Parent forum: Lucrări la autostrăzi și drumuri expres

 

Topic: DEx3 Pitești - Mioveni - Câmpulung Muscel - Brașov (Brașovia Expres)

1 post, 190 views
  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

DEx3 Pitești - Mioveni - Câmpulung Muscel - Brașov (Brașovia Expres) PTMZ

De peste opt luni se lucrează la studiul de fezabilitate pentru viitorul drum expres Piteşti-Mioveni, ce va face legătura dintre autostrada Bucureşti-Piteşti şi uzina Dacia. Reprezentanţii CNAIR ne-au furnizat mai multe date în ceea ce priveşte stadiul proiectului.

Viitorul drum expres va fi unul esenţial pentru industria auto din ţara noastră, luând în calcul că va asigura o legătură extrem de rapidă între Bucureşti şi platforma industrială de la Mioveni, unde în afară de uzina Dacia sunt peste 50 de companii producătoare de componente auto şi peste 30.000 de salariaţi. Concret, viitorul drumul expres Piteşti-Mioveni va fi o prelungire a Autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, iar lungimea sa va fi una de 20 kilometri. Surse autorizate ne-au precizat că lucrările ar trebui să înceapă până la finalul lunii septembrie 2022.


În data de 29 octombrie 2020, CNAIR şi firma Search Corporation au semnat contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru “Drum Expres Piteşti – Braşov: Sector Piteşti (A1 Centura Piteşti) – Mioveni (Centura Sud)ˮ.

"Contractul constă în realizarea serviciilor de proiectare aferente Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic de Execuţie. Durata de finalizare a serviciilor este de 18 luni de la data ordinului de începere, inclusiv obţinerea autorizaţiei de construire”, spun reprezentanţii CNAIR.

Conform prevederilor contractuale, datele de predare ale documentelor sunt următoarele: studiul de fezabilitate – septembrie 2021; proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor - ianuarie 2022 şi proiectul tehnic - aprilie 2022. Până la 1 mai 2022 trebuie obţinută şi autorizaţia de construcţie. Practic, în varianta optimistă, lucrările la viitorul drum expres Piteşti-Mioveni ar trebui să înceapă în vara lui 2022.

Valoarea estimată de execuţie a lucrărilor la obiectivul de investiţii Drum Expres Piteşti - Mioveni va fi stabilită în urma studiului de fezabilitate şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern conform prevederilor legale în vigoare.

Valoarea contractului pentru servicii de proiectare aferente obiectivul de investiţii Drum Expres Piteşti – Mioveni, inclusiv breteaua ce va asigura legătura cu municipiul Piteşti, este de 2.681.422,89 Lei fără T.V.A.

Înca din vara anului 2004 de la lansarea Daciei Logan, si mai apoi, odată cu amplasarea în zona Piteşti a unui numar important de furnizori pentru uzina Dacia de la Mioveni, s-a evidenţiat nevoia unui drum de legătură rapid între Piteşti şi Mioveni. Însă birocraţia şi lipsa de implicare a oficialilor din Guvern au amânat ani buni începerea acestui proiect important.



„Se va micşora timpul de tranzit pentru peste 15.000 de angajaţi”


"Parte a viitorului drum expres Piteşti-Câmpulung Muscel-Braşov, acest prim tronson este de o importanta majoră pentru industria auto din România, pentru municipiul Pitesti şi oraşul Mioveni, urmând să asigure atât o fluidizare/decongestionare a traficului pe actuala legătură via Maracineni, dar mai ales o creştere a vitezei comerciale, benefică pentru numeroasele companii din zonă.


Totodată, acest drum expres si viitoarea conexiune cu vechea sosea de centura a Pitestiului va micşora timpul de tranzit pentru peste 15.000 de angajaţi şi va permite companiilor amplasate în zona de nord a Piteştiului să aibă o conexiune rapidă cu viitoarea autostradă Pitesti Sibiu”, precizează Adrian Sandu, secretarul general al ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România).

Legat de o posibilă începere a lucrărilor în 2022, Adrian Sandu ne-a declarat: "Pentru asemenea lucrări sunt necesare studii, proiecte, exproprieri, proceduri de obicei greoaie şi de durată. Ar fi bine chiar şi la finalul anului 2022 să înceapa primele lucrări. Suntem optimişti şi ne bucurăm că autorităţile locale şi centrale au înţeles importanţa unor astfel de proiecte de infrastructură. Este extrem de important acest lucru. Şi spun asta gândindu-mă şi că din cauza lipsei de infrastructură din România au fost pierdute numeroase proiecte în industria auto în ultimul deceniu”.

Sursa: Adevărul

 


Home page  • 
Parent forum: Lucrări la autostrăzi și drumuri expres  • 
Choose destination

Since , our 1851 forum members have written 358657 posts in 4318 topics and 434 subforums.
Refresh interval: 30 minutes.

 

© 2009 - 2022 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

Terms Of Use