Topic: Legatura feroviara Aeroportul Internațional Traian Vuia - Timișoara
2 posts, 610 views- orex
-
Posted:
-
Legatura feroviara Aeroportul Internațional Traian Vuia - Timișoara
orex
Aprobare indicatori tehnico-economici pentru Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara
Aprobare indicatori tehnico-economici pentru Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara lucrare de utilitatea publică de interes national.
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 423.464.137,66 Lei, iar sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de la Bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate ,,C.F.R.”– S.A., precum și alte surse legal constituite în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Durata de execuție a lucrărilor va fi de 22 luni.
Lungimea liniei simple modernizată va fi de 5,2 km și se va construi o linie simplă nouă de 5 km, iar electrificarea se va face pe tot traseul, de 10,2 km și se vor construi cinci podețe și peroane cu o lungime de 930 m.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- îmbunătățirea conectivității rețelei feroviare ;
- realizarea legăturii feroviare între Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara, stația CF Timișoara Est și rețeaua feroviară națională;
- creșterea vitezei de deplasare între cele două obiective și implicit reducerea timpului de călătorie;
- îmbunătățirea condițiilor de călătorie și de siguranța circulației, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene;
- economisirea timpului de călătorie;
- economii în costurile de exploatare a vehiculului (economii de exploatare a vehiculelor pentru utilizatorii atrași către calea ferată de la modurile de transport rutier privat);
- economii în accidente rutiere și daune aduse mediului;
- crearea de noi locuri de muncă.
Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției
- creșterea competitivității transportului feroviar pe piața internă;
- dezvoltarea unui sistem de transport combinat, care să permită legătura transportului aerian cu transportul feroviar în condiții de siguranță și eficiență;
- îmbunătățirea parametrilor infrastructurii feroviare pentru creșterea vitezei maxime de circulație la 80 km/h pentru trenurile de marfă și respectiv, la 120 km/h pentru trenurile de călători;
- mărirea capacității de tranzit a călătorilor din AITVT;
- conformitatea infrastructurii și suprastructurii de cale ferată cu parametrii tehnici ceruți de standardele și cadrul legislativ și de reglementare național și european în vigoare.
- confortul și siguranța pasagerilor prin montarea sistemelor de sonorizare și avizare a publicului călător, teleafișaj pentru informare, sisteme de supraveghere video, montare instalații de telecomunicații digitale, echipamente pentru aplicații informatice, instalații de radiocomunicații și cablu subteran de fibră optică pe traseul Timișoara Est - Giarmata - Terminal Aeroport Internațional Traian Vuia Timișoara.
Prin realizarea acestei legături feroviare între Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara (AITVT) și stația CF Timișoara Est, se va asigura creșterea vitezei de deplasare între cele două obiective și implicit reducerea timpului de călătorie precum și îmbunătățirea condițiilor de călătorie și de siguranța circulației, gestionând în același timp impactul asupra mediului. Linia de cale ferată de la Aeroportul International Traian Vuia din Timișoara va permite transportul pasagerilor către Municipiul Timișoara precum și către alte orașe din România.
- PTMZ
-
Posted:
-
Re: Legatura feroviara Aeroportul Internațional Traian Vuia - Timișoara
PTMZ
Licitația a fost lansată:
SEAP
Ponderea punctajului:
- 40% preț
- 20% experiența managerului de proiect
- 16% experiența șefului echipei de proiectare
- 15% perioada de garanție
- 9% experiența proiectantului de infrastructură și suprastructură feroviară
Termene limită:
- depuneri oferte: 12 decembrie 2023
- evaluări: 13 martie 2024.
Licitația a fost lansată:
SEAP
Ponderea punctajului:
- 40% preț
- 20% experiența managerului de proiect
- 16% experiența șefului echipei de proiectare
- 15% perioada de garanție
- 9% experiența proiectantului de infrastructură și suprastructură feroviară
Termene limită:
- depuneri oferte: 12 decembrie 2023
- evaluări: 13 martie 2024.
Home page
•
Parent forum:
Lucrări de modernizare și de extindere a infrastructurii feroviare din România
•
Choose destination