Parent forum: Județul Bihor

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

151 posts, 41491 views
 
Go to page:  1  ... 5 6 7 8 9 10 11
 
 

📖 Pagination options
  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective orex

Asta-i edil si a demonstrat!




 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Autobuzul are o autonomie de 400 km. Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori.

Oradea este unul dintre cele 12 orașe din România în care va fi testat autobuzul cu hidrogen Urbino 12. Acesta este produs de Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public. Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen, va fi testat în cadrul unui tur național, timp de două luni, în douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea.

Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie și a conștientizării eficienței folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon. Turul autobuzului Solaris Urbino 12 cu hidrogen prin cele douăsprezece orașe din România cuprinse în traseu este realizat în colaborare cu Linde Gaz România, partener care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen.

„În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.

„Interesul nostru este să asigurăm pentru Oradea un transport în comun la un nivel ridicat, cât mai nepoluant, verde. Având în vedere că este pentru prima dată când la Oradea este testat un astfel de autobus, noi trebuie să ținem seama de mai multe aspecte: cine va produce hidrogenul, cine îl păstra, cine va asigura mentenanța”, a precizat Adrian Revnic, directorul tehnic al OTL.

Caracteristici
Lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, Solaris Urbino 12 reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive și totodată o soluție sustenabilă pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului pentru locuitorii lor. Alimentat cu hidrogen, vehiculul inovator oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric.

Autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen este caracterizat de un nivel scăzut de zgomot în timpul deplasării, ce garantează o experiență plăcută de călătorie atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri. Mai mult, confortul pasagerilor va fi asigurat și de o serie de beneficii precum: sistemul de climatizare, camerele de supraveghere, dar și un sistem modern de informare. De asemenea, aceștia își vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.

În ceea ce privește caracteristicile sale tehnice, autobuzul Solaris cu hidrogen folosește un set de celule de combustie pentru a genera energie. Hidrogenul furnizat celulelor de combustie este transformat în electricitate, care la rândul său alimentează direct sistemul de acționare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acționarea în roți. Autobuzul este, de asemenea, echipat cu o baterie Solaris High Power, care acționează ca o instalație suplimentară de stocare a energiei electrice.

Hidrogenul necesar pentru propulsare, furnizat de Linde Gaz în cazul acestui proiect, este stocat în stare gazoasă în rezervoare de ultimă generație, plasate pe partea superioară a autobuzului. Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori, fapt pentru care vehiculele nu eliberează substanțe nocive pentru mediu.

Comisia Europeană își propune ca în intervalul 2024-2030, hidrogenul să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat, cu un obiectiv strategic la capitolul producție de până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE. Utilizarea hidrogenului va fi extinsă treptat în transportul public, cel cu camioane, feroviar și la unele aplicații de transport maritime.

Sursa: Bihon

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Societatea orădeană de transport local are de săptămâna trecută un nou director general. Fostul director tehnic Adrian Revnic este câştigătorul concursului pe post, la care a obţinut peste 96 de puncte din 100 posibile, şi la care fostul director Viorel Pop nu s-a înscris.

Noua conducere, în care directorul economic Romeo Nica a câştigat un mandat de încă 4 ani, urmează să fie validată de Consiliul de Administraţie în cursul săptămânii viitoare.


Până atunci, membrii CA au de rezolvat, măcar de principiu, problema directorului tehnic, post vacantat prin avansarea lui Revnic ca director general şi pentru care încă nu au găsit un om potrivit.

Robert Judea, inginer în cadrul Companiei de Apă Oradea, singurul candidat înscris, a renunţat în ultima clipă să îşi mai depună candidatura, astfel că, până la completarea echipei, Revnic va ocupa, pentru o vreme, ambele funcţii. Pe principiul: el comandă şi el execută!

Sursa: eBihoreanul

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective orex

Bolojan cere finanţarea centurii metropolitane Oradea prin Programul Anghel Saligny. Noua şosea va avea o lungime de 17 kilometri iar costul estimat este de 250 de milioane lei
Consiliul Judeţean Bihor, condus de Ilie Bolojan a decis astăzi, să solicite finanţare de la buget, prin Programul ,,Anghel Saligny” pentru construirea ,,inelului metropolitan” un drum nou, în zona de sud a municipiului Oradea care va străbate comunele Nojorid, Sânmartin și Oșorhei. Pe traseul șoselei vor fi construite două pasaje, două viaducte și vor fi amenajate patru intersecții giratorii.

Valoarea estimată a proiectului este de 250 de milioane lei iar durata de implementare va fi de 84 de luni : ,, „E un proiect important care va asigura o mobilitate metropolitană foarte bună, alături de celelalte proiecte care sunt pe rol în acest moment. De exemplu, dacă cineva vine de la Arad sau Timișoara pe drumul expres și vrea să meargă la Băile Felix, nu mai intră în Oradea, coboară de pe drumul expres la Livada, intră pe centura Nojorid, ajunge imediat pe acest inel rutier și în 3 minute este la Cordău, la girație, coboară și intră direct în stațiune. De asemenea, dacă cineva vrea să meargă din zona Hidișel înspre Cluj-Napoca, nu mai intră pe centura Oradea, prin Sânmartin, urcă pe acest inel și iese spre Oșorhei. Acest pachet de proiecte va rezolva circulația în zona metropolitană a Municipiului Oradea pe o rază de 20-30 de kilometri în anii următori, această zonă fiind cea mai aglomerată. În partea de nord urmează să facem o altă asociere pentru a realiza în parteneriat proiectul centurii Biharia și drumul de legătură dintre această centură și localitatea Paleu” a explicat Ilie Bolojan.

Municipiul Oradea are o şosea de centură la profil de 4 benzi şi pasaje peste intersecţiile principale pe care a construit-o Compania de Drumuri. De asemenea, anul viitor vor începe lucrările şi pentru drumul de legătură cu A 3 – Autostrada Transilvania. Pe lângă Drumul Expres Oradea – Arad, un alt proiect preluat de la Ministerul Transporturilor este Centura Beiuş

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Informăm călătorii că, începând din 28.10.2021 vor fi operate modificări la traseele următoarelor linii de autobuz, din cauza lucrărilor care se execută pe b-dul Dimitrie Cantemir:          
  - Staţia P-ţa Cetăţii, pe sensul de mers spre Centrul Civic, care deserveşte liniile 12, 17, 20, 23, 25 şi T3, se defiinţează. Până la finalizarea lucrărilor, autobuzele care circulă pe liniile menţionate vor avea staţii lângă sediul Electrica şi înaintea trecerii de pietoni din imediata vecinătate a Catedralei Ortodoxe. Pe sensul de mers spre Nufărul, se defiinţează staţia de la Centrul comercial Oradea Plaza (Bila).            
  - Staţia Gheorge Costaforu, care deserveşte linia 12, pe sensul de mers spre Kaufland Nufărul, se desfiinţează, traseul deviindu-se de pe str. Horea către str. Sextil Puşcariu unde va avea staţie comună, respectiv staţia Şcoala Dimitrie Cantemir, cu cea a liniei 23, următoarea staţie de unde traseul se execută normal fiind Muntele Găina.          
  Având în vedere că str. Mihail Kogălniceanu se redeschide traficului auto, se reia circulaţia pe traseele normale pentru liniile 13, 15 şi 16, staţia P-ţa Cetăţii redevenind operaţională.

Sursa: OTL
__________________________________________
Pentru a facilita deplasarea utilizatorilor mijloacelor de transport în comun la Cimitirul Rulikowski, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2021, între staţiile Piaţa Unirii/Episcopia Greco-Catolicǎ şi Cimitirul Rulikowski, vor circula autobuze la intervale de succedare de 15 minute.          
  Cursele se vor executa în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Sursa: OTL

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Constructorii au început înierbarea noii linii de tramvai Nufărul - Cantemir, pe porţiunea din Calea Aradului şi pe tronsonul situat de-a lungul pârâului Peţa.

2,3 kilometri de linie "verde"
Potrivit proiectului, în total vor fi acoperiţi cu gazon şi reţele de irigat 2,3 kilometri din cei 3,8 kilometri ai noii linii de tramvai.

"Până în prezent au fost realizate lucrările de înierbare a liniei de tramvai pe o mare parte din lungimea noului tronson. În schimb, la intersecţiile de străzi, în dreptul staţiilor de tramvai, în zona de lângă Universitate ori din dreptul Depoului, unde trebuie să existe ieşiri de urgenţă peste linia de tramvai se va turna asfalt", a declarat pentru BIHOREANUL şeful Biroului Dezvoltare Durabilă din cadrul Primăriei Oradea, Ovidiu Guler, managerul de proiect.

Potrivit acestuia, până în prezent lucrările au fost realizate în proporţie de 85% şi urmează să fie finalizate luna viitoare.

"Dacă nu intervine nimic neprevăzut, lucrările ar trebui să se încheie înainte de sfârşitul anului", a spus Guler.

Până în prezent, constructorii au amenajat calea de rulare a tramvaiului în intersecţiile străzilor Calea Aradului cu Primăriei şi Bulevardul Decebal, Aviatorilor cu Calea Aradului precum şi pe străzile Făgăraşului, Ceyrat şi Atelierelor.

Aici au fost montaţi stâlpii de iluminat şi firul de contact care va alimenta cu energie electrică garniturile de tramvai.

Linia de tramvai şi staţii de redresare
În cursul zilei de luni, constructorii lucrau în zona depoului de tramvaie. "În momentul de faţă, mai avem de finalizat montarea liniei de tramvai în curba dintre străzile Atelierelor şi Salca", a spus Ovidiu Guler.

În paralel cu aceste lucrări, constructorii amenajează cele două staţii de redresare de lângă hypermarket-ul Auchan şi din incinta depoului de tramvaie.

Lucrările de amenajare a 3,8 kilometri de linie dublă de tramvai înierbată care va lega zona Calea Aradului de strada Dimitrie Cantemir, de-a lungul pârâului Peţa, sunt finanţate din fonduri europene.

Acestea au fost atribuite prin licitaţie unei asocieri din care fac parte firmele Mari-Vila, Abed Nego şi Aquacons pentru suma de 69,1 milioane lei.

Sursa: eBihoreanul

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Informăm călătorii că, sâmbătă, 20 noiembrie 2021, din cauza lucrărilor de asfaltare care se vor executa pe traseul liniei metropolitane de autobuz 531 (Oradea – Cihei – Oradea), acesta va fi deviat pe relaţia Autogara Nufărul – şoseaua  DN 76 (până la intersecţia semaforizată cu drumul spre Cihei) -  Şcoala Cihei – Căminul Cultural – Cihei, nr. 57 – Strada din Deal (capăt de linie) şi retur pe acelaşi traseu.            
  Astfel, staţiile: Ciheiului, nr. 55, Electrica, Ciheiului, nr. 249, Ciheiului, nr. 263 aflate pe sensul de mers spre Cihei şi staţiile: Ciheiului, nr. 263, Ciheiului, nr. 249, Electrica şi Ciheiului, nr. 56, aflate pe sensul de mers spre Autogara Nufărul nu vor fi operaţionale.          
  Circulaţia pe traseul normal se va relua începând de duminică, 21 noiembrie 2021.

Sursa: OTL

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Informăm călătorii că marţi, 23 noiembrie 2021, începând cu ora 10:00, pe cardurile de călătorie nu se vor putea încărca abonamente la niciunul din punctele de vânzare, din cauza trecerii la noul sistem electronic de taxare. De la punctele de vânzare vor putea fi achiziţionate doar bilete de călătorie.          
  Călătorii care deţin carduri de călătorie vor putea să le încarce on-line, pe pagina de internet a societăţii, www.otlra.ro.          
  Ne cerem scuze pentru disconfort şi vă mulţumim pentru înţelegere.

Sursa: OTL

 


  • Author: Puss in Boots
  • Membru Bronze
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Puss in Boots

Am vazut pe FB o lista cu traseele noi de tramvai prevazute dupa darea in folosinta a noii linii. Nu am pastrat poza dar altcineva care a vazut sau citit despre subiect stie cumva daca este si o harta a acestor trasee? Nu de alta dar par cam multe pt Oradea, un fel de combinatii de toate cu toate.

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

OTL SA anunţă publicul călător că în 29 noiembrie mijloacele de transport  ale societăţii vor circula conform graficelor de zile lucrătoare cu vacanţă, iar în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2021 vor circula conform graficelor valabile pentru zilele de duminică şi sărbători legale.                    
  Pe traseul transfrontalier Oradea – Biharkeresztes se va circula conform graficului valabil pentru fiecare zi.                  
  În zilele de 29 şi 30 noiembrie 2021 punctele de vânzare a titlurilor de călătorie vor fi deschise conform programului pentru zilele de duminică, respectiv:          
  - Pod Decebal, de la ora 8:00 la 13:00          
  - Ciheiului, Gara Centrală, de la ora 8:00 la 14:00          
  - Autogara Nufărul, Casa de Cultură, P-ţa Rogerius, de la ora 8:00 la 17:00          
  - P-ţa Unirii, de la 9:00 la 16:00.
În 1 decembrie 2021 toate punctele de vânzare vor fi închise.          
  Rugăm călătorii să utilizeze plata cu cardul în mijloacele de transport sau SMS, pentru achiziţia biletelor de călătorie, iar pentru încărcarea abonamentelor platforma de plată on-line de pe site-ul societăţii www.otlra.ro.

Sursa: OTL
________________________________
26
NOI
2021
  În P-ţa Unirii se va desfăşura, începând din 27 Noiembrie până în 27 Decembrie 2021, tradiţionalul

Târg de Crăciun.            
  În acest context, începând din 27 Decembrie 2021, vor fi deviate traseele următoarelor linii de autobuz:
  Linia 12
  Traseul Liniei 12 este scurtat pânǎ la str. Parc 1 Decembrie şi este modificat astfel: … - Piaţa 1 Decembrie - Parc 1 Decembrie (staţie Piaţa 1 Decembrie) -Mihai Viteazul – Horea - Piaţa 22 Decembrie – Costaforu- Muntele Găina-…, iar în continuare traseul rǎmâne nemodificat pânǎ la staţia cap linie Kaufland Nufǎrul.
  Linia 14
  Traseul este deviat numai la deplasarea spre Universitate astfel: … - T. Vladimirescu-B-dul Decebal – Centru Istoric 1 – Centru Istoric 2 -Calea Armatei Române- …

Sursa: OTL
______________________________
Puss in Boots wrote here:
Am vazut pe FB o lista cu traseele noi de tramvai prevazute dupa darea in folosinta a noii linii. Nu am pastrat poza dar altcineva care a vazut sau citit despre subiect stie cumva daca este si o harta a acestor trasee? Nu de alta dar par cam multe pt Oradea, un fel de combinatii de toate cu toate.

Am văzut și eu lista respectivă, traseele 7N, 7R, 11, 12 și 13 au dispărut între timp. Din fericire, am apucat să fac un screenshot cu rutele. Pentru hartă presupun că o să vedem așa ceva dacă se concretizează traseele respective:
Screenshot_20211126-114147.jpg (443.7 KB; downloaded 199 times)

 


  • Author: Puss in Boots
  • Membru Bronze
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Puss in Boots

Ai postat vreo harta? ca nu se vede.

In orice caz mi se par foarte multe trasee de oriunde oriunde. E bine totusi ca le pot face, ca au de unde, la Iasi de ex cu ocazia reabilitarilor s-au dus (sau nu s-au realizat) atatea macazuri incat reteaua e flexibila spre deloc mai ales in anumite zone.

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Nu, n-am postat vreo hartă, cea de pe site e doar cu liniile vechi, anterior devierilor.

 


Go to page:  1  ... 5 6 7 8 9 10 11
 
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Bihor  • 
Choose destination

Since , our 1815 forum members have written 355081 posts in 4249 topics and 427 subforums.
Refresh interval: 30 minutes.

 

© 2009 - 2021 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

Terms Of Use