Zona metropolitană BucureștiTotul despre București

 

Topic: Vinieta de București și taxa de centru

376 posts, 90693 views
 
Go to page:  1  ... 16 17 18 19 20 21 22  ... 27
 
 

📖 Pagination options
Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. alliens

Nu ar fi mai simplu sa aplice codul rutier si sa sanctioneze la sange orice parcare ilegala?Daca omul se convinge ca e prea scump sa parcheze aiurea si locurile legale de parcare vor fi limitate, trecerea la alte variante de transport decat masina personala va fi naturala. Vinieta asta e de fapt doar un mod de a mai strange bani la buget, nu va rezolva nimic in privinta poluarii si a traficului.

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. orex

N-are treaba parcarea haotica cu Oxigen si pentru asta te invit in ”centre de la ville” sau ”down town” sa vezi de cate autovehicule te impiedici, pe mai toate strazile, inclusiv de bolozi, lasati in voia sortii! Aia n-au sub E5, dupa cum arata!
Spre exemplificare str. Eminescu, sens unic, care alminteri are 2 benzi de circulatie, sau str. George Enescu, nu?!
Unde pui ca pe str. Mircea Vulcanescu, gunoierii ”e prezenti ca-s sub 50” in orele de varf, si din cauza ca sunt parcate masini si pe stanga si pe dreapta zaci in trafic de mananci chibrituri la volan (si ieri si astazi s-a intamplat fix acelasi lucru din aceasta cauza, in jurul orelor 15.30)!
Taxa de centru, coroborat cu actiunea autoritatilor nationale sau locale, pot pune ordine, in doi timpi si trei miscari, dar ”duamna” fiind in an bisect, la mai putin de 6 luni de un nou scrutin, nu vrea sa se puna rau cu ”cetatenii”, cum ii place dumneaei sa ni se adreseze, ca altfel nu mai ”pupa” in sediu, proaspat reabilitat, de vis-a-vis de Cismigiu!

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. misterr

Cum pot fi amendați șoferii cu taxa Oxigen chiar dacă nu intră cu mașina în centrul Bucureștiului




ZACA marcata gresit in Zona Leu - Cotroceni
Foto: Hotnews

Șoferii care circulă prin București cu mașini care se încadrează în anumite norme de poluare riscă să fie amendați cu 1.500-2000 de lei pentru că intră în centrul Capitalei, chiar dacă în realitate ei evită Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), delimitată de Primăria Generală condusă de Gabriela Firea. În mai multe locuri din oraș ZACA a fost semnalizată neconform și practic, șoferii ar putea fi amendați drastic, chiar dacă ocolesc de fapt perimetrul ZACA, după cum a descoperit HotNews.ro în teren.

Ce este ZACA și de ce contează


În octombrie anul trecut Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat proiectul Primarului Gabriela Firea de introducere a taxei Oxigen pentru diferite tipuri de mașini, în funcție de norma de poluare - o vinietă care se aplică de acum și care, într-un an, se va aplica pentru aproape majoritatea mașinilor din Capitală.

În cadrul proiectului este delimitata și Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), care practic înglobează zona centrală a Capitalei și unde vehiculele sub 5 tone cu norma de poluare sub Euro 3 nu mai au voie să intre, sub amenințarea unei amenzi de 1.500-2.000 de lei.

Conform hotărârii HCGMB 539/2019 „Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) reprezintă perimetrul delimitat de: Piata Victoriei - Bd. Iancu de Hunedoara - Sos. Stefan cel Mare - Str. Polona - Str. Mihai Eminescu - str. Traian - Bd. Nerva Traian - Bd. Gheorghe Sincai - Str. Lanariei - Calea Serban Voda - Bd. Marasesti - Str. Mitropolit Nifon - Bd. Libertatii - Calea 13 Septembrie - Sos. Panduri - Sos. Cotroceni - Spl. Independentei - Str. Stirbei Voda - Str. Berzei - Str. Buzesti - Piata Victoriei”.

O HARTĂ INTERACTIVĂ cu delimitarea în detaliu a zonei ZACA a fost realizată de HotNews.ro aici.

Practic, conform definiției de mai sus, ZACA este delimitată de bulevardele și străzile enumerate, dar fără a le include și pe acestea. Un motiv practic pentru care bulevardele care delimitează zona nu ar putea fi incluse este acela că în multe locuri, într-o astfel de situație, șoferii care ar avea interzis în ZACA s-ar trezi în intersecții fără a avea posibilitatea de a evita intrarea. Mai mult, delimitarea ZACA este făcută în multe locuri tocmai pe inelul interior de circulație, una din puținele alternative oferite șoferilor în Capitală de a evita centrul.

De altfel, conform marcajelor realizate de Primăria Capitalei în București, acest principiu este respectat în aproape toate instanțele - doar străzile și bulevardele care dau în arterele de delimitare conțin panourile cu ZACA.

În câteva locuri din oraș ZACA a fost greșit semnalizată

Chiar și-așa, există situații în teren unde zona ZACA a fost marcată greșit sau camerele video care înregistrează mașinile au fost montate în afara ZACA - situații în care unii șoferi ar putea fi taxați și amendați deși în realitate ei nu au intrat în zona interzisă.

HotNews.ro a verificat delimitarea ZACA realizată în Capitală și a identificat câteva probleme în teren.

Deși am adresat Primăriei Capitalei o solicitare pentru clarificarea acestor situații, administrația condusă de Gabriela Firea nu a răspuns până la momentul publicării articolului.

Piața Leul - Șoseaua Cotroceni: cum te prind camerele video că intri în ZACA deși în realitate nu ar trebui

La Piața Leul, deasupra capătului bld. Iuliu Maniu, au fost montate camere video exact deasupra benzilor și surprind mașinile ce își continuă drumul pe Șoseaua Cotroceni. La intrarea și ieșirea Șoselei Cotroceni în/din Piața Leul au fost montate panouri de informare cu zona „ZACA”.

Foto: Camere video deasupra bd. Maniu / Semnul ZACA la intrarea pe Șos. Cotroceni





În realitate, Șoseaua Cotroceni, conform hotărârii consiliului general este una din arterele de delimitare și nu este inclusă în zona ZACA.

Mai mult, chiar restul de marcaje puse de Primărie în această zonă respectă această regulă: mai departe pe șoseaua Cotroceni, la intrarea pe Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu (bulevardul din fața Palatului Cotreceni) sunt trecute - în mod corect - panouri de intrare în ZACA. Și de pe Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu la intrare pe Șoseaua Cotroceni este pus panou de ieșire din ZACA.

În plus, de la Pod Cotroceni spre intrarea pe Șoseaua Cotroceni nu există panou de intrare în ZACA - și nici nu ar avea de ce.

Cu alte cuvinte, șoferii care vin dinspre Iuliu Maniu și coboară pe Șoseaua Cotroceni sau se vor „trezi” cu panourile ZACA deși artera este doar de delimitare, iar șoferii care vin dinspre Podul Cotroceni și urcă pe Șoseaua Cotroceni se vor „trezi” la intersecția de la Leu că dau peste indicatorul de „ieșire din zona ZACA”, deși ei nu au întâlnit nicăieri până la acel moment un indicator de „intrare în zona ZACA”.

Iar camerele video de deasupra bd. Iuliu Maniu la Piața Leu vor consemna în dreptul fiecărui astfel de șofer o amendă între 1.500 și 2.000 de lei.

Detaliat, situația în schema de mai jos:





Zona Pod Cotroceni - Splaiul Independenței: Camere video care prind mașinile ce nu sunt de fapt intrate în ZACA

Mai departe, ZACA, conform definiției, este delimitată de Șoseaua Cotroceni și de Splaiul Independenței, dar pe teren PMB a montat camere video pentru înregistrarea mașinilor exact deasupra benzilor de pe Splaiul Independenței, imediat după intersecția cu Pod Cotroceni.

Cu toate acestea, pe acea porțiune de bulevard șoferii nu se află în ZACA, ci pe delimitarea ei - de altfel nici nu există vreun panou informativ cum că șoferii care vin de pe Splai din zona Orhideea sau fac stânga de pe Pod Cotroceni ar intra în zona ZACA. (vezi în foto mai sus)

Panourile de avertizare cu ZACA apar abia la intersecția următoare - pe direcția înainte spre Piața Operei și la dreapta pe Bd. Eroilor spre Academia Militară. Astfel, șoferii care vin de pe Splai dinspre Pod Cotroceni au posibilitatea de a face stânga pe Știrbei Vodă și, practic, să nu intre în ZACA.

Zona Tineretului-Șincai: Primăria a prelungit „artificial” ZACA cu panouri acolo unde nu era cazul

În zona Tineretului - bd. Șincai. ZACA, conform HCGMB 539, are ca delimitare în acel loc Calea Șerban Vodă, Bd Gheorghe Șincai și Strada Lânăriei (o stradă care intersectează și se află de o parte și de alta a bulevardului Dimitrie Cantemir).

În realitate, în teren, PMB a montat panou cu „intrare în ZACA” pe strada Lânăriei de pe Bd. Șincai, deși strada în cauză e doar o arteră de delimitare. Mai mult, zona ZACA a fost prelungită „artificial” prin panourile montate de PMB până la capătul Bd. Dimitrie Cantemir, la intersecția cu bd. Șincai, în loc să marcheze capătul zonei ZACA la intersecția cu strada Lânăriei.

FOTO: Semnul ZACA pe intrarea pe strada Lânăriei / Panou montat la capătul bd Cantemir, intersecție cu Șincai:





În plus, șoferii care vin dinspre Șerban Vodă pe strada Lânăriei (practic din afara ZACA) și fac dreapta pe bd. Dimitrie Cantemir nu sunt avertizați nicăieri de prelungirea „artificială” făcută zonei ZACA - se trezesc pur și simplu în ZACA fără să fie cazul.

Detaliat, situația în schema de mai jos:





Piața Victoriei: Camere video montate la intrare în piață, deși ZACA începe pe străzile de pe partea opusă

Piața Victoriei este una din delimitările impuse de HCGMB 539 în proiectul Oxigen.

Cu toate acestea, PMB a montat camere video pentru înregistrarea mașinilor deasupra bulevardului Aviatorilor, la intrarea în Piața Victoriei. Asta deși zona ZACA (conform HCGMB 539 și a panourilor din teren) începe abia la intarea pe Calea Victoriei sau bd. Lascăr Catargiu.

Mașinile care trec pe sub camerele video montate au mai multe opțiuni la dispoziție pentru a nu intra în zona ZACA.

Detaliat, situația în schema de mai jos:





Cum este ZACA prezentată pe site-ul Administrației Străzilor

Un alt aspect controversat îl regăsim pe site-ul oficial al Administrației Străzilor. Acolo, la secțiunea „Vinieta Oxigen”, este reprodusă definiția ZACA conform HGCGMB 539/2019, dar este publicată și captură de ecran cu o hartă ilustrativă care, pe lângă faptul că este de o rezoluție foarte redusă, poate induce în eroare.

Mai exact, conform hărții de pe site-ul PMB și a zonelor reprezentate colorat pe ea, utilizatorul poate fi indus în eroare că ZACA este de fapt mult mai mare decât este ea în realitate - vezi comparația foto de mai jos.

Reprezentarea ZACA de pe site-ul Administrației Străzilor:





Zona ZACA, așa cum e definită în HCGMB:





Proiectul vinietei Oxigen a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, dar primarul Gabriela Firea a anunțat că aplicarea amenzilor va începe de fapt din luna martie, primele două luni ale anului fiind doar pentru informarea șoferilor.

Astfel, conform proiectului care se aplică doar vehiculelor sub 5 tone și cu foarte multe excepții pentru diverse instituții și categorii, mașinile Euro 3 și 4 vor plăti câte 5 lei pe zi pentru a circula în București, iar mașinile sub Euro 3 plătesc vinietă 15 lei pe zi, cu interdicția de a intra în zona centrală (ZACA).

Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare, sau care intră în zona interzisă, vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de ”împuterniciți ai primarului general”.

Tabel tarife:





Următoarele categorii de autovehicule sunt exceptate:

• cele electrice și hibrid
• scuterele și motocicletele
• cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilități
• cele destinate transmisiunilor radio și tv
• autovehiculele aparținând Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei, Poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de Ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apararii Naționale, unitatilor speciale ale SRI sau SPP, STS, SIE, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,
• servicile publice comunitare pentru situații de urgență
• Societatea Națională de Cruce Roşie din România
• servicile de ambulanță
• Societatea Transport Bucuresti STB
• cele utilizate la intervențiile la căile de comunicație și rețelele edilitare
• cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului
• cele preväzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte.
• autovehiculele care funcționează cu GNL, GNC, GPL, doar autovehiculele cu norma de poluare Euro3.

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. essco

Pana la urma, cum platim? Unde? Se poate cu SMS? Exista detalii undeva, ca eu nu gasesc.

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. cris_m

Si pe mine ma intereseaza :)

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. misterr

Am spus deja aici, cîteva mesaje mai sus:
misterr wrote:
https://www.roviniete.ro/ro/oxigen

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. aztec

Totul pute a amatorism....

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. realistul

Pe FB se mobilizează oamenii pentru un protest împotriva acestei taxe în fata sediului PMB...

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. essco

misterr wrote:
Am spus deja aici, cîteva mesaje mai sus:
misterr wrote:
https://www.roviniete.ro/ro/oxigen

Si daca nu am internet? SMS? Se poate la benzinarii?

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. cris_m

Da, ca orice Ro-vinieta.

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. Budy187

essco wrote:
Si daca nu am internet? SMS? Se poate la benzinarii?

Pe bune ? :lol:  mai exista cineva in Bucuresti in 2020 fara internet ? exceptand pensionarii...

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. andrei11

Da, mai există, și oricum din punct de vedere al teoriei trebuie să pui la dispoziție mai multe modalități de plată. Nu una singură. Din multe motive care nu are rost să le expun aici.

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. essco

Da, exista. Si fara internet si fara card. Vreau sa platesc cu SMS (vine plata in abonamentul de mobil) sau cash. Vreo problema?

 


Re: Vinieta de Bucuresti si taxa de centru. misterr

Firea a făcut referendum online pentru Vinieta Oxigen. Reacția ei când a văzut rezultatul

Click pe imagine pentru video:





Primăria Capitalei se mai gândește dacă va aplica sau nu Vinieta Oxigen de la 1 martie în București.

Primarul general Gabriela Firea a organizat și un fel de sondaj online, pe care l-a numit „referendum pe Facebook”, prin care le cere cetățenilor să-i spună dacă vor taxa.

Până acum, 90% dintre cei care i-au răspuns s-au declarat împotriva Vinietei. Primăria va lua decizia finală luni.

La începutul lunii, Gabriela Firea anunţase că vrea să facă un referendum pentru a afla dacă bucureştenii sunt de acord cu vinieta pentru acces în Capitală. Cu o săptămână înainte de intrarea în vigoare a amenzilor pentru cei care nu au plătit taxa de acces în București, a decis să anunţe un sondaj online.

Joi seară a invitat şoferii să comenteze la o postare video de pe Facebook, sau să trimită un email în care să spună dacă sunt pro sau contra taxei.

Gabriela Firea, primarul Capitalei: „Cred că am luat decizia corectă, dar suntem într-un an electoral şi există multă ipocrizie. Eu cred că trebuie să vă întreb direct.”

La distanţă de câteva ore şi 15.000 de comentarii pe Facebook, Gabriela Firea a revenit cu un nou mesaj video în care anunţa că 90% dintre cei care au comentat erau împotriva vinietei. Iar din cei aproape 1.000 câţi au trimis un email, 70% erau contra.

Gabriela Firea, primarul Capitalei: „Acest referendum pe Facebook durează tot weekendul. Vă spun de pe acum, cu toată prietenia, că sunt luate în considerare mesajele civilizate şi nu injuriile.”

https://www.facebook.com/gabifirea/videos/577495029504729/

Nicușor Dan, un posibil candidat la Primăria Capitalei, critică modul în care primăria a gestionat introducerea taxei.

Nicușor Dan: „E nevoie de consultări populare și de astfel de măsuri, dar pentru asta trebuie să ai modalități inteligente de control al traficului, autobuze cu panouri care să anunțe la fix când vin, parcări nenumărate.”

Vlad Voiculescu, un alt posibil candidat, este de părere că scoaterea bruscă a taxei va dezechilibra bugetul Capitalei.

Vlad Voiculescu: „Firea s-a folosit de această taxă pentru a pretinde că are mai mulți bani în buget.”

Şi liberalii cred că primăria nu a fost pregătită să implementeze vinieta.

Cătălin Deaconescu, consilier General Bucureşti: „Primăria nu are date decât despre numărul mașinii, cel mult proprietarul. Că nu știe nimic despre cât populează o maşină pe care o văd pe camerele montate în oraș.”

Într-un final, decizia este la primărie şi va fi anunţată luni. Vinieta Oxigen pentru acces în tot oraşul a intrat în vigoare de la începutul anului, însă aplicarea amenzilor a fost amânată până la 1 martie.

 


Go to page:  1  ... 16 17 18 19 20 21 22  ... 27
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Totul despre București  • 
Choose destination

Since our 2277 forum members have written 420532 posts in 5240 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use