Zona metropolitană BucureștiLucrări de modernizare și extindere a infrastructuriiLucrări finalizate începând cu anul 2006Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu - Splaiul Unirii - Șos. Vitan-Bârzești (2010 - 2023)

 

Topic: Stiri si articole din presa

52 posts, 31825 views
⚠  Forum Rules
 
Go to page:  1 2 3 4
 
 

📖 Pagination options
Re: Stiri si articole din presa Adrian Rosca

http://www.hotnews.ro/stiri-administrat...ctului.htm

Primaria Capitalei nu a finalizat nici pana acum lucrarile la strapungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, ce include un pasaj suprateran cu doua benzi pe sens peste Dambovita si va face legatura intre bd. Nicolae Grigorescu si strada Hateganu. Proiectul a fost demarat in 2010 si trebuia finalizat in 2012.  Toamna trecuta, reprezentantii municipalitatii promiteau ca lucrarea va fi gata in 6 luni, insa nu s-au inregistrat foarte mari progrese. Corpul pasajului este finalizat; din noiembrie anul trecut si pana acum s-a lucrat la rampe, insa nu s-au inregistrat progrese foarte mari.

Intrebati de reporterul HotNews.ro de ce lucrarile se desfasoara atat de greu, cativa muncitori de pe santier spun ca retele de mare tensiune de deasupra pasajului trebuie mutate si din cauza lor s-ar fi impotmolit lucrarile.

HotNews.ro a solicitat in urma cu cateva zile un punct de vedere Primariei Capitalei referitor la acest santier, insa nu am primit niciun raspuns, desi primarul Gabriela Firea promoveaza transparenta institutiei.

In noiembrie 2016, reprezentantii municpalitatii spuneau ca pasajul este aproape gata si lucrarile se vor finaliza in 6 luni.

"Pentru pasajul suprateran stadiul este de 98%, iar rampele de intrare si iesire de pe acest pasaj sunt de 60%. La nivelul solului, sub podul suprateran, exista doua poduri la nivelul solului, care cuprind 3 benzi de circulatie pe sens, si care sunt finalizate 100%. "In perioada imediat urmatoare vom face toate demersurile necesare in vederea evaluarii indeplinirii tuturor conditiilor de punere in functiune a acestor 2 pasaje. Prin perioada imediat urmatoare se intelege sfarsitul anului si primul trimestru al anului urmator. In ceea ce priveste rampa de urcare dinspre Salajan catre Popesti-Leordeni, aceasta, cum am mai spus, e realizata in procent de 60%, in momentul de fata sunt in desfasurare procedurile necesare pentru realizarea documentatiei in vederea suprainaltarii si ducerea la indeplinire a studiului de coexistenta si amplasament, avand in vedere liniile de inalta tensiune care traverseaza zona pasajului. Este vorba despre un efort comun, atat la Municipalitatii cat si al detinatorilor retelelor, avand in vedere ca procedura include si proceduri de expropriere, nu se poate da un termen exact. Din estimarile specialistilor, intre 3 si 6 luni", se arata in informatiile furnizate de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, in noiembrie 2016.

Strapungerea Nicolae Grigorescu- Splai Dudescu consta in largirea B-dului N. Grigorescu la trei benzi pe sens, realizarea unui scuar median de 7-12 metri si largirea trotuarelor la 5 metri. La intersectia bulevardului Nicolae Grigorescu cu Splai Dudescu va fi construit un pasaj suprateran rutier peste raul Dambovita. Pasajul rutier va avea cate doua benzi pe sens. In etapa a doua artera va ajunge pana in Soseaua Oltenitei.

Aceasta artera este parte a inelului median al Municipiului Bucuresti si asigura descarcarea traficului de pe artera Vitan - Barzesti. Odata cu finalizarea A3, va asigura dirijarea traficului catre zona de sud a orasului;  

Proiectul a fost inceput in martie 2010 si ar fi trebuit incheiat la sfarsitul anului 2012. Lucrarea a fost insa blocata circa patru ani din cauza exproprierilor deoarece Consiliul General al Municipiului Bucuresti nu a aprobat exproprierile, estimate la o valoare de 35 milioane lei (8 milioane euro). In urma unei licitatii, valoarea proiectului a fost stabilita la 90 milioane lei. Lucrarile au fost reluate in luna martie 2014. Exproprierile pentru prima etapa a lucrarii sunt estimate la 30,9 milioane de lei.

 


Re: Stiri si articole din presa WT_fan06

Sursa: http://www.b365.ro/pasajul-grigorescu-n...57258.html


Pasajul Grigorescu nu va fi gata în 2017. Ce spun autorităţile despre proiectul de 75 MILIOANE LEI
Amenajarea pasajului auto „Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu", care a început în 2010 şi ar fi trebuit să dureze maximum doi ani, nu va fi gata nici în 2017, Primăra Capitalei dând vina pe liniile electrice de înaltă tensiune, care sunt prea jos şi pe care nimeni nu le-a luat în calcul până acum.

De mai bine de şapte ani, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a demarat lucrările de amenajare a unui nou pod peste Dâmboviţa şi a unui pasaj auto suprateran, care să facă legătura între Bulevardul Nicolae Grigorescu şi Splai Dudescu. În 2012, podurile suprateran şi cel de la nivelul Splaiului Independenţei ar fi trebuit deschise circulaţiei, dar nici în prezent proiectul nu este finalizat.

Cu toate că podul peste Dâmboviţa a fost amenajat, fiind disponibile câte trei benzi de circulaţie pentru fiecare sens de mers şi un trotuar cu o lăţime de aproximativ trei metri, acestea sunt blocate şi nu se permite traversarea sau întoarcerea autoturismelor prin această zonă. Deasupra acestui pod a fost construit un pasaj auto suprateran, cu câte trei benzi de circulaţie pe fiecare sens, pe care, de asemenea, nu se poate circula. În acest caz problema o reprezintă rampele de acces, însă, care nu au fost nici până astăzi amenajate.

„Finalizarea obiectivului este condiţionată de contractarea unor lucrări ce nu au fost prevăzute în contractul de bază, şi anume: iluminat public, semaforizare şi separatoare de flux din beton. O altă problemă o reprezintă supraînalţarea liniilor de înaltă tensiune ce aparţin Transelectrica şi Enel în vederea asigurării gabaritului de siguranţă pe rampa de urcare pasaj şi pe pasaj. Se preconizează ca până la finele lunii octombrie 2017 să fie puse în funcţiune podurile la nivel (fără pasajul suprateran) şi artera cuprinsă între Bulevardul Theodor Pallady şi Splaiul Unirii", se precizează într-un răspuns al Primăriei Capitalei transmis MEDIAFAX.

Aşadar, nu se ştie când va fi gata pasajul „Grigorescu" fiindcă, în faza de proiectare, nimeni nu a luat în calcul liniile de înaltă tensiune care se află în acea zonă de zeci de ani, ci au constatat abia după ce a fost montată secţiunea centrală a podului, în momentul în care trebuia construită rampa de acces pe pod, că aceste cabluri electrice sunt prea jos şi pun în pericol viaţa muncitorilor.

„Stadiul fizic actual al lucrărilor la pod este de 93%, cel al lucrărilor de drum este de74%, lucrări de apă – canalizare sunt finalizate în proporţie de 95%, astfel că, pe total obiectiv, apreciem că este realizat în proporţie de 85%", mai precizează reprezentanţii Municipalităţii.

La finalul anului trecut, Primăria Capitalei preciza că pasajul suprateran este realizat în proporţie de 98%, iar rampele de intrare şi ieşire de pe acest pasaj sunt realizate în proporţie de 60%. Şi atunci problema o reprezenta, de fapt, rampa de urcare dinspre Sălăjan către Popeşti-Leordeni, la care nu se putea lucra din cauza liniilor de înaltă tensiune. Municipalitatea a anunţat, în luna noiembrie 2016, că procedurile necesare pentru realizarea documentaţiei în vederea supraînălţării liniilor de înaltă tensiune care traversează zona pasajului sunt în desfăşurare, la fel şi procedurile de expropriere a câtorva terenuri din zonă. Iar termenul de finalizare al tuturor procedurilor şi implicit a lucrărilor, a fost estimat de specialişti între trei şi şase luni.

Dar, proiectul în valoare de 74.788.994 de lei, fără TVA, nu a fost încheiat nici după aproape 10 luni şi este departe de a se finaliza. Nici măcar pe pasajul auto de la nivelul Splaiului Independenţei nu se poate circula. Cu toate acestea, Primăria Capitalei a plătit deja peste 60 de milioane de lei constructorului, sumă la care se mai adaugă şi TVA-ul.

 


Re: Stiri si articole din presa Nimsoc

http://m.hotnews.ro/stire/21996966
Rectificare bugetara:
+ 8,7 milioane lei strapungere Nicolae Grigorescu

 


Re: Stiri si articole din presa Adrian Rosca

Lucrarile la Pasajul Nicolae Grigorescu s-au blocat desi obiectivul de investitii este aproape gata

Lucrarile la Pasajul Nicolae Grigorescu s-au blocat desi acesta este finalizat in proportie de 96%. Blocajul a intervenit din cauza faptului ca nu au fost prevazute in contractul initial, semnat in vremea primarului Sorin Oprescu, mai multe lucrari, dar si din cauza ca Transelectrica si Enel trebuie sa  inalte firele de inalta tensiune care trec pe deasupra. Reprezentantii Primariei Capitalei nu au putut da un termen la care lucrarea va fi gata.

Pe santier nu se mai lucreaza de anul trecut, in conditiile in care a ramas de realizat doar rampa dinspre cartierul Titan, insa constructorul nu poate inainta din cauza firelor.

In ceea ce priveste lucrarile neacoperite de contract, Primaria Capitalei va face un act aditional cu constructorul. Problema spinoasa ramane insa mutarea firelor de inalta tensiune.
"Finalizarea obiectivului este conditionata de  realizarea unor lucrari ce nu au fost prevazute in contractul de baza, si anume : iluminat public, semaforizare si separatoare de flux din beton. In acest sens, se va incheia un act aditional cu constructorul pentru realizarea acestor lucrari suplimentare. O alta problema o reprezinta suprainaltarea liniilor de inalta tensiune ce apartin Transelectrica si Enel in vederea asigurarii gabaritului de siguranta pe rampa de urcare pasaj si pe pasaj. Pentru solutionarea acestei probleme, Municiplaitatea a realizat un studiu de solutii care se afla de mai multe luni in analiza la Transelectrica", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

https://www.hotnews.ro/stiri-administra ... e-gata.htm

 


Re: Stiri si articole din presa Adrian Rosca

Două pasaje vitale pentru bucureşteni au probleme grave

În Bucureştiul sufocat de maşini, două investiţii vitale pentru fluidizarea traficului au probleme grave. Pasajul "Nicolae Grigorescu" este aproape gata, dar nu poate fi inaugurat pentru că liniile de înaltă tensiune sunt periculos de aproape de şosea. Iar Pasajul Basarab, cel mai lat pod hobanat din Europa, nu are un administrator care să se ocupe de întreţinere, pentru că Primăria Capitalei şi constructorul nu convin asupra recepţiei, nici la şapte ani de la inaugurare.

Pasajul suprateran "Nicolae Grigorescu", din sud-estul Capitalei, a costat 90 de milioane de lei şi a fost proiectat să fluidizeze traficul rutier între cartierele Dristor - Vitan şi Berceni. Început în 2010, trebuia să fie inaugurat după doi ani. Au trecut însă 3.000 de zile, de la prima mistrie, şi tot nu este gata.

Robert Negoiţă - primarul Sectorului 3: „Dacă ar fi finalizat şi funcţional ar putea să rezolve o parte din probleme şi să degreveze anumite zone din Bucureşti unde traficul este foarte ridicat. Şi unde se generează blocaje în trafic. Ar degreva substanţial tot ce înseamnă Vitan, Vitan-Bârzeşti, zona Râmnicu Vâlcea - Râmnicu Sărat şi nu numai. Chiar şi Centura ar putea s-o degreveze în mare măsură”.
Constructorii şi-au făcut 96% din treabă, dar... studiul de fezabilitate a fost o minciună pe care bucureştenii o plătesc cu vârf şi îndesat. Inginerii au constatat că firele de înaltă tensiune ale CET Sud sunt prea aproape de carosabilul podului şi nu permit amenajarea rampei de acces dinspre cartierul Sălăjan. În consecinţă, lucrările au fost blocate.

Robert Negoiţă - primarul Sectorului 3: „Linia de înaltă tensiune nu este a primăriei, ci este a Transelectrica şi trebuie ca dânşii să găsească o soluţie.”

Autorităţile Capitalei aşteaptă acum ca Transelectrica şi Enel să mute liniile de înaltă tensiune. Nu se ştie, însă, când se va întâmpla asta.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate ... ave-896677

Doua noutati in materialul video atasat articolului: punctul de vedere Enel cu privire la inaltarea LEA si faptul ca se lucreaza la balustrade, ca tot am intrebat de ele  :)

 


Re: Stiri si articole din presa shoppy

Adica liniile de 110 de jos sunt ale Enel si alea de sus sunt ale Trans, operatori diferiti pe aceeasi consola, frumos.

 


Re: Stiri si articole din presa andrei11

:?:
Trans / Enel / Bunica și de ce nu Mătușa. Au construit ei acolo vreun stâlp după 1989 ? Înainte toți stâlpii aceia / cu fire cu  tot și cu curentul care trece prin firele acelea aparțineau unui singur proprietar. Acum li s-a suit  democrația la  cap, au alte pretenții.
_______________
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
3-18-2018 12-33-41 PM.jpg (6.82 KB; downloaded 6001 times)

Sper că nu e nici unul pe aici care să creadă că Vlad a fost poiet  :D

 


Re: Stiri si articole din presa shoppy

Unul dintre bancurile subversive ale domeniului din timpul comunismului, cand curentul se intrerupea zilnic la consumatorii caznici, la o statie electrica, activistul de partid responsabil cu buna functionarea, nou numit in functie si necoplanar cu domeniul, este foarte suparat ca s-a intrerupt alimentare, asa ca da buzna in camera de control si incepe sa urle:
- Cine a taiat curentul ?!! ?! ?! ? !?!?
Pana la urma, seful de statie ii raspunde:
- Pai stiti, "dasu"...
- Tovarasul Dasu la mine in birou fuga mars !!!!  ! ! !, tipa si iese trantind usa dupa el.
Tot personalul este inmarmurit, "dasu" este defapt echipamentul banal si vinovat pentru toate acele pene de curent zilnice, numit Releu DASf, adica Releu de Declansare Automata la Scaderea Frecventei...

 


Re: Stiri si articole din presa CristianC

DOCUMENT+FOTO Șansă de finalizare a Pasajului Grigorescu. Primăria Capitalei expropriază un teren necesar relocării rețelelor Transelectrica și Enel


Primăria Capitalei expropriază un teren necesar relocării rețelelor Transelectrica și Enel
Lucrările la pasajul suprateran din cadrul proiectului străpungerii Bulevardul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu ar putea fi reluate, după ce Primăria Capitalei va asigura operatorului sistemului național de transport al energiei, Transelectrica, și operatorului rețelei de distribuție a energiei din București, E-Distribuție Muntenia din grupul Enel, terenul necesar relocării elementelor de infrastructură energetică ce supratraversează artera. Astfel, Primăria vrea să exproprieze un teren în suprafață de 1.321 metri pătrați de pe Splaiul Unirii contra unor despăgubiri de peste 1 milion de lei (circa 221.000 euro), expropriere "necesară în vederea efectuării lucrărilor pentru realizarea condițiilor de coexistență între lucrarea de utilitate publică și liniile de înaltă și medie tensiune care supratraversează ampriza drumului public", se arată într-un document al municipalității bucureștene. Potrivit sursei citate, luna trecută, Primăria a încheiat înțelegeri cu Transelectrica și E-Distribuție Muntenia prin care s-a angajat să elibereze amplasamentul respectiv și să pună gratuit la dispoziția celor două companii energetice terenul necesar relocării rețelelor electrice. Lucrările la pasajul Grigorescu au fost întrerupte tocmai ca urmare a unei inspecții Transelectrica la fața locului.

În martie, Primăria Capitalei transmitea că lucrările la pasaj sunt finalizate în proporție de 96%, însă mai este nevoie de supraînălțarea liniilor electrice Transelectrica și Enel din zonă. Lucrările la Străpungerea Bulevardul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu au început în 2010 și ar fi trebuit finalizate în 2013, însă au fost întrerupte la puțin timp de la debut, după execuția a circa 20% din proiect, din cauza problemelor și litigiilor apărute cu exproprierea terenurilor și imobilelor necesare lucrărilor, precum și cu despăgubirile cuvenite proprietarilor, considerate atunci a fi prea costisitoare de către municipalitate. Blocajul a durat 4 ani, lucrările fiind reluate în 2014. Proiectul prevede lărgirea bulevardului la trei benzi pe sens de la intersecția cu Theodor Pallady și construirea unui pasaj suprateran peste râul Dâmbovița la intersecția bulevardului Nicolae Grigorescu cu Splai Dudescu. Valoarea totală actualizată a proiectului se ridică la 350 milioane lei.

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit ... l-18576707

 


  • V2A
  • Posted:
  •  

Re: Stiri si articole din presa V2A

”Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții „Străpungere B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu Etapa II- Km 2+400 – intersecția Calea Vitan Bârzești””
http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB ... 190131.pdf

”Proiect de hotărâre privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere pentru suprafața de 115 mp, parte din terenul proprietate privată de la adresa Splaiul Unirii nr. 607 – 611, sector 3, nr. cadastral 204283, situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Străpungere B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu” în vederea continuării și finalizării lucrărilor de interes public local”
http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB ... 190131.pdf
03_20190131.pdf
03_20190131.pdf (242.65 KB; downloaded 313 times)
12_20190131.pdf
12_20190131.pdf (1.16 MB; downloaded 386 times)

 


Re: Stiri si articole din presa TibiV

Si in format direct citibil...














 


Re: Stiri si articole din presa milo1981

Atasat gasiti o captura de ecran cu terenul expropriat nr. cadastral 204283 de pe portalul ANCPI.
2019-01-31_09-47-04.jpg (194.54 KB; downloaded 4999 times)

 


Re: Stiri si articole din presa survola

Se ia foarte puțin din el, din ce înțeleg.

 


Re: Stiri si articole din presa punmeister

Minunea secolului 21!
Compania nationala de transport al energiei electrice “Transelectrica” SA a lansat licitația pentru „Realizarea condițiilor de coexistență a obiectivului Străpungere B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu cu liniile electrice 110, 220 și 400 kV implică proiectare și execuție lucrări în LEA 220 și 400kV aparținând CNTEE Transelectrica SA și în LEA 110kV aparținând E-distribuție Muntenia SA.” Durata de realizare va fi de 7 luni iar valoarea lucrărilor ajunge la 6,1 milioane lei. Ofertele pot fi depuse până la data de 20.03.2019, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 20.09.2019.

http://mobilitate.eu/transelectrica-lin ... i-dudescu/

 


Go to page:  1 2 3 4
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu - Splaiul Unirii - Șos. Vitan-Bârzești (2010 - 2023)  • 
Choose destination

Since our 2420 forum members have written 433293 posts in 5394 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use