Infrastructura feroviară din RomâniaLucrări de modernizare și de extindere a infrastructurii feroviare din România

 

Topic: Modernizare CF Caransebeș - Arad

84 posts, 26804 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6
 
 

📖 Pagination options
Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

Loturile 1 și 2 au termenul limită pentru depunerea ofertelor 7 decembrie.
Loturile 3 și 4 au termenul limită pentru depunerea ofertelor 10 ianuarie 2022.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

Pentru loturile 1 și 2, termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit până pe 21 decembrie.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a primit nu mai puțin de șapte oferte la licitația pentru Caransebeș-Timișoara Est, în valoare de 640 milioane de euro.

Pe 15 iunie, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivelor de investiţii Lot 1: Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii <Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 1 Caransebeș – Lugoj> Lot 2: Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii <Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 2 Lugoj – Timișoara Est>”. Valoarea totală estimată a contractului este de 3.180.021.255,45 lei, echivalentul a peste 640 milioane de euro.

Licitația pentru Caransebeș-Timișoara Est, împărțită în două loturi
Procedura de achiziție lansată de CNCF CFR SA este împărțită în două loturi, după cum urmează:

1. ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 1 Caransebeș – Lugoj”
Valoarea estimată fără TVA: 1.437.751.581,09 lei

2. ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 2 Lugoj – Timișoara Est”
Valoarea estimată fără TVA: 1.742.269.674,36 lei

Șapte oferte depuse
Potrivit anunțului din SICAP, au fost depuse șapte oferte, din partea unor companii sau asocieri de companii, după cum urmează:

1. FCC CONSTRUCCION S.A, loturile 1 și 2
2. Asocierea Impresa Pizzarotti& C SpA Italia S.p.A. (Leader), RETTER Projectmanagement, PIZZAROTTI, lotul 1
3. Asocierea ARCADA COMPANY (Leader), EURO CONSTRUCT TRADING 98, S.C. Alstom Transport S.A., lotul 2
4. Asocierea S.C. Alstom Transport S.A. (Leader), EURO CONSTRUCT TRADING 98, ARCADA COMPANY, lotul 1
5. Asocierea MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Leader), Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş., OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S., loturile 1 și 2
6. Asocierea PORR CONSTRUCT (Leader), Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt A.Ş., loturile 1 și 2
7. Asocierea WEBUILD SPA – MILANO (Leader), SALCEF SPA, loturile 1 și 2.


Sursa: Club Feroviar

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

Siemens a mai depus o contestație pentru loturile 3 și 4, iar licitația a fost suspendată.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

Pentru loturile 3 și 4 s-a prelungit termenul limită pentru depunerea ofertelor până pe 31 ianuarie.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

O noua amanare, noul termen e 14 februarie.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

Contestația Siemens a fost admisă parțial, fiind dispusă remedierea.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

Încă o amânare. Termen nou: 23 februarie.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad PTMZ

După 1 an, 4 luni și 4 zile, licitația pentru Timișoara Est - Arad a intrat în evaluare tehnică.
Termenul limită pentru evaluări încă nu a fost actualizat, acesta este 19 februarie... 2021.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad orex

11 oferte depuse pentru modernizarea liniei de tren Timișoara -Arad /Contractele sunt finanțate din PNRR și au o valoare de aproape 4 miliarde de lei
11 oferte au fost depuse pentru modernizarea liniei de tren Timișoara -Arad parte a Magistralei Caransebeș-Timișoara-Arad (155 km.), investiția feroviară cu cea mai mare alocare financiară din PNRR : 1,3 miliarde de euro. Secțiunea Timișoara -Arad are o lungime de 76 de kilometri și cuprinde două tronsoane, Timișoara -Ronaț respectiv Ronaț Triaj-Arad, cele două contracte având o valoare estimată de 3,9 miliarde lei, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Pentru loturile 1 și 2 Caransebeș-Lugoj respectiv Lugoj -Timișoara, sunt depuse 7 oferte.  Fiind o investiție prin PNRR, termenul limită pentru recepție este august 2026. Durata de realizare este de 42 de luni din care 6 pentru proiectare și 36 pentru execuție : ,,Au fost depuse astăzi 11 oferte pentru modernizarea secțiunilor Timișoara – Ronaț Triaj și Ronaț Triaj – Arad. După semnarea contractelor vor fi modernizați aproximativ 76 de km de cale ferată, pe care se va putea circula cu viteze de până la 160 km/h. Cele două contracte vor avea o valoare totală estimată de 3,917 miliarde de lei și vor fi finanțate prin Fonduri Externe Nerambursabile. Pentru fiecare contract în parte durata pentru proiectare și execuție va fi de 42 de luni, din care 6 luni proiectare și 36 de luni execuție.”

Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr. D – 6 operatori economici
S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A.
FCC CONSTRUCCION S.A.
ALSIM ALARKO SANAYI TESISLERI VE TICARET A.S.
WEBUILD SPA – MILANO
IMPRESA PIZZAROTTI& C SPA ITALIA S.P.A.
MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI – asociere
Lotul 3 (Timișoara Est – Ronaț Triaj) pentru care au fost depuse 6 oferte are o lungime de 13,86 km. Se vor mai executa lucrări de construcţie, reconstrucție, reparaţii sau reabilitare la:
-3 poduri
-3 podeţe
-9 pasaje denivelate
-1 trecere la nivel
Se vor construi și 2 podeţe de descărcare.

Lotul 4 Ronaț Triaj Gr. D – Arad – 5 operatori economici:
ARCADA COMPANY
FCC CONSTRUCCION S.A.
WEBUILD SPA – MILANO
IMPRESA PIZZAROTTI& C SPA ITALIA S.P.A.
MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI – asociere
Lotul 4 (Ronaț Triaj – Arad) pentru care au fost depuse 5 oferte, are o lungime de 55 km. Contractul va cuprinde și modernizarea liniei CF Aradu Nou – Glogovăț pe o distanță de cca 7 kilometri.
Și pe lotul 4 se vor executa lucrări de reconstrucție, reparaţii sau modernizare la:
-6 poduri
-30 podeţe
-7 treceri la nivel
-15 pasaje denivelate
Vor fi construite și 9 podeţe de descărcare. Pe mare parte din traseul celor două loturi calea ferată se va dubla, precizează ministrul Grindeanu.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad orex

Astaldi a câștigat licitația pentru modernizarea tronsonului Caransebeș -Lugoj de pe Magistrala Caransebeș-Timișoara -Arad, proiect finanțat prin PNRR/Lucrările se fac pentru o viteză maximă de 160 km/h la trenurile de călători și costă aproape 1,4 miliarde lei
Constructorul Astaldi a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe secțiunea Cransebeș-Lugoj, primul lot din proiectul de reabilitare/electrificare pe Magistrala Caransebeș-Timișoara-Arad, cel mai mare contract de investiții în infrastructura feroviară finanțat prin PNRR. Licitația pentru modernizarea liniei Caransebeș -Lugoj ( 40 km.) a fost lansată în iunie 2021 cu o valoare estimată de 1,4 miliarde lei, iar oferta Astaldi (n.r Asocierea WeBuild -Salcef SPA) a fost de 1,3 miliarde.

Contractul este cu clauză suspensivă și poate fi semnat dacă nu se depun contestații a transmis CFR Infrastructură :
,,CFR SA a desemnat oferta câștigătoare la procedura de licitaţia publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunea Caransebeș – Lugoj (lotul 1), aferentă obiectivului “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA – SALCEF SPA, în valoare de 1.367.674.772,56 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.
Obiective principalele ale programului de modernizarea sunt:
-îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h;
–modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare, adaptând capacitatea de exploatare la volumul de trafic şi la necesităţile tehnologice;
–modernizarea clădirilor staţiilor de călători, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
–înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;
–dublarea liniei pe toată lungimea;
-instalaţii de centralizare electronică şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
-modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;
Licitaţia pentru modernizarea tronsonului Caransebeş – Timişoara (două loturi) cu o lungime totală de 94 km. a fost lansată în iunie 2021 şi suspendată în noiembrie (detalii aici) iar la termenul limită au depus oferte următorii constructori :
1.FCC Construction, ofertant unic, (ambele loturi)
2.Asocierea Pizzarotti- Retter, (lotul 1)
3.Asocierea Arcada (Lider) – EuroConstruct-Alstom (lot 2)
4.Asocierea Alstom- EuroConstruct-Arcada (lot1)
5.Asocierea Mapa Insaat (Lider)- Yapi Merkezi (ambele loturi)
6.Asocierea PORR (Lider) – Gullermark (ambele loturi)
7.Asocierea WEBUID SPA Milano (Lider)-SALCEF SPA (ambele loturi)

Tronsonul Caransebeş – Lugoj care face parte acum din Magistrala Bucureşti – Orşova – Caransebeş- Timişoara a fost deschis circulaţiei feroviare în 1876 şi electrificat în 1975. ,,Şina prezintă un grad avansat de uzură a ciupercii, ştirbituri, bavurări, patinări şi desprinderi de material. Există joante care nu mai asigură continuitatea suprafeţei de rulare, capetelor şinelor tasate” arată CFR în Caietul de Sarcini. Durata contractului este de 102 luni din care 6 luni proiectare, 36 luni execuţie şi 60 garanţia. Tot în caietul de sarcini, CFR Infrastructură obligă constructorul să lucreze non stop pe şantier : ,,Pentru a se încadra în termenul de execuţie stabilit, în funcţie de stadiul lucrărilor şi de graficul asumat, Antreprenorul trebuie să asigure permanenţa executării lucrărilor 24 de ore din 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad orex

Se putea sa fie liniste? NU! :no:
Contestatie 04.07.2022 pentru SEAP.pdf
Contestatie 04.07.2022 pentru SEAP.pdf (104.84 KB; downloaded 96 times)

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad orex




CFR SA a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea infrastructurii feroviare și creșterea vitezei de circulație la 160 km/h, pe Timișoara Est - Ronaț Triaj (lot 3)
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunea Timișoara Est - Ronaț Triaj (lotul 3), aferentă obiectivului “Modernizarea liniei CF Caransebeș - Timișoara - Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA - Partecipazioni Italia SPA - SALCEF SPA - Timișoara - Arad Lot 3, în valoare de1.440.433.361,02 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care: 42 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor, 60 de luni reprezentând perioada de garanție a obiectivului.

Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Obiective principalele ale programului de modernizarea
Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr. D (13,86 km), de la km 568+399, al liniei CF București – Jimbolia (indicativ 100), până la stația Timișoara Nord, după care se continuă pe linia CF Timișoara – Arad (indicativ 218), de la km 0+000, la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D). Lungimea traseului este de 13,86 km, de la intrarea în cap X stația Timișoara Est, până la semnal cap Y, din Ronaț Triaj Gr.D.

Pe traseul existent calea ferată este simplă, electrificată, dotată cu instalație BLA și este dispusă atât în rambleu cu înălţimea de maxim 12 metri, cât și în debleu cu adâncimea de maxim 8 metri. Pe cea mai mare parte a tronsonului feroviar vizat, pentru modernizare, calea se va dubla. Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu excepţia tronsoanelor compuse din aliniamente şi curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru circulația cu viteza de 160 km/h.

De asemenea, se vor executa lucrări:
-  de construcţie, reconstrucție sau reparaţii/reabilitarela 3 poduri și 3 podeţe, 9 pasaje denivelate, 1 trecere la nivel și se vor executa 2 podeţe de descărcare;
-  de modernizare a instalațiilor de energoalimentare, linie de contact, telecomunicații, semnalizare, centralizare, bloc (SCB), sanitare, termotehnologice etc
-  de modernizare a clădirilor din staţiile şi haltele de mişcare de pe tronson: Timişoara Est, Timişoara Nord; Ronaţ Triaj Gr. D (post de mișcare), Timișoara Centru; Ronaţ Triaj Cab.1, Ronaț Triaj h, Ronaț Triaj Gr. D (halta). Stația care se va transforma în post de mișcare este Stația (grupa de linii) Ronaț Triaj Gr. D.
-  de modernizare a reţelele locale existente, de conducte de distribuţie a apei şi de canalizare, care asigură racordarea tuturor consumatorilor branşaţi în prezent la staţiile CF.
-  de protecția mediului:panouri fonoabsorbante, decontaminarea solului, amenajări de spații verzi, separatoare de hidrocarburi și bazine decantoare, garduri și panouri de protecție.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secțiunea Timișoara Est - Ronaț Triaj (lotul 3)se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

 


Re: Modernizare CF Caransebeș - Arad orex

CFR SA a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea infrastructurii feroviare și creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pe secțiunea Ronaț Triaj - Arad (lotul 4)
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunea Ronaț Triaj - Arad (lotul 4), aferentă obiectivului de investiții “Modernizarea liniei CF Caransebeș - Timișoara - Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA - Partecipazioni Italia SPA - SALCEF SPA - Timișoara - Arad Lot 4, în valoare de2.184.174.656,60 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care 42 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor și 60 de luni, perioada de garanție a obiectivului.

Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Obiective principale ale programului
Modernizarea infrastructurii pe Lotul 4 Ronaț Triaj Gr. D - Arad (55 km), de la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D), la km 56+350 (semnalul de intrare în staţia Arad). Pe lângă acest tronson, tot în cadrul lotului 4, proiectul cuprinde și modernizarea/reconfigurarea liniei CF Aradu Nou - Glogovăț (indicativ 220), pe o distanță de cca. 7 kilometri. Pe traseul existent calea ferată este simplă, electrificată, dotată cu instalație BLA și este dispusă atât în rambleu cu înălţimea de maxim 12 metri, cât și în debleu cu adâncimea de maxim 8 metri. Pe cea mai mare parte a tronsonului feroviar, vizat pentru modernizare, calea se va dubla. Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu excepţia tronsoanelor compuse din aliniamente şi curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru circulația cu viteza de 160 km/h. Calea ferată existentă între staţiile Aradu Nou și Arad se va menţine simplă, însă se va moderniza. Pe intervalul dintre staţiile Aradu Nou şi Glogovăţ, traseul existent al căii ferate (linia Aradu Nou – Glogovăţ) se va modifica, pentru a se putea realiza un racord feroviar, care va asigura ocolirea Municipiului Arad de către trenurile de marfă, care vor circula între Timişoara şi Arad. Noul tronson feroviar proiectat între Aradu Nou şi Glogovăţ va traversa râul Mureş pe un pod construit în amonte faţă de cel existent.

De asemenea, se vor executa lucrări:
- de reconstrucție sau reparaţii/modernizare la un număr de 6 poduri, 30 podeţe,7 treceri la nivel, 15 pasaje denivelate, inclusiv 9 podeţe de descărcare
- de modernizare a instalațiilor de energoalimentare, linie de contact, telecomunicații, semnalizare, centralizare, bloc (SCB), sanitare, termotehnologice etc
- de modernizare a clădirilor din staţiile şi haltele de mişcare de pe tronson: Sânandrei, Băile Călacea, Orţişoara, Vinga, Şag, P.M. Valea Viilor, Aradu Nou, Glogovăț, Micălaca. Stația care se vor transforma în post de mișcare este Staţia Valea Viilor.
- de modernizare a reţelelor locale existente, de conducte de distribuţie a apei şi de canalizare, care asigură racordarea tuturor consumatorilor branşaţi în prezent la staţiile CF.
- de protecția mediului -panouri fonoabsorbante, decontaminarea solului, amenajări de spații verzi, separatoare de hidrocarburi și bazine decantoare, garduri și panouri de protecție.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secțiunea Ronaț Triaj Gr. D - Arad (lotul 4) se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

 


Go to page:  1 2 3 4 5 6
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Lucrări de modernizare și de extindere a infrastructurii feroviare din România  • 
Choose destination

Since our 2278 forum members have written 420646 posts in 5242 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use