De toate pentru toțiComunitatea Metrou Ușor

 

Topic: Orizonturi rosii...

881 posts, 100052 views
 
Go to page:  1  ... 25 26 27 28 29 30 31  ... 63
 
 

📖 Pagination options
Re: Orizonturi rosii... orex

Ieșire neobișnuită a unui colonel rus la postul tv public: Rușii sunt „sedați informaţional”. „Situaţia se va înrăutăţi pentru noi”
Un colonel rus în retragere, care a lucrat şi în Statul Major al armatei ruse, a avut o interveție deosebit de critică la adresa strategiei Rusiei în Ucraina, la postul public de televiziune Rossiya-1. Colonelul Mihail Hodarenok a avertizat că rușii sunt „sedați” cu propagandă, în vreme ce ucrainenii sunt deosebit de motivați în luptă și, pe deasupra, vor beneficia și de armament modern din Occident.
Ucraina poate înarma, cu ajutorul SUA şi al UE, un milion de soldaţi bine pregătiţi şi puternic motivaţi, care ar putea pune mari probleme armatei ruse, a spus colonelul rus în retragere Mihail Hodarenok, la o emisiune la postul public rus de televiziune Rossiya-1.
„Forţele armate ale Ucrainei pot înarma un milion de persoane, iar acest lucru ele însele îl spun. Având în vedere că ajutorul (militar) american şi european este pe punctul de activare, realitatea este că vom avea un milion de ucraineni înarmaţi”, a subliniat militarul rus, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Mihail Hodarenok, care a lucrat şi în Statul Major al armatei ruse, a îndemnat „să nu fie luate sedative informaţionale”, multe mass-media ruse dând „informaţii despre căderea psihologică şi emoţională a forţelor armate ale Ucrainei”, ceea ce „nu corespunde realităţii”.

Colonelul rus a mai subliniat că, deşi într-adevăr există soldaţi ucraineni care se predau trupelor ruse, este vorba despre „cazuri izolate”. De fapt, armata ucraineană îşi păstrează un nivel ridicat de motivaţie, la care se adaugă aprovizionarea ei cu arme moderne occidentale, situaţie căreia planificatorii militari ruşi trebuie să-i acorde atenţie în calculele lor strategice şi operaţionale, a arătat Mihail Hodarenok.

„Situaţia pe acest plan se va înrăutăţi pentru noi”, a insistat colonelul, într-o critică neobişnuită auzită la un post TV rus despre mersul „operaţiunii militare speciale” în Ucraina.

„Nivelul de profesionalism al oricărei armate nu depinde doar de echiparea sa, ci şi de instruirea efectivelor, de motivaţia lor şi de dispoziţia de a vărsa sânge pentru patrie. O armată de recruţi poate fi de asemenea foarte profesionistă”, a mai remarcat colonelul rus, ce are apariţii frecvente în mass-media ruse.

Pe de altă parte, el a sesizat faptul că Rusia se regăseşte în prezent într-o „izolare geopolitică totală”. Cât despre NATO, Mihail Hodarenok a apreciat că ar fi ridicol ca Rusia să-şi îndrepte rachetele spre Finlanda, ţară care şi-a anunţat candidatura pentru a intra în Alianţă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat de altfel că extinderea NATO către Finlanda şi Suedia nu este în sine o ameninţare pentru Rusia, cu excepţia cazului în care va include şi desfăşurarea de „infrastructuri militare” pe teritoriul acestor ţări.
https://twitter.com/i/status/1526293852704890882

 




Re: Orizonturi rosii... subway guru

Marele tradator fortat sa demisioneze


 



Re: Orizonturi rosii... orex

RUSSIAN OFFENSIVE CAMPAIGN ASSESSMENT, MAY 22
R Ucraina 23.05.2022.png (287.55 KB; downloaded 1560 times)

 


Re: Orizonturi rosii... orex

RUSSIAN OFFENSIVE CAMPAIGN ASSESSMENT, MAY 23
R Ucraina 23.05.2021.png (988.19 KB; downloaded 1500 times)

 




Re: Orizonturi rosii... orex

RUSSIAN OFFENSIVE CAMPAIGN ASSESSMENT, MAY 24
R Ucraina 24.05.2022.png (990.51 KB; downloaded 1427 times)

 


Re: Orizonturi rosii... subway guru

O lectie ce ar trebui invatata si de ai nostri


 


Re: Orizonturi rosii... orex

RUSSIAN OFFENSIVE CAMPAIGN ASSESSMENT, MAY 25
R Ucraina 25.05.2022.png (973.49 KB; downloaded 1373 times)

 


Re: Orizonturi rosii... orex

Vedeta ucraineană Akkerman, considerată „inutilă” și apoi capturată de Rusia, introdusă în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră
Pe contul de Telegram al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au fost postate mai multe fotografii, datate cu 25.05.2022, în care este prezentată fosta vedetă blindată ucraineană Akkerman, capturată de militarii ruși în luna martie, în portul Berdyansk de la Marea Azov.
La bordul vedetei purtătoare de artilerie a fost arborat drapelul Sfântului Andrei al Forțelor Navale ale Federației Ruse, ceea ce înseamnă că aceasta a fost introdusă în dotarea FRMN.
Nava, fotografiată în Golful Sevastopol, a primit numărul de bord 201. Aceasta este relativ nouă, fiind construită în anul 2016.

Rusia considera vedetele ucrainene din clasa Gyurza-M, stupide și inutile
omentariul autorului: Anterior, reprezentanții militari ruși afirmau despre vedetele ucrainene Proiect 58155 din clasa Gyurza-M, din care face parte și nava U 174 Akkerman, că “sunt destul de stupide”. Aceștia apreciau că vedetele blindate purtătoare de artilerie de acest tip sunt practic inutile pentru executarea serviciului de luptă în zona de coastă. Astfel, armele lor nu pot efectua un foc eficient fără o contragreutate, iar lansatoarele terestre de rachete antitanc Barrier de la bord nu sunt adaptate pentru întrebuințarea pe mare. Se pare că, cu toate acestea, navei i s-a găsit o utilitate în cadrul FRMN.
Vedeta blindată purtătoare de artilerie Akkerman a fost construită la Întreprinderea de construcții navale Leninskaya Kuznitsa din Kiev, în anul 2016, și este destinată pentru îndeplinirea de misiuni pe râuri și în zona de coastă a mării. Nava are 21 de metri lungime, cinci metri lățime, un deplasament de 38 de tone și poate atinge o viteză de 28 de noduri. Echipajul acesteia este format din cinci persoane. La bordul navei poate fi ambarcat o grupă de cercetare și desant de până la opt persoane.
Armamentul vedetei blindate Proiect 58155 este format din două module de luptă, care includ un tun automat cu calibrul de 30 de milimetri, o mitralieră calibru 7,62 milimetri, un lansator de grenade cu calibrul de 30 de milimetri și două rachete antitanc Barrier.

Nave capturate de forțele ruse de ocupație în Marea Azov
Flota din Marea Azov aparținând Forțelor Navale ucrainene a fost capturată de militarii ruși, în luna martie 2022, după ce aceștia au preluat controlul localității Berdyansk. Aici se afla Baza Navală Est, care a fost formată conform noii Doctrine maritime de apărare a Ucrainei. Soldații și ofițerii ucraineni au părăsit instalațiile navale fără luptă, plecând din bază înainte de sosirea armatei ruse.
Între navele capturate de ruși se află vedete de patrulare Proiect 50300 din clasa Kalkan-M aparținând Serviciului de frontieră al Ucrainei, vedete blindate Proiect 58155 din clasa Gyurza-M, remorcherul maritim Korets, nave din clasele Donbas și Grif, precum și alte nave mici pentru zona maritimă apropiată.


Cum ajung avioanele și elicopterele în Ucraina. Reportaj despre avioane de atac Su-25, demontate și trimise ca „piese de schimb”
În cadrul unui reportaj realizat în Germania la un centru recent înfiinţat care se ocupă cu coordonarea transferului către Ucraina, de la statele care oferă asistenţă militară, jurnalistul Jack Detsch, de la prestigioasa revistă Foreign Policy, a vorbit despre modul în care a fost rezolvată problema transferului de avioane și elicoptere către Forțele Aeriene Ucrainene.
Jurnalistul Jack Detsch a vizitat o bază din Germania unde 110 militari din 30 de țări gestionează aprovizionarea cu arme occidentale către Ucraina. Detsch precizează în articolul publicat în revista Foreign Policy că acest centru militar din Germania gestionează transferul de elicoptere Mi-17 și avioane de atac Su-25 către Forțele Armate ale Ucrainei.
Sarcina principală a acestui ’’centru militar’’ tine de gestionarea cât mai precisă a livrărilor de sisteme de artilerie, tancuri, avioane și alte mijloace tehnice care provin de la state din Europa, şi nu numai, şi trebuie să ajungă către Ucraina.

În urmă cu mai bine de o lună, pe 19 aprilie 2022, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că Ucraina a primit „piese de schimb” pentru a-şi consolida forţele aeriene, refuzând să precizeze care este ţara ce le-ar fi furnizat, dând însă de înţeles că este vorba despre avioane de fabricaţie sovietică.
Ucraina are în dotare avioane de concepţie sovietică MiG-29, Su-25 şi Su-27, iar de la începutul invaziei ruse încearcă să obţină şi alte aparate de acest fel, piloţii săi fiind familiarizaţi cu ele.
Statele Unite au cerut Poloniei să cedeze direct Ucrainei avioane MiG-29, dar guvernul polonez a propus Washingtonului să preia el aceste avioane pentru a le oferi Ucrainei, ceea ce Statele Unite au refuzat.
Ucraina le-a cerut partenerilor săi occidentali să furnizeze avioane de luptă MiG-29 pe care piloții săi știu deja să le piloteze și pe care le au câteva țări din Europa de Est.

Potrivit lui Jack Detsch,  Forțele Aeriene Ucrainene au primit avioane de atac Su-25

Articolul scris de Detsch, printre alte detalii despre activitatea centrului logistic, indică faptul că mai multe aeronave Su-25 au fost transferate în Ucraina. Se precizează faptul că o echipă de tehnicieni din Europa de Est a ajutat la dezmembrarea mai multor aeronave Su-25 și a unor elicoptere Mi-17 pentru a fi expediate în Ucraina. Numărul de aeronave transferate către Ucraina nu este dezvăluit de jurnalistul Jack Detsch.
În același timp, Jack Detsch nu ne spune când a avut loc exact transferul de aeronave, dacă mai este sau nu în desfășurare acum, câte avioane au fost transferate si de la ce tari provin.
De unde ar fi putea veni avioanele? În prezent, trei state europene mai au în serviciu avioane Su-25 şi anume: Bulgaria (doar 8 Su-25 sunt încă în serviciu activ), Belarus (exclus ca avioanele să vină din această ţară) şi Georgia (ţară care până acum nu a anunţat că este dispusă să facă un transfer major de arme către Ucraina).
Slovacia şi Republica Ceha au deţinut şi ele avioane Su-25. Slovacia a ales să scape de ele şi le-a vândut Armeniei, iar Cehia le-a retras pe toate din dotarea forţelor sale aeriene, în anul 2000.
Detsch mai notează că în fruntea listei de nevoi ale Forțelor Armate Ucrainene se află sistemele americane de rachete cu lansare multiplă M270, pe care Statele Unite sunt reticente momentan în a le furniza de teama unei escaladări a conflictului.
Jurnalistul relatează că militarii armatei ucrainene dau dovadă de determinare în timpul cursurilor de pregătire unde învaţă cum să folosească echipamentele militare occidentale. Aceştia nu vor să ia pauze, vor să continue pregătirea și să se întoarcă cât mai repede în Ucraina.
Pe 16 mai mass-media ucraineana a precizat că trei elicoptere Mi-17 din Statele Unite au fost deja transferate în Ucraina și îndeplinesc misiuni de luptă. S-a subliniat atunci că era vorba de aeronave fabricate în perioada sovietică.

Despre ce aeronave ştim până acum că au fost transferate Ucrainei
De amintit ca pe 13 aprilie, Statele Unite au anunțat  un pachet de ajutor de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina, care includea 11 elicoptere Mi-8 și Mi-17 din perioada sovietică.
În același timp, trebuie să amintim că Statele Unite au confirmat intenția de a  oferi elicoptere Ucrainei chiar înainte ca Rusia să declanşeze o nou invazie militară. La momentul respectiv era vorba despre aeronave care au aparţinut Forțelor Aeriene Afgane. Astfel, ca parte  a asistenței militare americane, Forțele Armate ale Ucrainei ar trebui să primească șase elicoptere de transport Mi-17-B5 și Mi-8MTV.
Între timp, The Wall Street Journal a precizat, pe 23 mai, ca Republica Cehă a donat Ucrainei elicoptere de atac Mi-35 și, împreună cu Slovacia, şi-a luat angajamentul să repare vehiculele blindate ale armatei ucrainene.

De asemenea, Polonia a oferit Ucrainei aproape toate piesele de schimb și muniția de care dispunea pentru avioanele MiG-29. Datorită acestui gest, Ucraina are posibilitatea de a-și restabili capacitatea de luptă.

 


Re: Orizonturi rosii... orex

Nu numai T-62: Federația Rusă scoate din depozitele armatei prima generaţie a lui T-80
În Federația Rusă, în oraşul Naro-Fominsk din regiunea Moscovei a fost observată o intensificare a activităţilor militare ale armatei ruse în ceea ce priveşte pregătirea unor noi transporturi de armament. Potrivit analiştilor militari ucraineni ai InformNapalm, care au intrat în posesia mai multor imagini, armata rusă scoate acum din depozite, pe lângă vechile T-62 şi tancuri T-80.
Spre deosebire de vechile tancuri T-62M, pe care armata rusă le transportă din Peninsula Crimeea în regiunile Herson și Zaporojie, analiştii militari ucraineni ai InformNapalm precizează că ruşii au scos din depozite şi au încărcat pe vagoane de tip platformă mai multe multe tancuri T-80.

Analiştii militari ai publicaţiei Defense Express precizează că intenţia armatei ruse de a scoate din depozite tancuri mai vechi T-80 era cunoscută de acum o lună de zile. Aceştia precizează că, la sfârșitul lunii aprilie a devenit cunoscut faptul că aproximativ 100 de tancuri au fost scoase din Baza 225 de depozitare și reparare a echipamentului militar din Districtul Militar Central al Armatei Ruse.

De asemenea, trebuie precizat faptul că aceste tancuri sunt furnizate „ca atare”, adică fără upgrade-uri, cum ar fi sisteme de ochire cu termoviziune, fără noi sisteme protecție activă şi fără noi sisteme de comunicare. Cu alte cuvinte, tancurile T-80 pe care armata rusă le scoate acum din depozite au rămas la nivelul tehnologic de echipare al anilor 80.

După alte surse ar fi vorba de T-80BV care este o versiune îmbunătăţită a tancului principal de luptă T-80B, care a intrat în dotarea forțele armate ruse în 1985. În prezent, Ministerul rus al Apărării are câteva mii de tancuri T-80BV, majoritatea stocate în depozitele armatei ruse.

În urmă cu două zile, Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene preciza că pierderile grele înregistrate de ruşi, mai ales la capitolul tehnică militară, determină armata rusă să scoată din depozite vechile tancuri T-62.

Analiştii militari ucraineni susţin acum că forţele ruse de ocupaţie se pregătesc să folosească aceste tancuri, care datează din perioada regimului Hrușciov, pentru a lupta pe direcția de sud a teritoriului Ucrainei şi pentru a bloca înaintarea trupelor ucrainene pe axa Nikolaev sau Herson.

 


Go to page:  1  ... 25 26 27 28 29 30 31  ... 63
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Comunitatea Metrou Ușor  • 
Choose destination

Since our 2277 forum members have written 420544 posts in 5240 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use