Zona metropolitană BucureștiIstoria transportului în comun din București şi IlfovVehicule din trecut aparținând STB / ITB / RATB / STB S.ATroleibuze

 

Topic: Troleibuzul dublu articulat #7091

42 posts, 21809 views
 
Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 ByOnu

O fotografie cu interiorul realizata de Barry.
FB_IMG_1568014032331.jpg (66.54 KB; downloaded 4741 times)

 


  • ADK
  • Posted:
  •  

Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 ADK

Încă o fotografie rară cu 7091 la P-ța Romană în august 1996.
Sursa: transphoto.ru/focus1965


 


Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 nokia2110

Ăla din spate e un maxi-taxi?

 


  • ADK
  • Posted:
  •  

Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 ADK

Da, dar nu al RATB-ului. Atât microbuzele, cât și taxi-urile se ”despărțineră” după 1990.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 Tom

Off-topic: microbuzul "maxi-taxi" pare să aibă "bulină neagră" cum aveau pe atunci taxiurile, probabil cu numărul autorizației, dar nu știu dacă și maxi-taxi aveau așa ceva.

 


  • ADK
  • Posted:
  •  

Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 ADK

7091 în anul 1998, capturile sunt realizate din materialele video ale lui Joachim Kaddatz, care se pot regăsi aici.
2020-12-26_214058.jpg (79.68 KB; downloaded 3817 times)

2020-12-26_213916.jpg (92.25 KB; downloaded 3884 times)

2020-12-26_213843.jpg (80.15 KB; downloaded 3890 times)

2020-12-26_214022.jpg (75.19 KB; downloaded 3893 times)

2020-12-26_214006.jpg (85.15 KB; downloaded 3811 times)

2020-12-26_213858.jpg (45.98 KB; downloaded 3811 times)

 


Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 Aron

Macar de era mostenit indicativul de un MB electric, sau MB Hybrid de 18m :D

 


Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 PTMZ

Avem plăcerea să vă oferim o prezentare întocmită de domnul inginer Mihai Cristian Bucșan pe marginea acestui prototip:
______
Troleibuz biarticulat AC ITB-DAC 117E-220E
Pentru mărirea capacității de transport, Colectivul de proiectare al ITB va realiza, în cursul anului 1988, două proiecte de transformare a unui troleibuz DAC 117E și a unui autobuz DAC 117UD, în troleibuz, respectiv autobuz, biarticulate.

Se realizează, în 1988-1989, la URAC, troleibuzul AC-ITB-DAC 117-220E din troleibuzul DAC 117E cu numărul de inventar ITB 7091, construit inițial de uzinele AUTOBUZUL și achiziționat de ITB în anul 1980 și un alt troleibuz ce urma să fie casat, căruia, din păcate, nu i s-a notat numărul de inventar. Din acest al doilea troleibuz se realizează secțiunea mediană.
După cum se observă și în fotografii și în desene, acest al doilea troleibuz avea uși de alt tip (A în nomenclatorul intern al uzinei), în timp ce troleibuzul cu numărul de inventar ITB 7091 avea uși de tip C (conform nomenclatorului intern al uzinei).
Troleibuzul biarticulat păstrează numărul de inventar ITB 7091, ulterior RATB 7091.
Troleibuzul este dat în exploatare, cu pasageri, în cursul anului 1989.
Fiind vehicul acțonat electric, conform legislației de atunci, nu are nevoie de avizul Serviciului Circulație din Miliția Capitalei.
Troleibuzul va funcționa 11 ani, până în 1999.

Dimensiuni:
   Gabarit: lungime      22081 mm
                lățime          2500 mm
                înălțime       3035 mm / 3580 mm inclusiv captatorii coborâți
   Consolă față             2660 mm
   Consolă spate          2400 mm
   Ampatament            5650 + 5503 + 5868 mm

Prima secțiune, care asigură tracțiunea, rămâne echipată cu același electromotor de tracțiune TN-71 produs de IMEB București, acționat în curent continuu, cu excitație în serie, tensiune de alimentare 750 V, cu puterea de 134 kW la 3000 rot/min, amplasat între axe, longitudinal, sub podea.
Puntea motoare va fi aceeași, de tip RABA MAN 01890, cu raport de transmitere i 6,19.

Concomitent cu troleibuzul, la URAC, se realizează și autobuzul AC ITB-DAC 117UD-220UD, cu mențiunea că azi nu se mai știe numărul de parc al autobuzului construit inițial de uzinele AUTOBUZUL.
Acesta nu va circula, pentru că Serviciul Circulație din Miliția Capitalei nu i-a dat avizul de circulație, neputând fi înmatriculat, fiindcă nu se încadra în prevederile codului rutier de atunci la capitolul lungime.
Lungime maximă admisă pentru un ansamblu articulat 16,5 metri, autobuzul biarticulat avea o lungime de 22055 mm.
De la URAC a fost dus la garajul Titan, unde a zăcut puțină vreme.
Într-un final, autobuzul biarticulat a fost retransformat în autobuz articulat.

Desenele reprezintă schemele de culoare ce le-a avut troleibuzul AC-ITB-DAC 117-220E cu numărul de inventar ITB 7091, de-a lungul celor 11 ani de exploatare.
- schema inițială din 1988/1989 până în 1991
download (8).jpeg (238.36 KB; downloaded 2841 times)

download (10).jpeg (241.94 KB; downloaded 2841 times)

- 1991-1993
download (11).jpeg (226.6 KB; downloaded 2841 times)
download (12).jpeg (212.92 KB; downloaded 2841 times)

- 1993-1996
download (13).jpeg (264.08 KB; downloaded 2841 times)
download (14).jpeg (263.44 KB; downloaded 2841 times)

- 1996-1999
download (32).jpeg (240.83 KB; downloaded 2833 times)
download (33).jpeg (235.23 KB; downloaded 2833 times)

- 1999 până la casare
download (21).jpeg (250.92 KB; downloaded 2841 times)
download (20).jpeg (258.14 KB; downloaded 2841 times)

 


  • ADK
  • Posted:
  •  

Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 ADK

Mulțumim pentru detalii! Totuși, dacă autobuzul nu a putut circula deoarece nu i s-a dat voie din cauza agabariticului, de ce URAC-ITB nu s-a interesat dinainte la Serviciu de Circulație al Miliției Capitalei de la acea vreme?

 


Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 PTMZ

De la domnul Bucșan:

Se vede că sunteți tineri și nu știți cum mergeau lucrurile pe atunci.

Gheorghe Cioară
Ion Dincă, general de armată, zis Teleagă (de la te leagă)
Gheorghe Pană
Constantin Olteanu, general de armată
Radu Constantin
Barbu Petrescu

Aceștia au fost președinții Consiliului Popular al Municipiului București în perioada 1972 - 1989.
Consiliul Popular era primăria iar președintele Consiliului Popular era primarul.
Când unul din ei trimitea o adresă la ITB prin care cerea mărirea capacității de transport, nu te duceai la Miliție să întrebi, sperai, în adâncul sufletului, că a trimis-o și acolo și vei primi o derogare.

Banii erau deja alocați.
Se făcea rapid un Studiu de fezabilitate, apoi se trecea la întocmirea proiectului propriu-zis. După aprobarea proiectului, urma materializarea lui.
Când totul era gata, prezentai produsul și erai fericit că ai trecut prin toate cu bine.
Iar serviciul Circulație al Miliției Capitalei zicea NU.
Dar asta nu mai era treaba ta.

Același lucru s-a întâmplat și cu cele trei remorci de autobuz proiectate și realizate cu 10 ani mai înainte. Legislația nu permitea transportul pasagerilor în remorci.

 


Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 andreicfr

Din ce motiv nu s-a pastrat acest troleibuz pentru un viitor muzeu?

 


  • ADK
  • Posted:
  •  

Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 ADK

Pentru același motiv pentru care nu s-a păstrat nici acel troleibuz TV20E cel mai probabil. Lipsa de interes (atât a lor cât și a ”publicului”), directori și primari cu diverse ”priorități”, te mai miră ceva? Dacă nu era intenția serioasă la o mână de băieți de aici pe timpul și banii lor nu se păstrau nici amărâtele alea de troleibuze 7459 și 7460, cele 4 autobuze și ceva tramvaie, cât o mai fi, dar momentan sunt măcar scăpate de la casare.

 


Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 messe

Ei nu au pastrat un Dac scurt daramite pe cel dublu articulat? Vorba ta, noroc cu petitia Asociatiei ca dispareau si celelalte care inca mai exista fizic.

 


  • ADK
  • Posted:
  •  

Re: Troleibuzul dublu articulat #7091 ADK

Ca DAC mai sunt doar cele 3-4 autovestiare, în rest... nimic. #7091 se poate reproduce cu un troleibuz articulat (doar că nu prea mai există 117E) și o remorcă de 117E, dar cel original valora cel mai mult.

 


Go to page:  1 2 3
 
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Troleibuze  • 
Choose destination

Since our 2284 forum members have written 420950 posts in 5244 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use