Regiunile RomânieiInițiative și proiecte inter-regionale sau inter-județene

 

Topic: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale

310 posts, 70273 views
 
Go to page:  1  ... 17 18 19 20 21 22 23
 
 

📖 Pagination options
Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale ctln1991

La Iasi, firmele castigatoare au fost desemnate in 2019 si primele tramvaie au venit cam la 2 ani. Deci aceste ar veni incapand cu 2024.
E ciudat cum de Resita a inceput modernizarea liniei cu toate ca materialele de constructii s-au scumpit si la Botosani nu.
La Botosani treseul 102 trebuia unit cu 101 spre Luceafarul. Ce sa faci cu 2 linii care pleaca din Zona industriala si te lasa in mijlocul centrului sau in mijlocul cartierului Primaverii?
Si acum autobuzul 102 e aproape gol, rar e plin. Daca vrei sa mergi din Primaverii in centru e mai simplu sa iei microbuzul, cu autobuzul schimbi la gara si platesti 2 bilete si mai si ocolesti.

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale BGP2597

La această licitație termenele de livrare erau 17 luni pentru prototip, 22 de luni pentru tot lotul, ceea ce însemna februarie, respectiv iulie 2024 dacă contractele ar fi semnate mâine. Finanțarea e deja pierdută, deci aceste orașe își pot lua cu brio adio de la tramvaie noi cine știe câți ani, poate chiar de la tramvaie în general, că la Brăila cel puțin nu văd să mai reziste Tatrele și E1-urile.

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale Whyse1

@BogdanPetrini Ar fi cam ridicol sa renunte BR la tramvaie, asta tinand cont ca este in reabilitare un tronson cu tot cu liniile de tramvai (Independentei) + alte 3 sunt planificate (Calea Galati; Parc Monument - Radu Negru si Radu Negru - Lacul Sarat).

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale BGP2597

Ok și ce pui pe liniile alea să circule? Comentariul meu la asta se referă. Avem linii, nu mai avem tramvaie.

 


  • TPB
  • Posted:
  •  

Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale TPB

(Off topic)
Dacă tot am adus vorba de tramvaiele din Brăila, Braicar nu poate cumpăra unele second-hand, sau nu se mai găsește nimic pe piață? Sau să cumpere Tatrele de la Cluj (dacă nu au fost casate până acum)?

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale PTMZ

Momentan, situația arată așa:
1. La Botoșani nu cred că mai are rost să discutăm, este pur și simplu rea voință din partea administrației noi, instalate în 2020, precum și delăsarea administrației precedente. Cochetează cu autobuzele electrice, nu cred că mai are niciun sens să ne batem capul și să ne gândim la soarta tramvaiului acolo. Risipă de timp și de nervi, sunt lucruri mai bune de făcut...

2. La Brăila momentan vor veni 2 Astre și poate se materializează ce mai e prin PNRR (cele 6 tramvaie pentru Lacu Sărat), iar pentru acestea 10 de la PESA poate-poate se găsește finanțare pe altă linie. Putem spune că acum e suficientă speranță că tramvaiul de aici nu va dispărea.
@TPB din păcate, SH-urile ar fi o cârpeală în acest caz, și una pe termen scurt (cel mult mediu). A mai avut loc o discuție în acest topic pe tema aceasta:
stefan_br wrote here:
Nu cred ca opinia publica mai doreste SH-uri, mai ales dupa experimentul Lohner, unde avem activ mai putin de jumatate din parcul adus. In opinia ma ar fi bune cateva tramvaie SH modernizate (cum sunt KT4D-urile din Berlin), chiar si dupa ce vor sosi cele 10 tramvaie noi, tot va mai fi nevoie de un parc de 6-8 tramvaie suplimentar.


3. Galați a ieșit cel mai bine până acum, deoarece are 8 Astre, iar în plus poate se reușește ajustarea acordului-cadru cu Astra (în speranța că n-o fi expirat) și obținerea unei noi finanțări pentru ultimele 10 tramvaie din acordul-cadru. Și-așa făcea mogulul arădean scandal că licitația asta e "ilegală", să vedem acum ce va urma.

4. Ploiești e într-o situație deosebit de dificilă, deoarece fondurile sunt foarte limitate și orașul întâmpină acum foarte multe crize simultan. Momentan, se va reface depoul, este o licitație în curs, ceea ce e o veste bună. De notat că Ploieștiul nu a organizat de unul singur nicio achiziție pentru vehicule electrice noi, ci le-a pasat pe toate în ograda ministerului. Prin urmare, cred că finanțarea va veni foarte greu, indiferent de unde va veni. Iar dacă o pierd din nou, cred că va fi aproape imposibilă refacerea parcului rulant.

Cum am spus, dacă nu se găsește o soluție intermediară salvatoare, logic ar fi ca toate primăriile să dea în judecată ministerul pentru neîndeplinirea datoriilor contractuale. Acesta poartă responsabilitatea pentru lipsa de experți și lentoarea achiziției, iar primăriile au garantată finanțarea prin contractele de finanțare semnate cu ministerul.

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale BGP2597

Bine adusă în discuție vorba de PNRR, am uitat complet de el. Conform site-ului MDLPA, pe componenta 10, din bugetul pentru tramvaie mai sunt disponibile încă 93 de milioane de euro. Ar putea fi o sursă bună pentru aceste tramvaie.

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale ctln1991

Daca in acest moment la Botosani linia era in reabilitare, ar fi circulat doar cele 7 Tatre din care unul a fost transformat in tramvaiul copiilor anul trecut. Restul de 21 au fost casate in martie 2022, lucru care se dorea din toamna lui 2020 cand se credea ca vor fi cumparate cele 9 tramvaie noi...

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale stefan83

De pe grupul Transploiesti:

Despre cum să ratezi 2 licitații, să pierzi 60 de milioane de euro și să lași 4 orașe cu transportul electric la pământ
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este pe cale să piardă finanțarea europeană pentru 49 de tramvaie destinate municipiilor Ploiești (20), Brăila (10), Galați (10) și Botoșani (9), asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.
Este de-a dreptul strigător la cer ca după 4 ani de tergiversări să se ajungă în punctul în care se pierde șansa a patru orașe de a face investiții masive în transportul electric, iar pentru a vă face cunoscută situația și cei care se fac vinovați de faptul că s-a ajuns în acest punct, vă prezentăm mai jos istoricul acestei achiziții.
Istoricul proiectului la Ploiești începe încă din 2014 când s-au demarat lucrările de reabilitare a infrastructurii, intenția fiind la acea vreme de a se achiziționa tramvaie prin „noul” POR de la acea vreme. Problema mare a municipalității și unul din motivele pentru care proiectul nu a fost pregătit în timp a fost situația financiară a primăriei cauzată de lucrările întârziate din primul POR 2007 – 2013 și a corecțiilor financiare aplicate și implicit imposibilitatea asigurării cofinanțării pentru achiziția de tramvaie.
Timpul trece leafa merge și ajungem în anul 2018 când deja majoritatea orașelor din țară cu rețele de tramvai au în diverse stadii de pregătire a documentațiilor licitații pentru achiziția de noi vehicule.  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice de la acea vreme, sub patronajul căruia funcționează Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) care coordonează Programele Operaționale Regionale (POR) decide să ia problema în propriile mâini și să centralizeze licitațiile orașelor, astfel încât să se facă achiziții comune, în loturi mai mari, în ideea în care pot fi atrași producătorii mari și se poate obține un preț mai bun, decât în cazul achizițiilor în loturi restrânse.
La data de 11 ianuarie 2019 MDRAP de la acea vreme lansează procedura de achiziție pentru 40 de tramvaie de 18 metri, din care 20 pentru municipiul Ploiești și câte 10 pentru municipiile Brăila și Galați, iar în data de 10 iunie 2019 o a doua procedură pentru 9 tramvaie, tot de 18 metri dedicată Botoșaniului.
Cele două licitații au mers cu frâna de mână trasă, pe de-o parte din cauza agenților economici care au contestat unele condiții impuse de caietele de sarcini realizate precar, iar pe de altă parte din cauza lipsei de interes a funcționarilor MDRAP de a accelera această procedură. Astfel, în cazul licitației în care erau incluse și tramvaiele pentru Ploiești, ofertele au fost depuse abia în data de 2 iulie 2019, la 6 luni de la lansarea procedurii.
Alte 6 luni le-a luat funcționarilor din MDRAP să analizeze ofertele depuse și să ANULEZE această licitație, întrucât au fost depuse doar oferte care nu corespundeau caietului de sarcini. Ofertele aparțineau firmelor Durmazlar (Turcia) și Astra Vagoane Călători (România).
Inițial, în luna noiembrie 2019 termenul de evaluare a ofertelor fusese depășit și prelungit cu mai bine de un an până în luna decembrie 2020, ca mai apoi în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2019 licitația să fie ANULATĂ, Ploieștiul ratând prima șansă de a avea tramvaie moderne.
MDRAP (între timp redenumit MLPDA) a mai tras de timp alte 6 luni până în data de 6 iulie 2020 când a relansat licitația, de data asta pentru 49 de tramvaie, lotul pentru Botoșani (la rândul său anulat) fiind alipit celor pentru Ploiești, Brăila și Galați.
Cele 6 luni au trecut complet degeaba, pentru că în acest timp nu a fost adusă nicio modificare caietului de sarcini, acesta fiind contestat din nou, fapt ceea ce a îngreunat și a doua licitație, întrucât au existat contestații ale caietului de sarcini, urmate de răspunsuri și remedieri, fapt ce a determinat ca depunerea ofertelor să se realizeze abia în 14 ianuarie 2021.
De data aceasta licitația a reușit să atragă 5 ofertanți, respectiv Astra Vagoane (România) Pojazdy Pesa (Polonia), Bozankaya Otomotiv (Turcia), Durmazlar (Turcia) și Tatra-Yug (Ucraina), însă MDRAP a tras în continuare de timp la maxim, reușind să anunțe câștigătorul inițial într-un timp complet strigător la cer de 9 luni, în data de 8 septembrie 2021 și la mai bine de 2 ani și jumătate de la lansarea primei licitații.
Perioada de contestații a mai prelungit epopeea, ducându-se o luptă strânsă între câștigătorul inițial Bozankaya și contestatarii rezultatului, Astra și Pesa. Justiția din România a decis că această licitație de care depinde o finanțare de 60 de milioane de euro nu este importantă, așa că termenele de judecată au fost amânate în repetate rânduri, astfel că am ajuns în anul 2022, mai exact până la data de 22 iunie, timp în care s-au dat repetate decizii și s-au reevaluat ofertele, câștigător al licitației fiind polonezii de la Pesa.
Din iunie și până în septembrie, nici Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, nici Primaria Ploiesti sau vreo altă entitate nu au făcut un anunț cu privire la semnarea contractului pentru livrarea celor 20 de tramvaie.
Mai mult, primarul Andrei Volosevici declara în luna iulie că documentele sosite de la MDLPA către Primăria Ploiești sunt confidențiale, deci ploieștenii nu au dreptul să cunoască în ce stadiu se află poate cea mai importantă achiziție făcută vreodată pentru sistemul de transport public din oraș.
Timpul a continuat să treacă, și am ajuns în luna septembrie când Consiliul Local a decis să amâne semnarea contractului, întrucât termenul de livrare ar depăși 31 decembrie 2023, termenul la care se încheie finanțarea pe POR 2014 – 2020, iar cum rar se întâmplă, au avut dreptate – conform graficului de livrare impus prin caietul de sarcini, ofertantul se angajează să livreze primul tramvai cel târziu în luna 17 a contractului, iar restul lotului până în luna 22.
Astfel, în situația ipotetică în care contractul s-ar semna mâine, primul tramvai ar ajunge în luna februarie 2024, iar restul până în luna iulie 2024, ceea ce înseamnă pierderea integrală a finanțării prin POR.
În momentul de față, cele 4 municipii, alături de ministerul dezvoltării au reușit prin delăsare și nepăsare să lase aproximativ 700.000 de locuitori fără șansa la un transport electric modern, conform standardelor zilelor noastre, lăsând chiar riscul ca rețelele să intre în colaps, tramvaiele folosite în cele 4 orașe (între timp rămase 3) având vârste ce depășesc 30 de ani.
Dincolo de dorința Botoșaniului de a renunța între timp la transportul cu tramvaie, la Ploiești vechile tramvaie Tatra se află la limita duratei de viață, angajații TCE făcând eforturi mari pentru a le ține în circulație, existând riscul ca în următorii ani să fie în circulație tot mai puține tramvaie.  
Astfel, Ploieștiul reușește rușinoasa performanță ca din Programul Operațional Regional 2014 - 2020 să absoarbă ZERO lei pe proiecte de transport și mobilitate urbană durabilă.

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale PTMZ

Postarea reflectă foarte bine situația, doar că apare o eroare: pe partea de transport și mobilitate a POR 2014-2020 Ploiești a absorbit fonduri de la minister. A se vedea Solaris-urile și SOR-urile, plus modernizarea depoului, care se licitează acum. Chiar dacă ministerul a făcut achizițiile, tot Ploiești a absorbit banii. Deci este fals să spunem că nu s-au atras deloc bani prin această componentă.

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale BGP2597

Ultimul paragraf este într-adevăr o eroare. Dar eu nu m-aș hazarda să includ depoul pe lista de fonduri absorbite, mai avem 15 luni rămase din POR, șansele să se facă depoul sunt nule, din ce știu a fost aprobată cererea de finanțare și atât. De licitație eu unul n-am auzit nimic.  

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale ByOnu

Având în vedere discuțiile de mai sus cu privire la incertitudinea referitoare la viitorul acestei achiziții, Asociația Metrou Ușor a trimis o serie de Solicitări de informații de interes public. Puteți vedea demersul aici.

Cheers lui @PTMZ care a venit cu initiațiva!

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale BGP2597

Consiliul Local Ploiești a aprobat azi o HCL pentru asocierea cu Comuna Ariceștii Rahtivani pentru achiziția prin PNRR a 20 de tramvaie de 18 metri.

Screenshot 2022-10-13 193406.png (170 KB; downloaded 1771 times)


http://www.ploiesti.ro/Hotarari/2022/45E_(13_octombrie_2022)/485_13.10.2022_indicatori_tramvaie.pdf

http://www.ploiesti.ro/Hotarari/2022/45E_(13_octombrie_2022)/485_13.10.2022_anexe_indicatori_tramvaie.pdf

 


Re: Ministerul Dezvoltării - achiziție 49 de tramvaie de 18m unidirecționale ByOnu

Dar ce legatura are Comuna Ariceștii Rahtivani cu ..tramvaiul? Se doreste o extindere a retelei pana acolo?

 


Go to page:  1  ... 17 18 19 20 21 22 23
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Inițiative și proiecte inter-regionale sau inter-județene  • 
Choose destination

Since our 2317 forum members have written 423883 posts in 5275 topics and 515 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use