Parent forum: Judetul Bihor

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

79 posts, 31455 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6
 
 

📖 Pagination options
  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Oradea metropolitană nu este sinonimă cu realizarea unor noi drumuri în zona metropolitană. E nevoie atât de transport public, cât și de punerea în valoare a cadrului natural.

De bună seamă că nu se poate vorbi despre o reală zonă metropolitană constituită în jurul Oradiei decât în prezența unui transport metropolitan integrat, care să genereze o realitate urbană și suburbană susținută prin utilități. În același timp, resursa naturală existentă trebuie obligatoriu protejată, astfel încât dezvoltarea să țină cont de toate aspectele vieții de tip urban și suburban. Adică, dincolo de drumuri, există și nevoia unei infrastructuri de recreere, într-un lume care aleargă tot mai mult după spații și timpi de calitate. Cazul centurii Sântandreiului, pe un traseu ce ar urma să fractureze superba, dar neglijata luncă a Crișului, stă mărturie, în acest sens.

Noile drumuri de legătură ale Oradiei cu Sântandreiul, Nojoridul, Sânmartinul, Oșorheiul și Biharia sunt cât se poate de necesare. Dar se cer puse în operă în complementaritate cu pași concreți de dezvoltare a transportului metropolitan, în condițiile în care există căi ferate secundare care zac în jurul Oradiei. Așadar, este nevoie de transport rutier, dar și feroviar. OTL are ambiția de a deveni un operator regional cu standarde de calitate rezonabile, iar modernizarea flotei cu tehnologie de ultimă oră stă mărturie în acest sens. Din păcate, există încă multe piedici pentru ca transportul metropolitan să își dezvolte operațiunile, de vreme ce unii primari preferă operatorii comerciali în locul unui operator de transport public în sistem integrat, cu abonamente urbane și metropolitane.

Șefii OTL sunt ambițioși, însă deocamdată trebuie finalizată modernizarea flotei, îmbunătățirea și extinderea infrastructurii municipale. De asemenea, trebuie digitalizată, în chip util, relația cu călătorul.

Prin Oradea circulă deja un autobuz hibrid Mercedes Citaro cu podea josă, lung de 10 metri. Ni se transmite că are deja circa 15.000 de kilometri la bord. Altele urmează să apară pe străzile din oraș, cât de curând. „Sperăm ca până la sfârșitul lunii martie să ajungă toată cele 15 autobuze hibrid. Primul autobuz hibrid e la echipare, în București”, transmite directorul general OTL, Mircea Viorel Pop. Un astfel de autobuz costă circa 300.000 de euro. Azi, din flota OTL mai fac parte alte șase autobuze Mercedes Conecto noi, cu podea joasă, achiziționate în 2016, lungi de 12 metri, cu norma de poluare Euro 6D. Sunt dotate cu camere de supraveghere video, iar conducerea OTL transmite că aceste sisteme au ajutat deja la depistarea și prinderea vandalilor.

Vor autobuze hibrid + hidrogen
Pentru viitor, OTL vrea un parc de autobuze bazat pe cele hibride, însă există și ambiția ca în Oradea să circule măcar zece autobuze nepoluante, cu hidrogen! Aceasta în condițiile în care nicăieri în Europa nu există încă un transportator public care să dețină o flotă formată 100% din autobuze prietenoase cu mediul, pe hidrogen.

„Dorim să mai achiziționăm încă 30 de autobuze hibrid. O parte vor avea lungimea de 18 metri, ca să putem asigura condiții normale de călătorie la ore de vârf, către operatorii industriali. De asemenea, sper să găsim fondurile europene necesare pentru a achiziționa aceste autobuze pe hidrogen. Ne dorim zece autobuze cu hidrogen. Costă 600.000-700.000 de euro unul, dar ar fi un autobuz 100% curat, care ar produce doar apă în urma sa”, afirmă directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic. Acesta speră că Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) din Primăria Oradea va găsi sursa de finanțare pentru acest obiectiv îndrăzneț. Cu cofinanțarea de rigoare, din partea municipalității orădene. Șefii OTL și-ar dori astfel ca măcar în zona centrală a orașului să circule doar autobuze OTL nepoluante.
Pe lângă ambițiile privind dotările parcului de autobuze, OTL așteaptă să sosească de la Arad și celelalte zece tramvaie Astra Imperio, care vor întregi achiziția de douăzeci de tramvaie noi, moderne, românești, pe fonduri europene.

Mașina sau tramvaiul, în subteran?!
Conducerea OTL are în vedere și partea de infrastructură, iar directorul general Pop vine cu o variantă-șoc! „Am propus o linie de tramvai subteran între Gară și Crișul! De asemenea, sunt solicitări pentru prelungirea liniei de tramvai spre Episcopia Bihor și chiar și în spatele Gării”, afirmă Pop, precizând că ultimele două solicitări sunt condiționate de aspectul ce privește numărul real de călători. În privința ipotezei-șoc pentru linia subterană de pe Republicii, dintre Gară și magazinul Crișul, Viorel Pop spune că astfel s-ar degreva bulevardul, care colectează traficul atât din direcția A3 – Biharia și Satu Mare, cât și cel de pe Șoseaua Borșului.
Însă ce își dorește șeful OTL nu cadrează cu planurile Primăriei, care și-a anunțat deja intenția pentru pasaje rutiere noi, la magazinul Crișul și la Gară…

Variante feroviare metropolitane
Rămâne de văzut în ce măsură se va putea dezvolta OTL pe cale ferată, spre zona metropolitană. Există căi ferate nefolosite, abandonate, distruse pe alocuri, spre Sânmartin – Băile Felix, dar și pe direcția Sântandrei – Girișu de Criș – Toboliu – Cheresig. În schimb, directorul tehnic Revnic spune că se poartă deja discuții privind posibilitatea prelungirii liniei de tramvai până în Borș. „Să vedem dacă reușim să deservim atât parcul industrial cât și Primăria Borș, cu o linie de tramvai până în Borș”, spune acesta.

Însă deocamdată, extinderile imediate ale OTL sunt mult mai adaptate posibilităților reale. În 2020, între liniile OTL a apărut și linia 29 strada Transilvaniei – Eurobusiness Parc 2, iar OTL speră ca și în 2021 să mai introducă alte câteva linii. „Am introdus și linia 515 Oradea – Sîntelec, comuna Hidișelu de Jos, unde avem cinci curse pe zi”, spune directorul Pop. Urmează să intre în ADI Transregio, cu OTL operator unic, comunele Tileagd și Ineu. La Oșorhei primarul are rețineri, iar la Sântandrei și Girișu de Criș, cei doi primari sunt prieteni cu actualul operator comercial, Teșan. Deci fug de OTL.

Ce se întâmplă în Oradea
Revenind în oraș, rămâne de văzut când va fi finalizată noua linie de tamvai Calea Aradului – strada Făgărașului – Cantemir, pentru care Primăria Oradea a fost sancționată dur, cu 100% corecție a fondurilor europene, speță atacată în instanță. În cadrul amplului proiect de refacere al bulevardelor Nufărul – Cantemir, există și obiectivul realizării unei unde verzi pentru tramvaie.

Unda verde Nufărul – Cantemir și reabilitarea unor porțiuni de linie ferată pe relația Piața Unirii – Primăriei – Biserica Emanuel și Olosig – Piața Rogerius – Pod CFR – Sinteza sunt alte îmbunătățiri ale transportului feroviar urban, cu un orizont de așteptare concret. „Încercăm să obținem fonduri pentru modernizarea întregului depou de tramvaie. Aceasta înseamnă și înlocuirea întregii infrastructuri de automatizare – macaze. De asemenea, vrem o hală nouă pentru noile tipuri de autobuze”, adaugă directorul tehnic Revnic.

Directorul economic, Romeo Nica arată totuși că pandemia a afectat finanțele OTL. 1,8 milioane de euro reprezintă scăderea încasărilor, în 2020. Logic, de vreme ce s-a stat acasă. „Dacă nu ne ajuta Primăria, puneam lacătul. Cel mai scump e muncitorul. Degeaba ai toată tehnica, dacă nu ai cine s-o urmărească”, subliniază directorul general Pop.

Sursa: Bihon

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Ĩn şedinţa Comisiei tehnice pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea din 22 februarie 2021 s-a aprobat blocarea circulaţiei auto în intersecţia strãzii Fãgãraşului cu str. Universitãţii, pe o perioadã de 20 de zile, începând cu data de 01 martie 2021. S-a solicitat acest aviz pentru continuarea lucrãrilor la obiectivul ”Extindere linie nouã de tramvai Calea Aradului-str. Fãgãraşului-str. D. Cantemir”.
   Ĩn aceastã perioadã va fi afectatã circulaţia autobuzelor pe liniile 14, 30 şi 33, modificãrile traseelor fiind prezentate în continuare.

   Traseul liniei 14 se va scurta pânã la str. Fãgãraşului, iar acesta va fi:
   • spre Universitate … - Tudor Vladimirescu - Piaţa Unirii - Avram Iancu – Sucevei - Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) – Calea Armatei Române (staţie cap linie Fãgãraşului). Ĩn cursele cu traseu prelungit la Parcul industrial 2 autobuzele îşi vor continua deplasarea pe Fãgãraşului -Traian Blajovici - Ogorului (pânã la sensul giratoriu cu Calea Aradului) – Ogorului – Anghel Saligny. Nu vor fi operaţionale staţiile Muzeul Ţãrii Crişurilor, Oficiul de Cadastru, Universitate şi Cimitirul Rulikowski.
   • Spre Ioşia Nord … - str. Fãgãraşului – Calea Armatei Române – Avram Iancu, iar în continuare traseul rãmâne nemodificat. Nu vor fi operaţionale staţiile Cimitirul Rulikowski şi Universitate.
Ĩn cursele cu traseu prelungit la Parcul industrial 2 autobuzele vor veni din parc pe traseul urmãtor: Anghel Saligny – Ogorului – Thurzó Sándor – Ronald Reagan – Piaţa 22 Decembrie – Horea – Mihai Viteazul – Parcului, iar în continuare traseul rãmâne nemodificat. Nu vor fi operaţionale staţiile Cimitirul Rulikowski, Universitate, Oficiul de Cadastru, Muzeul Ţãrii Crişurilor şi Biserica cu Lunã.
   Linia 30
   Traseul liniei 30 se va modifica numai pe sensul de circulaţie spre Piaţa Emanuil Gojdu. Acesta va fi: Ogorului (Leroy Merlin) - Thurzó Sándor – Ronald Reagan – Piaţa 22 Decembrie – Horea – Mihai Viteazul (staţie Sinagoga Ortodoxã) – Piaţa 1 Decembrie – Piaţa Emanui Gojdu, iar în continuare traseul va rãmâne nemodificat pânã la staţia cap linie Leroy Merlin.
Ĩn aceastã perioadã în traseul liniei 30 nu vor fi operaţionale staţiile: Cimitirul Rulikowski, Universitate, Oficiul de Cadastru, Muzeul Ţãrii Crişurilor şi Biserica cu Lunã.
   Linia 33
Traseul liniei 33 va fi modificat astfel:
   • spre Parc industrial 1: …- Ceyrat – Universitãţii – Islazului – Traian Blajovici - Fãgãraşului – Calea Armatei Române, iar în continuare autobuzele vor circula pe traseul normal.
   • spre Nufãrul: … - b-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) – Calea Armatei Române (staţie Fãgãraşului) – Fãgãraşului – Calea Armatei Române (staţii Oficiul de Cadastru şi Muzeul Ţãrii Crişurilor – Sucevei – Horea (staţie Horea) – Piaţa 22 Decembrie, iar în continuare traseul va rãmâne nemodificat.
Pe durata blocãrii circulaţiei auto, în traseul liniei 33 nu vor fi operaţionale staţiile Universitate (spre Parc industrial 1), Universitate şi Cimitirul Rulykowski spre Nufãrul.

Sursa: OTL

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Oradea a intrat în rândul orașelor cu transport public monitorizat în timp real, prin intermediul Google Maps, ca urmare a unui protocol încheiat de OTL și Google.
Astfel, pe hărțile Google pot fi urmărite toate rutele deservite de OTL atât în oraș, cât și destinațiile din comunele limitrofe. De asemenea, Google Maps pune la dispoziție și programul de transport, astfel încât toți călătorii își pot optimiza timpii de deplasare cu OTL, prin intermediul platformei Google.
Rămân, totuși, de ajustat anumite neconcordanțe, iar conducerea OTL promite să le soluționeze cât de repede, astfel încât interfața Google privind transportul în comun din Oradea să corespundă întocmai cu ceea ce se întâmplă în realitate. Atât în privința timpilor de deplasare, cât și în privința stațiilor și a traseelor, inclusiv cele mai puțin puțin populare, respectiv cele periferice. Cu atât mai mult cu cât toate mijloacele OTL sunt dotate cu sisteme de urmărire GPS.

Google Maps pune la dispoziție și trasele cu orarul OTL pe toată Zona Metropolitană Oradea

OTL vs mașina
Să luăm data de joi 4 martie, la ora de referință 7:00, dimineața. Conform Google Maps, cel mai bun timp parcurs pe un traseu ce traversează orașul pe relația SE-NV, între Autogara Nufărul și Piața Rogerius este 45 de minute cu OTL, pe varianta lineia de autobuz 12 (stația Morii 3, cu pornire la ora 07.08 și coborâre la Facultatea de Medicină (ora 07:23), urmată de conexiunea cu tramvaiul 1N, la Parcul 1 Decembrie (ora 7:30) și sosire în stația Piața Rogerius, la ora 7:50.
Google Maps estimează că aceeași rută, la aceeași oră a dimineții, poate fi parcursă cu mașina, în doar 10 – 18 minute.
Pentru fanii dictonului conform căruia mersul pe jos face piciorul frumos, această distanță de 7 kilometri poate fi străbătută într-o oră și jumătate, la pas.
În aceeași zi, dar de la ora 11, același traseu poate fi parcurs cu mijloacele OTL în 53 – 54 de minute (tramvaiele 3N – 1N sau 3R – 1R), în timp ce cu mașina durează între 12 și 16 minute.
Tot la ora 11, un alt traseu OTL ce traversează orașul, dar pe relația NE-SV, între Spitalul Județean și centrul comercial Auchan este cronometrat de Google, conform orarelor OTL, la 49 de minute. Cu durata de așteptare, respectiv cea de deplasare către stație, incluse. Aceeași distanță parcursă cu mașina este estimată la maximum 26 de minute, în același interval orar.
Având în vedere aceste diferențe, este lesne de înțeles de ce orădeanul preferă, în continuare, mașina. Aceasta în ciuda problemelor de trafic actuale, generate de șantierele de pe Centură și de pe strada Universității. Plus cele ce vor fi începute, cât de curând, pe relația Nufărul – Cantemir – Centrul Civic.

Sursa: Bihon

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Dacă în urma cu 8 ani era doar un proiect ipotetic, acum la Oradea se poate vorbi de mobilitate urbană, iar conceptul va fi ancorat și mai mult în realitate in anii care vin. Modernizarea flotei va continua, atât pentru calea de rulare cât și pentru parcul auto, spune directorul general OTL, Mircea Viorel Pop.

Începând din această luna, vor sosi de la Arad, încă zece tramvaie Astra Imperio, câte unul la două săptămâni. Acestea vor întregi achiziția de douăzeci de tramvaie noi, moderne, românești, pe fonduri europene, realizate de municipalitate. De asemenea, până la sfârșitul lunii martie se speră să ajungă la Oradea toate cele 15 autobuze hibrid care urmează să circule pe traseele din municipiu.


O echipa de la OTL lucrează acum la finalizarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea depoului de tramvaie, proiect care sper să obțină finanțare europeană, spune Pop

În planul pentru acest an există și modernizarea garajului de autobuze și dotarea lui cu sedevistică profesională. Tot din 2021, in Oradea vor circula două tramvaie turistice dar și două city-bus-uri pentru turiștii care vizitează municipiul.

După ce a introdus linia Oradea – Sîntelec, comuna Hidișelu de Jos, urmează să intre în ADI Transregio, cu OTL operator unic, comunele Tileagd și Ineu, mai spune directorul general, Mircea Viorel Pop.

Sursa: Oradea în direct

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Un contract finanțat din bani europeni, în valoare de aproximativ 18 milioane de euro, care presupune și lucrări la linia de tramvai, a fost scos la licitație la Oradea, de Primărie.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat miercuri anunțul de licitație ce are ca obiect ”Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții <Coridor de mobilitate urbană durabilă în piața Emanuil Gojdu din Oradea – Etapa I>”. Valoarea totală estimată a contractului, care trebuie dus la bun sfârșit în doi ani de zile, este de 91.368.147,55 lei, echivalentul a aproximativ 18,6 milioane de euro și este finanțat prin Programul Operațional Regional – POR.

Licitație la Oradea. Proiectul include linie de tramvai
Lucrările din cadrul acestui contract sunt diverse și complexe. Astfel, se va amenaja un spațiu pietonal în zona dintre Parcul 1 Decembrie și Catedrala Episcopală Învierea Domnului.

De asemenea, se vor face lucrări de amenajare a stațiilor de autobuz, de amenajare a trotuarelor, a trecerilor pietonale aferente infrastructurii rutiere, a pistelor de bicicliști și de amenajare peisageră. În plus, se vor face lucrări la calea de rulare a tramvaiului și la linia de contact, lucrări de iluminat public și diverse instalații electrice, lucrări aferente drumurilor cu bandă dedicată pentru autobuz: infrastructură rutieră și lucrări de artă și dotarea cu lift a unei stații de autobuz.

Condiții de participare la procedura de achiziție
Pentru participarea la licitație, ofertanții vor dovedi că au realizat în ultimii cinci ani de zile, la nivelul a maximum trei contracte, lucrări similare cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura și/sau lucrări de aceeași natură și complexitate și/sau superioare din punct de vedere al complexității și scopului, cu o valoare cumulată fără TVA de minimum 59 milioane de lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 19 aprilie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 19 octombrie 2021.

Sursa: Club Feroviar
Link E-licitație: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100115129

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Pe lista celor mai mari investiţii de anul acesta mai figurează cea de-a treia etapă de reabilitare a reţelelor de termoficare (63,7 milioane lei), achiziţia de tramvaie noi (61,9 milioane lei) şi înlocuirea vechiului cazan moştenit din fostul CET1 cu un grup de motoare termice.

La fel, un proiect complex, aflat deja în derulare (37,1 milioane lei), vizează construcţia noii linii de tramvaie care să lege Calea Aradului de Cantemir urcând de-a lungul pârâului Peţa.

Lista marilor proiecte mai cuprinde investiţii cum ar fi: izolarea termică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (29,3 milioane lei), dotarea şcolilor orădene cu table inteligente şi laptop-uri (26,4 milioane lei), trecerea cartierului Nufărul pe încălzire pe bază de apă geotermală (26 milioane lei) şi reabilitarea bulevardului Nufărul – Cantemir (23,9 milioane lei).

Sursa: eBihoreanul

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Constructorii angajaţi de Electrica au început joi dimineaţă, în spatele cartierului Ceyrat, dezafectarea primilor stâlpi de înaltă tensiune din cei 14 care stau în calea viitoarei linii de tramvai.

"Pune-i la pământ!"
Operaţiunea, desfăşurată pe un vânt puternic care a pus la încercare profesionalismul macaragiilor, a durat mai bine de o oră pentru fiecare dintre cei stâlpi puşi la pământ.

Primul stâlp dezafectat a fost cel din strada Făgăraşului, în zona podeţului peste Peţa, urmat de alţii doi aflaţi pe teritoriul unităţilor militare din vecinătate.

În fiecare caz acţiunea a început cu ancorarea structurii cu ajutorul unor macarale, tăierea picioarelor metalice, înclinarea stâlpului în direcţia dorită cu ajutorul unei echipe de muncitori şi aşezarea la sol în vederea dezafectării.
stalp-electric-de-mare-tensiune-desfiintat-18032021_01.jpeg (227.43 KB; downloaded 325 times)

Dezafectarea stâlpilor a fost o întreprindere sensibilă în condiţiile în care aceştia aveau o înălţime de 30 de metri, o anvergură a braţelor de 10 metri şi o greutate de circa 7 tone. "La înălţimea la care este vârful stâlpului, orice pală de vânt mai puternică poate pune macaragiul în dificultate", a explicat un inginer.

Urmează şi alţii
Potrivit reprezentanţilor Electrica, ceilalţi stâlpi din calea liniei de tramvai vor fi dezafectaţi în zilele următoare, după încălzirea vremii, din raţiuni de siguranţă. "Următorul stâlp este chiar pe malul Peţei, în noroi. Aşteptăm să se mai usuce. Nu putem risca destabilizarea macaralei de 60 de tone care va trebui să intre la el", a spus un angajat.
stalp-electric-de-mare-tensiune-desfiintat-18032021_06.jpeg (219.23 KB; downloaded 323 times)

Primarul Florin Birta a apreciat joi efortul depus de muncitori. "Mulţumesc Electrica pentru realizarea lucrărilor de relocare a liniilor de înaltă tensiune în subteran", a spus edilul.

Pentru a putea demonta cei 14 stâlpi, Electrica şi-a îngropat 2,5 kilometri din reţeaua de înaltă tensiune care leagă staţiile Transelectrica Oradea Sud, dinspre Cihei, de Oradea Vest, din Calea Borşului, şi asigură peste 65% din necesarul de energie a municipiului.

Se deschide strada Universităţii
În paralel cu lucrările de dezafectare a stâlpilor de înaltă tensiune, constructorii au prelungit linia de tramvai din dreptul Universităţii până dincolo de intersecţia cu podul peste Peţa. Calea ferată din carosabil a fost montată, betonată şi asfaltată.
Universitatii_01.jpg (263.88 KB; downloaded 325 times)

"Asfaltul a fost deja turnat, constructorii mai au de turnat beton pe marginea drumului, dar în principiu circulaţia rutieră pe strada Universităţii ar putea fi reluată vineri după-amiază", a declarat viceprimarul Marcel Dragoş.

Traficul rutier pe strada Armatei Române, iar apoi Universităţii a fost blocat în zona podului peste Peţa începând din 1 martie până pe 20 martie.
Universitatii_02.jpg (304.06 KB; downloaded 322 times)

În acest interval, în zonă erau programate să se desfăşoare lucrări de terasamente, de pregătire a infrastructurii feroviare, de montare a traverselor şi a şinelor, urmate de turnarea dalei de beton armat şi asfaltarea străzii pe porţiunea liniei de tramvai.

Lucrările de amenajare a 3,8 kilometri de linie dublă de tramvai înierbată au fost atribuite prin licitaţie unei asocieri din care fac parte firmele Mari-Vila, Abed Nego şi Aquacons, pentru suma de 69,1 milioane lei.

Sursa: eBihoreanul

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Începând din 1 Aprilie, având în vedere contextul epidemiologic, se operează modificări la programul punctelor de vânzare, după cum urmează:          
  Aviatorilor                  - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 15:00,                                                  
                                       Sâmbătă şi Duminică – Închis.          
  Casa de Cultura şi P-ţa Rogerius                                                
                                     - de Luni până Vineri, de la 6:00 la 18:00,                                                  
                                       Sâmbătă şi Duminică, de la 8:00 la 17:30.          
  Biserica Emanuel    - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 17:00,                                                  
                                       Sâmbătă, de la 8:00  la 13:00, Duminică – Închis.          
  P-ţa Cetăţii                - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 16:00,                                                  
                                        Sâmbătă, de la 8:00 la 13:00, Duminică – Închis.          
  Ciheiului                    - de Luni până Vineri, de la 6:00 la 17:30,                                                  
                                       Sâmbătă, Duminică,  de la  8:00 la 15:00.          
  Gara Centrală           - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 16:30,                                                  
                                       Sâmbătă, Duminică, de la 8:00 la 14:30.          
  Pod CFR                   - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 17:00,                                                  
                                       Sâmbătă şi Duminică – Închis.          
  Pod Decebal             - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 17:00,                                                  
                                        Sâmbătă şi Duminică, de la 8:00 la 13:00.          
  Autogara Nufărul      - de Luni până Vineri, de la 6:00 la 18:00,                                                  
                                      Sâmbătă şi Duminică, de la 8:00 la 18:00.          
  P-ţa Unirii                  - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 17:30,                                                  
                                       Sâmbătă, Duminică, de la 9:00 la 17:00.          
  Universitate               - de Luni până Vineri, de la 8:00 la 13:00,                                                  
                                        Sâmbătă şi Duminică – Închis.          
  Războieni                  - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 17:30,                                                  
                                       Sâmbătă şi Duminică – Închis.          
  Cazaban                    - de Luni până Vineri, de la 7:00 la 11:00,                                                  
                                       Sâmbătă şi Duminică – Închis.          
  Autogara Ştefan cel Mare                                                            
                                     - de Luni până Vineri, de la 10:00 la 17:00,                                                  
                                       Sâmbătă şi Duminică – Închis.
Sugerăm călătorilor să utilizeze cardul bancar pentru achiziţia biletelor în mijloacele de transport şi plata on-line a abonamentelor.

Sursa: OTL

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Pentru o mai bună deservire a locuitorilor cu domiciliul pe Calea Adevărului şi str. Piatra Craiului, începând de Luni, 12 aprilie 2021, se modifică traseul liniei 15 de autobuz.
  Noul traseu al liniei 15 este prezentat în continuare şi în schiţa traseului.
  - spre Podgoria: Mihail Kogălniceanu-Mihai Viteazul-Piaţa 1 Decembrie-Piaţa Emanuil Gojdu-Aleea Ştrandului (se reactivează staţia Bazinul Olimpic)-Codrilor-Făcliei (se reactiveazã staţia Str. Făcliei nr. 12)-Podgoria.
  - spre Piaţa Cetăţii: Podgoria-Făcliei (se reactivează staţia Str. Făcliei nr. 12)-Codrilor-Olteniei (se înfiinţează staţia Olteniei)-Gheorghe Doja (se înfiinţează staţia Facultatea de Construcţii)-General Magheru-Piaţa Emanuil Gojdu-Dimitrie Cantemir-Mihail Kogălniceanu.
  Staţiile de autobuz: Maternitate, Piaţa Tineretului, Str.Făcliei nr. 29, Str. Făcliei nr. 14 şi Mareşal Averescu, nu vor mai face parte din traseul liniei 15.

Sursa: OTL

________________________________________
Având în vedere Hotărârea nr. 27 din 27.03.2021 a CJSU Bihor, privind restricţiile aplicate în Oradea în zilele de Vineri, Sâmbătă şi Duminică, cu scopul de a stopa răspândirea virusului Sars-Cov-2, informăm

utilizatorii liniilor urbane de tramvai şi de autobuz şi ai liniilor metropolitane despre programul de retragere de pe trasee.
  Tramvaiele:    
  - Vineri - se va circula conform graficelor de zile lucrătoare cu vacanţă,    
  - Sâmbătă şi Duminică – se vor retrage din capetele de linii începând cu ora 20:00
Autobuzele de pe traseele urbane:      
  - Vineri – se va circula conform graficelor de zile lucrătoare cu vacanţă,    
  - Sâmbătă şi Duminică – se vor retrage de pe trasee, începând cu ora 19:00
Autobuzele de pe traseele metropolitane:    
  - Linia 511    
         - Vineri, Sâmbătă şi Duminică – ultima cursă la ora 20:00 din Autogara Nufărul    
  - Linia 512    
         - Vineri – se va circula conform graficelor de zile lucrătoare cu vacanţă,                            
         - Sâmbătă şi Duminică - ultima cursă la ora 20:15 din Autogara Nufărul    
  - Linia 513    
         - Vineri – se va circula conform graficelor de zile lucrătoare cu vacanţă,                            
         - Sâmbătă şi Duminică - ultima cursă la ora 20:00 din Autogara Nufărul    
  - Linia 514    
         - Vineri – ultima cursă la ora 20:25 din Autogara Nufărul                            
         - Sâmbătă şi Duminică - ultima cursă la ora 20:00 din Autogara Nufărul    
  - Linia 515    
         - Vineri – ultima cursă la ora 20:00 din Autogara Nufărul,                              
         - Sâmbătă şi Duminică - ultima cursă la ora 16:30 din Autogara Nufărul    
  - Linia 531    
         - Vineri – se va circula conform graficelor de zile lucrătoare şcoală sau vacanţă,                          
         - Sâmbătă şi Duminică - ultima cursă la ora 16:45 din Autogara Nufărul    
  - Linia 612    
         - Vineri - se va circula conform graficelor de zile lucrătoare cu vacanţă

Sursa: OTL

 


  • Author: PTMZ
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

La licitația pentru lucrările din Piața Emanuil Gojdu, termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit până pe 4 mai.

 


Go to page:  1 2 3 4 5 6
 
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Judetul Bihor  • 
Choose destination

Since , our 1714 forum members have written 335438 posts in 4003 topics and 416 subforums.
Refresh interval: 30 minutes.

 

© 2009 - 2021 Asociația „Metrou Ușor”

Terms Of Use