Regiunile RomânieiTransilvaniaJudețul Brașov

 

Topic: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu

47 posts, 24417 views
 
Go to page:  1 2 3 4
 
 

📖 Pagination options
Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu SPA29

Puss in Boots wrote:
Nu stiu cat de mari sau mici sunt astea din Viena, dar pe strazile mici si inguste din centru merge si cu asa ceva. Nu le-as categorisi la "Dube".

Dar pe strazile mici si inguste din Schei cand circulau troleibuze articulate, cum era? Asta vrem sa punem in loc? Ce capacitate are acest "autobuz"? Cat doua dube.

 


Licitație achiziție autobuze prin Fondul de Mediu Andrei Andraș

Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția a încă 20 de autobuze electrice


Primăria Brașov a trimis spre publicare anunțul de licitație privind achiziția a 20 de autobuze electrice (10 autobuze de 8m și 10 autobuze de 12m). Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 ianuarie 2020.  Valoarea estimată a achiziției este de 49.215.966,39 lei  + TVA, fondurile eligibile fiind asigurate în proporție de 80% de Administrația Fondului de Mediu.

,,Am lansat astăzi licitația pentru achiziția a încă 20 de autobuze electrice, care vor intra în flota RATBV. Acestea fac parte din finanțarea pe care am obținut-o de la AFM, din care am semnat, la sfârșitul lunii iulie, contractul pentru cele 32 de autobuze produse în Cehia. Autobuzele de mici dimensiuni din acest ultim lot vor asigura legătura cu cartierul Schei, astfel încât în zona centrală transportul în comun să fie asigurat doar cu autovehicule ecologice. Sper ca această procedură să se desfășoare în condiții optime, cu oferte bune, și să reușim să derulăm contractul de achiziție cât mai repede. Brașovul are nevoie de un transport în comun modern, care să ofere condiții pentru călători foarte bune, iar mijloacele de transport să fie cât mai puțin poluante. După cum am spus-o de nenumărate ori, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru. Aceste autobuze ecologice reprezintă doar o etapă în ceea ce înseamnă obiectivul nostru pe următorii 4 ani, de a avea un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor”, a declarat primarul George Scripcaru.
Untitled.png (7.94 KB; downloaded 5631 times)


DATE TEHNICE ACHIZIȚIE
Autobuze electrice
– lungime – 10 autobuze x 12 metri și 10 autobuze x 8 metri;
– tip solo (nearticulate);
– cu planșeu jos (podea coborâtă);
– facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;
– autobuzele vor avea o capacitate de transport de minim:
1. Pentru autobuzele de 8m: 50 persoane din care cel puțin 16 pe scaune.
2. Pentru autobuzele de 12m: 85 persoane din care cel puțin 27 pe scaune.
– durata de funcționare de minim 15 ani;
– durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;
– durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani;
– autonomie de minim 200 km;
– bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (5-10 minute) și o încărcare lentă (maxim 6 ore) fără să își piardă calitățile funcționale. Numărul minim de cicluri încărcare/descărcare: 2000.

DETALII LICITAȚIE
- data limită pentru depunerea ofertelor: 22 ianuarie 2020, ora 15.00
- durata contractului: 20 de luni

Valoarea maximă a achiziției: 49.215.966,39 lei + TVA.

CRITERII DE ATRIBUIRE
1. Cel mai bun raport calitate – preț
Denumire factor evaluare: Prețul ofertei
Pondere: 40%

2.Autonomie electrică
Descriere: Pentru cea mai mare distanță asigurată se acorda punctajul maxim alocat
Pondere: 20%

3. Capacitate de transport (nr. călători)
Descriere: Pentru capacitatea maximă oferită se acordă punctajul maxim alocat;
Pondere: 20%

4. Valoare consumabile pentru întreaga perioadă de garanție
Descriere: Oferta va conține separat costul pentru toate materialele consumabile necesare efectuării reviziilor pentru întreaga perioadă de garanție.
Pondere: 10%

5. Consum energetic conform SORT 2
Descriere: Pentru cel mic consum energetic (kWh/km) se acordă punctajul maxim alocat;
Pondere: 10%

Proiectul de achiziția a celor 52 de autobuze electrice se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.


Sursă -> https://www.brasovcity.ro/index.php?ck= ... -gdAnUgpFw

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu PTMZ

A fost publicată azi-noapte pe SICAP. În completarea celor spuse de @Andrei17, termenul limită al evaluărilor este 22 mai 2020. De remarcat că nu e pe loturi. Link: https://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100084269

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu punmeister

Caietul de sarcini.
CS AUTOBUZE.pdf
CS AUTOBUZE.pdf (45.84 MB; downloaded 526 times)

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu alex83

Nu se va ajunge in mai, la cum arata, tot SOR va castiga.

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu punmeister

La cum e facut CS-ul doar SOR si BYD se pliaza, avand in vedere si faptul ca nu e pe loturi.

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu ticker

Macar va fi unitara flota de electrice in BV

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu PTMZ

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit până pe 14 februarie.

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu PTMZ

Gata, e în evaluare tehnică.

 


Licitație achiziție autobuze prin Fondul de Mediu Andrei Andraș

PTMZ wrote:
Termenul limită (...) a fost prelungit până pe 14 februarie.

De fapt fusese scurtat, primul termen fiind pe 22 mai. Șanse mari pentru SOR, cu NS de 12m și EBN de 8m.

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu PTMZ

22 mai e termenul pentru evaluări, acela așa a rămas. Cel inițial al depunerii ofertelor era 22 ianuarie, scrie și în articolul pus de tine, iar data inițială publicată în sistem aceea a fost, din moment ce aceea e data inițială prefigurată în erată.

 


Re: Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu alex83

Unic ofertant: SOR. Ce surpriza.

 


Licitatie achizitie autobuze prin Fondul de Mediu Andrei Andraș

... plăcută, dpdv al uniformizării parcului de vehicule. Deci vom avea în total 42 de SOR NS12 și 10 de SOR EBN 8.5

 


Licitație achiziție autobuze prin Fondul de Mediu Andrei Andraș

SOR, singurul ofertant pentru livrarea a încă 20 de autobuze electrice

Vineri, 14 februarie a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru achiziția a 20 de autobuze electrice (10 autobuze de 8m și 10 autobuze de 12m). Singura ofertă a fost depusă de către firma din Cehia, SOR Libchavy s.r.o.  Valoarea estimată a achiziției este de 49.215.966,39 lei  + TVA, fondurile eligibile fiind asigurate în proporție de 80% de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Această companie are semnat un contract cu Municipalitatea pentru furnizarea a încă 32 de autobuze electrice, care vor fi livrate începând cu luna aprilie a acestui an.
„Vineri (14 februarie) a fost termenul final pentru depunerea ofertelor pentru cele 20 de autobuze electrice, achiziționate cu fonduri nerambursabile de la AFM. Deși au fost companii care s-au arătat interesate de acest contract, la final, o singură companie a depus ofertă. Este vorba de SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru celelalte 32 de autobuze electrice, achiziționate tot cu finanțare de la AFM. I-am rugat pe colegii din comisia de licitație să înceapă cât mai repede analiza documentației, astfel încât, dacă totul este în regulă, să putem semna contractul, iar SOR să aibă continuitate în producerea și livrarea autobuzelor către operatorul de transport. Strategia noastră de mobilitate urbană, care are ca și principală direcție transportul în comun, începe să capete formă. După ce aceste 133 autobuze și troleibuze, achiziționate pe mai multe axe de finanțare, vor circula în Brașov, sper ca tot mai mulți brașoveni să facă trecerea de la mașina personală la transportul în comun, mai ales că acesta va fi mai ieftin decât mașina personală, va fi mai rapid, cu ajutorul benzilor dedicate, va asigura confortul necesar și, nu în ultimul rând, este un transport ecologic”, a declarat primarul George Scripcaru.
Proiectul de achiziția a celor 52 de autobuze electrice se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.

Sistemul avansat de asistență a șoferului (Advance driver assistance systems – ADAS)
Autobuzele electrice vor fi dotate cu un sistem de asistență a șoferului care va detecta situațiile cu risc ridicat de accident și va alerta șoferul în timp util în vederea reducerii numărului de accidente și a consecințelor acestora. Detectarea riscului de accident va fi realizată prin montarea a minim 3 camere video/senzori la exteriorul autobuzului.

Funcționalitățile sistemului de asistență a șoferului:
a) Sistem de evitare a coliziunii frontale: monitorizează zona frontală a vehiculului și detectează situațiile periculoase, alertând vizual și sonor șoferul asupra riscului de coliziune cu un alt vehicul, biciclist sau pieton (pentru viteze de 50 km/h alerta va fi emisă cu minim 2 secunde înainte de producerea coliziunii). Detectarea se va face cu camera video/senzor amplasată în partea frontală a autobuzului (parbriz).
b) Sistem de detectare a vehiculelor, bicicliștilor și pietonilor în părțile laterale stânga și dreapta (de detectare a unghiului mort). Detectarea se va face cu camere video / senzori amplasate în părțile laterale ale autobuzului.
c) Afișarea alertelor la bord – afișarea alertelor va permite identificarea intuitivă și rapidă de către șofer a pericolului semnalat.
d) Colectarea informațiilor privind alertele identificate – transmiterea datelor se va face prin intermediul CGMT. Sistemul va fi furnizat împreună cu o aplicație software care va permite accesarea datelor (rapoarte) și vizualizarea acestora pe harta electronică a orașului.
Ofertantul va include în ofertă o descriere detaliată a componentelor ADAS și a modului de funcționare.


Sursă -> https://www.brasovcity.ro/ro/stiri_pe_l ... WKJ4cohCr0

 


Go to page:  1 2 3 4
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Brașov  • 
Choose destination

Since our 2266 forum members have written 419427 posts in 5230 topics and 511 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use