Totul despre transporturi şi infrastructura adiacentăTransport aviaticAeroporturi

 

Topic: Aeroportul internațional Aurel Vlaicu/Băneasa [BBU/LRBS]

56 posts, 25536 views
 
Go to page:  1 2 3 4
 
 

📖 Pagination options
Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] andrei11

:bleah:    Pista 28 L / 10 R  de la  SFO/KSFO cât a stat închisă când chinezul a ratat aterizarea ?
Am scos limba pentru expresia
Aeroportul Băneasa este inchis pe termen nedeterminat

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] zapacitu

S-a terminat termenul nedeterminat...

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] PTMZ

Lucrările la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu" vor fi gata pe 21 iulie, iar timpul de îmbarcare a pasagerilor va fi între 30 şi 60 de minute, în funcţie de dimensiunea aeronavei, a anunţat, luni, Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

„Lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat. Ele vor fi finalizate, conform contractului, la data de 21 iulie anul acesta. Acest terminal a fost restaurat aşa cum era el în urmă cu 59 de ani, în 1952, inclusiv marmura folosită şi mozaicul de pe pardoseală, stâlpii îmbrăcaţi în travertin şi toate celelalte elemente arhitecturale. Acestea au fost completate cu tehnologie modernă de cel mai înalt nivel, inclusiv în ceea ce priveşte iluminarea cu led şi instalaţiile de sonorizare şi de climatizare”, a spus Iordache în cadrul unor declaraţii de presă.

Capacitatea proiectată este de 400 de pasageri pe oră, sosiri şi plecări. Pe an, aeroportul poate primi un milion de pasageri.

„Suntem optimişti că vom putea face recepţia lucrărilor la 21 iulie şi ulterior vom intra într-o perioadă de verificări şi de testări ale tuturor echipamentelor, urmând ca, atunci când cererea de trafic va fi suficientă, să deschidem în exploatare comercială şi acest terminal, mă refer la corpul central, dar şi terminalele A şi B, pe unde se desfăşoară plecările şi sosirile pasagerilor comerciali”, a continuat reprezentantul CNAB.

Salonul oficial este gata şi primii pasageri vor fi fotbaliştii străini care vin să joace la Campionatul European de Fotbal Euro 2020, competiţie care se desfăşoară în perioada 11 iunie – 11 iulie, inclusiv la Bucureşti.

„Prin salonul oficial vor fi prelucrate delegaţiile care participă la meciurile de la Bucureşti, mă refer la Macedonia de Nord, Ucraina şi Austria. Dacă Macedonia de Nord şi Ucraina vor avea baze la Bucureşti, Austria va veni doar pentru meciuri, deci sunt aduşi cu avionul, a doua zi joacă meciul şi imediat, noaptea târziu, pleacă înapoi în Austria. Suntem pregătiţi să îi primim atât la salonul oficial, cât şi la terminalul de aviaţie generală, pentru ca timpul lor de aşteptare să fie foarte scurt”, a precizat Iordache.

Tot aici vor veni oficialii UEFA, dar şi autorităţile străine, şefii de stat şi de Guvern care vor dori să vină la meciurile Euro la Bucureşti.

Valoarea totală a lucrărilor de la Aeroportul Băneasa este de 55 de milioane de lei, puţin mai mare pentru lucrări neprevăzute, a mai spus purtătorul de cuvânt.

„Este clar că nu discutăm de un terminal low cost aici, pentru că dotările şi nivelul de calitate la care se procesează pasagerii sunt pentru pasageri de categorie superioară, ne gândim chiar şi business, dar piaţa ne dă semnal că există cerere şi pentru pasageri care doresc să călătorească fără să piardă trei ore la îmbarcare şi altă oră şi jumătate la sosirea pe aeroport. Există cerere şi pentru astfel de zboruri. Deocamdată nu este suficient pentru a deschide pentru o singură companie aeriană, dar cu siguranţă vor apărea şi alte solicitări, există cereri adresate către noi pentru a opera pe Aeroportul Băneasa”, a declarat Iordache.

El a arătat că, la Băneasa, un pasager care zboară cu un avion de mici dimensiuni va avea nevoie de doar 30 de minute până la urcarea în aeronavă iar pentru avioanele mai mari, timpul de îmbarcare nu va depăşi o oră.

Sursa: Economica

 



Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] PTMZ

Lucrările la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu" vor dura încă două luni, iar recepţia va fi făcută "undeva în toamnă", a declarat, luni, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Cosmin Peşteşan.

Conform contractului, lucrările ar fi trebuit să se încheie pe 21 iulie, însă au apărut nişte cerinţe noi de securitate în ceea ce priveşte benzile de bagaje.

„La Aeroportul Băneasa – a fost aprobată o prelungire. Am stat la masă cu toţi antreprenorii – au apărut nişte cerinţe de securitate vizavi de benzile de bagaje în plus şi, ţinând cont că nu avem încă trafic ca să ne sufocăm şi să fim nevoiţi să deschidem Băneasa – nici cererea actuală nu e mare, am decis să ne asumăm o prelungire ca proiectul să iasă din punct de vedere al normelor şi al legislaţiei în regulă. Prelungirea este de două luni. Estimăm undeva în toamnă să facem recepţia”, a spus Peşteşan, la „Ziua Porţilor Deschise”.

Potrivit acestuia, strategia pentru Aeroportul Băneasa prevede zboruri business sau chartere de lux.

„Strategia pe care o targetăm noi în momentul acesta este să avem chartere de lux, am avut nişte cereri de zboruri business. Deci, nu vrem să mutăm deocamdată trafic de pe aeroportul Henri Coandă şi în niciun caz nu vrem să mutăm low-cost, pentru că acolo capacitatea este destul de redusă, sunt doar patru ghişee de check-in şi sigur nu o să facă faţă nicio companie low-cost”, a explicat acesta.

Şeful CNAB a precizat că se poartă discuţii cu toate companiile aeriene în ceea ce priveşte operarea pe Băneasa, însă nu se doreşte mutarea acolo a curselor regulate care vin pe Otopeni.

„Suntem în discuţii cu toate companiile aeriene. Deocamdată, v-am zis, strategia este să nu mutăm din cursele regulate de la Otopeni. Vrem să ne concentrăm, să fie un fel de city airport, să avem un trafic mai ridicat gen business, chartere mai de lux, nu charterul clasic. Deocamdată, fiind cu traficul destul de jos, cererea e la fel, scăzută”, a adăugat Cosmin Peşteşan, la evenimentul dedicat celebrării Zilei Aviaţiei Române.

Lucrările la Aeroportul Băneasa sunt într-un stadiu foarte avansat, a afirmat, în urmă cu o lună, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache. Terminalul a fost restaurat aşa cum era el în urmă cu 59 de ani, în 1952, inclusiv marmura folosită şi mozaicul de pe pardoseală, stâlpii îmbrăcaţi în travertin şi toate celelalte elemente arhitecturale. Acestea au fost completate cu tehnologie modernă de cel mai înalt nivel, inclusiv în ceea ce priveşte iluminarea cu led şi instalaţiile de sonorizare şi de climatizare.

Capacitatea proiectată este de 400 de pasageri pe oră, sosiri şi plecări. Pe an, aeroportul poate primi un milion de pasageri.

Valoarea totală a lucrărilor de la Aeroportul Băneasa este de 55 de milioane de lei.

Sursa: Economica

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] orex

Aeroportul Băneasa va fi redeschis în primăvara anului viitor şi va opera zboruri exclusiv pe timpul zilei, între orele 06 00 şi 22 00. Aeroportul va avea profil pentru curse business, charter şi locale
Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu va fi redeschis în primăvara anului viitor şi va opera curse de business, charter şi locale, dar exclusiv pe timpul zilei, între orele 06 00 şi 22 00, pentru că este un aeroport urban, de proximitate şi sunt unele restricţii de zbor, a anunţat astăzi, la recepţia lucrărilor de modernizare, George Dorobanţu, directorul general al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti. Lucrările de modernizare permit acum un flux de pasageri de până la 400 de persoane/flux/oră şi se estimează o capacitate de aprox. un milion de pasageri pe an. Contractul pentru modernizarea Aeroportului Băneasa, al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional a fost semnat în septembrie cu firma BogArt pentru aproape 60 de milioane de lei şi aveau o durată de proeictare şi execuţie de 8 luni. Aeroportul Băneasa va prelua inclusiv pasageri de la Otopeni, a explicat Dorobanţu : ,,După aproape doi ani suntem în procedură de recepţie, urmează o serie de paşi procedurali cu celelalte instituţii ale statului, Poliţia de Frontieră de exemplu, să instaleze echipamentele de securitate astfel încât, la începutul anului viitor, trimestul I, maximum trimestrul II, să avem aeroportul operaţional pentru fluxurile de pasager. Strategia noastră este practic, împărţită în trei direcţii principale : un aeroport de proximitate, pretabil pentru traficul de business, pentru oamenii de afaceri şi VIP-uri. Pentru zona de Charter avem o capacitate de procesare crescută, vrem ca până în 2024- 2025 să ajungem chiar la un milion de pasageri iar în privinţa zborurilor de linie locale, este pretabil dar nu foarte ridicat pentru că mai avem unele deficienţe în zona de tranzit. ” a explicat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Acesta a mai precizat că analizează posibilitatea ca pe termen mediu, terenurile CNAB să fie utilizate inclusiv pentru dezvoltarea unor hangare de mici dimensiuni pentru companiile de linie care fac lucrări de mentenanţă şi reparaţii. La semnarea contractului de modernizare, în toamna anului 2019, fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc a promis finalizarea lucrărilor la timp pentru Euro 2020. Aeroportul Băneasa a fost inaugurat în 1912 şi este închis curselor de linie din 2012. Directorul General al CNAB este George Dorobanţu, numit luna trecută.

 



Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] orex

Aeroportul Băneasa se redeschide în martie-aprilie / Ce fel de curse vor opera pe cel mai vechi aeroport din țară
Aeroportul Băneasa din zona de Nord a Bucureștiului se redeschide la sfârșit de martie, început de aprilie (debutul sezonului de vară în aviația comercială) și va deveni city-airport al Capitalei pe care vor opera curse private, zboruri charter și regulate și curse interne și regionale, a anunțat Compania Aeroporturi București cu ocazia finalizării lucrărilor de modernizare.

Pentru început, se estimează un trafic de circa 400.000 pasageri/an (spre comparație, la Cluj-Napoca în 2019 au fost aproximativ 3 milioane de pasageri, iar la Otopeni 15 milioane).
Pe Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu, nu mai sunt curse comerciale din 2012, iar în 2019, cu ocazia pregătirilor, pentru Euro 2020, Campionatul European de Fotbal (amânat pentru vara 2021) s-a semnat contractul pentru lucrări de consolidare și modernizare.
Fiind un aeroport urban, zborurile pot fi programate exclusiv în intervalul 06.00 – 22.00, din cauza restricțiilor de zbor. „Pentru operaționalizarea aeroportului, imediat după recepția la terminarea lucrărilor, se vor finaliza activitățile pregătitoare de către instituțiile statului (Poliția de Frontieră, Poliția Transporturi, Brigada Antitero), redeschiderea terminalului pentru traficul de pasageri fiind programată să aibă loc odată cu debutul sezonului de vară 2022, estimându-se, pentru început, valori anuale de 400.000 de pasageri. În vederea implementării conceptului de city airport pe Aeroportul Internațional București-Băneasa, au fost stabilite câteva obiective principale: operarea de curse private, charter și regulate, interne și regionale, precum și dezvoltarea facilităților de hangar dedicate aviației generale și, în funcție de cerințele pieței, facilități cargo”, a transmis Compania Aeroporturi București.

La sfârșitul anului trecut, directorul general CNAB, George Dorobanțu anunța că în 2025 se poate ajunge la un milion de pasageri. „După aproape doi ani suntem în procedură de recepţie, urmează o serie de paşi procedurali cu celelalte instituţii ale statului, Poliţia de Frontieră de exemplu, să instaleze echipamentele de securitate astfel încât, la începutul anului viitor, trimestul I, maximum trimestrul II, să avem aeroportul operaţional pentru fluxurile de pasager. Strategia noastră este practic, împărţită în trei direcţii principale : un aeroport de proximitate, pretabil pentru traficul de business, pentru oamenii de afaceri şi VIP-uri. Pentru zona de Charter avem o capacitate de procesare crescută, vrem ca până în 2024- 2025 să ajungem chiar la un milion de pasageri iar în privinţa zborurilor de linie locale, este pretabil dar nu foarte ridicat pentru că mai avem unele deficienţe în zona de tranzit”, spune el.

La semnarea contractului de modernizare, în toamna anului 2019, fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc a promis finalizarea lucrărilor la timp pentru Euro 2020. Aeroportul Băneasa a fost inaugurat în 1912 și este al treilea cel mai vechi aeroport comercial din lume.

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] orex

Aeroportul Băneasa preia curse de la Otopeni : primele zboruri charter și de linie, programate la vară
Aeroportul Băneasa se redeschide pentru curse charter și de linie peste câteva săptămâni și va prelua câteva dintre zborurile programate la Otopeni, a anunțat joi, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, George Dorobanțu. În acest moment, traficul aerian de la Otopeni este la 82 % față de aceeași perioadă din 2019, anul de referință înainte de pandemie, iar pentru lunile de vară se așteaptă revenirea la valorile din vara anului 2019 și chiar depășirea numărului de pasageri de atunci. Statisticile arată un trend ascendent care înseamnă încasări pentru CNAB, dar disconfort pentru pasageri. Revenirea traficului aerian înseamnă aglomerație și timp mare de procesare. Pentru ,, până la final de aprilie-jumătatea lunii mai suntem la aprox. 18 % sub 2019. Putem spune că suntem pe la 3,2 milioane pasageri comparativ cu 4 milioane de pasageri, dar ne așteptăm ca pe perioada verii, inclusiv septembrie să avem o perioadă foarte încărcată, să atingem și chiar să depășim în anumite zile prognozele din 2019, de aceea mutăm unele curse pe Aeroportul Băneasa. Operaționalizarea Aeroportului Băneasa este una dintre prioritățile pe care le avem. În câteva săptămâni o să avem primele zboruri comerciale de acolo, avem discuții cu companii specializate în zboruri charter să înceapă operarea verii din Băneasa să putem să eliberăm anumite sloturi, anumite perioade pe care le avem în Otopeni. Discutăm și cu operatori mai mici, curse regulate care vor să opereze cu avioane mai mici, de tip ATR, specific de business care vor să opereze curse către alte locații din România sau țări apropiate.” a explicat Dorobanțu.
Fiind un aeroport urban, zborurile pot fi programate exclusiv în intervalul 06.00 – 22.00, din cauza restricțiilor de zbor. Pe Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu, nu mai sunt curse comerciale din 2012, iar în 2019, cu ocazia pregătirilor, pentru Euro 2020, Campionatul European de Fotbal (amânat pentru vara 2021) s-a semnat contractul pentru lucrări de consolidare și modernizare.

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] andrei11

Au început de câteva zile să decoleze / aterizeze unele curse.

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] andrei11

Gata, se redeschide.
Aeroportul Băneasa din Nordul Capitalei se redeschide luni, pe 1 august cu ocazia aniversării a 110 ani de la inaugurare, a anunţat pentru RRA, directorul Companiei Aeroporturi Bucureşti, George Dorobanţu.
Reluarea curselor comerciale de linie se face după nouă ani.
Trei companii sunt deja pregătite să înceapă cursele de linie şi charter pe Băneasa.

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] Robert24

Stirea este complet falsa.
In acest moment nu s-a semnat niciun fel de intelegere cu nicio companie aeriana.
Asa e cand nu stii sa faci un business plan.
Nu mai zic ca directorul de acolo si-a dat demisia parca ieri...

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] andrei11

Oricum şi la ora actuală  LRBS cică are ceva activitate anemică conform Flightradar24,  pe lângă diverse curse speciale / VIP care aterizează aici ( care trec destul de jos pe  deasupra Parcului Bazilescu şi care  evident nu au cum să aterizeze decât la Băneasa ). ( Str Alexandru Lăpuşneanu - Sector 1 )

 


Re: Aeroportul Baneasa [BBU/LRBS] Chev Celios

Problema cu Baneasa este ca nimeni nu o sa vrea sa zboare acolo. Tarom nu o sa isi mute toate cursele interne pe BBU pentru ca vor pierde totii pasageri care vin cu alte companii pe Otopeni (OTP) si de aici zboara mai departe in tara cu TAROM. Wizz si Ryan Air au multe curse care vin pe OTP, iar Baneasa nu ar face fata. Plus ca acestia au curse si in intervalul orar 22-07.  Singurele curse care pot fi mutate cu usurinta pe BBU sunt cele charter. Aici putem sa vorbim de companii precum Corendon, Aerodirect, Air Bucharest, Animawings....

 


Go to page:  1 2 3 4
 
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Aeroporturi  • 
Choose destination

Since our 2277 forum members have written 420547 posts in 5240 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use