Zona metropolitană BucureștiTotul despre București

 

Topic: Sectorul 1

446 posts, 169239 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 32
 
 

📖 Pagination options
Sectorul 1 Gabi23

SECTORUL 1

 


Re: Sectorul 1 Lutyk

Am descoperit pe site-ul PMB un proiect de hotarare a CGMB supuz dezbaterii publice pentru aprobarea PUZ in zona fostei fabrici Automatica:

http://www4.pmb.ro/wwwt/L52/docs/01_20110117.pdf

ford.jpg (226.53 KB; downloaded 13488 times)

 


Re: Sectorul 1 subway guru

Autoturismele în sectorul 1 vor fi ridicate, curăţată zăpada, apoi puse la în acelaşi loc de parcare
26 Jan, 20:01 / B365
Pentru a fi curăţate străzile din sectorul 1 al Capitalei, autoturismele parcate regulamentar vor fi ridicate pentru îndepărtarea zăpezii, apoi puse în acelaşi loc, s-a decis, joi, la comandamentul local de deszăpezire convocat joi de către primarul liberal Andrei Chiliman.
http://b365.ro/news/autotur ... e-parcare/
“O altă decizie luată în cadrul comandamentului vizează eficientizarea activităţii de deszăpezire. Utilajele Romprest vor fi însoţite de un echipaj al Poliţiei Locale şi un echipaj al firmei care se ocupă de regulă de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în sectorul 1″, spune administraţia, într-un comunicat.

Pentru facilitarea acţiunii de deszăpezire, autoturismele parcate pe marginea străzilor vor fi ridicate temporar până la curăţarea carosabilului, iar cele parcate neregulamentar vor fi ridicate şi duse în Aleea Mateloţilor 31-43, precizează sursa citată.

 


Re: Sectorul 1 Dominatrix

Detaliile afacerii deszapezirea. Cine si cum monitorizeaza executia contractului. Studiu de caz: Primaria sector 1

Primaria sectorului 1 a contractat pentru serviciul de deszapezire compania Romprest. Serviciul de deszapezire este parte componenta a contractului de salubrizare, un contract controversat si disputat in instanta. Pentru anul trecut, (iarna 2010-2011), Primaria sectorului 1 a platit pentru serviciile de deszapezire prestate de Romprest aproximativ 2,1 milioane lei. Reprezentantii Primariei au explicat ca nu exista in contractul pentru deszapezire o suma fixa pentru acest serviciu. Plata serviciului se face pe baza facturilor emise de companie, dupa ce ele sunt verificate de Primaria sectorului 1.
Primaria sustine ca 20 de inspectori au monitorizat si inregistrat actiunile de deszapezire ale Romprest

Purtatorul de cuvant al Primariei sectorului 1 a explicat ca, pana in acest moment, nu a fost platita nici o factura din cauza unor neconcordante. In plus, compania Romprest a fost sanctionat cu 20.000 lei pentru ca nu a actionat corespunzator pe strazile secundare.

Deszapezirea filmata si fotografiata

Purtatorul de cuvant al Primariei sectorului 1, Alexandru Ichim, a declarat pentru HotNews.ro ca deszapezirea este verificata extrem de strict in sector. “Se urmaresc toate aspectele interventiei: combustibilul utilizat, cantitatea de material folosita, traseele pe care s-a intervenit. Se face o verificare riguroasa”, a mentionat Alexandru Ichim.

Oficialii primariei sustin ca interventia Romprest este urmarita de inspectorii Primariei sectorului 1 si de politia locala. Potrivit acestora, inspectorii verifica operatiunea inca din prima faza. Spre exemplu, inca din depoul unde sunt utilajele se verifica in parte cata benzina au in rezervor si ce cantitate de materiale antiderapante au. Apoi urmaresc pe traseu masinile.

Noteaza cat dureaza interventia, cate masini au fost trimise in teren si cati angajati. Toate aceste detalii sunt notate in rapoarte care sunt utilizate ulterior in momentul in care compania trimite facturile. Purtatorul de cuvant al Primariei sectorului 1, Alexandru Ichim, a mai mentionat si ca, pe langa rapoartele scrise, inspectorii filmeaza si fotografiaza actiunea de deszapezire astfel ca rapoartele lor au probe materiale. In aceasta activitate sunt angrenati 20 de inspectori ai primariei la care se adauga si 30 de echipaje ale politiei locale.

Cum se face plata facturilor de deszapezire

Purtatorul de cuvant al Primariei sectorului 1, Alexandru Ichim, a explicat ca, potrivit contractului, Romprest transmite facturile catre autoritatea locala la final de luna, sau la finalul perioadei de interventie. Pe o factura de deszapezire se mentioneaza zona unde s-a intervenit, numarul de utilaje care au intervenit, numarul de angjati care au muncit, benzina consumata, materialele antiderapante folosite, numarul de ore de interventie si, evident, suma.

Aceasta factura este comparata cu rapoartele inspectorilor primariei care au masurat aceeasi indicatori. In caz ca exista neconcordante, primaria nu plateste facturile si le inapoiaza Romprestului, ceea ce s-a intamplat si in acest an. Purtatorul de cuvant al Primariei sectorului 1, Alexandru Ichim, a declarat ca primaria nu a platit nici una din facturile trimise de Romprest.

Compania Romprest a fost sanctionata de Primaria sectorului 1 cu 20.000 lei si neplata a 48 de ore de interventie pentru ca nu au intervenit corespunzator pe strazile secundare. “Cum s-a intamplat? A nins in Bucuresti. Potrivit regulamentului, prioritatea numarul 1 sunt bulevardele principale; aici au intervenit corespunzator. Faza II inseamna deblocarea arterelor secundare unde sunt obiective sociale; din nou, cei de la Romprest au intervenit in parametrii stabiliti in contract. Etapa a treia prevazuta in regulamentul de deszapezire inseamna eliberarea strazilor secundare. Aici compania a avut intarzieri, iar contractul prevede ca primaria poate stabili amenda si neplata facturilor”, a explicat Alexandru Ichim.

Pana la acesta ora reprezentantii companiei Romprest nu au putut fi contactati pentru a-si prezenta punctul de vedere. Reprezentantii companiei au explicat ca directorul executiv, Marin Necula, cel care putea oferi un punct de vedere, se afla intr-o delegatie, iar Florian Walter, proprietarul Romprest, nu a putut raspunde solicitarilor HotNews.ro aflandu-se intr-o intalnire de afaceri, dupa cum a transmis consilierul sau.  

Potrivit informatiilor transmise de Primaria sectorului 1, Romprest a intervenit pe strazile din Bucuresti cu 60 de utilaje simultan si 300-400 de angajati care au deszapezit manual. Potrivit unui anunt oficial al Romprest, flota disponibila pentru deszapezirea sectorului 1 este de 70 de utilaje si 500 de muncitori.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11 ... ctor-1.htm

 


Re: Sectorul 1 Dominatrix

300 de blocuri din Sectorul 1, reabilitate în acest an. Parcările subterane, puse în stand-by

Primăria Sectorului 1 a alocat în acest an peste 40% din bugetul local pentru proiecte de investiţii, adică aproximativ 600 milioane de lei (140 milioane euro). Cei mai mulți bani vor fi folosiți pentru reabilitarea termică a blocurilor, creșe, școli și grădinițe, construcția de locuințe sociale și parcări. Realizarea unora dintre proiectele municipalității este pusă deocamdată sub semnul întrebării.

Potrivit datelor furnizate de Primăria Sectorului 1, primarul liberal Andrei Chiliman intenționează să facă, în acest an, investiții în sumă de aproximativ 600 milioane de lei (140 milioane de euro), echivalentul a 40% din bugetul local. Sectorul 1 deține cel mai mare buget din București, după Primăria Capitalei, așa cum B365.ro a scris aici.

“Fără infrastructură, fără investiţii nu putem vorbi de dezvoltare economică. Am anticipat criza şi am orientat bugetul local încă din 2009 pentru investiţii majore: reabilitarea termică a blocurilor, consolidarea şi modernizarea spitalelor, amenajarea de noi locuri de parcare, investiţii în educaţie etc. Cu alte cuvinte, investim pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor Sectorului 1″, a declarat Chiliman.

Investiții în reabilitarea termică a blocurilor

Astfel, una dintre prioritățile administrației locale locale este, în acest an, continuarea programului de reabilitare termică. Pe listă se află circa 300 de blocuri din cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Chitila, Calea Griviţei, Ion Mihalache, Aviaţiei şi Băneasa care se adaugă celor 330 de blocuri izolate până în prezent.

Anul trecut, Primăria Sectorului 1 a semnat un contract de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 125 de milioane de Euro, pentru anveloparea unui număr de 365 de blocuri, adică aproximativ 20.000 de apartamente. După cum a precizat Chiliman, locatarii nu vor plăti niciun leu din buzunar pentru lucrare întrucât administrația locală a preluat inclusiv contribuția de 20% a asociațiilor de proprietari. Imobilele urmează să fie reabilitate termic până la sfârșitul anului 2013.

Mai multe școli și grădinițe

La capitolul educație, primăria și-a propus ca, în acest an, să demareze lucrările de extindere, consolidare şi restaurare la Grădiniţa nr. 50, monument istoric cunoscut şi sub numele de „Casa Kretzulescu”, construirea unui corp nou de clădire cu o capacitate de 200 de locuri la Grădiniţa nr. 222 (Str. Arad nr.38), a unui nou corp de clădire cu o capacitate de 200 de locuri la Grădiniţa nr.146 (Str. Hrisovului nr. 24), precum şi lucrările de mansardare la Grădiniţa nr.46 (Str. Marmurei nr.13-15).

În plus, tot în acest an vor demara lucrările de construire a unui nou corp de clădire la Şcoala cu program after scool nr. 186 „Elena Văcărescu” (Str. Stanislav Cihoschi nr. 15), lucrările de construire a unei săli de sport la Școala nr. 183 (Str. Dunei nr.1) şi lucrările de consolidare şi mansardare la Școala nr. 3 Nicolae Titulescu.

În ceea ce priveşte investiţiile în licee, în anul 2012 va începe construirea unui nou corp de clădire cu o capacitate de 100 de locuri la Liceul Teoretic Bulgar, extinderea corpului de clădire existent la Liceul de Arte Plastice N. Tonitza, extinderea sălii de sport de la Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuţă”, precum şi consolidarea căminului de băieţi de la Colegiul Tehnic de Material Rulant.

Parcările subterane, puse în stand-by

Investițiile nu-i vor ocoli nici pe șoferi, administrația locală având în plan să construiască patru parcări subterane cu un total de 904 locuri. Acestea ar urma să fie amplasate după cum urmează:

- Ştefan Burileanu – sub toată lungimea străzii, de la intersecţia cu strada Av. Şerbănescu până la intersecţia cu strada Nicolae Caramfil, cu o suprafaţă de 8.500 mp şi 342 locuri de parcare;

- Clucerului – sub capătul străzii, de la intersecţia cu strada Mareşal Averescu până la proprietăţile private de pe strada Stolnicului, cu o suprafaţă de 2.383 mp şi 77 locuri de parcare;

- Teheran – sub toată lungimea străzii, de la intersecţia cu Calea Dorobanţilor până la intersecţia cu strada Jean Monnet, cu o suprafaţă de 6.534 mp şi 234 locuri de parcare;

- Banul Manta – sub toată parcarea existentă în zona clădirii Primăriei Sectorului 1 şi sub o cale a străzii Banul Manta şi a străzii Vlădoianu, cu o suprafaţă de 6.350 mp şi 251 locuri de parcare.

Aprobat încă de anul trecut, proiectul bate pasul pe loc deoarece terenurile nu au intrat deocamdată în administrarea Consiliului Local Sector 1. “Ca să putem executa lucrări acolo ar trebui ca terenurile să treacă din administrarea Primăriei Municipiului București în cea a Consiliului Local Sector 1. Dar, după cum știm, majoritatea în Consiliul General aparține PDL și nu a intrat pe ordinea de zi un astfel de proiect”, a precizat pentru B365.ro Alex Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1.

Adăpostul de câini maidanezi ar putea fi relocat

Administrația locală a luat, de asemenea, în calcul extinderea cu 250 de locuri a adăpostului de câini comunitari de la Odăi astfel încât, la final, acesta să aibă o capacitate totală de 800 de locuri, fiind astfel cel mai mare de pe raza Bucureștiului.

Și acest proiect este pus, deocamdată, sub semnul întrebării în condițiile în care în zonă urmează să fie construite mai multe blocuri de locuințe și astfel, suprafața de teren se îngustează. “Nu putem să ne apropiem foarte mult cu adăpostul extins de blocurile din apropiere pentru că există normative stricte în acest sens. Vom găsi o soluție pentru a putea continua construcția de locuințe fără să afectăm adăpostul. Poate luăm în calcul un nou amplasament”, a specificat pentru B365.ro Alex Ichim care a adăugat că administrația locală va discuta cu Primăria Capitalei pentru a obține un nou teren.

Tot în Șoseaua Odăi, reprezentanții Primăriei Sectorului 1 susțin că vor finaliza în acest an șase blocuri cu 360 de apartamente. acestea urmează să fie distribuite persoanelor evacuate din case naționalizate și celor cu venituri mici. Proiectul imobiliar cuprinde un ansamblu de nouă blocuri cu 414 apartamente din care, până acum, au fost terminate trei blocuri. Cartierul va fi dotat, la final, cu grădiniță, parc și mai multe magazine.

http://b365.ro/news/300-de- ... -stand-by/

 


Re: Sectorul 1 Dominatrix

Parcul Operei va fi complet schimbat. VEZI CUM VA ARĂTA

Parcul Operei, cunoscut și ca fostul parc Venus, va fi refăcut din temelii în această primăvară. Parcul are o poveste cu atât mai interesantă cu cât, prin mijlocul lui, trecea cu mulți ani în urmă cursul râului Dâmbovița, ce va fi aranjat peisagistic acum printr-un culoar pietonal mărginit de o boltă de aluni. Tot aici vor fi amenajate mai multe zone verzi și va fi pusă în funcțiune o fântână arteziană.

“Investiția face parte din programul de regenerare urbană inițiat de Primăria Sectorului 1. Parcul Operei, cunoscut pentru unii ca parcul Venus, va fi regândit peisagistic în sensul că, prin centrul parcului, pe unde trecea în urmă cu zeci de ani, cursul natural al Dâmboviței, vechea albie va fi marcată printr-un culoar pietonal, mărginit de o boltă de aluni”, a detaliat pentru B365.ro Alex Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1 care a explicat că noua alee pietonală va fi făcută exclusiv din nuiele de alun, în părțile laterale.

Acesta a precizat că lucrările de amenajare peisagistică vor fi finalizate, în totalitate, în această primăvară, până acum fiind amplasate aparatele de joacă pentru copii și cele de fitness pentru adulți, unde vizitatorii vor putea face exerciții fizice în aer liber, gratuit, pe conceptul de grădină “în mișcare”.

De-a lungul culoarului pietonal va fi montat mobilier urban cu un design deosebit, după cum susțin autoritățile, constând în 100 de bănci și 50 de coșuri de gunoi. Totodată, va fi amenajată o pădure grădinărită cu peste 200 de arbori și aproape 800 de arbuști.

De asemenea, vor fi reamenajate căile de acces pentru promenadă și se va planta vegetație nouă: 3.000 de flori perene și 7.000 de bucăți de papură sălbatică, care a existat în trecut pe malul Dâmboviței.

Tot în parcul de 3,5 hectare, autoritățile intenționează să amenajeze și o fântână arteziană cu trei jeturi, în apropierea aleii pietonale. Parcul Operei va fi pus în valoare prin panouri de informare istorică și culturală și locuri pentru sculpturi.

Povestea parcului: de la grădină la gară CFR și stadion

Fostul parc Venus, actualul Operei, este situat între Splaiul Independenței, str. Știrbei Vodă, Calea Plevnei și Opera Română. La sfârșitul secolului al XIX-lea, terenurile situate între actuala stradă Mircea Vulcănescu, Splaiul Dâmboviței și Piața Kogălniceanu erau în proprietatea Procopoaiei (fata polcovnicului Canusis, colonel de armată, de la care moștenise imensul teren), grădina Pocopoaiei fiind un loc de plimbare foarte la modă în acea perioadă.

În 1892, după moartea acesteia, mare parte din terenuri au fost expropriate de stat pentru construcția unei noi gări întrucât Gara de Nord era prea departe de centrul orașului. Proiectul a eșuat dar pe acel loc a fost ridicată, în anul 1935, Facultatea de Drept. Așa că, pe actualul amplasament al parcului, a funcționat între 1928-1953 stadionul celebrei echipe bucureștene de fotbal din perioada interbelică, Venus București.

Clubul elitelor înlocuit de Complexul de Tenis București și Opera Română

Clubul Venus, fondat în 1915, era clubul elitelor vremii, fiind patronat chiar de Gabriel Marinescu, prefectul Poliției Capitalei. Arena a fost construită din banii avocatului Alexandru Elădescu, unul dintre acționarii clubului. Stadionul avea o capacitate de 15.000 de locuri și dispunea de instalație nocturnă pe stâlpi, gazonul fiind din iarbă naturală. Fundațiile pe care stăteau stâlpii sunt acolo și în prezent.

În preajma lui 1953, zona în care se afla Arena Venus devine zonă militară și toate clădirile, inclusiv cochetul stadion, sunt demolate. Pe terenul rămas viran, a fost construit Complexul TCB (Tenis Club București) care, la rândul lui, a fost demolat la sfârșitul anilor ’80.

Tot în 1953, lângă parc, se ridică actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 2.200 de locuri.

Cursul Dâmboviței, amenajat între 1880-1883

Între 1880-1883, cursul râului Dâmbovița a fost amenajat, fiind asanată lunca și adâncindu-se albia, în vederea dezvoltării unei rețele de canalizare pentru preluarea apei menajere și ploaie. În 1889, existau 12 poduri peste Dâmbovița din care șapte din piatră și cinci din fier.

http://b365.ro/news/parcul- ... -va-arata/

 


Re: Sectorul 1 Gabi23

A început construcţia unui nou mall în nordul Capitalei

Dezvoltatorul AFI Europe, prezent pe piaţa locală prin proiectele AFI Palace Cotroceni, AFI Palace Ploieşti şi AFI Park, se concentrează doar pe proiectele de retail şi office. Deşi în perioada de boom imobiliar au cumpărat hectare de teren pentru construcţia unor ansambluri rezidenţiale, aceste planuri sunt amânate.
Din prima parte a anului 2014, şi locuitorii din partea de nord-vest a Capitalei vor putea merge la cumpărături la mall mai aproape de casă. Şi asta pentru că AFI Europe a început construcţia mallului pe terenul fostei fabrici Laromet.
„Am început lucrările preliminare, cele de fundaţie pentru mall şi vom deschide acest proiect la sfârşitul primului trimestru din 2014. L-am făcut mai uşor de construit. Primul chiriaş este Real, iar de zilele acestea vom începe închirierea proiectului. Am schimbat puţin conceptul, nu complet, dar în principiu mallul va rămâne la fel. Dar în loc să avem două nivele, parterul şi primul etaj, majoritatea centrului comercial va fi la parter, singura parte la etaj, va fi deasurpa magazinului Real, unde va fi zona de restaurante şi distracţie", a declarat pentru ECONOMICA.NET, David Hay.

http://b365.ro/a-inceput-co ... 84519.html

 


Re: Sectorul 1 Gabi23

Piata Amzei va fi concesionata

Primăria Sectorului 1 vrea să concesioneze piaţa agroalimentară din lipsă de bani pentru angajaţi. Primăria va primi minimum 37.000 de euro pe lună fără TVA, bani care vor fi folosiţi pentru modernizarea spaţiului. Concesionarul trebuie să asigure curăţenia, gestionarea activităţilor publice, întreţinerea bunurilor şi spaţiilor existente. Durata contractului va fi de 35 de ani şi concesionarul nu are voie să desfăşoare altfel de activităţi decât cele actuale.

http://www.ziarulring.ro/stiri/50374/pi ... ncesionata

 


  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Sectorul 1 Utilizator anonim

INFO UTILITARE: Se opreşte apa pe mai multe străzi din Sectorul 1
Data: 08.02.2013

Primăria Sectorului 1 informează locuitorii din această zonă administrativă că, în cartierele Chitila şi Bucureştii Noi, S.C. APA NOVA București S.A. va executa, în săptămâna 11-15 februarie 2013, lucrări de reabilitare la rețelele de apă.

Astfel, săptămâna viitoare de luni până vineri în intervalul orar 09.30-15:00, S.C. APA NOVA București S.A. va opri alimentarea cu apă la aproximativ 140 de case situate pe străzile Munteniei, Pieţei, Panciu, Crinului, Fortunei, Feldioara şi Răducu Durbac.

De asemenea, în zilele de miercuri 13.02.2013 şi joi 14.02.2013, în intervalul orar 09:00- 20:00 S.C. APA NOVA București S.A. va executa lucrări de înlocuire a vanelor în perimetrul cuprins între străzile: Şos. Chitilei, Bd. Laminorului,  Str. Renaşterii, Str. Lăstărişului, Str. Olteniei şi Intr. Mandolinei. Ca urmare a lucrărilor de înlocuire a vanelor vor fi afectate aproximativ 3000 de case din perimetrul cuprins între aceste străzi.

Mai multe informații pot fi obținute la numărul de telefon: 021/207.77.77 (Call Center APA NOVA non-stop) sau la 021/318.48.92.



Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com

 


  • ADY881
  • Posted:
  •  

Re: Sectorul 1 ADY881

Am gasit pe un forum o stire precum ca se doreste reinstalarea statuii Ion C.Bratianu, ce se afla in rondul din Piata Universitatii. Monumentul a fost inaugurat in 1903, si a fost mutilat si topit de catre comunisti in 1948

.
Niste imagini ale superbului monument:









In poza de jos se vede imobilul Universitatii in forma sa initiala.



Iar in poza asta se vad si tramvaie(sper sa ajung sa vad din nou tramvaie in rond, atat moderne, cat si replici a tramvaielor din imagine).



Stirea:
HotNews wrote:
Primaria Capitalei vrea sa reconstruiasca statuia lui Ion C Bratianu, amplasata in trecut in rondul din Piata Universitatii si topita in timpul regimului comunist, potrivit unui proiect de hotarare de Consiliu General ce va fi discutat joi. Monumentul ar urma sa fie amplasat tot in Piata Universitatii, insa nu in rondul central, ci pe spatiul dintre Ministerul Agriculturii si Spitalul Coltea, unde in prezent se afla statuia "Vioara sparta". In proiectul de hotarare nu se specifica daca "Vioara sparta" va fi mutata sau statuia lui Bratianu va sta langa ea.


"Monumentul era situat la intersectia Bulevardelor Coltei (actual I.C.Bratianu) cu Carol l si a fost realizat de sculptorul francez Ernest Henri Dubois, in urma unui concurs international din 1900 si a fost inaugurat in 18 mai 1903. In 1948, dupa venirea regimului comunist la putere, monumentul a fost topit la fostele uzine Republica. In calitate de consilieri in cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti avem obligatia sa promovam si sa sustinem recuperarea identitatii culturale si istorice a Capitalei. In aces sens propunem reconstructia si amplasarea statuii lui lon C. Bratianu in Piata Universitatii (21 decembrie 1989), langa Palatul Ministerului Agriculturii si Spitalul Coltea, vis a vis de Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti", se arata in proiectul de hotarare.

In proiectul de hotarare nu se specifica insa cat va costa statuia, nici macar cu aproximatie, ci doar ca fondurile vor veni de la bugetul local.

"Astazi, pentru Bucurestil este vitala recuperarea patrimoniului cultural si istoric si redobandirea stralucirii micului Paris, asa cum era denumit Bucurestiul in perioada interbelica. Astfel, una dintre cele mai reprezentative statui ale Bucurestiului a fost complexul monumental care il cinstea pe lon C. Bratianu, creator al Romaniei moderne si independente, implicat in toate momentele importante ale istoriei Romaniei secolului XIX. Lider al generatiei anului 1848, alaturi de Nicolae Balcescul CA. Rosetti si fratele sau Dumitru Bratianu, lon C. Bratianu a fost cel care a oferit Romaniei sansa unui print german, Carol 1, a condus guvernul in Razboiul de Independenta din 1877 si a creat si Regatul Romaniei in 1881", se arata in expunerea de motive a proiectului.


De asemenea, Ion C. Bratianu si partidul pe care l-a creat in 1875, Partidul National Liberal, a condus Romania ca prim-ministru, timp de 12 ani neintrerupt, cea mai lunga perioada de stabilitate guvernamentala. In timpul guvernarii sale, alaturi de obtinerea independentei de stat si declararea Regatului, a fost creata Banca Nationala a Romaniei si a inceput modernizarea statului, mai spun reprezentantii municipalitatii.

Statuia care se afla acum intre Spitalul Coltea si Ministerul Agriculturii, "Vioara Sparta", a fost amplasata acolo in 2008 si a costat circa 3 milioane de lei, fiind realizata de sculptorul Ion Bolborea.

Aici puteti vedea hartoaga de la primarie:
http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/db/25_20140130.pdf
Eu am o mica remarca de facut, initiativa e de nota  10, bravo celui ce a venit cu ideea, insa eu vreau statuia unde a fost, adica in rond(nu langa "Vioara" de langa spit Coltea si Min Agriculturii). Presupun ca nu vor sa o refaca in amplasamentul original din cauza pasajului pietonal, si ce daca, sa il inchida (partea centrala unde erau touch screenurile sa reinforseze coloanele necesare), si sa faca statuia unde a fost.
Parerea mea.

 


Re: Sectorul 1 Costin

Va rog sa precizati sursa fotografiilor!

 


Re: Sectorul 1 Gabi23

Pe Calea Griviţei (între Podul Grant şi Pasaj Basarab), Primăria Sectorului 1, a început reamenajarea spaţiului verde cuprins între carosabil şi gardul CF. Se introduce sistem de irigaţii, se plantează flori şi gazon. Ar prinde bine dacă ar face şi o salubrizare şi în zona rampei de urcare pe Basarab. Deasemenea ar trebui reparate şi craterele din trotuare, un exemplu de gaură prin care poţi ajunge la ţevile de termoficare...

Calea Griviţei - 15.05.2014.jpg (403.19 KB; downloaded 11159 times)

Calea Griviţei - 15.05.2014 (1).jpg (329.29 KB; downloaded 11167 times)

Calea Griviţei - 15.05.2014 (2).jpg (454.21 KB; downloaded 11163 times)

Calea Griviţei - 15.05.2014 (3).jpg (402.04 KB; downloaded 11183 times)

 


Re: Sectorul 1 shoppy

Primarul Chiliman a lansat un formular online (si scris) prin care sa se anunte problemele din sector( http://www.primariasector1.ro/sesizari-...matii.html ), problema e ca acolo e cam putin spatiu pentru scris si mai greu de pus si poze sau scheme, propun sa facem undeva un subforum unde sa prezentam cate o problema pe subiect(mai ales ca pot intervenii si completa si alti) iar apoi sa semnalam link-ul prin formularul de pe site-ul primariei. Eu unul am in cap cel putin vreo 3 probleme.

 


Re: Sectorul 1 Bogdan Ciorascu

Va rog daca aveti probleme,idei, sugestii sau reclamatii pentru sectorul 1 sa-mi transmiteti mesaj privat sau sa le scrieti aici. Multumesc

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 32
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Totul despre București  • 
Choose destination

Since our 2419 forum members have written 433194 posts in 5388 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use