Infrastructura rutieră din RomâniaLucrări la autostrăzi și drumuri expresA7 (Ploiești - Bacau - Siret)

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

135 posts, 30669 views
 
Go to page:  1  ... 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 
 

📖 Pagination options
Re: Stiri, noutati, perspective andrei11

1) Parcă autobahnul  era București - Iași, nu București - Suceava - ( Siret ).
2) Încă odată se dovedește că la carioci nu ne întrece nimeni. Mai greu e când trebuie să dăm la sapă !
3) Ce caută autobahnul la Siret ? Fac și Ucranienii vreo autostradă ?
4) Pe pariu că acum când s-a stabilit traseul vor apărea construcții fix pe culuarul autostrăzii ?

 


Re: Stiri, noutati, perspective Cristi N

Inclusiv in harta din anii '60 facuta de IPTANA autostrada avea un segment de legatura spre Iasi care pleca din zona Pascani dar drumul principal tot la Siret ajungea.



S-a schimbat legatura dintre Ardeal si Moldova care initial era pe la Vatra Dornei si acum e planificata pe la Tg Mures -Ditrau - Pascani si continua spre Iasi si apoi Ungheni.

Retelele de drumuri ale Ucrainienilorsi ale Moldovenilor sunt praf si pulbere dar noi putem sa cerem bani de la UE pt legaturile astea . E o categorie: Fonduri de coeziune gandita special pentru a interconecta statele Europei in afara de banii din fondul pe care noi il folosim in mod normal (POIM) pentru infrastructura.

De multi ani nu mai e afacere sa te expropieze statul. Despagubirea standard e la valoarea din grila notarilor si daca nu iti convine trebuie sa dai statul in judecata pentru mai multi bani dar pana la finalizarea procesului stai si fara teren/casa si fara bani, iar constructia merge inainte.

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Documentația pentru tronsonul de autostradă A7 Ploiești (Dumbrava) - Buzău a fost urcată miercuri în sistemul de licitații publice, pentru validarea de către Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP), a anunțat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. După validarea de către ANAP, licitația va fi publică pe SEAP pentru depunerea de oferte.

„Licitația pentru primul tronson din A7, cei 63 de kilometri dintre Autostrada A3 (Dumbrava) și Buzău, trimisă la ANAP. Licitația este pentru execuția lucrărilor, adică efectiv construire. Proiectul tehnic de execuție este deja făcut și parte din documentație. Asta înseamnă că imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren”, a subliniat Drulă.

Termen de execuție a lucrărilor: 20 de luni
Autostrada este împărțită în 3 loturi:
1) Nod Dumbrava pe A3 București – Ploiești -> Mizil: 21km
2) Mizil – Pietroasele: 28,35km
3) Pietroasele – Buzău: 13,90km

Sunt prevăzute 6 noduri rutiere (vedeti planșele pentru amplasare), 42 de poduri/pasaje/viaducte, 4 parcări/spații de servicii și 2 centre de întreținere. Perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi și stații de încărcare pentru vehicule electrice în spațiile de servicii.
„A7 este coloana vertebrală a Moldovei. 320km de la Pașcani pâna la autostrada A3 București-Ploiești (Dumbrava), trecând pe lângă Bacău, Adjud, Focșani și Buzău. A7 este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră propus în PNRR. Ne propunem ca până la sfârșitul verii să scoatem la licitație sectorul Buzău-Focșani, iar până la sfârșitul anului Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani”, a conchis Drulă.

Ploiești-Buzău va fi astfel primul tronson din A7 Ploiești – Pașcani scos la licitație pentru construcție, după ce anul trecut a fost inaugurată secțiunea de 16 kilometri din A7, parte a Centurii Bacău.

Potrivit ministrului Transporturilor, sectorul Ploiești – Buzău ar trebui să fie gata până în 2024, poate chiar la sfârșitul anului 2023.

Sursa: Economica

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

CNAIR a lansat astăzi licitația pentru execuția lucrărilor de construcție a Autostrăzii Ploiești - Buzău. După cum se menționează și în articolele de mai sus, lucrarea a fost împărțită pe 3 loturi, astfel:
- lot 1: Dumbrava - Mizil (km 0+000-km 21+000)
- lot 2: Mizil - Pietroasele (km 21+000-km 49+350)
- lot 3: Pietroasele - Buzău (km 49+350 - km 63+250)
Bugetul total alocat este în valoare de 5.062.311.668,11 RON, cu finanțare europeană prin POIM, iar alocarea pe loturi este următoarea:
- lot 1: 1.951.555.724,10 RON
- lot 2: 1.741.360.761,57 RON
- lot 3: 1.369.395.182,44 RON

Ponderea punctajului:
- 70% preț
- 21% metodologia de implementare a contractului și programul de lucrări (graficul Gantt)
- 9% perioada de garanție a lucrărilor

Termene limită:
- depuneri oferte: 4 august
- evaluări: 27 octombrie

Link E-licitație: http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100121197

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Centura Oraşului Bacău va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

„Astăzi am fost într-o vizită pe ceea ce a fost până deunăzi şantierul Centurii Bacău, alături de vicepremierul Dan Barna. Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 - ultimul dintre cele trei ale proiectului - au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepţia lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosinţă integral această variantă de ocolire”, a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor.

Centura Bacău are o lungime de 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă, cuprinde 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier şi valorează 668 de milioane de lei, fără TVA. „Este formată din 3 secţiuni: 1. Între DN2 Sud şi DN2 Nord (20,3 km). Aici este inclus tronsonul de autostradă. Dată în trafic în decembrie anul trecut. 2. Între DN2 Nord şi DN15 (3,2 km) - aceasta este secţiunea în curs de deschidere. 3. Între DN2 Sud şi DN11 (7,3 km), inaugurată în septembrie 2020”, a subliniat Drulă, conform Agerpres.

Sursa: Digi24

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a anunțat că a primit solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul de investiţie „Autostrada Focșani - Bacău”. Acordul de mediu este un document necesar parcurgerii umătoarelor etape pentru acest tronson din Autostrada Moldovei (A7), precum lansarea la licitație pentru construcție.

„Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul de investiţie „Autostrada Focșani – Bacău”, propus a fi amplasat în județele Vrancea și Bacău, titular Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA”, se arată în anunțul ANPM, publicat pe 13 iulie pe site-ul instituției.


Conform calendarului anunțat în această primăvară de către ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, tronsonul Focșani – Bacău din Autostrada A7 ar urma să fie scos la licitație pentru construcție în decembrie.

Sursa: Economica

 



Re: Stiri, noutati, perspective Bogdan Ciorascu

PTMZ wrote here:
CNAIR a lansat astăzi licitația pentru execuția lucrărilor de construcție a Autostrăzii Ploiești - Buzău. După cum se menționează și în articolele de mai sus, lucrarea a fost împărțită pe 3 loturi, astfel:
- lot 1: Dumbrava - Mizil (km 0+000-km 21+000)
- lot 2: Mizil - Pietroasele (km 21+000-km 49+350)
- lot 3: Pietroasele - Buzău (km 49+350 - km 63+250)
Bugetul total alocat este în valoare de 5.062.311.668,11 RON, cu finanțare europeană prin POIM, iar alocarea pe loturi este următoarea:
- lot 1: 1.951.555.724,10 RON
- lot 2: 1.741.360.761,57 RON
- lot 3: 1.369.395.182,44 RON

Ponderea punctajului:
- 70% preț
- 21% metodologia de implementare a contractului și programul de lucrări (graficul Gantt)
- 9% perioada de garanție a lucrărilor

Termene limită:
- depuneri oferte: 4 august
- evaluări: 27 octombrie

Link E-licitație: http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100121197


Termenul limita pentru depunerea ofertelor va fi prelungit pana pe 24 august.

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Intr-adevar, a fost incarcata in sistem o informare in acest sens:
INFORMARE LOTUL 1_LOTUL 2_LOTUL 3.pdf
INFORMARE LOTUL 1_LOTUL 2_LOTUL 3.pdf (145.59 KB; downloaded 120 times)

 



Re: Stiri, noutati, perspective orex

VIDEO CNAIR a deschis circulaţia pe ultimul segment al Centurii Bacău. UMB a terminat lucrările cu şase luni mai devreme decât termenul contractual
Compania de Drumuri a deschis astăzi, circulaţia pe ultimul segment al Centurii municipiului Bacău – braţul nordic cu o lungime de 3 kilometri. Ultimul lot al centurii asigură legătura între DN 2 Bacău – Roman şi DN 15 spre Piatra Neamţ.
Declarație Director Adjunct Direcția Implementare-Drumuri Naționale – Inginer Otilia Nuncă :
Tot de astăzi se circulă și pe bretelele nodului Holt care face legătura dintre A7 și drumul spre Vaslui (DN2F), anunţă şi Asociaţia Pro Infrastructură.
În total, cele trei loturi ale Centurii Bacău au o lungime de 30 kilometri din care 16 kilometri la profil de autostradă pe partea de Est a municipiului, parte din Autostrada A 7 Ploieşti- Paşcani. Cei 16 km. au fost inauguraţi în decembrie 2020. Executantul lucrării este asocierea UMB Spedition – Tehnostrade SRL, iar perioada de execuție este de 30 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (8 martie 2019). Proiectul a presupus construirea a 7 poduri, 8 pasaje, 1 nod rutier, 7 intersecții de tip girație și o parcare. Recepția acestui ultim tronson are loc cu aprox. o jumătate de an mai devreme față de termenul contractual ianuarie 2022. Centura Bacău a costat 668 milioane lei, fonduri europene.

PS
Pacat ca avem doar o singura companie in Romania, cu capital autohton, care poate sa confirme ca se pot edifica drumuri, nu la termen, ci inaintea dead line-ului! JOS PALARIA UMB! :yes:  :yes:  :yes:
Apropo! Sa nu uitam ca si cel mai mare retailer de bricolaj, din Romania, are filonul tot din Bacau, in pofida invaziei ”frantujilor” si nemtilor!  ;)  :applause:  :applause:  :applause:  :applause:

 



Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, primele exproprieri din judeţul Prahova pentru sectorul Ploieşti-Buzău al autostrăzii A7, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

„Veste bună pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale României, Autostrada A7, coloana vertebrală care străbate Moldova de la nord la sud. În şedinţa de Guvern de astăzi (miercuri, n.r.), Executivul a aprobat primele exproprieri din judeţul Prahova pentru sectorul Ploieşti-Buzău, pregătind astfel lucrările în teren pentru cel mai avansat tronson al A7”, a menţionat Cătălin Drulă, pe Facebook.

Ministrul Transporturilor a precizat că termenul de depunere a ofertelor pentru licitaţia de execuţie a sectorului Ploieşti-Buzău este 24 august.

„Acesta este acum în licitaţie pentru execuţie, iar termenul de depunere a ofertelor este 24 august. Imediat după semnarea contractului, vor începe lucrările în teren, proiectarea fiind deja realizată. A7 este cel mai mare proiect de infrastructură propus prin PNRR (pentru segmentul Paşcani-Bacău-Focşani-Buzău-A3)”, a notat Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor a explicat că sectorul Ploieşti-Buzău al A7 va avea 63 de kilometri, cu un număr de 42 de poduri şi pasaje.

„Câteva date despre cum va arăta sectorul Ploieşti-Buzău, pe care lucrările vor dura maximum 20 de luni: lungime – 63 km; 6 noduri rutiere; 160 de ha de perdele forestiere; 42 de poduri + pasaje; 4 spaţii de servicii moderne, dotate şi cu staţii de încărcare electrice”, a arătat Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor a afirmat că până la finalul anului vor fi lansate licitaţiile pentru celelalte sectoare ale A7: Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani.

„Ca paşi următori pentru A7, în perioada imediat următoare vom începe să lansăm progresiv licitaţiile şi pentru restul sectoarelor, până la final de an: Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani. La nord de Paşcani, Compania de drumuri a anunţat recent, în urma finalizării Analizei Multicriteriale de traseu şi studiului de trafic preliminar, că tronsonul Paşcani – Suceava va fi construit la profil de autostradă, iar Suceava – Siret, la profil de autostradă, respectiv drum expres de la intersecţia DN2H până la graniţă”, a încheiat Cătălin Drulă.

Sursa: Economica

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

PTMZ wrote here:
CNAIR a lansat astăzi licitația pentru execuția lucrărilor de construcție a Autostrăzii Ploiești - Buzău. După cum se menționează și în articolele de mai sus, lucrarea a fost împărțită pe 3 loturi, astfel:
- lot 1: Dumbrava - Mizil (km 0+000-km 21+000)
- lot 2: Mizil - Pietroasele (km 21+000-km 49+350)
- lot 3: Pietroasele - Buzău (km 49+350 - km 63+250)
Bugetul total alocat este în valoare de 5.062.311.668,11 RON, cu finanțare europeană prin POIM, iar alocarea pe loturi este următoarea:
- lot 1: 1.951.555.724,10 RON
- lot 2: 1.741.360.761,57 RON
- lot 3: 1.369.395.182,44 RON

Ponderea punctajului:
- 70% preț
- 21% metodologia de implementare a contractului și programul de lucrări (graficul Gantt)
- 9% perioada de garanție a lucrărilor

Termene limită:
- depuneri oferte: 4 august
- evaluări: 27 octombrie

Link E-licitație: http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100121197

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit până pe 31 august.

 


Go to page:  1  ... 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: A7 (Ploiești - Bacau - Siret)  • 
Choose destination

Since our 2278 forum members have written 420663 posts in 5242 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use