Topic: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
2619 posts, 602749 views
📖 Pagination options
- Dr2005
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
Dr2005
Nu mi-a plăcut şi nu îmi place proiectul de tramvai subteran numit M5. Da, funcţionează la Paris, Londra şi Viena (mă rog, la Viena nu e chiar atât de ,,tramvai" ca la Paris, unde avem staţii şi la 250 m), însă toate aceste oraşe au şi alternative rapide pentru traversarea oraşului (trenuri urbane, care în centru trec prin subteran, asemănător metroului). Noi nu avem aşa ceva, prin urmare metroul preia rolul de transport rapid pe distanţe mari şi ar trebui corelat cu transportul de suprafaţă (vezi Budapesta, Praga).
O eventuală magistrală Titan-Tei-Aviatorilor-Crangaşi e un roiect pe termen lung, dacă nu chiar foarte lung care, dacă se va realiza, clar se va realiza (mult) după realizarea lui M5 pe toată lungimea (Drumul Taberei - Pantelimon)
Trec de 5 ani prin zona aia aproape zilnic. Abia se justifică cele două staţii RATB (mai mult cea de la Liceul TV, la staţia UPB coboară doar câţiva călători, de obicei studenţi din Leu cu ore prin EA/EB-uri).
Clar nu, dacă era după mine nici nu le mai deschideam. Sau, acum câţiva ani, făceam o staţie în dreptul terminalului RATB (că tot e şi hipermarket acolo) şi asta era. Nicolae Teclu e, practic, în câmp (Policolor, Stirom şi icomed mai au doar câţiva angajaţi, care oricum se schimbă la anumite ore, în rest bate vântul). A. Saligny e şi mai în câmp. E prea departe de Complex RATB Titan ca să fie atractivă şi e prea departe şi de satul Căţelu (adică, ea ar fi aproape, dar nu are acces în capătul dinspre Căţelu). Eu aş fi limitat M3 la 1 Decembrie şi lăsam metrou până la Anghel Saligny doar la orele la care se schimbă muncitorii, în rest un metrou la juma' de oră, ori pendulă 1 Decembrie - AS, ori un metrou din 4 de pe M3 să facă tot traseul. Valabil şi pentru M2 pe tronsonul Apărătorii Patriei - Depoul IMGB. CÂnd zonele respective se vor dezvolta precum zona fostei platforme industriale Pipera sau ca zona Preciziei da, aş regândi aceste orare (în Pipera chiar e crimă acum, faţă de acum 10 ani când, odată desfiinţate toate fabricile din zonă, se căra aer).
--
Str. Lucian Blaga e între Bd. Unirii şi Bd. Octavian Goga, pe la Poşta Vitan.

mradulescu wrote:
Nu ma bag, doar ca aceasta statie a fost ceruta pe forum.
Intre Lujerului si Politehnica (cele mai apropiate intrari) sunt totusi 1,7 km.
Cei din blocurile din zona...

Ce, Nicolae Teclu si A Saligny se justifica?

- mradulescu
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
mradulescu
Acuma, ma rog, suntem subiectiv, vorbim de ce ne place....
Din pacate, dupa cum spunea subway guru, importanta unui metro nu e data de viteza expres (oricum, si ca "tramvai subteran", ar merge mult mai repede decat orice transport de suprafata fara linie dedicata.
Este mult mai importanta accesibilitatea pentru un numar cat mai mare de oameni. Poate tie iti convine sa mergi 1 km pe jos pana la o statie, dar ce sa-i faci, oamenii sunt "lenesi"
S-a calculat oricum ca daca pui cateva statii suplimentare in plus, pierzi cateva minute pe toata cursa. Deci e totusi irelevant.
La Viena nu stiu, dar la Paris reteaua RER (Reseaux Ecpres Regional) nu a fost conceputa si nici nu e folosita cu precadere ca transport urban de mare viteza. Rostul ei este de a acoperi asa numita Ile-de-France, respectiv navetistii din sutele de sate si oraselele din jurul Parisului. Din cate tin eu minte, circula cu viteza mai mare, dar vine si mai rar (15 minute cel putin)
Deocamdata judetul Ilfov e departe de a deveni un Ile-de_France a Romaniei.
Transportul de suprafata are in continuare rostul lui, dar n-are rost sa intram acum in detalii, dar ar fi mai eficient sa acopere cu precadere zonele fara metrou sau corespondente greu de realizat cu metroul, nu sa dubleze trasele de metrou compensand lipsa statiilor.
Tot ce vorbim aici e un proiect pe termen exterm de lung, ca sa nu zic un proiect final (adica probabil ca asta e maximum ce se va construi vreodata IN oras ca metrou)
Dupa M5 oricum trebuei facut M7. Magsitrala Titan-Tei-Aviatorilor-Crangaşi , in fapt jumatatea de N a unui inel "exterior" nu are sens decat dupa ce s-au facut magistralele radiale lipsa.
Dar, dupa cum spuneam, e bine sa le avem pe toate in persepctiva si, macar ca planificare, sa nu avem ochelari de cal ca pina acum
OK. Oricum nu e ceva "critic" dpdv al viziunii de ansamblu, pana la urma e un detaliu, nefiind o statie care sa aibe vreo corespondenta cu ceva.
Eu l-as inchide de tot, de la N. Grigorescu incolo. Daca-l tin deschis, oricum am niste costuri de functionare, curatenie, , paza, iluminat, revizie linii etc. La suprafata am o linie foarte buna de tramvai, separata de trafic.
L-as tine in conservare pentru cand o fi nevoie de el.
Dr2005 wrote:

O eventuală magistrală Titan-Tei-Aviatorilor-Crangaşi e un poiect pe termen lung, dacă nu chiar foarte lung care, dacă se va realiza, clar se va realiza (mult) după realizarea lui M5 pe toată lungimea (Drumul Taberei - Pantelimon)
Tot ce vorbim aici e un proiect pe termen exterm de lung, ca sa nu zic un proiect final (adica probabil ca asta e maximum ce se va construi vreodata IN oras ca metrou)
Dupa M5 oricum trebuei facut M7. Magsitrala Titan-Tei-Aviatorilor-Crangaşi , in fapt jumatatea de N a unui inel "exterior" nu are sens decat dupa ce s-au facut magistralele radiale lipsa.
Dar, dupa cum spuneam, e bine sa le avem pe toate in persepctiva si, macar ca planificare, sa nu avem ochelari de cal ca pina acum
Dr2005 wrote:mradulescu wrote:
Nu ma bag, doar ca aceasta statie a fost ceruta pe forum.
Intre Lujerului si Politehnica (cele mai apropiate intrari) sunt totusi 1,7 km.
Cei din blocurile din zona...
Trec de 5 ani prin zona aia aproape zilnic. Abia se justifică cele două staţii RATB (mai mult cea de la Liceul TV, la staţia UPB coboară doar câţiva călători, de obicei studenţi din Leu cu ore prin EA/EB-uri).
OK. Oricum nu e ceva "critic" dpdv al viziunii de ansamblu, pana la urma e un detaliu, nefiind o statie care sa aibe vreo corespondenta cu ceva.
Dr2005 wrote:mradulescu wrote:
Ce, Nicolae Teclu si A Saligny se justifica?
Clar nu, dacă era după mine nici nu le mai deschideam. Sau, acum câţiva ani, făceam o staţie în dreptul terminalului RATB (că tot e şi hipermarket acolo) şi asta era. Nicolae Teclu e, practic, în câmp (Policolor, Stirom şi icomed mai au doar câţiva angajaţi, care oricum se schimbă la anumite ore, în rest bate vântul). A. Saligny e şi mai în câmp. E prea departe de Complex RATB Titan ca să fie atractivă şi e prea departe şi de satul Căţelu (adică, ea ar fi aproape, dar nu are acces în capătul dinspre Căţelu). Eu aş fi limitat M3 la 1 Decembrie şi lăsam metrou până la Anghel Saligny doar la orele la care se schimbă muncitorii, în rest un metrou la juma' de oră, ori pendulă 1 Decembrie - AS, ori un metrou din 4 de pe M3 să facă tot traseul. Valabil şi pentru M2 pe tronsonul Apărătorii Patriei - Depoul IMGB. CÂnd zonele respective se vor dezvolta precum zona fostei platforme industriale Pipera sau ca zona Preciziei da, aş regândi aceste orare (în Pipera chiar e crimă acum, faţă de acum 10 ani când, odată desfiinţate toate fabricile din zonă, se căra aer).
Eu l-as inchide de tot, de la N. Grigorescu incolo. Daca-l tin deschis, oricum am niste costuri de functionare, curatenie, , paza, iluminat, revizie linii etc. La suprafata am o linie foarte buna de tramvai, separata de trafic.
L-as tine in conservare pentru cand o fi nevoie de el.
- Dr2005
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
Dr2005
1 Decembrie, totuşi, generează ceva trafic, mai ales spre Unirii (şi mai ales de când 40 circulă la o juma' de oră interval de succedare). Aia e singura staţie care ,,produce" ceva de pe tot racordul. Celelalte două staţii nu deservesc nimic, însă la Anghel Saligny e şi remiză e şi dormitor pentru mecanici. Doar nu ţi-l închipui pe domn' mecanic, la salariul lui de 4500 RON, să coboare la 1 Decembrie şi să ia tramvaiu, apoi să meargă 500m pe jos până la dormitor.
În plus, după cum am mai spus, mai sunt câţiva salariaţi prin zonă (care călătoresc la anumite ore).Probabil dacă traseul de dubă spre Glina ar circula după autorizaţie (adică doar până la RATB Titan, nu până la Piaţa Titan), ar mai ieşi vreo 20 de călători măcar în fiecare tren care pleacă de la Anghel Saligny. Dar cum metroul vine la 10 minute, iar duba tot 2,5 RON ia indiferent de distanţă, cei din zonă preferă să rămână în ea până la Piaţa Titan, mai ales că traficul auto nu are probleme de fluenţă în zonă.
---
Ilfovul nu e Ile-de-France, clar. Dar exemplul Vienei, de exemplu, ar trebui luat în calcul. Acolo există linii de S-Bahn care traversează oraşul pe principalele direcţii, ba chiar una din ele nu iese din oraş. Au rolul de transport rapid, pentru distanţe scurte putându-se folosi metroul sau tramvaiul. Însă Bucureştiul nu are aşa ceva... iar cele câteva minute în plus la un traseu gen Brâncuşi - Eroilor pot ajunge să fie şi 20 de minute pe toată magistrala (adică până în Pantelimon), ceea ce e destul de tragic.

- 2009
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
2009
RER-ul e tren in toata regula, apartine de SNCF iar distantele dintre statii sunt destul de mari, sunt de fapt niste statii intre toate banlieue-urile Parisului (orase cu statut de sine statator), care ajung si in Paris, avand corespondente cu principalele statii de metrou din oras.In Paris e subteran, iar la iesire din Parisul propriu zis, dincolo de Périphérique, circula la suprafata.
mradulescu wrote:
dar la Paris reteaua RER (Reseaux Ecpres Regional) nu a fost conceputa si nici nu e folosita cu precadere ca transport urban de mare viteza. Rostul ei este de a acoperi asa numita Ile-de-France, respectiv navetistii din sutele de sate si oraselele din jurul Parisului. Din cate tin eu minte, circula cu viteza mai mare, dar vine si mai rar (15 minute cel putin)
RER-ul e tren in toata regula, apartine de SNCF iar distantele dintre statii sunt destul de mari, sunt de fapt niste statii intre toate banlieue-urile Parisului (orase cu statut de sine statator), care ajung si in Paris, avand corespondente cu principalele statii de metrou din oras.In Paris e subteran, iar la iesire din Parisul propriu zis, dincolo de Périphérique, circula la suprafata.
- mradulescu
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
mradulescu
---
Ilfovul nu e Ile-de-France, clar. Dar exemplul Vienei, de exemplu, ar trebui luat în calcul. Acolo există linii de S-Bahn care traversează oraşul pe principalele direcţii, ba chiar una din ele nu iese din oraş. Au rolul de transport rapid, pentru distanţe scurte putându-se folosi metroul sau tramvaiul. Însă Bucureştiul nu are aşa ceva... iar cele câteva minute în plus la un traseu gen Brâncuşi - Eroilor pot ajunge să fie şi 20 de minute pe toată magistrala (adică până în Pantelimon), ceea ce e destul de tragic.[/quote]
La vienna n-am fost niciodata cu S-Bahn, dar citez:
<<The Vienna S-Bahn is a suburban metro railway network in Vienna, Austria. As opposed to the city-run urban metro network, the Vienna U-Bahn, it extends beyond the borders of the city, is operated by the ÖBB (federal railways), and consists of many branch lines. S-Bahn is short for Schnellbahn, which means "fast train".>>
http://en.wikipedia.org/wiki/Vienna_S-Bahn
http://en.wikipedia.org/wiki/File:S-Bahn_Wien.png
Adica e tot un fel de RER, adica tren, dupa cum spune omuld de la Paris.
Nu e transport intraurban de mare viteza, ci suburban.
Poate ne ajuta colegul macheta218
Acuma sa revenim din nou la problema statiilor dese. Nu viteza e problema, pentru ca ca chiar si cu statii dese, avand traseu subteran si fara oprelisti, mergi suficient de repede. Critic pentru metrou este accesibilitatea (deci statii dese), acoperirea destinatiilor cheie si frecventa.
Adica ce castigi daca te zgarcesti la 3 statii, sa zicem, castigi 6 minute din calatoria propriu-zisa, (oricum, la un interval de succedare de 6 minute, e in marja de eroare), dar cei care nu stau linga statiile respective pierd 15-20 minute de mers pe jos sau cu autobuzul... Dimpotriva, pierzi potentiali pasageri la metrou si "castigi" trafic auto prin oras...

- Slasher1985
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
Slasher1985
Imi cer scuze pentru un raspuns mai intarziat:
Daca nu as spune "interesant", ideea ta nu ar fi caracterizata corect. Dar nimic mai mult de atat din pacate. Propunerea ta, desi are unele merite, duce la mari batai de cap, si o sa le iau pe rand.
1. Cea mai mare este Gara de Nord. Dupa ideea ta, ar trebui rupta o magistrala ca sa poti cobori spre Eroilor. Daca venitul dinspre Romana nu pare extrem de dificil (desi cam e), plecatul spre Eroilor este imposibil, fara "total revamp". Eu as spune ca mai mult de Grozavesti nu se poate, si chiar si acest ideal este extrem de costisitor. Daca tot ai facut un M10 plecand de la Politehnica, puteai sa-l faci de fapt inel: Gara de Nord - Grozavesti - Academie si mai departe, si faceai un inel central foarte frumos.
2. M6: Cheltuim o groaza de timp si bani ca sa facem o magistrala spre aeroport, o ocolim pe la Romana si abia apoi pe la gara, si apoi o ducem, unde ? unde ?... in Giulesti-Sarbi. Sa fim seriosi, nu este tocmai destinatia ideala.
Traseul catre Gara Progresul raman la parerea ca este excelent, desi pentru mine ideal ar fi ruperea la Piata Constitutiei catre Parcul Carol - Tineretului - Vacaresti - Sudului si intr-un viitor extrem de indepartat Popesti-Leordeni. Subway Guru poate imi da si mie vreo doua pentru ideile astea "crete".
3. Eorilor: Modificare de structura la o statie extrem de complexa. Bani multi, timp investit degeaba pentru niste destinatii care vor fi oricum atinse prin eforturile actuale. In plus, structurile astea nu sunt in plan, sunt in executie. De ce sa mai propui ceva diferit legat de ce exista deja? Este mai degraba subiectul unui univers paralel. Ori, ma astept la propuneri care sa aiba la baza realitatea in primul rand (ca punct de plecare). Deci, M3 sta foarte bine pe actualul traseu, si M5 la fel.
4. Traseul ideal pentru Giulesti (si asta prin 2100) ar fi asa: Giulesti - Teatru Giulesti - Orhideea - Berzei si ma opresc aici, pentru ca sincer fara inalta tehnologie nu pot sa duc mai departe linia asta pe sub cladirile din centru la Universitate - Nerva Traian - Mihai Bravu si mai departe pe Splaiul Unirii pana la Glina ca sa inchid axa. Din nou, astept omor de la Guru.
5. Magistrala 8 propusa de tine este nu tocmai rea, desi are mari complicatii la Titan, unde presupune abandonarea mai vechiului tunel catre Costin Georgian, precum si inchiderea acelei statii. Inelul M8 se inchide absolut perfect in planul actual, si ofera posibilitatea extinderii si catre Rosu de la Petrache Poenaru pe directia viitoarei strapungeri Ciurel, a magistralei M1. Poate doua capete Crangasi si mama naibii nu ar fi rele aici.
6. Piata Romana: Inca doua statii acolo ar insemna crima, avand in vedere eforturile de construire macar a unei statii. Hai una in plus ar mai merge poate la limita fix sub rond, dar a doua nu stiu unde ar mai intra fara sa fie o mare problema de inginerie.
O sa punctez si lucrurile care mi-au placut (nu stiu si cat de bune sunt ideile dintr-un mod obiectiv):
1. Valea Ialomitei - Carrefour Militari - asta alaturi de propunerea lui Poteras catre Prelungirea Ghencea au meritul lor ca idei futuriste. In prezent nu este nevoie de metrou pe aceste rute dar nu ar fi deloc rea o asemenea legatura.
2. Obiectivele atinse de M8-ul tau, deocamdata doar plauzibile cu un eventual metrou usor si extrem de costisitoare cu "Heavy Rail". Dar imi place asa ca te-ai gandit si la acele zone si ce mult ar beneficia de un metrou.
Imi cer scuze pentru un raspuns mai intarziat:
mradulescu wrote:
Propunerea mea

Da, de principiu aşa e. Însă, priveşte harta: http://www.wienerlinien.at/media/files/ ... _53891.pdf Linia S45 circulă doar în interiorul oraşului, iar restul liniilor formează un fel de inel în jurul oraşului (cam ca M1 al nostru). Te pot asigura că S45 circulă plin (şi e cam alternativă la U4 pe distanţă lungă, ocolind centrul), la fel şi S-urile de pe tronsonul Suedbahnhof - Handelskai.
S45, U6 şi U4 (tronsoane din cele două) au fost, la origine, trenuri urbane (cu locomotive cu abur), apoi tramvaie rapide (cam ce am numi noi acum light-rail, dar cu vagoanele anilor '30) pe estacade. După aia s-a dorit transformarea lor în metrou... s-a făcut U4, apoi pe restul, pentru gabaritul de metrou, trebuiau modificate estacadele, care erau monumente istorice (!). Prin urmare, S45 a fost electrificat la 15.000 V 50 Hz c.a. şi integrat în reţeaua OBB, iar U6 a rămas tramvai rapid, deşi e încadrat ca U-Bahn.
mradulescu wrote:
La vienna n-am fost niciodata cu S-Bahn, dar citez:
<<The Vienna S-Bahn is a suburban metro railway network in Vienna, Austria. As opposed to the city-run urban metro network, the Vienna U-Bahn, it extends beyond the borders of the city, is operated by the ÖBB (federal railways), and consists of many branch lines. S-Bahn is short for Schnellbahn, which means "fast train".>>
http://en.wikipedia.org/wiki/Vienna_S-Bahn
http://en.wikipedia.org/wiki/File:S-Bahn_Wien.png
Adica e tot un fel de RER, adica tren, dupa cum spune omuld de la Paris.
Nu e transport intraurban de mare viteza, ci suburban.
Da, de principiu aşa e. Însă, priveşte harta: http://www.wienerlinien.at/media/files/ ... _53891.pdf Linia S45 circulă doar în interiorul oraşului, iar restul liniilor formează un fel de inel în jurul oraşului (cam ca M1 al nostru). Te pot asigura că S45 circulă plin (şi e cam alternativă la U4 pe distanţă lungă, ocolind centrul), la fel şi S-urile de pe tronsonul Suedbahnhof - Handelskai.
S45, U6 şi U4 (tronsoane din cele două) au fost, la origine, trenuri urbane (cu locomotive cu abur), apoi tramvaie rapide (cam ce am numi noi acum light-rail, dar cu vagoanele anilor '30) pe estacade. După aia s-a dorit transformarea lor în metrou... s-a făcut U4, apoi pe restul, pentru gabaritul de metrou, trebuiau modificate estacadele, care erau monumente istorice (!). Prin urmare, S45 a fost electrificat la 15.000 V 50 Hz c.a. şi integrat în reţeaua OBB, iar U6 a rămas tramvai rapid, deşi e încadrat ca U-Bahn.
- subway guru
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
subway guru
Astea-s 'capcanele' in care cazi vrei-nu vrei atunci cand incerci sa 'calchiezi' modele gen Londra/Paris/Viena si sa le aplici 'otova' la Bucuresti...
Daca vrei ceva cat de cat 'realist' cu care sa te 'compari' trebuie sa privesti 'roata' doar prin vecini: Praga, Varsovia, Budapesta sau Sofia...doar ca 'realismul' e tare plictisitor...si nu poti sa exclami 'condescendent':
FOARTE INTERESANT!

Am privit (şi folosit acum o lună) metrourile din Praga şi Budapesta. Au interstaţii mari, peste 1 km. Dar transportul de suprafaţă e bine dimensionat. De ce nu se poate face şi la noi la fel? Ar fi mult mai ieftin şi mai uşor de făcut decât aruncarea de staţii de metrou sub fiecare staţie de troleu.

Un scurt comentariu pe marginea 'ideilor' colegului #mradulescu:
Colegul nostru pleaca de la axioma ca metroul nostru trebuie sa fie 'aidoma' celui din Paris
De ce?...nu ne spune si nici nu argumenteaza...
Cum nu sunt genul care sta sa ia 'mura-n gura' (era sa scriu cu i in loc de r, dar am evitat 'de justete'...) orice inep...pardon...idee, pe criteriul 'crede si nu cerceta', am sa argumentez De ce NU...
si pt ca nu am timp sa mazgalesc tone de maculatura zilnic, voi pune doar cate un argument pe zi...pana va plictisiti...
Argumentul nr.1:
De ce daca la Paris ploua nu trebuie deschisa umbrela la Bucuresti...
Pt ca Bucurestii nu sunt 'Marele Paris' ci doar cel mult 'Micul Paris', incomparabil nici ca densitate de trafic si nici ca nr de calatori...
Explicatie:
Bucurestii sunt in centrul unei zone 'metropolitane' rarefiate de cca 2,5 mil loc, Parisul in mijlocul unei 'mari aglomeratii' urbane de 12-13 mil. loc.
Deci pana aici, totul e FOAAARTE INTERESANT!
P.S.
@Dr2005
usor, usor, discutiile au 'glisat' de la tema initiala a topicului spre 'comparatii' cu alte metrouri ale lumii...
Hai mai bine sa deschidem un topic dedicat comparatiilor...e o sugestie...pentru 'discutii' interesante si 'palpitante', ce ne-ar lamuri mai bine 'unde ne aflam' si 'incotro' mergem...

- andrei11
-
Posted:
-
Re: Planuri de viitor pentru dezvoltarea retelei de metrou
andrei11
Da, nu stiu ce sa spun, omul si-a expus parerea proprie, este on topic, deci nu putem sa-l criticam in nestire.
Pana una alta, pana astazi,joi 19 aprilie 2012 RATB si Metrorex ar fi trebuit sa aiba o stategie comuna privind transportul in comun in Bucuresti. Mai pe scurt, in cadrul unui tarif rezonabil / calatorie combinata, sa poti folosi atat metroul cat si transportul local in cartiere. Ma gandesc in Balta Alba de exemplu. OK, ajung din centru in cartier cu metroul si apoi sa folosesc un local ca sa ma lase cat mai aproape de casa. Acum e aiurea rau de tot, sunt 2 interstatii - D 1 - NG si NG - Titan extrem de lungi. Chiar nu se poate face nimic in acest sens ? ( adica o conlucrare mai buna RATB - Metrorex ). Mai am o intrebare referitoare la M 5, nici nu stiu unde s-o pun :
Chiar s-au facut studii serioase de numar de calatori pentru traseul lui M 5 dincolo de Universitate ? OK, in regula, inteleg, M 5 ca sa fie 'implinita" va trebui sa aiba corespondenta la Mosilor cu M 7 si la Iancului cu M 1. ( Nici nu se pune in discutie acest lucru ).Dar pe cuvant de onoare daca dincolo de Iancului e chiar necesara ? Eu stau in Piata Iancului si niciodata nu am vazut tramvaiul 55 aglomerat la maxim. Acum nu ca sunt eu carcotas, stau in Iancului si nu ma mai intereseaza Pantelimonul, dar tot asa - un metrou pana la Iancului venind din centru ( M 5 ) si "un local" bine gandit ( 55 Iancului - Cora ) e arhisuficient. Cu conditia sa se gaseasca loc de depou pentru M 5 - undeva pe campurile intre Dr. Taberei si Rahova sau intre Dr . Taberei si Centura.
Acum nu aruncati cu pietre, am expus si eu o idee.

Nimeni nu da 'cu pietre'...dar daca nu putem sa criticam si sa replicam 'la critici' atunci de ce ne mai pierdem timpul pe forum???
Pentru moment eu astep 'replica' prietenului la Argumentul Nr.1...
'Strategia' trebuie facuta de AMTB, ca altfel e o alta institutie de 'forme fara fond', vorba 'clasicului' Maiorescu...
Scurtarea interstatiilor 'extrem de lungi' e o prioritate 'de ordinul trei'...
M5 are la baza 'studii serioase de trafic'...
Nu uita ca M3 (actualmente 'botezat' M1 dintr-o 'prostie' Metrorex, care a 'inversat' M1 cu M3...) trebuia sa ajunga de la Gara la Pantelimon...
Initial, depoul M5 trebuia sa fie pe terenul actualmente ocupat de...ANL Brancusi...deci...va fi tot la Pantelimon...
Sper ca am 'raspuns' la tot, daca nu...spune-mi...si 'reluam cu explicatzii'...
P.S.
Bag seama ca-i tzii 'partea' lu' colegul...stii tu cine...ala cocotzat in varful 'canapelei' lu' Ceashca...
De ce?
Doar asa de 'Gica contra'???
Sau incercam sa venim si cu argumente, altele decat 'japonezul' FOARTE INTERESANT...
Uite, itzi propun eu o 'tema de gandire':
Care sunt cele opt 'raze' de metrou 'dibuite' inca din studiul din 1953...???
Cate avem si cate inca ne mai trebuie???...ca sa putem spune ca 'acoperim' cat de cat directiile principale de trafic, N-S, E-V, NE-SV, NV-SE...

Stai ca nu m-ai inteles.
In cazul interstatiilor extrem de lungi din Balta Alba nu am propus indesirea lor ( cheltuieli mari ), ci conlucrarea mai stransa intre Metrorex si RATB. Asta chiar nu se poate face in mod decent ? Adica sa vina omul din oras cu metroul si apoi sa ia localul de suprafata pana aproape de bloc ? In cadrul unui pret rezonabil privind raportul intre pretul calatoriilor vs. banii castigati de respectivul. Pentru ca daca-l pui sa plateasca o caruta de bani, in loc sa foloseasca metroul + localul, respectivul va prefera de la Unirii 21 si 311( ca tot are Abonament General ) in loc de metrou + un local de la Titan ( am dat un exemplu ).
In ceea ce priveste partea a 2 -a, ma stii doar ca am si eu "idei traznite".
Stii vorba aceea, am o multime de pitici pe creier si e bine sa nu fie deranjati ( m-am referit la mine si nu la altcineva, sa nu se inteleaga gresit ).
Si asa mi-ati desfiintat merdeneaua de la Victoriei, fara aprobarea mea. Eu de unde-mi mai procur drogul ? Ca am iesit din post.
PS Merdeneaua preferata la Victoriei nu e in statie, ci in pasaj unde se serveste calda si asezonata cu un iaurt ( asa ca aici l-am fentat pe Udriste )

Indesirea statiilor nu e nici o idee 'rea' si nici 'exclusa'...e doar pe planul trei...
'Conlucrarea'...e treaba AMTB...(perfect de acord cu tine)...
Idei 'cretze'...am si eu destule...doar ca trebuie 'argumentate' solid pt a fi 'sustenabile'...altfel...vise...monsher...vise...
Dar ideea mea cu dugheana de merdenele pusa in dreptul cabinei mecanicilor de tren???
Opreste trenul, ne mai asezam la o shueta, bem si un iaurt, ne imprietenim cu personalul Metrorex...calatorii...mama lor...sa mai astepte, ca doar nu vine sfarsitul lumii...
Gata pe azi...ca vorbeste fiica-mea la televizor...pe TVR Info...

Home page
•
Parent forum:
Lucrări de modernizare și extindere a infrastructurii pentru metrou
•
Choose destination