Transportul în lumeEuropaMoldovaTrenuri în Republica Moldova

 

Topic: Transportul feroviar din Republica Moldova

146 posts, 35024 views
 
Go to page:  1  ... 5 6 7 8 9 10 11
 
 

📖 Pagination options
Re: Transportul feroviar din Republica Moldova omirica

Sunt perspective de reluare a legăturilor cu România? Mă refer la trenurile de pasageri.

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova PTMZ

Momentan nu se anunță nimic. Iar la cum arată situația actuală a CFM-ului, mă îndoiesc că vom vedea ceva oficial în acest sens prea curând.
La CFR, secțiunea "Trafic Internațional/Oferte", nu apare nicio mențiune despre suspendarea circulației trenului 401/402, încā apare ca opțiune de călătorie:
https://www.cfrcalatori.ro/cu-trenul-in-moldova/
Însă acesta a fost renumerotat ca 1853/1854 și limitat la Iași (dinspre București), având în compunere 3 vagoane CFR.

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova andrei11

Club Feroviar
4 August 2021
Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a trimis o adresă către Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova prin care cere reluarea circulației Trenului Prietenia.
......
Reluarea circulației Trenului Prietenia, posibilă de la anul

„În situația în care nu vom primi răspuns din partea dumneavoastră, suntem în imposibilitatea de a solicita capacitate de infrastructură la administratorul infrastructurii feroviare din România și, ca urmare, trenurile nu vor fi planificate în planul de mers tren 2021-2022”, se arată în adresa CFR Călători, semnată de Ovidiu Vizante și publicată de presa de la Chișinău.

Circulația trenurilor internaționale spre și dinspre Republica Moldova (inclusiv a Trenului Prietenia) a fost sistată în 2020 din cauza restricțiilor de circulație în contextul pandemiei.

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova PTMZ

Parlamentul de la Chișinău a dat liber la operatori privați pe calea ferată din Moldova, prin adoptarea Codului transportului feroviar și a proiectului  privind crearea Autorității Feroviare.

În opinia autorilor, implementarea acestuia va elimina monopolul Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova pe piața serviciilor feroviare, informează Telegraph.md. Astfel, infrastructura feroviară va aparține în continuare statului, iar serviciile de tracțiune, transport pasageri și marfă vor putea fi prestate de operatori privați.

Cu excepția unor prevederi, Codul ar urma să intre în vigoare la expirarea termenului de 24 de luni de la data publicării. Proiectul de modificare Legii privind reglementarea prin autorizare  a activității de întreprinzător și Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător prevede crearea Autorității Feroviare. Aceasta va avea obligația să emită următoarele acte permisive: Autorizație de transport feroviar, Certificat de siguranță pentru întreprinderi feroviare și Autorizație de siguranță pentru administratorul infrastructurii.

Ambele proiecte, adoptate de Guvern la finele lunii august, au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.

Sursa: Club Feroviar

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova PTMZ

Acordul BERD-Republica Moldova, în cadrul Proiectului de achiziție a locomotivelor şi de restructurare a infrastructurii feroviare a fost semnat miercuri, de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Andrei Spînu, și directorul regional al BERD, Matteo Patrone.

Astfel, cuantumul împrumutului pentru „Componenta 2 – reabilitarea infrastructurii feroviare” va fi majorat cu până la 23,5 milioane de euro, informează site-ul Deschide.md. Mijloacele financiare vor fi alocate pentru modernizarea infrastructurii căii ferate pe tronsonul Bender-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, acest segment fiind cel mai aglomerat tronson de cale ferată din republica Moldova, care asigură tranzitul de mărfuri din România și Ucraina.

”Reanimarea sectorului abia începe. Gestionarea banilor eficient, cu maximă responsabilitate și disciplină, acest sector va căpăta o nouă imagine”, a declarat vicepremierul Andrei Spînu în cadrul ceremoniei de semnare.

Efectele pe care le va avea acordul BERD-Republica Moldova
Implementarea proiectului va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor în domeniul feroviar, dar și la asigurarea transportului de mărfuri și pasageri, fără restricții de viteză și masă. Totodată, în sudul republicii Moldova va fi posibilă efectuarea transportului feroviar de pasageri, care la moment este stopată.

În cadrul Proiectului de achiziție a locomotivelor şi de restructurare a infrastructurii feroviare s-a realizat „Componenta 1 – Locomotive” unde au fost procurate, cu ajutorul UE, 12 locomotive pentru Î.S. Calea Ferată din Moldova.

Sursa: Club Feroviar

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova PTMZ

Săptămânile acestea, am urmărit site-ul CFM, și am constatat niște modificări de interes, probabil se schimbă și la ei mersul trenurilor.

Începem cu trenurile internaționale, care au fost reintroduse, astfel:
• 105/106 "Prietenia" (Chișinău - București Nord) circulă deja de 2 săptămâni, însă până la 1 ianuarie doar de 2 ori pe săptămână, iar după această dată va circula de 3 ori pe săptămână. Noutatea față de parcursul de dinainte de pandemie este eliminarea completă a opririlor între Chișinău și Ungheni, fapt ce a redus timpul de călătorie. Tot cele 6 vagoane de dormit formează trenul.
• 642Ț/Ș (Chișinău - Odesa Holovna) e primul internațional reintrodus anul acesta, compunerea fiind un automotor D1M. Circulă zilnic și parcurge traseul în 3 ore și jumătate - 4 ore, pe teritoriul Moldovei oprește doar la Bender-2 și Tiraspol (regiunea transnistreană).
• 821/822 "Unirea" (Chișinău - Socola) a fost reintrodus pe site (nu știu dacă circulă efectiv), în locul unui tren suburban Chișinău - Ungheni. Circulă de vineri până duminică, probabil tot D1M a rămas compunerea.
• A apărut pe site și internaționalul 361 (Sankt Petersburg Vitebsk - Chișinău, doar pe sensul spre Moldova). Circulă în zilele impare și parcurge tot traseul în 36 ore și 20 minute. E de văzut cum se va proceda cu varianta de întoarcere. Pe site-ul RZD (al rușilor) nu apare încă acest tren.
E de văzut dacă va fi reintrodusă și perechea de Moscova.

Cât privește trenurile suburbane, veștile nu sunt tocmai bune:
- cele 2 perechi Basarabeasca - Zloți au fost scoase de pe site. Această rută era izolată de restul rețelei feroviare pentru transportul pasagerilor.
- idem cele 2 perechi Bălți Slobozia - Ungheni
- pe Chișinău - Ungheni, din 3 perechi trenuri locale au rămas 2 trenuri spre Ungheni și unul spre Chișinău. Plus cele două perechi de internaționale care merg în România.
De văzut dacă mai apar actualizări.

În concluzie, rămân următoarele perechi de trenuri suburbane:
- 1 pereche + 1 tren Chișinău - Ungheni
- 1 pereche Bălți Slobozia - Rogojeni
- 1 pereche Bălți Slobozia - Ocnița
- 1 pereche Chișinău - Bender-3
Adunate cu trenurile internaționale, obținem imaginea muribundă a transportului feroviar de pasageri din Basarabia: puține trenuri, majoritatea deservite de garnituri vechi de pe vremea sovieticilor.

Nu ajută nici prezentarea online a întreprinderii: dacă ar fi un cuvânt potrivit care să descrie starea site-ului CFM, acela ar fi "dezastru". De ce spun așa ceva?
1. Mersul trenurilor e organizat foarte aiurea. Nu poți să tipărești numele stațiilor dorite, ci trebuie să le selectezi dintr-o listă. Lista de stații e vai de steaua ei. În ce sens? Deși stațiile sunt scrise cu caractere ale alfabetului latin, ele nu sunt ordonate alfabetic după grafia latină, ci după cea chirilică, fiind una diferită. Te apucă durerea de cap să cauți prin mormanul acela de stații. Nu ajută nici faptul că unele stații sunt scrise eronat (Basarabeasca e "Basarabiasc", Ploiești Sud e "Ploest Gor" și lista poate continua).
2. Facilitatea de bilete online e o glumă proastă. Biletele online se pot achiziționa exclusiv pe rutele internaționale, deja explicitate în meniul paginii principale. Dacă selectezi rutele Chișinău - București Nord, Chișinău - Socola sau Chișinău - Odesa Holovna, ești redirecționat în pagina principală, într-o buclă nesfârșită, neexistând posibilitatea reală de a achiziționa bilete online la aceste trenuri de pe site-ul CFM. Pentru Moscova și Petersburg, ești redirecționat spre site-ul RZD, al rușilor.

Una peste alta, această analiză sumară îmi demonstrează că transportul feroviar de călători din Moldova (Basarabia) e în moarte clinică.

Harta rețelei de căi ferate moldovenești, preluată de pe Wikipedia, cu situația de dinainte de pandemie:
1280px-Railway_map_of_Moldova.png (676.33 KB; downloaded 2754 times)

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova PTMZ

Se pare că între timp au mai apărut niște modificări: trenul "Unirea" a fost scos din mersul trenurilor, iar biletul online nu mai e o legătură moartă și a rămas disponibil doar pe ruta Chișinău - București (și retur), însă într-un număr mic de locuri, nu tot trenul este disponibil pentru achiziția biletelor online.

 



Re: Transportul feroviar din Republica Moldova PTMZ

Stimați pasageri!

Vă informăm că prin Dispoziţia nr. 1 din 24 februarie 2022 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a dispus sistarea circulației trenului pe ruta Odessa-Chișinău, începând cu 24.02.2022, pe un termen nedeterminat.

Pasagerii care au procurat biletele pentru cursa menționată, le pot returna la casele Gării Feroviare Chișinău, cu rambursarea sumelor achitate inapoi.

Pentru mai multe informații despre mersul trenurilor și prețurile la bilete apelați la: +37322833333 Despre eventuale modificări a curselor, vom informa adăugător. Urmăriți pagina noastră.

Sursa: CFM
______________________________________
În această dimineață s-a reluat circulația trenului Chișinău-Iași și retur, iar călătorii beneficiază de transfer gratuit la Aeroportul Iași.

„Pasagerii cursei Chișinău-Iași pot beneficia de transfer gratuit din și spre Aeroportul Internațional Iași. Stimați pasageri, vă informăm despre lansarea înainte de termen a cursei Chișinău-Iași-Chișinău. Astfel, începînd cu 25 februarie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, trenul va circula conform graficului stabilit:

06:40 plecarea din Chișinău – 11:13 sosirea în Iași
17:40 plecarea din Iași – 21:52 sosirea în Chișinău.
Biletele pot fi procurate în casele gărilor feroviare. Pentru mai multe informații despre mersul trenurilor și prețurile la bilete apelați la: +37322833333. Despre eventuale modificări ale curselor, vom informa adăugător. Urmăriți pagina noastră”, se arată într-o postare de joi seara de pe pagina de Facebook a Întreprinderii de stat Calea Ferată din Moldova.

Cursele feroviare pe ruta Chișinău-Iași și retur sunt asigurate de un automotor al CFM modernizat la Electroputere VFU Pașcani, denumit ”Trenul Unirea”.

Sursa: Club Feroviar

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova ByOnu

Voiau sa reconstruiasca linia Ungheni - Chisinau cu dublu ecartament, pentru o mai buna integrare cu TF din Europa. Se stie ceva oficial in sensul asta?

 


Re: Transportul feroviar din Republica Moldova omirica

Nu. Nici nu cred că cineva va finanța așa ceva. La ce trafic de pasageri și marfă este, niciun studiu de fezabilitate nu va recomanda investiția.

 



Re: Transportul feroviar din Republica Moldova PTMZ

Din păcate, transportul de pasageri în Republica Moldova a fost restrâns și mai mult. Un singur tren suburban (mă rog, scurt parcurs) mai circulă în toată țara, Chișinău - Ungheni. În rest, doar trenuri internaționale:
• Chișinău - Socola (2 perechi)
• Chișinău - București
• Chișinău - Kiev (de anul acesta, a fost relansată cursa).

Total: 5 perechi. Foarte, foarte puțin... În rest, doar marfă.

Un punct pozitiv: pe site a fost actualizată, totuși, lista de stații. Sunt mai puține și ceva mai ușor de găsit, dar tot ordonate aiurea.

 



Go to page:  1  ... 5 6 7 8 9 10 11
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Trenuri în Republica Moldova  • 
Choose destination

Since our 2279 forum members have written 420769 posts in 5243 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use