Parent forum: Județul Galați

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

287 posts, 110954 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 21
 
 

📖 Pagination options
  • Author: stefan_br
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective stefan_br

Autobuze vechi pe străzile oraşului. Mijloacele de transport public au peste 800 000 de km la bord

Aproape 30 de autobuze care ar fi trebuit casate în acest an circulă pe străzile Galaţiului. Chiar dacă ele au depăşit cei 800.000 de kilometri prevăzuţi de normele tehnice, reprezentanţii societăţii de transport urban nu au alte soluţii în acest moment. Pentru a cumpăra autobuze noi, autorităţile au cerut un împrumut la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de o sută de milioane de lei. Însă, mijloacele de transport noi vor ajunge pe străzile Galaţiului abia în 2015.

Intreg articoolul aici:

http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Dig...km+la+bord

 


  • Author: stefan_br
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective stefan_br

Maxitaxi, doar pe traseele secundare. Măsura se va aplica din 2015, odată cu reînnoirea parcului auto al Societăţii Transurb

Fără maxitaxi pe străzile Domnească şi Brăilei! Este schiţa noii hărţi a transportului public local de persoane, care ar urma să fie pusă în practică anul viitor. Astfel, pe traseele 102 şi 104 vor circula numai troleibuzele Societăţii Transurb, iar microbuzele private vor circula doar pe traseele secundare, prin cartiere.


Municipalitatea şi societatea locală de transport public în comun lucrează la o nouă hartă a traseelor, care va intra în vigoare de la anul, când expiră contractele încheiate cu cei opt operatori privaţi de maxitaxi din oraş.

Astfel, pe traseele principale vor circula doar autobuzele Societăţii Transurb, iar pe cele secundare, microbuzele private.

Genica Totolici, director SC Transurb: "Vrem să nu mai fie pe arterele principale ale oraşului câte 20 de autobuze sau 30 de microbuze şi aceeaşi staţie. Noua hartă a oraşului cam aşa apare pe traseul din strada Brăilei, din Micro 19 şi până în Domnească - Parcul CFR să meargă doar două trasee, cu descărcare în anumite puncte ale oraşului".

Odată cu noile trasee, municipalitatea intenţionează să implementeze şi un sistem de ticketing, care va trebui să se aplice atât operatorului public, cât şi celor privaţi, de pe maxitaxi.



sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Dig...a+din+2015

 


  • Author: autob368
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective autob368

Tot MAI PUŢINE autobuze Transurb pe TRASEE. Iată pe ce rute vom aştepta ŞI MAI MULT în staţii

*Aleşii locali au hotărât ca din cele 76 de vehicule active să mai circule doar 55! * Cele mai afectate de reduceri sunt traseele 105 şi 22

Dacă vi se pare că aşteptaţi în staţii mai mult decât până acum şi tot priviţi în zare după un autobuz care nu mai vine, înarmaţi-vă cu răbdare. La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au votat noul program de transport al SC Transurb SA, efectuat cu autobuze şi troleibuze, care implică reducerea capacităţilor de transport. Fără comentarii, consilierii au luat pur şi simplu act de noua diagramă a societăţii locale de transport, care se aplică deja. Doar 55 de vehicule mai circulă din 75 câte au fost!

Realitatea fără menajamente

Prin votul lor, aleşii locali au răspuns solicitărilor fundamentate şi formulate în scris de către SC Transurb SA şi aprobate de Consiliul de Administraţie al societăţii. În documentele prezentate Transurb explică faptul că, la momentul încheierii contractului cu Primăria, adică în mai 2010, avea un parc auto de 150 de vehicule, ceea ce îi permitea asigurarea unui număr de 76 de capacităţi active, zilnic, la orele de vâr, iar în prezent mai are doar 109 vehicule. „La ora actuală, prin scoaterea din uz a autobuzelor cu durata de funcţionare depăşită, parcul total al SC Transurb SA este subdimensionat şi permite cu greu asigurarea unui număr de 56 capacităţi zilnic, la orele de vârf. Zilnic sunt efectuate reparaţii curente la un număr de aproximativ 25-30 de autobuze, la care se adaugă reparaţiile planificate conform normativelor în vigoare, care nu permit ieşirea în circulaţie a autobuzelor după efectuarea unui anumit număr de kilometri”, se arată în adresa operatorului public de transport local.

Traseele afectate

Iată, potrivit hotărârii aleşilor locali, câte autobuze au mai rămas în circulaţie pe trasee. Pe traseele 8 barat, 15, 25 şi 31, câte un autobuz a fost, unul rămâne. Neafectate sunt şi traseele 12, 29 şi 35 unde rămân tot două autobuze în circulaţie. Pe traseul 9, din trei autobuze, mai rămân două, iar pe ruta 16, din două, unul singur. Capacitatea de transport se înjumătăţeşte pe traseele 10, 17, 19, 20 şi 26, unde din patru autobuze vor mai circula două. Pe traseul 34, din trei autobuze mai rămân în circulaţie două. Reducerea de la şase autobuze la două va fi resimţită de călătorii de pe traseul 22. Nici traseul 11 nu scapă de reducerea numărului de autobuze de la zece la opt. Dar cea mai severă diminuare a capacităţii de transport afectează traseul 105, unde din 12 autobuze nu vor mai circula decât jumătate, adică şase. Traseul 106 nu mai este deloc acoperit. În ceea ce priveşte troleibuzele, pe traseul 104 vor circula două, iar pe traseul 102 – opt. Până la definitivarea lucrărilor de reabilitare a străzilor, traseele de tramvai 36, 7 şi 8 vor fi asigurate cu autobuze. Astfel, două vor circula pe traseul 36, iar câte unul pe rutele 7 şi 8.

Transurb aşteaptă diferenţa de subvenţie

Pentru anul 2014, Transurb preconizează să realizeze cheltuieli aferente transportului urban de călători prin curse regulate în valoare totală de 38,4 milioane de lei şi venituri proprii de 7,6 milioane de lei. Prin adresă oficială, societatea cere acordarea diferenţei de cheltuială neacoperită - cheltuieli aferente transportului urban de călători prin curse regulate - diferenţă în valoare de 30,7 milioane de lei ce ar trebui acordata ca subvenţie de către Primăria Galaţi. Situaţia va fi reglată la rectificarea viitoare de buget, având în vedere că în bugetul Transurb, votat la începutul anului 2014, era aprobată o subvenţie de 29,9 milioane de lei.


sursa: http://www.viata-libera.ro/politica-adm...-pe-trasee

Edit moderator

 


  • Author: autob368
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective autob368

NOI TRASEE pentru Transurb şi operatorii privaţi/ Strategia privind TRANSPORTUL PUBLIC, în dezbatere

*Din 19 trasee pe care circulă autobuzele Transurb, vor mai rămâne doar 13, şi acestea modificate * Operatorii privaţi s-ar putea bate pentru cinci trasee secundare

Până la finele acestui an, aleşii locali trebuie să stabilească traseele de transport  persoane şi cui vor fi atribuite acestea. Tocmai de aceea, pe portalul Primăriei Galaţi a fost publicată, spre dezbatere publică, Strategia privind transportul public pentru perioada 2014-2020. Documentul a fost schiţat împreună cu consultanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), de la care Primăria este pe cale să obţină un credit destinat îmbunătăţirii condiţiilor de transport urban, reabilitării infrastructurii rutiere şi achiziţionării de mijloace de transport persoane noi şi nepoluante. La finalul documentului sunt propuse trasee noi: 13 principale - destinate Transurb, şi cinci secundare - pentru operatorii privaţi, trasee care ar urma să intre în funcţiune din luna mai 2015.

După cum v-am mai informat, BERD a cerut ca traseele Transurb să nu se mai suprapună cu cele private, acoperite în prezent de maxi-taxi. Şi asta pentru că, potrivit recomandărilor BERD, societatea urbană de transport trebuie revigorată şi rentabilizată, ceea ce ar putea presupune chiar delegarea directă a traseelor principale din municipiu, lucru pe care legea îl permite, cu aprobarea Consiliului Local. Iată care sunt noile trasee propuse:

Rutele autobuzelor Transurb

În acest moment, Transurb acoperă 19 trasee de autobuz. Dacă propunerile din Strategie vor fi transpuse în realitate, din luna mai 2014 societatea publică de transport va acoperi doar 13 trasee principale. Trebuie spus că şi rutele care poartă acelaşi număr ca în prezent sunt modificate.

Astfel, 18 autobuze ar putea acoperi Traseul nr. 11 : Micro 13B - I. Fernic - Centură - T. Vuia - 1 Decembrie 1918 - Siderurgiştilor - Brăilei - Domnească - Grădina Publică (şi retur pe Gării - Bălcescu - Brăilei...).

Traseul nr. 29 (Gara CFR - A. Ipătescu – Portului – Dogăriei – Alex. Moruzzi – A. Ipătescu – Gării – Mihai Bravu – Basarabiei – Siderurgiştilor – Inelul de Rocadă – Brăilei – Stadionului – Oţelarilor – Galaţi – Dunărea – Brăilei şi retur) va fi deservit de opt autobuze.

Alte şase ar putea circula pe Traseul nr. 9: Gara CFR – Gării – Mihai Bravu – Basarabiei – Nae Leonard – Gh. Doja – Brânduşei – Lebedei – Gh. Asachi – Prelungirea Brăilei – Cimitir “Sf. Lazăr” şi retur.

Tot şase autobuze ar urma să facă Traseul nr. 22: Micro 13B – Ionel Fernic – Drumul Viilor – Traian Vuia – Milcov – 1 Decembrie 1918 – Tecuci – Basarabiei – Mihai Bravu – Gării – Ana Ipatescu – Portului – Dogăriei – Alex. Moruzzi – Ana Ipătescu – Gării – Mihai Bravu – şi retur.

Traseul nr. 34, Metro – Traian – Alex. Măcelaru – Coşbuc – Mall – Coşbuc – Brailei – Inelul de Rocadă – Brăilei – Regiment 11 Siret – Coşbuc şi retur, ar urma să fie parcurs tot de şase autobuze.

Patru autobuze vor acoperi Traseul nr. 35: Bariera Traian – Traian – Prelungirea Traian – b-dul Marii Uniri – Portului – Navrom şi retur.

Neschimbat ar rămâne Traseul nr. 31: Gara Barboşi – Brăilei – Oţelarilor – Galaţi – cartierul Dimitrie Cantemir şi retur, parcurs de patru autobuze.

Câte două autobuze vor acoperi trasele Auchan 1 (Auchan – Danubius - Galaţi – Dunărea – Incubatorului – Oţelarilor – Stadionului – Brăilei – Cloşca – Saturn – Parc VIP – Regiment 11 Siret – Porumbescu – Alex. Cernat – Armata Poporului – Roşiori – Prelungirea Traian – Elice şi retur) şi Auchan 2 (Danubius - Galaţi – Dunărea – Drumul de Centură – Oltului – Barboşi – Prelungirea Brăilei – C. Levaditti – Blaj – Şcoala nr. 10 – Gh. Doja – Siderurgistilor – Piaţa Energiei şi retur).

Patru autobuze sunt vizate pentru Traseul nr. 26: Gara CFR – Maramureş – Alex. Davilla – Mihai Bravu – Basarabiei – Domnească – Prundului – Traian – Alex. Măcelaru – George Coşbuc – Henri Coandă – Traian Vuia – Drumul Viilor – Ionel Fernic – Micro 13B – Milcov – Traian Vuia şi retur.

Pentru Traseul nr. 25, Fileşti – Calea Smârdan – Drumul Viilor – Feroviarilor – Milcov – Traian Vuia – Henri Coanda – Mall – Henri Coandă şi retur, sunt propuse două autobuze.

Un singur autobuz ar acoperi Traseul nr. 8 barat: Baia Comunală – Traian – Cerealelor – Basarabiei – Calea Prutului – Agrogal şi retur.

Ultimul traseu este 102, acoperit de opt autobuze.

Rute secundare

În acest moment, cei opt operatori privaţi acoperă 11 trasee de maxi-taxi. Strategia propune, însă, doar cinci trasee secundare, care, potrivit informaţiilor noastre, ar urma să fie acoperite nu de microbuze, ci de autobuze private. Pentru atribuirea acestora, Primăria va organiza, până la finele anului, o procedură competitivă de atribuire pe pachet de rute. Municipalitatea ar prefera să existe un singur operator privat puternic, capabil sa preia toate rutele. Iată-le:

Traseul nr. 1, Trecere Bac – Saturn – Parc VIP – Brailei – Constructorilor – Crizantemelor – Tecuci – Zilei (Piaţa Centrală) – Movilei – Tecuci şi retur, ar urma să fie acoperit de şase autobuze.

Traseul nr. 2, Grădina Publică – Bolintineanu – Rizer – Bucovinei – George Coşbuc – Milcov – 1 Decembrie 1918 – Aurel Vlaicu – George Coşbuc – Stelei – Rizer – Bolintineanu – Grădina Publică, ar urma să fie deservit de patru autobuze.

Pentru Traseul nr. 3, Billa 2 – Milcov – Drumul Viilor – Dr. Petrini – Ionel Fernic – Milcov – 1 Decembrie 1918 – Aurel Vlaicu – Alba Iulia – Nae Leonard – Tecuci – Feroviarilor – 9 Mai 1945 – 13 Decembrie – Feroviarilor – Milcov – Billa 2, sunt vizate şase autobuze.

Traseul nr. 4, Lidl (Micro 18) – Vrancei – Brăilei – Drumul de Centură – Oltului – Prelungirea Brăilei – Gh. Asachi – A. Saligny – Tecuci – 1 Decembrie 1918 – Piaţa Energiei – Siderurgiştilor – A. Saligny şi retur, ar putea fi acoperit de opt autobuze.

Traseul nr. 5, Damen – Marinei – Calea Prutului – Mihai Bravu – Alex. Davilla – Maramureş – Dogăriei – G. Enescu – Portului – Gara nr. 8 – Alex. Moruzzi – Pescari – Damen, ar urma să fie parcurs de trei autobuze.

Rămâne de văzut dacă propunerile Primăriei vor fi transpuse în realitate. Cert este că actualele contracte din transportul de persoane expiră în mai 2015, iar până atunci va trebui luată o decizie.


sursa: http://www.viata-libera.ro/politica-adm...ii-privati

Edit moderator

 


  • Author: autob368
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective autob368

TRANSURB Galaţi vrea să CUMPERE alte 20 de AUTOBUZE

Transurb SA Galaţi a deschis în Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) un nou anunţ de participare pentru cumpărarea a 20 de autobuze la mâna a doua. Licitaţia va rămâne deschisă până la 9 martie, timp în care firmele participante îşi pot depune ofertele.

Valoarea estimată a proiectului este de 360.000 de euro. Cele 20 de maşini vor completa sau vor înlocui o parte dintre autobuzele existente în prezent în parcul auto al Transurb.
Societatea de transport public gălăţean a refuzat în luna noiembrie a anului trecut 20 de autobuze second-hand din Olanda, din cauza uzurii pe care maşinile o aveau.

În prezent, după ce, pe 15 octombrie, 23 de maşini second-hand din Olanda au ajuns la Galaţi, autobaza Transurb numără 133 de autobuze. Cu excepţia a trei dintre ele, restul maşinilor sunt destinate transportului public de zi cu zi. După cumpărarea a încă 20 de autobuze, societatea ar mai avea nevoie de aproximativ 60 de maşini, pentru ca transportul public să poată fi făcut în condiţii normale.


sursa: http://www.viata-libera.ro/eveniment/63...e-autobuze

 


  • Author: autob368
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective autob368

Eşti student sau elev în Galaţi? AFLĂ cum poţi obţine un ABONAMENT GRATUIT Transurb

Studenţii de la "Dunărea de Jos" nu trebuie să stea la rândurile formate la casele de bilete ale Transurb pentru un abonament gratuit pe o linie de transport în comun. În urma unui acord încheiat între universitate şi Transurb, studenţii trebuie să meargă la sediul Ligii Studenţilor Galaţi (LSG) (str. Domnească, nr. 111, corp "D", sala 006, Facultatea de Inginerie - n.r.) pentru a se înscrie pe o listă în vederea obţinerii gratuităţii. Programul este de luni până vineri, între orele 10,00 şi 16,00.

"Pentru a se putea înscrie pe lista pentru abonamentele gratuite, studenţii trebuie să aducă o copie color după actul de identitate. Poza din copie va fi folosită pentru legitimaţia de călătorie", a precizat Ionuţ Dumitrescu, preşedintele LSG. Şi studenţii Universităţii particulare "Danubius" au parte de abonamente gratuite pe o line la alegere.

Un protocol similar a fost semnat şi între societatea locală de transport public şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Şcolile şi liceele din municipiu au primit liste cu tabele în care pot fi trecute datele elevilor care vor să beneficieze de această facilitate. Listele şi copiile color după buletine sunt apoi trimise la sediul Transurb, care va elibera şi va trimite abonamentele către şcoli şi licee.

Elevii şi studenţii gălăţeni beneficiază în premieră, de la 1 februarie, de transport gratuit pe o linie a Transurb, în urma Hotărârii Consiliului Local Galaţi 95 din 27 ianuarie 2014.


sursa: http://www.viata-libera.ro/societate/63...t-transurb

 


  • Author: autob368
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective autob368

Cum puteţi intra în posesia ABONAMENTELOR GRATUITE Transurb. ACTELE NECESARE pentru eliberarea legitimaţiilor de călătorie pentru elevi şi studenţi

Pensionarii, gălăţenii trecuţi de 65 de ani care nu au venituri, beneficiarii de pensii de invaliditate, elevii, studenţii şi şomerii beneficiază de la începutul acestei luni de gratuitate la transportul public pe o linie, la alegere.

Pentru a intra în posesia abonamentelor gratuite, pensionarii au nevoie de actul de identitate şi de cuponul de pensie din luna anterioară pentru care solicită abonamentul, în original şi copie. Gălăţenii fără venituri cu vârsta de peste 65 de ani trebuie să prezinte actul de identitate şi dovada că nu realizează alte venituri, din luna anterioară celei în care solicită abonamentul, în original şi copie.

Pentru persoanele cu pensii de invaliditate este necesar actul de identitate, cuponul de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul şi actele doveditoare privind încadrarea într-un grad de invaliditate, de asemenea în original şi copie. Elevii şi studenţii au nevoie de actul de identitate şi de adeverinţă din care să rezulte că sunt elevi sau studenţi ai unei instituţii de învăţământ acreditate din municipiul Galaţi, în original şi copie. Nu în ultimul rând, şomerii au nevoie de actul de identitate şi de carnetul de evidenţă vizat de AJOFM Galaţi, în original şi copie.
Puncte Transurb pentru eliberarea abonamentelor

Eliberarea abonamentelor gratuite pe o linie pentru categoriile de gălăţeni de mai sus are loc doar pe baza documentelor amintite, în 18 puncte ale Transurb SA.

Acestea sunt:

1. Cabina de bilete şi abonamente din Centru (Loto) - program de L-D în intervalul orar 5,00-22,30;
2. Cabina de bilete şi abonamente de la Grădina Publică - program de L-S în intervalul orar 8,00 -16,00;
3. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 20 - program de L-V în intervalul orar 6,00-21,00;
4. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 19 - program de L-D în intervalul orar 5,00-22,30;
5. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 19 zona Neacşu - program de L-S în intervalul orar 7,00-15,00;
6. Cabina de bilete şi abonamente de la Spitalul Judeţean – program de L-V în intervalul orar 6,00-20,00;
7. Cabina de bilete şi abonamente de la Bănci, str. Brăilei - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;
8. Cabina de bilete şi abonamente de la Păpădie - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;
9. Cabina de bilete şi abonamente din zona IREG - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;
10. Cabina de bilete şi abonamente din Piaţa Energiei - program de L-V în intervalul orar 6.00-21.00;
11. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 39 B - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;
12. Cabina de bilete şi abonamente din Gara CFR - program de L-D în intervalul orar 5,00-23,00;
13. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 13 - program de L-V în intervalul orar 5.00-22.30;
14. Cabina de bilete şi abonamente din Ţiglina 3 - program de L-S în intervalul orar 7,00-15,00;
15. Cabina de bilete şi abonamente din Complex Siret - program de L-V în intervalul orar 6,00-22,00;
16. Cabina de bilete şi abonamente din Ţiglina 1 - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;
17. Cabina de bilete şi abonamente din Ţiglina 2 - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;
18. Cabina de bilete şi abonamente din str. Basarabiei nr. 4, sediu Transurb - program de L-V în intervalul orar 8,00-16,00.


sursa: http://www.viata-libera.ro/societate/63...-calatorie

 


  • Author: Victor92
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Victor92

Autobuz cuprins de flăcări pe străzile din Galați

Momente de panică pentru călătorii aflaţi astăzi într-un autobuz al Regiei de Transport din Galaţi. Vehiculul a fost cuprins de flăcări, iar oamenii dinăuntru au fost în mare pericol.

Autobuzul a luat foc în timpul mersului pe una din principalele artere din oraș, în zona de la Păpădie. Aproximativ 20 de pasageri se aflau în mijlocul de transport. Din fericire, nu au existat victime.

Două autospeciale s-au deplasat la faţa locului şi au stins flăcările. Din primele cercetări, cauza incendiului a fost un scurtcircuit la motorul mijlocului de transport.

Mai multe detalii + video ----> http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actua...diu+Galati

 


  • Author: stefan_br
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective stefan_br

Este vorba de DAF-ul  GL 08 LTR.

 


  • Author: autob368
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective autob368

* Gălăţeni, înarmaţi-vă cu răbdare şi plecaţi mai devreme de acasă, pentru a fi siguri că veţi ajunge la timp, cu autobuzul sau tramvaiul, acolo unde trebuie * Începută luni, 27 aprilie, greva celor de pe maxi-taxi (pentru detalii, click aici) va continua şi e greu de spus când şi dacă microbuzele vor reveni pe trasee

Nervii şi rezistenţa gălăţenilor dependenţi de transportul local de persoane au fost puse la grea încercare, ieri dimineaţă. Cele 180 de microbuze private nu au mai ieşit pe trasee, iar mijloacele de transport ale societăţii Transurb au fost foarte aglomerate. Unii gălăţeni s-au plâns că nici măcar taxiuri nu au găsit pentru a ajunge la timp la serviciu!

În a doua jumătate a zilei, însă, graţie suplimentării mijloacelor de transport de către SC Transurb, s-a putut circula în condiţii decente.
Protest spontan în faţa Primăriei

Operatorii privaţi din transport local de persoane din municipiul Galaţi au intrat ieri în grevă. Motivul? Situaţia incertă în care se află, după ce au aflat din ziarul "Viaţa liberă" declaraţiile lui Radu Cosca, viceprimarul oraşului, care a spus că, legal, contractele lor de concesiune a traseelor nu mai pot fi prelungite, aşa cum îşi doreau şi cum li se promisese.

În jurul orei 11,00, peste o sută de persoane, în majoritate şoferi de maxi-taxi, alături de care se aflau angajatorii lor, cei opt operatori privaţi din transportul public local de persoane, s-au adunat la Primărie, în speranţa că vor primi un răspuns din partea autorităţilor.

"Oamenii vor să ştie ce se va întâmpla cu ei peste zece zile şi merită măcar un răspuns. Fac 10-12.000 de kilometri în fiecare zi în acest oraş şi nu s-a întâmplat niciodată, în cei 15 ani de maxi-taxi, vreun accident grav", ne-a declarat Sorin Amarinei, unul dintre operatorii privaţi.
500 de oameni, ameninţaţi de şomaj

"Sunt peste 500 de angajaţi în această formă de transport privat, iar începând cu 9 mai aceşti oameni vor fi şomeri. Au fost discuţii purtate cu autorităţile în două rânduri şi promisiunile au fost că vom rămâne. Dar deja timpul s-a scurs! După ce am văzut astăzi, transportul s-a întors cu 25 de ani în urmă. Dimineaţă s-a circulat ca înainte de 89, în aglomeraţie! Autorităţile renunţă la un parc auto performant, cu un grad scăzut de poluare, la maşini fabricate în 2009-2010, care au până în 300.000 de km şi preferă maşini la mâna a doua, scoase din uz de statele dezvoltate din UE", ne-a spus Alexandru Ghiţă, un operator de transport.

"Vreau să ştiu, ca simplu cetăţean, cum e posibil să se scoată bani din fondul de rezervă al bugetului local, bani care sunt destinaţi pentru calamităţi, pentru situaţii de urgenţă, ca să mărească capitalul social al Transurb? De ce nu s-au scos bani atunci când a rămas Galaţiul fără apă?", ne-a declarat Mariana Profir.

Florin Ambrăuş, şofer cu o vechime de 11 ani, era şi el îngrijorat: "Ce-o să se întâmple cu familiile noastre? Unde o să ne angajăm, pentru că în ţara asta totul se desfiinţează, totul se duce de râpă…".
Problema se va discuta în Consiliul Local

O delegaţie a transportatorilor a fost primită de viceprimarii Galaţiului, Radu Cosca şi Florin Popa. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, viceprimarii le-au explicat reprezentanţilor transportatorilor privaţi că o decizie privind prelungirea licenţelor nu poate fi luată decât de Consiliul Local Galaţi şi că vor prezenta aleşilor locali solicitările lor. Consiliul Local Galaţi se întruneşte în şedinţă în plen joi, 30 aprilie.

Pentru a suplini lipsa transportatorilor privaţi de pe trasee, Primăria a solicitat societăţii Transurb să suplimenteze numărul de mijloace de transport în comun pe cele mai aglomerate rute din oraş.
Tramvaie şi autobuze în plus

Societatea publică de transport local de persoane, Transurb, a suplimentat numărul de autobuze şi tramvaie încă de ieri dimineaţă. Astfel, au fost puse în circulație şase tramvaie suplimentare pe traseul 39 şi 34 autobuze suplimentare, după cum urmează: opt pe traseul 102, două pe traseul 104, trei pe traseul 105, unul pe traseul 7, două pe traseul 9, opt pe traseul 11, unul pe traseul 17, unul pe traseul 19, două pe traseul 20, două pe traseul 22, două pe traseul 26, unul pe traseul 29 şi unul pe traseul 34.

"Noi putem să menţinem această suplimentare, dar nu ştim pentru ce perioadă, autorităţile trebuie să hotărască. Aveam planificat să ieşim cu 94 de mijloace de transport din 9 mai, când începe contractul nostru de gestiune delegată pentru reţeaua de trasee a municipiului Galaţi", ne-a declarat managerul Transurb, Genica Totolici.
Ce spun gălăţenii

Opiniile gălăţenilor sunt împărţite. Posesorii de autoturisme au salutat eliberarea străzilor de microbuze, bucuroşi că, în sfârşit, Galaţiul a intrat în rândul oraşelor civilizate.

În schimb, cei care circulă frecvent cu maxi-taxi s-au plâns că e greu fără microbuze: "E naşpa fără maxi-taxi! Cât de rău? Pe o scară de la unu la zece - 11! Plec de obicei de acasă la 7,40, acum am plecat mai devreme şi au trecut doză autobuze în care nu a putut urca nimeni din staţie, la cât erau de pline", ne-a spus Dorinel.

"Da, este mai aglomerat. Nu circulă maxi-taxi, am auzit că vor să le scoată şi să aducă 20 de autobuze. E foarte bine", ne-a declarat doamna Prisecaru.

Operatorii privaţi speră să se întâlnească astăzi cu primarul Marius Stan şi să găsească împreună o soluţie de continuare a activităţii. Se pare însă că autorităţile ar fi fost avertizate de Curtea de Conturi că prelungirea licenţelor transportatorilor este ilegală.

http://www.viata-libera.ro/eveniment/66...-stan-foto

 


  • Author: Victor92
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Victor92

Vesti bune de la Galati!

Incepand de azi s-a reluat circulatia pe Viaduct, cu respectarea unor restrictii de tonaj și de viteză. Au acces doar mașinile sub 3,5 tone și tramvaiele, iar viteza maxima de deplasare este de 40 km/h.

Joi, 25 Iunie 2015, au avut loc probe, iar incepand de azi, 26 Iunie 2015, s-a reluat circulatia tramvaielor pe pod.

Liniile de tramvai care traverseaza Viaductul sunt:

1: Combinat - Piata Energiei
3: Combinat - Dunarea
6: Combinat - Port bazin nou

Foto: Primaria Municipiului Galati
1.jpg (61.96 KB; downloaded 6119 times)
5.jpg (76.04 KB; downloaded 6120 times)
3.jpg (79.36 KB; downloaded 6142 times)
2.jpg (67.71 KB; downloaded 6123 times)
4.jpg (77.76 KB; downloaded 6125 times)

 


  • Author: Onofrei Sergiu-Gabriel
  • Membru Bronze
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Onofrei Sergiu-Gabriel

20150629_054001_Richtone(HDR).jpg (67.49 KB; downloaded 6063 times)

Iata noutatile de la Galati, pe care le postez DOAR aici!!! Un forum doar despre informatii si ceea ce intereseaza. Absenta mea s-a datorat faptului caci am...doua familii de intretinut iar timp de activitate am doar pe Facebook, unde postez tot ce tine despre Galati. Iata noutatile din Galati.
Asa cum spuneam...pasiunea mea nu tine doar de aparat foto si alergatura ca prostul dupa vagoane...Astea le pot imortaliza fie in depou oricand doresc fie...in trafic... In fine. Ideea e ca tu ca si pasionat...sa intreprinzi ceva pentru orasul in care locuiesti si unde jivinele de alesi locali...decid DECIMAREA transportului cu tramvaiul din Galati catre Combinatul Siderurgic, locul meu de munca de peste 20 ani! Ei bine...cand am auzit si citit stirea acum 3 ani...si punandu-se in practica prin inchiderea viaductului, am sarit profund scarbit de acest lucru. Am inceput demersuri: bombardari cu sesizari, reclamatii si opinii contra cu privire la desfiintarea tramvaiului catre Combinatul Siderurgic Galati. Transport devenit cotidian, ceva normal in Galati...Cine da dreptul de a decima un transport ecologic??? Am mobilizat si alti oameni, cetateni sa scrie, sa trimita sesizari cu privire la acest lucru. Lumea de rand nu stie, nu e informata, nu cunoaste drepturile...Drepturile de a PROTESTA! Ceea ce in Martie-2015, am realizat si am reusit sa trag un semnal de alarma atentionand autoritatile pentru imensa greseala pe care o fac, desfiintand transportul electric in Galati! Fapt care...s-a fructificat. Brusc, acum o luna de zile, asa-zisul primar Marius Stan al Galatiului, a iesit la rampa amenintand caci ,,daca in termen de o luna de zile ( 27 Iunie), nu se reia circulatia tramvaielor si vehiculelor usoare, vor cade capete..." Astazi...avem mandrele tramvaie circuland frumos, cum este normal intr-un oras civilizat. Ceva a deranjat demersul meu si al cetatenilor ( am amenintat candva caci voi depune memoriu la UE cu privire la desfiintarea multor trasee de tramvai din municipiul Galati!)...Iata catedva imagini:
20150629_145437_Richtone(HDR).jpg (103.74 KB; downloaded 6062 times)
20150629_145506_Richtone(HDR).jpg (115.88 KB; downloaded 6082 times)
20150629_145524_Richtone(HDR).jpg (118.32 KB; downloaded 6062 times)
20150629_145849.jpg (132.27 KB; downloaded 6062 times)
20150629_145856.jpg (130.73 KB; downloaded 6064 times)

 


  • Author: Onofrei Sergiu-Gabriel
  • Membru Bronze
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Onofrei Sergiu-Gabriel

Aici o filmare, astazi dupa iesirea din schimb de la Combinat. Este al treilea tramvai care...,,lustruieste" dupa 3 ani de rugina si pamant plus buruieni, sinele de rulare...De remarcat silentiozitatea si lipsa zgomotului ( scartaitului) caracteristic frecarii buzei de bandaj cu sina dupa o perioada de ani de zile de NEFOLOSIRE! Motivul??? Corecta rectificare si strunjire a bandajelor rotilor tramvaielor din Galati de catre personalul angajat al TRANSURB-SA! Daca prescripriile logice in domeniul feroviar prevede CONICITATEA partii aderente ale rotii, apoi de peste un secol, oamenii tramvaielor din Glati, practica acest lucru si respecta cotele la miimi de milimetru. Astfel se explica lipsa scartaitului buzelor de bandaj la inscrierea in curbe a tramvaielor din Galati. Exceptie iarna la temeperaturi negative cu mult sub minus....Iata linkul cu filmuletul Full-HD:

https://www.facebook.com/sergiugabriel....nref=story

 


  • Author: stefan_br
  • Membru Gold
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective stefan_br

Am si eu o intrebare legata de terminalul de la poarta combinatului: se poate fotografia in zona respectiva ?

 


Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 21
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Galați  • 
Choose destination

Since , our 1925 forum members have written 372257 posts in 4517 topics and 449 subforums.
Refresh interval: 30 minutes.

 

© 2009 - 2022 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

Terms Of Use