Topic: Repartizarea autobuzelor
1232 posts, 358424 views
📖 Pagination options
- ADK
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
ADK
Erau chiar necesare aceste autobuze, find și o marcă bună. Cele 1000 de stele au fost, sincer, o prostie, măcar de erau unele cum au fost acum venite Otokarele, adică de capacitate redusă, medie, și mare (articulate), tot de la Mercedes dacă vroiau să facă ceva, dar nici Solaris nu era o marcă rea de autobuze și troleibuze (care, apropo, nu stricau vreo ~50 pe la toate depourile). Nu știu (defapt, mă abțin să intru în chestii politice) de ce în privința Bucureștiului nu s-a făcut mai niciodată ceva cu adevărat bun, cel puțin după '90.

- ByOnu
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
ByOnu
Cele 1000 de stele au fost ...o prostie? Cand Bucurestiul inca nu avea vehicule accesibile?
Voi in afara de a plange dupa autobuzele vechi va mai ganditi si LA CALATORI si la nevoie lor?

- Chev Celios
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
Chev Celios
Eu am o curiozitate. Cum D-zeu lua dublu articulatul curba de la Colentina->Sportului in 66 si acum numai suntem in stare sa circulam cu articulatul in 102.

- Stefan28
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
Stefan28
Colegul se referea mai ales la faptul că au fost luate 1000 de autobuze exclusiv de 12 metri, și nu au fost luate la acea vreme și articulate sau scurte... Eu cel puțin așa am înțeles.
ByOnu wrote:
Cele 1000 de stele au fost ...o prostie?
Colegul se referea mai ales la faptul că au fost luate 1000 de autobuze exclusiv de 12 metri, și nu au fost luate la acea vreme și articulate sau scurte... Eu cel puțin așa am înțeles.
- ADK
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
ADK
1000 de stele, toate la fel? Sau asemănător, dar în mare aceeași mașină (E3/4)? Într-un număr de 1000, deloc articulate? Pentru cel mai aglomerat oraș din țară?
LE: da, ăsta-i scopul mesajului meu.
ByOnu wrote:
Cele 1000 de stele au fost ...o prostie? Cand Bucurestiul inca nu avea vehicule accesibile?
1000 de stele, toate la fel? Sau asemănător, dar în mare aceeași mașină (E3/4)? Într-un număr de 1000, deloc articulate? Pentru cel mai aglomerat oraș din țară?
LE: da, ăsta-i scopul mesajului meu.
- CiprianTRB
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
CiprianTRB
Foarte bine punctat!
Chev Celios wrote:
Eu am o curiozitate. Cum D-zeu lua dublu articulatul curba de la Colentina->Sportului in 66 si acum numai suntem in stare sa circulam cu articulatul in 102.
Foarte bine punctat!
- ADK
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
ADK
Și străzile sunt aceleași, ba chiar în unele cazuri mult mai largi. Dar pentru asta exista "scuza" traficului redus, inclusiv a mașinilor mult mai puțin parcate în "calea" fostului 7091. Azi le e greu celor de la locală, sau cel puțin nu au puterea de "sus" de a-i usca bine pe șoferii care mai blochează circulația, mai ales transportului public sau mai rău, a intervențiilor. Astfel problema articulatului în București, ar fi, după părerea mea, rezolvată.

- cris_m
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
cris_m
Mie raspundeti-mi punctual, au circulat vreodata articulate pe 102 (cu traseul actual)? Eu unul tin minte ca nu. Asa de curiozitate mai mult e intrebarea.

- Utilizator anonim
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
Utilizator anonim
Daca te referi la Kent 18, tot ce e posibil, ca a fost o perioada cand circulau peste tot, am vazut si pe 311 de mai multe ori iar la inceput le-au bagat pe 330 ca au zis ca nu pot circula pe stradutele din Baneasa pe 335

- georgica2704
-
Posted:
-
- SirVlady
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
SirVlady
Câteva din autobuzele repartizate în "noua" 243:
4984 - Policlinica Titan;
6273 - Bd. Nicolae Grigorescu x Strada Prevederii;
4657 - Pasajul Nicolae Grigorescu;
4369 - Pasajul Nicolae Grigorescu.
De menționat că niciun autobuz nu avea afișajele configurate, de aceea circulau cu afișajele stinse.

DSC_0516.jpg (516.05 KB; downloaded 2125 times)
6273 - Bd. Nicolae Grigorescu x Strada Prevederii;
DSC_0515_1.jpg (516.05 KB; downloaded 2118 times)
4657 - Pasajul Nicolae Grigorescu;
DSC_0508.jpg (516.05 KB; downloaded 2126 times)
4369 - Pasajul Nicolae Grigorescu.
DSC_0514.jpg (258.02 KB; downloaded 2115 times)
De menționat că niciun autobuz nu avea afișajele configurate, de aceea circulau cu afișajele stinse.
- Andrei98
-
Posted:
-
- alexandru_gr
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
alexandru_gr
Prima cursa de dimineață avea firma actualizată
Am ratat-o eu "la mustață " la rondul de la Delfinului.Era un Otokar.
Prima cursa de dimineață avea firma actualizată
Am ratat-o eu "la mustață " la rondul de la Delfinului.Era un Otokar.
- Chev Celios
-
Posted:
-
Re: Repartizarea autobuzelor STB
Chev Celios
Tocmai ce am vazut pe facebook o postare cum ca vor fi imprastiate toate autobuzele din Bujoreni inclusiv Hibridele pe la toate garajele, iar Bujoreniul cica redevine de troleibuze. Este doar o postare pe care am vazut-o pe facebook si va intreb: Stie cineva ceva despre o asemenea mutare de trupe??