Zona metropolitană BucureștiTotul despre BucureștiInfrastructura, utilitățile și serviciile publice din București

 

Topic: Infrastructura educațională

34 posts, 8271 views
 
Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
Re: Culoarele unice pentru tramvaie, autobuze si troleibuze andrei11

Mulți dintre noi - cei bătrâni - am făcut Generala fix la școala unde eram arondați și am și învățat. Îți dau o sumedenie de exemple de aici de pe forum !
Bine, fie ca tine, nu mai e ca acum 40 de ani,  dar nu înțeleg de ce se duc / aduc liceenii la / de la  liceu cu autoturismul ?

 


Re: Culoarele unice pentru tramvaie, autobuze si troleibuze BGP2597

Aici este problema sistemului educațional. Este inacceptabil ca o școală generală să fie catalogată bună și alta proastă.

Era acum ceva timp un videoclip care circula pe rețelele de socializare cu un american care se dusese în Finlanda să vadă de ce sistemul lor de educație este considerat printre cele mai bune din lume. Acum nu știu cat din acel video era realitate și cat era regie, dar cineva spunea "Cea mai bună școală este cea de lângă casă. Nu există clasificări, toate școlile sunt la fel."

 


Re: Culoarele unice pentru tramvaie, autobuze si troleibuze ByOnu

ANTENA wrote:
...e greu sa lasi un copil de 7..8 ani sa schimbe 2..3 mijloace de transport...


Hai ca nu prea shimba niciun copil in Bucuresti 2-3 mijloace de transport...  Atentie, a schimba un mijloc de transport inseamna ca circuli cu doua -> primul, plus cel cu care schimbi. Doua schimbari inseamna 3 vehicule, trei schimbari inseamna 4 vehicule, si tot asa). Ce traseu sa ai in Bucuresti pana la scoala ca sa circuli cu 3-4 linii diferite din punctul A in B? Iar daca e chiar asa de rau ... atunci clar s-au facut niste erori grave de rationament la alegerea unitatii de invatamant.

Un schimb e decent.

Pe langa asta, scoala e una, liceul e alta.

Iar treaba cu energia care trebuie consumata la scoala, ... sunt de parere ca o oarecare independenta in mobilitatea copilului este benefica si ajuta la dezvoltarea sanatoasa a copilului, raportat la societatea in care traieste. Pe langa asta, daca copilul (si parintii indirect) isi formeaza o rutina sustenabila, drumul pana la si de la scoala nu trebuie sa fie mare oboseala. Also, it's fun, il face cel putin partial cu colegii.

 


Re: Culoarele unice pentru tramvaie, autobuze si troleibuze ANTENA

Well, rectific, sa folosească 2..3 mijloace. Ar mai fi un detaliu, dacă școala începe la 8:20, pt STB trebuie sa-i trezesc la 6:00. Durata deplasării fiind de 50..55 min, vs 25 min auto personal și trezire la 6:45. Personal, nu vreau sa experimentez școala de pe strada mea sa văd dacă e cea mai bună, știind că nu este. Prefer școlile/liceele cu rezultate, care dau cei mai mulți elevi la olimpiade

 


Re: Culoarele unice pentru tramvaie, autobuze si troleibuze andreiiul

Intru un pic si eu in aceasta discutie. Daca pt ciclul 1-4 sa zicem ca e oarecum acceptabil sa duci/iei copilul de la scoala, de la gimnaziu in sus e destul de mare incat sa se poata descurca si singur.
In schimb nu sunt de acord cu ideea de a duce copilul la scoala ai buna de peste 3 cartiere doar pt ca e o scoala buna care are si rezultate sau a avut rezultate. Totul tine in primul rand de profesori (pot fi profesori buni si la scoli de cartier) dar mai ales de copil.
Eu unul mi-am dus copilul la una din scolile din Popesti si pot spune ca sunt foarte multumit de invatatoare. Dar am si exemplu de copil aflat deja la al doilea invatator la scoala 190 si nici de acesta nu sunt multumiti parinti.
Deci totul tine in primul rand de copil, de tactul profesorului de a face copilul sa fie atras de scoala si nu in ultimul rand de dorinta parintilor de a avea cu ce sa se mandreasca.

Un alt factor, care duce de multe ori la aceste deplasari de multe ori inutile cu masina pt a duce copilul la scoala, este si faptul ca infrastructura scolara (toate ciclurile) nu tine pasul cu dezvoltarea imobiliara a oraselor mari (aici e vina autoritatilor locale din mai multe pct de vedere).

 


Re: Clubul "Flacara Rosiatica" Valentin

Discutia e destul de complexa, d.p.m.d.v. nu tine de doar de profesor, tine si de colectiv. Sincer, pentru 1-4 nu vad problema de a-ti duce copilul la scoala din proximitate, nu exista ce sa difere, altul decat invatatorul, colectivul e relativ decent pentru ca la varsta asta copii nu inteleg foarte multe (o sa explic mai jos la ce ma refer). Eu am facut scoala aproape de blocul unde locuiam si nu am observat probleme. In schimb, liceul daca l-as fi facut acolo e foarte probabil sa fi avut alt caracter, alte "principii" si lista poate continua. Deja de la liceu conteaza destul de mult colectivul, din pacat unele licee de cartier sunt pline de "smecherasi", oameni de cultura, ce asculta simfonia a 6-a a lui Salam, traiesc cu "P" pe buze si lista poate continua, aici deja nu e numai de profesori, e vorba si de influentele colectivului (exista si indirect, nu numai direct), dar deja de la o varsta poti sa mergi cu transportul public, eu cel putin din clasa a 5-a (si ca sa clarific, sunt destul de tanar) tatal meu mi-a aratat cum sa ajung acasa de la Victoriei unde aveam liceul, chiar cu 2 trasee posibile, asa ca nu e nici simpal discutia, dar nici asa "complicata"

 


Re: Infrastructura educațională andrei11

La liceu e altceva, și pe vremea mea liceul nu mai era de proximitate, fiecare se ducea la ce liceu avea șanse să intre. ( Se dădea concurs ).  Unele licee chiar aveau cămine pentru cei care nu erau din București.
La liceu "copilul" e deja adolescent ( 15 ani spre 16 ). Poate să se deplaseze cu transportul în comun, nu mai trebuie dus de mamii / tatii cu mașina !

 


Re: Infrastructura educațională Gabi23

Primăria Sectorului 6 modernizează 6 școli prin fonduri POR.

Sursa: https://www.primarie6.ro/infrastructura- ... uropene/

Primăria Sectorului 6 continuă să investească în extinderea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii de învățământ din sector. Astfel, au fost semnate contracte de finanțare pentru modernizarea a 6 unități de învățământ, fondurile fiind atrase prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale și bugetul local și național, valoarea totală fiind de 72.811.117,13 lei.

Proiectele vizează creșterea participării elevilor la procesul educațional, inclusiv la învăţământul profesional şi tehnic, urmărind reducerea abandonului școlar și părăsirea timpurie a școlii. Astfel, vor fi dotate sălile de curs și laboratoarele cu echipamente performante și materiale didactice moderne, constând în achiziționarea de: stații de lucru, monitoare, proiectoare, flipchart-uri digitale și table interactive.

Totodată, se urmărește creșterea eficienței energetice a clădirilor prin modernizarea sistemului de termoizolație și a instalațiilor, ducând la reducerea cheltuielilor și a consumurilor de utilități.

În curând vor fi demarate lucrările de modernizare la unitățile de învățământ cuprinse în program.

Pentru a fi la curent cu stadiul lucrărilor și pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați link-urile următoare:

Modernizarea unității de învățământ Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Cod SMIS 124845 – https://www.primarie6.ro/modernizarea-un ... -124845/
Modernizarea unității de învățământ Colegiul Economic „Costin C.Kirițescu”, Cod SMIS  124846 – https://www.primarie6.ro/modernizarea-un ... -124846/
Modernizarea unității de învățământ „Școala Gimnazială nr. 164”, Cod SMIS 124703 – https://www.primarie6.ro/modernizarea-un ... -124703/
Modernizarea unității de învățământ „Colegiul Tehnic Petru Maior”, Cod SMIS  124720 – https://www.primarie6.ro/modernizarea-un ... -124720/
Modernizarea unității de învățământ „Școala profesională specială pentru deficienți de auz Sfânta Maria”, Cod SMIS 124718 – https://www.primarie6.ro/modernizarea-un ... -124718/
Modernizarea unității de învățământ „Școala Gimnazială Specială Constantin Păunescu”, Cod SMIS 124717 – https://www.primarie6.ro/modernizarea-un ... -124717/
Școli - harta_sector_6.jpg (131.79 KB; downloaded 2503 times)

 


Re: Infrastructura educațională Gabi23

Fostul liceu Miron Nicolescu din București, transformat într-un campus educațional modern cu ajutorul banilor europeni

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-administrat ... peni.htm
Autor: Catiușa Ivanov
Primăria Sectorului 4 a finalizat lucrările de modernizare a clădirii Liceului Tehnologic Dacia, (fostul Colegiu Tehnic “Miron Nicolescu”), de pe Strada Metalurgiei. După o investiție de peste 10 milioane de euro, majoritatea bani europeni, clădirile aflate în paragină au fost transformate într-un campus educațional modern. Cei 750 de elevi care vor studia aici au la dispoziție două cămine, o sală și două terenuri de sport, o sală de festivități și cantină.
Lucrările de modernizare au durat circa 18 luni.

”Cu un regim de înălțime de S+P+3E și o suprafață de 1.245 mp, noul campus este alcătuit din mai multe corpuri de clădire pentru învățământul preșcolar, gimnazial și liceeal. Mai exact, colegiul dispune de 22 sali de clasă, 5 ateliere, 4 laboratoare, 3 cabinete de curs. Alături de aceastea, în campus au fost construite două cămine pentru elevi, cu o capacitate de 75 de camere de cazare, de 4 și 6 locuri fiecare, o sală de sport precum și o sală multifuncțională”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Sector 4.

Elevii au la dispoziție și o cantină în care vor putea lua masa pregătită în bucătăria celor două cămine, dar și o sală de evenimente cu o capacitate de peste 400 de locuri. Pentru activitățile sportive, copiii vor putea folosi o sală de sport complet renovată, cu o suprafață de 570 de mp precum și două terenuri de sport în aer liber. În incinta campusului, cu o capacitate de 750 de elevi, sunt în curs de finalizare lucrările la o nouă gradiniță, la care vor punea urma cursurile preșcolare un număr de 100 de copii.

Valoarea investiției este de 54 de milioane de lei, bani ce provin din fonduri europene, accesate prin Programul Operational Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 10 “Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Obiectiv Specific 10.2 Creșterea gradului de participare la învăţământul profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii, cu o contribuție în valoare de 15 milioane de lei din bugetul local al Sectorului 4.



image-2021-09-6-25021573-0-liceului-tehnologic-dacia-1.jpg (301.42 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021575-0-liceului-tehnologic-dacia-2.jpg (156.72 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021578-0-liceului-tehnologic-dacia-3.jpg (148.27 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021580-0-liceului-tehnologic-dacia-4.jpg (165.47 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021581-0-liceului-tehnologic-dacia-5.jpg (139.55 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021582-0-liceului-tehnologic-dacia-6.jpg (178.96 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021585-0-liceului-tehnologic-dacia-8.jpg (124.25 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021586-0-liceului-tehnologic-dacia-9.jpg (69.47 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021587-0-liceului-tehnologic-dacia-10.jpg (154.33 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021589-0-liceului-tehnologic-dacia-11.jpg (183.02 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021590-0-liceului-tehnologic-dacia-12.jpg (188.2 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021592-0-liceului-tehnologic-dacia-13.jpg (289.61 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021593-0-liceului-tehnologic-dacia-14.jpg (295.69 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021595-0-liceului-tehnologic-dacia-15.jpg (231.88 KB; downloaded 2374 times)
image-2021-09-6-25021596-0-liceului-tehnologic-dacia.jpg (147.99 KB; downloaded 2374 times)

 


Re: Infrastructura educațională CA 205

Si ce unitate de invatamant urmează sa își desfasoare activitatea in aceasta incinta?

 


Re: Infrastructura educațională Gabi23

A fost inaugurată Școala Regală": Elevii de la “George Enescu” au cele mai bune condiții pentru studiul instrumentelor

Sursa: https://www.primariasector1.ro/articole/ ... mentelor

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a inaugurat în această dimineață "Școala Regală",  situată în imobilul administrației locale de pe Bulevardul Poligrafiei nr. 4. La eveniment au participat elevi și profesori de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu".

Primăria Sectorului 1 a finalizat săptămâna trecută lucrările de amenajare a unității de învățământ pentru ca cei aproximativ 650 de elevi de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" să-și poată desfășura în cele mai bune condiții, începând cu anul școlar 2021/2022, orele de studiu individual al instrumentelor: studiul viorii, al harpei, al percuției, contrabasului, violoncelului etc.

"Așa cum am promis, tinerii muzicieni de la Colegiul "George Enescu"  beneficiază la "Școala Regală" de condiții ideale  pentru exersarea și perfecționarea la instrumentul pe care și l-au ales spre studiu. Începând cu acest an școlar, calvarul nenumăratelor schimburi pe zi la care erau supuși elevii de la acest liceu pentru studiul instrumentelor a luat sfârșit. Era de datoria noastră ca și comunitate să le oferim toate condițiile pentru a se pregăti temeinic să cucerească marile scene ale lumii", a declarat Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

În prezent, la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" învață aproximativ 650 de elevi sub coordonarea a 280 de profesori. Spațiul în care își desfășurau până acum activitatea de studiu al instrumentelor necesita 4-5 schimburi/zi. Imobilul situat pe Bd. Poligrafiei nr. 4, cu o suprafaţă construită la sol de 1.737 mp, se pretează a fi utilizat de unități de învățământ în care studiul se poate face individual.

Proiectul "Școlii Regale" a demarat la începutul acestui an

În data de 23 martie 2021, Consiliul Local Sector 1 a adoptat o hotărâre prin care se solicita acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra imobilului situat în Bd. Poligrafiei nr. 4 de la Administraţia Domeniului Public Sector 1 la Consiliul Local al Sectorului 1.

Potrivit acestei hotărâri, primarul Sectorului 1 a fost mandatat să preia imobilul în numele Consiliului Local, prin proces verbal de predare-primire încheiat cu Administrația Domeniului Public. Totodată, acesta a fost mandatat să întreprindă toate demersurile necesare în vederea obținerii avizelor pentru înființarea unității de învățământ "Școala Regală".

La cererea consilierilor locali ai Sectorului 1, Consilul General al Municipiului București a aprobat, în ședința din 29 iunie 2021, cu 31 de voturi pentru, 10 împotrivă și 7 abțineri, schimbarea destinației imobilului din Bd. Poligrafiei nr. 4 din imobil destinat activităților specifice administrației publice locale în imobil pentru desfășurare de activități școlare.

 


Re: Infrastructura educațională Gabi23

PRIMĂRIA SECTORULUI 6 CONSTRUIEȘTE PRIMA CREȘĂ DUPĂ 45 DE ANI. VALOAREA CONSTRUCȚIEI ESTE DE 10 MILIOANE DE LEI

Veste bună pentru actualii și viitorii părinți. Numărul locurilor la creșele de stat va crește cu 124 în Sectorul 6 al Capitalei. Celor trei creșe existente li se va mai adăuga una, aflată acum în plin proces de construcție. Este prima creșă construită de Primăria Sectorului 6 în ultimii 45 de ani. Valoarea lucrării se ridică la aproape 10 milioane de lei și este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Creșa Îngerașii se construiește pe strada Rușețu, nr. 6A. Va avea un regim de înălțime Demisol + Parter + 1 etaj și o capacitate de 124 de locuri. Este singura din cartierul Crângași și are termen de finalizare 31 decembrie 2023. În acest moment, este ridicată în proporție de 20%.
Proiectul are o valoare totală de 9.987.752 de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 4.356.745 lei (3.556.526 de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională și 800.218 lei din bugetul național). Restul de 5,6 milioane vin de la bugetul local.

Cele 124 de locuri noi de care vor beneficia copiii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani sunt mai mult decât binevenite, având în vedere cererea mare din fiecare an, atât în Sectorul 6, cât și la nivelul municipiului București. În prezent, cele 3 creșe de stat aflate în administrarea Primăriei Sectorului 6 (Harap-Alb, Pinocchio și Neghiniță) dispun în total de 980 de locuri. Insuficient! În fiecare an, toate locurile sunt ocupate și câteva sute de cereri rămân neonorate.

Urmează construcția de la zero a altor două creșe

Creșa Îngerașii nu este singura care se va construi în Sectorul 6. Urmează alte două, pentru care deja am obținut finanțare din PNRR. Una va fi în Militari, pe bd. Iuliu Maniu, nr. 11B, iar alta în Drumul Taberei, pe bd. Timișoara, nr. 89. Vor avea demisol, parter și un etaj, iar lucrările vor începe în primăvară. Fiecare creșă va putea primi câte 70 de copii.

Amândouă vor costa peste 40 de milioane de lei. Mai exact, suma acoperită din fonduri europene este de 27.966.842 de lei fără TVA (câte 13.983.421 de lei pentru fiecare creșă), iar restul banilor vor veni de la bugetul local.

Noua creșă Îngerașii vine cu o serie de beneficii:

Va asigura locuri de muncă pentru 48 de angajați;
Va îmbunătăți și va extinde infrastructura educației din mediul urban;
Ajută la prevenirea abandonului școlar;
Asigură spații pentru desfășurarea unui proces educațional de calitate la nivel antepreșcolar;
Va îmbunătăți accesul la educație al persoanelor cu dizabilități, al grupurilor defavorizate și al celor cu probleme de ordin social.
La nivel național, funcționează în mod oficial 395 de creșe de stat acreditate, ce asigură locuri pentru 22.296 de copii. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat în februarie 2022 finanțarea pentru construcția a 142 de creșe în 52 de orașe și 90 de comune. Alte 138 de creșe au primit aprobare în august 2021 pentru a fi construite în municipiile din România.

https://www.primarie6.ro/primaria-sector ... -de-lei/
000.jpeg (118.63 KB; downloaded 1515 times)
00.jpeg (89.42 KB; downloaded 1515 times)
0.jpeg (76.08 KB; downloaded 1515 times)

 


Re: Infrastructura educațională ByOnu

Pana si in randari lipim masinine de cladiri, pe spatiile verzi sau trotuare. Macar asa e mai realist.
0.jpeg (141.04 KB; downloaded 1459 times)

 


Re: Infrastructura educațională messe

Sa nu fie vreo parcare amenajata exact cum este la  BCR Business Garden din Calea Plevnei, imediat dupa accesul in si dinspre parcarea de la Carrefour Orhideea din Calea Plevnei se poate vedea langa cladire o micuta parcare amenajata ca si aici tot pe trotuar unde au acces doar masinile de la curierat sau cele care sunt autorizate dupa care pana la zona de acces in interior unde sunt si bariere (intre cladiree si gardul PS6) se afla trotuarul si o zona cu spatiul verde cum se vede aici. E si un lant care permite accesul doar celor autorizati sa parcheze acolo pe o perioada scurta de timp.

 


Go to page:  1 2 3
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Infrastructura, utilitățile și serviciile publice din București  • 
Choose destination

Since our 2278 forum members have written 420666 posts in 5242 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use