Topic: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centura
31 posts, 23789 views
📖 Pagination options
- Utilizator anonim
-
Posted:
-
Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centura
Utilizator anonim
O nouă șosea în vestul Capitalei, plus insulă turistică pe Lacul Morii
Proiectul prevede construcția unei artere noi de circulație, cu două benzi pe sens, în jurul Lacului Morii, care să lege Calea Crângași de Șoseaua de Centură a Bucureștiului pentru a descongestiona traficul în zonă. Aceasta va fi prevăzută cu piste pentru bicicliști și zone verzi. Lucrările ar putea începe în primăvară.
Traseul de drum propus prin PUZ (n.r. – Plan Urbanistic Zonal) urmărește drumul de contur de pe marginea Lacului Morii și începe după intersecția cu axul străzii Mehadia din Sectorul 6 până la trecerea peste râul Dâmbovița, potrivit proiectului de Hotărâre de Consiliu Local Sector 6 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
Lucrarea prevede șapte tronsoane de drum în lungime totală de 7,6 km, din care doar trei tronsoane se află pe teritoriul Sectorului 6, iar restul în comuna Chiajna.
“Noi demarăm acum primul tronson de drum de la Calea Crângași, prin strada Mehadia, până la intrarea cu str. Cornului având o lungime de 2,8 kilometri. Pe acest tronson va fi reabilitat sistemul rutier, în sensul că se va turna covor asfaltic de la zero și vor fi făcute rețelele edilitare, adică apă, canalizare și iluminat public”, a declarat pentru B365.ro Florin Preda, directorul de Investiții din cadrul Primăriei Sectorului 6.
Conform sursei citate, investiția pentru acest tronson este estimată la circa 16 milioane de lei (aprox. 4 mil. euro) din care partea de rețele edilitare, adică jumătate din sumă va fi suportată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, restul infrastructurii fiind făcută cu bani de la bugetul Consiliului Local Sector 6.
“Lucrările la sistemul rutier vor demara în primăvara lui 2012 urmând ca fundația, trotuarul și iluminatul public să fie gata în toamnă”, a apreciat Preda.
http://b365.ro/news/o-noua- ... e-centura/

- Dominatrix
-
Posted:
-
Re: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centu
Dominatrix
Stirea asta a mai aparut in presa, culmea tot pe Realitatea.
Hotararea de Consiliu Local cu indicatorii tehnico-economici ai investitiei si studiul de fezabilitate le gasiti aici:
viewtopic.php?f=16&t=51&start=882

- sss
-
Posted:
-
Re: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centu
sss
Sapaturile pentru introducerea canalizarii erau deja incepute din primele zile ale lui decembrie, pornind dinspre Cornului spre Mehadia.
Oricum, imi place ca meseria de franar e cea pe care noi, romanii, o facem perfect! Deja, fara a avea un fundament tehnic au fost consilieri care au descoperit drobul de sare, asteptam babele bocitoare si pe Nicusor Dan, sa salveze orasul de ruperea digului si inundatiile catastrofale care urmeaza!

- florin_obs
-
Posted:
-
Re: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centu
florin_obs
am 2 mari nelamuriri
-daca s-ar realiza strada asta ce nevoie ar mai fi de legatura in autostrada la ciurel(presupunand ca va avea si centura 2 benzi pe sens pana ar ajunge cu strada asta in ea)
-de ce este discrepanta imensa intre ordinul de marime al costurilor intre acest proiect si strapungerea a1-ciurel

- shoppy
-
Posted:
-
Re: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centu
shoppy
Ciurel - A1, dupa cum ii spune si nemele, face legatura dintre A1 si Splai, Centura - Crangasi intre Centura si Crangasi, unde centura are o banda pe sens si e mereu blocata, ca sa ajungi de la Crangasi spre centru trebuie sa ajungi tot pe Splai si toate rutele sunt blocte de traficul zilnic nord-sud, iar bulevardul Giulesti pe care se face legatura e o chestie jenibila pe care pe alocuri se circula pe o singura banda, adica sina de tramvai, asa ceva neputandu-se compara cu un bulevard nou chiar daca ar avea numai 2 benzi pe sens (si fix atatea ar trebuii sa aiba). Aceasta strapungere trebuie si ea facuta, dar este utila doar pentru riveranii ei, cei mai de la nord o sa o ia pe Chitila iar cei mai de la sud o sa o ia pe Militari.
La preturi nu are rost sa ne uitam pana cand nu apare un plan clar, si aici sunt probleme, o fost groapa de gunoi transformata in dealuri si lacuri unde nu poti sa tai strazi oricum, un triunghi de cale ferata care trebuie supratraversat, solutia de intersectare cu centura, pana nu vedem o solutie la astea vorbim in vant.

- Terapeut71

Terapeut71
@shoppy Fara sa reduc catusi de putin din meritele ce ti se cuvin si aici ma refer la disponibilitatea ta de a aduce lumina in randul cititorilor de pe acest forum (prin efortul tau de a veni cu informari, poze, etc), cititori care din varii motive nu se pot deplasa pe santierele deschise, trebuie sa te "trag putin de maneca" cand te referi la chestia ...jenibila (sic?!?) pe care o socoti bulevardul Giulesti. Probabil ca ai vrut sa caligrafiezi <penibila> in loc de <jenibila>, sau poate este un neologism fortat care insinueaza ceva de toata jena. In primul rand Giulestiul a fost de cand ma stiu eu si nu numai eu o "Cale". Asa se numeste: Calea Giulesti, nu strada sau bulevard. In al doilea rand de la intersectia cu bulevardul Constructorilor (noteaza spre aducere aminte: asta este bulevard) pana la Carrefour are 2 benzi pe sens, iar de la acelasi bulevard pana la capatul tramvaiului are (cu bunavointa) cam tot 2 pe sens. Una este de fapt, dar avand in vedere ca nu parcheaza nici poti spune ca sunt 2. Separat de carosabil adaugi linia de tramvai. Reabilitare s-a tot facut, ultima oara acum fo' 2-3 luni, deci asfaltul este nou. Nu stiu cand ai trecut ultima oara pe Giulesti, dar daca tot vorbesti despre ceva, fa-o onest. Referitor la groapa de gunoi ea se afla langa Manastirea Chiajna si este dezafectata de foarte multa vreme; daca te referi la "groapa lu' Ouatu" de care vorbeste maestrul Eugen Barbu, era mai incoace - cam pe unde se termina blocurile si incep casele si este cu totul altceva...
Sa nu mi-o iei in nume de rau, dar poate din goana calului (Pegas sa fie?!?) mai uiti sau dupa caz mai adaugi cate un "i" sau un "articol". Cum din comentariile celor ce scriu pe aici bag de seama ca nu avem de-a face cu "manelistii care este" un plus de atentie la grafiere nu ar strica.
Cu prietenie,
shoppy wrote:

"Deci" hai sa o luam usor ca din pleasca aia scrisa de tine care se vrea si lectie de vocabular, si de punctuatie, si de istorie, si de ironie, si de urbanism, nu se intelege care-i problema pana la urma.
Daca tu ai vreo fantezie umeda cu bulevardu asta atunci e problema ta, din partea mea poti sa ii spui oricum ca nu afecteaza cu nimic, intre timp situatia benzilor e clara, fara "cam 2 sau cu indulgenta nustiuce", si o poate vedea oricine pe Google Earth Street View:
Intre Grand si Constructorilor sunt 2 benzi + linia de tramvai, dar pe prima se parcheaza.
Dincolo de Constructorilor are o singura banda pe sens + linia de tramvai. Mai mult, dincolo de Contructorilor tramvaiul nu mai are refugii, deci cand se opreste tramvaiul se opreste si traficul.
Strada Sabareni are o singura banda pe sens.
Apoi aia dintre Constructorilor si curba aia la stanga fac acolo piata, in weekend si la pranz in zilele normale se ajunge cu prima banda blocata deci cu tot traficul pe linia de tramvai.
Iar capacitatea unei strazi e data de punctul cel mai ingust, degeaba ai 1.5km de 2 benzi daca 200m se merge pe sina de tramvai.
Cat despre groapa de gunoi, nu, ma refeream la Groapa Pantelimon, ca sa imi etalez si eu cunostintele in gropi de gunoi disparute si fara nici o legatura cu subiectul. Serios acum, daca ai vizita groapa de gunoi de pe traseul strapungerii si ai vedea ce dealuri si lacuri au iesit pe acolo ai intelege de ce nu se poate trage un drum chiar oricum (bine, la ce tiganie si drumuri sunt pe acolo, fara un Pegas bun si cunostinte temeinice in a-l manui rapid pe teren accidentat, se dumiresc tiganii si te fura cu totul). Si mai e o chestie, chiar daca te apuci sa construiesti drum, trebuie sa tii cont ca dedesubt nu e pamant, ci gunoaie, poate vin colegii nostrii si ne spun cum se poate construii un drum si un suprateran pe un deal de gunoi.

@shopy,multumesc de lamuriri,si eu ma refeream la o centura modernizata in care daca s-ar varsa aceasta prezumtiva strada ar mai fi f.putin pana in a1 si de aici nelamurirea mea privind utilitatea cuplului de strapungeri;oricum evaluarea celor doua lucrari finalizate si date in folosinta ne va preocupa,in ritmul romanesc,dupa 2020,deci la o maturitate deplina

scuze,ti-am mancat un"p" din denumire,tot va numarati voi "i"-urile
scuze,ti-am mancat un"p" din denumire,tot va numarati voi "i"-urile
- Terapeut71
-
Posted:
-
Re: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centu
Terapeut71
@ shoppy
In ce am scris nu era nicio tenta de ironie. Si nici nu am facut apel la istorie. Imi exprimam doar dorinta de a citi ceva in limba materna. Probabil ca am cerut prea mult; cat despre fantezii umede cred ca ai depasit contextul, ca sa nu zic ca ai batut campii.
Nu este nici locul, nici momentul sa derapezi la adresa mea.
In alta ordine de idei repet: apreciez ce noutati aduci pe aici.
Iti promit ca este ultimul raspuns pe care ti-l adresez. Nu de alta, dar am treburi infinit mai importante.
Cu bine!

- mihai_atanasiu
-
Posted:
-
Re: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centu
mihai_atanasiu
Ar fi o chestie sa iasa cu Calea Giulesti in centura; sa vedem ce reactii o sa aiba asa zisa societate civila; mai mult ca sigur ca in zona Manastirii Chiajna o sa gasim ceva vestigii...

- mihai_t
-
Posted:
-
Re: Strapungerea Calea Crangasi - Giulesti - Chiajna - Centu
mihai_t
Nu sunt membru al vreunei societati civile dar ca pasionat de istoria orasului astuia chiar as fi curios sa vad ce o sa iasa la iveala in urma (posibilelor) lucrari din zona. Satul Giulesti este atestat documentar cu destul de mult timp in urma, si din cate stiu nu prea s-au facut sapaturi arheologice prin zona (cam singurele sate medievale din zona Bucurestiului la care s-au facut sapaturi sunt Maicanesti/Baneasa, Barzesti, Cernica, Manesti/Buftea si partial Lupeasca/Grozavesti odata cu sapaturile la metrou din anii '80). Tot in zona Ciurel se gasisera destul de multe vestigii din secolele 6-7 e.n., o perioada destul de tulbure si de importanta pentru istoria tarisoarei asteia, in contextul in care nu stim nici acum daca ne tragem din slavi, daci sau romani.
mihai_atanasiu wrote:

In Giulesti-Sarbi este o mare necropola neolitica, de pe vremea culturilor Boian si Gulmenita... Plus locuinte si asezari din epoca marilor migratii.

Dominatrix wrote:
Plus locuinte si asezari din epoca marilor migratii.
📖 Pagination options
Home page
•
Parent forum:
Lucrări de modernizare și extindere a infrastructurii
•
Choose destination