Regiunile RomânieiTransilvaniaJudețul Brașov

 

Topic: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat

115 posts, 42236 views
 
Go to page:  1  ... 3 4 5 6 7 8 9
 
 

📖 Pagination options
Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Andrei Andraș

Având în vedere necesitatea de a crește gradul de confort și condițiile în care se efectuează transportul în comun, Primăria Municipiului Săcele se află în discuții avansate în vederea începerii unei colaborări cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și cu RATBV.

Dacă lucrurile se vor desfășura conform graficului stabilit, de la 1 septembrie SC Servicii Sacelene SRL își va înceta contractul de delegare, iar transportul în comun de la Săcele va fi asigurat de către RATBV. Consider că prin această decizie lucrurile se vor schimba mult în bine. Îi asigur pe angajații regiei săcelene că nu își vor pierde locurile de muncă, iar administrația săceleană va acorda în continuare subvențiile necasare pentru buna desfășurare a transportului în comun.

Vă reamintesc că dorim să extindem transportul în comun și pe centura ocolitoare a Municipiului Săcele, iar după aprobarea bugetului pe anul 2023 vom începe realizarea studiilor de fezabilitate pentru a putea amplasa 3 stații de călători pe centura ocolitoare a municipiului.
BV 16 GGX - 13.06.2022.JPG (348.33 KB; downloaded 2228 times)
Primar Virgil Popa

-----

Modificare tarife de transport Servicii Săcelene

Având în vedere hotărârea AGA AMDDTP Brașov nr. 22/07.12.2022 și HCL nr. 17/26.01.2023 a Consiliului Local Săcele, începând cu data de 1 februarie se modifică planul tarifar pentru transportul public local de persoane efectuat de SC Servicii Săcelene SRL pe raza Municipiului Săcele.
0.png (54.76 KB; downloaded 2228 times)
Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov

 


Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Andrei Andraș

Linie de transport gratuită pentru Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov

La solicitarea Primăriei Orașului Râșnov și cu aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, RATBV va înființa în această săptămână o linie de transport pentru a asigura cerințele de mobilitate ale participanților, organizatorilor și spectatorilor Cupei Mondiale de Sărituri cu Schiurile (FIS Ski Jumping World Cup).

Astfel, în cele 4 zile de desfășurare a competiției, RATBV înființează linia gratuită 130S, care va asigura legătura între centrul Râșnovului (cap linie Mihai Viteazu), strada Ion Luca Caragiale (stațiile Primăria Veche, Biserică, Caragiale) și cap linie Bază Trambulină. Pe retur autobuzele vor parcurge traseul pe strada Ion Luca Caragiale (cap linie Bază Trambulină, stația Caragiale), apoi pe strada Mihai Eminescu și pe strada Cetății (stația cap linie Mihai Viteazu). Plecările din cele două capete de linie menționate vor fi efectuate după cum urmează:

Joi, 16.02.2023
- plecări din capătul de linie Mihai Viteazu: 13.00; 13.30; 15.00; 15.30;
- plecări din capătul de linie Bază Trambulină: 13.30; 14.00; 15.30; 18.00.

Vineri, 17.02.2023
- plecări din cap linie Mihai Viteazu: 09.00; 09.30; 14.00; 14.30; 15.00; 15.30;
- plecări din cap linie Bază Trambulină: 09.30; 10.00; 14.30; 15.00; 15.30; 19.00.

Sâmbătă, 18.02.2023
- plecări din cap linie Mihai Viteazu: 09.00; 09.30; 10.00; 10.30; 15.00; 15.30; 16.00; 16.30;
- plecări din cap linie Bază Trambulină: 09.30; 10.00; 10.30; 15.00; 15.30; 16.00; 16.30; 19.30.

Duminică, 19.02.2023
- plecări din cap linie Mihai Viteazu: 15.00; 15.30; 16.00; 20.00;
- plecări din cap linie Bază Trambulină: 15.30; 19.30; 20.00; 20.30.

Facem mențiunea că, în funcție de fluxul de călători, autobuzele alocate vor efectua curse suplimentare față de graficul de mai sus.
0.jpg (198.56 KB; downloaded 2086 times)
RATBV

 


Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Andrei Andraș

Vulcan, o nouă localitate deservită de RATBV

RATBV va răspunde de luni, 3 iulie, nevoilor de mobilitate ale unei localități din Zona Metropolitană Brașov, respectiv comuna Vulcan. Acest lucru este posibil prin modificarea traseului 110 (Brașov - Cristian) cu realizarea unei extensii între comunele Cristian și Vulcan.

În aceste condiții noul traseu are o lungime totală (dus-întors) de puțin peste 31 de km și este programat a fi parcurs în 72 de minute. Pentru evitarea oricărei confuzii, mai ales pentru utilizatorii celui mai vechi traseu metropolitan operat de RATBV (Brașov - Cristian), noua linie va purta temporar indicativul 110/120: Brașov – Cristian – Vulcan.

Graficele de circulație ale liniei 110/120: Brașov – Cristian – Vulcan vor fi afișate în toate stațiile de pe traseu, precum și pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea „Trasee și orare”. Plata călătoriilor pe acest traseu se poate face cu bilete, abonamente, card de transport, card bancar sau prin aplicația 24Pay.
120.jpg (302.19 KB; downloaded 1800 times)
RATBV

 


Re: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat cris_m

Sa inteleg ca cei 31 km sunt lungimea cursei, nu a semicursei, respectiv cele 72 de minute perioada totala a liniei?

 


Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Andrei Andraș

În contextul neprelungirii licențelor de traseu aferente efectuării serviciului public de transport public județean, RATBV se vede nevoită a prelua acum restul traseelor metropolitane „restante”.

Linia 140, al 20-lea traseu metropolitan operat de RATBV

RATBV a primit aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov pentu operaționalizarea unei noi linii metropolitane: 140, linie care va asigura legătura orașului Zărnești cu Municipiul Brașov. Astfel, din 7 iulie, autobuze Menarini vor asigura legătura între Zărnești și Brașov prin efectuarea a 11 curse tur – retur în fiecare zi lucrătoare și 3 curse tur – retur în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Lungimea totală a cursei este de 53,2 km, va fi parcursă (dus-întors) în două ore, iar între cele două capete de linie, respectiv terminalul „Municipal” (Brașov) și CEC (Zărnești) sunt 22 de stații situate în Brașov, Cristian, Râșnov și Zărnești.  

RATBV va posta pe site-ul propriu (www.ratbv.ro), precum și în toate stațiile de pe traseu graficele de circulație ale acestei noi linii metropolitane. Plata călătoriilor pe acest traseu se poate face cu bilete, abonamente, card de transport, card bancar sau prin aplicația 24Pay.
140.png (1.43 MB; downloaded 1678 times)
RATBV

 


Re: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Mat_hias

O extindere al liniei 131 până în Zărnești și deservirea acesteia cu autobuze Menarini chiar nu se putea??

 


Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Andrei Andraș

Linia 131 va fi desființată începând de luni.

 


Re: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat alliens

Se justifica introducerea de transport cu autobuze in conditiile in care exista tren spre Zarnesti? Nu ar fi fost mai  normal integrarea biletului de tren in zona de tarifare metropolitana?

 


Re: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat WT_fan06

Trenul are un scop, autobuzul are alt scop. Autobuzul oprește în mult mai multe stații, culegând călătorii și îndreptându-i spre punctele de interes (printre care și trenul). Cele două moduri de transport sunt complementare, nu concurente.

 


Re: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat sorinache96

Atât cele 2 autobuze articulate alocate liniei 140 + cel alocat liniei 130 cat și trenurile Regio Călători de pe ruta Brașov - Zărnești au un grad de ocupare destul de mare.

 


Re: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat SPA29

Partea neplacuta este ca cursele se suprapun de la 12:30 pana la 18:30. Era mai bine daca reuseau sa le intercaleze cumva. In weekend, primaria nu plateste prea multe curse RAT, deci tot trenul va fi preferat.
Screenshot_20230721_093318_Chrome.jpg (403.96 KB; downloaded 1243 times)
Screenshot_20230721_093249_Chrome.jpg (301.56 KB; downloaded 1243 times)

 


Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Andrei Andraș

Reluare circulație linia 131

La solicitarea Primăriei Râșnov și cu aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) Brașov, răspunzând nevoilor de mobilitate ale unei părți a comunității râșnovene, RATBV repune în circulație de mâine, 22 august, traseul metropolitan cu indicativul 131. Acest traseu, în lungime totală de aproape 33 de km, asigură legătura directă între Brașov (terminalul „Municipal”) și Râșnov (cap linie ”Romacril”). Operaționalizarea traseului nu va genera modificări ale celorlalte două trasee ce deservesc orașul Râșnov, respectiv 130 (Brașov – Râșnov) și 140 (Brașov - Zărnești).

Afișele cu orarul de circulație al acestei linii va fi afișat în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul www.ratbv.ro, având mențiunea „Valabil din 22.08.2023”.
782 - 25.06.2022.JPG (249.95 KB; downloaded 1053 times)
RATBV

-----

Modificare traseu și orar linia 511

De asemenea, tot de mâine, la solicitarea Primăriei Hărman și cu aprobarea AMDDTP Brașov, se modifică traseul și orarul liniei metropolitane 511, Brașov – Podu Oltului, atât prin adăugarea unei extensii pentru deservirea zonei „Tineretului Hărman”, pe sensul de deplasare spre Brașov, cât și prin mutarea capătului de linie din Brașov în stația „Căprioara”, situată în apropierea Gării Brașov.

De asemenea, de mâine va crește și numărul de curse ce vor fi efectuate pe acest traseu, respectiv se vor efectua câte 15 plecări din cele două capete de linie în zilele lucrătoare și câte 10 plecări în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Afișele cu orarul de circulație al acestei linii va fi afișat în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul www.ratbv.ro, având mențiunea „Valabil din 22.08.2023”.
779 - 27.08.2021.JPG (294.23 KB; downloaded 1053 times)
RATBV

 


Re: Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Mat_hias

De mentinut faptul că pe linia 131 vor circula tot autobuzele BMC, însă de la garajul Hărmanului.

 


Zona Metropolitană Brașov - transport public integrat Andrei Andraș

131 este deservit doar cu autobuze MB Citaro.

Linia 710, al 21-lea traseu metropolitan operat de RATBV

RATBV a primit aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv) pentru operaționalizarea unei noi linii metropolitane: 710, linie care va asigura legătura orașului Săcele cu Municipiul Brașov.

Astfel, de la 1 septembrie, autobuze Menarini vor asigura legătura între Săcele și Brașov prin efectuarea a 77 curse tur - retur în fiecare zi lucrătoare și 59 de curse tur - retur în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Primele plecări în cursă vor avea loc în fiecare zi, fără excepție, la orele 04:30 din capătul „Roman” și la 05:00 din capătul „Săcele Garaj”, iar ultimele la orele 23:30 din „Roman”, respectiv 24:00 din Săcele.

Afișele cu orarul de circulație al acestei linii va fi afișat în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul www.ratbv.ro, având mențiunea „Valabil din 01.09.2023”.
710.JPG (371.53 KB; downloaded 841 times)
RATBV

 


Go to page:  1  ... 3 4 5 6 7 8 9
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Brașov  • 
Choose destination

Since our 2288 forum members have written 421188 posts in 5246 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use