Parent forum: Lucrări la autostrăzi și drumuri expres

 

Topic: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni)

35 posts, 3043 views
 
Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Lege semnată de Klaus Iohannis: Autostrada Unirii trebuie finalizată până la 31 decembrie 2030
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care stabileşte ca termenul pentru finalizarea Autostrăzii Unirii să fie 31 decembrie 2030, scrie Agerpres.
Actul normativ vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii.
Ordonanţa modifică şi completează Legea 291/2018 şi prevede că Autostrada Unirii are două tronsoane: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut în zona Ungheni.
„Autostrada Unirii cuprinde două tronsoane de autostradă: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut în zona Ungheni”, prevede legea.
Potrivit actului normativ, termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea şi deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane de autostradă vor fi: 31 decembrie 2026, pentru tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ, respectiv 31 decembrie 2030, pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ.
Termenul pentru finalizarea efectivă în zona tronsonului Ditrău – Târgu Neamţ, km 75+000 – km 95+000, şi a podului peste Prut la Ungheni, inclusiv zona aferentă punctului de trecere a frontierei, va fi 31 decembrie 2030.

 


  • Author: Robert
  • Membru Bronze
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) Robert

Si daca nu se intampla, ce se intampla? :)

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Nimic semnificativ, decat inca o ratare de rasunet in a face ca ”sangele economiei”, alias transporturile, sa fie pus in miscare cum trebuie!
Remember?
Sezi si cugeta!  ;)

 


  • Author: andrei11
  • Moderator forum
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) andrei11

Chiar trebuie să vă reamintesc liniile de metrou a lui Udriște în 2000 așa cum le gândea el  că ar trebui să fie în 2020 ? Ne umpluse de magistrale ! S-au realizat un ciot din M 5 și  2 stații din M 4 + un megadepou care va sta gol jumătate de secol de acum încolo ! În 2030 nu se vor "așterne" nici 10 km din A 8 !

 


  • Author: andrei11
  • Moderator forum
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) andrei11

HotNews.ro  linkul

Autostrada „Unirii” A8, tronsonul Tg Neamț (DN2) - Iași - Ungheni va avea o lungime de circa 92,3 km, față de cei aproape 95 de km cum era în varianta revizuită a SF-ului din 2011, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro de la Compania de Autostrăzi. De circa cinci luni se află în lucru revizuirea documentației și elaborarea proiectului tehnic, iar în urma unei analize multicriteriale a fost stabilit noul traseu pe care îl va avea autostrada, cu câteva modificări substanțiale față de traseul revizuit stabilit în 2011. HotNews.ro a realizat o HARTĂ INTERACTIVĂ cu noul traseu, inclusiv comparativ cu varianta 2011, precum și cu poziționarea viitoarelor noduri rutiere.

Din mai 2021 se află în derulare un contract de 58,8 milioane de lei cu proiectantul Consitrans pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru tronsonul din „Autostrada Unirii” A8 de la Tg Neamț la Iași și mai departe până la Ungheni, un contract cu termen de realizare de 25 de luni.

În urma primei etape a Analizei Multicriteriale (AMC) a fost stabilit traseul autostrăzii așa cum reiese el după indicatori (trafic, relief, obstacole etc) în condițiile de astăzi, cu câteva modificări față de varianta din 2011.

Proiectul a fost studiat pe trei tronsoane, iar în total proiectantul a propus și studiat patru variante de traseu, pe lângă varianta originală din planul revizuit în 2011, potrivit informațiilor transmise de Compania de Autostrăzi la solicitarea HotNews.ro.

„Ca urmare a finalizării Analizei Multicriteriale, au fost stabilite punctajele pentru fiecare alternativă de traseu. Proiectantul propune varianta de traseu formată din alternativele de traseu cu punctajul cel mai mare, pe fiecare tronson, după cum urmează:

- Tronson 1 - Moțca – Târgu Frumos (Alternativa Traseu 2)
- Tronson 2 - Târgu Frumos – Lețcani (Alternativa Traseu 1)
- Tronson 3 - Lețcani – Ungheni (Alternativa Traseu 3)”


Totuși, CNAIR precizează că „analiza multicriterială a variantelor de traseu nu este finalizată, aceasta urmând a fi analizată de către experții Jaspers și supusă avizării în cadrul CTE CNAIR S.A.”

Cu alte cuvinte mai pot surveni unele schimbări, de obicei punctuale, în funcție de diverși factori sau obstacole, însă sunt mari șanse să nu vedem mari schimbări față de varianta actuală prezentată acum.

Mai urmează și alte blabla-uri, cine vrea poate să se delecteze cu fantezii.
Una dintre fantezii este următarea, este demnă de semnalat:
A8 intersectează A7 la Sud de Pașcani unde este proiectat   un nod de mare viteză de tip turbion

A8 va trece pe la sud de Pașcani, iar pe actualul proiect este prevăzut un nod rutier în Sudul Municipiului la intersecția cu DJ208.

Aici trebuie precizat că în acea zonă A8 va intersecta cealaltă mare autostradă din regiune și anume Autostrada „Moldovei” A7 în zona localității Sodomeni.

Acolo este în curs de proiectare (pe contractul aferent secțiunii A7)   un nod de mare viteză, de tipul turbion, între cele două autostrăzi.

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) PTMZ

Termenul de predare a studiului de fezabilitate asumat de către proiectantul spaniol pentru întreg sectorul de autostradă Tg Mureș - Tg Neamț este data de 7 decembrie 2021, a anunțat miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Contractul pentru acest tronson din Autostrada Unirii (A8) a fost semnat în mai 2019 cu firma Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial/ Acciona.

„În contextul interesului major manifestat cu privire la dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Moldovei și Bucovinei, CNAIR va publica bilunar stadiul proiectelor destinate acestei regiuni dar și etapele care trebuie parcurse”, se arată în comunicatul transmis miercuri de CNAIR.

Cu privire la tronsonul Tg Mureș – Tg Neamț din A8, CNAIR oferă următoarele detalii:

„Studiul de Fezabilitate revizia 3 a fost înaintat Beneficiarului în data de 25.10.2021 (secțiunea I și III). Asupra documentației au fost emise observații de către Beneficiar în data de 04.11.2021.

În prezent, Prestatorul, integrează în cadrul documentației observațiile emise, iar termenul de predare a Studiului de Fezabilitate asumat de către acesta pentru întreg sectorul de autostradă, este data de 07.12.2021„, se precizează în comunicat.

Pe 31 august, CNAIR a formulat mai multe observații, cuprinse într-un document de 27 pagini, cu privire la studiul de fezabilitate predat atunci.

Contractul de completare studiu de fezabilitate pentru Autostrada Tg Mureș – Tg Neamț a fost semnat pe 28 mai 2019 pentru suma de 17,58 milioane de lei.

Sursa: Economica

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Despre Acciona ”numai de bine”, dar...la EI! :yes:

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

ȘEDINȚĂ DE ANALIZĂ A VARIANTELOR DE TRASEU AL SECTORULUI TÂRGU NEAMȚ – IAȘI – UNGHENI
Harta-variante-de-traseu-A8-scaled.jpg (705.84 KB; downloaded 665 times)

PS
Om tari ș-om vedea!

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Autostrada Unirii: CNAIR modifică din nou traseul tronsonului Târgu Neamţ-Iaşi / În varianta propusă, autostrada „taie” mai multe comune din zona de Nord a municipiului Iaşi
Compania de Drumuri şi proiectantul Consitrans urmează să modifice traseul Autostrăzii Unirii propus pentru zona de Nord a municipiului Iaşi. Varianta actuală, a traseului verde, care a rezultat în urma analizei multicriteriale, a fost până la urmă respinsă, pentru că „taie” mai multe comune unde s-au dezvoltat zone rezidenţiale.

Noua variantă de traseu este cea albastră şi ocoleşte comunele Rediu, Cilibiu şi Golăieşti, decizia fiind luată şi după protestele locuitorilor din respectivele comune, a anunţat Cătălin Urtoi, reprezentantul Asociaţiei „Împreună pentru A8” şi fost consilier onorific în mandatul ministrului Lucian Bode.
Anunţul lui Urtoi vine după ce ieri la Compania de Drumuri (CNAIR) a fost o nouă şedinţă de progres cu responsabilii de proiect.

„Azi am avut mai multe întâlniri la MT, CNAIR și Parlament. În urma discuțiilor care au avut loc am primit câteva informații importante pentru cetățenii afectați de una din variantele de traseu, de pe viitoarea centură de Nord a Iașului – A8.

Acestea sunt:
1.CNAIR a decis ca varianta finală în urma studierii AMC1 să fie varianta albastră, variantă care ocolește construcțiile.
2. Se va reanaliza și traseul variantei de acces către Aeroport și Spitalul Regional de Urgență.
3. O echipă formată din reprezentanți CNAIR, la nivel de Director Tehnic și Proiectant se vor deplasa în următoarele zile la Iași, pentru a analiza situația la fața locului.
4. După vizita în teren, va fi transmisă oficial de către CNAIR decizia finală în legătură cu traseul acestui tronson de autostradă”, a explicat Urtoi.
Faţă de prima variantă de traseu, cea rezultată în 2011, varianta verde propusă în această toamnă s-a bazat pe solicitările pe care proiectantul le-a primit de la Ministerul Transporturilor şi autorităţile locale, Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi pentru ca Autostrada să fie cât mai aproape de zona metropolitană a municipiului şi să asigure legătura cu viitorul Spital Regional Iaşi şi cu Aeroportul Internaţional, explica în cadrul unor dezbateri cu reprezentanţii comunităţilor locale afectate, Ştefan Enache, reprezentantul proiectantului.

În varianta actuală, secţiunea dintre Târgu Neamţ şi Ungheni are o lungime de 92 km. iar după modificarea traseului cel mai probabil 95 km., cu bucla de ocolire de la Cilibiu (traseul albastru).

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni

„Prestatorul a înaintat Analiza Multicriterială privind alegerea variantei optime de traseu Etapa 1, ce are ca scop stabilirea traseului optim.
Au fost organizate discuții cu reprezentanții autorităților publice locale în vederea definitivării traseului. S-a solicitat modificarea traseului pe sectorul cuprins între Lețcani și Golăiești astfel încât impactul asupra zonelor locuite să fie minim. Până în prezent au fost primite puncte de vedere cu privire la traseul autostrăzii pe sectorul Lețcani – Golăiești doar de la câteva UAT-uri. Prestatorul efectuează analize tehnice în vederea modificării traseului autostrăzii pe acest sector”, a transmis săptămâna trecută, Compania de Drumuri.
În vară, Consiliul Judeţean Iaşi, solicita CNAIR şi proiectantului să stabilească traseul A8, luând în considerare cele trei parcuri industriale planificate la Leţcani, Dumeşti şi Paşcani, legătura cu Aeroportul Internaţional şi viitoarea Centură Iaşi- Est. „Obiectivele principale pe care le avem în vedere pe parcursul întregului proces de realizare a Studiului de Fezabilitate se referă la accesibilizarea zonelor de dezvoltare de parcuri industriale de pe întreg traseul autostrăzii, la o conectivitate crescută a comunităților la autostradă sau la accesibilizarea punctelor de interes strategic precum Aeroportul Iași și Spitalul Regional de Urgențe Iași, printr-o legătură dezvoltată la regim de două benzi pe sens. În același timp, oferim suport cetățenilor de pe sectorul Lețcani – Golăești, care sunt afectați de traseul propus, sprijinind ideea reieșită în timpul dezbaterii de astăzi de a dezvolta o soluție de traseu “hibrid”, care să ocolească zonele aflate în dezvoltare urbană”, a transmis la începutul lunii, Costel Alexe, preşedintele CJ Iaşi.

Contractul pentru proiectarea tronsonului Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (revizuirea SF-ului din 2011) a fost semnat în aprilie 2021, în mandatul fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă pentru 59 de milioane lei.
Durata de realizare a serviciilor de proiectare este de 25 luni din care:

-12 luni pt Revizuire/Completare Studiu de Fezabilitate (SF)
-6 luni pt realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), inclusiv verificarea P.A.C. de specialiști atestați
-6 luni pt elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE) si Detalii de Execuție (DE), inclusiv verificarea de verificatori atestați
-1 lună pt asistența tehnică pt cererea de finanțare, asistența tehnică pt contractarea execuției lucrărilor

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Traseu A8 – Clarificări CNAIR
CNAIR dorește să clarifice o serie de aspecte privind traseul autostrăzii A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, în special în contextul preocupărilor unor cetățeni privind interferența uneia dintre alternativele de traseu propuse în cadrul Analizei Multicriteriale Etapa 1 cu intravilanul Unităților Administrativ Teritoriale Lețcani, Breazu, Rediu, Popricani, Rediu Aldei și Golăești.

CNAIR S.A. a luat act de sesizările cetățenilor, le-a analizat, a atras atenția Prestatorului asupra aspectelor reclamate și l-a instructat să găsească o variantă de traseu  a Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni cu un impact minim, atât social cât și de mediu, fără să facă însă rabat  de la parametrii tehnici și de calitate.
CNAIR S.A. a solicitat prompt celor 24 de U.A.T-uri intersectate, să prezinte un punct de vedere oficial în legătură cu variantele de traseu analizate. Până în prezent au fost primite doar 10 răspunsuri care susțin realizarea variantei albastre de traseu.
În perioada 22 noiembrie -25 noiembrie 2021, reprezentanți ai CNAIR S.A și ai Proiectantului s-au deplasat pe amplasament și au verificat zona cuprinsă între Lețcani și Golăești, pentru identificarea constrângerilor și pentru analizarea aspectelor sesizate de locuitori.
Au fost parcurse alternativele de traseu clasate pe primele două locuri în cadrul Analizei Multicriteriale – Etapa 1 (varianta verde și varianta albastră) dar și zona  unde ar putea fi construit drumul de legătură care va asigura conexiunea Autostrăzii A8 cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași.
În urma vizitei s-a constatat că numărul imobilelor afectate nu este de ordinul sutelor ci de ordinul zecilor și nu sunt afectate lăcașe de cult.
A fost identificată și o nouă zonă pentru realizarea drumului de legatură care va asigura conexiunea Autostrăzii A8 cu Aeroportul Internațional Iași si cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași.
În data de 26 noiembrie 2021, a avut loc o întâlnire on-line a reprezentanților CNAIR S.A., ai Proiectantului și cei ai Jaspers, care a avut ca principal subiect de analiză aspectele mentionate de catre locuitorii zonei.
În plus, la invitația Primăriei Municipiului Iași, în data de 02 decembrie 2021, reprezentanții CNAIR S.A și cei ai Proiectantului au participat la o nouă dezbatere pe marginea variantelor de traseu, propuse pentru zona cuprinsă între localitățile Lețcani și Golăești.
Aici au fost analizate aspecte tehnice legate de amplasarea nodurilor rutiere și de corelarea cu obiectivele de investiții derulate de Autoritătile Publice Locale.
Printre solicitările formulate cu această ocazie se numără și cea privind realizarea drumurilor de legatură cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași, la profil de 2 benzi de circulatie pe sens.
Reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale prezenți la dezbatere au agreeat varianta albastră de traseu.
Prestatorul urmează să realizeze o analiză detaliată pe varianta albastră, în concordanță cu toate constrângerile identificate și confirmate în teren în privinâa variantei verzi dar și cu solicitarile reprezentanților Autorităților Publice Locale. Tot Prestatorul trebuie să analizeze și să propună încă o alternativă de traseu pentru realizarea conexiunii cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași, tinând cont de observațiile privind natura terenului de fundare din zona în care a fost propus traseul inițial.
CNAIR S.A. va organiza noi consultari publice cu toti factorii implicați, după finalizarea analizei traseului, în conformitate cu aspectele constatate.

Informații suplimentare

În Etapa 1 de Analiză Multicriterială (AMC), în care se află proiectul în acest moment, sunt evaluate o serie de opțiuni și combinații de variante de traseu, din perspectivă cantitativă, folosind criterii tehnologice, financiare, sociale și de mediu, derivate din obiectivele specifice ale proiectului.
Din această primă etapă a Analizei Multicriteriale vor rezulta două alternative de traseu, care vor fi evaluate în a II-a Etapă a Analizei Multicriteriale.

În Etapa a II-a de Analiză Multicriterială, se va efectua o analiză multi-criterială orientată pe alternativele selectate în prima Etapă și variantele tehnologice posibile ale acestora.
Analiza Multicriterială - Etapa a II-a, va include, ca principal criteriu, Analiza Cost-Beneficiu restransă, precum și alte criterii care nu sunt considerate din punct de vedere conceptual în Etapa 1.

În prima Etapă a Analizei Multicriteriale a Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, Proiectantul a propus 5 alternative de traseu, 4 dintre acestea studiate în premieră iar cea de a 5-a, reprezentând o variantă revizuiă a traseului stabilit în cadrul Studiului de Fezabilitate, întocmit în anul 2011.
La studierea acestor alternative s-a ținut cont de informațiile privind condiționalitățile existente, puse la dispoziție de Unitățile Administrativ Teritoriale, după sedința desfășurată în luna mai, anul acesta, la sediul  Prefecturii Județului Iași.

În conformitate cu cerințele din Caietul de sarcini, Proiectantul a propus și un drum de legatură care va asigura conexiunea Autostrazii A8 cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași.

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ: Proiectantul predă astăzi studiul de fezabilitate pentru sectorul de munte / Când poate fi lansată licitaţia pentru execuţie
Proiectantul spaniol Acciona trebuie să predea astăzi Studiul de Fezabilitate revizuit pentru sectorul montan al Autostrăzii Unirii, segmentul dintre Miercurea Nirajului şi Leghin cu o lungime de 150 de kilometri având două traversări ale munţilor.
Contracul pentru realizarea documentaţiei tehnice pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ (211 km) a fost semnat în mai 2019 pentru doar 18 milioane de lei, jumătate din estimarea CNAIR, iar în vara anului trecut s-a semnat un act adiţional pentru prelungirea termenului cu şase luni. Pentru „capetele” Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin – Paşcani, (aproape 60 km), finanţate prin PNRR, Studiul de Fezabilitate a fost predat în toamnă, dar cu mari probleme de calitate.
În funcţie de evaluarea care rezultă în urma documentaţiei tehnice şi parcurgerea următoarelor etape, licitaţia pentru execuţie ar putea fi lansată de-abia, la sfârşitul anului viitor, potrivit unui calendar pe care l-a publicat Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, acum reprezentant al Asociaţiei Moldova vrea Autostradă.\
Potrivit lui, pașii după predarea SF conform calendarului agreat în vara anului 2021 sunt următorii:
1) obținere Acord de Mediu în martie 2022 pentru Miercurea Nirajului-Tg. Mureș + Leghin-Moțca (capetele din PNRR)
2) obținere Acord de Mediu în iulie 2022 pentru sectorul dintre capete, respectiv Leghin-Miercurea Nirajului
3) Avizarea în Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, MT și aviz Consiliu Interministerial de avizare lucrari publice (MDRAP)
4) Aprobare H.G. de indicatori tehnico-economici
5) Alocare suplimentară corespunzătoare pentru licitația de Proiectare + Execuție în 2022 prin credit bugetar/de angajament prevăzut în Legea Bugetului pe anul 2022
6) Lansare licitație de Proiectare și Execuție în trimestrul III/IV al anului 2022.
De asemenea, asociaţiile civice din Moldova critică actuala formă a Planului Investiţional pe care l-a publicat Ministerul Transporturilor, document care „retrogradează” Autostrada Unirii, după cum a scris Cătălin Urtoi, (Împreună pentru A8): „Guvernul Ciuca, prin MT a scos un document de prioritizare a proiectelor de infrastructură din România. Este un document pregatit în cadrul MT încă de pe vremea lui Bode și Drula, foști miniștri ai Transportului. România avea nevoie de un astfel de program, doar că acesta este unul cu multe greșeli de calcul, care dezavantajează proiectele Moldovei în favoarea celor din Ardeal și Muntenia și în mod special proiectul Autostrazii A8! După 14 ani de promisiuni, proiectul Autostrăzii Unirii-A8 a ajuns într-o fază pe care unii politruci nu o vor finalizată! Se lucrează prin intermediul proiectantului spaniol Acciona la întârzierea acestei etape, iar în paralel s-a publicat acest program de prioritizare, care cu acceptul tuturor guvernelor din perioada Iulie 2020-Decembrie 2021 va da lovitura de grație acestui proiect important al Moldovei”.

Despre situaţia celui mai dificil proiect de Autostradă din România a vorbit luna trecută şi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, care a subliniat întârzierea. „Autostrada A8 Tg.Mureș – Tg.Neamț: și aici am reușit să asigur finanțarea europeană prin PNRR pentru sectoarele din capete. Discutasem cu compania de drumuri un grafic accelerat pentru obținerea în avans a avizelor, autorizațiilor și acordului de mediu pentru aceste sectoare și lansarea licitației de lucrări în prima parte a lui 2022. Din păcate, nici pe acest proiect esențial pentru Moldova nu e niciun progres în această toamnă”, a scris pe Facebook Drulă.

Pentru sectorul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (aprox. 100 km), proiectantul Consitrans are termen până în 2023 să finalizeze studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Traseul A8 din zona municipiului Iaşi va fi modificat pentru un impact cât mai mic asupra comunităţilor locale tranzitate, a transmis CNAIR pe 3 decembrie.

„CNAIR S.A. a luat act de sesizările cetățenilor, le-a analizat, a atras atenția Prestatorului asupra aspectelor reclamate și l-a instructat să găsească o variantă de traseu a Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni cu un impact minim, atât social cât și de mediu, fără să facă însă rabat de la parametrii tehnici și de calitate. CNAIR S.A. a solicitat prompt celor 24 de U.A.T-uri intersectate, să prezinte un punct de vedere oficial în legătură cu variantele de traseu analizate. Până în prezent au fost primite doar 10 răspunsuri care susțin realizarea variantei albastre de traseu…. A fost identificată și o nouă zonă pentru realizarea drumului de legatură care va asigura conexiunea Autostrăzii A8 cu Aeroportul Internațional Iași si cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași. În plus, la invitația Primăriei Municipiului Iași, în data de 02 decembrie 2021, reprezentanții CNAIR S.A și cei ai Proiectantului au participat la o nouă dezbatere pe marginea variantelor de traseu, propuse pentru zona cuprinsă între localitățile Lețcani și Golăești. Printre solicitările formulate cu această ocazie se numără și cea privind realizarea drumurilor de legatură cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași, la profil de 2 benzi de circulatie pe sens”, a precizat Compania de Drumuri.

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Un nou eşec pentru Autostrada Unirii: După un studiu de fezabilitate „de mântuială”, firma de proiectare a predat unul incomplet şi la al treilea termen / Şeful PNL Iaşi cere explicaţii după ce autostrada A8 a fost „retrogradată”
Firma de proiectare Acciona din Spania a predat un studiu de fezabilitate incomplet la mai multe capitole pentru Autostrada Târgu Mureş-Târgu Neamţ, astăzi fiind practic a treilea termen pentru livrarea documentaţiei tehnice, după alte două încercări ratate, pe care chiar Compania de Drumuri le-a respins pe motiv de calitate şi cantitate.

Este vorba despre primul studiu „de mântuială” predat în septembrie. Astăzi a fost termenul limită pentru predarea studiului de fezabilitate revizuit pentru sectorul montan al sectorului de Autostradă Miercurea Nirajului-Leghin, după cum Economedia a scris aici.

Şi această a treia încercare de predare a studiului de fezabilitate pentru cel mai greu proiect de autostradă din România se dovedeşte sortită eşecului. Firma din Spania nu respectă contractul pe care l-a câştigat în 2019 cu o ofertă de 18 milioane lei, jumătate din estimarea CNAIR, aceasta fiind un rezultat al criteriului „preţul cel mai mic” din procedura de achiziţie publică.

„Documentația a fost predată pentru întreg obiectivul de investiție Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț. La o primă analiza a acesteia, s-a constatat că lipsesc documentațiile necesare pentru obținerea Acordului de mediu (RIM, SEA, SEICA, PMM etc.), documentațiile privind ocuparea terenurilor (Raportul de Evaluare al imobilelor afectate și Identificarea proprietarilor și imobilele deținute de aceștia și lista proprietarilor și imobilele afectate semnate și ștampilate de Primării), iar volumul Autorizații, Avize și Acorduri este incomplet. În perioada următoare, documentația va fi analizată de către Departamentele de specialitate din cadrul CNAIR S.A. în vederea verificării modului în care au fost implementate observațiile emise anterior și de asemenea dacă nivelul de calitate al documentației transmise corespunde cu cel solicitat prin Caietul de sarcini”, a transmis Compania de Drumuri.

Rezerve faţă de calitatea studiului au avut Asociaţiile Civice din Moldova, atât „Împreună pentru A8” cât şi „Moldova vrea Autostradă”. De asemenea, o poziţie critică faţă de „retrogradarea” Autostrăzii Unirii a prezentat şi şeful PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, care a cerut explicaţii la Ministerul Transporturilor.

„La prima oră a acestei dimineți am transmis o interpelare Ministerului Transporturilor pentru a afla care sunt motivele pentru care Autostrada A8 a fost “retrogradată” din lista priorităților cuprinse în Planul Investițional 2020 – 2030. Autostrada Ungheni – Iași – Tg. Mureș este unul dintre proiectele cele mai importante pentru întreaga Regiune de Nord-Est. Acest obiectiv de investiții este necesar pentru că reprezintă șansa la dezvoltare economică pentru întreaga regiune de peste 4 milioane locuitori și un instrument facil în vederea reducerii decalajelor sociale și economice față de vestul Europei.Totodată, autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni face parte din structura centrală (core network) a rețelei de transport TEN-T (trans-European transport network), ceea ce creează premisele pentru a fi realizată prin finanțări nerambursabile. Cu toate acestea, într-un mod inexplicabil, Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Planului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030 ”retrogradează” proiectul autostrăzii A8 în spatele altor proiecte scoase ca din joben, proiecte secundare și imature din perspectivă tehnică”, a scris Muraru pe contul său Facebook.
Despre Planul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, lansat în dezbatere publică, Economedia a scris aici. Planul poate fi consultat în detaliu şi pe pagina Ministerului Transporturilor.
La puţin timp de la anunţul CNAIR privind această nouă întârziere, reprezentanţii Asociaţiei Împreună pentru A8 au anunţat că vor veni miercuri la Bucureşti pentru explicaţii.
„Reprezentanți ai societății civile din Iași – asociațiile Împreună pentru A8 și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei -, președinții FORT România și UGIR România, alături de un grup de oameni de afaceri din Iași, Neamț și Vrancea, vom avea patru întâlniri oficiale la Guvern, Parlament și Ministerul Transporturilor. Problema prioritizării „pe genunche” și din pix a autostrăzilor din România lezează grav interesele regiunii Moldova”, au transmis aceștia.


PS
”Tanti” Acciona ar fi trebuit sa stie ca nu ne mai ia ochii ”Jelibon” si ”Topitop”, si ca nu mai vindem rulmenti si panze de bom...”fraier” de peste 20 de ani! Astia au crezut ca fac studii in favele? :oops:  :headbash:

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Nu-s sindicalist, dar cand vedem, ca o parte a natiei ”urla”, iertat fie-mi verbul, trebuie actionat pentru sprijinire, fara putere de tagada. AICI, pe forum,  sunt o sumedenie de oameni scoliti, care ar putea sa puna umarul sa nu mai dam ocazie, unor diletanti, de pe orice meridian, sa ne intarzie dezvoltarea.
Nu vorbim de ”proletari din toate tarile, uniti-va”, ca ar fi un slogan de-a dreptul desantat in zilele noastre, dar, sigur specialistii din domeniul infrastructurii, inrolati pe acest forum, vor putea participa la unison pentru edificarea...a ceea trebuie sa fie!
Ce mare parascovenie? :yes:

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) orex

Comunicat de presă 09.12.2021 Proiectele pentru regiunea Moldovei și Bucovinei - Precizări CNAIR
In contextul interesului major manifestat cu privire la dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Moldovei și Bucovinei, CNAIR va publica bilunar stadiul proiectelor destinate acestei regiuni dar și etapele care trebuie parcurse. Demersul se înscrie în acțiunile CNAIR S.A. pentru asigurarea transparenței și pentru corecta informare a persoanelor interesate de stadiul implementării și dezvoltării acestor proiecte.
CNAIR acordă o importanță deosebită derulării și finalizării cu succes, la un nivel de calitate ridicată a serviciilor solicitate. Compania mobilizează în acest sens resurse umane relevante (specialiști în domeniul rutier: ingineri CFDP/geotehnicieni/ingineri geodezi etc.) și susține Prestatorii implicați în activitățile specifice obiectivelor destinate Moldovei și Bucovinei:

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni
Completarea/Revizuirea/Actualizarea Studiului de Fezabilitate și elaborarea P.A.C., P.A.D. și P.T.E.
Lungime:                                 100,14 km
Valoare contract:                    58.830.448,35 lei fără TVAlei fara T.V.A.  
Data de începere:                     2021

CNAIR dorește să clarifice o serie de aspecte privind traseul autostrăzii A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, în special în contextul preocupărilor unor cetățeni privind interferența uneia dintre alternativele de traseu propuse în cadrul Analizei Multicriteriale Etapa 1 cu intravilanul Unităților Administrativ Teritoriale Lețcani, Breazu, Rediu, Popricani, Rediu Aldei și Golăești.
CNAIR S.A. a luat act de sesizările cetățenilor, le-a analizat, a atras atenția Prestatorului asupra aspectelor reclamate și l-a instructat să găsească o variantă de traseu  a Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni cu un impact minim, atât social cât și de mediu, fără să facă însă rabat  de la parametrii tehnici și de calitate.
CNAIR S.A. a solicitat prompt celor 24 de U.A.T-uri intersectate, să prezinte un punct de vedere oficial în legătură cu variantele de traseu analizate. Până în prezent au fost primite doar 10 răspunsuri care susțin realizarea variantei albastre de traseu.
În perioada 22 noiembrie -25 noiembrie 2021, reprezentanți ai CNAIR S.A și ai Proiectantului s-au deplasat pe amplasament și au verificat zona cuprinsă între Lețcani și Golăești, pentru identificarea constrângerilor și pentru analizarea aspectelor sesizate de locuitori.
Au fost parcurse alternativele de traseu clasate pe primele două locuri în cadrul Analizei Multicriteriale – Etapa 1 (varianta verde și varianta albastră) dar și zona  unde ar putea fi construit drumul de legătură care va asigura conexiunea Autostrăzii A8 cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași.
În urma vizitei s-a constatat că numărul imobilelor afectate nu este de ordinul sutelor ci de ordinul zecilor și nu sunt afectate lăcașe de cult.
A  fost identificată și o nouă zonă pentru realizarea drumului de legatură care va asigura conexiunea Autostrăzii A8 cu Aeroportul Internațional Iași si cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași.
În data de 26 noiembrie 2021, a avut loc o întâlnire on-line a reprezentanților CNAIR S.A., ai Proiectantului și cei ai Jaspers, care a avut ca principal subiect de analiză aspectele mentionate de catre locuitorii zonei.
În plus, la invitația Primăriei Municipiului Iași, în data de 02 decembrie 2021, reprezentanții CNAIR S.A și cei ai Proiectantului au participat la o nouă dezbatere pe marginea variantelor de traseu, propuse pentru zona cuprinsă între localitățile Lețcani și Golăești.
Aici au fost analizate aspecte tehnice legate de amplasarea nodurilor rutiere și de corelarea cu obiectivele de investiții derulate de Autoritătile Publice Locale.
Printre solicitările formulate cu această ocazie se numără și cea privind realizarea drumurilor de legatură cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași, la profil de 2 benzi de circulatie pe sens.
Reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale prezenți la dezbatere au agreeat varianta albastră de traseu.
Prestatorul urmează să realizeze o analiză detaliată pe varianta albastră, în concordanță cu toate constrângerile identificate și confirmate în teren în privinâa variantei verzi dar și cu solicitarile reprezentanților Autorităților Publice Locale. Tot Prestatorul trebuie să analizeze și să propună încă o alternativă de traseu pentru realizarea conexiunii cu Aeroportul Internațional Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență Iași, tinând cont de observațiile privind natura terenului de fundare din zona în care a fost propus traseul inițial.
CNAIR S.A. va organiza noi consultari publice cu toti factorii implicați, după finalizarea analizei traseului, în conformitate cu aspectele constatate
Pe sectorul cuprins între Târgu Neamț (Moțca) și Târgu Frumos, în lungime de 30 de km, au fost demarate în data de 12.10.2021 investigațiile geotehnice. Până în prezent au fost realizați 1.539 ml din totalul de 6.242 ml propuși, iar Prestatorul are mobilizate în teren 7 utilaje de forare.
Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț
Completare SF
Lungime:                                 211 km
Valoare contract:                    17,58 mil lei fără TVAlei fara T.V.A.  
Data de începere:                     28.05.2019
Marți, 07.12.2021, Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial S.A. a înaintat Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț revizia 3, așa cum a fost stabilit în cadrul sedințelor săptămânale de progres. Documentația a fost predată pentru întreg obiectivul de investiție.
La o primă analiză, s-a constatat că lipsesc documentațiile necesare pentru obținerea Acordului de mediu (RIM, SEA, SEICA, PMM etc.), documentațiile privind ocuparea terenurilor (Raportul de Evaluare al imobilelor afectate, identificarea proprietarilor și a imobilelor deținute de aceștia, precum și lista proprietarilor și imobilele afectate, semnate și ștampilate de Primării), iar volumul Autorizații, Avize și Acorduri este incomplet.
În perioada următoare, documențatia va fi analizată de către Departamentele de specialitate din cadrul CNAIR S.A. în vederea verificării modului în care au fost implementate observațiile emise anterior și, de asemenea, dacă nivelul de calitate al documentației transmise corespunde cu cel solicitat prin Caietul de sarcini.

 


Go to page:  1 2 3
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Lucrări la autostrăzi și drumuri expres  • 
Choose destination

Since , our 1904 forum members have written 368779 posts in 4481 topics and 445 subforums.
Refresh interval: 30 minutes.

 

© 2009 - 2022 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

Terms Of Use