Regiunile RomânieiTransilvaniaJudețul Sibiu

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

113 posts, 65327 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8 9
 
 

📖 Pagination options
  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Stiri, noutati, perspective Utilizator anonim

Au trecut oceanul pentru tramvaiul turistic din Sibiu

30 de americani au călătorit mii de kilometri cu avionul şi cu autocarul pentru a se plimba 25 de minute cu tramvaiul de la Sibiu la Răşinari.
„Eu am mai fost aici şi în urmă cu doi ani. Am fost impresionat de ce am văzut atunci. Tramvaiul din Sibiu l-am văzut prima oară într-o revistă de specialitate. Noi toţi suntem pasionaţi de acest mijloc de transport", spune Jack May (72 de ani).

Impresionaţi de călătorie

Membrii Electric Railroaders Association din Statele Unite, din care fac parte şi cei 30 de americani, îşi petrec bătrâneţea plimbându-se prin toată lumea cu tramvaiele. „La fiecare doi ani, organizăm o astfel de excursie într-una dintre ţările europene. De data aceasta am ales să vizităm Sibiul, pentru că am aflat că este un oraş extrem de frumos", ne-a spus Michael Glikin, coordonatorul grupului.

Americanii au rămas impresionaţi de Sibiu, iar plimbarea s-a încheiat cu aplauze şi cuvinte de laudă. „Cel mai mult m-au impresionat arhitectura şi istoria oraşului. Cel mai neobişnuit lucru mi se pare faptul că tramvaiul vostru electric leagă două oraşe. La noi, în America, asta s-ar numi tren interurban. Din păcate nu mai avem aşa ceva", spune şi Phil Stevenson.

Tramvaiul turistic este alcătuit dintr-un vagon motor şi altul care a fost reamenajat şi i s-a dat aspectul unui restaurant. Alte 113 persoane şi-au programat deja o plimbare cu acesta, până la sfârşitul verii. Primul tramvai pe ruta Sibiu - Răşinari a circulat în 1948 şi, de atunci, a fost folosit ca mijloc de deplasare pentru cei care fac naveta între Sibiu şi Răşinari.


Sursa: http://www.adevarul.ro/actualitate/even ... 73959.html€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Costin

Tursib trece la programul de vară

În perioada 14 iunie – 12 septembrie 2010 SC TURSIB SA va aplica modificări la programele de circulaţie ale autobuzelor de pe traseele 1, 5, 10, 14, 112 şi 114, datorită trecerii la programul de vară. Toate programele de circulaţie pe celelalte trasee rămân neschimbate.

Sibienii pot obţine informaţii privind modificările din mai multe surse:
• de pe site-ul http://www.tursib.ro;
• prin consultarea orarelor afişate în fiecare staţie;
• de pe panourile informative expuse în staţiile cu flux mare de călători;
• la telverde 0800 800 586;
• De la chioşcurile şi agenţia Tursib, unde pot fi achiziţionate şi broşuri ale planului de transport, care conţin pliante cu programele de circulaţie valabile în această perioadă.

Clienţii care prezintă la chioşcurile Tursib broşura planului de transport  valabilă din 15.11.2009 - cumpărată anterior - vor primi gratuit pliantul cu modificările operate din 14.06.2010.

“Trecerea la programul de vară se impune datorită fluxului mai mic din această perioadă pe traseele de circulaţie ale mijloacele de transport în comun, modificare legată direct de începutul vacanţei de vară a copiilor. Tursib pune la dispoziţie o serie largă de posibilităţi de informare şi sperăm că publicul va fi foarte puţin afectat de această modificare, mai ales că anul acesta, spre deosebire de alţi ani, traficul Tursib se reduce cu aproximativ 5%, faţă de alţi ani când acesta se reducea cu 25%. Acest lucru este posibil datorită conexiunilor traseelor actuale din strategia Noului Tursib, care se doreşte cât mai receptivă la nevoile călătorilor” a declarat primarul Klaus Iohannis.

---------------

Anunt postat pe site-ul primariei, http://www.sibiu.ro
Ca un comentariu personal, este foarte bine ca nu se reduc turele pe toate traseele, este o premiera in 'istoria recenta' a Tursibului. Reducerea nu e drastica nici pe traseele principale 1 si 5, in timpul saptamanii se circula la 10min in ore de varf si 15/18 in rest. In schimb in weekend e dureros sa astepti autobuzul... traseul 'principal' 2 (cu turele nereduse!) vine la 30min dupa ora 16...€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Gabi23

Două staţii noi de autobuz în Sibiu la ieşirea spre Mediaş
Din această săptămână Tursib a pus în funcţiune două noi staţii de autobuz în zona centrului comercial OBI, de la ieşirea din Sibiu înspre Mediaş.

Pentru a veni în sprijinul angajaţilor firmelor din această zonă au fost incluse pe traseul autobuzului 1, încă 2 staţii.
Momentan aceste două staţii situate înainte de sensul giratoriu de pe DN 14 nu sunt amenajate, fiind semnalizate doar prin plăcuţele care precizează orele de sosire, respectiv de plecare din staţie. După reabilitarea întregii zone de la Târgul Obor şi până la sensul giratoriu, societatea comercială de transport în comun va lua în considerare si amenajarea staţiilor.

Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Dou ... 70455.html€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Gabi23

Pista de biciclete din Sibiu ar putea ajunge la Răşinari, până în 2013

Cu o lungime de puţin peste 4 kilometri, în prezent, pista pentru biciclişti ar putea să unească Sibiul de comuna Răşinari, în următorii trei ani.
Intenţia aparţine reprezentanţilor Muzeuuli „Astra“, care lucrează la un proiect destinat bolnavilor de diabet, împreună cu membrii Clubului Lions.
Proiectul vizează realizarea unor trasee speciale în Muzeul în aer liber, cu locuri de monitorizare a bolnavilor, două puncte unde se vor face verificări medicale, locuri de relaxare, amplasarea unor băncuţe, dar şi a unor chioşcuri, care vor oferi meniuri speciale pentru diabetici.
„ Pista pentru biciclişti, care va uni porţinea deja existentă cu localitatea Răşinari, este importantă, întrucât, pentru a preveni diabetul, trebuie să avem un stil de viaţă corect, să facem mişcare şi să avem o nutriţie corectă“, spun reprezentanţii Clubului Lions.
Dacă va îndeplini toate condiţiile, proiectul va avea o perioadă de implementare de  trei ani, în realizarea lui urmând să fie investiţi 16 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.

Adevarul.ro€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Costin

Primăria Sibiu cumpără autobuze second-hand în loc de unele noi
Autobuzele noi au pierdut bătălia cu cele second-hand

Societatea locală Tursib achiziţionează cinci autobuze folosite cu aproximativ 357.000 de lei. Acestea ar urma să intre pe trasee începând cu 13 septembrie, odată cu debutul noului an şcolar.

Dacă anul trecut cineva ar fi sugerat reprezentanţilor administraţiei locale să cumpere autobuze second-hand pentru transportul public local, aceştia cu siguranţă ar fi râs în nas „tupeiştilor” şi asta pentru că până acum municipalitatea a achiziţionat, cel puţin din 2002 încoace, numai mijloace de transport noi nouţe. Criza economică şi bugetul de austeritate pe care îl are însă acum municipiul Sibiu şi nu în ultimul rând renunţarea la luarea unui credit de 2.000.000 de euro pentru cumpărarea de autobuze noi, a făcut ca „politica” abordată în cazul Tursib, să se schimbe radical.

Societatea locală de transport în comun a lansat de curând o licitaţie prin care vrea să achiziţioneze un număr de cinci autobuze, tip second-hand, pe care să le introducă pe traseele din oraş. Este vorba mai exact de 3 autobuze solo şi 2 autobuze articulate, pentru care depunerea de oferte se va face până la data de 30 august. „Livrarea se face în 3 zile de la semnarea contractului. Se va alege cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic” se arată în fişa tehnică a licitaţiei.

Mai ieftin şi mai convenabil
Directorul Tursib-ului, Adrian Popa a explicat că alegerea a fost determinată în primul rând de rapiditatea cu care vor fi livrate autobuzele. „Noi vrem ca din 15 septembrie acestea să fie deja pe trasee. Dacă am fi achiziţionat autobuze noi, atunci ar fi trebuit să aşteptăm câteva luni după ele. Tursib are nevoie de autobuze acum” a spus acesta.

Creşterea numărului de călători a fost motivul pentru care în principal a dus la decizia de a se achiziţiona cele cinci autobuze. „A crescut numărul de călători cu aproximativ 8 procente în orele de vârf în special. Începe şi şcoala. Au mai apărut noi obiective industriale care au făcut ca numărul de călători să fie extrem de mare pe unele trasee. De aceea avem nevoie urgentă de autobuze” a mai spus directorul Tursib. În fine preţul mult mai mic a contat şi el. „Un autobuz nou costă peste 200.000 de euro, iar cele second-hand sunt mult mai ifetine. Noi cumpărăm cinci vehicule cu aproximativ 85.000 de lei” a mai explicat Popa.

Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Pri ... 68149.html

De un an de zile ne tot amageste Popa ca va cumpara 10 autobuze MAN articulate. Noi. Cu ce ne alegem? 5 autobuze (din care doar 2 articulate), second hand, luate probabil de la Omnibus Center (care aduce multe autobuze FBW si Volvo elvetiene). Era mare nevoie de 10 articulate, asa nu s'a rezolvat nimic.€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Dominatrix

Tursib vinde 55 tone de cupru cu peste un milion lei


Firma Romrecycling a câştigat licitaţia şi va cumpăra cuprul rezultat din dezafectarea liniilor de troleibuze * preţul pe kilogram este de 19,5 lei * până acum au fost dezafectate 5 tone de cupru *

Societatea de transport în comun din Sibiu, Tursib, a găsit cumpărător pentru tonele de cupru care vor rezulta după ce va dezafecta liniile de troleibuz din municipiu.

Licitaţia pentru vânzarea cuprului a avut loc în 22 iulie şi a fost câştigată la preţul de 19,5 lei pe kilogram, de Romrecycling, o firmă specializată în colectarea, procesarea, reciclarea şi comercializarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase.

Pentru cele 55 de tone de cupru pe care Tursib estimează că le va strânge după ce va da jos cei peste 50 kilometri de reţele de troleibuz, va primi peste 1 milion lei vechi, bani care vor ajunge la bugetul local.
Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu, spune că până acum au fost dezafectate liniile din zonele tranzitate de traficul greu, de pe traseul Drumului Naţional 1, iar în această perioadă se lucrează în zona Compa.

În ultima perioadă, s-au strâns aproximativ 5 tone de cupru pe care societatea Romrecycling le-a cumpărat.

Iniţial a mai avut loc o licitaţie, dar din cauza preţului mai mare, nu a existat nicio firmă interesată.

Sursa: http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/tursib-vinde-55-tone-de-cupru-cu-peste-un-milion-lei-54201.html#90589€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Dominatrix

Comentariu personal: La Sibiu 50 de km de fir DUBLU (adica 100 km de fir simplu) de cupru obtinut prin electroliza, cu puritate mai mare de 99,9% cantareste 55 de tone? Cumva la Sibiu legile fizicii sunt altele decat cele cunoscute? Eu, cu cunostiintele mele destul de rudimentare de matematica si geometrie, vad lucrurile cam asa:

Daca 100 de km (adica o suta de mii de metri liniari) de fir aerian au o masa de 55 de tone, inseamna ca dupa mintea Popii si Johannisului pretul unitar al retelei de contact este de 55000kg/100000m = 0,55 kg/m. Deci in Johannisburg un metru liniar de fir de cupru cantareste numai 550 de grame!!! Nu zau, Popo?

Sa o luam altfel: o bucata de un metru de retea de contact poate fi aproximata ca un cilindru. Volumul unui cilindru este dat de formula V = PI * R^2 * H si presupunand ca diametrul firului de contact este de 2 cm (ceea ce cred ca e rezonabil, corectati-ma daca gresesc), volumul unui "cilindru" cu inaltimea de 1m (adica 100 de cm) si raza de 1 cm este V = pi * 1 * 1* 100 =  314,1 cm cubi, iar masa lui este produsul dintre densitate (8,96 g/cm cub pentru cupru) si volum adica m = 8,96 * 314,1 = 2814,3 g, deci cam 2,8 kg, adica de peste 5 ORI mai greu decat cantitatea declarata de Tursib.

Deci, tonajul real al retelei este in jur de 2,8 kg/m * 100000 m = 280000 kg, adica 280 de tone. Scadem cele 55 de tone declarate, si calculam prejudiciul la bugetul local de (280-55)tone * 1000 kg/tona * 19,5 lei/kg =  4387500 RON! Unde s-au vaporizat 225 de tone de cupru de 99,9% puritate? La aceasta intrebare cred ca numai Mama Omida ne poate raspunde.

Evident, asta e pretul de fier vechi. Valoarea reala a retelei, in special portiunile noi de retea in care s-au bagat bani in ultimii 5-6 ani, este cu mult, mult mai mare. Calculati voi cate autobuze noi se puteau cumpara cu banii obtinuti legal daca nu "dispareau in vazduh" peste 200 de tone de cupru 99,9% pur.

Acum incep sa inteleg si eu de ce se desfiinteaza in veselie retelele de troleibuz din aceasta tara nenorocita: e cel mai putin fraudabil sistem. De la tramvai, iti tragi comisioane din modernizarea caii de rulare, de la autobuz iti tragi bidonul de motorina, dar de la troleibuz nu te alegi cu nimic decat atunci cand il desfiintezi.

cos wrote:
De un an de zile ne tot amageste Popa ca va cumpara 10 autobuze MAN articulate. Noi. Cu ce ne alegem? 5 autobuze (din care doar 2 articulate), second hand, luate probabil de la Omnibus Center.
Sigur ca nu au fost bani de autobuze noi. Cand vine vorba de innoirea parcului de transport public, in Romania sunt bani numai de porcarii poluante fie aruncate de altii, fie cumparate cu dedicatie de la un anumit producator din Germania, fie luate la suprapret de la producatori sovietici care au marfa pe stoc, si care scot pe teava de esapament basini euro X. Cui ii pasa de poluare? Dupa 3 pachete de tigari, 3 pahare de "Saniuta", un CD cu manele, si 25 de minute de stat in autobuz langa cetateni care elimina prea mult CH4 pe teava proprie de esapament, teava de esapament de la autobuz  pare sa scoata aer mai curat decat cel din varful Omu. De ce se intampla toate astea? Fiindca asa merg treburile in primul stat tiganesc din UE.

 


Re: Stiri, noutati, perspective bercenicity

Aria sectiunii unui fir de contact are in mod tipic maxim 1.5cm2. Despre Bucuresti se mentiona la un moment dat (acum 15-20 de ani) inlocuirea cablurilor cu sectiune de 0.8cm2 cu unele de 1cm2.

 


Re: Stiri, noutati, perspective Costin

Am mai zis'o si prin alte parti, dar ca sa avem si aici o idee corecta despre ce se intampla, mai zic o data. Managerul Tursib, Adrian Popa, de profesie instructor auto, e omul cui trebuie - cititi omul lui Ilie Carabulea, patron la Transmixt, Atlassib, Autotim, Transdara, Mondotrans etc. Candva, prin 2005, Cara si'ar fi exprimat dorinta de a prelua si Tursibul, dar fara troleibuze. Tot in 2005, vechea conducere al Tursib este demisa in urma unei manarii, pentru a se instala noua echipa formata din Popa (director General) si Pavel (director tehnic). Din acel moment incepe, practic, desfiintarea transportului cu troleibuze in Sibiu, liniile dispar una cate una in baza unor argumente complet nefondate, pe modelul Brasovului sau Constantei. Tot ce se intampla in Sibiu nu respecta nici o lege a fizicii sau macar a bunului simt, ci doar legea "cui trebuie". Asa si cu pretul cuprului...

 


Re: Stiri, noutati, perspective Dominatrix

bercenicity wrote:
Aria sectiunii unui fir de contact are in mod tipic maxim 1.5cm2. Despre Bucuresti se mentiona la un moment dat (acum 15-20 de ani) inlocuirea cablurilor cu sectiune de 0.8cm2 cu unele de 1cm2.
Multumesc, bercenicity, pentru corectura. Din pacate, nu pot sa ma duc inapoi sa-mi modific mesajul. Chiar daca presupunem ca aria sectiunii este la limita de jos (~1 cm2), oricum cantitatea reala de cupru din retea este aproape dubla decat cea declarata de Tursib. Unde a disparut diferenta, doar Popa stie. Sper totusi sa apuc ziua cand va inceta acest holocaust al tramvaielor si troleibuzelor in Romania, desi prea mari sperante nu am.

 


Re: Stiri, noutati, perspective Costin

Am dat o fuga de o zi pana la Sibiu, avand de rezolvat niste probleme acolo. Ce am observat in scurtul timp cat am fost in oras:
-in curtea Omnibus Center (de pe DN1, in zona comerciala dinspre Selimbar) sunt foarte multe autobuze Volvo rosii, articulate si solo, cu caroserie identica cu cea a troleibuzelor din Brasov. Posibil ca asa ceva sa fi ajuns la Tursib.
-in jur de 4 autobuze MAN au afisajul electronic frontal demontat  :!: cel lateral si cel din spate functioneaza, dar in fata s'a recurs la tradiotionala placa in parbriz. Ironica e situatia de pe traseul 15, unde trebuie indicata directia de mers (celebrul "via..." bucurestean) deoarece autobuzele intra intr'un centru comercial, mergand inspre oricare din capete, pe aceeasi alee. In acest caz in spate e placa traseului 15 si in fata ei (acoperind'o) e placa cu "circula spre...". Practica tursibeana, chiar imi era dor... :roll:

 


Re: Stiri, noutati, perspective Gabi23

Nouă staţii de autobuz desfiinţate la Sibiu începând de mâine
Un număr de nouă staţii Tursib vor fi desfiinţate începând se luni pe traseele deservite de societatea locală de transport în comun.
Un număr de nouă staţii Tursib vor fi desfiinţate începând din chiar prima zi de şcoală. Măsura a fost luată de conducerea companiei şi aprobată de Consiliul Local în şedinţa din august 2010 cu scopul de a creşte viteza de circulaţie a autobuzelor. În plus, în urma unui studiu s-a constatat că un număr foarte mic de pasageri folosesc aceste staţii.

Începând cu data amintită următoarele staţii vor fi desfiinţate:
● staţiile “Arsenal” şi “Parcul sub Arini” de pe Bulevardul Victoriei, deservite de traseul 5 cu un număr de 4 utilizatori/cursă; acestea sunt situate la o distanţă de 250 de metri faţă de staţiile Sibdress, respectiv “Bazin Olimpia”;
● staţiile “Moldovei 1” şi “Moldovei 2” de pe str. Moldovei, aflate la o distanţă de 300 de metri m faţă de staţia Haţegului; cele două staţii au în medie 9 utilizatori/cursă;
● staţiile “Paris1” şi “Paris 2”  de pe str. Măgheranului, deservite de traseul 18, cu un număr de 2 utilizatori/cursă; distanţa până la următoarea staţie este de 120 de metri;
● staţia “Tursib 2” de pe Calea Dumbrăvii, deoarece distanţa faţă de următoarea staţie este de 100 de metri;
● staţia “Telefoane Bulevardul Mihai Viteazu” se va muta la staţia “El Toro” (staţie de legătură între trasee) şi îşi va schimba denumirea în staţia “Piaţa Aurel Vlaicu 1”; această modificare presupune de asemenea mutarea automatului de bilete;
● staţia “Lămâiţei”(staţie de debarcare pentru traseu 22) va fi desfiinţată, iar călătorii care folosesc acest traseu vor coborî la staţia următoare - “Piaţa A.Vlaicu 1”.

Se înfinţează totuşi altele
Compania de transport public înfiinţează patru noi staţii în zona unor unităţi de producţie din Sibiu pentru a răspunde astfel solicitărilor angajatorilor şi a angajaţilor acestora. Începând din data de 13 septembrie, staţiile Kunke1 şi 2 de pe strada Europa Unită şi staţiile Scandia 1 şi Scandia 2 de pe strada Podului vor sta la dispoziţia celor care folosesc acest mijloc de transport.

Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Nou ... 66747.html€

 


Re: Stiri, noutati, perspective Gabi23

Tursib-ul din Sibiu se „înoieşte” cu 5 autobuze second-hand

Tursib a semnat în această săptămână contractul de achiziţie a cinci autobuze second hand care vor fi introduse pe traseele foarte aglomerate, frecvenţa de sosire în staţie a mijloacelor de transport public în comun urmând să crească.
Contractul a fost semnat în urma organizării unei proceduri de achiziţie la care au participat doi ofertanţi. Firma desemnată câştigătoare este SC TITAN TRADE SRL, valoarea totală a contractului fiind de 70.300 Euro + TVA (în condiţiile în care un autobuz nou costă aproximativ 200.000 euro).

Firma a livrat deja cele trei autobuze solo cu o capacitate de 100 de locuri şi cele două autobuze articulate cu o capacitate de 170 de locuri. Compania de transport public pregăteşte aceste autobuze pentru ieşirea pe traseul 1 şi pe traseele profesionale din Zona Vest. Flota existentă este formată din 80 de autobuze si midibuze care asigură transportul pe 20 de trasee.

Sursa: Adevarul.ro€.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Tom

Compania de transport public pregăteşte aceste autobuze pentru ieşirea pe traseul 1 şi pe traseele profesionale din Zona Vest.
Inteleg de aici ca restul orasului (in afara de vest plus linia 1), sunt acoperite de mijloacele de transport Tursib in acelasi stil de amatori cu care ne-am obisnuit... :lol:€

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8 9
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Sibiu  • 
Choose destination

Since our 2385 forum members have written 430629 posts in 5355 topics and 517 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use