoriu cu autoritatea contractantă Municipiul Iaşi, intervenienta Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. şi împotriva deciziei CNSC nr.2044/C5/2030 din 01.09.2023. Definitivă. Pronunţată azi, 16.10.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Document: Hotarâre  562/2023  16.10.2023

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Procedura a trecut marți în evaluare financiară.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

...și a câștigat Bozankaya:
Continuăm programul de modernizare a transportului public!

✅ Am finalizat licitația organizată pentru achiziția a 18 tramvaie noi cu fonduri europene prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)!

Primăria Municipiului Iași a primit două oferte, depuse de companiile PESA (Polonia) și Bozankaya (Turcia), care au adus deja câte 16 tramvaie moderne în orașul nostru.

Finanțarea este asigurată prin intermediul PNRR – Componenta 10 „Fondul Local”, proiectul realizat de municipalitate – ca și licitația de achiziție - având o valoare de 177.217.200 lei fără TVA (210.888.468,00 lei cu TVA), respectiv circa 42,7 milioane de euro.

Licitația a fost câștigată de compania Bozankaya, care a avut o ofertă net superioară celei poloneze, în valoare de 141.390.00 lei fără TVA (168.254.100 lei cu TVA).

Tramvaiele vor avea lungimea de circa 22 de metri, minim 135 locuri, din care minim 30 pe scaune, minim 5 locuri accesibile pentru persoane cu dizabilități și toate dotările moderne (aer condiționat, instalație de încălzire, sistem de supraveghere și audio-video, panouri LED, echipamente Wi-Fi, sistem GPS, sistem de avertizare la coliziune etc.)

Sursa: Facebook - Mihai Chirica

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

PESA a depus azi o contestatie la CNSC. Momentan, textul nu a fost incarcat pe E-licitatie.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Textul contestației:
12Contestatie.pdf
12Contestatie.pdf (2.9 MB; downloaded 45 times)


Punctajele sunt foarte disproporționate, Bozankaya are 100 de puncte (evident, maxim), pe când PESA are doar 73,76 de puncte. Deci e totul sau nimic.

Ce se menționează în contestație:
1. Oferta Bozankaya ar fi trebuit respinsă din start pentru că s-au prezentat acte false la București, la trolee.
2. Prețul cerut de Bozankaya ar fi prea mic (141,39 milioane RON, versus cei 169,56 milioane RON ai PESA)
3. Oferta ar fi fost completată la clarificări cu specificații ce ar fi trebuit incluse în oferta inițială, e vorba despre scenarii de defecțiuni și opțiuni de remediere.
4. Bozankaya nu ar putea satisface numărul de 44 de locuri pe scaune.
5. Buletinele de măsurători ale Bozankaya ar fi neconforme, pe motiv că tramvaiul cu 3 module nu ar fi fost produs încă.
6. Puterea sistemului HVAC al Bozankaya ar fi de 33 kW, nu 42, cât era limita minimă
7. Bozankaya nu ar fi inclus o listă a materialelor periculoase în oferta sa.
8. Bozankaya nu ar fi inclus o declarație pe proprie răspundere privind consumul energetic SORT-2.
9. Bozankaya ar fi ofertat scaune banchetă, nu singulare.
10. Tramvaiul Bozankaya are trepte, deși ele nu se acceptă.
11. Ar lipsi documente legate de sisteme, subsisteme și instalații.
12. Bozankaya nu și-ar fi asumat reglementările condiționate de geometria căii de rulare.
13. Bozankaya nu ar avea pedală "om mort", ci doar  opțiunea din controller.
14. Bozankaya nu ar fi demonstrat că rampele pentru persoane cu dizabilități ar putea fi acționate manual.

Am presimțiri mixte legate de această contestație. Pe de o parte, se invocă aceleași probleme care au fost la minister cu materialele periculoase, ce au dus la admiterea contestațiilor de acolo, deci sunt șanse să fie admisă și aceasta. Pe de altă parte, PESA invocă detalii neconforme de la licitația precedentă a Iașiului, pentru tramvaiele lungi ale Bozankaya, însă în acel caz polonezii nu au contestat nimic, deci atunci nu au putut fi identificate acele neconformități de care se vorbește aici, ceea ce ar putea duce la o respingere pe excepția lipsei de interes. E de văzut.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR punmeister

Multe puncte din constestatia PESA sunt disperate, pe principiul aruncam cu cat mai multe lucruri in perete in speranta ca ceva se lipeste.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Corect, e clar că sunt câteva puncte care par destul de disperate. Prețul mic, de pildă, este o măsură subiectivă, ce poate fi determinată prin furnizorii, componentele și capacitățile fiecărui producător în parte. A fost respinsă în multiple cazuri acea solicitare din mai multe contestații.

Apoi, mai ai faza cu documentele false, care e cam forțată. Vezi autobuzele electrice, sunt mai multe licitații făcute începând cu septembrie 2021 și Bozankaya nu a avut probleme acolo.

Iar treptele pot fi fentate foarte ușor, așijderea ZTE: Bozankaya poate să spună că nu sunt în zona de stat în picioare  a călătorilor.

E acolo și un laitmotiv al contestațiilor din domeniu, completarea nelegală a ofertei la clarificări.

În fine, deși sunt câteva puncte bunicele, depinde foarte mult de ce pot demonstra PMI și Bozankaya la CNSC și, posibil, la Curtea de Apel Iași: cum am spus, Bozankaya poate să spună că toate aceste deficiențe ale tramvaielor actuale sunt invalide, pentru că a fost o licitație diferită cu specificații diferite, dar și pentru că PESA nu a contestat atunci (că nu exista tramvaiul Boza atunci, e o treabă, dar asta nu e o scuză).

Cele mai mari șanse le are punctul cu materiale periculoase, acela a trecut de instanță cu alte ocazii și poate fi crucial în admitere sau respingere. Dar în astfel de situații nu contează ce e adevărat sau nu, contează ce reușești să demonstrezi în fața instanței. Dacă Bozankaya poate să se apere de toate punctele PESA bazate pe tramvaiul actual, o mare parte din bătălie e deja gata.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Cum era de așteptat, contestația PESA a fost respinsă.

Decizia nr. 281 a CNSC:
Decizie_281.pdf
Decizie_281.pdf (68.92 KB; downloaded 32 times)

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR punmeister

Sunt curios daca vor merge mai departe la CAB, avand in vedere ce jackpot au castigat cu RE-R si RE-IR2.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR PTMZ

Care CAB? Autoritatea contractantă e Primăria Municipiului Iași, deci e vorba despre Curtea de Apel Iași, nu despre București.

 


Re: Achiziții de tramvaie noi - PNRR punmeister

Pardon, am zis din obisnuinta CAB.

 


Go to page:  1 2
 
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Iași  • 
Choose destination

Since our 2300 forum members have written 422500 posts in 5265 topics and 515 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use