Regiunile RomânieiBanatJudețul Timiș

 

Topic: Știri, noutăți, perspective

254 posts, 98684 views
 
Go to page:  1  ... 13 14 15 16 17 18 19
 
 

📖 Pagination options
Re: Știri, noutăți, perspective Dragos31

Mijloacele de transport în comun de pe liniile de tramvai 1, 2, 4, 6a și 6b vor avea traseele modificate, în data de 30.10.2021, între orele 08:00 și 19:00, din cauza lucrărilor la tramele stradale ce vor avea loc pe tronsonul dintre strada Coriolan Brediceanu și bulevardul Republicii, anunțate pentru zilele de 29 și 30 octombrie

Astfel, sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 19:00, mijloacele de transport în comun de pe liniile de tramvai amintite vor circula astfel:
- liniile 1 (de la Gara de Nord) și 2 (de la Dâmbovița) vor avea traseul normal până în Piața Sfânta Maria, apoi pe traseul deviat, tur-retur: Piața Bălcescu - Banatim - Fabrica de Bere - Piața Traian - Piața Badea Cârțan - Gara de Est;
- tramvaiele de pe linia 4 și cele de pe linia 8 vor avea traseu comun, tur – retur, între Gara de Nord și Ciarda Roșie,  prin Piața Bălcescu – Sala Olimpia
- liniile 6a și 6b vor fi suspendate;
- între Gara de Est - Pădurea Verde - Prințul Turcesc - Piața Traian - Piața Timișoara 700 vor circula minibuze, pe următorul traseu: Gara de Est - strada Avram Imbroane - Meteo - strada Gheorghe Adam - V. Economu - Calea Dorobanților - strada Andrei Șaguna - Prințul Turcesc - strada Ion Mihalache - Piața Traian - bulevardul 3 August 1919 - bulevardul Revoluției din 1989 - strada Proclamația de la Timișoara - strada 9 Mai - Piața Libertății - strada Coriolan Brediceanu - strada Gheorghe Dima (va fi utilizată stația “Piața 700” de lângă Spitalul Militar) - strada Paris (va fi utilizată stația “Piața 700” - troleibuz) - stânga pe linia de tramvai pe strada Coriolan Brediceanu -  după intersecția cu strada Gheorghe Dima, pe același traseu până la Gara de Est.
Mai amintim că vineri, tot din cauza lucrărilor de pe tronsonul menționat, pot apărea mici întârzieri ale tramvaielor de pe liniile 1,2,4 și 6.

Sursa: Facebook/STPT - RATT -  https://www.facebook.com/407230642774612 ... 1969763/

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Începând de luni, 08.11.2021, odată cu reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar, elevii care studiază pe raza municipiului Timişoara vor avea la dispoziţie liniile de transport şcolar destinat exclusiv lor. Detalii referitoare la liniile, traseele şi graficele de circulaţie se pot obţine de pe site-ul Societăţii de Transport Public Timişoara, www.stpt.ro, secţiunea Orare.

Sursa: Facebook - STPT-RATT

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Se pare că STPT ar putea mări prețurile titlurilor de călătorie. Pe pagina principală a site-ului STPT a fost publicată o notă de fundamentare în acest sens:
nota_fundamentare_2021.pdf
nota_fundamentare_2021.pdf (769.35 KB; downloaded 68 times)

Screenshot_20211119-164301.jpg (249.11 KB; downloaded 1824 times)

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

La doar câteva zile de când STPT a propus indexarea prețurilor de la bilete și abonamente, decizia a fost aprobată de Societatea Metropolitană de Transport Timișoara. Majorarea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2022 și nu mai este nevoie de hotărâre de consiliu local.

„Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara a aprobat ajustarea tarifelor de călătorie pentru bilete și abonamente, valabile începând cu data de 1 Ianuarie 2022, conform propunerii făcute de către operatorul de transport Societatea de Transport Public Timișoara”, a transmis, marți, SMTT.

Noile tarife aplicabile în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (ADI SMTT) sunt:
• bilet unic (valabil 60 minute, pe toate mijloacele de transport public) – 4 lei
• legitimații de 1 zi (valabile pentru toate mijloacele de transport public) – 15 lei
• abonament 1 linie pentru 30 zile – 100 lei
• abonament 1 linie expres pentru 30 zile – 115 lei
• abonament general 30 zile – 130 lei
• abonament general agent economic nominalizat (valabil pentru o perioada de 30 de zile)- 200 lei
• abonament general agent economic nenominalizat (valabil pentru o perioada de 30 de zile) – 250 lei
• abonament general anual – 1.100 lei
Au fost eliminate abonamentele pe 7 zile, respectiv cele pe două linii, pentru care, spun cei de la SMTT, oricum nu erau prea multe solicitări.

De la 1 ianuarie
Decizia a fost luată cu majoritate covârșitoare în AGA de la SMTT, existând o singură abținere, din partea comunei Becicherecu Mic. Planul tarifar modificat va intra în vigoare del la 1 ianuarie 2022, pe întreaga arie de competență a unităților administrativ teritoriale membre ale ADI SMTT.

Nu va mai fi nevoie, spune viceprimarul Ruben Lațcău, și de aprobarea consiliilor locale. „Prin HCL-ul prin care au aderat (unitățile administrativ-teritoriale – n.r.) la SMTT, care este act standard, a fost delegată inclusiv această atribuție, ca majorarea să fie făcute în AGA la SMTT”, explică acesta.

Din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara fac parte Municipiul Timișoara și comunele Ghiroda, Moșnița Nouă, Remetea Mare, Becicherecu Mic, Sânmihaiu Român, Dumbrăvița, Dudeștii Noi, Săcălaz, Șag, Satchinez, Sânandrei, Orțișoara, Giarmata, Pădureni, Biled, Variaș și Parța.

Sursa: Știri de Timișoara

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Primăria Timișoara anunță că un sfert din stațiile de tramvai din oraș intră în proces de modernizare. Asta în condițiile în care se așteaptă venirea primelor garnituri noi, realizate de fabrica din Turcia. Astfel, stațiile reabilitate vor fi dotate cu camere de supraveghere și monitoare LCD.

Persoanele care circulă cu mijloacele de transport în comun din Timișoara vor aștepta în stații care vor arăta ca-n Occident. Reprezentanții primăriei anunță că un sfert din stațiile de tramvai din oraș vor intra în proces de modernizare.

Concret, Primăria Timișoara a lansat o licitație publică pentru proiectul „Modernizare stații tramvai Linia 1 Gara de Nord -Stația Meteo și retur”, la stadiul de proiectare (DALI și proiect tehnic). Anunțul de intenție urmează să fie publicat pe SEAP, în această săptămână.

leader board 728 x 90 px
„Un sfert din stațiile de tramvai din Timișoara intră într-un amplu proces de modernizare, plecând de la Gara de Nord și ajungând la stația Meteo. Călătorul va avea condiții civilizate de așteptare și informații pentru a-și putea integra călătoria cu alte opțiuni – nu doar cu alte mijloace de transport public, dar și cu bicicletele din stații sau cu deplasarea cu trenul în cazul navetei în localitățile de lângă Timișoara”, a afirmat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

În total, este vorba despre modernizarea a 34 de stații de tramvai, care vor îndeplini mai multe criterii de accesibilitate. Astfel, peronul va fi adaptat la același nivel cu noile tramvaie fabricate de firma turcească Bozankaya și va avea pavaj tactilo-vizual și zone de avertizare cu un contrast ridicat de culoare, pentru o mai bună delimitare a spațiului. Totodată, peroanele vor fi accesibile tuturor persoanelor cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, vârstnici, părinți cu cărucioare pentru copii etc.), astfel încât să le permită urcarea/coborârea din tramvai.

Mai mult, potrivit Primăriei Timișoara, stațiile vor fi dotate cu sistem de supraveghere video și sistem de afișaj și informare (monitoare LCD), vizibil pe ambele fețe ale panoului de afișaj, cu informații privind timpul de sosire în stație al următorului vehicul și alte date importante privind traficul. Acesta va fi adaptat nevoilor persoanelor cu deficiențe vizuale și auditive.

De asemenea, este prevăzută și amplasarea de sisteme de informare pentru călători, de unde aceștia se pot informa cu ce mijloace de transport, inclusiv disponibilitatea bicicletelor în stații, pot să ajungă la destinație și vor avea posibilitatea ca validarea călătoriei să o poată face și în stație. Stațiile vor avea panouri voltaice pentru generarea de energie, va exista opțiunea de încărcare a telefoanelor mobile, acces la Wi-Fi public și un sistem modern de achiziționare a biletelor.

Stațiile care vor fi modernizate sunt: Gara de Nord, Regele Carol I, Piața Mocioni/Sinaia, Piața Maria, Catedrala Mitropolitană, Spitalul de copii, Piața 700, Libertății, Continental, Prefectura, 3 August, Piața Traian (NB toate tur-retur, câte 2 stații); Prințul Turcesc, Sarmisegetuza, Lalelelor, V. Economu, V. Babeș, Meteo, UMT, Electrica, Gara de Est, Piața Badea Cârțan.

Primăria Timișoara transmite că în primă etapă va fi realizată documentația tehnică și obținerea autorizației de construire. Durata de viață solicitată prin documentație a noilor stații este de minim 24 de ani. Perioada de realizare a documentației și proiectării este de opt luni. Valoarea estimată a contractului este de 210.000 lei, la care se adaugă TVA.

Sursa: Express de Banat

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Ambarcațiunile Societății de Transport Public Timișoara vor andoca pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița, urmând să intre în revizie tehnică, începând cu data de 11.12.2021. Cursele în regim de transport public și de agrement pe Bega vor fi reluate în primăvara lui 2022.
            Circulația ambarcațiunilor STPT a fost reluată în luna martie a acestui an. În această perioadă, în intervalul martie – decembrie, au fost înregistrate 123.839 de călătorii, în condițiile în care, timp de mai multe săptămâni, circulația pe Canalul Bega a fost suspendată din cauza lucrărilor de la ecluza Sânmihaiu Român, dar și a restricțiilor pandemice.

Sursa: STPT

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Circulația mijloacelor de transport în comun a fost dată peste cap, marți dimineață. Peste 30 de șoferi ai STPT au refuzat să urce la volan și să iasă pe traseu. A întârziat plata salariilor și nu au mai primit bonurile de trei luni, se plâng angajații societății de transport. Au lăsat troleibuzele în curtea STPT.

„Avem cheltuieli de plătit la bloc, nu putem să le plătim din alte afaceri, că nu avem alte afaceri, noi trăim de pe urma acestor salarii. Am prestat o muncă timp de o lună de zile și nu ni s-au dat banii. Așteptăm să ni se bage banii pe carduri, pentru că n-am primit banii. Au avut termen trei zile să ni se vireze banii, au trecut cinci zile. Suntem peste măsură săturați de promisiuni și de vorbe și nu este prima oară când se întâmplă așa ceva, în urmă cu trei ani am avut trei luni neplătite și tot am lucrat”, s-a plâns un conducător auto al STPT.

„Am toată familia aici în întreprindere, toată familia lucrează, cinci persoane suntem, nu avem ce să punem pe masă”, ne-a spus alt șofer de troleibuz.

Reprezentanții societății de transport public spun că plata salariilor a întârziat o singură zi, conform contractului colectiv de muncă. Angajații STPT ar fi trebuit să-și ia lefurile în 15 decembrie, dar n-au ajuns pe carduri nici până în ziua de astăzi. În plus, n-au mai văzut bonuri de masă de trei luni, deși sunt prevăzute în contract.

Troleibuzele, înlocuite cu autobuze
„Traseele liniilor de troleibuz de pe raza municipiului au rămas descoperite la primele ore ale dimineții, acestea fiind acoperite, începând cu ora 07:00, cu autobuze, în limita resurselor disponibile. Lichidarea aferentă lunii noiembrie ar fi trebuit să fie achitată în data de 15 decembrie, dar, din cauza lipsei fondurilor necesare, achitarea a fost amânată pentru astăzi, 21 decembrie. Conform Contractului Colectiv de Muncă nr.112/01.10.2021, Cap.IV, art.65, alin.2 «plata salariilor reprezentând lichidarea lunii anterioare poate fi decalată cu 3 zile față de data de 15 a lunii, fără ca aceasta să fie considerată întârziere a plății salariale»”, transmit reprezentanții STPT.

Directorul societății i-a asigurat pe șoferii de troleibuz că-și vor primi salariile în cursul zilei de marți, însă face apel și la Societatea Metropolitană de Transport condusă de Ioan Goia, „pentru a-și onora datoriile acumulate către STPT în vederea soluționării situației existente, datorii în cuantum de 48.639.914 lei”.

Sursa: Tion

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

UPDATE. Reacția viceprimarului Ruben Lațcău
Angajații STPT au primit marți banii și bonurile, iar circulația mijloacelor de transport în comun a fost reluată.

„Săptămâna asta au fost livrați către Societatea de Transport, de fapt către SMTT (n.r.- Societatea Metropolitană de Transport Timișoara) de 4 milioane și ceva de lei, noi mai urmează să primim două facturi săptămâna aceasta. Vom mai avea astăzi o rectificare pozitivă, prin care să le mai dăm încă 3.700.000, în așa fel încât săptămâna viitoare să închidem toate lunile de datorie pe care societatea le-a acumulat la angajați pe bonurile de masă. Cred că azi s-au plătit salariile, cu salariile sunt la zi, singura problemă care există este legată de bonurile de masă, care nu au mai fost plătite din octombrie”, a spus Ruben Lațcău.

Viceprimarul spune că problema principală nu este între Primăria Timișoara și STPT, „Primăria Timișoara este la zi cu toate facturile pe care le are la operator”.

„Problema principală aici este de la ADI-ul de transport, în speță de la SMTT, unde avem deja o dispută care se tărăgănează de un an de zile între STPT și SMTT, vizavi de calculul facturilor. Primăria Timișoara a fost implicată în ultimele luni în mai multe runde de negocieri, atât cu actualul director, cât și vechiul director al STPT, cât și cu directorul SMTT să găsim un algoritm de calcul care să clarifice aceste diferențe presupuse dintre facturile și cheltuielile pe care STPT le impune pe contract și cheltuielile pe care SMTT le consideră acceptabile. Inclusiv Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare este un partener al Primăriei Timișoara în acest proces. Au fost și dânșii atât la SMTT, cât și la STPT să evaluăm exact modul în care aceste deconturi se fac și sunt pe ambele părți anumite probleme în modul în care se calculează cheltuielile”, a transmis Ruben Lațcău.

Potrivit reprezentanților primăriei, există cheltuieli care au explodat în ultimii doi ani în STPT. Ruben Lațcău spune că ar fi vorba de un management defectuos.

„În STPT am avut o schimbare de director anul ăsta și sperăm că ne îndreptăm în direcția potrivită. În SMTT va fi nevoie cu siguranță, fie să-și revizuiască atitudinea în întregime conducerea, fie să avem un nou început și un suflu nou”, a mai spus viceprimarul.

Decizia va fi luată până la data de 15 ianuarie, prin vot în consiliu director, cu majoritate simplă.

Sursa: Tion

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Primăria Timișoara a semnat joi, 23 decembrie un acord de finanțare cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru un împrumut de 20,3 milioane de euro. Banii sunt necesari pentru a acoperi achiziția de tramvaie noi sau pentru reabilitarea liniei 2.

Împrumutul a fost realizat pentru a acoperi costurile de finanțare pentru proiectele de mobilitate și transport public ale orașului, respectiv cheltuielile neeligibile și partea de cofinanțare a primăriei pentru înnoirea flotei de tramvaie Bozankaya, reabilitarea liniei 2 – Stan Vidrighin, precum și pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) și un studiu de optimizare a liniilor existente.

„Aceste proiecte sunt un «trigger investment» pentru Timișoara, prin care orașul va deveni al 53-lea membru al «Programului de Orașe Verzi pentru Dezvoltare Durabilă» al BERD. Prin acest program, municipalitatea va dezvolta, alături de celelalte orașe membre, un «Plan de Acțiune pentru Orașul Verde» care să prioritizeze provocările principale în zona de mediu și să dezvolte soluții particulare orașului vizat.

Infrastructura de transport electric (tramvaie, troleibuze) din Timișoara îi conferă un avantaj pentru tranziția către mobilitate verde, iar aceste proiecte joacă un rol important în valorificarea și menținerea ei la standard”, spun reprezentanții PMT.

Potrivit aceleași surse, împrumutul are „o marjă de 1,15% pe an și o dobândă care rezultă din suma acestei marje cu rata interbancară (Euribor) care este în acest moment în teritoriu negativ. În contextul în care suma marjei cu rata interbancare este mai mică decât zero, se va considera că rata este egală cu zero”.


„Partea substanțială a valorii proiectelor de investiții este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 al Uniunii Europene. Prin acest proiecte se estimează o eficientizare cu 22,2% din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră – echivalentul reducerii a 683 de tone de CO2 pe an”, mai spun reprezentanții PMT.

Sursa: Tion

 


Re: Știri, noutăți, perspective Dragos31

Tramvaiele de pe liniile 1, 4, 8 și 9 vor circula deviat, în 30 și 31 decembrie 2021, acestea urmând să aibă capăt de linie în bucla de pe bulevardul Dâmbovița, din cauza lucrărilor de mentenanță la linia cale tramvai din intersecția dintre bulevardul Republicii, strada Gării și bulevardul General Ion Dragalina (în fața Gării de Nord Timișoara)

În aceste condiții, pe tronsonul Gara de Nord – bulevardul Regele Carol I se vor utiliza două minibuze, traseul tur-retur fiind bucla Gheorghe Barițiu – strada Gării – bulevardul General Ion Dragalina – bulevardul Reagele Carol I – Piața Iosefin (sensul giratoriu). Pe acest traseu se vor folosi următoarele stații de îmbarcare/debarcare: „Gheorghe Barițiu”, perechea de stații „Gara de Nord” (în sensul spre Gara de Nord va fi stația pentru E3/L3, iar pe sensul spre bulevardul Regele Carol I se va folosi, provizoriu, stația situată la intrare pe bulevardul General Ion Dragalina, în fața hostelului Nord) și perechea de stații Regele Carol I.

Sursa: Facebook/STPT - RATT - https://www.facebook.com/407230642774612 ... 0701650/

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Lucrările de la linia cale tramvai din zona Gării de Nord s-au încheiat. În aceste condiții, tramvaiele de pe liniile 1, 4, 8 și 9 au revenit pe traseele consacrate.

Sursa: Facebook - STPT-RATT

 


Re: Știri, noutăți, perspective Dragos31

Tramvaiele de pe linia 2 vor circula deviat, în 14 ianuarie, după ora 22, din cauza circulației rutiere, care va fi închisă între bulevardul Take Ionescu și Podul Dacilor

În aceste condiții, tramvaiele de pe linia 2 vor fi deviate pe traseul liniei 1, până la Gara de Est.
Între Gara de Est și Piața Traian va circula un minibuz pe traseul:
Tur: Gara de Est - strada Mihail Kogălniceanu - bulevardul Take Ionescu - strada Nicu Filipescu - bulevardul Revoluției din 1989 - bulevardul 3 August - Piața Traian.
Retur: Piața Traian - strada Dacilor - după pod pe splaiul Protopop Meletie Drăghici - strada Academician Dimitrie Gusti - bulevardul Take Ionescu - strada Mihail Kogălniceanu - Gara de Est.

Sursa: Facebook/STPT - RATT - https://www.facebook.com/407230642774612 ... 2851182/

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Probabil are legătură cu descărcarea tramvaiului Bozankaya.

 


  • PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Contractul pentru proiectarea aferentă obiectivului de investiții „DALI+PT (n.r. – Documentație de avizarea a lucrărilor de intervenție, respectiv Proiect Tehnic) Hală închisă pentru mentenanța tramvaielor noi” a fost semnat de reprezentanții Primăriei Timișoara și firma Professional Engineering Consulting SRL, din București.

Pentru serviciile de proiectare a halei de mentenanță, Primăria Timișoara va plăti 58.000 de lei, fără TVA (69.020 lei cu TVA, echivalentul a aproape 14.000 de euro). Acestea cuprind:

• elaborarea DALI (inclusiv studiu topografic, geotehnic și documentații cadastrale) + documentația necesară obținerii tuturor acordurilor și avizelor stabilite prin Certificatul de Urbanism
• elaborarea proiectului pentru autorizarea lucrărilor și obținerea Autorizației de construire
• elaborarea PT de execuție
• asistență tehnică de specialitate, până la finalizarea implementării proiectului
Termenul de execuție pentru lucrările de proiectare este de 180 de zile, împărțite astfel:

• 60 de zile de la data emiterii ordinului de începere pentru întocmirea DALI,
• 60 de zile pentru obținerea Autorizației de construire,
• 60 de zile de la transmiterea de către Achizitor a comenzii pentru Proiectul Tehnic, Caietele de Sarcini și ale Detaliilor de Execuție.
Hala va fi una închisă, care le va asigura tramvaielor Bozankaya venite din Turcia condițiile necesare de temperatură (minim 5°C), umiditate și praf impuse de către producător, se arată în tema de proiectare. În plus, pardoselile vor trebuie să fie anticorozive și antiderapante, iar tâmplăria etanșă și rezistentă la foc. Terenul pe care se dorește construirea halei aparține Societății de Transport Public Timișoara (STPT), fiind chiar lângă sediul acesteia. Va fi posibil și accesul auto, din strada Banatul.

După întocmirea proiectului, primăria va lansa o licitație pentru găsirea unui constructor.

Sursa: Tion

 


Go to page:  1  ... 13 14 15 16 17 18 19
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Timiș  • 
Choose destination

Since our 1993 forum members have written 385183 posts in 4739 topics and 460 subforums.

 

© 2009 - 2022 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

Terms Of Use