Infrastructura rutieră din RomâniaȘtiri și noutăți din domeniul infrastructurii rutiere

 

Topic: Coridorul IV

360 posts, 150038 views
 
Go to page:  1  ... 20 21 22 23 24 25 26
 
 

📖 Pagination options
Re: Coridorul IV drbm

Filmarea cu drona propun să se numească "Zbor deasupra unui cuib de cuci".

http://mobil.tion.ro/#!mobilenews/detail/1882372

 


Re: Coridorul IV drbm

CNAIR: Nouă oferte pentru tronsonul de autostradă Sibiu-Boița

Nouă companii și asocieri au depus oferte pentru proiectarea și execuția primei secțiuni a autostrăzii Sibiu - Pitești, cuprinsă între Sibiu și Boița, valoarea estimată a proiectului, fără TVA, fiind de 765,839 milioane de lei, informează, joi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

viewtopic.php?f=344&t=4021&p=257289#p257289

 


Re: Coridorul IV TibiV

Stiu ca nu este pe profilul forumului, dar sa fie ”just for the record”...

Fimare la ”Dealul Liliecilor” facuta de benzinarul AlinC, care (probabil) este si proprietarul/redactorul sef al ziarului ”Unirea” din Alba Iulia...




Si vestea buna...
http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/construc%C8%9Bia-tunelurilor-pentru-ur%C8%99i-de-pe-autostrada
Construcția tunelurilor pentru urși de pe autostrada Lugoj – Deva intră in faza de licitație
28 Iun 2019

Azi, 28 iunie 2019, CNAIR a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziții publice, SICAP, anunțul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului "Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220 - Secțiunea E și finalizare Sectiunea D".

Pentru atribuirea acestui contract, CNAIR a optat pentru utilizarea procedurii de licitație restrânsă, procedură ce va fi derulată în două etape.

Astfel, prima etapă va fi cea de selecție a candidaților în funcție de criteriile de selecție stabilite în cadrul Documentației de Atribuire, iar cea de a doua etapă va fi cea de evaluare a ofertelor depuse de candidații selectați și stabilirea câștigătorului în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în cadrul Documentației de Atribuire.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.

Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2x3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgență de 2,50 m și acostamente de 2x0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2x0,75 m.

De asemenea, tunelurile vor fi prevăzute cu galerii de evacuare în caz de urgențe, nișe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalații electrice, de ventilare, de stingerea incendiilor și echipament ITS.

Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 296.000.000 euro fără TVA.

Termenul limită de depunere al candidaturilor a fost stabilit pentru luna august 2019.

 


Re: Coridorul IV orex

Sa avem noi asa ceva? In cat timp, ca tehnic, practic se vede ca se poate?


PS
Nu vom mai fi contemporani cu vremurile din pacate! :(

 


Re: Coridorul IV orex

”Ministerul Transporturilor a anunţat, sâmbătă, că a aprobat cererea de finanţare pentru Autostrada Sibiu – Piteşti pentru secţiunile 1, 4 si 5, valoarea totală a proiectului fiind estimată la 1,334 miliarde euro.
Ministerul a aprobat cererea de finanţare pentru proiectul „Construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti Secţiunile 1, 4 si 5”, depus de CNAIR în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi a fost transmis la Comisia Europeană. Proiectul are o lungime de 122,11 km, fiind divizat in 5 secţiuni ce traversează 3 judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş. Valoarea totală a proiectului este de 1,334 miliarde euro şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 875,55 milioane euro, va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanţare în valoare de 458,84 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat. Perioada de implementare a proiectului este de 103 luni, începând cu data de 16 iunie 2015 şi finalizându-se la data de 31 decembrie 2023.”
https://adevarul.ro/economie/stiri-econ ... index.html

”În etapa 1, pentru care se cere finanţare, se vor construi 53,58 de kilometri de autostradă, inclusiv 6 noduri rutiere, 28 poduri şi pasaje, 10 viaducte, 1 tunel, 1 parcare de scurtă durată, 2 spaţii de servicii, 3 centre de întreţinere şi coordonare. De asemenea, economia de timp ce va fi atinsă ca urmare a construirii Autostrăzii Sibiu - Piteşti secţiunile 1, 4 şi 5 va fi de 57 minute/turism şi 54 minute/vehicul greu.”
https://www.economica.net/ministerul-tr ... 75559.html

PS
Ar fi a opta minune a lumii si asa fara partea cea mai dificila, loturile 2 si 3!! :rofl:  :rofl:  :rofl:

 


Re: Coridorul IV orex

Ungaria anunță că și-a terminat partea ce îi revine din Via Carpatia
Potrivit declarațiilor făcute de către Tamás Schanda, secretar de stat în Ministerul Inovaţiei şi Tehnologiei pentru Agenția maghiară de presă MTI, Ungaria este prima ţară care a construit deja toate elementele care îi revin din coridorul rutier central – european Via Carpatia.

Coridorul autostrăzii Via Carpatia leagă şapte ţări, din Lituania şi până în Grecia, creând o conexiune între porturile Mării Baltice, Mării Egee şi Mării Negre, pe direcţia nord – sud, care până acum a lipsit. Odată cu finalizarea, în toamnă, a autostrăzii M30 din Ungaria, care face legătura între autostrada M3 şi graniţa cu Slovacia, a luat naştere şi ultimul element maghiar al coridorului. În urma secţiunii nou construite între Miskolc şi Tornyosnémeti, de la Budapesta se poate ajunge pe autostradă până la Kosice (Slovacia).
Odată cu finalizarea acestui drum de mare viteză, Ungaria s-a achitat de toate sarcinile asumate – cu cinci ani mai devreme decât termenul – limită al construcţiei întregii Via Carpatia, care este anul 2026. După autostrada M30, secţiunea maghiară a coridorului continuă cu autostrada M3, apoi cu autostrada M35, în direcţia Debrecen, iar în final, cu autostrada M4, în direcţia Oradea.

„Ungaria a reuşit să îşi dezvolte singură infrastructura proprie de transport – datorită muncii depuse de cetăţenii săi, bazându-se pe creşterea economică. În 2010, lungimea totală a reţelei interne de autostrăzi a fost de sub 1.300 de kilometri. Acum, ea se apropie de 2.000 de kilometri”, a subliniat Tamás Schanda secretar de stat în Ministerul Inovaţiei şi Tehnologiei.

„Datorită investiţiilor realizate în ultimii 11 ani, acum putem ajunge pe drumuri cu patru benzi la Eger, la Salgótarján, la Sopron, la Szolnok, la Szombathely şi la Veszprém. Vorbim, acum, de o legătură completă pe autostradă între capitala Ungariei şi cea a Slovaciei, Bratislava. Înainte de 2010, niciun drum de mare viteză nu ajungea la graniţa cu România, spre Transilvania, acum se lucrează, deja, la pregătirea celui de-al treilea. Din 2019 încoace, este al treilea an consecutiv când reţeaua de drumuri de mare viteză din Ungaria a crescut cu peste 100 de kilometri în fiecare an. Impulsul fără precedent al dezvoltărilor este confirmat şi de faptul că progrese comparabile au fost înregistrate numai de două ori”, a explicat oficialul ungar.

În România
Pe teritoriul României traseul are două direcții, una spre portul Constanța, pe ruta Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța, și una spre frontiera româno-bulgară, la viitorul pod peste Dunăre de la Calafat – Vidin, pe ruta Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Vînju Mare – Calafat.

De la Oradea, Via Carpatia continuă spre Arad pe viitorul drum expres Oradea – Arad, care se află în faza studiilor și lucrărilor pregătitoare pentru întocmirea documentație tehnice a proiectului.
Drumul expres (DX) Oradea – Arad va avea o lungime de 119 kilometri, cu două benzi de circulație pe sens. Valoarea estimată a proiectului este de 1,38 miliarde de euro, iar perioada de execuție este de 36 de luni. Șoseaua cu profil de autostradă ar putea fi finalizată până la sfârșitul anului 2025.

De asemenea, în România există deja segmente funcționale ale Via Carpatia, pe care se circulă. Este vorba despre autostrada Arad – Timișoara – Lugoj – Sibiu și de autostrada Pitești -București – Constanța.

PS
Ce reactie sa ai la un asemenea comunicat, in afara de a ramane perplex! :(
NOI, acum 10 ani abia treceam de borna de 330 km , si inca n-am spart ”bariera sonica” de 1.000km, ramanand la finele anului curent cu doar 942 km de autostrada PIF. ”Haram” de putin!  :headbash:

 


Re: Coridorul IV orex

În lipsa unei autostrăzi pe Valea Oltului, camioanele nu vor mai circula pe timpul verii, la sfârșit de săptămână, pe DN 7 între Pitești și Sibiu (Propunere)
Camioanele nu vor mai circula pe DN 7 Valea Oltului, vineri, sâmbătă și duminică, în sezonul estival, potrivit unui Proiect de ordin al Ministrului Transporturilor lansat în dezbatere publică.

Incapabil să finalizeze întreaga autostradă A1 (coridorul IV Constanța – Nădlac 2),  Ministerul Transporturilor răspunde solicitărilor Poliției Rutiere care spune că cea mai importantă rută comercială a României este, practic, sufocată la sfârșit de săptămână în lunile iulie și august, agenții din teren nu fac față, nu pot fluidiza circulația între Pitești și Sibiu, unde, pe cea mai mare parte a traseului, drumul are o bandă pe sens, iar accidentele sunt numeroase și grave.

Măsurătorile de circulație din august 2021 arată valori de circulație specifice unei autostrăzi (și chiar aglomerată) pe DN 7 între Pitești și Râmnicu Vâlcea, cu peste 26.000 autovehicule/zi, respectiv 23.000 autovehicule pe Valea Oltului (Râmnicu Vâlcea – Veștem).

Dacă restricția va fi aplicată, cu excepția nopții, transportatorii de mărfuri sunt lăsați, practic, fără o rută alternativă utilă între Pitești și Sibiu, urmând să circule prin Ploiești – Cheia – Brașov (DN 1 A) și apoi pe DN 1 Brașov – Sibiu, pe DN 65 Pitești – Craiova și mai departe spre Timișoara – Arad sau să își programeze cursele în afara intervalului de restricție: vineri de la ora 18.00 la 22.00 și în cele două zile de weekend, sâmbătă și duminică, de la 06.00 la 22.00.

„Avȃnd în vedere blocajele rutiere care au loc pe sectorul Rȃmnicu Vȃlcea – Sibiu al DN7, precum și numărul foarte mare de accidente soldate cu victime care au loc pe acest sector, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vȃlcea, în urma analizelor realizate împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vȃlcea, a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Afacerilor Interne restricționarea  circulației vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul Rȃmnicu Vȃlcea – Sibiu al DN7, în sezonul estival, în zilele de vineri, sȃmbătă și duminică. Inițiativa este susținută de Secretariatul General al Ministerului Afacerilor Interne. În urma consultării structurii teritoriale de poliție rutieră și a verificărilor efectuate, Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Romȃne a constatat că pe sectorul Rȃmnicu Vȃlcea – Sibiu al DN7 valorile de trafic depășesc cu mult nivelul de serviciu al drumului, viteza de deplasare a vehiculelor fiind redusă indiferent de numărul de polițiștii implicați în activitatea de fluidizare a traficului rutier, principalele ambuteiaje fiind create de autovehiculele destinate transportului de mărfuri, acestea avȃnd o lungime mare și un demaraj lent. Drept urmare, Direcția Rutieră consideră oportună introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decȃt cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul Rȃmnicu Vȃlcea – Sibiu al DN7, în zilele de vineri, sȃmbătă și duminică, în perioada 01 iulie – 31 august”, arată Ministerul Transporturilor.

DN 7 Pitești – Sibiu face parte din cea mai importantă rută comercială a României, culoar principal de tranzit spre Centrul și Vestul Europei atât pentru exporturile românești, în special Dacia, cât și pentru mărfurile internaționale în special din Turcia (doar pe la vama Giurgiu – Ruse intră zilnic peste 1.000 de camioane din Turcia, cele mai multe mergând spre Nădlac 2). Totodată, în sezonul estival, pe această rută circulă foarte mulți turiști europeni spre litoralul din Bulgaria, Grecia și Turcia.

Cu excepția sezonului de iarnă, restricții de circulație pentru automarfare se aplică și pe autostrăzile din Ungaria, însă doar în zilele de duminică.

 


Re: Coridorul IV andrei11

Parcă a mai "funcţionat" această măsură în  decursul timpului...Aşa de mulţi "plimbăreţi" sunt pe Valea Oltului în week end ? De unde vin şi încotro se îndreaptă ?

 


Re: Coridorul IV cris_m

Dar nu era deja valabila interdictia asta cu vehiculele grele? Sigur, nu vorbim de aplicarea masurii in sine, ci de existenta ei...
Da, Andrei, sunt, in lipsa unei legaturi feroviare decente intre Bucuresti si Sibiu, multi apeleaza la masina. In plus, mai sunt si cei care evita Valea Prahovei, avand nevoie sa ajunga din Ardeal in Oltenia/Muntenia sau viceversa...

 


Re: Coridorul IV orex

In prezent, camioanele mai grele de 7,5 tone care transportă mărfuri neperisabile nu pot circula pe DN 7 între Piteşti – Râmnicu Vâlcea şi intersecţia cu DN 1 de la Veştem exclusiv în zilele libere de sărbătoare legală.

 


Go to page:  1  ... 20 21 22 23 24 25 26
 
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri și noutăți din domeniul infrastructurii rutiere  • 
Choose destination

Since our 2425 forum members have written 433912 posts in 5402 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use