Forum părinte: Lucrări la autostrăzi și drumuri expres

 

Subiect: Drum Expres de legatura A3 - Aeroport Henri Coanda Otopeni

1 mesaj, 1809 vizualizări.
  • Autor: TibiV
  • Membru Gold
  • Scris:
  •  

Drum Expres de legatura A3 - Aeroport Henri Coanda Otopeni TibiV

http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/s-%C3%AEncheiat-termenul-de-depunere-ofertelor-pentru-3

S-a încheiat termenul de depunere a ofertelor pentru 3 proiecte importante
13 Iul 2017

În perioada 05 – 12 iulie 2017 au fost depuse ofertele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate și a Proiectelor Tehnice pentru Drumul Expres de Legătură dintre A3 și Aeroportul Henri Coandă, și Drumurile de mare viteză Ploiești – Buzău și Focșani - Bacău

Aceste proiecte care vor susține dezvoltarea economică și socială a zonelor tranzitate au fost propuse spre finanțare din fonduri europene nerambursabile.

În prezent, ofertele depuse în SEAP pentru toate cele trei proiecte se află în curs de evaluare, respectându-se termenele și etapele procedurale conform legislației în vigoare.

Informații suplimentare:

„Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru drum Expres Legătura A3 - Aeroport Henri Coandă"

În data de 05.07.2017 au fost depuse 6 oferte după cum urmează:

1. Asocierea SEARCH CORPORATION S.R.L. - BEST CONSULTING & DESIGN S.R.L
2. SC CONSITRANS SRL
3. Asocierea SC TPF CPROJECT SRL - TPF GETINSA EUROESTUDIOS SL
4. Asocierea ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA S.R.L. - METROUL S.A. - I.S.P.C.F. S.A.
5. Asocierea SC EUROCERAD INTERNATIONAL S.R.L & SC TOTAL ROAD S.R.L.
6. Asocierea 3TI PROGETTI ITALIA INGEGNERIA INTEGRATA S.p.A. - VIO TOP S.R.L.
(...)

ATENTIE !!!!

Licitatia este doar pentru realizarea SF si PT, deci NU pentru constructia efectiva.
Cand castigatorul licitatiei asteia va livra SF si PT se va face alta licitatie pentru executia lucrarilor pe baza Proiectului Tehnic realizat in urma acestei prime licitatii.
Adica va fi un un contract FIDIC rosu, in care antreprenorul construieste "la virgula" ce scrie in Proiectul Tehnic. Cel putin teoretic...

 


  • Autor: misterr
  • Membru Silver
  • Scris:
  •  

Re: Drum Expres de legatura A3 - Aeroport Henri Coanda Otope misterr

Aeroportul Otopeni ar putea avea până în 2023 acces la un nod rutier și feroviar

Click pe imagine pentru video:





Noi planuri pentru cea mai mare poartă aeriană a țării.

Aeroportul Otopeni ar putea avea până în 2023 acces la un nod rutier și feroviar, ce ar urma să fie construit în apropierea Autostrăzii București-Ploiești.

Autoritățile speră să finanțeze lucrările din bani europeni. Deocamdată a fost semnat un contract pentru studiul de fezabilitate.





Ideea legării autostrăzii București-Ploiești printr-o șosea și o cale ferată de aeroportul Otopeni este veche. Doar că autoritățile nu au făcut nimic până acum. În cinci ani, abia au ales firma care va întocmi un studiu de fezabilitate.

Lângă nodul rutier și feroviar situat în apropierea localității Moara Vlăsiei, va fi și o zonă de depozitare, de unde vor pleca sute de mii de tone de marfă. În acest moment există doar terenul de 100 de hectare.

Pentru că DN1 se sufocă, iar accesul la aeroport este greoi și Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere intenționează să construiască o legătură rutieră între aeroportul Otopeni și autostrada A3.

în octombrie 2016, CNAIR a anunțat o licitație pentru construcția unui drum expres de 9 km, care ar lega autostrada București-Ploiești de aeroportul Otopeni. Pe hârtie, drumul expres trebuia să fie gata deja. În realitate lucrările nici măcar nu au început.

Acum cele două proiecte ar trebui combinate, cred responsabilii.

Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov:„Ideal ar trebui să fie gata până în 2023.”

Marian Constantinescu, TPF Inginerie, câștigătorul licitației:„Prima etapă a fost de prefezabilitate, apoi avize de mediu.”

Nodul intermodal ar trebui să lege și centura actuală de A0: centura nouă a Capitalei, pe care Ministerul Transporturilor vrea să o construiască în jurul Bucureștiului.

Studiul de fezabilitate ar urma să stabilească dacă legătura feroviară dintre aeroport și nodul intermodal se va face pe actuala cale ferată, care trece prin apropiere sau trebuie construită una de la zero.

Deocamdată, însă, sunt doar planuri pe hârtie. Proiectul încă nu are finanțare. Ar avea nevoie de 150 de milioane de euro, iar Consiliul Județean speră să convingă Uniunea Europeană să ne dea banii. În afară de conexiunea rapidă cu autostrada, aproape cinci mii de oameni ar putea lucra într-un depozit uriaș de marfă din zonă.

 


Prima pagină  • 
Forum părinte: Lucrări la autostrăzi și drumuri expres  • 
Alege destinația

Începând cu , cei 1657 utilizatori ai forumului au scris 326851 mesaje în 3916 subiecte și 409 sub-forumuri.
Interval de actualizare: 30 minute.

 

© 2009 - 2021 Asociația „Metrou Ușor”

Termenele și condițiile de utilizare

Întrebări frecvente - ghid de utilizare